LEGE nr. 356 din 11 iulie 2003
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Roman
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 23 iulie 2003



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Institutul Cultural Roman, denumit în continuare Institutul, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, sub autoritatea Preşedintelui României, prin reorganizarea Fundaţiei Culturale Române şi a Editurii Fundaţiei Culturale Române.
    (2) Sediul Institutului este în municipiul Bucureşti, aleea Alexandru nr. 38, sectorul 1.
    (3) Institutul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale.
    (4) Institutul Cultural Roman îşi propune iniţierea, organizarea şi dezvoltarea capacităţii asociative, de mobilizare şi convergenta în jurul unor proiecte culturale de interes naţional a tuturor acelor instituţii şi organizaţii neguvernamentale, asociaţii profesionale şi uniuni de creaţie, a reprezentanţilor societăţii civile şi a personalitatilor independente care pot contribui la îndeplinirea scopului şi obiectivelor Institutului.
    (5) Activitatea Institutului antreneaza şi include, sub diferite forme, personalităţi de prestigiu din ţara şi străinătate, apelând la specialişti şi coordonatori de proiecte cu experienta, institutionalizand un parteneriat activ cu societatea civilă, pentru realizarea de acţiuni şi de evenimente în spiritul european al comunicării culturale.


    Articolul 2

    Institutul are drept scop reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizatiei naţionale în ţara şi în străinătate.


    Articolul 3

    Institutul are următoarele obiective:
    a) stimularea şi promovarea valorilor naţionale ale culturii, artei şi ştiinţei;
    b) susţinerea circulaţiei valorilor culturii şi ştiinţei dinspre şi înspre ţara, consolidarea şi amplificarea, sub diferite forme, a relaţiilor cu comunitatile româneşti de peste hotare;
    c) favorizarea deschiderii spre celelalte culturi ale lumii şi a receptarii acestora în spaţiul românesc;
    d) susţinerea valorilor "societăţii informationale" şi ale "societăţii cunoaşterii";
    e) facilitarea dialogului şi a colaborării atât a personalitatilor, cat şi a comunităţilor culturale şi ştiinţifice româneşti cu parteneri din lumea întreaga;
    f) cercetarea şi evaluarea fenomenului cultural naţional şi a perspectivelor sale;
    g) realizarea de studii, analize, cercetări, proiecte şi programe privind accesul la cultura şi educaţie, în parteneriat cu instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale;
    h) conceperea de proiecte şi dezvoltarea de programe şi schimburi cu caracter cultural, artistic, ştiinţific, educativ, documentar, singur sau în cooperare cu Academia Română, instituţii guvernamentale, uniuni de creatori, asociaţii profesionale, etnice sau religioase, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice din ţara şi din străinătate;
    i) încurajarea educaţiei tinerilor şi adulţilor în spiritul respectului faţă de valorile culturale naţionale şi faţă de tradiţiile naţionale;
    j) încurajarea creatiei tinerilor şi stimularea talentelor ţinere în cultura, ştiinţa şi arta, acordarea de burse pentru studii în ţara şi în străinătate, de premii şi diplome, precum şi asigurarea altor forme de sprijin material;
    k) dezvoltarea de activităţi specifice în beneficiul culturii, al civilizatiei naţionale şi al imaginii României în lume;
    l) realizarea şi editarea unor lucrări de referinţa din domeniile literaturii, artei şi ştiinţei, de opere literare, precum şi de publicaţii, singur sau în parteneriat cu instituţii specializate din ţara şi din străinătate;
    m) realizarea, în parteneriat cu instituţii specializate, publice sau private, din România şi din străinătate, a unor studii, analize şi cercetări comparate în vederea elaborării de prognoze pentru diferite sectoare ale vieţii sociale şi culturale.


    Articolul 4

    Pentru îndeplinirea obiectivelor sale Institutul poate înfiinţa, singur sau în asociere, în condiţiile legii, agenţi economici având caracter lucrativ, asociaţii şi fundaţii şi poate încheia convenţii de colaborare cu persoane fizice sau juridice din ţara şi din străinătate.


    Articolul 5

    Conducerea Institutului este asigurata de:
    a) Consiliul de conducere;
    b) Comitetul director;
    c) preşedintele Institutului.


    Articolul 6

    (1) Consiliul de conducere este organul deliberativ al Institutului şi este format din 21 de membri.
    (2) Consiliul de conducere este condus de preşedintele Institutului şi are următoarea componenta:
    - preşedintele Institutului;
    - un membru desemnat de Preşedintele României;
    - un membru desemnat de primul-ministru;
    - un secretar de stat desemnat de ministrul afacerilor externe, prin ordin;
    - un secretar de stat desemnat de ministrul culturii şi cultelor, prin ordin;
    - un secretar de stat desemnat de ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, prin ordin;
    - preşedintele Academiei Române sau un vicepreşedinte desemnat de acesta;
    - 14 membri numiţi de Preşedintele României, dintre care 7 membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori şi 7 membri la propunerea preşedintelui Institutului.
    (3) Mandatul membrilor Consiliului de conducere este de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii.
    (4) Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.


