DECIZIE nr. 1.187 din 30 septembrie 2010
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 22 octombrie 2010



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Constanţa - Secţia civilă în Dosarul nr. 15.103/212/2008 şi de Mădălina Afrăsinie, George Bogdan Florescu şi Doina Segărceanu în Dosarul nr. 3.877/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 545D/2010 şi nr. 622D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.
    Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conexarea Dosarului nr. 622D/2010 la Dosarul nr. 545D/2010, care este primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 14 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 15.103/212/2008, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
    Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare.
    Prin Încheierea din 28 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.877/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
    Excepţia a fost ridicată de Mădălina Afrăsinie, George Bogdan Florescu şi Doina Segărceanu, intimaţi într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 115 alin. (4) şi (6).
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.
    Autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 alin. (4) şi (5) privind delegarea legislativă.
    Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor de lege criticate, raportate la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară, s-a pronunţat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, pentru motivele acolo arătate.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Constanţa - Secţia civilă în Dosarul nr. 15.103/212/2008 şi de Mădălina Afrăsinie, George Bogdan Florescu şi Doina Segărceanu în Dosarul nr. 3.877/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent-şef,
    Doina Suliman
    -------