ORDIN nr. 4.019 din 15 martie 2024privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 22 martie 2024
    Având în vedere:– prevederile art. 13 și 31 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 90 alin. (1) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;– Referatul de aprobare nr. 235DGIP din 7.02.2024 al proiectului de ordin privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025,
    în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul educației emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    Se aprobă Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Se aprobă Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 3

    Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală managementul resurselor umane și rețea școlară, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Direcția generală informatizare, inspectoratele școlare județene/ al municipiului București, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 4

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul educației,
    Ligia Deca

    București, 15 martie 2024.
    Nr. 4.019.

    Anexa nr. 1

    METODOLOGIE
    de înscriere a copiilor în învățământul primar


    Anexa nr. 2

    CALENDARUL
    înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024-2025


    Data-limită/ Perioada

    Evenimentul

    Pregătirea înscrierii în învățământul primar

    25 martie 2024

    Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar
    Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului „Școala după școală“, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare

    26 martie 2024

    Postarea pe site-ul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.019/2024) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2024 inclusiv și care nu au frecventat grădinița din motive legate de boală, lipsa infrastructurii la nivel local, domiciliul temporar în străinătate.
    Afișarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE
    Postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2024 inclusiv

    27 martie 2024

    Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acesteia, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali - sindicate, consiliul reprezentativ al părinților - după verificarea existenței unor elemente de discriminare de către consilierul juridic al inspectoratului școlar, și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ
    Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site-ul acesteia, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi

    28 martie-
    10 aprilie 2024

    Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2024 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar
    Pentru copiii care au frecventat grădinița:
    • înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;
    • eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.
    Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate:
    • înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar;
    • planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
    • desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;
    • eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
    • soluționarea de către comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar (comisia județeană/a municipiului București) a situațiilor excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.

    11 aprilie 2024

    Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE către comisia județeană/a municipiului București

    Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în învățământul primar

    11 aprilie-
    14 mai 2024

    Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor
    Depunerea/Transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă
    Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică
    NOTĂ:
    Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență.
    Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare în alte unități de învățământ care au spații disponibile.
    Formațiunile de studiu în care sunt cuprinși copii care nu pot fi deplasați sau care necesită tratament continuu, ca urmare a unor afecțiuni medicale, vor funcționa în spațiul care să țină cont de susținerea nevoilor de ordin medical.

    Prima etapă de înscriere în învățământul primar

    14 mai-
    17 mai 2024

    Procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională) a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție

    20 mai-
    27 mai 2024

    Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază
    Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază

    28 mai 2024

    Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție

    29 mai 2024

    Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere

    A doua etapă de înscriere în învățământul primar

    30 mai 2024

    Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar
    Informarea Ministerului Educației de către comisia județeană/a municipiului București cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente online, după caz.

    31 mai-
    7 iunie 2024

    Depunerea/Transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă

    10 iunie-
    14 iunie 2024

    Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor

    17 iunie-
    21 iunie 2024

    Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile
    Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă

    21 iunie 2024

    Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare

    2 septembrie-
    6 septembrie 2024

    Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ
    Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului