DECIZIE nr. 975 din 7 iulie 2010
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 11 august 2010



    În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, la data de 30 iunie 2010, un grup de 40 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor prevederi ale Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
    Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 8.779 din 30 iunie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.701A/2010.
    Această sesizare a fost semnată de către următorii senatori: Crin George Laurenţiu Antonescu, Marian-Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Frâncu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Paul Ichim, Raymond Luca, Teodor Viorel Meleşcanu, Vasile Mustăţea, Marius Nicoară, Romeo Nicoară, Mario Ovidiu Oprea, Liviu Titus Paşca, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan Radu Ruşanu, Cristian Ţopescu, Varujan Vosganian, Lia-Olguţa Vasilescu, Miron-Tudor Mitrea, Gheorghe Pop, Nicolae-Dănuţ Prunea, Sorin-Constantin Lazăr, Nicolae Moga, Titus Corlăţean, Ilie Sârbu, Florin Constantinescu, Radu-Cătălin Mardare, Gheorghe-Pavel Bălan, Ecaterina Andronescu, Ioan Mang, Valer Marian, Petre Daea, Doina Silistru, Ion Rotaru, Trifon Belacurencu şi Alexandru Mazăre.
    În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate sunt învederate următoarele motive de neconstituţionalitate:
    I. Se evidenţiază faptul că Preşedintele României a promulgat Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în chiar ziua în care aceasta a fost votată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, prin promulgarea într-un interval foarte scurt a legii menţionate, a fost încălcat termenul imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, termen în interiorul căruia senatorii sau deputaţii ar fi putut formula obiecţii de neconstituţionalitate.
    II. Datorită faptului că şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului s-a limitat la reexaminarea dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, nu s-au putut aduce şi alte îmbunătăţiri legii criticate. În aceste condiţii, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au decis sesizarea Curţii Constituţionale, susţinând că textul art. 1 alin. (1) al legii încalcă art. 41 alin. (5) din Constituţie, întrucât Guvernul impune reducerea salariului brut cu 25% a personalului bugetar, în condiţiile în care Guvernul este terţ absolut raportat la contractele individuale de muncă încheiate între angajaţi şi angajatori. Or, contractele individuale de muncă au fost semnate în baza celor colective, iar acestea din urmă nu au fost anulate, astfel încât acestea continuă să îşi producă efectele. În aceste condiţii, reducerea salariilor prin lege nu poate fi decât contrară art. 41 alin. (5) din Constituţie, şi anume caracterului obligatoriu al convenţiilor colective de muncă.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 1/1.308/R.A. din 6 iulie 2010, punctul său de vedere, prin care solicită respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate.
    Un prim aspect învederat Curţii Constituţionale vizează faptul că sesizarea formulată este inadmisibilă, întrucât, în accepţiunea art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile din legile declarate neconstituţionale pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale, şi nu cu Constituţia. Or, în cauza de faţă, obiecţia de neconstituţionalitate tinde la verificarea conformităţii legii cu Constituţia, ceea ce este inadmisibil. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 419 din 18 iulie 2005, potrivit căreia numai Preşedintele României ar putea sesiza Curtea Constituţională pentru ca aceasta să verifice modul în care Parlamentul a pus de acord legea sau dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale.
    Se mai arată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost tardiv formulată, legea criticată fiind deja promulgată.
    Totodată, se susţine că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010 a constatat constituţionalitatea art. 1 alin. (1) din legea criticată în raport cu întregul art. 41 din Constituţie. Se mai apreciază că, şi în condiţiile în care Curtea, în analiza sa, nu s-ar fi raportat şi la art. 41 din Constituţie, obiecţia de neconstituţionalitate tot nu ar fi putut fi formulată, întrucât dezbaterea parlamentară a vizat punerea de acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, şi nu modificarea sau completarea altor texte de lege constatate anterior ca fiind constituţionale.
    În fine, pe fondul obiecţiei de neconstituţionalitate, se consideră că textul legal criticat este conform cu art. 41 alin. (5) din Constituţie.
    Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/5.047/E.B. din 6 iulie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, se apreciază că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu prezintă argumente care să evidenţieze faptul că legea criticată nu a fost pusă de acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ci invocă aspecte de neconstituţionalitate suplimentare care nu au fost incluse în sesizările anterioare. Se mai susţine că o lege adoptată de Parlament nu poate fi supusă controlului a priori decât o singură dată. În fine, se apreciază că art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu are incidenţă în cauză.
