HOTĂRÂRE nr. 433 din 28 aprilie 2010
pentru înscrierea Ansamblului monumental "Memorialul Holocaustului" în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea în administrarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 11 mai 2010



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2) şi al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă înscrierea Ansamblului monumental "Memorialul Holocaustului", având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.


    Articolul 2

    Se aprobă transmiterea bunului prevăzut la art. 1, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".


    Articolul 3

    Predarea-preluarea bunului transmis potrivit art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 4

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se completează corespunzător anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,
    Kelemen Hunor
    Viceprim-ministru,
    Marko Bela
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 28 aprilie 2010.
    Nr. 433.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a bunului Ansamblul monumental "Memorialul
    Holocaustului" care se înscrie în inventarul centralizat
    al bunurilor din domeniul public al statului şi
    administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
    *Font 8*
    Denumirea bunului Valoarea de inventar - lei - Caracteristici Tipul bunului Codul de clasi- ficare Anul dobân- dirii/ dării în fo- losinţă Adresa
    Ansamblul monumental "Memorialul Holocaustului" 17.018.154 - incinta memorială centrală: 16 x 10 x 6,50 m (beton, granit, sticlă, metal) - compoziţie grafică (prenume): 30 x 0,60 m (metal) - compoziţie grafică (texte gravate): 1,72 x 0,85 m (metal) - "Coloana memorială": 17 x 1,55 x1,50 m (fontă turnată) - "Via Dolorosa": 36 x 1,60 x 0,02 m (relief granit) - "Roata Romilor": 3 x 0,30 m (fontă turnată) - "Steaua lui David": 3,50 x 5 x 2 m (fier masiv) - instalaţie cu pietre de mormânt din cimitirul din Odessa: 2,5 x 2,5 x 2,30 m (granit) - instalaţie cu pietre de mormânt din cimitirul din Bucureşti: 2,5 x 2,5 x 2,30 m (piatră) Imobil 8.28 2009 Bucureşti, sectorul 5 - intersecţia străzilor Lipscani, Anghel Saligny, Mihai Vodă şi Ion Brezoianu

    -------