ORDIN nr. 1.470 din 20 octombrie 2011pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 10 noiembrie 2011
    Având în vedere:
    - Referatul Direcţiei organizare şi politici salariale nr. RL 1881 din 19 octombrie 2011;
    - prevederile art. 11 alin. (2) din cap. II la anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă criteriile privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Echivalarea stagiului în specialitate, participarea la concurs prin echivalare, precum şi reducerea vechimii în specialitate, necesare în vederea ocupării funcţiilor prevăzute în anexă, se pot face numai cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, în condiţiile legii.


    Articolul 3
    (1) Prezentul ordin se aplică şi unităţilor sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, din subordinea Academiei Române, unităţilor şi structurilor sanitare al căror management a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi unităţilor de asistenţă medico-sociale.(2) Pentru unităţile de asistenţă medico-sociale condiţia de vechime în sectorul sanitar se înlocuieşte cu vechimea în reţeaua unităţilor de asistenţă medico-sociale.


    Articolul 4
    (1) Ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale se face prin concurs sau examen.(2) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual se face prin examen sau potrivit reglementărilor specifice unor domenii de activitate.


    Articolul 5

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 467/2010 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale în unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 4 iunie 2010


    Articolul 6

    Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, unităţile sanitare cu personalitate juridică, unităţile sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, din subordinea Academiei Române, precum şi unităţile şi structurile sanitare al căror management a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul sănătăţii,
    Ritli Ladislau

    Bucureşti, 20 octombrie 2011.
    Nr. 1.470.

    Anexă

    CRITERII
    privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi
    trepte profesionale pentru personalul contractual din
    unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
        I. Personalul de specialitate medico-sanitar cu studii superioare
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    Nr.            Functia
    crt.     (gradul sau treapta                                                                     Vechimea minima in munca
                profesionala)             Studii si criterii la angajare si promovare                    sau in specialitate
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
      0               1                                       2                                                  3
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

    I. Personalul de specialitate medico-sanitar cu studii superioare

    Anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu
    modificarile ulterioare

    A. Functii de specialitate medico-sanitare

    1. Medic/Medic dentist; primar       - diploma de medic sau diploma de licenta in medicina/    - 5 ani vechime ca medic
                                         diploma sau diploma de licenta de medic stomatolog/       specialist
                                         diploma de licenta de medic dentist
                                         - examen de medic primar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Medic/Medic dentist; specialist   - diploma de medic sau diploma de licenta in medicina/
                                         diploma de licenta de medic stomatolog/diploma de
                                         licenta de medic dentist
                                         - examen de medic specialist
                                         - concurs pentru ocuparea postului*)
                                         - stagiu de rezidentiat terminat
    --------
        *) Cu exceptia medicilor si farmacistilor care urmeaza rezidentiatul pe post nominalizat intr-o unitate sanitara.

    3. Medic/Medic dentist; rezident     - diploma de medic sau diploma de licenta in medicina/    - un an vechime ca medic
       anul II-VII                       diploma de licenta de medic stomatolog/diploma de         rezident
                                         licenta de medic dentist
                                         - promovarea examenului de verificare a cunostintelor
                                         prevazute de curriculumul de pregatire aferent anului
                                         de formare

    4. Medic/Medic dentist; rezident     - diploma de medic sau diploma de licenta in medicina/
       anul I                            diploma de licenta de medic stomatolog/diploma de
                                         licenta de medic dentist
                                         - concurs de medic rezident

    5. Medic/Medic dentist               - diploma de medic sau diploma de licenta in medicina/    - un an vechime ca medic/
                                         diploma de medic stomatolog promotie anterioara           medic dentist stagiar
                                         anului 2005
                                         - diploma de licenta de medic dentist promotie 2005 si              -
                                         ulterioare
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Medic/Medic dentist stagiar**)    - diploma de medic sau diploma de licenta in medicina,
                                         diploma de medic stomatolog promotie anterioara anului
                                         2005
    -------
        **) Functia de medic stagiar se utilizeaza si pentru medicii din promotia 2005 si ulterioare care nu au fost confirmati
    medici rezidenti si care beneficiaza de competente limitate.

    7. Medic cu competente limitate      - diploma de licenta in medicina promotia anului 2005 si
                                         ulterioare al carui titular nu a fost confirmat medic
                                         rezident
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    8. Farmacist primar                  - diploma de farmacist sau diploma de licenta in          - 5 ani vechime ca farmacist
                                         farmacie                                                  specialist
                                         - examen de farmacist primar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    9. Farmacist specialist              - diploma de farmacist sau diploma de licenta in          - stagiu de rezidentiat
                                         farmacie                                                  terminat
                                         - examen de farmacist specialist
                                         - concurs pentru ocuparea postului*)
    ---------
        *) Cu exceptia medicilor si farmacistilor care urmeaza rezidentiatul pe post nominalizat intr-o unitate sanitara.

    10. Farmacist rezident anul II-III   - diploma de licentiat in farmacie/diploma de licenta     - un an vechime ca farmacist
                                         de farmacist                                              rezident
                                         - promovarea examenului de verificare a cunostintelor
                                         prevazute de curriculumul de pregatire aferent anului
                                         de formare

    11. Farmacist rezident anul I        - diploma de farmacist sau diploma de licenta in
                                         farmacie
                                         - concurs de farmacist rezident

    12. Farmacist                        - diploma de licentiat in farmacie promotie anterioara    - un an vechime ca farmacist
                                         anului 2005                                               stagiar
                                         - diploma de licentiat in farmacie/diploma de licenta de               -
                                         farmacist promotia anului 2005 si ulterioare
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    13. Farmacist stagiar                - diploma de licentiat in farmacie promotie anterioara
                                         anului 2005

    14. Fiziokinetoterapeut,             - diploma de licenta in specialitate                      - 5 ani vechime ca
        bioinginer medical;              - examen de grad principal                                fiziokinetoterapeut, bioinginer
        principal                        - concurs pentru ocuparea postului                        medical; specialist

    15. Fiziokinetoterapeut,             - diploma de licenta in specialitate                      - 4 ani vechime ca
        bioinginer medical;              - examen de grad specialist                               fiziokinetoterapeut, bioinginer
        specialist                       - concurs pentru ocuparea postului                        medical

    16. Fiziokinetoterapeut,             - diploma de licenta in specialitate                      - 6 luni vechime ca
        bioinginer medical               - concurs pentru ocuparea postului                        fiziokinetoterapeut, bioinginer
                                                                                                   medical

    17. Fiziokinetoterapeut,             - diploma de licenta in specialitate
        bioinginer medical; debutant     - concurs pentru ocuparea postului

    18. Dentist principal                - diploma de invatamant superior de 3 ani in              - 5 ani vechime ca dentist
                                         specialitate
                                         - examen de dentist principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    19. Dentist                          - diploma de invatamant superior de 3 ani in              - 6 luni vechime ca dentist
                                         specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    20. Dentist debutant                 - diploma de invatamant superior de 3 ani in
                                         specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    B. Functii de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare

    21. Biolog, biochimist, chimist,     - diploma de licenta in specialitate                      - 5 ani vechime ca specialist
        fizician; principal              - examen de grad principal                                in sectorul sanitar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    22. Biolog, biochimist, chimist,     - diploma de licenta in specialitate                      - 4 ani vechime ca specialist
        fizician; specialist             - examen de grad specialist                               in sectorul sanitar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    23. Biolog, biochimist, chimist,     - diploma de licenta in specialitate                      - 6 luni vechime in specialitate
        fizician                         - concurs pentru ocuparea postului

