ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 29 iunie 2000
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 3 iulie 2000



    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:

    Articolul 1

    Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Este subiect al impozitului pe venit, în condiţiile prezentei ordonanţe, persoana fizica rezidenţă, denumita în continuare contribuabil:
    a) persoana fizica română cu domiciliul în România, pentru veniturile obţinute atât din România, cat şi din străinătate într-un an fiscal;
    b) persoana fizica română fără domiciliu în România, pentru veniturile obţinute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioada de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat;
    c) persoana fizica străină, pentru veniturile obţinute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioada de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat.
    (2) Sunt, de asemenea, contribuabili, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, persoanele fizice române fără domiciliu în România, precum şi persoanele fizice străine, care realizează venituri din România în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1) lit. b) şi c), şi potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri, după caz."
    2. La articolul 4 alineatul (1), după litera d) se introduce litera d^1) cu următorul cuprins:
    "d^1) venituri din pensii, pentru suma ce depăşeşte 2.000.000 lei pe luna."
    3. La articolul 5, litera d) va avea următorul cuprins:
    "d) pensiile I.O.V.R., sumele fixe de îngrijire pentru pensionării care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât cele plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale şi cele finanţate de la bugetul de stat."
    4. La articolul 8, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru calculul impozitului lunar pentru veniturile din salarii şi din pensii Ministerul Finanţelor va stabili, pentru semestrul I al anului 2000, baremul lunar cuprinzând tranşele de venituri impozabile lunare şi impozitul lunar, care reprezintă 1/12 din baremul anual prevăzut la alin. (1)."
    5. După alineatul (5) al articolului 12 se introduc alineatele (5^1) şi (5^2) cu următorul cuprins:
    "(5^1) Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:
    - persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţa de peste 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele montane;
    - persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, a legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii amenajate în acest scop şi în sistem irigat, arbustilor şi plantelor decorative, a ciupercilor şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţa.
    (5^2) Veniturile agricole, obţinute din creşterea animalelor de persoanele fizice aflate în întreţinere, se vor evalua de către autorităţile locale pe baza limitelor minime ale veniturilor care se pot obţine din creşterea şi valorificarea animalelor şi pasarilor, precum şi din valorificarea altor bunuri realizate în gospodărie, aprobate, potrivit legii, pentru acordarea ajutorului social, precum şi a criteriilor proprii elaborate de consiliile locale în acest scop."
    6. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - (1) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi sa organizeze şi sa conducă evidenţa contabilă în partida simpla cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, completand Registrul-jurnal de încasări şi plati, Registrul-inventar şi alte documente contabile stabilite prin norme."
    7. La articolul 14, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) Contribuabilii care obţin venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, la care venitul net se determina prin deducerea din venitul brut a unei cote forfetare de cheltuieli, au obligaţia, pentru activitatea respectiva, sa completeze Registrul-jurnal de încasări şi plati."
    8. La articolul 24 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) contribuţiile obligatorii datorate, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, pentru protecţia socială a şomerilor, pentru asigurările sociale de sănătate, pentru asigurările sociale de stat, precum şi alte contribuţii obligatorii stabilite prin lege, după caz;"
    9. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
    "Art. 25. - Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru ultima plata a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare luna, dar nu mai târziu de data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi."
    10. După alineatul (1) al articolului 28 se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:
    "(1^1) Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi reprezentantele organismelor internaţionale ori reprezentantele societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine autorizate, potrivit legii, să îşi desfăşoare activitatea în România pot opta, începând cu anul 2000, ca pentru angajaţii acestora, care realizează venituri din salarii impozabile în România, sa îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii, prevăzute în prezenta ordonanţă."
