ORDIN nr. 769 din 1 octombrie 2010
privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 1 octombrie 2010



    În temeiul prevederilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 octombrie 2010.


    Articolul 3

    La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor nr. 244/2008 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 11 martie 2008.
    Ministrul transporturilor
    şi infrastructurii,
    Anca Daniela Boagiu
    Bucureşti, 1 octombrie 2010.
    Nr. 769.


    Anexa
    NORME METODOLOGICE
    pentru aplicarea tarifului de utilizare
    a reţelei de drumuri naţionale din România

    Articolul 1

    (1) Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumit în continuare tarif de utilizare.
    (2) Tariful de utilizare se aplică utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele deţinute de aceştia, înmatriculate temporar sau definitiv, care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), tariful de utilizare nu se aplică pentru sectoarele de drumuri naţionale aflate în interiorul reşedinţelor de judeţe şi al municipiilor, între indicatoarele rutiere de intrare/ieşire în/din acestea.
    (4) Tariful de utilizare este structurat:
    a) pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată, denumită în continuare MTMA, mai mare sau egală cu 12 tone -în funcţie de durata de utilizare şi de numărul de axe;
    b) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică de 12 tone - în funcţie de durata de utilizare şi de MTMA;
    c) pentru vehiculele de transport persoane - în funcţie de durata de utilizare şi de numărul de locuri.
    (5) Prin durată de utilizare se înţelege durata de parcurs şi de staţionare.
    (6) În sensul prezentelor norme metodologice, utilizatori sunt:
    a) utilizatori români:
    a1) persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, care au în proprietate vehicule înmatriculate în România;
    a2) persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România;
    b) utilizatori străini:
    b1) persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, care au în proprietate vehicule înmatriculate în alte state;
    b2) persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state;
    (7) Persoanele prevăzute la alin. (6) lit. a1) sau b1) sunt considerate utilizatori în sensul prezentelor norme metodologice numai dacă pe certificatul de înmatriculare nu sunt înscrise şi persoanele prevăzute la alin. (6) lit. a2) sau b2).


    Articolul 2

    Nivelul tarifului de utilizare ce se achită de către utilizatori este prevăzut în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 3

    (1) Tariful de utilizare se achită în avans pentru perioade de valabilitate de: o zi, 7 zile, 30 de zile, 90 de zile sau 12 luni.
    (2) Perioadele de valabilitate se determină astfel:
    a) o zi - ziua corespunzătoare datei pentru care a fost achitat;
    b) 7 zile - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 6 zile;
    c) 30 de zile - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 29 de zile;
    d) 90 de zile - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi următoarele 89 de zile;
    e) 12 luni - ziua corespunzătoare datei de început a valabilităţii şi până în ziua anterioară aceleiaşi zile a anului următor inclusiv.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru autoturisme şi pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, perioada minimă pentru care se poate achita tariful de utilizare este de 7 zile.
    (4) La solicitarea utilizatorului, achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei se pot realiza cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilităţii.
    (5) Perioada de valabilitate a rovinietei începe de la ora 0,00 a zilei solicitate de utilizator şi expiră la ora 24,00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful de utilizare.
    (6) Dacă ziua de început a valabilităţii este ziua în curs, valabilitatea rovinietei începe de la ora achitării tarifului de utilizare şi expiră la ora 24,00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat.


