ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 5 februarie 2010
pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 19 februarie 2010



    Având în vedere necesitatea modificării şi completării Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare, într-un termen cât mai scurt, astfel încât România să se conformeze scrisorii Comisiei Comunităţilor Europene (denumită în continuare Comisia) referitoare la punerea în întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiei de transpunere corectă şi completă a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei,
    luând în considerare faptul că, datorită neadoptării modificărilor legislaţiei, Comisia a transmis şi un aviz motivat adresat României privind neîndeplinirea obligaţiei de transpunere corectă şi completă a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului,
    având în vedere faptul că întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere corectă şi completă a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului va aduce prejudicii importante României, deoarece următoarea etapă a procedurii de infringement este declanşarea de către Comisie a fazei contencioase a acţiunii împotriva României, ţinând cont de faptul că România trebuia să transpună în legislaţia românească Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii până la data de 26 noiembrie 2009, iar nerespectarea acestui termen duce la începerea unei alte proceduri de infringement,
    luând în considerare că necesitatea transpunerii corecte şi complete a celor două directive europene vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă extraordinară,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane;".
    2. La articolul 2, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins:
    "g^1) managementul riscului la inundaţii, cu scopul de a reduce consecinţele negative pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică;".
    3. La articolul 2^1 alineatul (1), partea introductivă şi literele a), b), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 2^1. - (1) Obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane sunt:
    a) prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de apă de suprafaţă;
    b) protecţia şi îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă de suprafaţă în scopul atingerii stării bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^1, până la data de 22 decembrie 2015;
    .........................................................
    e) prevenirea sau limitarea aportului de poluanţi în apele subterane şi prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă subterane;
    f) protecţia şi îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă subterane şi asigurarea unui echilibru între debitul prelevat şi reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor subterane, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^1, până la data de 22 decembrie 2015;".
    4. La articolul 2^2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Desemnarea corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate, inclusiv motivele desemnării vor fi prezentate în planurile de management ce se constituie ca parte componentă de gospodărire calitativă a schemelor directoare de amenajare şi management ale bazinelor hidrografice, denumite în continuare scheme directoare, şi ulterior revizuite la fiecare 6 ani, în conformitate cu prevederile art. 43."
    5. La articolul 2^3, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) măsurile identificate pentru îmbunătăţirea stării corpurilor de apă nu pot fi realizate prin mijloace tehnic fezabile, precum şi din considerente economice, până la termenul-limită stabilit la art. 2^1, din cel puţin unul dintre următoarele motive:
    (i) nivelul îmbunătăţirilor cerute poate fi realizat, din considerente tehnice, numai în etape care depăşesc termenul-limită;
    (ii) finalizarea implementării măsurilor până la termenul-limită este extrem de costisitoare, ducând la costuri disproporţionate;
    (iii) condiţiile naturale nu permit îmbunătăţirea stării corpului de apă până la termenul-limită;".
    6. Articolul 2^4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2^4. - În situaţia în care se constată că anumite corpuri de apă sunt foarte afectate de activitatea umană sau condiţiile naturale identificate în conformitate cu art. 43 alin. (1^4) sunt de asemenea natură încât obiectivele prevăzute la art. 2^1 alin. (1) şi (2) sunt nerealizabile din punct de vedere tehnic ori implică costuri disproporţionate, pot fi adoptate obiective mai puţin severe numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
    a) necesităţile socioeconomice şi de protecţie a mediului determinate de astfel de activităţi umane nu pot fi realizate prin alte mijloace care constituie o opţiune semnificativ mai bună din punctul de vedere al protecţiei mediului şi care nu implică cheltuieli disproporţionate;
    b) se asigură atingerea stării ecologice bune sau a potenţialului ecologic bun pentru corpurile de apă de suprafaţă, având în vedere impactul ce nu poate fi evitat în mod rezonabil din cauza naturii activităţii umane sau poluării;
    c) se asigură cele mai mici modificări posibile ale stării bune pentru corpurile de apă subterane, având în vedere impactul ce nu poate fi evitat în mod rezonabil din cauza naturii activităţii umane sau poluării;
    d) nu se produce deteriorarea ulterioară a stării corpurilor de apă;
    e) obiectivele mai puţin severe stabilite, precum şi motivele deciziei de stabilire a acestora sunt menţionate în mod specific în planurile de management prevăzute la art. 43 alin. (1), iar aceste obiective sunt revizuite la fiecare 6 ani."
    7. Articolul 2^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2^5. - Deteriorarea temporară a stării corpurilor de apă nu se consideră încălcare a prevederilor prezentei legi, dacă aceasta este rezultatul unor circumstanţe cu cauze naturale sau de forţă majoră, care apar în mod excepţional ori care nu pot fi anticipate în mod rezonabil, cum ar fi inundaţiile excepţionale şi seceta prelungită, sau dacă este rezultatul circumstanţelor datorate accidentelor care nu pot fi anticipate în mod rezonabil şi numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) sunt luate toate măsurile pentru prevenirea deteriorării suplimentare a stării corpurilor de apă şi pentru a nu se compromite atingerea obiectivelor de mediu pentru alte corpuri de apă de suprafaţă şi subterane care nu au fost afectate de aceste circumstanţe;
    b) sunt stabilite în planurile de management al bazinului hidrografic condiţiile în care pot fi declarate circumstanţele excepţionale sau care nu pot fi prevăzute în mod rezonabil, inclusiv adoptarea indicatorilor adecvaţi;
    c) sunt incluse în programul de măsuri din schema directoare măsurile ce trebuie luate în astfel de circumstanţe excepţionale, care nu trebuie să compromită refacerea calităţii corpului de apă odată ce circumstanţele încetează;
    d) sunt reanalizate anual efectele circumstanţelor care sunt excepţionale sau care nu pot fi în mod rezonabil prevăzute anual în conformitate cu prevederile art. 2^3 lit. a) şi sunt luate toate măsurile fezabile în scopul aducerii corpului de apă la starea sa anterioară efectelor acelor circumstanţe, de îndată ce este posibil ca acestea să fie implementate;
    e) este cuprins un rezumat al efectelor circumstanţelor şi al măsurilor luate sau ce urmează a fi luate în conformitate cu prevederile lit. a) şi d) în schema directoare la următoarea reactualizare a acesteia."
    8. La articolul 2^7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai atunci când sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
    a) sunt luate toate măsurile pentru reducerea impactului negativ asupra stării corpurilor de apă;
    b) motivele acestor modificări sau alterări sunt stabilite şi explicate în mod specific în planul de management, iar obiectivele sunt revizuite la fiecare 6 ani;
    c) motivele acestor modificări sau alterări sunt de interes public deosebit şi/sau beneficiile aduse mediului ori societăţii de realizarea obiectivelor prevăzute la art. 2^1 alin. (1) şi (2) sunt depăşite de beneficiile noilor modificări sau alterări aduse sănătăţii umane, menţinerii siguranţei populaţiei ori dezvoltării durabile;
    d) deservirea folosinţelor beneficiare, care a condus la acele modificări sau alterări ale corpurilor de apă, nu poate fi realizată, din motive de fezabilitate tehnică sau din cauza costurilor disproporţionate, prin alte mijloace care sunt o opţiune semnificativ mai bună din punctul de vedere al protecţiei mediului."
    9. Articolul 2^8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2^8. - (1) În vederea protecţiei şi conservării resurselor de apă de suprafaţă, evacuările în aceste ape sunt reglementate până la data de 22 decembrie 2012, prin utilizarea unei abordări combinate, prin stabilirea şi implementarea controlului emisiilor, bazat pe cele mai bune tehnici disponibile, sau a valorilor-limită ale emisiilor ori, în cazul presiunilor difuze, a controlului şi a celor mai bune practici din punctul de vedere al mediului, stabilite în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu orice altă reglementare naţională relevantă conformă cu legislaţia comunitară.
    (2) În cazul în care un obiectiv de calitate sau un standard de calitate, stabilit în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale Hotărârii Guvernului nr. 351/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale oricărei alte reglementări naţionale relevante conforme cu legislaţia comunitară, necesită condiţii mai stricte decât cele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1), se stabilesc controale mai stricte ale emisiilor."
    10. După articolul 2^9 se introduc cinci noi articole, articolele 2^10-2^14, cu următorul cuprins:
    "Art. 2^10. - Pentru prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafaţă, în condiţiile aplicării prevederilor art. 2^5 şi 2^7, autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să prevadă în programele de măsuri din planurile de management, ce se constituie ca parte componentă de gospodărire calitativă a schemelor directoare, măsurile necesare, fără a aduce atingere prevederilor art. 2^9.
    Art. 2^11. - (1) Pentru prevenirea şi controlul poluării apelor subterane, autoritatea publică centrală din domeniul apelor elaborează Planul naţional de protecţie a apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării, care se adoptă prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Planul prevăzut la alin. (1) va include criteriile pentru evaluarea stării chimice bune a apelor subterane şi criteriile pentru identificarea tendinţelor crescătoare semnificative şi durabile în concentraţiile poluanţilor şi pentru definirea punctelor de pornire pentru inversarea acestor tendinţe.
    (3) Măsurile rezultate din aplicarea planului prevăzut la alin. (1) vor fi incluse în programele de măsuri asociate planurilor de management al bazinelor hidrografice.
    Art. 2^12. - Pentru reducerea treptată a poluării cu substanţe prioritare şi eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, precum şi prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafaţă, autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să introducă măsurile necesare pentru:
    a) evitarea poluării apelor cu una sau mai multe substanţe prioritar periculoase, prevăzute în anexa nr. 5, care prezintă un risc semnificativ pentru apă sau mediul acvatic, inclusiv pentru apa captată în scop potabil, prin elaborarea de norme de calitate în domeniul apelor, pentru apele de suprafaţă afectate de evacuările ce conţin aceste substanţe, şi a unor măsuri de control al emisiilor principalelor surse ale acestor evacuări, bazate, printre altele, pe luarea în considerare a tuturor măsurilor tehnice de reducere a evacuărilor;
    b) preluarea în legislaţia naţională, în conformitate cu termenele stabilite la nivel comunitar, a noilor norme de calitate în domeniul apelor pentru apele de suprafaţă, în situaţia în care la nivel comunitar se adoptă astfel de norme;
    c) identificarea de noi substanţe prioritar periculoase şi elaborarea, în cel mult 5 ani de la identificare, a normelor de calitate adecvate în domeniul apelor de suprafaţă şi a măsurilor pentru controlul emisiilor din principalele surse punctiforme.
    Art. 2^13. - Autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să prevadă în programele de măsuri din planurile de management măsurile necesare pentru prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă subterane, în condiţiile aplicării prevederilor art. 2^5 şi 2^7, fără a aduce atingere prevederilor art. 2^9, inclusiv prin interzicerea evacuărilor directe de poluanţi în apele subterane, cu excepţiile prevăzute la art. 20 şi în anexa nr. 3, lit. C «Conţinutul programelor de măsuri».
    Art. 2^14. - Autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să prevadă în programele de măsuri din planurile de management măsurile necesare pentru inversarea tendinţei semnificative şi susţinute de creştere a concentraţiei oricărui poluant rezultate din impactul activităţii umane în conformitate cu prevederile art. 2^5 şi 2^7, fără a aduce atingere prevederilor art. 2^9, în scopul reducerii în mod treptat a poluării apei subterane."
    11. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Albiile minore ale cursurilor de apă cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km², pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanţă cu condiţiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv."
    12. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuţie a fost finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafeţele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului şi se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noţiunea de albie minoră."
    13. La articolul 5, alineatul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Apele utilizate pentru prelevarea de apă în scopul potabilizării, identificate conform art. 2^6, se protejează pentru evitarea alterării calităţii acestora, pentru a reduce nivelul de tratare în procesul de producere a apei potabile, în vederea menţinerii parametrilor de calitate prevăzuţi în Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane stabilite la art. 2^1. În jurul surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, al surselor de ape minerale şi al lacurilor terapeutice se instituie zone de protecţie sanitară cu regim sever sau cu regim de restricţii, precum şi perimetre de protecţie hidrogeologică. Dreptul de proprietate asupra surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, surselor de ape minerale şi lacurilor şi nămolurilor terapeutice se extinde şi asupra zonelor de protecţie sanitară cu regim sever."
    14. Articolul 5^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 5^1. - (1) La nivelul fiecărui bazin hidrografic se va stabili un registru al zonelor protejate, care va include toate corpurile de apă folosite pentru prelevare în scopul potabilizării, precum şi celelalte zone protejate cuprinse în anexa nr. 1^2.
    (2) Registrul zonelor protejate va fi realizat şi reactualizat prin grija Administraţiei Naţionale «Apele Române».