    24. Biolog, biochimist, chimist,     - diploma de licenta in specialitate
        fizician; debutant               - concurs pentru ocuparea postului

    25. Expert in fizica medicala        - diploma de licenta in fizica sau echivalent             - 3 ani vechime ca fizician
                                         - grad universitar sau echivalent superior (masterat      medical
                                         sau doctorat)
                                         - curs de radioprotectie postuniversitar
                                         - permis de exercitare nivel 3 eliberat de Comisia
                                         Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
                                         (CNCAN)
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    26. Fizician medical                 - diploma de licenta in fizica sau echivalent             - 2 ani vechime ca fizician
                                         - permis de exercitare nivel 2 eliberat de CNCAN          medical debutant
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    27. Fizician medical debutant        - diploma de licenta in fizica sau echivalent
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    28. Logoped, sociolog, profesor      - diploma de licenta in specialitate                      - 5 ani vechime in specialitate
        CFM, asistent social,            - examen pentru obtinerea gradului de principal           in sectorul sanitar
        kinetoterapeut; principal        - concurs pentru ocuparea postului

    29. Logoped, sociolog, profesor      - diploma de licenta in specialitate                      - 6 luni vechime in specialitate
        CFM, asistent social,            - concurs pentru ocuparea postului
        kinetoterapeut

    30. Logoped, sociolog, profesor      - diploma de licenta in specialitate
        CFM, asistent social,            - concurs pentru ocuparea postului
        kinetoterapeut; debutant

    31. Psiholog principal               - diploma de licenta in specialitate                      - 5 ani vechime ca specialist in
                                         - examen de grad principal                                sectorul sanitar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    32. Psiholog specialist              - diploma de licenta in specialitate                      - 4 ani vechime in specialitate
                                         - examen de grad specialist                               in sectorul sanitar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    33. Psiholog practicant              - diploma de licenta in specialitate                      - un an vechime ca psiholog
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        stagiar

    34. Psiholog stagiar                 - diploma de licenta in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    35. Profesor CFM, biolog, chimist,   - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 5 ani vechime in specialitate
        asistent social; principal       3 ani in specialitate                                     in sectorul sanitar
                                         - examen pentru obtinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    36. Profesor CFM, biolog, chimist    - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 luni vechime in specialitate
        asistent social                  3 ani in specialitate                                     in sectorul sanitar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    37. Profesor CFM, biolog, chimist;   - diploma de absolvire a invatamantului superior de
        asistent social                  de 3 ani in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postulu

    NOTE:
    1. Gradele profesionale obţinute prin concurs de personalul de specialitate medico-sanitar cu studii superioare de la poziţiile 1, 2, 3, 4, 8, 9,10 şi 11 se confirmă prin ordin al ministrului sănătăţii.
    2. Gradele profesionale obţinute prin concurs de personalul de specialitate medico-sanitar cu studii superioare de la poziţiile 21 şi 22, cu excepţia fizicienilor, se confirmă prin ordin al ministrului sănătăţii.
    3. Gradele profesionale de specialist şi principal obţinute prin examen de personalul de specialitate medico-sanitar cu studii superioare de la poziţiile 14, 15, 28, 31, 32 şi 35, inclusiv fizicienii de la poziţiile 21 şi 22, se confirmă prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice cu personalitate juridică.

    II. Asistenţi medicali şi alte categorii de personal sanitar cu pregătire superioară, superioară de scurtă durată, postliceală sanitară sau medie

    *Font 7*
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.            Funcţia
    crt.     (gradul sau treapta                                                                     Vechimea minimă în muncă
                profesională)             Studii şi criterii la angajare şi promovare                    sau în specialitate
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      0               1                                       2                                                  3
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    38. Asistent medical, moaşă;         - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime ca asistent
        principal                        - examen pentru obţinerea gradului de principal           medical
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    39. Asistent medical, moaşă          - diplomă de licenţă în specialitate                      - 6 luni vechime ca asistent
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        medical

    40. Asistent medical, moaşă;         - diplomă de licenţă în specialitate
        debutant                         - concurs pentru ocuparea postului

    41. Asistent medical principal (SSD) - diplomă de absolvire a învăţământului superior de       - 5 ani vechime ca asistent
                                         3 ani în specialitate                                     medical
                                         - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    42. Asistent medical (SSD)           - diplomă de absolvire a învăţământului superior de       - 6 luni vechime ca asistent
                                         3 ani în specialitate                                     medical
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    43. Asistent medical debutant (SSD)  - diplomă de absolvire a învăţământului superior de
                                         3 ani în specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    44. Asistent medical, asistent       - diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă  - 5 ani vechime ca asistent
        farmacie, asistent social;       sau                                                       medical
        principal (PL)                   - diplomă de studii postliceale prin echivalare conform
                                         Hotărârii Guvernului nr. 797/1997 privind echivalarea
                                         studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile
                                         1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale
                                         sanitare
                                         - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    45. Asistent medical, asistent       - diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă  - 6 luni vechime în specialitate
        farmacie, asistent social; (PL)  sau
                                         - diplomă de studii postliceale prin echivalare conform
                                         Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    46. Asistent medical, asistent       - diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă
        farmacie, asistent social;       sau
        debutant (PL)                    - diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform
                                         Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    47. Asistent medical, asistent       - diplomă de absolvire a liceului sanitar cu durata de    - 5 ani vechime ca asistent
        farmacie, asistent social;       5 ani sau echivalare de studii                            medical
        principal (M)                    - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    48. Asistent medical, asistent       - diplomă de absolvire a liceului sanitar cu durata de    - 6 luni vechime în specialitate
        farmacie, asistent social; (M)   5 ani sau echivalare de studii
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    49. Asistent medical, asistent       - diplomă de absolvire a liceului sanitar cu durata de
        farmacie, asistent social;       5 ani sau echivalare de studii
        debutant (M)                     - concurs pentru ocuparea postului

    50. Educator-puericultor principal   - diplomă de absolvire a învăţământului postliceal de     - 5 ani vechime ca educator
        (PL)                             specialitate                                              puericultor
                                         - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    51. Educator-puericultor (PL)        - diplomă de absolvire a învăţământului postliceal de     - 6 luni vechime în specialitate
                                         specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    52. Educator-puericultor; debutant   - diplomă de absolvire a învăţământului postliceal de
        (PL)                             specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    53. Educator-puericultor principal   - diplomă de absolvire a liceului de specialitate         - 5 ani vechime ca educator
        (M)                              - examen pentru obţinerea gradului de principal           puericultor
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    54. Educator-puericultor (M)         - diplomă de absolvire a liceului de specialitate         - 6 luni vechime în specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    55. Educator-puericultor; debutant   - diplomă de absolvire a liceului de specialitate
        (M)                              - concurs pentru ocuparea postului