    Articolul 4

    (1) Achitarea tarifului de utilizare, emiterea rovinietei şi controlul acesteia se realizează prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, denumit în continuare SIEGMCR.
    (2) SIEGMCR, deţinut în condiţiile legii de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR - S.A.), permite achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei atât prin intermediul terminalelor puse la dispoziţia distribuitorilor de către aceasta, cât şi prin intermediul unui portal securizat web, dedicat.
    (3) În sensul prezentelor norme metodologice, distribuitori sunt:
    a) CNADNR - S.A., prin direcţiile regionale de drumuri şi poduri, secţiile de drumuri naţionale, agenţiile de control şi încasare, precum şi alte subunităţi înfiinţate conform legii;
    b) persoane juridice cu care CNADNR - S.A. a încheiat convenţii în acest scop.
    (4) Convenţiile prevăzute la alin. (3) lit. b) se încheie numai la solicitarea CNADNR - S.A. cu persoane juridice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) la data încheierii convenţiei şi a eventualelor acte adiţionale privind prelungirea termenului de valabilitate a acesteia să nu înregistreze obligaţii restante la plată faţă de CNADNR - S.A., faţă de bugetul consolidat al statului şi/sau faţă de bugetele locale;
    b) să aibă în structură puncte de lucru pe teritoriul României, declarate potrivit prevederilor legale în vigoare, amplasate în minimum 10 judeţe, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor;
    c) punctele de lucru prevăzute la lit. b) să fie amplasate pe drumurile naţionale sau la o distanţă de maximum 100 m de acestea, în cazul în care sunt situate în afara oraşelor şi municipiilor;
    d) să constituie, conform prevederilor legale în vigoare, o garanţie în favoarea CNADNR - S.A. pentru fiecare punct de lucru. Valoarea totală a garanţiei se stabileşte în funcţie de numărul punctelor de lucru prin care se încasează tariful de utilizare şi se emit roviniete.
    (5) Fac excepţie de la condiţia prevăzută la alin. (4) lit. b) persoanele juridice care au în structură puncte de lucru pe teritoriul României, declarate potrivit prevederilor legale în vigoare, prin care să asigure încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor, la mai puţin de 30 km de cel mai apropiat punct autorizat sau în zonele punctelor de trecere a frontierei.
    (6) Distribuitorii prevăzuţi la alin. (3) lit. b) vor beneficia de un comision din tariful de utilizare încasat. Sumele încasate de către distribuitori ca tarif de utilizare sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu pot fi depăşite prin aplicarea de către distribuitori a unor comisioane suplimentare.
    (7) Distribuitorii pot încasa tariful de utilizare prin puncte de lucru, altele decât cele pentru care au fost încheiate convenţiile, numai cu acordul scris al CNADNR - S.A.
    (8) Informaţiile privind distribuitorii şi punctele de lucru ale acestora vor fi aduse la cunoştinţa utilizatorilor prin grija CNADNR - S.A., prin publicarea pe pagina oficială de web a acesteia şi la sediul subunităţilor sale.


    Articolul 5

    (1) La achitarea tarifului de utilizare la punctele de lucru ale distribuitorilor aceştia vor elibera utilizatorului:
    a) documentul fiscal care atestă plata sumelor încasate;
    b) pentru fiecare vehicul în parte, un document care conţine următoarele informaţii şi care dovedeşte corespondenţa acestora cu cele înregistrate în baza de date a SIEGMCR:
    (i) datele de identificare ale punctului de lucru la care a fost achitat tariful;
    (îi) data şi ora la care a fost încasat tariful de utilizare;
    (iii) seria unică a documentului;
    (iv) numărul de înmatriculare al vehiculului;
    (v) numărul de identificare al vehiculului, în cazul achitării tarifului pentru perioada de utilizare de 12 luni;
    (vi) tipul vehiculului, conform clasificării prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    (vii) anul, luna, ziua şi ora de la care este valabilă rovinieta;
    (viii) anul, luna, ziua expirării valabilităţii rovinietei, conform perioadei de valabilitate solicitate de utilizator;
    (ix) nivelul tarifului în euro;
    (x) nivelul tarifului în lei;
    (xi) cursul de schimb euro/leu.
    (2) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. b) va fi eliberat prin intermediul SIEGMCR, în două exemplare identice, şi va fi înregistrat automat în baza de date a acestuia, dintre care:
    a) unul va fi ştampilat de către distribuitor şi va fi înmânat solicitantului;
    b) unul va fi semnat de către solicitant, semnătură prin care acesta va confirma că datele înscrise în document sunt conforme cu cele solicitate, exemplar ce va rămâne la distribuitor.
    (3) Solicitantul furnizează datele prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. (iv) şi (v), conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare, şi stabileşte tipul vehiculului prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (vi).
    (4) La achitarea tarifului de utilizare prin intermediul portalului securizat web, documentul prevăzut la alin. (1) lit. b) va fi eliberat în format electronic şi poate fi tipărit de către solicitant.
    (5) Achitarea tarifului de utilizare prin intermediul portalului se poate realiza prin transfer bancar cu ordin de plată sau numerar la bancă. Pe măsura dezvoltării unor noi funcţionalităţi ale SIEGMCR achitarea se va realiza şi prin intermediul tranzacţiilor on-line.
    (6) Valabilitatea rovinietei în cazul achitării tarifului de utilizare prin intermediul portalului este condiţionată de confirmarea de către bancă a creditării de către utilizator a contului CNADNR S.A. cu suma datorată.
    (7) Documentele prevăzute la alin. (1) şi (4) se păstrează de utilizatori în vederea unor eventuale litigii apărute în privinţa achitării tarifului de utilizare.