    (3) La nivelul fiecărui district de bazin hidrografic se realizează evaluarea preliminară a riscului la inundaţii, hărţile de hazard şi risc la inundaţii şi planurile de management al riscului la inundaţii, în conformitate cu prevederile art. 76^2-76^4.
    (4) Evaluarea preliminară a riscului la inundaţii, hărţile de hazard şi de risc la inundaţii şi planurile de management al riscului la inundaţii se întocmesc conform unei metodologii elaborate de autoritatea publică centrală în domeniul apelor, aprobată prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Datele din Registrul zonelor protejate, necesare la elaborarea planurilor de amenajare şi de urbanism, au caracter public şi se pun la dispoziţia celor interesaţi, la cerere, potrivit prevederilor prezentei legi."
    15. La articolul 6, alineatele (1), (3), (4), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Activitatea de gospodărire unitară, raţională şi integrată a apelor se organizează şi se desfăşoară pe bazine hidrografice, ca entităţi geografice indivizibile de gospodărire cantitativă şi calitativă a resurselor de apă. Gospodărirea apelor trebuie să considere ca un tot unitar apele de suprafaţă şi subterane, atât sub aspect calitativ şi cantitativ, cât şi al riscului la inundaţii, în scopul dezvoltării durabile.
    ..............................................................
    (3) România face parte din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea. Pentru porţiunea din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, inclusiv apele costiere ale Mării Negre, se elaborează planul de management aferent acestui bazin hidrografic internaţional, componenta de gospodărire calitativă a schemelor directoare.
    (4) Autoritatea competentă pentru elaborarea porţiunii de plan prevăzute la alin. (3) şi pentru managementul riscului la inundaţii este autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
    (5) Administrarea bazinelor hidrografice naţionale prevăzute în prezenta lege ca bazine hidrografice se face la nivelul districtelor de bazin de către administraţiile bazinale de apă ale Administraţiei Naţionale «Apele Române».
    (6) La nivel naţional sunt stabilite următoarele districte de bazine hidrografice: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad şi Dobrogea-Litoral, delimitate potrivit anexei nr. 1^4."
    16. La articolul 6^1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Administraţia Naţională «Apele Române» are în subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate juridică."
    17. La articolul 7, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională «Apele Române», prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia.
    ..........................................................
    (4) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului interministerial al apelor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar cel al Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă, al Comisiei naţionale pentru siguranţa barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, al Centrului român de reconstrucţie a râurilor şi al Comitetului naţional pentru Programul hidrologic internaţional se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor. Secretariatele tehnice permanente ale acestor organisme se asigură de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Nominalizarea specialiştilor cu funcţii de sprijin ai Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor."
    18. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În zonele de protecţie instituite potrivit prezentei legi sunt interzise depozitarea gunoaielor şi deşeurilor de orice fel, precum şi depozitarea sau folosirea de îngrăşăminte, pesticide ori alte substanţe periculoase."
    19. La articolul 20, alineatele (2), (3), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Injectarea apelor cu conţinut de substanţe care rezultă în urma operaţiilor de explorare şi extracţie a hidrocarburilor sau în urma activităţilor miniere, precum şi injectarea apelor din considerente tehnice poate fi realizată numai în straturi de foarte mare adâncime, în formaţiunile geologice din care s-au extras hidrocarburi ori alte substanţe sau în formaţiunile geologice care, din motive naturale, sunt permanent improprii pentru alte scopuri, pe baza unor studii şi măsuri speciale şi a avizului de gospodărire a apelor. Aceste ape injectate nu conţin decât acele substanţe care rezultă din operaţiile menţionate anterior.
    (3) Lucrările de construcţii, inginerie civilă şi clădiri, precum şi alte activităţi similare pe teren sau în teren care intră în contact cu corpurile de apă subterană pot fi autorizate specificând condiţiile particulare ale acestora. În acest scop, aceste activităţi trebuie să se desfăşoare în conformitate cu normele tehnice generale obligatorii elaborate pentru activităţile respective.
    ...............................................................
    (5) În cazul în care există o cerinţă majoră pentru asigurarea alimentării cu gaz natural sau gaz petrol lichefiat, se poate autoriza injectarea gazului natural sau gazului petrol lichefiat în scopul depozitării şi în alte formaţiuni geologice decât cele prevăzute la alin. (4), cu condiţia prevenirii oricărui pericol prezent sau viitor de deteriorare a calităţii apei subterane.
    (6) Se autorizează injectarea de cantităţi mici de substanţe pentru caracterizarea, protecţia sau remedierea corpurilor de apă subterană în scopuri strict ştiinţifice, în limita cantităţilor strict necesare pentru realizarea acestora."
    20. La articolul 20, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
    "(7) Autorizarea activităţilor prevăzute la alin. (2)-(6) se face doar dacă nu se compromite atingerea obiectivelor de mediu ale corpului de apă subterană respectiv."
    21. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - (1) Lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice şi a altor lucrări hidrotehnice de interes naţional, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, consolidări de maluri, faleze, centrale hidroelectrice, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentări cu apă şi canalizări, inclusiv instalaţiile de epurare cu anexele acestora, regularizări de râuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, sunt de utilitate publică, iar terenurile pe care urmează să fie amplasate pot fi expropriate, cu justă şi prealabilă despăgubire, în condiţiile legii, sau ocupate temporar, conform prevederilor legale în vigoare."
    22. La articolul 33, alineatele (2) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Dreptul de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, bălţilor, prin exploatări organizate, se acordă de autoritatea de gospodărire a apelor pe baza avizului şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor, cu avizul deţinătorilor de lucrări hidrotehnice în albie din zonă. Perimetrele de exploatare se amplasează pe cursurile de apă, numai în zone care necesită decolmatare, reprofilarea albiei şi regularizarea scurgerii, pe baza unui studiu tehnic zonal privind influenţa exploatării asupra cursului de apă. Pentru autorizarea acestor activităţi, pe apele naţionale navigabile, precum şi pe celelalte cursuri de apă în amonte cu 1 km şi în aval cu 2 km faţă de lucrările de artă sau dacă au în lungul lor infrastructură aflată în administrarea instituţiilor publice/societăţilor naţionale/companiilor naţionale/societăţilor comerciale/regiilor autonome din domeniul transporturilor, construcţiilor şi turismului, la o distanţă mai mică decât cea prevăzută în actele normative în vigoare, faţă de zona de protecţie, este obligatorie şi obţinerea avizului acestora.
    ..............................................................
    (7) Este interzisă exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie instituite potrivit prezentei legi, precum şi în zonele de protecţie sanitară cu regim sever a captărilor de apă din surse de suprafaţă sau subterane."
    23. La articolul 33, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
    "(9) Persoanele juridice care efectuează extracţii de agregate minerale de pe terenuri situate în domeniul public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române» au obligaţia obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor legale."
    24. La articolul 34, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor, care au avantaje din întreţinerea şi amenajarea lucrărilor de apărare, plătesc administratorului acestor lucrări cheltuieli ocazionate de amenajarea şi întreţinerea acestora corespunzător avantajului. Fondurile astfel constituite vor fi utilizate de administratorul lucrărilor de apărare pentru întreţinerea şi repararea acestora. Autoritatea publică centrală din domeniul apelor va stabili metodologia de determinare a cotei de participare la cheltuielile de întreţinere şi amenajare a lucrărilor de apărare, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale, la propunerea Administraţiei Naţionale «Apele Române».
    ..............................................................
    (4) Întreţinerea albiei minore pe zonele neamenajate revine Administraţiei Naţionale «Apele Române» şi, în conformitate cu prevederile art. 7 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 515/2002, unităţii administrativ-teritoriale pe al cărei teritoriu administrativ se află, prin autorităţile administraţiei publice locale."
    25. La articolul 35, alineatele (1^2), (1^4), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1^2) Pentru apele de suprafaţă, programele de monitoring vor cuprinde:
    a) monitorizarea volumului şi nivelului sau a debitului pentru definirea stării ecologice şi chimice, precum şi a potenţialului ecologic;
    b) monitorizarea stării ecologice şi chimice, precum şi a potenţialului ecologic.
    ................................................................
    (1^4) Pentru zonele protejate, programele de monitoring vor cuprinde prevederile specifice legislaţiei care a condus la stabilirea acestora.
    ................................................................
    (5) Fondul naţional de date de gospodărire a apelor include şi evidenţa apelor ce aparţin domeniului public, parte a sistemului informaţional din domeniul gospodăririi apelor, denumit în continuare Cadastrul apelor. Modul de organizare a Fondului naţional de date hidrologice şi de gospodărire a apelor şi a Cadastrului apelor se stabileşte de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, iar actualizarea acestora se asigură de Administraţia Naţională «Apele Române».
    (6) Autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice au acces la informaţiile ce constituie Fondul naţional de date hidrologice şi de gospodărire a apelor, în baza unei proceduri stabilite de autoritatea publică centrală din domeniul apelor. Folosirea de către acestea a informaţiilor conţinute în Fondul naţional de date hidrologice şi de gospodărire a apelor în scopuri comerciale este permisă numai contra cost. Administraţia Naţională «Apele Române» elaborează metodologia privind tarifarea folosirii informaţiilor în scop comercial, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor."
    26. La articolul 35, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) şi (5^2), cu următorul cuprins:
    "(5^1) Se mandatează autoritatea publică centrală din domeniul apelor, prin Administraţia Naţională «Apele Române», să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», prevăzute la art. 3.
    (5^2) Costurile pentru întocmirea documentaţiilor tehnice cadastrale, precum şi a celor necesare pentru înscrierea dreptului de proprietate a statului în cartea funciară asupra bunurilor prevăzute la alin. (5^1) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale din domeniul apelor."
    27. La articolul 40 alineatul (1), partea introductivă şi literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 40. - (1) În scopul asigurării protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere al apelor, se instituie zone de protecţie pentru:
    ..........................................................
    b) suprafaţa lacurilor naturale sau a bălţilor acoperite de apă şi de vegetaţie acvatică, precum şi a plajei şi falezei mării;
    c) suprafaţa lacurilor de acumulare corespunzătoare cotei aferente debitului de verificare a acestora;".
    28. La articolul 42, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Dacă, în termen de un an de la sfârşitul anului în care apa a părăsit albia, nu se formulează o cerere conform alin. (1), albia veche rămâne în proprietatea riveranilor, iar albia nouă se consideră albie naturală, se introduce în domeniul public al statului, se înregistrează în Cadastrul apelor şi se dă în administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române»."
    29. La articolul 43, alineatele (1), (1^1), (1^4) - (1^9) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 43. - (1) În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protejarea zonelor umede se elaborează scheme directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice. Schema directoare este instrumentul principal de planificare, dezvoltare şi gospodărire a apelor la nivelul districtului de bazin hidrografic şi este alcătuită din planul de amenajare a bazinului hidrografic - componenta de gospodărire cantitativă şi planul de management al bazinului hidrografic - componenta de gospodărire calitativă, conform Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 1.258/2006 privind aprobarea Metodologiei şi a Instrucţiunilor tehnice pentru elaborarea schemelor directoare. Planurile de management al districtelor hidrografice se elaborează şi se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei.
    (1^1) Schemele directoare fixează într-o manieră integrată obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, urmărind să se asigure:
    a) o stare bună a apelor de suprafaţă sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un bun potenţial ecologic şi o stare chimică bună a apelor de suprafaţă;
    b) o stare chimică bună şi un echilibru între cantitatea prelevată şi reîncărcarea apelor pentru toate resursele de apă subterană;
    c) realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul necesar pentru producţia de apă destinată consumului uman, cu respectarea cerinţelor prevăzute în Legea nr. 458/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) protecţia şi apărarea împotriva acţiunii distructive a apelor.
    ..............................................................
    (1^4) Schemele-cadru de gospodărire a apelor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi constituie baza schemelor directoare şi îşi vor păstra valabilitatea până la intrarea în vigoare a planurilor de management. În vederea elaborării schemelor directoare se efectuează o analiză a caracteristicilor bazinelor hidrografice şi a impactului activităţilor umane asupra stării corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane, precum şi analiza economică a utilizării apei, în conformitate cu anexele nr. 1^2 şi 4.
    (1^5) După aprobarea primelor scheme directoare, în conformitate cu prevederile prezentei legi, acestea se actualizează la fiecare 6 ani. Analizele caracteristicilor districtelor de bazine hidrografice, impactului activităţilor umane asupra stării corpurilor de apă şi analiza economică a utilizatorilor de apă sunt revizuite şi, dacă este cazul, sunt actualizate cu cel puţin 3 ani înainte de fiecare actualizare a schemelor directoare.