    11. La articolul 31, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - (1) Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natura, realizate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal."
    12. După alineatul (2) al articolului 31 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
    "(3) Venitul brut anual din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul plăţii chiriei sau a arendei."
    13. Articolul 38 va avea următorul cuprins:
    "Art. 38. - În această categorie se cuprind veniturile obţinute din jocurile de noroc, din venituri sub forma de câştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale, din premii şi prime în bani şi/sau în natura, altele decât cele prevăzute la art. 6, 22 şi 23, precum şi diverse venituri care nu se regăsesc în mod expres menţionate în prezenta ordonanţă."
    14. Articolul 41 va avea următorul cuprins:
    "Art. 41. - (1) Veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sunt câştigurile de capital obţinute ca urmare a operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare.
    (2) Câştigul de capital reprezintă diferenţa pozitiva dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de valori mobiliare, diminuată, după caz, cu comisioanele datorate intermediarilor.
    (3) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale venitul supus impunerii este câştigul obţinut ca urmare a vânzării părţilor sociale. Câştigul din vânzarea părţilor sociale se determina ca diferenţa între valoarea de vânzare şi valoarea nominală.
    (4) Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra câştigului de capital din vânzarea valorilor mobiliare, precum şi asupra câştigului din vânzarea părţilor sociale.
    (5) Obligaţia calculării, reţinerii şi virarii impozitului pe veniturile sub forma de câştiguri de capital revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz, potrivit legii.
    (6) În cazul câştigului obţinut ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale şi a câştigului de capital obţinut din operaţiunile de vânzare-cumpărare de valori mobiliare în cazul societăţilor închise, obligaţia calculării şi reţinerii impozitului revine dobânditorului de părţi sociale sau de valori mobiliare în momentul încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi. Termenul de plată a impozitului pentru plătitorii de venituri către bugetul de stat este până la data la care se depun documentele pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau valorilor mobiliare la registrul comerţului sau în registrul acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virarii impozitului la bugetul de stat.
    (7) Pentru veniturile reprezentând câştig de capital din tranzacţii pe piaţa de capital impozitul se calculează şi se retine în momentul înregistrării câştigului la data efectuării tranzacţiei.
    (8) Impozitul calculat, reţinut şi vărsat conform prevederilor de mai sus, este final.
    (9) În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice, cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare în masa, valoarea nominală a acestora va fi asimilată cu preţul de cumpărare, la prima tranzactionare.
    (10) Pierderile înregistrate din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale nu se compensează cu câştigul realizat din astfel de operaţiuni de vânzare-cumpărare."
    15. Articolul 42 va avea următorul cuprins:
    "Art. 42. - Impozitul calculat şi reţinut potrivit art. 40 şi 41 în momentul plăţii venitului se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut, cu excepţia prevederilor art. 41 alin. (6)."
    16. Articolul 43 se completează cu alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Impozitul se calculează şi se retine la sursa de către plătitorii de venituri şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare realizării venitului. În funcţie de natura venitului care se încadrează în această categorie, Ministerul Finanţelor, prin ordin al ministrului finanţelor, poate stabili alte termene de plată."
    17. La Capitolul II, după Secţiunea a 5-a se introduce Secţiunea a 6-a cu următorul cuprins:
    "SECŢIUNEA a 6-a
    Venituri din pensii
    Art. 43^1. - (1) Este impozabilă totalitatea veniturilor nete, încasate cu titlu de pensie de către contribuabili, plătite atât din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurare socială, cat şi cele primite cu titlu de pensie finanţată de la bugetul de stat, potrivit legii, pentru partea care depăşeşte suma de 2.000.000 lei pe luna.
    (2) Venitul net din pensie reprezintă diferenţa dintre venitul brut din pensie şi contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
    (3) Venitul brut din pensie reprezintă sumele plătite cu titlu de pensii de asigurări sociale de stat şi, după caz, pensii plătite din bugetul de stat, pensii suplimentare inclusiv majorarea acordată pentru asigurări sociale de sănătate.
    (4) Venitul impozabil lunar din pensii se determina prin deducerea din suma veniturilor nete din pensii calculate potrivit alin. (2) a unei sume fixe neimpozabile lunare de 2.000.000 lei.