    56. Tehnician dentar, tehnician      - diplomă de şcoală sanitară postliceală ori echivalentă  - 5 ani vechime în specialitate
        sanitar (utilaje medicale,       sau
        optician, protezare ortopedică,  - diplomă de studii postliceale prin echivalare conform
        protezare auditivă);             Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
        principal (PL)                   - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    57. Tehnician dentar, tehnician      - diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă  - 6 luni vechime în specialitate
        sanitar (utilaje medicale,       sau
        optician, protezare ortopedică,  - diplomă de studii postliceale prin echivalare conform
        protezare auditivă); (PL)        Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    58. Tehnician dentar, tehnician      - diplomă de şcoală sanitară postliceală ori echivalentă
        sanitar (utilaje medicale,       sau
        optician, protezare ortopedică,  - diplomă de studii postliceale prin echivalare conform
        protezare auditivă);             Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
        debutant (PL)                    - concurs pentru ocuparea postului

    59. Tehnician dentar principal (M)   - diplomă de liceu sanitar în profil                      - 5 ani vechime ca tehnician
                                         - examen pentru obţinerea gradului de principal           dentar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    60. Tehnician dentar (M)             - diplomă de liceu sanitar în profil                      - 6 luni vechime ca tehnician
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        dentar

    61. Tehnician dentar debutant (M)    - diplomă de liceu sanitar în profil
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    62. Tehnician sanitar (utilaje       - diplomă de studii medii în specialitate                 - 5 ani vechime în specialitate
        medicale, optician, protezare    - examen pentru obţinerea gradului de principal           ca tehnician în sectorul sanitar
        ortopedică, protezare auditivă); - concurs pentru ocuparea postului
        principal (M)

    63. Tehnician sanitar (utilaje       - diplomă de studii medii în specialitate                 - 6 luni vechime în specialitate
        medicale, optician, protezare    - concurs pentru ocuparea postului                        ca tehnician în sectorul sanitar
        ortopedică, protezare auditivă)
        (M)

    64. Tehnician sanitar (utilaje       - diplomă de studii medii în specialitate
        medicale, optician, protezare    - concurs pentru ocuparea postului
        ortopedică, protezare auditivă);
        debutant (M)

    65. Soră medicală, oficiant medical, - diplomă de liceu sanitar sau şcoală sanitară în profil  - 5 ani vechime în specialitate
        laborant, moaşă, maseur;         - examen pentru obţinerea gradului de principal
        principal (M)                    - concurs pentru ocuparea postului

    66. Soră medicală, oficiant medical, - diplomă de liceu sanitar sau şcoală sanitară în profil  - 6 luni vechime în specialitate
        laborant, moaşă, maseur; (M)     - concurs pentru ocuparea postului

    67. Soră medicală, oficiant medical, - diplomă de liceu sanitar sau şcoală sanitară în profil
        laborant, moaşă, maseur;         - concurs pentru ocuparea postului
        debutant (M)

    68. Statistician medical,            - diplomă de studii medii de specialitate sau diplomă     - 4 ani vechime în specialitate
        registrator medical,             de studii medii
        instructor de educaţie,          - examen pentru obţinerea gradului de principal
        instructor de ergoterapie,       - concurs pentru ocuparea postului
        instructor CFM; principal (M)

    69. Statistician medical,            - diplomă de studii medii de specialitate sau diplomă     - 6 luni vechime în activitate
        registrator medical,             de studii medii
        instructor de educaţie,          - concurs pentru ocuparea postului
        instructor de ergoterapie,
        instructor CFM; (M)

    70. Statistician medical,            - diplomă de studii medii de specialitate sau diplomă
        registrator medical,             de studii medii
        instructor de educaţie,          - concurs pentru ocuparea postului
        instructor de ergoterapie,
        instructor CFM; debutant (M)

    71. Asistent social, educator-       - diplomă de absolvire a şcolii de specialitate           - 5 ani vechime în specialitate
        puericultor; principal           - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    72. Asistent social, educator-       - diplomă de absolvire a şcolii de specialitate           - 6 luni vechime în specialitate
        puericultor                      - concurs pentru ocuparea postului

    73. Asistent social, educator-       - diplomă de absolvire a şcolii de specialitate
        puericultor; debutant            - concurs pentru ocuparea postului

    73^1. Autopsier principal (7)        - diplomă de bacalaureat sau diplomă                      - 4 ani vechime în
                                         de absolvire a liceului                                   sectorul sanitar la
                                         - examen pentru obținerea gradului                        prosectură
                                         de principal
                                         - certificat de autopsier
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    73^2. Autopsier (7)                  - diplomă de bacalaureat sau diplomă                      - 6 luni vechime în
                                         de absolvire a liceului                                   sectorul sanitar la
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        prosectură

    73^3. Autopsier debutant (7)         - diplomă de bacalaureat sau diplomă
                                         de absolvire a liceului
                                         - concurs pentru ocuparea postului
    74. Gipsar principal                 - școală generală                                         - 4 ani vechime în
                                         - examen pentru obținerea gradului                        sectorul sanitar la sala
                                         de principal                                              de gipsare
                                         - curs de instruire de 3 luni
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    75. Gipsar                           - școală generală                                         - 6 luni vechime în
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        sectorul sanitar la sala
                                                                                                   de gipsare

    76. Gipsar debutant                  - școală generală
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    77. Operator registrator de urgenţă  - diplomă de studii medii                                 - 4 ani vechime în specialitate,
        principal                        - curs organizat conform ordinului ministrului sănătăţii    din care cel puţin un an în
                                         privind înfiinţarea Şcolii de Ambulanţieri în cadrul        cadrul serviciilor de ambulanţă
                                         Staţiei de Salvare a Municipiului Bucureşti, actual
                                         Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, precum şi în
                                         alte servicii judeţene de ambulanţă acreditate prin
                                         ordin al ministrului sănătăţii
                                         - examen pentru obţinerea gradului de principal
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    78. Operator registrator de urgenţă  - diplomă de studii medii şi certificat de                - 6 luni vechime în specialitate
                                         radiotelefonist sau telefonist
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    79. Operator registrator de urgenţă  - diplomă de studii medii şi certificat de
        debutant                         radiotelefonist sau telefonist
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    (la 16-03-2017, Tabelul din Capitolul II a fost modificat de Punctele 1 și 2, Articolul I din ORDINUL nr. 244 din 7 martie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017 )
    NOTE:1. Condiţiile de studii şi vechime prevăzute la poziţiile 38-40 se aplică şi următoarelor funcţii: tehnician de radiologie şi imagistică licenţiat, asistent medical de laborator clinic licenţiat, licenţiat în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, tehnician dentar licenţiat, asistent medical dentar licenţiat, tehnician de farmacie licenţiat, tehnician de audiologie şi protezare auditivă licenţiat, asistent medical de profilaxie dentară licenţiat.2. Condiţiile de studii şi vechime prevăzute la poziţiile 41-43 se aplică şi următoarelor funcţii: asistent medical specialist, tehnician superior de imagistică, radiologie, radioterapie şi radiodiagnostic, cosmetician medical specialist, asistent medical specializat, tehnician de laborator clinic, tehnician de farmacie, asistent de fiziokinetoterapie, asistent medical de urgenţe medico-chirurgicale, asistent medico-social, tehnician dentar specializat, asistent de profilaxie stomatologică, asistent igienist pentru cabinet stomatologic, asistent pentru stomatologie, asistent medical generalist, tehnician de radiologie şi imagistică, tehnician de audiologie şi protezare auditivă, tehnician de protezare oculară, asistent medical de geriatrie, gerontologie şi asistenţă socială pentru vârstnici, asistent medical de igienă şi sănătate publică, fiziokinetoterapeut, cosmetician medical, nutriţionist şi dietetician, tehnician dentar specialist, asistent dentar, care au studii de acest nivel.3. Condiţiile de studii şi vechime prevăzute la poziţiile 35-37 se aplică şi următoarelor funcţii: educator-puericultor, asistent social şi cosmetician, ocupate de persoane care au absolvit cu diplomă învăţământul superior de scurtă durată, cu durata studiilor de 2-3 ani învăţământ de zi sau de 3-4 ani învăţământ seral ori fără frecvenţă.4. Pentru încadrarea personalului de specialitate medico-sanitar cu studii postliceale şi medii în funcţiile de la poziţiile 44-76, echivalările şi confirmările în funcţii şi specialităţi aprobate potrivit reglementărilor legale în vigoare îşi menţin valabilitatea.5. Asistenţii medicali care au susţinut şi promovat gradul principal în profilul diplomei de licenţă/diplomei de absolvire a învăţământului superior de scurtă durată, obţinută ulterior, pot fi promovaţi la gradul principal după îndeplinirea condiţiei de vechime de 3 ani în funcţia de asistent medical cu (S) sau cu (SSD).6. Reglementările de la pct. 5 se aplică şi funcţiilor nominalizate la pct. 1 şi 2.7. Actele de studii pe baza cărora persoanele care au ocupat funcţiile de la poziţiile 73^1-73^3, cu respectarea prevederilor legale, până la data intrării în vigoare a prezentelor criterii, sunt şi rămân valabile pentru ocuparea în continuare a funcţiilor respective.
    (la 16-03-2017, Punctul 7 din Note a fost introdus de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 244 din 7 martie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017 )

