ORDIN nr. 672 din 23 aprilie 2020pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-CoV-2, a căror distribuție se suspendă temporar, precum și a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate pe piața națională
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 23 aprilie 2020
    Văzând Referatul de aprobare nr. NT 1.437/23.04.2020 al Direcției politica medicamentului și a dispozitivelor medicale,
    având în vedere dispozițiile:– Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României;– art. 5 alin. (1) din Ordonanța militară nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, cu completările ulterioare;– art. 804 alin. (2^1) și (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– art. 4 alin. (3) pct. 1 și alin. (4) pct. 4 din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății emite următorul ordin:

    Articolul 1
    (1) Se aprobă Lista cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-CoV-2, a căror distribuție se suspendă temporar, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Notă
    Art. 1 din ORDINUL nr. 1.801 din 21 octombrie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 980 din 23 octombrie 2020, prevede:
    ”Articolul 1
    Termenele de valabilitate prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătății nr. 672/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-CoV-2, a căror distribuție se suspendă temporar, precum și a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate pe piața națională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 23 aprilie 2020, se prelungesc pe o perioadă de maximum 6 luni.”
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), se exceptează livrările în afara teritoriului României a dispozitivelor medicale fabricate în România către acei parteneri comerciali cu sediul în afara României cu care operatorul economic român are încheiat un contract de tip manufacturing sau lohn, dispozitivele medicale în tranzit, precum și livrările sub contract în cadrul unei achiziții publice comune lansate la nivelul Uniunii Europene.(3) În situația prevăzută la alin. (2), operatorul economic va prezenta la vamă:
    a) o copie tradusă într-o limbă de circulație internațională a licenței/certificatului/autorizației de funcționare pentru partenerul comercial cu sediul în afara teritoriului României;
    b) o declarație pe propria răspundere conform căreia dispozitivele medicale livrate nu sunt destinate pieței din România și au ca destinație finală țara menționată în documentele de livrare;
    c) contractul (copie) conform căruia dispozitivele medicale sunt livrate în cadrul unei achiziții publice comune lansate la nivelul Uniunii Europene.
    (4) Pentru livrarea în afara teritoriului României a dispozitivelor medicale prevăzute la alin. (2), cu respectarea prevederilor cuprinse în anexa I din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/402 al Comisiei din 14 martie 2020 de instituire a obligației de a prezenta o autorizație de export pentru exportul anumitor produse, autorizația se acordă de autoritatea națională responsabilă cu aplicarea politicii comerciale a Uniunii Europene. (5) Transportul ansamblelor și subansamblelor de dispozitive medicale, fabricate în România pentru beneficiarii externi, nu se supune interdicției prevăzute la alin. (1).