    Art. 43^2. - (1) Impozitul pe veniturile din pensii se calculează lunar de unităţile plătitoare a acestor venituri, prin aplicarea baremului lunar prevăzut la art. 8 asupra venitului impozabil lunar din pensii, determinat potrivit art. 43^1 alin.(4).
    (2) Impozitul calculat se retine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat la unitatea fiscală pe raza căreia îşi au sediul plătitorii de venituri din pensii, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, impozitul fiind final.
    (3) Drepturile de pensii restante se defalcheaza pe lunile la care se referă în vederea calculării impozitului datorat."
    18. După alineatul (4) al articolului 48 se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:
    "(5) Când nu se face dovada rezidentei potrivit alin. (4) sau persoana fizica aparţine unui stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, prevederile prezentei ordonanţe se aplică pentru veniturile impozabile, altele decât cele supuse impunerii potrivit legislaţiei privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi persoane juridice nerezidente."
    19. La articolul 62, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
    "(3) În aceasta decizie organul fiscal stabileşte şi diferenţele de impozit anual rămase de achitat sau impozitul anual de restituit, care se determina prin scăderea din impozitul anual datorat a plăţilor anticipate cu titlu de impozit, a reţinerilor la sursa şi a creditelor fiscale externe pentru veniturile realizate din toate categoriile de venituri."
    20. La articolul 63, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal unde se afla sursa de venit, pe fiecare categorie de venit şi loc de realizare, luând ca baza de calcul venitul anual estimat sau venitul efectiv realizat în anul anterior. Dacă plăţile anticipate se stabilesc după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilul va plati cu titlu de impozit anticipat o sumă egala cu cuantumul impozitului aferent trimestrului IV al anului precedent. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor se stabilesc de organul fiscal, pe baza chiriei sau a arendei din contractul încheiat între părţi. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, chiria sau arenda reprezintă contravaloarea unei valute determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţionala a României, din ziua precedenta celei în care se efectuează impunerea."
    21. La articolul 72, alineatul (1) litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) scutirile de la plata impozitului pe venit, prevăzute în actele normative privind unele măsuri de protecţie ca urmare a concedierilor colective, pentru personalul disponibilizat, cu condiţia desfăşurării activităţii respective pe o perioadă de încă 2 ani de la data expirării perioadei de scutire;"
    22. Articolul 74 va avea următorul cuprins:
    "Art. 74. - (1) Plăţile anticipate pentru anul fiscal 2000 se determina pe baza impozitului stabilit pe anul fiscal 1999 sau a venitului estimat pe anul fiscal 2000.
    (2) Pentru anul 2000 se considera ca fiind în termen plăţile anticipate efectuate până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din trimestrul II.
    (3) Pentru diferenţele de impozit rezultate din interpretarea textului ordonanţei, în ceea ce priveşte impunerea veniturilor din salarii şi din pensii pentru primul an de aplicare a ordonanţei, nu se datorează majorări de întârziere şi nu se aplică amenzi şi alte sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare."
    23. Articolul 75 va avea următorul cuprins:
    "Art. 75. - Pentru anul 2000 baremul lunar se actualizează pentru semestrul II prin hotărâre a Guvernului în funcţie de indicele de inflaţie realizat pe primele 5 luni, comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica, care se aplică veniturilor din salarii şi din pensii."
    24. Articolul 86 se completează cu o noua liniuţa cu următorul cuprins:
    "- prevederile art. 7 cu privire la impozitare din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 82 din 6 august 1977, cu modificările ulterioare."
    25. La articolul 86, liniuţa 3 va avea următorul cuprins:
    "- prevederile art. 11 alin. (3) lit. b) referitoare la reducerea impozitului pe salarii din Legea nr. 42/1990 privind cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 17/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 10 martie 1999;"


    Articolul 2

    (1) Dispoziţiile art. 43^1 şi 43^2 se aplică veniturilor din pensii cuvenite începând cu data de 1 iulie 2000.
    (2) Dispoziţiile art. 38 şi 41 se aplică începând cu 1 ianuarie 2001.
    (3) Prevederile referitoare la art. 25 se aplică veniturilor din salarii realizate începând cu data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României.


    Articolul 3

    Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României după aprobarea acesteia de către Parlament, dându-se textelor o noua numerotare.
    p. PRIM-MINISTRU,
    MIRCEA CIUMARA
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    Ministrul muncii
    şi protecţiei sociale,
    Smaranda Dobrescu
    ──────────