ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 189 din 12 decembrie 2002
privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 23 decembrie 2002



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Secţiunea 1 Scop. Principii. Obiective


    Articolul 1

    Prezenta ordonanţă de urgenţă are drept scop stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurilor pentru derularea operaţiunilor compensatorii, constând în compensaţii economice, stabilite prin contractul de achiziţie ca o condiţie pentru achiziţionarea de produse, lucrări sau servicii de pe piaţa externa, în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cu condiţia ca aceste achiziţii să depăşească pragul valoric stabilit la art. 5.


    Articolul 2

    Derularea operaţiunilor compensatorii se realizează pe bază de acorduri a căror încheiere este guvernata de următoarele principii:
    a) stabilitatea preţului - obligaţia de a introduce clauza de offset pentru contractele de achiziţie prevăzute la art. 5 nu trebuie să determine o creştere a preţului de cumpărare;
    b) asigurarea unui beneficiu reciproc - propunerile din cadrul acordurilor trebuie să fie avantajoase atât pentru contractant, cat şi pentru economia României;
    c) noutatea - toate propunerile acordului trebuie să induca o creştere a unei afaceri sau a unei tranzacţii noi;
    d) cauzalitatea - acordurile trebuie să rezulte direct din contractele de achiziţie prevăzute la art. 5;
    e) responsabilitatea - răspunderea pentru neexecutarea oricăror obligaţii ce izvorăsc din acord îi revine contractantului, chiar dacă obligaţia offset este îndeplinită de către o altă persoană fizica sau juridică desemnată de contractant.


    Articolul 3

    Prin introducerea şi derularea operaţiunilor compensatorii se urmăresc promovarea semnificativă a intereselor economice ale României şi crearea unor instrumente eficiente pentru îmbunătăţirea situaţiei balanţei comerciale prin:
    a) recuperarea, integrală sau parţială, a fondurilor investite în achiziţiile de tehnica militară;
    b) susţinerea industriei româneşti, în general, şi a celei de apărare, în special, oferind în acest mod posibilităţi de creştere a volumului afacerilor în România, cu scopul de a moderniza producţia şi infrastructura tehnologică a tarii;
    c) creşterea aportului de valuta atât prin exportul produselor de apărare, cat şi al altor produse ale industriei româneşti sau prin investiţii de capital străin;
    d) obţinerea de tehnologie moderna care să permită crearea de noi capacităţi de producţie, precum şi dezvoltarea celor existente şi creşterea numărului locurilor de muncă;
    e) crearea de noi oportunitati de afaceri şi câştiguri pentru economia românească;
    f) creşterea calităţii şi productivitatii în industrie;
    g) creşterea competitivitatii internaţionale a economiei româneşti.