    Articolul 2
    (1) Se suspendă temporar distribuția, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, a medicamentelor cuprinse în Protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 487/2020, cu modificările ulterioare, precum și a medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate destinate patologiilor cronice în contextul pandemiei cu virusul SARS-Cov-2, prevăzute în anexa care face parte din prezentul ordin. Notă
    Art. 1 din ORDINUL nr. 1.801 din 21 octombrie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 980 din 23 octombrie 2020, prevede:
    ”Articolul 1
    Termenele de valabilitate prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătății nr. 672/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-CoV-2, a căror distribuție se suspendă temporar, precum și a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate pe piața națională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 23 aprilie 2020, se prelungesc pe o perioadă de maximum 6 luni.”
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), medicamentele prevăzute în anexa la prezentul ordin pot fi livrate intracomunitar în afara teritoriului României în următoarele condiții:
    a) operatorul economic notifică Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) intenția de a livra în afara teritoriului României cu 7 zile lucrătoare înainte de efectuarea livrării, conform anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 269/2017 privind obligația de a asigura stocuri adecvate și continue de medicamente;
    b) ANMDMR analizează solicitarea operatorului economic și poate aproba sau respinge solicitarea acestuia în cazul unei discontinuități sau risc de discontinuitate pe piața națională. ANMDMR are în vedere discontinuitățile comunicate în ultimele două luni de către distribuitori, farmacii sau profesioniști din domeniul sănătății. ANMDMR are în vedere inclusiv situațiile în care stocul actual nu acoperă necesitățile pacienților din România;
    c) operatorul economic poate efectua livrarea și în cazul în care ANMDMR nu dă curs solicitării în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la primirea notificării acestuia;
    d) în situația în care solicitarea operatorului economic se respinge, ANMDMR comunică acestuia motivele care au stat la baza deciziei de respingere a solicitării;
    e) operatorul economic poate contesta în termen de maximum două zile lucrătoare la ANMDMR decizia de respingere în situația în care consideră că decizia este neîntemeiată, prezentând în acest sens argumentele necesare; ANMDMR analizează contestația operatorului economic și emite decizia finală în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea contestației.
    (3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) și (2) medicamentele fabricate de către producătorii cu sediul în România, inclusiv cele fabricate sub contract, precum și medicamentele care tranzitează teritoriul României și care sunt destinate altor piețe din afara teritoriului României. (4) În cazul medicamentelor prevăzute la alin. (3), producătorul va prezenta la vamă:
    a) o copie a autorizației de fabricație însoțită de anexa nr. 8, aprobată de ANMDMR, în care sunt menționate medicamentele. În cazul în care medicamentele nu sunt prevăzute în anexa nr. 8, producătorul trebuie să furnizeze o copie tradusă într-o limbă de circulație internațională după autorizația de punere pe piață/autorizația de import nevoi speciale/permisul de import aprobat de autoritatea competentă din țara de destinație;
    b) o declarație pe propria răspundere, conform căreia medicamentele livrate nu sunt destinate pieței din România și au ca destinație finală țara menționată în documentele de livrare.
    (5) Pot fi exportate medicamentele de la alin. (3) numai în situația în care ANMDMR a vizat declarațiile de export conform Ordinului ministrului sănătății publice nr. 894/2006 pentru aprobarea Reglementărilor privind exportul medicamentelor de uz uman, cu modificările ulterioare, și Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.809/2006 pentru aprobarea Normelor privind avizarea declarației de export al medicamentelor de uz uman cu respectarea prevederilor prezentului ordin.


    Articolul 3

    Pentru scopul prezentului ordin, termenii de mai jos au următorul înțeles:
    a) export - orice livrare în țări terțe,
    b) livrarea în afara teritoriul României - livrare intracomunitară și/ sau livrare în țări terțe;
    c) distribuție - livrarea sau exportul în afara teritoriului României.


    Articolul 4

    Nerespectarea dispozițiilor prezentului ordin se sancționează potrivit prevederilor art. 875 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 5

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății nr. 428/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale și materialele sanitare pentru a asigura prevenția și tratarea afecțiunilor asociate infecției cu SARS-COV-2, a căror distribuție în afara teritoriului României se suspendă temporar, precum și a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 12 martie 2020, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 6

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Prezentul ordin a fost notificat în conformitate cu Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și a normelor privind serviciile societății informaționale.
    p. Ministrul sănătății,
    Romică-Andrei Baciu,
    secretar de stat

    București, 23 aprilie 2020.
    Nr. 672.

    ANEXĂ

    LISTA
    cuprinzând dispozitivele medicale necesare pentru a asigura prevenția și tratarea
    afecțiunilor asociate infecției cu SARS-CoV-2, a căror distribuție se suspendă temporar
    I. Dispozitive medicale

    Nr. crt.

    Denumirea dispozitivului medical

    1.

    Măști chirurgicale pentru personalul medical

    2.

    Măști chirurgicale pentru pacienți

    3.

    Concentrator de oxigen

    4.

    Pulsoximetru

    5.

    Repartitor de debit/flux, pentru alimentarea cu oxigen

    6.

    Debitmetre cu tub Thorpe

    7.

    Umidificator fără încălzire

    8.

    Canule nazale

    9.

    Catetere

    10.

    Mască de oxigen

    11.

    Mască Venturi

    12.

    Ventilator pacient pentru terapie intensivă

    13.

    Laringoscop adult/copil

    14.

    Laringoscop pentru nou-născuți

    15.

    Tub endotraheal fără manșetă gonflabilă

    16.

    Tub endotraheal cu manșetă gonflabilă

    17.

    Introducător de tub endotraheal tip Bougie

    18.

    Introducător de tub endotraheal tip Stylet

    19.