    Articolul 7

    (1) Consiliul de conducere are următoarele atribuţii:
    a) aproba strategia, proiectele şi programele de activitate ale Institutului, atât pe plan intern, cat şi pe plan extern;
    b) aproba structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Institutului;
    c) avizează structura organizatorică şi funcţiile de conducere pentru institutele culturale româneşti din străinătate;
    d) aproba proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli, pe baza fundamentarii Comitetului director, precum şi execuţia bugetară din anul anterior;
    e) aproba raportul Comitetului director privind descărcarea de gestiune a acestuia pentru perioada analizata;
    f) avizează colaborarea cu organizaţii interne şi internaţionale, precum şi afilierea la organizaţii internaţionale.
    (2) Consiliul de conducere poate delega unele dintre atribuţiile sale Comitetului director.
    (3) În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul de conducere adopta hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.


    Articolul 8

    (1) Consiliul de conducere se întruneşte semestrial în şedinţa ordinară, precum şi în şedinţa extraordinară, ori de câte ori este necesar.
    (2) Convocarea şedinţelor ordinare ale Consiliului de conducere se face în scris, prin scrisoare recomandată sau fax, de către preşedintele Institutului, cu cel puţin 7 zile înainte de data şedinţei, precizându-se data, ora şi locul desfăşurării şi ordinea de zi a şedinţei.
    (3) Convocarea şedinţelor extraordinare ale Consiliului de conducere se poate face la cererea Preşedintelui României, a preşedintelui Institutului sau a unei pătrimi din numărul total al membrilor. Convocarea se face nominal, prin orice mijloc de comunicare, precizându-se ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării.


    Articolul 9

    (1) Consiliul de conducere este legal constituit în prezenta majorităţii membrilor săi şi adopta hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
    (2) În cazul în care, la prima convocare, Consiliul de conducere nu este legal constituit, a doua convocare este organizată în decurs de doua săptămâni, cu respectarea prevederilor prezentei legi, iar hotărârile vor fi adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi, oricare ar fi numărul acestora.


    Articolul 10

    (1) Comitetul director este organul care asigura conducerea executivă a activităţii curente a Institutului şi este alcătuit din 7 membri, dintre care unul este preşedintele Institutului, iar 6 sunt membri numiţi de acesta dintre coordonatorii departamentelor sau ai publicaţiilor Institutului.
    (2) Mandatul membrilor Comitetului director este de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii; membrii Comitetului director prezintă anual Consiliului de conducere raportul de activitate.
    (3) Comitetul director adopta decizii cu votul majorităţii membrilor săi.
    (4) Comitetul director are următoarele atribuţii:
    a) asigura îndeplinirea hotărârilor Consiliului de conducere;
    b) asigură realizarea strategiei şi a programelor de activitate ale Institutului;
    c) elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi execuţia bugetară pe anul anterior;
    d) asigură realizarea proiectelor de parteneriat public-privat cu instituţii din ţara şi din străinătate;
    e) elaborează proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului, precum şi organigrama acestuia;
    f) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Consiliul de conducere.
    (5) Atribuţiile Comitetului director sunt repartizate membrilor acestuia, corespunzător departamentelor Institutului.


    Articolul 11

    (1) Comitetul director se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe luna şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar.
    (2) Convocarea şedinţelor se face de către preşedintele Institutului.
    (3) Şedinţele Comitetului director sunt legal constituite în prezenta a cel puţin 5 membri.
    (4) Şedinţele Comitetului director sunt prezidate de preşedintele Institutului sau, în lipsa acestuia, de către un alt membru desemnat de preşedinte potrivit legii.
    (5) În exercitarea atribuţiilor care îi revin Comitetul director adopta decizii cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
    (6) La şedinţele Comitetului director pot participa, cu statut consultativ, şi alţi coordonatori ai compartimentelor de specialitate stabilite prin organigrama.


    Articolul 12

    (1) Conducerea operativă a Institutului este asigurata de un preşedinte, care este numit şi revocat din funcţie de către Preşedintele României; funcţia de preşedinte al Institutului este asimilată celei de secretar de stat.
    (2) Mandatul preşedintelui este de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reînnoit.
    (3) Funcţia de preşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic.
    (4) Preşedintele Institutului exercita următoarele atribuţii:
    a) coordonează întreaga activitate a Institutului;
    b) reprezintă Institutul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice române şi străine;
    c) încheie în numele Institutului acte juridice, potrivit legii;
    d) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
    (5) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin preşedintele emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
    (6) Preşedintele este ordonator principal de credite.
    (7) Preşedintele poate delega o parte din atribuţiile sale unor membri ai Comitetului director, desemnaţi potrivit legii.


    Articolul 13

    (1) Pe lângă preşedintele Institutului funcţionează un consiliu consultativ format din personalităţi de prestigiu în domeniul culturii, artei, învăţământului şi ştiinţei, din ţara şi din străinătate.
    (2) Componenta, organizarea şi funcţionarea consiliului consultativ se aproba prin ordin al preşedintelui Institutului.