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care au următorul cuprins:
    "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
    Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 41 alin. (5) privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate prevederile art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la obligaţia Parlamentului de reexaminare a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale.
    Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    I. În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţia României, "Curtea Constituţională [...] se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 50 de senatori [...]".
    Această dispoziţie de ordin constituţional a fost reiterată în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia: "Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori". De asemenea, alineatele 3-5 ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor conţin norme cu privire la exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale de către deputaţi/senatori, înainte de promulgarea legii de către Preşedintele României.
    Orice lege, indiferent de natura ei - organică sau ordinară -, de procedura de adoptare - procedura obişnuită, de urgenţă sau pe calea angajării răspunderii Guvernului în faţa celor două Camere ale Parlamentului -, poate fi atacată la Curtea Constituţională pentru motive de neconstituţionalitate în cadrul procedurilor prevăzute de regulamentele parlamentare şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, dar înainte de emiterea decretului de promulgare de către Preşedintele României.
    Procedura premergătoare trimiterii legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi (3), următoarele: "(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile.
    (3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen".
    În acelaşi sens, dispoziţiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevăd că: "(3) Legea adoptată de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgenţă, termenul este de două zile.
    (4) Data la care legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunică deputaţilor, în termen de 24 de ore de la depunere.
    (5) După împlinirea termenelor prevăzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării".
    Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevăzute de textele legale citate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, într-o cauză similară, statuând, prin Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, că acestea "sunt termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere". Dispoziţiile art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte.
    II. Cu privire la respectarea condiţiilor de admisibilitate a prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    1. În cazul legilor declarate parţial neconstituţionale, după punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale de către Parlament, Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie. În cadrul acestui termen, Preşedintele poate promulga legea în oricare din zilele care îi stau la dispoziţie, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.
    În situaţia de faţă, Curtea constată că, deşi obiecţia de neconstituţionalitate a fost introdusă în termenul legal de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, legea criticată a fost promulgată prin Decretul Preşedintelui României nr. 603 din 29 iunie 2010, care, împreună cu legea purtând nr. 118/2010, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În consecinţă, Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010. Curtea nu poate respinge ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate strict pentru faptul că legea a fost promulgată, întrucât obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul legal. Cu privire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile Curţii Constituţionale nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, şi nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, se constată că, prin acestea, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost respinse ca inadmisibile, întrucât legea a fost deja promulgată, iar sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată după expirarea termenului legal în care aceasta putea fi făcută.
    Indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept.
    2. Prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că dispoziţiile art. 1-8 şi cele ale art. 10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale, iar dispoziţiile art. 9 din această lege sunt neconstituţionale, lege adoptată în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţia României, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.
    În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţia României şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale".
    Curtea observă că decizia prin care obiecţia de neconstituţionalitate a fost parţial admisă are ca efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca şi operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză. Ad similis, a se vedea deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
    Cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună în data de 29 iunie 2010, au pus de acord dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale cu deciziile Curţii Constituţionale, în sensul că prevederile art. 9 constatate ca fiind neconstituţionale au fost eliminate din corpul legii, operând, totodată, corelări de ordin legislativ între texte. În urma votului exprimat, cele două Camere au adoptat Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, în şedinţa comună din data de 29 iunie 2010".
    Autorii sesizării susţin că datorită faptului că şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului s-a limitat la reexaminarea dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, s-au aflat în "imposibilitatea de a aduce îmbunătăţiri acestei legi, prin eliminarea şi [a] altor prevederi considerate ca neconstituţionale", ceea ce i-a "determinat să solicite Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în raport cu prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României". Or, în procedura reexaminării reglementată de art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, aşa cum s-a arătat mai sus, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, "alte îmbunătăţiri" ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare.
    Astfel, în condiţiile în care critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării.
    În final, Curtea ţine să sublinieze că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.
    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este inadmisibilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader, judecători.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Benke Karoly
    *
    OPINIE CONCURENTĂ
    Respingerea ca inadmisibilă a sesizării de neconstituţionalitate, pronunţată cu unanimitate de voturi, nu este consecinţa faptului că aceasta a fost înregistrată la Curtea Constituţională după promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României, ci a împrejurării că autorii sesizării au criticat alte texte din lege decât cele modificate în procesul de reexaminare.