        III. Personal auxiliar sanitar

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.            Funcţia
    crt.     (gradul sau treapta                                                                     Vechimea minimă în muncă
                profesională)             Studii şi criterii la angajare şi promovare                    sau în specialitate
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      0               1                                       2                                                  3
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    80. Infirmieră, agent DDD            - şcoală generală                                         - 6 luni vechime în activitate
                                         - curs de infirmiere organizat de Ordinul Asistenţilor
                                         Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali
                                         din România
                                         sau
                                         - curs de infirmiere organizat de furnizori autorizaţi de
                                         Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu
                                         aprobarea Ministerului Sănătăţii - Direcţia generală
                                         resurse umane şi certificare
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    81. Infirmieră, agent DDD; debutant  - şcoală generală
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    82. Brancardier, băiaş, nămolar,     - şcoală generală
        spălătoreasă, îngrijitoare       - concurs pentru ocuparea postului


    83. Ambulanțier                      - diplomă de bacalaureat (2)                              - 3 ani vechime ca șofer
                                         sau                                                       autosanitară I
                                         - diplomă de absolvire a liceului
                                         - permis de conducere pentru șofer
                                         profesionist valabil pentru autovehicule
                                         din categoriile B și C
                                         - diplomă de absolvire a cursului de
                                         ambulanțier conform ordinului ministrului
                                         sănătății privind înființarea Școlii de
                                         Ambulanțieri în cadrul Stației de
                                         Salvare a Municipiului București, actual
                                         Serviciul de ambulanță București-Ilfov,
                                         precum și în alte servicii județene de
                                         ambulanță acreditate prin ordin al
                                         ministrului sănătății
                                         - concurs/examen de promovare
                                         sau
                                         - diplomă de bacalaureat (2)                              - 3 ani vechime ca
                                         sau                                                       motorist, marinar sau
                                         - diplomă de absolvire a liceului                         conducător de șalupă
                                         - certificat de calificare                                medicală
                                         - diplomă de absolvire a cursului de
                                         ambulanțier conform ordinului ministrului
                                         sănătății privind înființarea Școlii de
                                         Ambulanțieri în cadrul Stației de
                                         Salvare a Municipiului București, actual
                                         Serviciul de ambulanță București-Ilfov,
                                         precum și în alte servicii județene de
                                         ambulanță acreditate prin ordin al
                                         ministrului sănătății
                                         - concurs/examen de promovare
    84. Șofer autosanitară I             - diplomă de bacalaureat (2)                              - 6 ani vechime ca șofer
                                         sau                                                       (conducător auto)
                                         - diplomă de absolvire a liceului                         profesionist sau 3 ani
                                         - permis de conducere pentru șofer                        ca șofer autosanitară II
                                         profesionist valabil pentru autovehicule
                                         din categoriile B și C
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    85. Șofer autosanitară II            - diplomă de bacalaureat (2)                              - 3 ani vechime ca șofer
                                         sau                                                       (conducător auto)
                                         - diplomă de absolvire a liceului                         profesionist
                                         - permis de conducere pentru șofer
                                         profesionist valabil pentru autovehicule
                                         din categoriile B și C
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    86. Şofer autosanitară III           - permis de conducere pentru şofer profesionist valabil
                                         pentru autovehicule din categoriile B şi C
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    (la 16-03-2017, Tabelul din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 244 din 7 martie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017 )

    NOTE:
    1. Se aplică nivelele I şi II pentru salarizarea şoferilor autosanitarelor din serviciile de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, iar nivelele de salarizare II şi III, şoferilor autosanitarelor din alte unităţi sanitare.
    2. Numai pentru ocuparea funcţiilor respective din cadrul serviciilor de ambulanţă ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.
    3. Actele de studii pe baza cărora persoanele respective au ocupat funcţiile de la poziţiile 83-85, cu respectarea prevederilor legale, până la data prezentelor criterii, sunt şi rămân valabile pentru ocuparea în continuare a funcţiilor respective.
    4. Nivelul de studii medii (M) pentru funcţiile de ambulanţier şi şofer autosanitară I şi II din cadrul serviciilor de ambulanţă se utilizează numai pentru promovarea persoanelor încadrate ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare.

    IV. Personalul din unităţile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică
    Cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010
    A. Functii de executie pe grade profesionale

    1. Cercetator stiintific I           - diploma de licenta in specialitate                      - 9 ani vechime in activitatea de
                                         - medic primar, farmacist primar (3)                        cercetare si titlul stiintific
                                         - biolog, chimist, biochimist, fizician, psiholog,          de doctor
                                         logoped, sociolog, asistent medical etc. - principal      sau
                                         - expert in fizica medicala                               - 9 ani vechime in invatamantul
                                         sau                                                         superior si titlul stiintific
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          de doctor
                                                                                                   - 15 ani vechime in profilul
                                                                                                     postului

    2. Cercetator stiintific II          - diploma de licenta in specialitate                      - 8 ani vechime in activitatea de
                                         - medic primar, farmacist primar (3)                        cercetare si titlul stiintific
                                         - biolog, chimist, biochimist, fizician, psiholog,          de doctor
                                         logoped, sociolog, asistent medical etc. - principal      sau
                                         - expert in fizica medicala                               - 8 ani vechime in invatamantul
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          superior si titlul stiintific
                                                                                                     de doctor
                                                                                                   sau
                                                                                                   - 12 ani vechime in profilul
                                                                                                     postului

    3. Cercetator stiintific III         - diploma de licenta in specialitate                      - 6 ani vechime in activitatea de
                                         - medic specialist sau farmacist specialist (3)             cercetare
                                         - biolog, chimist, biochimist, fizician, psiholog,        sau
                                         logoped, sociolog, expert in fizica medicala,             - 6 ani vechime in invatamantul
                                         asistent medical etc.                                       superior
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        sau
                                                                                                   - 4 ani vechime pentru persoanele
                                                                                                     care detin titlul stiintific de
                                                                                                     doctor si provin din
                                                                                                     invatamantul superior ori din
                                                                                                     domeniul cercetarii
                                                                                                   sau
                                                                                                   - 10 ani vechime in profilul
                                                                                                     postului
                                                                                                   sau
                                                                                                   - 8 ani vechime pentru persoanele
                                                                                                     care detin titlul stiintific de
                                                                                                     doctor si provin din afara
                                                                                                     invatamantului superior sau al
                                                                                                     cercetarii