    Secţiunea a 2-a Definiţii


    Articolul 4

    În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) operaţiuni compensatorii sau offset - un set de compensaţii economice cerute ca o condiţie pentru achiziţionarea de produse, lucrări sau servicii de pe piaţa externa, în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
    b) operaţiuni compensatorii directe sau offset direct - participarea agenţilor economici români la realizarea de echipamente, tehnica, tehnologie, materiale şi produse ce fac obiectul contractului de achiziţie sau la prestarea de servicii care contribuie la implementarea şi exploatarea în bune condiţii a echipamentelor şi produselor achiziţionate.
    Offsetul direct se poate realiza în următoarele forme:
    - producţia sub licenta - producţia de echipamente, tehnica, tehnologie, materiale, produse sau prestarea de servicii bazate pe transferul de informaţie tehnica de la contractant către agenţi economici români;
    - subcontractarea - producerea de către un agent economic român a unei părţi sau a unei componente a echipamentului, produsului sau serviciului care face obiectul contractului de achiziţie, cu sau fără licenta de producţie acordată de către contractant;
    - cumpărarea de produse rezultate - forma de compensare prin care contractantul se obliga ca în contul obligaţiei compensatorii sa cumpere de la agenţi economici români produse sau servicii realizate cu echipamentele, tehnica, tehnologia, produsele şi materialele livrate;
    - transferul de tehnologie - transferarea de cunoştinţe, asistenţa tehnica sau alte activităţi de transfer tehnologic care să permită obţinerea de noi capacităţi sau creşterea competitivitatii pieselor de schimb şi a componentelor;
    c) operaţiuni compensatorii indirecte sau offset indirect - compensaţii economice care nu sunt legate de echipamentele, tehnica, tehnologia, materialele, produsele sau serviciile care fac obiectul contractului de achiziţie.
    Offsetul indirect se poate realiza în următoarele forme:
    - exportul de produse, servicii sau lucrări care nu sunt legate de obiectul contractului de achiziţie;
    - schimbul de produse sau servicii stabilite de contractant şi un agent economic român la o valoare echivalenta;
    - cumpărările în avans - forma a offsetului indirect prin care contractantul cumpara produse sau servicii înaintea exportului propriilor produse, servicii sau lucrări ce fac obiectul contractului de achiziţie, cu scopul de a crea capacitate de plată în beneficiul autorităţii contractante, asigurându-se astfel resursele valutare pentru plata avansului la contractul de achiziţie;
    - asistenţa în marketing - activităţi de sprijinire a agenţilor economici români în pătrunderea pe pieţele externe;
    - asistenţa financiară - activităţi legate de furnizarea sau sprijinirea obţinerii de fonduri pentru un agent economic român în vederea realizării de exporturi;
    - alte activităţi în domenii care nu sunt legate de produsul, serviciul sau lucrarea achizitionata (transferul de tehnologie şi know-how, cooperare în cercetare şi dezvoltare, noi investiţii, înfiinţarea de companii mixte, asistenţa pentru crearea de noi locuri de muncă, asistenţa pentru întreprinderi mici şi mijlocii);
    d) contract de achiziţie - contractul de achiziţie în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, semnat între o autoritate contractantă şi un contractant şi care depăşeşte pragul valoric prevăzut la art. 5;
    e) contractant - orice ofertant care fie este persoana juridică străină, fie este reprezentant al unei persoane juridice străine în România, fie este un intermediar pentru produse, servicii sau lucrări importate şi căruia i se atribuie contractul de achiziţie în urma aplicării uneia dintre procedurile prevăzute de legislaţia română în vigoare;
    f) autoritate contractantă - persoana juridică română, autoritate publică sau instituţie publică, de interes naţional sau local, astfel cum este definită în legislaţia română în vigoare, cu care contractantul încheie contractul de achiziţie;
    g) Agenţia de offset, denumita în continuare Agenţia - instituţie publică autonomă, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Ministerului Industriei şi Resurselor, având drept obiect de activitate punerea în aplicare a procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru executarea operaţiunilor offset;
    h) entitate eligibilă - orice persoană juridică română sau străină desemnată de contractant pentru a îndeplini, în numele acestuia, obligaţia offset;
    i) tranzacţie offset - orice acord încheiat între contractant şi un agent economic român, avizat de Agenţie pentru executarea obligaţiei offset;
    j) obligaţie offset - obligaţia contractantului de a face compensaţii economice în proporţie de cel puţin 80% din valoarea contractului de achiziţie;
    k) valoarea obligaţiei offset - valoarea totală a compensatiei oferite de un contractant pentru a i se atribui un contract de achiziţie în România; aceasta valoare rezultă din aplicarea procentului oferit de contractant ca obligaţie offset la valoarea contractului de achiziţie;
    l) valoarea adăugată local - valoarea totală a exporturilor de produse, servicii sau lucrări produse, prestate sau executate în România, rezultate în urma derulării operaţiunilor offset, mai puţin costul tuturor materiilor prime, materialelor şi serviciilor importate de contractant şi, dacă este cazul, de o parte eligibilă, şi profiturile şi beneficiile distribuite contractantului şi transferate în afară tarii;
    m) valoarea tranzacţiei offset - valoarea unei tranzacţii individuale de offset, avizată de Agenţie şi calculată ca valoare adăugată local de o tranzacţie offset înmulţită cu multiplicatorul offset;
    n) multiplicatorul offset - coeficient maximal utilizat pentru a stimula promovarea unor domenii considerate de importanţa majoră pentru economia românească, stabilit prin hotărâre a Guvernului;
    o) credit offset - parte din valoarea obligaţiei offset realizate de contractant la un moment dat, direct sau indirect;
    p) creditarea - procesul de scădere a valorii creditului offset din valoarea obligaţiei offset, stabilită prin programul offset;
    r) contul contractantului - înregistrarea facuta de Agenţie a stadiului în care se afla îndeplinirea obligaţiilor offset ale contractantului, prin urmărirea şi înregistrarea creditului curent.


