HOTĂRÂRE nr. 884 din 19 august 2021pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2021-2024, a Planului de acțiune pe perioada 2021-2022 pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2021-2024, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 2 septembrie 2021
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 25 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    Se aprobă Strategia națională privind imigrația pentru perioada 2021-2024, denumită în continuare Strategia națională, prevăzută în anexa nr. 1.


    Articolul II

    Se aprobă Planul de acțiune pe perioada 2021-2022 pentru implementarea Strategiei naționale, prevăzut în anexa nr. 2.


    Articolul III

    Fondurile necesare implementării activităților cuprinse în Planul de acțiune pe perioada 2021-2022 se asigură de către fiecare instituție publică cu atribuții în realizarea obiectivelor, în raport cu prioritățile, resursele disponibile și etapele de realizare a acestora, cu încadrarea în bugetele anuale aprobate, precum și din alte surse legal constituite, potrivit legii.


    Articolul IV

    Hotărârea Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 11 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Titlul va avea următorul cuprins:
    HOTĂRÂREA GUVERNULUI
    privind constituirea Comisiei pentru Managementul Imigrației
    2. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Se constituie Comisia pentru Managementul Imigrației (CMI), organism consultativ, fără personalitate juridică, care funcționează pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, denumită în continuare Comisia, în scopul coordonării implementării documentelor strategice periodice din domeniul imigrației în cadrul unui mecanism de cooperare interinstituțională.
    3. La articolul 3, alineatul (1) partea introductivă și literele A, C și D, precum și alineatele (1^1), (5), (5^2), (6) și (8) vor avea următorul cuprins:(1) Comisia se constituie din câte un reprezentant permanent, numit prin act administrativ emis de conducătorul entității din care face parte, din cadrul următoarelor autorități/instituții publice:
    A. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne:
    a) Inspectoratul General pentru Imigrări;
    b) Poliția de Frontieră Română;
    c) Poliția Română;
    d) Direcția generală afaceri europene, Schengen și relații internaționale;
    e) Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane;
    f) Jandarmeria Română;
    g) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;
    h) Direcția generală de protecție internă;
    i) Direcția generală management operațional;

    (...)
    C. din cadrul, din subordinea sau aflate sub autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale:
    a) Direcția politici de ocupare, competențe și mobilitate profesională;
    b) Direcția politici servicii sociale;
    c) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
    d) Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții;
    e) Inspecția Muncii;
    f) Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați;
    g) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială;

    D. din cadrul Ministerului Educației:
    a) Direcția generală învățământ preuniversitar;
    b) Direcția generală relații internaționale și afaceri europene.

    (...)
    (1^1) Pentru asigurarea suportului necesar gestionării situației determinate de apariția pe teritoriul României sau la frontieră, într-o perioadă de timp scurtă, a unui aflux de imigranți ilegali și/sau persoane aflate în nevoie de protecție internațională care generează depășirea capacității operaționale a Inspectoratului General pentru Imigrări, denumită în continuare situație de criză în domeniul imigrației, componența Comisiei prevăzută la alin. (1) se completează cu câte un reprezentant permanent, desemnat prin act administrativ al conducătorilor următoarelor autorități/instituții publice:
    a) Ministerul Apărării Naționale;
    b) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;
    c) Serviciul Român de Informații;
    d) Serviciul de Informații Externe;
    e) Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