    Capnometru (detector de CO_2)

    20.

    Resuscitatori acționați manual, adult (balon ventilație)

    21.

    Resuscitatori acționați manual, copil (balon ventilație)

    22.

    Pipa Guedel, sterilă, de unică utilizare

    23.

    Sonde nazofaringiene

    24.

    Aspirator secreții

    25.

    Trusă de perfuzie

    26.

    Mănuși de examinare, nesterile

    27.

    Mănuși de examinare sau chirurgicale, sterile

    28.

    Ochelari de protecție

    29.

    Viziere

    30.

    Îmbrăcăminte medicală, jachete

    31.

    Îmbrăcăminte medicală, pantaloni

    32.

    Șorț cu rezistență sporită

    33.

    Rochie

    34.

    Teste pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2

    35.

    Medii de transport virusuri/bacterii
    II. Medicamente

    Nr. crt.

    Denumirea comună internațională

    Forma farmaceutică

    Concentrația

    0

    1

    2

    3

    1

    ACETILCISTEINUM

    COMP.

    200 mg; 300 mg

    2

    ACICLOVIRUM

    CAPS.

    200 mg; 400 mg

    3

    ACIDUM ACETYLSALICYLICUM

    COMPR. GASTROREZ.

    75 mg

    4

    ACIDUM TRANEXAMICUM

    SOL. INJ. PT. ADM. I.V. ȘI ORALĂ

    500 mg/5 ml

    5

    ACIDUM VALPROICUM + SARURI

    CAPS. MOI GASTROREZ.

    150 mg; 200 mg; 300 mg; 500 mg

    COMPR. ELIB. PREL.

    300 mg; 500 mg

    6

    ADENOSINUM

    SOL INJ./PERF.

    5 mg/ml

    7

    AMINOPHYLLINUM

    SOL. INJ.

    24 mg/ml

    8

    AMIODARONUM

    SOL. INJ.

    50 mg/ml

    9

    AMITRIPTYLINUM

    10

    AMLODIPINUM

    COMPR.

    10 mg; 5 mg

    11

    AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1000 mg/200 mg

    12

    AMPICILLINUM + SULBACTAM

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1000 mg/500 mg

    13

    ATORVASTATINUM

    COMPR. FILM.

    40 mg; 80 mg

    14

    ATRACURIUM

    SOL. INJ.

    10 mg/ml-5 ml

    SOL. INJ.

    50 mg/5 ml

    SOL INJ./PERF.

    10 mg/ml

    15

    ATROPINUM

    SOL. INJ.

    1 mg/ml

    16

    BACLOFENUM

    COMPR.

    10 mg; 20 mg

    17

    BENZYLPENICILLINUM

    PULB. PT. SOL. INJ.

    1000000 ui

    PULB. PT. SOL. INJ.

    400000 ui

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    70 mg

    18

    BISOPROLOLUM

    COMPR. FILM.

    5 mg

    19

    BUDESONIDUM

    PULB. INHAL.

    200 mcg/doza; 400 mcg/doza

    COMPR. ELIB. PREL.

    9 mg

    GRANULE GASTROREZ.

    9 mg

    20

    BUPIVACAINUM

    SOL. INJ.

    0,5%

    SOL. INJ.

    5 mg/ml

    21

    CALCII GLUCONAS

    SOL. INJ.

    94 mg/ml; 95 mg/ml

    22

    CANDESARTANUM CILEXETIL

    COMPR.

    8 mg; 16 mg

    23

    CARVEDILOLUM

    COMPR. FILM.

    6,25 mg; 12,5 mg

    COMPR.

    6,25 mg; 12,5 mg

    24

    CASPOFUNGINUM

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    50 mg; 70 mg

    25

    CEFEPIMUM

    PULB. PT. SOL. INJ. /PERF.

    1 g

    26

    CEFIXIMUM

    COMPR. FILM.

    200 mg; 400 mg;

    CAPS.

    200 mg; 100 mg

    27

    CEFOPERAZONUM

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF. I.M./I.V.

    1 g; 2 g; 500 mg

    28

    CEFOTAXIMUM

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. I.M./I.V.

    1 g; 2 g; 500 mg

    29

    CEFTAZIDIMUM

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1 g; 2 g

    30

    CEFTRIAXONUM

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    250 mg; 500 mg; 1 g; 2 g;

    PULB. PT. SOL. INJ. I.M./I.V.