    (1^6) Comitetul de bazin implică în elaborarea şi actualizarea schemei directoare reprezentanţii autorităţilor publice centrale, consiliilor judeţene şi consiliilor locale, unităţilor industriale şi din agricultură, institutelor de cercetare, care au obligaţia de a comunica toate informaţiile utile aflate în competenţa lor. Participarea activă a publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor este asigurată potrivit prevederilor Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 1.044/2005 pentru aprobarea Procedurii privind consultarea utilizatorilor de apă, riveranilor şi publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor.
    (1^7) Prin intermediul paginii de internet proprii, administraţiile bazinale de apă din subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi Comitetul de bazin pun la dispoziţia publicului, pe parcursul unei perioade de cel puţin 6 luni:
    a) un calendar şi un program de lucru, incluzând procedura de consultare, cu cel puţin 3 ani înainte de data prevăzută pentru aprobarea schemei directoare actualizate;
    b) o sinteză a problemelor care există în bazin în domeniul gospodăririi apelor, cu cel puţin 2 ani înainte de data prevăzută pentru aprobarea schemei directoare actualizate;
    c) proiectul schemei directoare, cu cel puţin un an înainte de data prevăzută pentru aprobarea schemei directoare actualizate.
    (1^8) În corelare cu prevederile schemelor directoare se elaborează programe de măsuri care să ţină seama de rezultatele analizelor prevăzute la alin. (1^4) şi (1^5), realizate pentru atingerea obiectivelor prevăzute la art. 2^1 privind asigurarea protecţiei cantitative şi calitative a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive ale apelor, precum şi valorificarea potenţialului apelor, în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu strategia şi politicile de mediu incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor.
    (1^9) Programele de măsuri se stabilesc până la termenul stabilit în conformitate cu prevederile Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi vor fi operaţionale cel târziu la data de 22 decembrie 2012. Programele de măsuri se revizuiesc şi, dacă este necesar, se reactualizează până cel târziu la data de 22 decembrie 2015 şi apoi la fiecare 6 ani. Toate măsurile noi sau revizuite elaborate în cadrul unui program actualizat devin operaţionale în termen de cel mult 3 ani de la data adoptării lor.
    (2) Componentele schemelor directoare şi programele de măsuri prevăzute la alin. (1^8) se elaborează şi se actualizează de către Administraţia Naţională «Apele Române», se avizează de către Comitetul de bazin, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Conţinutul minim al schemelor directoare şi al programelor de măsuri este prevăzut în anexa nr. 3."
    30. La articolul 43 alineatul (1^7), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) la cerere, documentele de referinţă şi informaţiile utilizate la elaborarea proiectului schemelor directoare."
    31. La articolul 44^2 alineatul (2), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) relaţiile internaţionale - în cazul districtului de bazin hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, care acoperă mai mult decât teritoriul naţional şi include teritorii ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, se furnizează o listă a relaţiilor instituţionale stabilite în vederea asigurării coordonării."
    32. La articolul 45, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 45. - (1) Pentru bazine hidrografice mici sau părţi de bazine hidrografice se întocmesc scheme locale de amenajare şi de gospodărire a apelor, denumite în continuare scheme locale, care se încadrează în planurile de amenajare - componenta de gospodărire cantitativă din cadrul schemelor directoare. Schemele locale stabilesc obiectivele generale de punere în valoare şi de protejare cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, a ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede, precum şi obiectivele generale privind utilizarea durabilă şi protecţia tuturor categoriilor de resurse de apă din teritoriul respectiv."
    33. La articolul 47 alineatul (2), partea introductivă şi literele a)-g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Comitetul de bazin este format din maximum 21 de membri, după cum urmează:
    a) 2 reprezentanţi ai autorităţii publice centrale din domeniul apelor şi protecţiei mediului, dintre care unul este numit din cadrul agenţiilor de protecţia mediului din districtul bazinului hidrografic respectiv;
    b) un reprezentant al direcţiilor de sănătate publică ale judeţelor din districtul bazinului hidrografic respectiv, numit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică;
    c) 2 primari de municipii şi un primar de oraş sau comună, aleşi de primarii localităţilor din districtul bazinului hidrografic respectiv;
    d) un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale cu sediul în districtul bazinului hidrografic respectiv;
    e) un prefect din districtul bazinului hidrografic respectiv, numit de autoritatea publică centrală din domeniul administraţiei şi internelor;
    f) preşedinţii consiliilor judeţene din districtul bazinului hidrografic respectiv;
    g) 3 reprezentanţi ai utilizatorilor de apă din districtul bazinului hidrografic respectiv."
    34. La articolul 47, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Prefectul şi primarii aleşi vor proveni din unităţi administrativ-teritoriale diferite."
    35. La articolul 47 alineatul (7), literele a), b), f), g) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) să avizeze schemele directoare, inclusiv programele de măsuri pentru atingerea obiectivelor din schemele directoare şi realizarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor;
    b) să avizeze planurile de prevenire a poluărilor accidentale şi de înlăturare a efectelor lor, elaborate în funcţie de condiţiile districtului bazinului hidrografic respectiv;
    ................................................................
    f) să propună, dacă este necesar, normative cu valori-limită de încărcare mai severe decât cele prevăzute de reglementările specifice în vigoare pentru evacuări de ape uzate, în vederea conformării cu obiectivele de calitate a apelor;
    .............................................................
    j) să avizeze lista zonelor protejate şi măsurile de reconstrucţie ecologică a zonelor propuse în acest scop;".
    36. La articolul 47 alineatul (7), după litera j) se introduc două noi litere, literele k) şi l), cu următorul cuprins:
    "k) să avizeze hărţile de vulnerabilitate şi hărţile de risc la inundaţii;
    l) să avizeze planurile de management al riscului la inundaţii."
    37. La articolul 47 alineatul (8), literele a), b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) pot lua în considerare şi pot discuta orice aspecte noi privind cantitatea, calitatea şi folosirea apei, ce pot apărea în districtul bazinului hidrografic respectiv;
    b) pot constitui şi împuternici subcomitete şi grupe de lucru, a căror funcţie va fi de informare, consultare şi participare la luarea deciziilor;
    .................................................................
    e) pot recomanda autorităţilor locale, în funcţie de prioritatea şi urgenţa realizării lucrărilor necesare, în special a celor de utilitate publică, legate de întreţinerea albiilor, a lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi de prevenire a riscului la inundaţii, modul de asigurare a surselor financiare de la bugetele locale."
    38. La articolul 47, alineatul (9) a se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(9) Comitetul de bazin are un secretariat tehnic permanent, format din 3-5 persoane, asigurat de administraţia bazinală de apă a Administraţiei Naţionale «Apele Române», subordonat acestuia."
    39. La articolul 48 alineatul (1), literele f), g), i) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "f) amenajări şi instalaţii de extragere a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor şi din terase: balastiere, cariere etc.;
    g) depozite de deşeuri menajere şi industriale: iazuri de decantare, halde de steril, zguri şi cenuşi, şlamuri, nămoluri şi altele asemenea;
    ................................................................
    i) lucrări, construcţii şi instalaţii care se execută pe malul mării, pe fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, pe platoul continental, inclusiv lucrări pentru consolidarea falezelor, protecţia şi reabilitarea plajelor;
    ...............................................................
    l) lucrări de închidere a minelor şi carierelor, a depozitelor menajere şi industriale şi de reconstrucţie ecologică a zonelor afectate;".
    40. La articolul 49, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Obţinerea avizului de amplasament şi a avizului de gospodărire a apelor condiţionează eliberarea de către autorităţile administraţiei publice emitente a autorizaţiei de construire a lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1)."
    41. La articolul 53, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Avizul de gospodărire a apelor este necesar şi în cazul închiderii unor obiective construite pe ape sau care au legătură cu apele."
    42. La articolul 54 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "g) lucrări de captare a apei, dacă debitul prelevat nu depăşeşte 2 litri/secundă, iar apele evacuate rezultate după folosire nu influenţează calitatea resurselor de apă;".
    43. La articolul 58 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
    "e) dacă titularul nu şi-a respectat obligaţiile legale, stabilite între el şi administratorul resursei de apă."
    44. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 60. - Avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor, precum şi refuzul de emitere a acestora pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."
    45. La articolul 62, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) La proiectarea barajelor şi îndiguirilor se va analiza în mod obligatoriu necesitatea şi se vor prevedea, în funcţie de condiţiile concrete din amplasament, lucrările necesare de apărări şi consolidări de maluri, rectificări sau reprofilări de albii, lucrări de combatere a eroziunii solului."
    46. La articolul 62, alineatul (4) se abrogă.
    47. La articolul 63, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 63. - (1) Deţinătorii de baraje şi lacuri de acumulare, precum şi de prize pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraj, au obligaţia să întocmească regulamente de exploatare şi planuri de avertizare şi alarmare şi să respecte prevederile acestora. Regulamentele de exploatare fac parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor.
    (2) Regulamentele de exploatare, elaborate în baza regulamentului-cadru stabilit de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, detaliază şi concretizează condiţiile generale de exploatare coordonată, pe ansamblul districtului bazinului hidrografic, a categoriilor de lucrări prevăzute la alin. (1), cuprinse în regulamentele de exploatare bazinale.
    ..........................................................
    (4) Coordonarea exploatării lacurilor de acumulare pe districte de bazine hidrografice, indiferent de deţinător, se asigură de Administraţia Naţională «Apele Române», în conformitate cu prevederile regulamentelor de exploatare bazinale. Regulamentele de exploatare bazinale se elaborează de Administraţia Naţională «Apele Române» în baza normelor metodologice stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor, se avizează de comitetele de bazin şi se aprobă de autoritatea publică centrală din domeniul apelor."
    48. La articolul 68, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Structura, atribuţiile specifice, competenţele şi dotarea Comisiei naţionale pentru siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor."
    49. La articolul 71, alineatul (4) se abrogă.
    50. La articolul 74, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 74. - (1) Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale şi Normativul-cadru de dotare cu materiale şi mijloace de intervenţie operativă se elaborează de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul administraţiei şi internelor şi al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor."
    51. La articolul 75, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 75. - (1) Pentru a evita producerea unor calamităţi în perioadele de ape mari sau de accidente la baraje, funcţionarea acumulărilor la parametrii pentru care au fost construite este obligatorie, iar inundarea dirijată a unor terenuri dinainte stabilite prin planurile de apărare, precum şi a incintelor îndiguite amplasate lateral unui curs de apă se realizează cu acordul preşedintelui comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă şi se aprobă de Comitetul ministerial.
    ...............................................................
    (3) Pentru prejudiciile suferite prin inundarea temporară a terenurilor, proprietarii acestora vor fi despăgubiţi conform legii."
    52. La capitolul III, după secţiunea a 5-a se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 5^1-a "Managementul riscului la inundaţii", cuprinzând articolele 76^1-76^11, cu următorul cuprins:
    "SECŢIUNEA a 5^1-a
    Managementul riscului la inundaţii
    Art. 76^1. - (1) Pentru fiecare district de bazin hidrografic prevăzut la art. 6 alin. (6) se realizează o evaluare preliminară a riscului la inundaţii, în conformitate cu alin. (2).
    (2) O evaluare preliminară a riscului la inundaţii are ca scop evaluarea riscurilor potenţiale. Pe baza informaţiilor şi în baza identificării impactului schimbărilor climatice asupra producerii inundaţiilor, evaluarea riscurilor potenţiale va include cel puţin următoarele elemente:
    a) hărţi ale bazinului hidrografic, la scară corespunzătoare, incluzând limitele bazinelor hidrografice, ale zonei costiere şi informaţii asupra topografiei şi utilizării terenului;
    b) descrierea inundaţiilor care au survenit în trecut şi care au avut efecte negative semnificative asupra sănătăţii umane, a mediului, a patrimoniului cultural şi asupra activităţii economice, pentru care probabilitatea unor evenimente viitoare similare este încă relevantă, atât în ceea ce priveşte amplitudinea acestora, zonele inundabile, precum şi în ceea ce priveşte evaluarea efectelor negative pe care le-ar putea produce;
    c) descrierea inundaţiilor istorice semnificative, cu o probabilitate de revenire a evenimentelor, ceea ce ar atrage consecinţe viitoare negative similare;
    d) evaluarea consecinţelor negative potenţiale ale viitoarelor inundaţii pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică, analizând probleme ca topografia, poziţia cursurilor de apă şi caracteristicile lor generale hidrologice şi geomorfologice, incluzând albiile majore ca zone de retenţie naturală, eficienţa infrastructurii de apărare pentru protecţia împotriva inundaţiilor, poziţionarea zonelor populate, zonele cu activitate economică, zonele favorabile dezvoltării pe termen lung, luând în considerare efectele schimbărilor climatice asupra apariţiei inundaţiilor.
    (3) Pentru fiecare district de bazin hidrografic prevăzut la art. 6 alin (6), partajat cu alte state membre, autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură schimbul de informaţii cu autorităţile competente ale statelor membre în cauză.