    4. Cercetator stiintific             - diploma de licenta in specialitate                      - 2 ani vechime in activitatea de
                                         - medic rezident sau farmacist rezident confirmat prin      cercetare
                                         ordin al ministrului sanatatii, in ultimul an de          sau
                                         rezidentiat                                               - 2 ani vechime in invatamantul
                                         - biolog, chimist, biochimist, fizician, fizician           superior
                                         medical, psiholog, logoped, sociolog, asistent            sau
                                         medical etc.                                              - 4 ani vechime in profilul
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          postului

    5. Asistent de cercetare stiintifica - diploma de licenta in specialitate                      - un an vechime in activitate
                                         - medic rezident sau farmacist rezident confirmat prin
                                         ordin al ministrului sanatatii
                                         - biolog, biochimist, chimist, fizician, fizician
                                         medical, psiholog, logoped, sociolog, asistent
                                         medical etc.
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Asistent de cercetare stiintifica - diploma de licenta in specialitate
       stagiar                           - medic rezident sau farmacist rezident confirmat prin
                                         ordin al ministrului sanatatii
                                         - biolog, biochimist, chimist, fizician, fizician
                                         medical, psiholog, logoped, sociolog, asistent
                                         medical etc.
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    B. Functii de executie auxiliare din activitatea de cercetare stiintifica, pe trepte profesionale

    7. Asistent I                        - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 4 ani vechime in activitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    8. Asistent II                       - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - un an vechime in activitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    9. Asistent stagiar                  - diploma de absolvire a invatamantului postliceal
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    NOTE:

    1. Funcţiile din prezenta anexă se echivalează cu funcţiile prevăzute în Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.399/2005 pentru echivalarea funcţiilor şi gradelor de cercetare-dezvoltare dobândite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu funcţiile corespunzătoare gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare stabilite prin Lege anr. 319/2003, elaborat în baza prevederilor art. 19 din legea mai sus menţionată.
    2. Angajarea şi promovarea personalului din structurile de cercetare medicală şi farmaceutică se fac numai cu avizul conducerii Academiei de Ştiinţe Medicale.
    3. Se aplică numai pentru funcţiile din activitatea de cercetare ştiinţifică medicală clinică şi de medicină preventivă.

        V. Personalul de specialitate din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiţii,
            resurse umane, salarizare şi contencios
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    Nr.          Functia                  Studii si criterii la angajare si promovare                Vechimea minima in specialitate
    crt.   (gradul sau treapta
              profesionala)
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
      0            1                                          2                                                      3
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    A. Functii din activitatea de specialitate din compartimentele contabilitate, financiar, aprovizionare, resurse umane, salarizare,
       contencios si investitii

    a) Functii de executie pe grade profesionale

    1. Auditor gradul I                  - diploma de licenta                                      - 4 ani vechime in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Auditor gradul II                 - diploma de licenta                                      - un an vechime in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    3. Consilier, expert, inspector de   - diploma de licenta                                      - 6 ani si 6 luni vechime in
       specialitate, referent de         - concurs pentru ocuparea postului                          specialitate
       specialitate, gradul I

    4. Referent de specialitate,         - diploma de licenta                                      - 3 ani si 6 luni vechime in
       inspector de specialitate,        - concurs pentru ocuparea postului                          specialitate
       consilier, expert, gradul II

    5. Referent de specialitate,         - diploma de licenta                                      - 6 luni vechime in specialitate
       inspector de specialitate,        - concurs pentru ocuparea postului
       consilier, expert; gradul III

    6. Consilier, expert, inspector de   - diploma de licenta
       specialitate, referent de         - concurs pentru ocuparea postului
       specialitate, debutant

    7. Inginer, economist; specialist IA - diploma de licenta                                      - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          specialitate

    8. Inginer, economist; gradul I      - diploma de licenta                                      - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          specialitate

    9. Inginer, economist; gradul II     - diploma de licenta                                      - 6 luni vechime in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    10. Inginer, economist; debutant     - diploma de licenta
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    11. Referent, subinginer,            - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 ani si 6 luni vechime in
        tehnician-economist,             scurta durata in specialitate                               specialitate
        conductor arhitect,              - concurs pentru ocuparea postului
        arhivist; I


    12. Referent, subinginer,            - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 3 ani si 6 luni vechime in
        tehnician-economist,             scurta durata in specialitate                               specialitate
        conductor arhitect,              - concurs pentru ocuparea postului
        arhivist; II

    13. Referent, subinginer,            - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 luni vechime in specialitate
        tehnician-economist,             scurta durata in specialitate
        conductor arhitect,              - concurs pentru ocuparea postului
        arhivist; III

    14. Referent, subinginer,            - diploma de absolvire a invatamantului superior de
        tehnician-economist,             scurta durata in specialitate
        conductor arhitect,              - concurs pentru ocuparea postului
        arhivist; debutant

    b) Functii de executie pe grade profesionale din serviciile de contencios

    15. Consilier juridic gradul IA      - diploma de licenta in specialitate                      - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          specialitate

    16. Consilier juridic gradul I       - diploma de licenta in specialitate                      - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                          specialitate

    17. Consilier juridic gradul II      - diploma de licenta in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        - 6 luni vechime in specialitate

    18. Consilier juridic debutant       - diploma de licenta in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    c) Functii de executie pe trepte profesionale

    19. Tehnician, merceolog, contabil,  - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 6 ani si 6 luni vechime in
        referent; IA                     de specialitate                                             specialitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului
                                         sau

        tehnician IA                     - muncitori categoriile 5-6                               - 7 ani vechime in meserie
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    20. Tehnician, merceolog, contabil,  - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de     - 3 ani si 6 luni vechime in
        referent; I                      specialitate                                                specialitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului
                                         sau
        tehnician I                      - muncitori categoriile 4-5                               - 4 ani vechime in meserie
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    21. Tehnician, merceolog, contabil,  - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de     - 6 luni vechime in specialitate
        referent; II                     specialitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului
                                         sau
        tehnician II                     - muncitori categoriile 2-3                               - un an vechime in meserie
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    22. Tehnician, merceolog, contabil   - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de
        referent; debutant               specialitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    B. Compartimente de informatica

    a) Functii de executie pe grade profesionale

    1. Analist, programator, inginer de  - diploma de licenta in specialitate                      - 6 ani si 6 luni vechime in
       sistem; IA                        - concurs pentru ocuparea postului                          activitatea de informatica

    2. Analist, programator, inginer de  - diploma de licenta in specialitate                      - 3 ani si 6 luni vechime in
       sistem; I                         - concurs pentru ocuparea postului                          activitatea de informatica

    3. Analist, programator, inginer de  - diploma de licenta in specialitate                      - 6 luni vechime in activitatea
       sistem; II                        - concurs pentru ocuparea postului                          de informatica

    4. Analist, programator, inginer de  - diploma de licenta in specialitate
       sistem; debutant                  - concurs pentru ocuparea postului