    Secţiunea a 3-a Domeniul de aplicare


    Articolul 5

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică pentru îndeplinirea obligaţiilor offset rezultate din contractele de achiziţie din import, de către autoritatea contractantă, de produse, servicii sau lucrări necesare domeniului apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a căror valoare depăşeşte 5 milioane euro.


    Articolul 6

    (1) Valoarea obligaţiei offset trebuie să fie de cel puţin 80% din valoarea contractului de achiziţie.
    (2) Majorarea sau reducerea valorii contractului de achiziţie atrage revizuirea valorii obligaţiei offset, modificările apărute urmând a fi consemnate în scris prin acordul părţilor.
    (3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica Agenţiei eventualele modificări ale valorii contractului de achiziţie.
    (4) Valoarea obligaţiei offset se exprima în moneda stabilită prin contractul de achiziţie.
    (5) În situaţii deosebite, cum ar fi achiziţiile în caz de urgenta, stări de necesitate, Guvernul, la propunerea comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1), poate aproba modificarea obligaţiei offset.


    Articolul 7

    Perioada în care obligaţia offset trebuie îndeplinită este de maximum 10 ani, în funcţie de valoarea obligaţiei şi de complexitatea acesteia, dar fără să depăşească cu mai mult de 2 ani durata de executare a contractului de achiziţie.


    Capitolul 2 Cadrul instituţional


    Articolul 8

    (1) Agenţia este finanţată de la bugetul de stat pe o perioadă de 1 an de la începerea activităţii. După expirarea acestui termen finanţarea Agenţiei se asigura din venituri extrabugetare.
    (2) Agenţia are următoarele atribuţii principale:
    a) analizarea strategiei de dezvoltare a României, a strategiilor sectoriale şi a altor documente pe baza cărora propune domeniile prioritare de dezvoltare a României, care vor fi sprijinite prin operaţiunile offset;
    b) supunerea spre aprobare comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1) a domeniilor prioritare ce beneficiază de derularea operaţiunilor offset şi a valorilor multiplicatorilor offset rezultaţi ca urmare a analizei prioritatilor de dezvoltare ale României;
    c) colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în străinătate;
    d) urmărirea tranzacţiilor în care offsetul poate fi luat în considerare;
    e) furnizarea de informaţii contractanţilor cu privire la procedurile legale în vigoare pentru încheierea acordurilor offset şi executarea obligaţiilor offset;
    f) colaborarea cu autorităţile contractante pentru a asigura o buna corelare între prevederile contractului de achiziţie şi ale acordurilor offset;
    g) analizarea şi supunerea spre aprobare comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1) a procedurii şi documentelor-cadru (acordul-cadru de offset şi planul de afaceri);
    h) asigurarea de asistenţa potenţialilor contractanţi în identificarea de oportunitati pentru executarea obligaţiilor offset;
    i) elaborarea, întreţinerea şi actualizarea permanenta a unei baze de date cu privire la agenţii economici români, la produsele şi serviciile româneşti care, în conformitate cu domeniile prioritare de dezvoltare ale României, pot beneficia de programe offset;
    j) analizarea documentelor înaintate de către contractant şi calcularea valorii creditului curent anual;
    k) evaluarea, la sfârşitul perioadei offset, a stadiului de îndeplinire a obligaţiei offset şi prezentarea de propuneri comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1) în vederea luării unei decizii;
    l) notificarea îndeplinirii obligaţiilor offset de către contractant;
    m) analizarea rapoartelor trimestriale şi anuale depuse de contractanţi, elaborarea de sinteze şi rapoarte pe baza acestora, prezentarea de recomandări comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1) cu privire la măsurile ce trebuie luate ca urmare a situaţiilor identificate;
    n) elaborarea strategiei de offset a României, pe care o supune spre aprobare comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1);
    o) elaborarea unui raport anual cu privire la activitatea proprie, incluzând şi căile şi măsurile de atingere a obiectivelor pe perioade viitoare, raport prezentat spre aprobare comisiei prevăzute la art. 9 alin. (1).
    (3) Organizarea şi funcţionarea Agenţiei de offset se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 9

