LEGE nr. 305 din 5 decembrie 2024pentru completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de războiEMITENT | PARLAMENTUL ROMÂNIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1228 din 6 decembrie 2024
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
După articolul 15 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins:
Articolul 15^1
Pentru sacrificiile făcute de prizonierii de război români din Cel de-Al Doilea Război Mondial, nevoiți să suporte ororile și tratamentul inuman din lagărele de muncă forțată, și pentru devotamentul acestora față de România, neacceptând să trădeze patria, în semn de recunoștință și în memoria lor, se instituie Ziua Prizonierilor de Război Români, care se organizează anual pe 24 august.
Guvernul, autoritățile publice locale și celelalte instituții ale statului pot organiza programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și ceremonii oficiale și/sau militare dedicate prizonierilor de război români.
La solicitarea autorităților publice locale, Ministerul Apărării Naționale, prin garnizoanele militare, participă la programele și manifestările cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și la ceremoniile oficiale organizate în unitățile administrativ-teritoriale.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
ȘTEFAN-OVIDIU POPA
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
București, 5 decembrie 2024.
Nr. 305.
----