    250 mg

    31

    CEFUROXIMUM

    PULB. PT. SOL. INJ.

    50 mg

    CAPS.

    250 mg

    COMPR.

    250 mg; 500 mg

    COMPR. FILM.

    125 mg; 250 mg; 500 mg

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1,5 g

    GRAN. PT. SUSP. ORALĂ

    125 mg/5 ml

    PULB. PT. SUSP. (I.M.)/SOL. INJ. (I.M., I.V.)

    750 mg

    32

    CICLOSPORINUM

    CAPS. MOI

    25 mg; 50 mg

    PIC. OFT., EMULSIE

    1 mg/ml

    33

    CIPROFLOXACINUM

    COMPR. FILM.

    100 mg; 250 mg; 500 mg; 750 mg

    CONC. PT. SOL. PERF.

    100 mg/10 ml

    SOL. PERF.

    2 mg/ml

    COMPR. FILM. ELIB. PREL.

    500 mg; 1000 mg

    34

    CLARITHROMYCINUM

    COMPR. FILM. ELIB. PREL.

    500 mg

    COMPR. FILM.

    500 mg

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    500 mg

    35

    CLINDAMYCINUM

    SOL. INJ. I.M., I.V.

    300 mg/2 ml

    SOL. INJ./PERF.

    150 mg/ml

    COMPR. FILM.

    600 mg

    CAPS.

    150 mg; 300 mg

    36

    CLONIDINUM

    COMPR.

    0,15 mg

    37

    CLOPIDOGRELUM

    COMPR. FILM.

    75 mg

    38

    CODEINUM

    COMPR.

    15 mg

    39

    COLCHICINUM

    COMPR.

    1 mg

    40

    COMBINAȚII (CEFTAZIDIMUM + AVIBACTAMUM)

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    2 g/0,5 g

    41

    COMBINAȚII (CEFTOLOZANUM+TAZOBACTAMUM)

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    1 g/0,5 g

    42

    COMBINAȚII (FACTORI DE COAGULARE)

    PULB. + SOLV. PT. SOL. PERF.

    500 ui; 1000 ui

    43

    COMBINAȚII (SPIRONOLACTONUM + FUROSEMIDUM)

    CAPS.

    50 mg/20 mg

    44

    COMBINAȚII (LEVOTIROXINA SODICĂ+LIOTIRONINA SODICĂ)

    COMPR.

    100 micrograme/20 micrograme

    45

    DEXAMETHASONUM

    SOL. INJ.

    4 mg/ml; 8 mg/2 ml

    46

    DEXKETOPROFENUM

    SOL. INJ./CONC. PT. SOL. PERF.

    50 mg

    SOL. INJ./PERF.

    50 mg/2 ml

    47

    DIAZEPAMUM

    SOL. INJ.

    10 mg/2 ml

    COMPR.

    10 mg

    SOL. RECTALĂ

    5 mg/2,5 ml; 10 mg/2,5 ml

    48

    DICLOFENACUM

    SOL. INJ.

    75 mg/3 ml

    49

    DIGOXINUM

    SOL. INJ.

    0,5 mg/2 ml

    COMPR.

    0,25 mg

    50

    DILTIAZEMUM

    COMPR.

    60 mg

    CAPS. ELIB. PREL.

    90 mg; 180 mg

    51

    DOBUTAMINUM

    SOL. PERF.

    250 mg

    52

    DOPAMINUM

    CONC. PT. SOL. PERF.

    5 mg/ml

    53

    DROPERIDOLUM

    SOL. INJ.

    2,5 mg/ml

    54

    ENOXAPARINUM

    SOL. INJ.

    2000 ui (20 mg)/0,2 ml

    55

    EPINEPHRINUM

    SOL. INJ.

    1 mg/ml

    56

    EPTACOG ALFA ACTIVATUM

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.

    50 KIU

    57

    ERDOSTEINUM

    CAPS.

    300 mg

    58

    ERGOMETRINUM

    SOL. INJ.

    0,2 mg/ml

    59

    ERTAPENEMUM

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    1 g

    60

    ERYTHROMYCINUM

    COMPR.