    (1) Comisia Guvernamentală pentru Offset, denumita în continuare Comisia, se constituie pe lângă Guvernul României, prin decizie a primului-ministru, şi este alcătuită din: ministrul industriei şi resurselor, în calitate de preşedinte, ministrul apărării naţionale, ministrul finanţelor publice, ministrul dezvoltării şi prognozei şi ministrul afacerilor externe, în calitate de membri.
    (2) Secretariatul Comisiei este asigurat de Ministerul Industriei şi Resurselor, prin reprezentanţi desemnaţi prin ordin al ministrului.
    (3) Comisia ia hotărâri cu votul a cel puţin 4 membri.
    (4) Principalele atribuţii ale Comisiei sunt următoarele:
    a) aprobarea strategiei de offset a României;
    b) supunerea spre aprobare Guvernului a domeniilor prioritare de dezvoltare a României, care vor fi sprijinite prin operaţiunile offset, şi a multiplicatorilor offset propuşi de Agenţie;
    c) semnarea acordului-cadru de offset şi aprobarea planului de afaceri;
    d) luarea de decizii cu privire la includerea în programul offset a tranzacţiei offset şi aprobarea valorii acesteia;
    e) certificarea încheierii tranzacţiilor offset şi, ulterior, a întregului program, în baza unei evaluări realizate de Agenţie;
    f) aprobarea raportului anual al Agenţiei;
    g) elaborarea raportului anual referitor la îndeplinirea programelor offset şi prezentarea acestuia spre aprobare Guvernului.


    Capitolul 3 Procedura de atribuire a contractului de achiziţie, de semnare a acordului-cadru de offset, de aprobare a planului de afaceri şi de executare a obligaţiei offset


    Secţiunea 1 Procedura de atribuire a contractului de achiziţie


    Articolul 10

    În baza strategiei de dezvoltare economică şi a politicii industriale şi de export a României, Comisia, la propunerea Agenţiei, stabileşte domeniile care beneficiază prioritar de derularea operaţiunilor offset.


    Articolul 11

    (1) Având în vedere domeniile prioritare aprobate prin hotărâre a Guvernului, Agenţia propune spre aprobare Comisiei, prin intermediul multiplicatorilor offset, o ierarhizare a sectoarelor economice ce beneficiază de derularea operaţiunilor offset.
    (2) Guvernul, la propunerea Comisiei, aproba ierarhia sectoarelor economice prin hotărâre.


    Articolul 12

    Pentru contractele de achiziţie prevăzute la art. 5 autoritatea contractantă are obligaţia ca în anunţul de intenţie pe care îl transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziţii publice, să facă menţiunea necesităţii obligaţiei introducerii clauzei offset; de asemenea, notifica Agenţiei intenţia de a realiza achiziţii care intra sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 13

    Pe perioada derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie candidaţii sau ofertanţii contacteaza Agenţia pentru o corecta informare asupra condiţiilor şi procedurilor necesare pentru semnarea acordurilor offset şi executarea obligaţiilor offset.


    Articolul 14

    La elaborarea caietului de sarcini autoritatea contractantă include şi specificaţii cu privire la clauza de offset, de care Agenţia va tine cont cu prioritate la semnarea acordului-cadru de offset.


    Articolul 15

    (1) Autoritatea contractantă notifica participanţilor la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie, care, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, trebuie să cuprindă o clauza de offset, aceasta obligaţie.
    (2) Nici un contractant căruia i-a fost atribuit un contract de achiziţie prin una dintre procedurile legale nu poate invoca necunoaşterea obligaţiei de a derula operaţiuni offset şi nu poate refuza îndeplinirea acestei obligaţii.


    Articolul 16

    În contractul de achiziţie se menţionează expres obligaţia contractantului de a executa operaţiuni offset.