    Articolul 6

    (1) CNADNR - S.A. va returna contravaloarea tarifului de utilizare, corespunzătoare perioadei de neutilizare, la solicitarea utilizatorului, în situaţia radierii din circulaţie a vehiculelor ca urmare a:
    a) dezmembrării, casării sau predării vehiculului unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării;
    b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
    c) declarării furtului vehiculului.
    (2) Solicitarea de returnare a contravalorii tarifului de utilizare, corespunzător perioadei de neutilizare, se depune la CNADNR - S.A., împreună cu documente emise de organele abilitate, din care să reiasă, după caz, data evenimentului rutier care a condus la distrugerea vehiculului, data predării vehiculului unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării, data înregistrării furtului, originalul sau copia legalizată a dovezii de radiere din circulaţie a vehiculului, emisă de organele Poliţiei Rutiere.
    (3) Suma ce se va returna va fi calculată proporţional cu perioada de neutilizare a vehiculului, respectiv cu perioada cuprinsă între data evenimentului rutier care a condus la distrugerea acestuia, data predării la o unitate specializată în vederea dezmembrării, data înregistrării furtului, data radierii din circulaţie în cazul scoaterii definitive din România a vehiculului, după caz, şi data expirării valabilităţii tarifului de utilizare, mai puţin comisioanele bancare şi cele cuvenite distribuitorilor.


    Articolul 7

    (1) În cazul în care pentru acelaşi vehicul se achită tariful de utilizare de două sau mai multe ori pentru perioade de valabilitate ce se suprapun pentru cel puţin o zi, la solicitarea utilizatorului, CNADNR - S.A. va returna contravaloarea tarifului corespunzător perioadei de suprapunere.
    (2) Solicitarea de returnare a contravalorii tarifului, corespunzător perioadei de suprapunere, se depune la CNADNR - S.A. împreună cu o copie a cărţii de identitate sau a certificatului de înmatriculare al vehiculului ce va purta înscrisul "conform cu originalul", semnătura şi, după caz, ştampila utilizatorului.
    (3) Suma ce se va returna va fi calculată în funcţie de perioada de suprapunere a valabilităţii, mai puţin comisioanele bancare şi cele cuvenite distribuitorilor.


    Articolul 8

    (1) Pentru cererile de restituire, CNADNR - S.A. are obligaţia să verifice încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 6 şi 7 şi să restituie utilizatorului suma la care are dreptul, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii.
    (2) Pentru cererile de restituire prevăzute la art. 6 şi 7, CNADNR - S.A., în cazul în care constată că utilizatorul nu are dreptul la restituirea sumelor solicitate, va comunică în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii motivul pentru care aceasta a fost respinsă total sau parţial, după caz.


    Articolul 9

    (1) În cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul solicită efectuarea modificării în baza de date, în scris, la CNADNR - S.A.
    (2) Pentru efectuarea modificării utilizatorul se va prezenta la unul dintre punctele de lucru ale CNADNR - S.A. cu următoarele documente:
    a) cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăseşte pe pagina web a CNADNR - S.A.;
    b) cartea de identitate a autovehiculului în copie şi originalul acesteia pentru verificarea conformităţii.
    (3) Solicitarea se verifică pe loc şi, dacă aceasta este justificată, după achitarea de către utilizator a tarifului de modificare a numărului de înmatriculare în baza de date, se efectuează această modificare.
    (4) Tariful de modificare a numărului de înmatriculare în baza de date este de 20 lei, fără TVA, pentru fiecare număr modificat.
    (5) Odată cu modificarea numărului de înmatriculare, în baza de date se va elibera, prin intermediul SIEGMCR, un document care atestă efectuarea modificării şi valabilitatea rovinietei pentru noul număr de înmatriculare, în două exemplare identice, dintre care:
    a) unul va fi ştampilat de către CNADNR - S.A. şi va fi înmânat solicitantului;
    b) unul va fi semnat de către solicitant şi va rămâne la CNADNR - S.A.