    5. Informatician, conductor          - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 ani si 6 luni vechime in
       tehnic; I                         scurta durata in specialitate                               specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Informatician, conductor          - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 3 ani si 6 luni vechime in
       tehnic; II                        scurta durata in specialitate                               specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    7. Informatician, conductor          - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 luni vechime in specialitate
       tehnic; III                       scurta durata in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    8. Informatician, conductor          - diploma de absolvire a invatamantului superior de
       tehnic; debutant                  scurta durata in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    b) Functii de executie pe trepte profesionale

    9. Analist (programator) ajutor IA   - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         sau                                                         activitatea informatica
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    10. Analist (programator) ajutor I   - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         sau                                                         activitatea informatica
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    11. Analist (programator) ajutor II  - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 6 luni vechime in activitatea
                                         sau                                                          informatica
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    12. Analist (programator) debutant   - diploma de absolvire a invatamantului postliceal
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    13. Operator, controlor date; I      - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         sau                                                         activitate
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    14. Operator, controlor date; II     - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         sau                                                         activitate
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    15. Operator, controlor date; III    - diploma de absolvire a invatamantului postliceal        - 6 luni vechime in activitate
                                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    16. Operator, controlor date;        - diploma de absolvire a invatamantului postliceal
        debutant                         sau
                                         - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    NOTĂ:

    Actele de studii pe baza cărora persoanele respective au ocupat funcţiile de la poziţiile 19-22, cu respectarea prevederilor legale, până la data prezentelor criterii, sunt şi rămân valabile pentru ocuparea în continuare a funcţiilor respective.

    VI. Personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreţinere - reparaţii şi de deservire

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.            Funcţia
    crt.     (gradul sau treapta                                                                     Vechimea minimă în muncă
                profesională)             Studii şi criterii la angajare şi promovare                    sau în specialitate
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      0               1                                       2                                                  3
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    a) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale

    1. Administrator I                   - diplomă de absolvire a învăţământului postliceal        - 4 ani vechime în activitate
                                         de specialitate economic sau tehnic
                                         sau
                                         - diplomă de bacalaureat în profil economic sau tehnic
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Administrator II                  - diplomă de absolvire a învăţământului postliceal        - un an vechime în activitate
                                         de specialitate economic sau tehnic
                                         sau
                                         - diplomă de bacalaureat în profil economic sau tehnic
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    3. Şef depozit I                     - diplomă de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        - 3 ani vechime în activitate

    4. Şef depozit II                    - diplomă de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    5. Casier, magaziner; funcţionar,    - diplomă de bacalaureat                                  - 6 luni vechime în activitate
       arhivar                           sau
                                         - diplomă de absolvire a şcolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Casier, magaziner; funcţionar,    - diplomă de bacalaureat
       arhivar; debutant                 sau
                                         - diplomă de absolvire a şcolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    7. Stenodactilograf,                 - diplomă de bacalaureat                                  - 3 ani şi 6 luni vechime în
       secretar-dactilograf,             - concurs pentru ocuparea postului                          activitate
       dactilograf; IA

    8. Stenodactilograf,                 - diplomă de bacalaureat sau                              - 6 luni vechime în activitate
       secretar-dactilograf,             - diplomă de absolvire a şcolii generale
       dactilograf I                     - concurs pentru ocuparea postului

    9. Stenodactilograf,                 - diplomă de bacalaureat sau
       secretar-dactilograf,             - diplomă de absolvire a şcolii generale
       dactilograf debutant              - concurs pentru ocuparea postului

    10. Secretar                         - diplomă de bacalaureat sau                              - 6 luni vechime în activitate
                                         - diplomă de absolvire a şcolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    11. Secretar debutant                - diplomă de bacalaureat sau
                                         - diplomă de absolvire a şcolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    12. Şef formaţie pază/pompieri       - diplomă de bacalaureat sau
                                         - diplomă de absolvire a şcolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    13. Portar, paznic, pompier,         - diplomă de absolvire a şcolii generale
        îngrijitor, guard, bufetier,     - concurs pentru ocuparea postului
        manipulant bunuri, curier

    14. Maistru I                        - diplomă de absolvire a şcolii tehnice de maiştri       - 3 ani vechime ca maistru
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    15. Maistru II                       - diplomă de absolvire a şcolii tehnice de maiştri       - 9 ani vechime în meserie
                                         - concurs pentru ocuparea postului


    b) Criterii de studii şi vechime pentru muncitorii calificaţi din activitatea de întreţinere-reparaţii, laboranţi determinări
    fizico-chimice, preparatori ser vaccin etc.
    16. Muncitor calificat I             - concurs pentru ocuparea postului                        - 9 ani vechime în
    17. Muncitor calificat II            - concurs pentru ocuparea postului                        - 6 ani vechime în
    18. Muncitor calificat III           - concurs pentru ocuparea postului                        - 3 ani vechime în
    19. Muncitor calificat IV            - concurs pentru ocuparea postului
    20. Muncitor necalificat I           - concurs pentru ocuparea postului

    21. Muncitor necalificat II          - concurs pentru ocuparea postului
        - fără sporuri



    c) Personal operativ şi muncitori operativi

    22. Bucătar, cofetar, ospătar,       - concurs pentru ocuparea postului                        - 6 ani vechime în
    agent contractări achiziții                                                                    meserie
    lucrător comercial etc. I

    23. Bucătar, cofetar, ospătar,       - concurs pentru ocuparea postului                        - 3 ani vechime în
    agent contractări achiziții                                                                    meserie
    lucrător comercial etc. II - III

    24. Bucătar, cofetar, ospătar,       - concurs pentru ocuparea postului
    agent contractări achiziții
    lucrător comercial etc. IV

    d) Încadrarea şoferilor pe trepte profesionale în funcţie de capacitatea de transport a autovehiculului

    25. Şofer I                          - autovehicul şi tractor rutier cu remorcă,               - 3 ani vechime în activitate
                                         cu capacitatea de peste 2 t, şi autovehicul de            ca şofer
                                         transport de persoane cu peste 8 locuri
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    26. Şofer II                         - autovehicul cu capacitatea până la 2 t inclusiv
                                         şi autovehicul de transport de persoane cu până la
                                         8 locuri inclusiv
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    e) Muncitori calificaţi - telefonist

    27. Muncitor calificat II            - centrală telefonică cu peste 400 de posturi telefonice  - 6 ani vechime în activitate
        (telefonist)                     în funcţie, exclusiv posturile telefonice din derivaţie
                                         - certificat de calificare pentru meseria de telefonist
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    28. Muncitor calificat III           - centrală telefonică cu 50-400 de posturi telefonice     - 3 ani vechime în activitate
        (telefonist)                     în funcţie
                                         - certificat de calificare pentru meseria de telefonist
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    29. Muncitor calificat IV            - centrală telefonică cu până la 50 de posturi
        (telefonist)                     telefonice în funcţie
                                         - certificat de calificare pentru meseria de telefonist
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    (la 30-03-2017, Tabelul din Capitolul VI a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 244 din 7 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 30 martie 2017 )
    NOTĂ:

    Actele de studii pe baza cărora persoanele respective au ocupat funcţiile de la poziţiile 1-15, cu respectarea prevederilor legale, până la data prezentelor criterii, sunt şi rămân valabile pentru ocuparea în continuare a funcţiilor respective.
    Încadrarea pe funcţiile de muncitori de la poziţiile 16-24 se face pe baza actelor de studii (calificare) pentru fiecare meserie, care conferă dreptul exercitării meseriei în care s-au pregătit.
    Categoriile de calificare ce pot fi utilizate pentru fiecare meserie sunt cele prevăzute în Indicatorul Tarifar de Calificare (ITC).
    Pentru celelalte categorii de muncitori încadraţi potrivit prevederilor ITC în vigoare se va respecta echivalarea categoriilor de calificare cu treptele profesionale.
    Şoferii trebuie să posede permis de conducere pentru şofer profesionist sau diplomă de absolvire a învăţământului mediu ori profesional de specialitate.