    Articolul 17

    Ofertele depuse de participanţii la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie trebuie să conţină următoarele informaţii cu privire la offset:
    a) informaţii cu privire la experienta contractantului referitoare la offset;
    b) declaraţie privind acceptarea obligaţiei offset şi a penalitatilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în cazul neîndeplinirii obligaţiilor;
    c) tipurile de offset ce vor fi utilizate;
    d) alte informaţii pe care contractantul le considera utile.


    Articolul 18

    Obligaţia offset devine efectivă de la data semnării contractului de achiziţie.


    Secţiunea a 2-a Semnarea acordului-cadru de offset


    Articolul 19

    (1) În cel mult 60 de zile de la semnarea contractului de achiziţie contractantul semnează acordul-cadru de offset prin care îşi recunoaşte obligaţia de a executa operaţiuni offset şi prevederile generale ale acestei obligaţii.
    (2) Acordul-cadru de offset se avizează de Agenţie şi se semnează de către contractant şi de Comisie.
    (3) Acordul-cadru de offset cuprinde în mod obligatoriu clauze referitoare la: valoarea obligaţiei offset, perioada în care obligaţia offset trebuie îndeplinită, derularea acesteia pe fiecare an, tipul de offset - direct sau indirect -, domeniile care vor beneficia de offset, garanţiile bancare de buna execuţie a contractului, declaraţia privind acceptarea necondiţionată a penalitatilor şi prevederilor stipulate în prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi alte informaţii pe care contractantul le considera utile.


    Secţiunea a 3-a Aprobarea planului de afaceri


    Articolul 20

    (1) După semnarea acordului-cadru de offset contractantul elaborează planul de afaceri având la baza prevederile acordului-cadru de offset.
    (2) Planul de afaceri este un document cuprinzând detalii cu privire la implementarea şi funcţionarea efectivă a afacerii în perioada prevăzută pentru îndeplinirea obligaţiei offset.
    (3) Planul de afaceri cuprinde informaţii cu privire la:
    a) descrierea detaliată a afacerii, produselor sau sistemelor implicate;
    b) planul de implementare;
    c) planuri de marketing;
    d) situaţiile financiare previzionate;
    e) forta de muncă utilizata;
    f) alte informaţii cerute de Agenţie.
    (4) Planul de afaceri trebuie depus la Agenţie în vederea avizării de către aceasta şi aprobării de către Comisie în termen de 30 de zile de la semnarea acordului-cadru de offset.


    Articolul 21

    (1) Agenţia evalueaza planul de afaceri şi, dacă îl avizează, îl propune spre aprobare Comisiei; după decizia luată de către Comisie Agenţia notifica contractantului dacă planul de afaceri a fost aprobat.
    (2) Dacă planul de afaceri prezentat nu este avizat sau nu este aprobat, contractantul reevalueaza planul de afaceri şi îl supune din nou analizei.
    (3) Planul de afaceri trebuie aprobat de către Comisie în cel mult 60 de zile de la data prezentării primului plan de afaceri.
    (4) Întârzierile în executarea obligaţiei offset cauzate de propunerea de către contractant a unor planuri de afaceri neadecvate pot atrage penalităţi pentru neimplicare.


    Articolul 22

    Prin regulamente emise de către Agenţie se stabilesc formulare-tip atât pentru acordul-cadru de offset, cat şi pentru planul de afaceri, care conţin informaţii minimale pe care contractantul trebuie să le prezinte Agenţiei.


    Secţiunea a 4-a Executarea obligaţiei offset


    Articolul 23

    (1) Executarea obligaţiei offset începe efectiv din momentul semnării de către Comisie a acordului cu contractantul.
    (2) Executarea obligaţiei offset se realizează prin acumularea, în perioada prevăzută în acordul-cadru de offset, a unui credit curent egal cu valoarea obligaţiei offset.
    (3) Contractantul poate câştiga un credit offset viitor care poate fi utilizat în cazul atragerii unor obligaţii offset viitoare.


    Articolul 24

    Executarea obligaţiei offset se poate realiza şi prin intermediul unei asocieri între contractant şi o persoană fizica sau juridică română, care vizează una sau mai multe dintre domeniile în care România promovează offsetul.


