ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 31 martie 2010
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 16 aprilie 2010



    Având în vedere:
    - necesitatea adoptării unor măsuri de natură să permită acordarea de garanţii pentru construcţia de locuinţe în cadrul programului, care să răspundă unei necesităţi sociale;
    - că măsurile a căror reglementare nu poate fi amânată sunt destinate contracarării principalelor efecte ale crizei financiare, în principal pentru a stopa scăderea volumului investiţiilor, contracţia tuturor industriilor adiacente sectorului imobiliar şi implicit disponibilizările de personal;
    - că este necesară, de asemenea, adoptarea măsurilor propuse în regim de urgenţă pentru a putea permite executarea silită a locuinţelor grevate de ipoteci legale de rangul I instituite în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice;
    - faptul că, datorită caracterului sezonier al construcţiilor, susţinerea creşterii economice pe termen scurt şi mediu se poate realiza pe calea acordării de credite pentru persoanele care doresc să construiască o locuinţă, iar neadoptarea măsurilor propuse ar avea consecinţe negative asupra dezvoltării sectorului construcţiei de locuinţe,
    ţinând cont de faptul că, în lipsa unor reglementări adecvate nu este posibilă asigurarea unei garantări corespunzătoare a statului român şi acordarea efectivă de garanţii de stat pentru construcţia de locuinţe în cadrul programului,
    întrucât toate aceste elemente vizează interesul public, iar reglementarea acestora nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatele (1)-(3) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Se aprobă programul "Prima casă", denumit în continuare Programul, ca program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construirea unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat. Locuinţele pot fi construite de beneficiari care deţin în proprietate terenul pe care urmează să se construiască locuinţa sau prin asociaţii fără personalitate juridică, constituite din minimum 7 beneficiari, dintre care cel puţin unul este proprietarul terenului pe care urmează să se construiască locuinţele.
    (2) Beneficiarul Programului este persoana fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) până la data solicitării creditului nu a deţinut în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită;
    b) achiziţionează sau construieşte o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului;
    c) are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.
    (3) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia sau construirea unei locuinţe în cadrul Programului.
    .......................................................................
    (8) Creanţele rezultate din garanţiile acordate şi plătite instituţiilor de credit în cadrul Programului sunt asimilate creanţelor bugetare a căror recuperare prin executare silită se efectuează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător."
    2. La articolul 1, după alineatul 7 se introduc patru noi alineate, alineatele (7^1)-(7^4), cu următorul cuprins:
    "(7^1) În baza contractului de garantare, asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţa în cadrul Programului, precum şi asupra locuinţei viitoare şi a celei construite de beneficiarul individual se instituie următoarele sarcini:
    a) un drept de ipotecă legală de rangul I în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, pe toată durata garanţiei, cu notarea interdicţiei de înstrăinare a locuinţei şi a terenului pe o perioadă de 5 ani, precum şi a interdicţiei de grevare a acestora cu orice alte sarcini, cu excepţia celei prevăzute la lit. b), pe toată durata garanţiei;
    b) un drept de ipotecă legală de rangul II în favoarea băncii finanţatoare, pe toată durata garanţiei.
    (7^2) În baza contractului de garantare, asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţele în cadrul Programului, precum şi asupra locuinţelor viitoare şi a celor construite prin asociaţii fără personalitate juridică se instituie următoarele sarcini:
    a) un drept de ipotecă legală de rangul I în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, pe toată durata garanţiei, cu notarea interdicţiei de înstrăinare a locuinţei şi a terenului, cu excepţia înstrăinării cotei-părţi de teren aferente fiecărei locuinţe construite către oricare dintre membri asociaţiei, pe o perioadă de 5 ani, precum şi a interdicţiei de grevare a locuinţei şi a terenului cu orice alte sarcini, cu excepţia celei prevăzute la lit. b, pe toată durata garanţiei;
    b) un drept de ipotecă legală de rangul II în favoarea băncii finanţatoare, pe toată durata garanţiei.
    (7^3) Prevederile art. 1775 din Codul civil nu se aplică ipotecilor instituite pentru garantarea creditelor pentru construirea de locuinţe în cadrul Programului. Ipoteca instituită în condiţiile alin. (7^1) lit. a), respectiv alin. (7^2) lit. a), asupra locuinţei, respectiv asupra locuinţelor viitoare, se intabulează după ce în prealabil a fost notată autorizaţia de construire în cartea funciară.
    (7^4) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), (7^1) şi (7^2), Ministerul Finanţelor Publice poate aproba preluarea finanţării garantate şi a locuinţei de către o persoană fizică ce îndeplineşte criteriile de eligibilitate în cadrul Programului în condiţiile stabilite în normele de implementare."
    3. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
    "(8^1) Dispoziţiile art. 154 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul executării silite pentru stingerea creanţelor datorate bugetului de stat rezultate din executarea garanţiilor emise în numele şi în contul statului în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia sau construirea unei locuinţe în cadrul Programului."
    4. La articolul 1, alineatul 11 se abrogă.
    5. Articolul 2 se abrogă.


    Articolul II

    Solicitărilor de acordare a unei finanţări garantate în cadrul Programului, aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii lor.


    Articolul III

    Prevederile art. 1 alin. (8) şi (8^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 se aplică şi executărilor silite aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Ministrul economiei,
    comerţului şi mediului de afaceri,
    Adriean Videanu
    Bucureşti, 31 martie 2010.
    Nr. 30.
    __________