    (4) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură evaluarea preliminară a riscului la inundaţii şi raportarea către Comisia Europeană, până la data de 22 decembrie 2011.
    Art. 76^2. - (1) Pe baza evaluării preliminare a riscului la inundaţii, prevăzută la art. 76^1, pentru fiecare district de bazin hidrografic prevăzut la art. 6 alin. (6) se identifică arealele unde există risc potenţial semnificativ de inundare sau unde materializarea acestui risc este probabilă.
    (2) Pentru fiecare district de bazin hidrografic prevăzut la art. 6 alin. (6), partajat cu alte state riverane, identificarea zonelor şi evaluarea preliminară a riscului la inundaţii se coordonează între autorităţile competente ale statelor respective.
    Art. 76^3. - (1) Pentru zonele identificate în temeiul art. 76^2 alin. (1) se realizează hărţi de hazard şi, respectiv, de risc la inundaţii, conform normelor metodologice elaborate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (2) În temeiul art. 76^2 alin. (2), în cazul râurilor transfrontiere, elaborarea hărţilor zonelor inundabile şi a hărţilor de risc la inundaţii se realizează în baza schimburilor de informaţii dintre statele riverane.
    (3) Hărţile de hazard la inundaţii cuprind zonele geografice susceptibile de a fi inundate în următoarele cazuri, în conformitate cu normele prevăzute la alin. (1);
    a) inundaţii cu probabilitate mică sau scenarii ale unor evenimente extreme;
    b) inundaţii cu probabilitate medie pentru care perioada probabilă de revenire este mai mare sau egală cu 100 de ani;
    c) inundaţii cu probabilitate mare, după caz.
    (4) Pentru fiecare caz prevăzut la alin. (3), unde exista risc semnificativ de inundaţii, se indică următoarele elemente în conformitate cu normele metodologice prevăzute la alin. (1):
    a) suprafaţa zonei inundate;
    b) adâncimea sau nivelul apei;
    c) viteza de curgere sau debitul inundaţiei corespunzătoare.
    (5) Hărţile de risc la inundaţii ce indică potenţialele efecte negative asociate cazurilor de inundaţii prevăzute la alin. (3) se exprimă în următorii parametri:
    a) numărul aproximativ de locuitori potenţial afectaţi;
    b) tipul de activitate economică din zona potenţial afectată;
    c) tipul de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei din zona potenţial afectată şi numărul populaţiei deservite;
    d) instalaţiile care pot produce poluare accidentală în cazul inundaţiilor, în conformitate cu anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, precum şi zonele protejate din arealele potenţial afectate prevăzute în anexa nr. 1^2;
    e) indicarea zonelor cu un transport mare de aluviuni, inundaţii cu sedimente grosiere, precum şi informaţii privind alte surse semnificative de poluare.
    (6) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură raportarea către Comisia Europeană a hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii până la data de 22 decembrie 2013, în următoarele condiţii:
    a) elaborarea hărţilor de hazard este asigurată de autoritatea publică centrală din domeniul apelor;
    b) elaborarea hărţilor de risc la inundaţii este asigurată de consiliile judeţene, cu sprijinul şi coordonarea autorităţilor publice centrale cu competenţe în domeniul elaborării hărţilor de risc natural;
    c) toate autorităţile publice centrale care desfăşoară activităţi în zone cu risc semnificativ la inundaţii pun la dispoziţie, cu titlu gratuit, toate informaţiile şi datele necesare pentru realizarea hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii;
    d) realizarea hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundaţii este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetele autorităţilor publice centrale prevăzute la lit. b).
    Art. 76^4. - (1) Pe baza hărţilor prevăzute la art. 76^3 alin. (3) şi (5), autorităţile publice centrale prevăzute la art. 76^3 alin. (6) lit. b) realizează planuri de management al riscului la inundaţii, coordonate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, la nivelul districtului bazinului hidrografic prevăzut la art. 6, pentru zonele identificate potrivit art. 76^2 alin. (1), şi pentru zonele identificate potrivit art. 76^8 alin. (1) lit. b) în conformitate cu prevederile alin. (2) şi (3).
    (2) Pentru zonele identificate potrivit art. 76^2 alin. (1) şi pentru zonele identificate potrivit art. 76^8 alin. (1) lit. b), obiectivele managementului riscului la inundaţii se axează pe reducerea efectelor negative potenţiale ale inundaţiilor pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică, adoptând atât măsuri nestructurale, cât şi măsuri structurale pentru reducerea probabilităţii de inundare.
    (3) Planurile de management al riscului la inundaţii includ măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite potrivit alin. (2), precum şi componentele stabilite prin norme metodologice elaborate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Aceste planuri de management al riscului la inundaţii iau în considerare aspectele relevante, cum ar fi:
    a) costurile şi beneficiile, dimensiunea inundaţiilor şi traseul acestora şi zonele care au potenţialul de a reţine apa din inundaţii, cum ar fi albiile majore, obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane stabilite potrivit prevederilor art. 2^1 şi 2^2, planurile privind gestionarea solului şi a apei, planificarea teritoriului, utilizarea terenurilor, conservarea naturii, precum şi infrastructura de navigaţie şi portuară;
    b) aspectele managementului riscului la inundaţii, cu accent pe prevenirea, protecţia, pregătirea, incluzând prognoza inundaţiilor, avertizarea şi alarmarea în condiţiile specifice unui anumit bazin sau subbazin hidrografic;
    c) promovarea practicilor de utilizare durabilă a terenului, îmbunătăţirea capacităţii de retenţie a apei în bazinul hidrografic, precum şi inundările controlate ale anumitor zone în cazul unor evenimente majore.
    (4) Pentru bazinele sau subbazinele partajate cu alte state, planurile de management al riscului la inundaţii elaborate potrivit prevederilor alin. (1) nu includ măsurile care, prin dimensiunile şi impactul lor, vor conduce la creşterea semnificativă a riscului de inundaţii în amonte sau în aval pentru ţările vecine, cu excepţia cazului în care aceste măsuri au fost agreate de statele implicate potrivit prevederilor art. 76^5.
    (5) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură finalizarea şi publicarea planurilor de management al riscului la inundaţii până la data de 22 decembrie 2015.
    Art. 76^5. - (1) Pentru districtele de bazine hidrografice prevăzute la art. 6 care se află în întregime pe teritoriul României, autoritatea publică centrală din domeniul apelor se asigură că se realizează un plan unic de management al riscului la inundaţii sau un set de planuri de management al riscului la inundaţii, coordonate la nivelul districtului de bazin hidrografic.
    (2) Pentru districtele de bazine hidrografice care se află în întregime în cadrul Uniunii Europene, autoritatea publică centrală din domeniul apelor asigură coordonarea în scopul de a produce un plan unic internaţional de management al riscului la inundaţii sau un set de planuri de management al riscului la inundaţii coordonat la nivelul districtului hidrografic internaţional. Pentru planurile de management al riscului la inundaţii nerealizate la nivel internaţional trebuie realizate cel puţin planuri pentru partea districtului hidrografic internaţional care aparţine teritoriului naţional, iar acestea vor fi coordonate, pe cât posibil, la nivelul districtului hidrografic internaţional.
    (3) Pentru bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea sau districtele de bazine hidrografice prevăzute la art. 6 care se extind în afara graniţelor Comunităţii Europene, autoritatea publică centrală din domeniul apelor ia măsuri pentru realizarea unui plan unic de management al riscului la inundaţii sau pentru stabilirea unui set de planuri de management al riscului la inundaţii coordonat la nivelul districtului hidrografic internaţional. Atunci când nu este posibil, se aplică prevederile alin. (2) pentru porţiunile bazinului hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care fac parte din teritoriul statelor membre ale Comunităţii Europene.
    (4) Dacă se consideră necesar, planurile de management al riscului la inundaţii prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt detaliate şi coordonate în colaborare cu autorităţile competente din ţările vecine la nivelul subbazinelor internaţionale.
    (5) Dacă autoritatea publică centrală din domeniul apelor identifică o problemă generată de o ţară riverană, care are un impact asupra managementului riscului la inundaţii al apelor naţionale şi care nu poate fi rezolvată la nivel naţional, raportează această problemă Comisiei Europene, precum şi oricărui alt stat membru interesat sau riveran bazinului hidrografic internaţional al fluviului Dunărea şi poate formula recomandări privind modul de rezolvare a acesteia.
    Art. 76^6. - (1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor va lua măsura corelării harţilor de hazard şi de risc la inundaţii cu schemele directoare ale districtelor bazinelor hidrografice, având ca obiective schimbul de informaţii şi realizarea unei unităţi în abordare pentru atingerea unui beneficiu comun cu privire la obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, conform art. 2^1 şi 2^2.
    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se vor avea în vedere în special următoarele:
    a) dezvoltarea primelor hărţi de hazard şi de risc la inundaţii şi revizuirea ulterioară a acestora, potrivit prevederilor art. 76^3 şi 76^9, să fie realizate astfel încât informaţiile pe care le conţin să fie consecvente cu informaţiile relevante prezentate în conformitate cu normele metodologice prevăzute la art. 76^4 alin. (3); aceste informaţii sunt coordonate cu revizuirile prevăzute la art. 43 alin. (1^5) şi pot fi integrate în acestea;
    b) dezvoltarea primelor planuri de management al riscului la inundaţii şi a revizuirilor ulterioare, potrivit prevederilor art. 76^4 şi 76^9, se efectuează în coordonare cu planurile de amenajare a districtelor bazinelor hidrografice;
    c) implicarea activă a tuturor părţilor interesate în temeiul art. 76^7 este coordonată, după caz, cu implicarea activă a părţilor interesate în temeiul art. 43 alin. (1^6).
    Art. 76^7. - (1) În termen de 90 de zile de la finalizarea evaluării preliminare a riscurilor la inundaţii, a hărţilor de hazard, a hărţilor de risc la inundaţii şi a planurilor de management al riscului la inundaţii, autoritatea publică centrală din domeniul apelor le va pune la dispoziţia publicului.
    (2) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor elaborează programul pentru producerea, revizuirea şi actualizarea planurilor de management al riscului la inundaţii agreate la nivelul bazinului hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, precum şi programul dezbaterilor publice şi al acţiunilor de conştientizare a populaţiei pentru adoptarea masurilor preventive ce se impun în zonele cu risc ridicat la inundaţii, agreate la nivelul bazinului hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, în conformitate cu art. 76^4-76^5.
    Art. 76^8. - (1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate decide să nu realizeze evaluarea preliminară a riscului la inundaţii prevăzută la art. 76^1 pentru acele districte de bazine hidrografice, subbazine sau zone costiere pentru care:
    a) înainte de data de 22 decembrie 2010 a fost realizată o evaluare a riscului la inundaţii în conformitate cu prevederile normelor metodologice sau au fost identificate zone cu risc potenţial semnificativ la inundaţii în conformitate cu prevederile art. 76^2 alin. (1);
    b) a decis, înainte de data de 22 decembrie 2010, să pregătească hărţi de hazard şi de risc la inundaţii şi să creeze planuri de management al riscului la inundaţii în conformitate cu prevederile art. 76^2-76^4.
    (3) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate decide să folosească planurile de management al riscului la inundaţii pentru bazinele hidrografice finalizate înainte de data de 22 decembrie 2010, cu condiţia ca aceste planuri să fie echivalente cu cerinţele prevăzute la art. 76^4 şi să fie realizate în conformitate cu prevederile normelor metodologice.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică fără a aduce atingere prevederilor art. 76^9.
    Art. 76^9. - (1) Evaluarea preliminară a riscului la inundaţii este revizuită şi, dacă este necesar, actualizată până la data de 22 decembrie 2018 şi apoi reactualizată la fiecare 6 ani.
    (2) Hărţile de hazard şi de risc la inundaţii sunt revizuite şi, dacă este necesar, actualizate până la data de 22 decembrie 2019 şi apoi reactualizate la fiecare 6 ani.
    (3) Planurile de management al riscului la inundaţii sunt revizuite şi, dacă este necesar, actualizate, în conformitate cu normele metodologice prevăzute la art. 76^4 alin. (3), până la data de 22 decembrie 2021 şi ulterior la fiecare 6 ani.
    (4) Revizuirile prevăzute la alin. (1) şi (3) se realizează luând în considerare şi impactul schimbărilor climatice asupra apariţiei inundaţiilor.
    Art. 76^10. - (1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor pune la dispoziţia Comisiei Europene evaluările preliminare ale riscului la inundaţii, cuprinzând zonele cu pericolele la inundaţii, hărţile de hazard, hărţile de risc la inundaţii şi planurile de management al riscului la inundaţii, potrivit prevederilor art. 76^1, 76^3 şi 76^4, precum şi revizuirile acestora sau, după caz, actualizările acestora, în termen de 3 luni de la datele prevăzute la art. 76^1 alin. (4), art. 76^3 alin. (6), art. 76^4 alin. (5) şi art. 76^9.