    Articolul 25

    (1) Anual contractantul prezintă Agenţiei o serie de documente contabile, stabilite prin regulamente emise de Agenţie, care să reflecte rezultatele asocierii mixte şi ale propriei activităţi.
    (2) Situaţiile prezentate trebuie să conţină informaţii necesare pentru calcularea valorii adăugate local.
    (3) Contractantul şi beneficiarul român al operaţiunii compensatorii răspund de veridicitatea datelor prezentate Agenţiei.


    Articolul 26

    (1) Determinarea creditului curent câştigat pentru fiecare an la fiecare tranzacţie se face prin înmulţirea valorii adăugate local pentru fiecare tranzacţie cu multiplicatorii offset aferenţi; suma creditelor obţinute pentru fiecare tranzacţie reprezintă creditul curent anual.
    (2) După aprobarea de către Agenţie creditul calculat conform alin. (1) se trece în contul contractantului, iar obligaţia offset se va reduce în mod corespunzător.
    (3) În momentul în care creditul acumulat este egal cu valoarea obligaţiei offset, contractantul şi-a îndeplinit în totalitate aceasta obligaţie.


    Articolul 27

    (1) Îndeplinirea obligaţiilor contractantului se urmăreşte separat pe cele două categorii de offset, direct şi indirect.
    (2) În cazul în care valoarea totală a uneia dintre cele două categorii de offset, obţinută în final, depăşeşte valoarea totală a angajamentului prevăzută în acord, valoarea excedentară poate fi creditata în contul contractantului, la cererea acestuia, cu scopul îndeplinirii angajamentelor sale pentru cealaltă categorie de offset.
    (3) Depasirile obligaţiilor offset se menţin în contul contractantului pe o perioadă de maximum 2 ani de la expirarea acordului-cadru de offset.


    Articolul 28

    (1) La expirarea perioadei prevăzute pentru executarea obligaţiei offset Agenţia evalueaza stadiul îndeplinirii obligaţiilor ce reveneau contractantului ca urmare a semnării acordurilor offset.
    (2) Situaţia rezultată din evaluare este supusă aprobării Comisiei, care decide dacă contractantul şi-a îndeplinit obligaţiile sau dacă acesta trebuie penalizat pentru neîndeplinirea obligaţiei offset.


    Capitolul 4 Evaluarea şi raportarea stadiului executării obligaţiilor offset


    Articolul 29

    Evaluarea stadiului executării obligaţiei offset se face trimestrial şi anual.


    Articolul 30

    Contractantul elaborează şi supune spre analiza Agenţiei:
    a) raportul trimestrial privind exporturile realizate, care trebuie prezentat în termen de 15 zile de la expirarea perioadei pentru care a fost întocmit;
    b) raportul anual privind toate angajamentele sale de offset, care trebuie prezentat în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei pentru care a fost întocmit.


    Articolul 31

    Raportul trimestrial cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
    a) descrierea stadiului curent al îndeplinirii obligaţiei offset;
    b) valoarea obligaţiei offset şi a creditului offset pe fiecare tip de offset şi pe total;
    c) valoarea exportului realizat, exprimată în aceeaşi moneda ca şi contractul de achiziţie;
    d) denumirea tarii şi a companiei către care s-a făcut exportul;
    e) tipul şi cantitatea de mărfuri şi servicii exportate;
    f) suma valorii adăugate local;
    g) denumirea şi sediul producătorilor de mărfuri, furnizorilor de servicii sau executanţilor de lucrări exportate;
    h) o copie a declaraţiei vamale, arătând valoarea de export realizată, şi o declaraţie din care să reiasă ca exporturile respective sunt realizate în cadrul programului offset;
    i) o copie de pe declaraţia agentului economic român, din care să reiasă ca sumele au fost încasate pentru exporturile realizate în cadrul programului offset;
    j) alte informaţii cerute de Agenţie.