    Articolul 14

    Numărul maxim de posturi ale Institutului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea preşedintelui Institutului, cu avizul Preşedintelui României.


    Articolul 15

    (1) Activitatea externa a Institutului se desfăşoară şi prin institute culturale româneşti din străinătate, care îşi menţin subordonarea administrativă faţă de Ministerul Afacerilor Externe.
    (2) Institutele culturale româneşti din străinătate îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu misiunile diplomatice sau cu oficiile consulare din ţările respective.


    Articolul 16

    În susţinerea activităţii externe a Institutului, prin intermediul institutelor culturale româneşti din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe va asigura:
    a) cuprinderea în bugetul de stat a fondurilor necesare bunei funcţionari a acestor institute;
    b) derularea programelor şi proiectelor stabilite de Consiliul de conducere al Institutului, în conformitate cu obiectivele acestuia şi pentru fiecare institut cultural în parte;
    c) transportul, în regim de curier diplomatic, al materialelor documentare necesare activităţii acestor institute.


    Articolul 17

    (1) Înfiinţarea şi desfiinţarea institutelor culturale româneşti din străinătate se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului.
    (2) Structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale institutelor culturale româneşti din străinătate se stabilesc, la propunerea Institutului, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, ministrului culturii şi cultelor şi preşedintelui Institutului.


    Articolul 18

    (1) Institutele culturale româneşti din străinătate sunt conduse de câte un director şi un director adjunct, funcţii incompatibile cu calitatea de membru al unui partid politic.
    (2) Directorul institutului cultural român din străinătate are grad diplomatic de ministru consilier, iar directorul adjunct are grad diplomatic de consilier.
    (3) Numirea directorilor şi a directorilor adjuncţi se face, la propunerea preşedintelui Institutului, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, ministrului culturii şi cultelor şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Academiei di România din Roma şi cel al Institutului Cultural Roman şi de Cercetare Umanistica de la Venetia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române.


    Articolul 19

    Ministerul Afacerilor Externe sprijină, prin intermediul Academiei Diplomatice, organizarea de cursuri de formare, pregătire şi perfecţionare profesională a personalului care urmează să fie trimis în misiune permanenta la institutele culturale româneşti din străinătate, în cooperare cu instituţiile de învăţământ universitar sau postuniversitar ori cu alte instituţii specializate în promovarea culturii şi cooperării internaţionale.


    Articolul 20

    (1) Pe perioada misiunii permanente în străinătate personalul de specialitate al institutelor culturale româneşti, cu excepţia personalului tehnico-administrativ, beneficiază de drepturile şi se supune obligaţiilor prevăzute în Statutul Corpului diplomatic şi consular al României.
    (2) Personalul institutelor culturale româneşti din străinătate nu poate efectua, de regula, misiuni permanente în străinătate cu o durată mai mare de 4 ani consecutivi; după fiecare misiune permanenta în străinătate, personalul institutului cultural îşi reia activitatea la locul de muncă anterior.


    Articolul 21

    (1) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Institutului se elaborează pe bază de programe. Cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat.
    (2) Veniturile proprii ale Institutului se constituie din vânzarea produselor editoriale, organizarea de sesiuni, conferinţe, manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice, realizarea de studii, analize şi programe pe bază de contracte de cercetare, precum şi din proiecte realizate în parteneriat public-privat şi se utilizează de către Institut, potrivit legii.
    (3) Institutul poate primi şi folosi donaţii şi sponsorizări, potrivit legii.
    (4) Institutele culturale româneşti din străinătate sunt finanţate de la bugetul de stat printr-un capitol distinct cuprins în bugetul Ministerului Afacerilor Externe.


    Articolul 22

    Institutul preia fără plata patrimoniul Fundaţiei Culturale Române şi al Editurii Fundaţiei Culturale Române, inclusiv sediile în care acestea îşi desfăşoară activitatea, pe bază de protocol de predare-primire încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în conformitate cu ultima situaţie financiară anuală, actualizată potrivit prevederilor legale.


    Articolul 23

    (1) Încadrarea personalului Institutului se face pe bază de concurs sau examen, în condiţiile legii.
    (2) Personalul Fundaţiei Culturale Române şi al Editurii Fundaţiei Culturale Române se preia, pe baza testarii cunoştinţelor, în limita numărului de posturi şi se considera transferat în interes de serviciu.
    (3) Desemnarea membrilor Consiliului de conducere se face de către persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 24

    Salarizarea personalului Institutului se face potrivit legislaţiei privind salarizarea în sectorul bugetar.


    Articolul 25

    (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, centrele culturale româneşti din străinătate se reorganizează ca institute culturale.
    (2) Institutele culturale româneşti din străinătate vor beneficia de dotări adecvate activităţilor stabilite prin prezenta lege.


    Articolul 26

    La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Hotărârea Guvernului nr. 354/1990 privind înfiinţarea Fundaţiei Culturale Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 22 septembrie 1995, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.208/1990 privind înfiinţarea Editurii Fundaţiei Culturale Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 27 mai 1992, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    VIOREL HREBENCIUC
    Bucureşti, 11 iulie 2003.
    Nr. 356.
    ────────────────