    Controlul a priori, consacrat prin prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie, are acelaşi conţinut şi se realizează după aceeaşi procedură, indiferent de natura legii (organică sau ordinară), procedura de adoptare (obişnuită, de urgenţă sau prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa celor două Camere ale Parlamentului). În aceleaşi condiţii, controlul a priori poate fi exercitat indiferent dacă intervine după adoptarea legii prin procedura parlamentară normală, după reexaminarea acesteia la solicitarea Preşedintelui României ori ca urmare a constatării unor elemente de neconstituţionalitate. Pe cale de consecinţă, apreciem că Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, adoptată pe data de 29 iunie 2010, în sensul eliminării viciilor de neconstituţionalitate, nu putea fi transmisă spre promulgare în aceeaşi zi, imediat promulgată iar a doua zi publicată în Monitorul Oficial al României, conducând astfel spre un control a priori, după publicarea acesteia.
    Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, şi de această dată, apreciem că era necesară reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum s-a statuat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, şi nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, în sensul că acestea sunt termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere. În dezacord cu opinia majoritară, apreciem că, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul că nu se include în termen ziua în care el începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte. Avem în vedere natura termenului, distincţiile dintre termenele referitoare la măsurile restrictive de drepturi şi cele puse la dispoziţie pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, importanţa raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi finalitatea controlului a priori constând în prevenirea intrării în vigoare a unei legi contrare principiilor şi normelor constituţionale. Numai astfel titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale au posibilitatea efectivă de a analiza textul de lege, de a identifica eventualele elemente de neconstituţionalitate, de motivare a sesizării urmată de redactarea şi depunerea acesteia. În acest sens, prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, statuează că respectivele termene sunt puse la dispoziţie în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, sens în care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi al Senatului cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Termenul este de două zile atunci când legea este adoptată în procedură de urgenţă. Avem în vedere şi prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora procedura jurisdicţională constituţională se completează cu regulile procedurii civile, dar şi pe cele ale art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".
    Din această perspectivă, dincolo de ataşamentul faţă de valorile constituţionale, apreciem că este discutabilă natura constituţională a actului juridic prin care se promulgă o lege în interiorul termenului de sesizare a Curţii Constituţionale, având drept consecinţă suprimarea controlului a priori.
    Judecător,
    prof. univ. dr. Tudorel Toader
    *
    OPINIE CONCURENTĂ
    Fără îndoială, soluţia de respingere a obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este corectă şi se susţine sub aspect constituţional.
    Apreciez însă că, în demersul său, Curtea Constituţională trebuia să adâncească analiza referitoare la aplicabilitatea art. 146 lit. a) din Constituţie, cu atât mai mult cu cât particularitatea speţei o impunea, precum şi la posibilitatea formulării de obiecţiuni de neconstituţionalitate chiar şi atunci când în prealabil legea a mai fost supusă unui control de constituţionalitate înainte de promulgare.
    Analiza se dovedeşte că era necesară, întrucât, în funcţie de concluziile la care s-ar fi ajuns, soluţiile puteau diferi, de la admiterea obiecţiunilor până la respingerea lor ca nefondate sau chiar inadmisibile.
    1. În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 146 lit. a) din Constituţie, la o primă lectură s-ar putea susţine, fără putinţă de tăgadă, că sintagma "înainte de promulgarea acestora" (a legilor - s.n.) interzice de plano formularea unor obiecţiuni de constituţionalitate după promulgarea legilor.
    Susţinerea este în concordanţă cu litera şi spiritul textului constituţional, numai că, la redactarea textului, Constituanta a avut în vedere desfăşurarea procesului legislativ în toate etapele şi cu respectarea întocmai a procedurilor constituţionale.
    În speţa de faţă, legea a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României înainte de expirarea termenului înăuntrul căruia puteau fi formulate obiecţiuni din partea subiectelor prevăzute de text (Preşedintele României, preşedinţii celor două Camere, Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, senatori sau deputaţi).
    Dacă avem în vedere că dreptul de a formula obiecţiuni de neconstituţionalitate este un drept constituţional, promulgarea unei legi de către Preşedinte trebuie să se facă după expirarea termenului prevăzut de lege pentru formularea de obiecţiuni de neconstituţionalitate.