    VII. Funcţii de specialitate din alte sectoare de activitate care se utilizează în unităţile sanitare publice
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    Nr.              Functia                  Studii si criterii la angajare si promovare           Vechimea minima in munca
    crt. (gradul sau treapta profesionala)                                                             sau in specialitate
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
      0               1                                       2                                                3
    ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    1. Unitati de cultura

    a) Functii de executie pe grade profesionale

    1. Documentarist, traducator,        - diploma de licenta in specialitate                      - 6 ani si 6 luni vechime in
       desenator artistic; gradul I      - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate


    2. Documentarist, traducator,        - diploma de licenta in specialitate                      - 3 ani si 6 luni vechime in
       desenator artistic; gradul II     - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate

    3. Documentarist, traducator,        - diploma de licenta in specialitate                      - 6 luni vechime in specialitate
       desenator artistic; gradul III    - concurs pentru ocuparea postului

    4. Documentarist, traducator,        - diploma de licenta in specialitate
       desenator artistic; debutant      - concurs pentru ocuparea postului

    5. Bibliotecar gradul IA             - diploma de licenta in specialitate                      - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate

    6. Bibliotecar gradul I              - diploma de licenta in specialitate                      - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate

    7. Bibliotecar gradul II             - diploma de licenta in specialitate                      - 6 luni vechime in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    8. Bibliotecar debutant              - diploma de licenta in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    9. Bibliotecar,                      - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 ani si 6 luni vechime in
       bibliotecar-arhivist              scurta durata de specialitate                             specialitate
       gradul I                          - concurs pentru ocuparea postului


    10. Bibliotecar,                     - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 3 ani si 6 luni vechime in
        bibliotecar-arhivist             scurta durata de specialitate                             specialitate
        gradul II                        - concurs pentru ocuparea postului


    11. Bibliotecar,                     - diploma de absolvire a invatamantului superior de       - 6 luni vechime in specialitate
        bibliotecar-arhivist             scurta durata de specialitate
        gradul III                       - concurs pentru ocuparea postului

    12. Bibliotecar,                     - diploma de absolvire a invatamantului superior de
        bibliotecar-arhivist             scurta durata de specialitate
        debutant                         - concurs pentru ocuparea postului

    b) Functii de executie pe trepte profesionale

    13. Bibliotecar treapta I            - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de     - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         specialitate                                              activitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    14. Bibliotecar treapta II           - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de     - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         specialitate                                              activitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    15. Bibliotecar treapta III          - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de     - 6 luni vechime in activitate
                                         specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    16. Bibliotecar debutant             - diploma de absolvire a invatamantului postliceal de
                                         specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    17. Bibliotecar, treapta IA          - diploma de bacalaureat                                  - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        activitate

    18. Bibliotecar, treapta I           - diploma de bacalaureat                                  - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        activitate

    19. Bibliotecar, treapta II          - diploma de bacalaureat                                  - 6 luni vechime in activitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    20. Bibliotecar, debutant            - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    21. Fotograf, laborant foto;         - diploma de bacalaureat                                  - 6 ani si 6 luni vechime in
        treapta IA                       sau                                                       activitate
                                         - diploma de absolvire a scolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    22. Fotograf, laborant foto;         - diploma de bacalaureat                                  - 3 ani si 6 luni vechime in
        treapta I                        sau                                                       activitate
                                         - diploma de absolvire a scolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    23. Fotograf, laborant foto;         - diploma de bacalaureat                                  - 6 luni vechime in activitate
        treapta II                       sau
                                         - diploma de absolvire a scolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    24. Fotograf, laborant foto;         - diploma de bacalaureat
        debutant                         sau
                                         - diploma de absolvire a scolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    25. Garderobier                      - diploma de bacalaureat
                                         sau
                                         - diploma de absolvire a scolii generale
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Navigatie

    1. Capitan                           - diploma de bacalaureat                                  - 2 ani vechime in activitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Ofiter punte                      - diploma de bacalaureat
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    3. Ofiter mecanic, ofiter            - diploma de bacalaureat
       electrician                       - concurs pentru ocuparea postului

    4. Conducator salupa                 - diploma de bacalaureat sau diploma de absolvire         - un an vechime in activitate
                                         a scolii generale
                                         - certificat de capacitate si certificat de calificare
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    5. Motorist, marinar                 - diploma de bacalaureat sau diploma de absolvire         - 6 luni vechime in activitate
                                         a scolii generale si certificat de calificare
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Motorist, marinar; debutant       - diploma de bacalaureat sau diploma de absolvire
                                         a scolii generale si certificat de calificare
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    3. Sanitar-veterinar

    a) Functii de executie pe grade profesionale

    1. Medic veterinar gradul I/Medic    - diploma de medic veterinar                              - 6 ani si 6 luni vechime in
       primar veterinar                  - examen de medic primar veterinar                        specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Medic veterinar gradul II         - diploma de medic veterinar                              - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate

    3. Medic veterinar gradul III        - diploma de medic veterinar                              - 6 luni vechime in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    4. Medic veterinar debutant          - diploma de medic veterinar
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    5. Asistent veterinar IA (SSD)       - diploma de absolvire a invatamantului superior          - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         de scurta durata in specialitate                          specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Asistent veterinar I (SSD)        - diploma de absolvire a invatamantului superior          - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         de scurta durata in specialitate                          specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    7. Asistent veterinar II (SSD)       - diploma de absolvire a invatamantului superior          - 6 luni vechime in specialitate
                                         de scurta durata in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    8. Asistent veterinar debutant       - diploma de absolvire a invatamantului superior
       (SSD)                             de scurta durata in specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    b) Functii de executie pe trepte profesionale

    9. Tehnician; asistent veterinar IA  - diploma de scoala postliceala in specialitate           - 6 ani si 6 luni vechime in
                                         sau                                                       specialitate
                                         - diploma de studii medii de specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    10. Tehnician; asistent veterinar I  - diploma de scoala postliceala de specialitate           - 3 ani si 6 luni vechime in
                                         sau                                                       specialitate
                                         - diploma de studii medii de specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    11. Tehnician; asistent veterinar II - diploma de scoala postliceala de specialitate           - 6 luni vechime in specialitate
                                         sau
                                         - diploma de studii medii de specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    12. Tehnician, asistent veterinar;   - diploma de scoala postliceala de specialitate
        debutant                         sau
                                         - diploma de studii medii de specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    VIII. Criterii de studii şi vechime pentru funcţii de conducere

    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr.              Funcţia                         Criterii de studii                              Vechimea minimă în specialitate
    crt.
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      0               1                                       2                                                3
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    A. Unităţile sanitare publice*)

    1. Director general                  - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    2. Director general adjunct,         - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
       director, director executiv       - concurs pentru ocuparea postului

