ORDIN nr. 7.303 din 24 octombrie 2024pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București a perioadelor de studii efectuate în străinătate și la organizațiile furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, și pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate și în RomâniaEMITENT | MINISTERUL EDUCAȚIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1082 din 30 octombrie 2024
În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (2) lit. q) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare,
în baza Legii nr. 172/1998 privind ratificarea Convenției cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europei, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997,
având în vedere prevederile Ordinului ministrului educației nr. 5.856/2021 privind aprobarea Procedurilor de înscriere a organizațiilor furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară și de recunoaștere a studiilor efectuate de elevii școlarizați în cadrul acestor unități de învățământ, precum și pentru aprobarea unor formulare,
în baza prevederilor Ordinului ministrului educației nr. 5.726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar,
luând în considerare Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior și a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate (2018/C 444/01),
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Metodologia privind echivalarea de către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București a perioadelor de studii efectuate în străinătate și la organizațiile furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Se aprobă modelul atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate și în România, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.638/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind echivalarea de către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București a perioadelor de studii efectuate în străinătate și la organizațiile furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, și pentru aprobarea modelului atestatului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate și în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 2 octombrie 2020.
Articolul 4
Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, unitățile de învățământ preuniversitar și organizațiile furnizoare de educație, care școlarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activități de învățământ preuniversitar, duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 24 octombrie 2024.
Nr. 7.303.
Anexa nr. 1
METODOLOGIE
privind echivalarea de către inspectoratele școlare județene
și Inspectoratul Școlar al Municipiului București a perioadelor
de studii efectuate în străinătate și la organizațiile furnizoare
de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul
României, activități de învățământ corespunzătoare unui
sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul
special al Agenției Române de Asigurare a Calității în
Învățământul Preuniversitar
Anexa nr. 2
ATESTAT
Se aprobă echivalarea studiilor efectuate în/la ……................................................................................................................
(Se va menționa denumirea legală a statului de proveniență/a organizației furnizoare de educație.)
de eleva/elevul ....../(numele și prenumele)...................., născută/născut la data de ....…..............…., cu clasele .........................
din învățământul românesc, filiera/profilul/domeniul/specializarea ............................................................................................. .
(A se completa, după caz, pentru perioadele de studii din învățământul liceal, învățământul tehnologic în sistem dual, învățământul postliceal.)
Prezentul atestat reprezintă o echivalare a studiilor efectuate în străinătate, raportată la sistemul de educație din România, și conferă dreptul de continuare a studiilor în orice unitate de învățământ preuniversitar din sistemul național de învățământ, la încadrarea pe piața forței de muncă și pentru înscrierea la cursuri de formare profesională.
La calcularea mediei pentru clasele I-VIII/IX-XII/XIII se vor lua în considerare doar perioadele de studii absolvite la unități de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar.
Inspector școlar general,
.........................
(semnătura)
Întocmit
.........................
(semnătura)
L.S.
.........................
-----