ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 36 din 21 mai 2003
privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consularPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 2 iunie 2003
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Membrii personalului diplomatic şi consular din Ministerul Afacerilor Externe beneficiază de pensie de serviciu, dacă îndeplinesc următoarele condiţii cumulative de pensionare: ...
a) au vârsta şi stagiul complet de cotizare, prevăzute în legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; ...
b) au o vechime în diplomatie de cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile, din stagiul complet de cotizare. ...
(2) Se considera vechime în diplomatie vechimea în munca diplomatică desfăşurată de membrii personalului diplomatic şi consular în administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi alte reprezentante din străinătate ale României, precum şi perioadele aferente cursurilor postuniversitare şi stagiilor de pregătire, respectiv de specializare pentru activitatea diplomatică şi consulară. ...
Articolul 2
(1) Cuantumul pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic şi consular, de la gradul diplomatic de atasat, respectiv de agent consular, până la cel de ambasador inclusiv, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1, este de 80% din venitul salarial lunar net corespunzător gradelor sau funcţiilor diplomatice şi consulare, avut de aceştia în administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe la data pensionării. ...
(2) Cuantumul pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic şi consular prevăzuţi la alin. (1), care au fost numiţi prin decrete prezidenţiale ambasadori ai României în alte state sau pe lângă organizaţii internaţionale, este de 80% din venitul salarial lunar net al membrului personalului diplomatic şi consular cu gradul sau funcţia de ambasador din administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, avut de acesta la data pensionării membrilor personalului diplomatic şi consular respectivi. ...
(3) Venitul salarial lunar net se determina prin scăderea din venitul salarial lunar brut a unei sume corespunzătoare impozitului pe salariu, fără acordarea deducerilor personale şi a contribuţiilor datorate potrivit legii. ...
(4) Venitul salarial lunar brut se compune din salariul de baza şi sporul de vechime în munca. ...
Articolul 3
(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pensiile aflate în plata ale membrilor personalului diplomatic şi consular pensionaţi din Ministerul Afacerilor Externe şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 se actualizează la nivelul cuantumurilor pensiilor de serviciu calculate prin aplicarea procentului de 80% la veniturile salariale lunare nete, stabilite conform art. 2, corespunzătoare limitei maxime de încadrare a membrilor personalului diplomatic şi consular cu aceleaşi grade sau funcţii, aflaţi în activitate în administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe şi avute de aceştia la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pensiile membrilor personalului diplomatic şi consular prevăzuţi la alin. (1), care au fost numiţi prin decrete prezidenţiale ambasadori ai României în alte state sau pe lângă organizaţii internaţionale, se actualizează la nivelul cuantumului pensiei de serviciu, calculat prin aplicarea procentului de 80% la venitul salarial lunar net, stabilit conform art. 2, al membrului personalului diplomatic şi consular cu gradul sau funcţia de ambasador aflat în activitate în administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, avut de acesta la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
Articolul 4
(1) Membrii personalului diplomatic şi consular şi celelalte persoane care desfăşoară sau au desfăşurat activitate de comerţ exterior şi cooperare economică internationala, încadraţi în administraţiile centrale din Departamentul de Comerţ Exterior, Ministerul Comerţului Exterior, Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, Ministerul Comerţului, Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul Industriei şi Comerţului, Departamentul de Comerţ Exterior şi Promovare Economică din Ministerul Afacerilor Externe, precum şi ca trimişi în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele şi alte reprezentante ale României din străinătate, beneficiază de pensie de serviciu dacă îndeplinesc următoarele condiţii cumulative de pensionare: ...
a) au vârsta şi stagiul complet de cotizare, prevăzute în legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; ...
b) au o vechime de cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internationala, din care cel puţin 4 ani în misiune permanenta la ambasadele, consulatele şi alte reprezentante ale României din străinătate, cu grade diplomatice sau consulare. ...
(2) Cuantumul pensiei de serviciu pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se calculează prin aplicarea procentului de 80% la veniturile salariale lunare nete, stabilite conform art. 2, avute de acestea în administraţia centrala a Departamentului de Comerţ Exterior la data pensionării. ...
(3) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pensiile persoanelor pensionate din administraţia centrala a Departamentului de Comerţ Exterior şi a celorlalte ministere şi departamente de comerţ exterior menţionate la alin. (1) se actualizează, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), la nivelul cuantumurilor pensiilor de serviciu calculate prin aplicarea procentului de 80% la veniturile salariale lunare nete, stabilite conform art. 2, corespunzătoare limitei maxime de încadrare a persoanelor cu aceleaşi grade sau funcţii, aflate în activitate în administraţia centrala a Departamentului de Comerţ Exterior şi avute de acestea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. ...
(4) Pentru persoanele care au lucrat atât în Ministerul Afacerilor Externe, ca membri ai personalului diplomatic şi consular, cat şi în străinătate, în calitate de trimişi în misiuni permanente cu grade şi funcţii diplomatice sau consulare de Departamentul de Comerţ Exterior sau de fostele ministere şi departamente de comerţ exterior, vechimea pe perioadele respective se cumulează şi se considera vechime în diplomatie. ...
Articolul 5
Pentru fiecare an lucrat în diplomatie, respectiv în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internationala, peste vechimea minima de 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile, cuantumul pensiei de serviciu se majorează cu 1%, fără a depăşi 100% din venitul salarial lunar net stabilit conform art. 2.
Articolul 6
În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat este mai mic decât pensia aflată în plata, se menţine cuantumul cel mai avantajos.
Articolul 7
Pensiile de serviciu se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale membrilor personalului diplomatic şi consular, aflaţi în activitate în administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv a Departamentului de Comerţ Exterior.
Articolul 8
La decesul titularului pensiei de serviciu, soţul sau sotia şi copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaş, în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 9
Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Articolul 10
De prevederile art. 5 şi 7-9 beneficiază şi membrii personalului diplomatic şi consular prevăzuţi la art. 3, precum şi persoanele prevăzute la art. 4 alin. (3).
Articolul 11
Prezenta ordonanţă de urgenţă se completează în mod corespunzător cu legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 12
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Afacerilor Externe şi Departamentul de Comerţ Exterior vor asigura aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoana
Departamentul de Comerţ Exterior
Eugen Dijmarescu,
secretar de stat
p. Ministrul muncii
şi solidarităţii sociale,
Petre Ciotlos,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Bucureşti, 21 mai 2003.
Nr. 36.
──────────────────