    3. Director resurse umane            - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    4. Director adjunct ştiinţific       - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
                                         - cercetător ştiinţific gradele I, II sau III
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    5. Director adjunct                  - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    6. Medic şef (ambulator de           - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
       specialitate, centru medical,     - medic primar sau specialist
       centru de excelenţă, centru de    - concurs pentru ocuparea postului
       sănătate multifuncţional, unităţi
       fără personalitate juridică)

    7. Medic (farmacist, biolog,         - conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii
       biochimist, chimist, psiholog)    şi familiei nr. 698/2001 pentru aprobarea unor
       şef secţie, şef laborator şi      metodologii privind angajarea, transferarea şi detaşarea
       altele similare, şef serviciu     medicilor, farmaciştilor, biologilor, biochimiştilor şi
       medicină legală şi anatomie       chimiştilor, precum şi a altui personal de specialitate
       patologică                        cu studii superioare din unităţile sanitare publice,
                                         cu modificările şi completările ulterioare,
                                         sau
                                         - conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii
                                         publice nr. 1.406/2006 pentru aprobarea Normelor privind
                                         organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea
                                         funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de
                                         serviciu din unităţile sanitare publice

    8. Asistent medical şef pe unitate   - diplomă de licenţă în domeniul medical                  - 5 ani vechime în funcţia de
                                         sau                                                       asistent medical
                                         - diplomă de absolvire a învăţământului superior de
                                         scurtă durată în domeniul medical
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    9. Asistent medical şef ambulator    - diplomă de licenţă în domeniul medical                  - 3 ani vechime în funcţia de
       de specialitate, centru medical,                                                            asistent medical
       centru de excelenţă, centru de    sau
       sănătate multifuncţional, şef     - diplomă de absolvire a învăţământului superior de       - 5 ani vechime în funcţia de
       secţie, şef laborator etc.        scurtă durată în domeniul medical                         asistent medical
                                         sau
                                         - diplomă de şcoală sanitară postliceală
                                         - sunt asistenţi medicali principali
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    B. Unităţile de cercetare ştiinţifică medicală

    10. Şef secţie                       - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
                                         - cercetător ştiinţific gradele I, II şi III
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    11. Şef laborator                    - diplomă de licenţă în specialitate                      - 5 ani vechime în specialitate
                                         - cercetător ştiinţific gradele I, II şi III
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    C. Activitatea administrativă din unităţile sanitare

    12. Director adjunct                 - diplomă de licenţă în profilul economic                 - 3 ani vechime în specialitatea
        financiar-contabil               - concurs pentru ocuparea postului                        studiilor absolvite

    13. Director adjunct economic        - diplomă de licenţă în profilul economic                 - 3 ani vechime în specialitatea
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        studiilor absolvite

    14. Contabil-şef                     - diplomă de licenţă în profilul economic                 - 2 ani vechime în specialitatea
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        studiilor absolvite


    15. Șef serviciu                     - diplomă de licență în specialitatea serviciului         - 2 ani vechime în
                                                                                                   specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    16. Șef birou                        - diplomă de licență în specialitatea biroului            - 2 ani vechime în
                                                                                                   specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    17. Șef atelier                      - diplomă de licență a învățământului tehnic              - 2 ani vechime în
                                                                                                   specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului

    18. Șef laborator                    - diplomă de licență în specialitate                      - 2 ani vechime în
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate

    19. Șef oficiu                       - diplomă de licență în specialitate                      - 2 ani vechime în
                                         - concurs pentru ocuparea postului                        specialitate

    20. Şef formaţie muncitori           - diplomă de licenţă a învăţământului tehnic              - 2 ani vechime în specialitate
                                         sau
                                         - diplomă de absolvire a învăţământului superior de       - 3 ani vechime în specialitate
                                         scurtă durată în specialitate
                                         sau
                                         - diplomă de absolvire a învăţământului postliceal de     - 3 ani vechime în specialitate
                                         specialitate
                                         sau
                                         - diplomă de bacalaureat                                  - 3 ani vechime în specialitate
                                         - concurs pentru ocuparea postului
    21. Șef echipă muncitori             - concurs pentru ocuparea postului                        - 3 ani vechime în
                                                                                                   meserie
    D. Servicii de ambulanță             - diplomă de licență în specialitate                      - acordul scris al
    22. Medic coordonator                - medic primar/medic specialist/medic                     sindicatului
    substație                                                                                      reprezentativ
    Serviciul de ambulanță                                                                         reprezentat de Federația
    București-Ilfov/substație                                                                      Națională Sindicală
    serviciul de ambulanță                                                                         Ambulanța din România
    județean

    23. Asistent medical                 - diplomă de licență în domeniul medical sau diplomă      - 5 ani vechime în
    coordonator substație                de absolvire a învățământului superior de scurtă durată   serviciul de ambulanță
    Serviciul de ambulanță               în domeniul medical sau diplomă de școală sanitară        - acordul scris al
    București - Ilfov/substație          postliceală                                               sindicatului
    serviciul de ambulanță                                                                         reprezentativ
    județean                                                                                       reprezentat de Federația
                                                                                                   Națională Sindicală
                                                                                                   Ambulanța din România

    24. Asistent medical                 - diplomă de licență în domeniul medical sau diplomă      - 5 ani vechime în
    responsabil cu stocul 3 de           de absolvire a învățământului superior de scurtă          serviciul de ambulanță
    medicamente (stocul de               durată în domeniul medical sau diplomă de școală          - acordul scris al
    urgență din Stația centrală          sanitară postliceală                                      sindicatului
    a Serviciului de ambulanță                                                                     reprezentativ
    București - Ilfov și                                                                          reprezentat de Federația
    stațiile centrale din                                                                          Națională Sindicală
    serviciile de ambulanță                                                                        Ambulanța din România
    județene 

    25. Ambulanțier cu atribuții         - diplomă de bacalaureat                                  - 5 ani vechime în
    de avizare tehnică substație         sau                                                       serviciul de ambulanță
    Serviciul de ambulanță               - diplomă de absolvire a liceului                         - acordul scris al
    București-Ilfov/substație            - permis de conducere pentru șofer profesionist valabil   sindicatului
    serviciul de ambulanță               pentru autovehicule din categoriile B și C sau            reprezentativ
    județean                             certificate de calificare                                 reprezentat de Federația
                                         - diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier conform  Națională Sindicală
                                         ordinului ministrului sănătății privind înființarea       Ambulanța din România
                                         școlii de ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a
                                         Municipiului București, actual Serviciul de ambulanță
                                         București-Ilfov, precum și în alte servicii județene
                                         de ambulanță acreditate prin ordin al ministrului
                                         sănătății

    (la 16-03-2017, Tabelul din Capitolul VIII a fost modificat de Punctele 7 și 8, Articolul I din ORDINUL nr. 244 din 7 martie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017 )
    *) Nu se utilizează pentru funcţiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalelor.
    NOTĂ:
    Actele de studii pe baza cărora persoanele respective au ocupat funcţiile de la poziţiile 8 şi 9, cu respectarea prevederilor legale, până la data prezentelor criterii, sunt şi rămân valabile pentru ocuparea în continuare a funcţiilor respective.
    Persoanele încadrate în unităţile sanitare înainte de apariţia prezentelor criterii de studii şi vechime, cu respectarea reglementărilor legale, şi care nu îndeplinesc criteriile prezentate vor putea ocupa în continuare aceleaşi funcţii.

    ------