    200 mg

    SOL. CUT.

    4 g/30 ml

    61

    ETOMIDATUM

    EMULSIE INJ.

    2 mg/ml

    62

    FENTANYLUM

    COMPR. SUBLING.

    100 mcg; 200 mcg; 300 mcg;
    400 mcg; 600 mcg; 800 mcg

    PLASTURE TRANSDERMIC

    25 mcg/h; 50 mcg/h; 100 mcg/h

    63

    FIBRINOGEN UMAN

    PULB. PT. SOL. INJ. /PERF.

    1 g

    64

    FLUCONAZOLUM

    SOL. PERF.

    2 mg/ml

    PULB. PT. SUSP. ORALĂ

    10 mg/ml

    65

    FLUMAZENILUM

    SOL. INJ.

    0,1 mg/ml

    SOL. INJ./CONC. PT. SOL. PERF.

    0,1 mg/ml

    66

    FUROSEMIDUM

    SOL. INJ.

    10 mg/ml; 20 mg/2 ml

    COMPR.

    40 mg

    67

    GENTAMICINUM

    SOL. INJ.

    40 mg/ml; 80 mg/2 ml

    PIC. OFT., SOL.

    3 mg/ml

    68

    GLUCOSUM

    SOL. INJ.

    3,3 g/10 ml

    69

    HALOPERIDOLUM

    SOL. INJ.

    5 mg/1 ml; 50 mg/ml

    70

    HEPARINUM

    SOL. INJ.

    5000 ui/ml

    71

    HYDROCORTISONUM

    SOL. INJ. I.V.

    25 mg/5 ml

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ./PERF.

    100 mg

    72

    IBUPROFENUM

    SOL. PERF.

    400 mg; 600 mg

    COMPR. FILM.

    400 mg; 600 mg

    73

    IDARUCIZUMABUM

    SOL. INJ./PERF.

    2,5 g/50 ml

    74

    IMIPENEMUM + CILASTATINUM

    PULB. PT. SOL. PERF.

    500 mg/500 mg

    75

    IPRATROPII BROMIDUM

    SOL. DE INHALAT PRESURIZATĂ

    20 micrograme/doză

    76

    IRBESARTANUM

    COMPR.

    150 mg; 300 mg

    COMPR. FILM.

    150 mg; 300 mg

    77

    ITRACONAZOLUM

    CAPS.

    100 mg

    78

    KALII CHLORIDUM

    CONC. PT. SOL. PERF.

    150 mg/ml

    79

    KANAMYCINUM

    UNG. OFT.

    10 mg/g

    80

    KETAMINUM

    SOL. INJ.

    50 mg/10 ml

    81

    KETOROLACUM TROMETHAMIN

    SOL. INJ.

    30 mg/ml; 30 mg/ml - 1 ml

    82

    LANDIOLOLUM

    CONC. PT. SOL. INJ.

    20 mg/2 ml

    PULB. PT SOL. PERF.

    300 mg

    83

    LEVOCETIRIZINUM

    COMPR. FILM.

    5 mg

    84

    LEVOFLOXACINUM

    SOL. PERF.

    5 mg/ml

    COMPR. FILM.

    500 mg; 250 mg

    85

    LEVOTHYROXINUM

    COMPR.

    25 mcg; 50 mcg

    SOL. ORALA

    25 mcg/5 ml; 50 mcg/5 ml

    86

    LIDOCAINUM

    SOL. INJ.

    1%

    SPRAY - SOL.

    10%

    87

    LINEZOLIDUM

    SOL. PERF.

    2 mg/ml

    COMPR. FILM.

    600 mg

    88

    LORATADINUM

    SUSP. ORALĂ

    5 mg/5 ml

    SIROP

    1 mg/ml; 5 mg/5 ml

    89

    LORAZEPAMUM

    SOL. INJ.

    4 mg/ml

    COMPR.

    1 mg

    90

    MAGNESII SULFAS

    SOL. INJ.

    250 mg/ml

    91

    MANNITOLUM

    SOL. PERF.

    20%

    SOL. PERF.

    200 g/l

    92

    MEROPENEMUM

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    500 mg; 1000 mg

    93

    METAMIZOLUM NATRIUM

    COMPR.

