HOTĂRÂRE nr. 16 din 14 ianuarie 2026privind închirierea unor părți din imobilul 1369 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 20 ianuarie 2026
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1
    (1) Se aprobă închirierea unor părți din imobilul 1369, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare, destinația și prețul minim al închirierii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Închirierea părților de imobile prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.(3) Contractele de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu-euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.


    Articolul 2

    Se împuternicește Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din cadrul Ministerului Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 1369, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părților de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).


    Articolul 3

    Sumele obținute din închirierea părților de imobil se varsă integral la bugetul de stat.

    PRIM-MINISTRU
    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale,
    Radu-Dinel Miruță
    Ministrul finanțelor,
    Alexandru Nazare

    București, 14 ianuarie 2026.
    Nr. 16.

    ANEXĂ

    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale unor părți din imobilul 1369 aflate în domeniul public al statului și în administrarea
    Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază

    Nr. crt.Nr. M.F.Codul de clasificațieTipul bunului și denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică ale părților de imobil care se închiriază, valoarea de inventarAdresaPrețul minim al închirierii (euro/lună, fără TVA)Destinația pentru care se închiriază partea de imobil/spațiulTitularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscal
    012345678
    1107075 - parțial8.19.01
    Imobil 1369 -
    parțial

    Pavilionul A - parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 3.023,17 lei
    Județul Constanța, municipiul Constanța, Strada Fulgerului nr. 1150amplasare bancomatMinisterul Apărării Naționale 11424532

    Pavilionul L - parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 1.931,30 lei
    254amplasare dozator de cafea

    Pavilionul L - parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 1.931,30 lei
    254amplasare dozator de sandvișuri

    Pavilionul L1 – parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 284,90 lei
    254amplasare dozator de cafea

    Pavilionul L1 - parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 284,90 lei
    254amplasare dozator de sandvișuri

    Pavilionul E - parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 1.157,20 lei
    254amplasare dozator de cafea

    Pavilionul E - parțial
    - suprafața construită = 1 mp
    - valoare de inventar = 1.157,20 lei
    254amplasare dozator de sandvișuri

    Pavilionul K - parțial
    - suprafața construită = 78,01 mp
    - valoare de inventar = 28.150,36 lei
    513bufet de incintă

    Teren - 9.928 mp
    - valoare de inventar = 3.371.484,82 lei
    Construcții și amenajări la terenuri (pavilion administrativ, magazie, terenuri tenis, alee parcare)
    - suprafața construită totală = 9.310 mp - valoare de inventar = 3.676.082,66 lei
    5.550activități sportive

    ------