    Articolul 32

    Raportul anual cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
    a) partea de offset realizată până la momentul raportului (valori globale pe ani);
    b) partea de offset realizată pe parcursul perioadei raportului (separat pe tipul de offset realizat);
    c) suma totală a operaţiunilor compensatorii realizate şi a celor care nu pot fi realizate, împreună cu motivele care au condus la o astfel de situaţie;
    d) alte informaţii cerute de Agenţie.


    Articolul 33

    În urma rapoartelor prezentate, precum şi a documentelor înaintate de către contractant pentru stabilirea creditului curent anual, Agenţia pregăteşte şi supune spre aprobare Comisiei evaluarea cost-beneficiu a obligaţiei offset.


    Capitolul 5 Răspunderea contractuală


    Articolul 34

    (1) Dacă obligaţiile offset nu sunt îndeplinite la termen şi în modul cerut, contractantul va plati părţii române penalităţi de 0,01% pe zi de întârziere din suma de offset neobtinuta.
    (2) Plata penalitatilor prevăzute la alin. (1) nu scuteşte contractantul de răspunderea ce îi revine pentru pierderile cauzate părţii române din cauza neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a clauzelor contractuale.


    Articolul 35

    În termen de 45 de zile de la semnarea acordului-cadru de offset contractantul va emite către Agenţie o scrisoare de garanţie bancară de buna execuţie a acordului, în valoare de minimum 10% din valoarea obligaţiei asumate, care va fi valabilă pe toată durata de executare a acordului-cadru de offset.


    Articolul 36

    Valoarea obligaţiei offset corespunzătoare unui an şi nerealizate se reportează pentru anul următor.


    Articolul 37

    Contractantul care nu îşi executa angajamentele offset este exclus de la o alta procedura de atribuire a unui contract de achiziţie ce implica şi executarea unei obligaţii offset pe o perioadă de 5 ani, calculată de la momentul expirării acordului de offset executat necorespunzător.


    Articolul 38

    (1) Contractantul este exonerat de răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a angajamentelor contractuale, dacă aceste situaţii sunt determinate de forta majoră.
    (2) Contractantul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a nu fi afectat de evenimente de forta majoră.


    Articolul 39

    (1) Contractantul aduce la cunoştinţa Agenţiei în termen de 5 zile producerea evenimentului de forta majoră şi face dovada producerii acestuia, precum şi a efectelor asupra executării obligaţiei offset în termen de 15 zile de la apariţia cazului de forta majoră; în caz contrar contractantul este considerat responsabil pentru întârzieri, executări necorespunzătoare sau neexecutari datorate acestor factori, ca şi când culpa ar fi a sa.
    (2) Agenţia are dreptul să facă investigaţiile necesare referitoare la intervenţia cazului de forta majoră, precum şi a întârzierii, executării necorespunzătoare sau neexecutării obligaţiilor contractuale.
    (3) Dacă Agenţia constata ca a avut loc un eveniment de forta majoră, aceasta prelungeşte durata programului offset cu o perioadă rezonabila, în funcţie de circumstanţe.
    (4) În cazul prevăzut la alin. (3) nu se aplică penalităţi pentru perioada extinsă.


    Articolul 40

    Contractantul nu are dreptul de a angaja cu contract individual de muncă sau convenţie civilă, în scopul executării obligaţiei offset, persoane care fac parte din Agenţie sau Comisie ori care au făcut parte în momentul analizarii acordurilor offset ale respectivului contractant, sub sancţiunea nulităţii contractului de muncă sau a convenţiei civile.


    Articolul 41

    Agenţia are obligaţia de a întocmi dosarul operaţiunilor offset, cuprinzând toate documentele relevante din cadrul procedurii de încheiere-derulare a acordurilor offset, precum şi documentele ce atesta modul de executare a obligaţiilor offset, inclusiv rapoartele trimestriale şi anuale.


    Articolul 42

    Dosarul se păstrează de către Agenţie atât timp cat executarea obligaţiei offset este în derulare şi, oricum, nu mai puţin de 5 ani de la data finalizarii executării obligaţiei respective.