    A accepta teza contrară potrivit căreia promulgarea s-ar putea face şi înainte de expirarea termenului legal pentru formularea de obiecţiuni ar conduce, implicit, potrivit textului constituţional, la imposibilitatea formulării de obiecţiuni după promulgarea legii de către Preşedinte, ceea ce ar echivala cu anihilarea, anularea dreptului constituţional de a formula obiecţiuni de către subiectele de sezină, ceea ce este evident neconstituţional.
    Prin urmare, formularea de obiecţiuni de neconstituţionalitate se face, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, numai înainte de promulgare, cu condiţia ca actul juridic al Preşedintelui - decretul de promulgare - să nu afecteze dreptul constituţional al subiectelor de sezină de a formula obiecţiuni.
    Sub acest aspect, raportat strict la speţa de faţă, sesizarea de neconstituţionalitate este perfect admisibilă, iar Curtea este competentă să o soluţioneze.
    2. În ceea ce priveşte formularea de obiecţiuni de neconstituţionale, chiar şi în ipoteza în care legea a mai fost supusă unui control a priori de constituţionalitate, speţa de faţă relevă, cât se poate de clar, că pot fi întâlnite în practică astfel de situaţii.
    În cauză, legea adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului a format obiectul controlului de constituţionalitate, iar soluţia adoptată de Curte a fost aceea de a declara neconstituţional textul cu privire la reducerea pensiilor cu 15% pe perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010 (deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010).
    În aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, a reexaminat dispoziţiile declarate neconstituţionale pentru a fi puse de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
    În demersul său, Parlamentul avea de ales între două situaţii: fie de a elimina definitiv din corpul legii dispoziţiile declarate neconstituţionale, făcând şi cuvenita corelare cu celelalte texte ce au o legătură indisolubilă cu acestea, fie de a înlocui dispoziţiile declarate neconstituţionale cu altele noi.
    În prima ipoteză, asupra dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi eliminate din corpul legii, evident că nu mai pot fi formulate obiecţii de neconstituţionalitate.
    În cea de-a doua ipoteză, în cazul înlocuirii dispoziţiilor declarate neconstituţionale cu altele, legea căpăta un conţinut nou, astfel încât, în baza art. 146 lit. a) din Constituţie, subiectele de sezină pot formula obiecţiuni de neconstituţionalitate.
    Această a doua ipoteză deschide practic calea unei noi sesizări de neconstituţionalitate asupra căreia Curtea trebuie să se pronunţe.
    Concret, în speţa de faţă, un grup de senatori a formulat obiecţiuni de neconstituţionalitate asupra altor dispoziţii din lege (evident că asupra dispoziţiilor deja eliminate nu se mai putea formula niciun fel de obiecţie), iar întrebarea care se pune este aceea a admisibilităţii sau inadmisibilităţii unei astfel de sesizări.
    Personal, apreciez că sub acest aspect sesizarea este inadmisibilă deoarece dreptul de a formula obiecţiuni înainte de promulgarea legii nu se poate exercita sine die, iar, odată exercitat, ar trebui să cuprindă toate temeiurile constituţionale.
    A admite că se pot formula obiecţii de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii ce au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, chiar şi sub aspectul unor temeiuri constituţionale diferite, motivat de faptul că Parlamentul, în demersul său de a pune de acord dispoziţia declarată neconstituţională cu decizia Curţii, a adoptat un text nou faţă de textul declarat neconstituţional, ar echivala cu posibilitatea repetării criticilor de neconstituţionalitate ori de câte ori se iveşte un astfel de prilej.
    Soluţia se impune cu atât mai mult în cauza de faţă, cu cât criticile de neconstituţionalitate vizează o dispoziţie declarată expres constituţională.
    Apreciez, de asemenea că, şi în cazul în care dispoziţia respectivă nu a fost declarată constituţională în mod expres şi direct, ci numai prin raportare la întreg corpul legii, tot nu s-ar mai putea formula obiecţii de neconstituţionalitate, ci doar excepţii de neconstituţionalitate, deoarece subiectele de sezină au avut dreptul constituţional de a formula obiecţii de neconstituţionalitate înainte de promulgarea legii.
    Judecător,
    Petre Lăzăroiu
    ----