ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 16 septembrie 2004
pentru modificarea art. 80 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări socialePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 17 septembrie 2004
În vederea asigurării datelor tehnice necesare întocmirii proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2005 şi pentru respectarea angajamentelor prevăzute în Memorandumul de politici economice şi financiare adresat Fondului Monetar Internaţional de către Guvernul României, elemente care vizează interesul public şi care au caracter de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul UNIC
Alineatul (2) al articolului 80 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru anul 2005, valoarea punctului de pensie va fi de 2.955.592 lei şi se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2005."
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
---------------
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Dan Mircea Popescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 16 septembrie 2004.
Nr. 67.
---------