    500 mg

    SOL. INJ.

    1 g/2 ml

    94

    METFORMINUM

    COMPR.

    500 mg; 850 mg; 1000 mg

    COMPR. FILM.

    500 mg; 850 mg; 1000 mg

    COMPR. ELIB. PREL.

    500 mg

    95

    METHADONUM

    CONC. PT. SOL. ORALĂ

    10 mg/ml

    COMPR.

    2,5 mg; 5 mg; 20 mg

    96

    METHOTREXATUM

    CONC. PT. SOL. INJ./PERF.

    100 mg/ml

    SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

    10 mg/ml; 15 mg; 20 mg; 7,5 mg; 17,5 mg; 22,5 mg

    COMPR.

    10 mg; 2,5 mg

    97

    METHYLPREDNISOLONUM

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ /PERF.

    125 mg; 500 mg

    COMPR.

    16 mg; 32 mg

    98

    METHYLTHIONINII CHLORIDUM

    SOL. INJ.

    5 mg/ml

    99

    METOCLOPRAMIDUM

    SOL. INJ.

    1 mg/5 ml; 5 mg/ml

    100

    METOPROLOLUM

    SOL. INJ./PERF.

    5 mg/5 ml

    COMPR.

    25 mg; 50 mg

    101

    METRONIDAZOLUM

    SOL. PERF.

    5 g/l; 5 mg/ml; 500 mg/100 ml

    OVULE

    500 mg

    COMPR. FILM.

    250 mg

    102

    MICAFUNGINUM

    PULB. PT. SOL. PERF.

    50 mg; 100 mg

    103

    MIDAZOLAMUM

    SOL. INJ.

    5 mg/ml

    104

    MILRINONUM

    SOL. INJ.

    10 mg/10 ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    1 mg/ml

    105

    MIVACURIUM

    SOL. INJ./PERF.

    20 mg/10 ml

    106

    MORPHYNUM

    SOL. INJ.

    20 mg/ml

    COMPR. FILM.

    10 mg

    107

    MOXIFLOXACINUM

    SOL. PERF.

    400 mg/250 ml

    COMPR. FILM.

    400 mg

    108

    MOXONIDINUM

    COMPR. FILM.

    0,2 mg; 0,4 mg

    109

    NADROPARINUM

    SOL. INJ.

    2850 ui AFXa/0,3 ml; 3800 ui AFXa/0,4 ml; 5700 ui AFXa/0,6 ml

    110

    NALOXONUM

    SOL. INJ./PERF.

    0,4 mg/ml

    SOL. INJ.

    0,4 mg/ml

    111

    NATRII CHLORIDUM

    CONC. PT. SOL. PERF.

    5,85%

    112

    NATRII HYDROGENI CARBONAS

    SOL. PERF.

    8,4%

    113

    NEBIVOLOLUM

    COMPR.

    5 mg

    114

    NEFOPAMUM

    SOL. INJ.

    20 mg/2 ml

    115

    NICARDIPINUM

    SOL. INJ.

    10 mg/10 ml

    116

    NIMODIPINUM

    SOL. PERF.

    10 mg/50 ml

    COMPR. FILM.

    30 mg

    117

    NITROGLYCERINUM

    SOL. PERF.

    1 mg/ml

    COMPR. ELIB. PREL.

    2,6 mg

    SPRAY SUBLINGUAL

    0,4 mg/doză

    118

    NORADRENALINUM

    CONC. PT. SOL. PERF.

    2 mg/ml

    119

    OMEPRAZOLUM

    CAPS. GASTROREZ.

    20 mg; 40 mg

    120

    ONDANSETRONUM

    SOL. INJ./PERF.

    2 mg/ml

    SOL. INJ.

    2 mg/ml - 4 ml

    121

    OSELTAMIVIRUM

    CAPS.

    30 mg; 75 mg

    122

    OXYCODONUM

    COMPR. ELIB. PREL.

    20 mg; 40 mg; 60 mg; 80 mg

    123

    PALONOSETRONUM

    SOL. INJ.

    250 mcg

    SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

    250 mcg

    124

    PANTOPRAZOLUM

    PULB. PT. SOL. INJ.

    40 mg

    COMPR. GASTROREZ.