    (2) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor informează Comisia Europeană în legătură cu deciziile luate în conformitate cu prevederile art. 76^8 alin. (1)-(3) şi îi pune la dispoziţie informaţiile necesare privind respectivele decizii până la datele prevăzute la art. 76^1 alin. (4), art. 76^3 alin. (6) şi art. 76^4 alin. (5).
    Art. 76^11. - Autoritatea publică centrală din domeniul apelor transmite Comisiei Europene textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le emite sau pe care Guvernul le emite în domeniul reglementat de prezenta lege."
    53. La articolul 78, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Reglementarea activităţii de inspecţie şi control din domeniul gospodăririi apelor se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
    54. La articolul 81, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Administraţia Naţională «Apele Române», în calitate de operator unic atât al resurselor de apă de suprafaţă, naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării, cât şi al resurselor de apă subterane, indiferent de natura lor şi a instalaţiilor, îşi constituie veniturile proprii dintr-o contribuţie specifică de gospodărire a apelor plătită lunar de către toţi utilizatorii resurselor de apă pe baza facturii fiscale emise, conform abonamentului de utilizare/exploatare încheiat în acest sens, care constituie titlu executoriu, din plăţile pentru serviciile comune de gospodărire a apelor, din penalităţi specifice activităţii de gospodărire a apelor, din tarife pentru avizele, autorizaţiile, notificările pe care le poate emite sau pe care este împuternicită să le emită, precum şi din majorările de întârziere aplicate în conformitate cu prevederile legale în materie."
    55. La articolul 81, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^2) Creanţele reprezentând venituri proprii ale Administraţiei Naţionale «Apele Române», potrivit prevederilor art. 81 din prezenta lege şi ale anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se execută prin organe de executare proprii, abilitate în conformitate cu Codul de procedură fiscală. Administraţia Naţională «Apele Române» elaborează metodologia privind executarea creanţelor reprezentând venituri proprii ale Administraţiei Naţionale «Apele Române», care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale în domeniul apelor."
    56. La articolul 82, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 82. - (1) Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează, constant, o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi pentru protecţia calităţii apelor, evacuând constant, odată cu apele uzate epurate, substanţe impurificatoare cu concentraţii şi în cantităţi mai mici decât cele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor."
    57. Articolul 85 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 85. - (1) Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a apelor, altele decât cele de apărare împotriva inundaţiilor, se asigură, total sau parţial, după caz, din:
    a) bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrările de utilitate publică, potrivit legii;
    b) fondurile utilizatorilor de apă, pentru lucrările aparţinând acestora;
    c) fonduri obţinute prin credite sau prin emiterea de obligaţiuni, garantate de Guvern ori de autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru asociaţii de persoane care vor să execute astfel de lucrări;
    d) alte surse.
    (2) Finanţarea lucrărilor, construcţiilor şi instalaţiilor noi de apărare împotriva inundaţiilor se asigură după cum urmează:
    a) pentru râurile de ordinul 1, aşa cum sunt acestea definite în Cadastrul apelor, sumele se alocă de la bugetul de stat;
    b) pentru râurile de ordinul 2, 3 şi afluenţii acestora, aşa cum sunt ele definite în Cadastrul apelor, sumele se alocă de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie."
    58. La articolul 87, punctele 1), 5), 6) şi 31) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "1) executarea sau punerea în funcţiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum şi modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizaţie sau fără respectarea avizului ori a autorizaţiei de gospodărire a apelor;
    ...............................................................
    5) extragerea agregatelor minerale din albiile, malurile, luncile şi terasele cursurilor de apă, canalelor, lacurilor, de pe plajă sau de pe faleza mării, fără aviz/autorizaţie de gospodărire a apelor sau fără respectarea prevederilor acestora;
    6) extragerea agregatelor minerale din rezerve neomologate sau în afara perimetrelor marcate;
    ...............................................................
    31) plantarea, tăierea ori distrugerea arborilor, arbuştilor, tufelor, a culturilor perene şi puieţilor din albiile minore şi majore ale cursurilor de apă, din cuvetele lacurilor de acumulare şi de pe malurile lor sau de pe baraje, diguri şi din zonele de protecţie a acestora;".
    59. La articolul 87, după punctul 61) se introduc trei noi puncte, punctele 62)-64), cu următorul cuprins:
    "62) nerespectarea obligaţiei riveranilor sau a unităţilor administrativ-teritoriale, prin autorităţile administraţiei publice locale, de a întreţine albiile cursurilor de apă în zonele stabilite;
    63) lipsa regulamentelor de exploatare şi a planurilor de avertizare-alarmare la deţinătorii de baraje şi lacuri de acumulare, prize pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraj, precum şi nereactualizarea acestora;
    64) eliberarea autorizaţiei de construire pentru amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe, fără avizul de amplasament, precum şi fără avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor."
    60. La articolul 88, alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 88. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 87, săvârşite de persoanele fizice şi juridice, se sancţionează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 5), 6), 9), 11)-18), 21)-23), 28), 30), 34), 35), 52), 54), 56) şi 58)-64);
    b) cu amendă de la 35.000 lei la 40.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 1)-4), 7), 10), 24)-27), 29), 31), 32), 39)-41), 43)-51) şi 55);
    c) cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane juridice, şi cu amendă de la 6.500 lei la 7.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 8), 19), 20), 33), 36)-38), 42), 53) şi 57).
    ...............................................................
    (5) Metodologia de acordare a stimulentelor pentru personalul Administraţiei Naţionale «Apele Române» se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor."
    61. La articolul 90, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) inspectorii din Administraţia Naţională «Apele Române»;".
    62. Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Prezenta lege transpune Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) seria L nr. 327 din 22 decembrie 2000 şi Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor la inundaţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 288 din 6 noiembrie 2007."
    63. La anexa nr. 1, după punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 24^1, cu următorul cuprins:
    "24^1. creasta falezei: linia situată în partea superioară a falezei, care uneşte punctele de cea mai înaltă cotă;".
    64. În anexa nr. 1, după punctul 26 se introduc două noi puncte, punctele 26^1 şi 26^2, cu următorul cuprins:
    "26^1. derivaţie hidrotehnică: lucrare hidrotehnică realizată pentru transferul unor volume de apă cu scopul reglementării debitelor, pentru asigurarea cerinţelor de apă ale folosinţelor, apărarea împotriva inundaţiilor, protecţia unor lucrări hidrotehnice etc.;
    26^2. decolmatare: lucrări de întreţinere a cursurilor de apă care să asigure scurgerea apelor la debite medii;".
    65. În anexa nr. 1, punctele 32 şi 34 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "32. faleza mării: mal abrupt rezultat ca urmare a acţiunii erozive a mării;
    .................................................................
    34. folosinţe de apă: serviciile de apă împreună cu orice activitate identificată în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1^4) şi (1^5) şi ale anexei nr. 1^3 ca având un impact semnificativ asupra stării apelor;".
    66. În anexa nr. 1, după punctul 36 se introduce un nou punct, punctul 36^1, cu următorul cuprins:
    "36^1. inundaţii: acoperirea temporară cu apă a terenului care în mod natural nu este acoperit cu apă. Acestea includ inundaţii provocate de râuri, torenţi, ape marine în zonele de coastă sau cursuri de apă nepermanente;".
    67. În anexa nr. 1, după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 37^1, cu următorul cuprins:
    "37^1. lac natural: corp de apă stătătoare apărut în decursul vremii în condiţii naturale, prin cantonarea acesteia într-o formă de relief concavă (cuvetă, depresiune etc.) indiferent de intervenţiile antropice ulterioare formării;".
    68. În anexa nr. 1, punctul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "44. plaja mării: întindere plată la ţărmul mării, acoperită cu nisip sau cu pietriş. În zona de ţărm a mării reprezintă o prelungire a platformei continentale;".
    69. În anexa nr. 1, după punctul 53 se introduce un nou punct, punctul 53^1, cu următorul cuprins:
    "53^1. risc la inundaţii: combinaţia între probabilitatea apariţiei unor inundaţii şi efectele potenţial adverse pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică, asociate apariţiei unei inundaţii;".
    70. În anexa nr. 1, punctul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "62. starea chimică bună a apelor de suprafaţă: starea chimică necesară pentru atingerea obiectivelor de mediu specifice pentru corpurile de apă de suprafaţă, stabilite la art. 2^1 alin. (1) lit. a)-d), respectiv starea chimică bună atinsă de un corp de apă de suprafaţă pentru care concentraţiile poluanţilor nu depăşesc valorile standard privind calitatea mediului prevăzute la art. 17, precum şi în Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă;".
    71. La anexa nr. 1^1, titlurile secţiunilor 1.2.1-1.2.4, 1.3, 1.3.2.1, 2.2.1, 2.2.2, 2.2.4, 2.4 şi 2.4.2.2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "1.2.1. Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă - râuri
    1.2.2. Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă - lacuri
    1.2.3. Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă tranzitorii
    1.2.4. Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă costiere
    1.3. Monitoringul stării ecologice şi chimice a corpurilor de apă de suprafaţă
    1.3.2.1. Selectarea secţiunilor de monitoring
    2.2.1. Reţeaua de monitoring a corpurilor de apă subterane
    2.2.2. Densitatea secţiunilor de monitoring
    2.2.4. Interpretarea şi prezentarea stării cantitative a corpurilor de apă subterane
    2.4. Monitoringul stării chimice a corpurilor de apă subterane
    2.4.2.2. Selectarea secţiunilor de monitoring"
    72. La anexa nr. 1^1, secţiunea 1.2.1 "Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă - râuri", tabelul "Elemente fizico-chimice de calitate" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Elemente fizico-chimice de calitate
    *Font 8*
    Element Starea foarte bună Starea bună Starea moderată
    Condiţii generale Valorile elementelor fizico- chimice corespund în totalitate sau aproape în totalitate condiţiilor nemodificate. Concentraţiile nutrienţilor rămân în intervalul normal pentru condiţii nemodificate. Nivelele de salinitate, pH-ul, bilanţul de oxigen, capacitatea de neutralizare a acidului şi temperatura nu arată semne de modificări antropogene şi rămân în intervalul normal pentru condiţiile nemodificate. Temperatura, bilanţul de oxigen, pH-ul, capacitatea de neutrali- zare a acidului şi salinitatea nu ating niveluri peste limita stabilită pentru asigurarea funcţionării ecosistemului specific tipului şi realizarea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Concentraţiile nutrienţilor nu depăşesc nivelurile stabilite astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemelor şi realizarea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici sintetici Concentraţiile sunt aproape de zero sau cel puţin sub limita de detecţie pentru cele mai avansate tehnici analitice de uz general. Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6 fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevede- rilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici nesintetici Concentraţiile rămân în intervalul normal al condiţiilor nemodificate (corespunzătoare nivelelor istorice anterioare). Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în concordanţă cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevede- rilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevede- rilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate."

    73. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.2.2 "Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă - lacuri", tabelul "Elemente fizico-chimice de calitate" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Elemente fizico-chimice de calitate
    *Font 8*
    Element Starea foarte bună Starea bună Starea moderată
    Condiţii generale Valorile elementelor de calitate fizico-chimică corespund în totalitate sau aproape în totalitate cu condiţiile nemodificate. Concentraţiile de nutrienţi rămân în intervalul asociat în mod normal condiţiilor nemodificate. Nivelurile de salinitate, pH-ul, bilanţul de oxigen, capacitatea de neutralizare a acizilor, transparenţa şi temperatura nu arată semne de perturbări antropogene şi rămân în intervalul asociat în mod normal condiţiilor nemodificate. Temperatura, bilanţul de oxigen, pH, capacitatea de neutralizare a acizilor, transparenţa şi salinitatea nu ating niveluri peste intervalul stabilit astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemului şi atingerea valorilor menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Concentraţia nutrienţilor nu depăşeşte nivelurile stabilite astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemului şi atingerea valorilor specificate pentru elementele biologice de calitate. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elemente biologice de calitate.
    Poluanţi specifici sintetici Concentraţiile sunt apropiate de zero sau cel puţin sub limitele de detecţie pentru majoritatea tehnicilor analitice de uz general. Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevede- rilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevede- rilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elemente biologice de calitate.
    Poluanţi specifici nesintetici Concentraţiile rămân în intervalul normal al condiţiilor nemodificate (corespunzătoare nivelelor istorice anterioare). Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevede- rilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elemente biologice de calitate."

