ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 15 aprilie 2021pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 16 aprilie 2021
    Având în vedere contextul actual al epidemiei de COVID-19, precum și faptul că activitatea de vaccinare se află deja în etapa a III-a destinată unui număr mult mai mare de persoane,
    ținând cont de faptul că în această etapă vaccinarea este disponibilă pentru toată populația, în vederea asigurării protecției față de formele severe și realizării imunității colective, estimată în prezent la circa 70% din totalul populației,
    luând în considerare necesitatea asigurării tuturor resurselor umane astfel încât activitatea de vaccinare să se realizeze conform celor stabilite în strategie,
    întrucât se impune stabilirea unui cadru predictibil astfel încât să se evite apariția unor situații de natură a crea confuzii în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a activității de vaccinare atât de către personalul medico-sanitar în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 în acord cu obligațiile fiscale, cât și de rezidenți, personal cu drept de practică supravegheată, titular al unui aviz eliberat de Colegiul Medicilor din România,
    ținând cont de faptul că statul are, pe de o parte, obligația de asigurare a sănătății publice, prin accesul populației la servicii medicale, și, pe de altă parte, obligația de a asigura utilizarea eficientă a fondurilor alocate procesului de vaccinare împotriva COVID-19, astfel încât să se atingă un standard de calitate ridicat al sistemului public de sănătate din România,
    întrucât neadoptarea de măsuri ar avea impact direct asupra sănătății publice și ar conduce la afectarea intereselor cetățenilor și în considerarea faptului că se impune crearea cadrului legal astfel încât să fie identificate pârghiile necesare în condițiile în care vaccinarea se realizează în dezacord cu Strategia de vaccinare împotriva COVID-19,
    având în vedere faptul că statul are obligația respectării Constituției României, republicată, ca garant al dreptului la ocrotirea sănătății, și trebuie, prin Ministerul Sănătății, să ia măsuri pentru ocrotirea sănătății publice,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Prin derogare de la prevederile art. 383 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare, personalul medico-sanitar care desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 poate încheia contracte de prestări servicii ca persoană fizică.2. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Activitatea desfășurată în condițiile prevăzute la alin. (4) lit. c) constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare, în condițiile legii.3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 1^1
    (1) Prin personal medico-sanitar, în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege și medicul rezident cu drept de practică supravegheată, titular al unui aviz eliberat de Colegiul Medicilor din România.(2) Pentru activitatea prestată în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de plată potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a).


    Articolul II

    Activitatea desfășurată de personalul sanitar cu pregătire superioară în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial încheiat cu unitatea sanitară publică, în condițiile prevăzute la art. 3 și 5 ale capitolului II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare, în condițiile legii.

    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Ilie-Dan Barna
    p. Ministrul sănătății, interimar,
    Romică Andrei Baciu,
    secretar de stat
    Ministrul muncii și protecției sociale,
    Raluca Turcan
    Ministrul finanțelor,
    Alexandru Nazare

    București, 15 aprilie 2021.
    Nr. 29.
    ----