    20 mg; 40 mg

    125

    PARACETAMOLUM

    SOL. PERF.

    10 mg/ml

    COMP.

    500 mg

    126

    PERINDOPRILUM

    COMPR. FILM.

    5 mg; 10 mg

    127

    PETHIDINUM

    SOL. INJ.

    50 mg/ml

    128

    PHENYLEPHRINUM

    SOL. INJ.

    50 micrograme/ml

    129

    PHENYTOINUM

    COMPR.

    100 mg

    SOL. INJ./PERF.

    50 mg/ml

    SOL. INJ.

    250 mg/5 ml

    130

    PHYTOMENADIONUM

    SOL. INJ.

    10 mg/ml

    131

    PIPERACILLINUM + TAZOBACTAMUM

    PULB. PT. SOL. PERF.

    2 g/0,25 g; 4 g/0,50 g

    132

    PREGABALINUM

    CAPS.

    300 mg; 75 mg; 150 mg

    133

    PROPAFENONUM

    SOL. INJ.

    70 mg/20 ml

    134

    PROPOFOLUM

    EMULSIE INJ./PERF.

    10 mg/ml

    135

    PROTAMINI SULFAS

    SOL. INJ.

    10 mg/ml

    136

    PYRIDOSTIGMINI BROMIDUM

    DRAJ.

    60 mg

    137

    RANITIDINUM

    SOL. INJ.

    25 mg/ml - 2 ml

    138

    REMIFENTANILUM

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. INJ./PERF.

    1 mg

    139

    RIFAMPICINUM

    CAPS.

    150 mg; 300 mg

    140

    RILMENIDINUM

    COMPR.

    1 mg

    141

    ROCURONIUM BROMIDE

    SOL. INJ.

    10 mg/ml

    142

    ROPIVACAINUM

    SOL. INJ.

    2 mg/ml; 10 mg/ml

    143

    ROSUVASTATINUM

    COMPR. FILM.

    10 mg; 20 mg

    144

    SALBUTAMOLUM

    SUSP. INHAL. PRESURIZATĂ

    100 mcg/doză

    SOL. INJ.

    0,5 mg/ml

    SIROP

    2 mg/5 ml

    145

    SEVOFLURANUM

    LICHID PT. VAPORI DE INHAL.


    146

    SPIRONOLACTONUM

    CAPS.

    25 mg

    COMPR.

    25 mg

    COMPR. FILM.

    25 mg

    147

    SUCRALFATUM

    COMPR.

    1 g

    148

    SUFENTANILUM CITRATUM

    SOL. INJ./PERF.

    5 micrograme/ml; 50 micrograme/ml

    149

    SUXAMETHONII CHLORIDUM

    SOL. INJ.

    0,1 g/5 ml

    150

    THIOPENTALUM

    PULB. PT. SOL. INJ.

    1 g; 500 mg

    151

    TICAGRELOR

    COMPR. FILM.

    90 mg

    152

    TIGECYCLINUM

    PULB. PT. SOL. PERF.

    50 mg

    153

    TOBRAMYCINUM

    SOL. INHAL.

    300 mg/5 ml

    PIC. OFT. SOL.

    0,3%

    SOL. PT. NEBULIZATOR

    300 mg

    154

    TRAMADOLUM

    SOL. INJ.

    50 mg/ml - 1 ml; 100 mg

    COMPR. ELIB. PREL.

    100 mg; 150 mg; 200 mg

    155

    TRIMEBUTINUM

    COMPR.

    100 mg

    COMPR. FILM.

    100 mg; 200 mg

    COMPR. FILM. ELIB. PREL.

    300 mg

    156

    VACCIN BCG

    PULB + SOLV. PT. SUSP. INJ.

    0,05 mg/doză

    157

    VANCOMYCINUM

    PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.

    1000 mg; 500 mg

    158

    VASOPRESINUM (ARGIPRESINUM)

    CONC. PT. SOL. PERF.

    40 U.I./2 ml

    159

    VERAPAMILUM

    DRAJ.

    40 mg; 80 mg

    160

    VORICONAZOLUM

    PULB. PT. SOL. PERF.

    PULB. PT. SOL. PERF.

    PULB. PT. SUSP. ORALĂ

    PULB. PT. SUSP. ORALĂ

    -----