    74. La anexa nr. 1^1, secţiunea 1.2.3 "Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă tranzitorii", tabelul "Elemente fizico-chimice de calitate" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Elemente fizico-chimice de calitate
    *Font 8*
    Element Starea foarte bună Starea bună Starea moderată
    Condiţii generale Elementele fizico-chimice corespund în totalitate sau aproape în totalitate condiţiilor nemodificate. Concentraţiile nutrienţilor rămân în intervalul asociat în mod normal cu condiţiile nemodificate Temperatura, bilanţul oxigenului şi transparenţa nu arată semne de perturbare antropogenă şi rămân în intervalul asociat în mod normal condiţiilor nemodificate. Temperatura, condiţiile de oxigenare şi transparenţa nu ating niveluri în afara intervalelor stabilite astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemelor şi atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Concentraţiile nutrienţilor nu depăşesc nivelurile stabilite astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemului şi atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici sintetici Concentraţiile sunt apropiate de zero sau cel puţin sub limita de detecţie pentru majoritatea tehnicilor analitice avansate de uz general. Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6 fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv preve- derilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici nesintetici Concentraţiile rămân în intervalul asociat, în mod normal condiţiilor nemodificate (corespunzătoare nivelelor istorice anterioare). Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6 fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv preve- derilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate."

    75. La anexa nr. 1^1, secţiunea 1.2.4 "Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a corpurilor de apă costiere", tabelul "Elemente fizico-chimice de calitate" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Elemente fizico-chimice de calitate
    *Font 8*
    Element Starea foarte bună Starea bună Starea moderată
    Condiţii generale Elementele fizico-chimice corespund în totalitate sau aproape în totalitate condiţiilor nemodificate. Concentraţiile nutrienţilor rămân în intervalul asociat în mod normal cu condiţiile nemodificate. Temperatura, bilanţul de oxigen şi transparenţa nu arată semne de perturbare antropogenă şi rămân în intervalul asociat în mod normal cu condiţiile nemodificate. Temperatura, condiţiile de oxigenare şi transparenţă nu ating niveluri în afara intervalului stabilit astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemului şi să se asigure atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Concentraţiile nutrienţilor nu depăşesc nivelurile stabilite pentru funcţionarea ecosis- temului şi atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specifice menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici sintetici Concentraţiile sunt apropiate de zero sau cel puţin sub limitele de detecţie a celor mai avansate tehnici analitice de uz general. Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevede- rilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în confor- mitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specifice menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici nesintetici Concentraţiile rămân în intervalul normal al condiţiilor nemodificate (corespunzătoare nivelelor istorice anterioare). Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în concordanţă cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specifice menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate."

    76. La anexa nr. 1^1, secţiunea 1.2.5 "Definiţii pentru potenţialul ecologic foarte bun, bun sau moderat pentru corpurile de apă puternic modificate sau artificiale", tabelul "Elemente fizico-chimice de calitate" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Elemente fizico-chimice de calitate
    *Font 8*
    Element Starea foarte bună Starea bună Starea moderată
    Condiţii generale Elementele fizico-chimice corespund în totalitate sau aproape în totalitate cu condiţiile nemodificate asociate tipului de corp de apă de suprafaţă cel mai apropiat comparabil cu corpurile de apă puternic modificate sau artificiale în cauză. Concentraţiile nutrienţilor rămân în intervalul asociat în mod normal cu astfel de condiţii nemodificate. Nivelurile temperaturii, bilanţului de oxigen şi al pH-ului sunt în conformitate cu acelea găsite în cele mai apropiate tipuri de corp de apă comparabile, aflate în condiţii nemodificate. Valorile elementelor fizico- chimice sunt în intervalul stabilit astfel încât să se asigure funcţionarea ecosisteme- lor şi să se atingă valorile specificate anterior pentru elementele biologice de calitate Temperatura şi pH nu depăşesc nivelurile din intervalul stabilit pentru a asigura funcţionarea ecosistemului şi atingerea valorilor menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Concentraţiile nutrienţilor nu depăşesc nivelurile stabilite astfel încât să se asigure funcţionarea ecosistemelor şi atingerea valorilor menţionate mai sus pentru elementele biologice de calitate. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici sintetici Concentraţiile apropiate de zero sau cel puţin sub limitele de detecţie pentru cele mai avansate tehnologii analitice de uz general. Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în conformitate cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv preve- derilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate.
    Poluanţi specifici nesintetici Concentraţiile rămân în intervalul asociat în mod normal condiţiilor nemodificate găsite în tipul de corp de apă de suprafaţă aflat cel mai aproape comparabil cu corpul de apă artificial sau cu modificări importante, aflat în cauză. Concentraţiile nu depăşesc valorile standard stabilite în concordanţă cu procedura detaliată în secţiunea 1.2.6, fără a aduce prejudicii prevederilor legale privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv preve- derilor privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 956/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile sunt în conformitate cu atingerea valorilor specificate mai sus pentru elementele biologice de calitate."

    77. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.2.6. "Procedura de stabilire a standardelor de calitate pentru substanţele chimice", primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Pentru determinarea standardelor de calitate de mediu pentru poluanţii prevăzuţi la pct. 1-9 din anexa nr. 6, în scopul protecţiei biotei acvatice, trebuie să se acţioneze în conformitate cu prevederile de mai jos. Standardele pot fi stabilite pentru apă, sediment sau biota."
    78. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.3 "Monitoringul stării ecologice şi chimice a apelor de suprafaţă", primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Reţeaua de monitoring al corpurilor de apă de suprafaţă trebuie să fie stabilită în conformitate cu prevederile art. 35. Reţeaua de monitoring trebuie să fie proiectată astfel încât să asigure o vedere generală, coerentă şi cuprinzătoare a stării ecologice şi chimice în cadrul fiecărui bazin hidrografic şi să permită clasificarea corpurilor de apă în 5 clase, în conformitate cu definiţiile normative prevăzute la secţiunea 1.2. Trebuie elaborată o hartă sau hărţi care să arate reţeaua de monitoring al corpurilor de apă de suprafaţă din schema directoare de amenajare şi management al bazinului hidrografic. Pe baza caracterizării şi evaluării impactului, efectuate în conformitate cu art. 43 alin. (1^4) şi (1^5) şi anexa nr. 1^3, pentru fiecare perioadă la care se aplică o schemă directoare la nivel de bazin hidrografic, trebuie să se stabilească un program de monitoring de supraveghere şi un program de monitoring operaţional. În anumite cazuri se pot stabili programe de monitoring de investigare."
    79. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.3.1 "Proiectarea programului de monitoring de supraveghere", la subpunctul 1.3.1.1 "Obiectiv", litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) suplimentarea şi validarea procedurii de evaluare a impactului, prevăzută în anexa nr. 1^3;".
    80. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.3.1 "Proiectarea programului de monitoring de supraveghere", la subpunctul 1.3.1.1 "Obiectiv", ultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Rezultatele unui astfel de program de monitoring trebuie revizuite şi folosite, în combinaţie cu procedura de evaluare a impactului prevăzută în anexa nr. 1^3, pentru determinarea cerinţelor pentru programele de monitoring din schemele directoare la nivel de bazin hidrografic actuale şi viitoare."
    81. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.3.1 "Proiectarea programului de monitoring de supraveghere", la subpunctul 1.3.1.3 "Selectarea elementelor de calitate", litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "e) alţi poluanţi evacuaţi în cantităţi importante în bazinul sau subbazinul hidrografic, în afară de cazul în care exerciţiul anterior de monitoring de supraveghere a demonstrat că respectivul corp de apă a atins starea bună şi nu există nicio dovadă, în urma revizuirii impactului activităţii umane în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^3, din care să rezulte că s-a schimbat impactul asupra corpului de apă. În acest caz monitoringul de supraveghere trebuie să fie efectuat o dată pe perioada de valabilitate a 3 scheme directoare succesive, elaborate la nivel de bazin hidrografic."
    82. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.3.2 "Proiectarea programului de monitoring operaţional", ultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Programul poate fi amendat în perioada de valabilitate a schemei directoare la nivel de bazin hidrografic, în funcţie de informaţiile obţinute ca parte a cerinţelor prevăzute în anexa nr. 1^3 sau ca parte a prezentei anexe, în particular pentru a permite o reducere a frecvenţei cu care un impact este depistat a fi nesemnificativ sau pentru ca presiunea semnificativă generată de impact să fie eliminată."
    83. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.3.2 "Proiectarea programului de monitoring operaţional", subpunctul 1.3.2.1 "Selectarea secţiunilor de monitoring" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1.3.2.1. Selectarea secţiunilor de monitoring
    Monitoringul operaţional trebuie să fie realizat pentru toate acele corpuri de apă care, pe baza evaluării impactului realizat conform prevederilor anexei nr. 1^3 sau a monitoringului de supraveghere, sunt identificate ca având riscul de a nu îndeplini obiectivele sale de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă sau subterane, prevăzute conform art. 2^1, şi pentru acele corpuri de apă în care sunt evacuate substanţele incluse în lista substanţelor prioritare. Punctele de monitoring trebuie selectate pentru substanţele din lista prioritară după cum s-a specificat în legislaţia care stabileşte valorile standard relevante privind calitatea apelor şi a mediului acvatic. În toate celelalte cazuri, inclusiv pentru substanţele din lista prioritară, acolo unde nu există instrucţiuni specifice în legislaţia specifică, punctele de monitoring trebuie să fie stabilite după cum urmează:
    a) pentru corpurile de apă supuse riscului din cauza presiunilor semnificative de impact a surselor punctuale se vor stabili suficiente puncte de monitoring în cadrul fiecărui corp de apă, în scopul evaluării impactului surselor punctuale. În cazul în care un corp de apă este supus unor presiuni multiple din partea surselor punctuale, punctele de monitoring pot fi selectate pentru evaluarea mărimii şi impactului acestor presiuni ca un întreg;
    b) pentru corpurile de apă supuse riscului din cauza presiunilor semnificative de impact a surselor difuze se vor stabili suficiente puncte de monitoring în cadrul unor corpuri de apă selectate, în scopul evaluării impactului surselor difuze. Selectarea corpurilor de apă trebuie făcută astfel încât acestea să fie reprezentative pentru riscul relativ al apariţiei presiunilor din cauza surselor difuze şi pentru riscul relativ al neîndeplinirii stării bune a apelor de suprafaţă;
    c) pentru corpurile de apă supuse riscului din cauza presiunilor hidromorfologice se vor stabili suficiente puncte de monitoring în cadrul unei selecţii a corpurilor de apă, în scopul evaluării mărimii şi impactului presiunilor hidromorfologice. Selectarea corpurilor de apă trebuie să fie caracteristică pentru impactul global al presiunii hidromorfologice la care sunt supuse toate corpurile de apă."
    84. În anexa nr. 1^1, secţiunea 1.4.3 "Prezentarea rezultatelor monitoringului şi clasificarea stării chimice", tabelul 1.4.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Tabel nr. 1.4.3
    Clasificarea stării chimice Cod de culori
    Bună Albastru
    Altă stare inferioară stării bune Roşu"

    85. În anexa nr. 1^1, secţiunea 2.2 "Monitoringul stării cantitative a apelor subterane", subpunctul 2.2.1 "Reţeaua de monitoring a nivelului apelor subterane" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.2.1. Reţeaua de monitoring a nivelului apelor subterane
    Reţeaua de monitoring a corpurilor de apă subterane trebuie să fie stabilită în concordanţă cu prevederile art. 2^6 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1), art. 17 lit. a^2) şi art. 35 alin. (1^3). Reţeaua de monitoring trebuie să fie proiectată astfel încât să asigure o evaluare credibilă a stării cantitative a tuturor corpurilor sau a grupurilor de corpuri de apă subterană, inclusiv evaluarea resurselor de ape subterane disponibile. Reţeaua de monitoring a corpurilor de apă subterane va fi prezentată în schema directoare la nivel de bazin hidrografic, pe o hartă sau pe hărţi."
    86. În anexa nr. 1^1, secţiunea 2.2 "Monitoringul stării cantitative a apelor subterane", la subpunctul 2.2.4 "Interpretarea şi prezentarea stării cantitative a apelor subterane", primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Rezultatele obţinute din reţeaua de monitoring pentru un corp sau grup de corpuri de apă subterană trebuie să fie folosite pentru evaluarea stării cantitative a acestui corp sau acelor corpuri de apă subterană. Conform prevederilor secţiunii 2.5, trebuie să se realizeze o hartă a evaluării stării cantitative care rezultă, utilizând următoarele coduri de culori:
    Starea cantitativă bună - verde
    Starea cantitativă slabă - roşu."
    87. În anexa nr. 1^1, secţiunea 2.4 "Monitoringul stării chimice a apelor subterane", la subpunctul 2.4.1 "Reţeaua de monitoring a apelor subterane", primul şi al doilea paragraf se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Reţeaua de monitoring a corpurilor de apă subterane trebuie să fie stabilită în concordanţă cu prevederile art. 2^6 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1), art. 17 lit. a^2) şi art. 35 alin. (1^3). Reţeaua de monitoring trebuie să fie astfel proiectată încât să ofere o imagine generală coerentă şi cuprinzătoare a stării chimice a corpurilor de apă subterane în cadrul fiecărui bazin hidrografic şi să detecteze prezenţa tendinţelor de creştere, pe termen lung, a concentraţiilor poluanţilor din cauza activităţilor antropogene.