    Articolul 10

    (1) Pentru vehiculele exceptate de la plata tarifului de utilizare, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, utilizatorii acestora sunt obligaţi să comunice CNADNR - S.A., sub declaraţie pe propria răspundere, lista numerelor de înmatriculare ale vehiculelor aflate în proprietate sau care, după caz, pot fi folosite în baza unui drept legal, însoţită de copii ale certificatelor de înmatriculare sau ale cărţilor de identitate ale vehiculelor.
    (2) Utilizatorii vehiculelor prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a transmite CNADNR - S.A., sub declaraţie pe propria răspundere, orice modificare apărută cu privire la vehiculele aflate în proprietate sau care, după caz, pot fi folosite în baza unui drept legal.
    (3) CNADNR - S.A. are obligaţia să completeze/modifice baza de date în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii listelor cu vehiculele exceptate de la plata tarifului.
    (4) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) utilizatorii nu pot considera vehiculul exceptat de la plata tarifului până la confirmarea, în scris, de către CNADNR - S.A. a includerii acestuia în baza de date sau, după caz, a modificării acesteia.


    Articolul 11

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către personalul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR.
    (2) Personalul prevăzut la art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Rutiere Române, denumit în continuare personalul ARR.
    (3) Mijloacele tehnice prevăzute la alin. (1) pot fi terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR sau dispozitive omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care pot fi fixe sau mobile şi au rolul de a identifica, în regim static sau dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul identificat.
    (4) În cazul utilizatorilor români, dacă se constată lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul verificat, în baza datelor privind utilizatorul acestuia furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, personalul prevăzut la alin. (1) aplică sancţiunea şi încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
    (5) În cazul prevăzut la alin. (4), datele furnizate sunt:
    a) în cazul utilizatorilor persoane fizice:
    (i) numele şi prenumele;
    (îi) datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal;
    b) în cazul utilizatorilor persoane juridice:
    (i) denumirea;
    (îi) sediul;
    (iii) codul de înregistrare fiscală;
    (iv) numărul de ordine la registrul comerţului.
    (6) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzut la alin. (4) se poate încheia şi în lipsa contravenientului.
    (7) În cazul utilizatorilor străini, aplicarea sancţiunii şi încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei se efectuează de către personalul prevăzut la alin. (1), după identificarea conducătorului auto.
    (8) Odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, personalul prevăzut la alin. (1) va face menţiunea în procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi despre contravaloarea tarifului de despăgubire calculat în funcţie de tipul vehiculului, în euro şi în lei, la un curs de schimb stabilit potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi despre modul de achitare a acestuia.
    (9) În situaţia activităţilor comune de control desfăşurate de către personalul ARR şi personalul CNADNR - S.A., conform reglementărilor în vigoare, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se efectuează de către personalul CNADNR - S.A.
    (10) În cazul în care vehiculul este înregistrat cu dispozitivele omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, procesul-verbal de constatare a contravenţiei prevăzut la alin. (4) se poate încheia şi ulterior, în lipsa contravenientului.
    (11) În situaţia în care prin terminalele de interogare nu se poate interoga baza de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru un anumit vehicul, agentul constatator va realiza o fotografie a vehiculului şi va întocmi un proces-verbal de constatare în care să se menţioneze locul, data, ora efectuării controlului, numărul de înmatriculare al vehiculului şi imposibilitatea tehnică de interogare a bazei de date, proces-verbal ce va fi semnat şi de conducătorul auto al vehiculului.
    (12) În cazul prevăzut la alin. (11), la reluarea conexiunii cu baza de date, agentul constatator va întocmi un proces-verbal de constatare a contravenţiei, în cazul în care vehiculul nu deţinea rovinieta valabilă la data efectuării controlului.


    Articolul 12

    (1) Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, utilizatorilor care folosesc reţeaua de drumuri naţionale din România fără a avea rovinietă valabilă li se reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire, agentul constatator făcând menţiune despre acest lucru în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
    (2) Certificatul de înmatriculare este reţinut de Poliţia Rutieră sau de personalul Poliţiei de Frontieră în cazul controalelor efectuate cu sau fără personalul împuternicit din cadrul CNADNR - S.A. ori personalul ARR.


    Articolul 13

    Tariful de despăgubire se achită în contul CNADNR - S.A. înscris în procesul-verbal de constatare a contravenţiei sau la casieriile agenţiilor de control şi încasare ale CNADNR - S.A. din punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
    -------