    (...)(5) Activitatea Comisiei se desfășoară prin reuniuni semestriale și ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui, iar în absența acestuia, la convocarea vicepreședintelui. La reuniunile Comisiei pot fi invitați pentru consultări și reprezentanți ai societății civile, ai patronatelor și sindicatelor din România, ai organizațiilor neguvernamentale ale căror acțiuni au legătură cu activitatea Comisiei, ai organizațiilor internaționale din domeniul migrației și azilului, ai instituțiilor Uniunii Europene, precum și experți din statele membre.
    (...)(5^2) În funcție de ordinea de zi stabilită pentru ședință și situația operativă existentă sau previzionată, prin raportare la competențele instituțiilor componente din cadrul Comisiei, vicepreședintele propune președintelui spre aprobare membrii Comisiei care urmează a fi convocați la ședința respectivă.(6) Membrii Comisiei sunt convocați individual, data, locul de desfășurare și ordinea de zi ale ședințelor de lucru fiind comunicate acestora cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de reuniunile semestriale și cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de reuniunile extraordinare.
    (...)(8) Deciziile Comisiei au caracter de recomandare și se adoptă cu votul majorității simple a membrilor prezenți. În caz de egalitate, votul președintelui, iar în lipsa acestuia, al vicepreședintelui este hotărâtor.
    4. La articolul 3, alineatul (10) se abrogă.5. La articolul 4 alineatul (1), literele c), i) și k) vor avea următorul cuprins:
    c) urmărește adaptarea politicilor strategiei în funcție de evoluția în domeniu existentă la nivel național și internațional;
    (...)
    i) propune măsuri specifice instituțiilor reprezentate, conform atribuțiilor, în vederea elaborării planurilor de acțiune pentru implementarea strategiei și transmiterii acestora Guvernului spre aprobare;
    (...)
    k) informează, la solicitare, Consiliul interministerial pentru afaceri interne și justiție cu privire la activitatea desfășurată.
    6. La articolul 4 alineatul (1), litera j) se abrogă.7. La articolul 4 alineatul (2), literele b), e) și g) vor avea următorul cuprins:
    b) prezintă Comisiei, la solicitare, note de informare, statistici, analize și prognoze întocmite pe baza datelor furnizate de reprezentanții instituțiilor din cadrul Comisiei, precum și ai altor instituții cu atribuții în domeniul migrației, azilului și integrării;
    (...)
    e) în baza propunerilor reprezentanților instituțiilor din cadrul Comisiei, elaborează proiectul planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația, care urmează să fie aprobat prin hotărâre a Guvernului;
    (...)
    g) întocmește și înaintează spre aprobare conducerii Ministerului Afacerilor Interne raportul de activitate privind stadiul îndeplinirii activităților cuprinse în planul de acțiune.
    8. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

    Articolul 6

    În baza informării realizate de președintele Comisiei, ministrul afacerilor interne prezintă Guvernului raportul de activitate privind stadiul implementării strategiei și supune aprobării planul de acțiune pentru următoarele 24 luni.
    9. În tot cuprinsul hotărârii, termenul „Grup“ se înlocuiește cu termenul „Comisie“.


    Articolul V

    În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea „Grupul de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația“ se înlocuiește, în mod corespunzător, cu denumirea „Comisia pentru Managementul Imigrației“.


    Articolul VI

    Comisia pentru Managementul Imigrației preia atribuțiile Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația.


    Articolul VII

    Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    *) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București.


    Articolul VIII

    Hotărârea Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 11 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Ministrul afacerilor interne,
    Lucian Nicolae Bode
    p. Ministrul muncii și protecției sociale,
    Mihnea-Claudiu Drumea,
    secretar de stat
    Ministrul educației,
    Sorin-Mihai Cîmpeanu
    Ministrul afacerilor externe,
    Bogdan Lucian Aurescu
    Ministrul apărării naționale,
    Nicolae-Ionel Ciucă
    Ministrul sănătății,
    Ioana Mihăilă
    p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului,
    Paul Ene,
    secretar de stat
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Cseke Attila Zoltán
    Ministrul finanțelor,
    Dan Vîlceanu

    București, 19 august 2021.
    Nr. 884.

    ANEXA nr. 1

    STRATEGIA NAȚIONALĂ
    privind imigrația pentru perioada 2021-2024


    ANEXA nr. 2

    PLAN DE ACȚIUNE
    pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2021 - 2024