    Pe baza caracterizării şi evaluării impactului efectuate în conformitate cu art. 43 alin. (1^4) şi (1^5) şi cu anexa nr. 1^3, pentru fiecare perioadă de aplicare a unei scheme directoare la nivel de bazin hidrografic, trebuie să se stabilească un program de monitorizare de supraveghere. Rezultatele acestui program trebuie să fie utilizate pentru stabilirea unui program de monitoring operaţional care să fie aplicat pentru perioada de timp rămasă de aplicare a schemei-cadru."
    88. În anexa nr. 1^1, secţiunea 2.4 "Monitoringul stării chimice a apelor subterane", la subpunctul 2.4.2.2 "Selectarea amplasamentelor de monitoring", litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) corpurile de apă identificate ca fiind la risc semnificativ, ca urmare a exerciţiului de caracterizare efectuat în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^3;"
    89. În anexa nr. 1^1, secţiunea 2.4 "Monitoringul stării chimice a apelor subterane", la subpunctul 2.4.2.3 "Selectarea parametrilor", penultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Corpurile de apă subterane, care sunt identificate în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^3 ca fiind la risc de a nu atinge starea bună, trebuie de asemenea să fie monitorizate pentru acei parametri care sunt caracteristici impactului determinat de activităţile antropogene."
    90. În anexa nr. 1^1, secţiunea 2.4 "Monitoringul stării chimice a apelor subterane", subpunctul 2.4.3.2 "Selectarea punctelor de monitoring" se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.4.3.2. Selectarea punctelor de monitoring
    Monitoringul operaţional trebuie să fie efectuat pentru toate acele corpuri sau grupuri de corpuri de apă care, pe baza atât a evaluării impactului, efectuată în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^3, cât şi a monitoringului de supraveghere, sunt identificate ca având un risc de neîndeplinire a obiectivelor de mediu. Alegerea punctelor de monitoring trebuie, de asemenea, să reflecte o evaluare a felului cum datele de monitoring din amplasamentele respective furnizează informaţii referitoare la starea de calitate a corpului sau corpurilor de apă subterană."
    91. În anexa nr. 1^2, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1. Registrul zonelor protejate prevăzut la art. 5^1 trebuie să includă următoarele tipuri de zone protejate:
    (i) zonele desemnate pentru captarea apelor pentru utilizarea în scop potabil, stabilite în conformitate cu prevederile art. 2^6, art. 5 alin. (1) şi art. 17 lit. a^2);
    (ii) zonele desemnate pentru protecţia speciilor acvatice importante din punct de vedere economic;
    (iii) corpurile de apă desemnate ca ape cu scop recreaţional, inclusiv arii destinate ca ape de îmbăiere, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, cu modificările ulterioare;
    (iv) zonele sensibile la nutrienţi desemnate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv ariile desemnate ca zone vulnerabile la nitraţi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare;
    (v) zonele destinate protecţiei habitatelor sau speciilor unde menţinerea sau îmbunătăţirea stării apelor este un factor important pentru protecţia acestora, inclusiv siturile pentru Natura 2000 relevante în acest sens, desemnate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare."
    92. Titlul anexei nr. 1^3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Delimitarea şi caracterizarea corpurilor de apă. Evaluarea impactului şi presiunilor generate de activităţile antropice"
    93. În anexa nr. 1^3, punctul 1 "Ape de suprafaţă", la subpunctul 1.1 "Caracterizarea tipurilor de corpuri de ape de suprafaţă", litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) Dacă este folosit «sistemul B», trebuie să se realizeze cel puţin acelaşi grad de diferenţiere pe care l-ar obţine prin folosirea «sistemului A». Conform acestui sistem, corpurile de apă de suprafaţă din cadrul districtului bazinului hidrografic trebuie să fie diferenţiate în tipuri, folosind valorile pentru elementele de descriere obligatorii şi elementele de descriere opţionale, asemănătoare, sau combinaţii de elemente de descriere, care sunt necesare pentru a se asigura că pot fi derivate într-o manieră corespunzătoare condiţiile de referinţă biologice specifice tipului."
    94. În anexa nr. 1^3, punctul 1 "Ape de suprafaţă", la subpunctul 1.4 "Identificarea presiunilor antropice", partea introductivă şi literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "1.4. Identificarea presiunilor antropice
    În vederea stabilirii impactului antropic, se vor colecta şi reactualiza informaţiile despre tipul şi mărimea presiunilor antropice semnificative la care sunt supuse în mod deosebit corpurile de apă de suprafaţă din fiecare district al bazinului hidrografic, în special următoarele:
    a) estimarea şi identificarea surselor de poluare punctiforme, în particular cu substanţele prevăzute în anexa nr. 6, provenite din activităţi urbane, industriale sau agricole ori din alte instalaţii şi activităţi, bazate printre altele pe informaţiile privind epurarea apelor uzate, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) şi (3)-(5) şi art. 12 alin. (3)-(7) din anexa la Normele tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane, NTPA-011, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 188/2002, pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare, protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare, şi, pentru scopurile schemei directoare iniţiale la nivel de bazin hidrografic, pe informaţiile privind descărcarea anumitor substanţe periculoase în mediu acvatic, în conformitate cu art. 7 şi 8 din Programul de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 351/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pe informaţiile privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, în conformitate cu prevederile art. 31-33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, calitatea apei de suprafaţă destinată prelevării în scop potabil, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei pentru peşti, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 202/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii piscicole, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei pentru moluşte, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 201/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor pentru moluşte, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei de îmbăiere, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, cu modificările ulterioare;
    b) estimarea şi identificarea surselor importante de poluare difuză, în particular cu substanţele prevăzute în anexa nr. 6, provenite din activităţi urbane, industriale sau agricole sau din alte instalaţii şi activităţi, bazate printre altele, pe informaţiile privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, în conformitate cu prevederile art. 3, 4, 6 şi 8 din Hotărârea Guvernului nr. 964/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pe informaţiile privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei potabile, în conformitate cu Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, şi, pentru scopurile schemei directoare iniţiale la nivel de bazin hidrografic, pe informaţiile privind descărcarea anumitor substanţe periculoase în mediul acvatic, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 351/2005, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei de suprafaţă destinate prelevării în scop potabil, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 100/2002, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei pentru peşti, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 202/2002, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea apei pentru moluşte, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 201/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor, în conformitate cu prevederile art. 22 şi 37 din Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, şi calitatea apei de îmbăiere, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2002, cu modificările ulterioare;".
    95. În anexa nr. 1^3, punctul 1 "Ape de suprafaţă", la subpunctul 1.5 "Evaluarea impactului", ultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Pentru acele corpuri identificate ca fiind la risc de a nu îndeplini obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, acolo unde este necesar, trebuie să fie efectuată caracterizarea ulterioară, pentru a optimiza proiectarea ambelor tipuri de programe de monitoring, prevăzute la art. 35 alin. (1^1)-(1^5), inclusiv a programelor de măsuri prevăzute la art. 20 alin. (1)-(6), art. 43 alin. (1^8), (1^9), (2), (4), (5) şi (6) şi în anexa nr. 3 lit. C «Conţinutul programelor de măsuri»."
    96. În anexa nr. 1^3, titlul punctului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2. CORPURI DE APĂ SUBTERANE"
    97. În anexa nr. 1^3, punctul 2 "Ape subterane", la subpunctul 2.2 "Caracterizarea ulterioară", partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Ca urmare a acestei caracterizări iniţiale, se va efectua caracterizarea ulterioară a acelui corp sau a acelor corpuri de apă subterană care au fost identificate ca fiind la risc, în scopul stabilirii unei evaluări mai precise a semnificaţiei acestui risc şi al identificării oricăror măsuri necesare, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1)-(6), art. 43 alin. (1^8), (1^9), (2), (4), (5) şi (6) şi ale anexei nr. 3 lit. C «Conţinutul programelor de măsuri». Această caracterizare trebuie să includă informaţii relevante despre impactul activităţii umane şi, acolo unde este necesar, informaţii despre:".
    98. În anexa nr. 1^3, punctul 2 "Ape subterane", la subpunctul 2.4 "Revizuirea impactului schimbărilor nivelurilor apei subterane", primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Se vor identifica acele corpuri de ape subterane pentru care trebuie să fie specificate, în conformitate cu prevederile art. 2^4, obiectivele de mediu mai puţin severe, inclusiv ca rezultat al luării în considerare a efectelor stării corpului de apă asupra:".
    99. În anexa nr. 1^3, la punctul 2 "Ape subterane", subpunctul 2.5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2.5. Revizuirea impactului poluării asupra calităţii apelor subterane
    Se vor identifica acele corpuri de ape subterane pentru care trebuie să fie specificate, în conformitate cu prevederile art. 2^4, obiective de mediu mai puţin severe şi unde, ca rezultat al impactului activităţii umane, determinat în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1^4), corpul de apă subterană este atât de poluat încât atingerea stării chimice bune a apelor subterane este nerealizabilă sau deosebit de costisitoare."
    100. Titlul anexei nr. 1^4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Schema districtelor de bazine hidrografice, cu limitele acestora"
    101. În anexa nr. 3, la litera A "Schemele directoare de amenajare şi management a apelor la nivel de bazin hidrografic", partea introductivă a punctului 1 şi punctele 3, 4, 6, 7, 7.3, 7.4, 7.5, 7.9, 7.11 şi 11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "1. o descriere generală a caracteristicilor districtelor bazinelor hidrografice impuse de prevederile art. 43 alin. (1^4) şi (1^5) şi ale anexei nr. 1^3:
    ....................................................................
    3. identificarea şi trasarea pe hartă a zonelor protejate prevăzute la art. 5^1 şi în anexa nr. 1^2;
    4. o hartă a reţelelor de monitoring şi o prezentare pe hartă a rezultatelor programelor de monitoring efectuate conform prevederilor art. 35 şi ale anexei nr. 1^1, pentru starea:
    a) corpurilor de apă de suprafaţă (ecologică şi chimică);
    b) corpurilor de apă subterane (chimică şi cantitativă);
    c) zonelor protejate;
    ....................................................................
    6. un rezumat al analizelor economice ale utilizării apei, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1^4) şi (1^5) şi ale anexei nr. 4;
    7. un rezumat al programului sau programelor de măsuri adoptate în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1)-(6), art. 43 alin. (1^8), (1^9), (2), (4), (5) şi (6) şi ale anexei nr. 3 lit. C «Conţinutul programelor de măsuri», inclusiv modurile în care obiectivele stabilite în conformitate cu prevederile art. 2^1 sunt atinse prin acestea.
    ....................................................................
    7.3. un rezumat al măsurilor luate pentru îndeplinirea cerinţelor privind apa utilizată pentru prelevarea de apă potabilă, în conformitate cu prevederile art. 2^6 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1), art. 17 lit. a^2) şi art. 35 alin. (1^3) şi (1^4);
    7.4. un rezumat al măsurilor de control impuse asupra captărilor şi alocării apei, inclusiv referinţa înregistrării şi identificării cazurilor în care s-au făcut excepţii, în conformitate cu prevederile lit. e) de la lit. C «Conţinutul programelor de măsuri»;
    7.5. un rezumat al măsurilor de control adoptate pentru evacuările de ape uzate din surse punctuale şi din alte activităţi cu un impact asupra stării apelor, în conformitate cu prevederile lit. g), respectiv i) de la lit. C «Conţinutul programelor de măsuri»;
    ....................................................................
    7.9. un rezumat al măsurilor luate, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (5) şi (6), pentru corpurile de apă care nu au realizat obiectivele stabilite în conformitate cu prevederile art. 2^1;
    ....................................................................
    7.11. detalii asupra măsurilor luate pentru evitarea creşterii poluării apelor marine, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (4);
    ....................................................................
    11. punctele de contact şi procedurile pentru obţinerea documentaţiilor de bază şi a informaţiilor legate de informarea şi consultarea publicului în conformitate cu art. 43 şi, în particular, detalii referitoare la măsurile de control adoptate în conformitate cu prevederile lit. g) şi i) de la lit. C, precum şi detalii referitoare la datele existente de monitoring colectate în conformitate cu prevederile art. 35 şi ale anexei nr. 1^1;".
    102. În anexa nr. 3, la litera B "Prima actualizare a schemei directoare la nivel de bazin hidrografic", punctele 2 şi 4 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "2. o evaluare a progresului făcut pentru atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, inclusiv prezentarea rezultatelor pentru perioada de aplicare a schemei directoare anterioare, sub formă de hartă, şi o explicaţie pentru orice obiective de mediu care nu au fost îndeplinite;
    ....................................................................