    Articolul 43

    La cerere, dosarul operaţiunilor offset este pus la dispoziţie oricărei autorităţi publice interesate, spre consultare, cu condiţia ca nici o informaţie sa nu fie divulgată dacă dezvaluirea ei ar fi contrară legii, ar împiedica aplicarea legii, ar afecta interesul public, ar prejudicia interesul legitim al părţilor sau ar afecta libera concurenta, dar fără a se limita drepturile ce decurg, potrivit legii, pentru organele abilitate, de a ridica documente care pot servi la dovedirea fraudelor, contravenţiilor sau infracţiunilor.


    Capitolul 6 Contravenţii şi sancţiuni


    Articolul 44

    Constituie contravenţii şi se sancţionează următoarele fapte:
    a) reducerea, în mod intentionat, de către autoritatea contractantă a valorii contractului de achiziţie, astfel încât să se sustragă obligaţiei aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
    b) efectuarea unei achiziţii din import de produse, servicii sau lucrări pentru sistemul naţional de apărare, a căror valoare depăşeşte 5 milioane euro, cu eludarea sau încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
    c) furnizarea de informaţii contractantului, care s-au dovedit de natura sa îl favorizeze în mod neloial pe acesta în cadrul procedurii pentru încheierea acordurilor offset sau a unei tranzacţii offset, precum şi în cadrul executării obligaţiei offset;
    d) înţelegerea contractantului cu membri ai Agenţiei sau Comisiei ori cu agenţi economici români, în scopul denaturarii rezultatului procedurii de încheiere a acordurilor offset sau de executare a obligaţiei offset.


    Articolul 45

    (1) Contravenţiile prevăzute la art. 44 se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.
    (2) Amenzile prevăzute ca sancţiuni pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 44 pot fi aplicate atât persoanelor fizice, cat şi persoanelor juridice.


    Articolul 46

    (1) În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 44 lit. b) şi d), contractantului i se va interzice participarea la orice alta achiziţie în România pe o durată de 5 ani.
    (2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică de reprezentanţii Agenţiei, desemnaţi de conducătorul acesteia.
    (3) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică cumulativ cu amendă prevăzută la art. 45.
    (4) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi sancţiunea aplicată se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziţii publice, pe cheltuiala contravenientului; în acest scop Agenţia va dispune plata acestor cheltuieli.


    Articolul 47

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celei prevăzute la art. 46 alin. (1).
    (2) Agenţii constatatori ai contravenţiilor vor notifica Agenţia în termen de 5 zile, în cazul constatării săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 44 lit. b) şi d), în vederea aplicării de către Agenţie a sancţiunii prevăzute la art. 46.
    (3) Contravenţiilor prevăzute la art. 44 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.


    Capitolul 7 Dispoziţii finale şi tranzitorii


    Articolul 48

    În măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede altfel, se aplică dispoziţiile din dreptul comun.


    Articolul 49

    (1) Acordurile offset şi tranzacţiile sunt interpretate, aplicate şi executate în conformitate cu legile române.
    (2) Litigiile decurgând din aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de instanţele române competente, în conformitate cu legile române.


    Articolul 50

    Costurile pentru activităţile pre-offset şi pentru executarea obligaţiei offset sunt suportate în întregime de către contractant.


    Articolul 51

    Ministerul Afacerilor Externe răspunde pentru promovarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în străinătate.


    Articolul 52

    Agenţii economici români angajaţi în derularea operaţiunilor compensatorii beneficiază de facilităţi fiscale, în special de înlesnirea obţinerii de credite prin acordarea dreptului de a utiliza scrisoarea de garanţie depusa de contractant pentru fiecare tranzacţie ca instrument de garanţie, prin acordarea unor perioade de graţie pentru creditele obţinute, scutiri de taxe şi, după caz, de amânarea plăţii unor datorii către bugetul de stat, în condiţiile legii.


    Articolul 53

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor şi a Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia.


    Articolul 54

    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul industriei şi resurselor,
    Dan Ioan Popescu
    p. Ministrul apărării naţionale,
    George Cristian Maior,
    secretar de stat
    Ministru de interne,
    Ioan Rus
    Ministrul afacerilor externe,
    Mircea Geoana
    Ministrul dezvoltării şi prognozei,
    Gheorghe Romeo Leonard Cazan
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Bucureşti, 12 decembrie 2002.
    Nr. 189.
    ------------