    4. un rezumat al tuturor măsurilor intermediare suplimentare adoptate, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (5) şi (6), de la publicarea versiunii anterioare a schemei directoare la nivel de bazin hidrografic."
    103. În anexa nr. 3, la litera C "Conţinutul programelor de măsuri", primul paragraf şi literele a), d), e), g), i) şi k) ale paragrafului 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Pentru fiecare bazin hidrografic se stabileşte un program de măsuri, care va ţine seama de caracteristicile bazinului hidrografic, presiunile generate de activităţile umane şi impactul acestora asupra mediului şi analiza economică a folosinţelor de apă, realizate în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1^4), şi va urmări atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane şi pentru zonele protejate asociate bazinului hidrografic.
    ....................................................................
    a) măsurile de implementare a legislaţiei privind protecţia calităţii apei, inclusiv măsurile privind apa de îmbăiere, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere, cu modificările ulterioare, apa potabilă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, accidentele majore cu impact asupra mediului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, cu modificările ulterioare, epurarea apelor uzate urbane, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare, reducerea poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare, descărcarea substanţelor periculoase în ape, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, nămolurile provenite din staţiile de epurare, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării ruralenr. 344/708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, produse pentru protecţia plantelor, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, protecţia plantelor, controlul integrat al poluării industriale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, protecţia habitatelor sau speciilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
    ....................................................................
    d) măsuri privind asigurarea calităţii apei potabile, inclusiv măsuri de protecţie a calităţii apei, pentru a reduce nivelul de tratare necesar pentru producerea de apă potabilă, în conformitate cu prevederile art. 2^6 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi art. 17 lit. a^2);
    e) autorizarea prealabilă şi controalele privind captările de apă dulce de suprafaţă şi subterană şi îndiguirile de apă de suprafaţă, inclusiv un registru al captărilor de apă. Controalele vor fi reanalizate periodic şi, unde este necesar, reactualizate. Se exceptează de la controale acele prelevări sau îndiguiri care nu au un impact semnificativ asupra stării apei;
    ....................................................................
    g) reglementarea prealabilă a evacuărilor din surse punctuale, care pot cauza poluarea apelor, inclusiv introducerea de poluanţi în apă, sau autorizarea prealabilă ori înregistrarea pe baza unor reguli generale obligatorii, stabilind controlul emisiilor pentru poluanţii de interes, inclusiv controlul acestora, în conformitate cu prevederile art. 2^8. Controlul va fi reanalizat periodic şi, unde este necesar, reactualizat;
    ....................................................................
    i) măsuri pentru orice alt impact advers semnificativ asupra apelor, identificate conform prevederilor art. 43 alin. (1^4) şi (1^5) şi ale anexei nr. 1^3, în special măsuri pentru asigurarea conformării condiţiilor hidrologice ale corpurilor de apă cu realizarea stării ecologice bune sau potenţialului ecologic bun solicitate pentru corpurile de apă desemnate ca artificiale sau puternic modificate. Controlul poate fi sub forma unei autorizări prealabile, inclusiv interzicerea evacuării de poluanţi în apă, sau a unei înregistrări pe baza unor reguli generale obligatorii. Controlul va fi reanalizat periodic şi, unde este necesar, reactualizat;
    ....................................................................
    k) măsuri pentru eliminarea poluării apelor de suprafaţă cu substanţe prioritar periculoase şi reducerea treptată a poluării cu alte substanţe care altfel ar putea conduce la nerealizarea obiectivelor stabilite pentru corpurile de apă, în conformitate cu prevederile art. 2^1;".
    104. Anexa nr. 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ANEXA Nr. 4
    ANALIZA ECONOMICĂ
    Analiza economică, capitol al planurilor de management pe bazine hidrografice - componenta de gospodărire calitativă a schemelor directoare, se va realiza la nivelul fiecărui bazin hidrografic şi va fi structurată pe două părţi:
    1. Analiza economică a gestionării şi utilizării durabile a apei în bazinul hidrografic;
    2. Analiza economică în contextul programului de măsuri, prevăzut la art. 43 alin. (1^8), secţiune-cheie a planului de management pe bazine hidrografice.
    1. Analiza economică a gestionării şi utilizării durabile a apei va conţine informaţii suficiente şi detaliate aferente:
    ● evaluării importanţei economice a activităţii de gestionare şi utilizare durabilă a apei;
    ● evaluării tendinţelor privind evoluţia cerinţei de apă şi a volumelor de apă prelevate la nivelul bazinului/spaţiului hidrografic, precum şi a indicatorilor macroeconomici pe termen mediu şi lung;
    ● mecanismului recuperării costurilor, pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă, respectând principiile «poluatorul plăteşte» şi «utilizatorul plăteşte», mecanism stabilit în baza contribuţiilor aferente pe categorii de surse şi utilizatori şi luând în calcul cheltuielile corespunzătoare serviciilor de:
    - administrare, exploatare şi întreţinere a infrastructurii Sistemului naţional de gospodărire a apelor, întreţinerii cursurilor de apă, lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor;
    - administrare, exploatare şi întreţinere a albiilor minore ale apelor, a cuvetelor lacurilor şi bălţilor, în starea lor naturală sau amenajată, a falezei şi plajei mării, a zonelor umede şi a celor protejate, aflate în patrimoniu;
    - administrare, exploatare şi întreţinere a infrastructurii Sistemului naţional de veghe hidrologică şi hidrogeologică;
    - administrare, exploatare şi întreţinere a Sistemului naţional de supraveghere a calităţii resurselor de apă - supraveghere a calităţii resurselor de apă de suprafaţă şi subterane, de prevenire şi avertizare în caz de poluări accidentale, precum şi de supraveghere cantitativă a resurselor de apă;
    - administrare, exploatare şi întreţinere a reţelei naţionale de observaţii şi măsurători hidrologice şi hidrogeologice;
    - protecţie, restaurare şi valorificare a resurselor de apă, constituirea şi gestionarea fondului naţional de date hidrologice, hidrogeologice şi de gospodărire a apelor;
    - altor servicii conforme susţinerii bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale «Apele Române» şi al autorităţilor de administrare bazinală a resurselor de apă din subordinea acesteia.
    Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă are la bază principiul recuperării costurilor privind gospodărirea apei, gestionarea durabilă a resurselor de apă, refolosirea şi economisirea resurselor de apă prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în protejarea calităţii şi cantităţii apei; aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă va ţine cont de principiul asigurării redistribuirii şi împărţirii riscurilor, realizând astfel o echitate relativ stabilă în ceea ce priveşte gradul de înzestrare a diferitelor bazine hidrografice.
    Din punctul de vedere al mecanismului recuperării costurilor, analiza economică va conţine structura cheltuielilor serviciilor specifice de gospodărire a apelor, ale serviciilor comune de gospodărire a apelor, precum şi ale altor activităţi aflate în atribuţiile autorităţilor de administrare bazinală a resurselor de apă, gradul lor de acoperire, propunerea de indici anuali de reactualizare a cuantumului contribuţiilor aferente serviciilor specifice de gospodărire a apelor, în corelarea acestuia cu cheltuielile aferente activităţii de gospodărire a apelor şi cu volumul de apă brută livrat;
    ● mecanismului recuperării costurilor pentru serviciile comunitare de utilităţi publice în domeniul apei - captare, tratare, distribuţie apă potabilă pentru populaţie, industrie, unităţi agrozootehnice;
    ● mecanismului recuperării costurilor pentru protecţia mediului, ce cuprinde servicii de colectare şi epurare a apelor uzate.
    2. Analiza economică în contextul programului de măsuri, secţiune-cheie a planului de management pe bazine hidrografice, va conţine informaţii suficiente şi detaliate privind:
    - estimările investiţiilor legate de lucrările, construcţiile de gospodărire a apelor, costul şi impactul acestora în procesul de recuperare a costurilor, rezultate ca urmare a necesităţii efectuării cheltuielilor aferente întreţinerii şi administrării acestora;
    - identificarea celei mai bune combinaţii de măsuri incluse în programele de măsuri prevăzute la art. 43 alin. (1^8) din punctul de vedere al raportului cost-eficienţă pentru atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane prevăzute la art. 2^1, ca parte componentă a programelor de măsuri din cadrul planurilor de management pe bazine hidrografice;
    - justificarea derogărilor în atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, în conformitate cu prevederile art. 2^1, prin prelungirea termenului-limită de atingere a obiectivelor (2021, 2027,...), sau propunerea de obiective mai puţin severe din cauza costurilor disproporţionate;
    - procesul de desemnare a corpurilor de apă puternic modificate, în conformitate cu prevederile art. 2^2."
    105. După anexa nr. 6 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 7, cu următorul cuprins:
    "ANEXA Nr. 7
    A. Planurile de management al riscului la inundaţii
    I. Componentele primelor planuri de management al riscului la inundaţii:
    1. concluziile evaluării preliminare a riscurilor de inundaţii, astfel cum sunt solicitate în conformitate cu art. 76^1, sub forma unei hărţi sumare a districtului hidrografic, care identifică zonele prevăzute la art. 5 alin. (1), care sunt supuse prezentului plan de management al riscului la inundaţii;
    2. hărţile de hazard şi de risc la inundaţii, astfel cum au fost pregătite în temeiul prevederilor art. 76^2 şi 76^3, sau cele deja existente, în conformitate cu art. 76^8, precum şi concluziile care pot fi deduse din aceste hărţi;
    3. o descriere a obiectivelor corespunzătoare de management al riscului la inundaţii, stabilite în conformitate cu art. 76^4 alin. (2);
    4. un rezumat şi o ordine de prioritate a măsurilor luate cu scopul de a atinge obiectivele respective de management al riscului la inundaţii, inclusiv măsurile luate în conformitate cu art. 76^4, precum şi măsurile în legătură cu inundaţiile luate în temeiul altor acte comunitare, inclusiv Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase, Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului, precum şi Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;
    5. atunci când este disponibilă, pentru bazine sau sub-bazine hidrografice comune, o descriere a metodologiei definite de statele membre respective, a analizei costurilor în raport cu avantajele folosită pentru evaluarea metodelor cu efecte transnaţionale.
    II. Descrierea implementării planului:
    1. o descriere a ordinii de prioritate şi a modului în care va fi monitorizat progresul în implementarea planului;
    2. un rezumat al informaţiilor publice şi măsurilor/acţiunilor de consultare luate;
    3. o listă a autorităţilor competente şi, după caz, o descriere a procesului de coordonare în cadrul oricărui district hidrografic internaţional, precum şi a procesului de coordonare cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
    B. Componentele actualizărilor ulterioare ale planurilor de management al riscului la inundaţii:
    1. orice modificări sau actualizări de la publicarea versiunii anterioare a planului de management al riscului la inundaţii, inclusiv un rezumat al revizuirilor desfăşurate în conformitate cu art. 76^9;
    2. o evaluare a progreselor înregistrate pentru atingerea obiectivelor menţionate la art. 76^4 alin. (2);
    3. o descriere şi o explicare a oricăror măsuri prevăzute în versiunea anterioară a planului de management al riscului la inundaţii, măsuri care au fost incluse în plan, fără a fi puse în aplicare;
    4. o descriere a măsurilor suplimentare de la publicarea versiunii anterioare a planului de management al riscului la inundaţii."
    106. În tot cuprinsul Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "obiective de protecţie a apelor şi a mediului acvatic/ecosistemelor acvatice" se înlocuieşte cu sintagma "obiective de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane", sintagma "direcţii de apă" se înlocuieşte cu sintagma "administraţii bazinale de apă", sintagma "derivaţii de debit" se înlocuieşte cu sintagma "derivaţii hidrotehnice", sintagma "nisipuri şi pietrişuri" se înlocuieşte cu sintagma "agregate minerale".


    Articolul II

    În tot cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Statutului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2005, sintagma "direcţii de apă" se înlocuieşte cu sintagma "administraţii bazinale de apă".


    Articolul III

    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor, la propunerea Administraţiei Naţionale "Apele Române", se aprobă:
    a) metodologia privind tarifarea folosirii informaţiilor în scop comercial;
    b) metodologia de acordare a stimulentelor pentru personalul propriu.


    Articolul IV

    Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o noua numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul mediului şi pădurilor,
    Borbely Laszlo
    Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
    Radu Mircea Berceanu
    Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
    Adriean Videanu
    p. Ministrul administraţiei şi internelor,
    Mihai Capră,
    secretar de stat
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Mihail Dumitru
    Ministrul sănătăţii,
    Cseke Attila
    Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
    Elena Gabriela Udrea
    Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
    Bogdan Mănoiu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 5 februarie 2010.
    Nr. 3.
    -------