DECIZIE nr. 56 din 22 martie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 8 august 2000



    Lucian Mihai - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, excepţie ridicată de Tudor Dutu în Dosarul nr. 4.195/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 14 martie 2000 şi apoi la 21 martie 2000 şi la 22 martie 2000.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Încheierea din 23 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4.195/1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998. Excepţia a fost ridicată de Tudor Dutu în Dosarul nr. 4.195/1999, cu ocazia judecării acţiunii formulate împotriva Direcţiei generale de muncă şi protecţie socială, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru anularea deciziei de revizuire a drepturilor acordate în baza dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate au caracter retroactiv, infrangand astfel principiul neretroactivitatii legii, consfintit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială pot revizui, la sesizare sau din proprie iniţiativă, drepturile stabilite prin hotărâri definitive ale comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise anterior datei de 14 iulie 1997.
    Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale criticate "încalcă principiul neretroactivitatii legii civile, asa cum acesta este definit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că da dreptul să se revină asupra unor situaţii sau drepturi stabilite definitiv sub imperiul legii în vigoare, la data emiterii deciziilor de către comisie".
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, sustinand ca, deşi în textul de lege criticat se foloseşte termenul "revizuire", în realitate legiuitorul a avut în vedere termenul "revocare". "Astfel se da posibilitatea unui organ administrativ de a reveni asupra propriilor acte, emise însă cu nerespectarea prevederilor legale, în concordanta cu principiul revocabilitatii actelor administrative. Acest principiu apare ca un efect firesc al trasaturilor administraţiei publice, care trebuie să dea dovadă de elasticitate şi nu de birocratizare în activitatea pe care o desfăşoară". De asemenea, se arata ca, deoarece nu se poate "invoca principiul neretroactivitatii legii pentru păstrarea unor drepturi dobândite cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sistemul românesc actual, s-a admis în mod constant principiul revocabilitatii actelor administrative, sub condiţia existenţei posibilităţii acţiunii în contencios administrativ, condiţie realizată prin alin. (3) al art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990".
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998, dându-se textelor o noua numerotare.
    Dispoziţiile legale criticate au în prezent următoarea redactare: "(1) Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, atunci când sunt sesizate sau din proprie iniţiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege până la data publicării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 în Monitorul Oficial al României.
    (2) În cazul în care se constata încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire."
    Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Împotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceste texte de lege au rezultat în urma modificării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 prin Legea nr. 55/1998.
    Textul art. 14^1 introdus prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, devenit după renumerotare art. 13, avea următoarea formulare: "Direcţiile de muncă şi protecţie socială, prin oficiile juridice proprii, sunt obligate ca, atunci când sunt sesizate sau din proprie iniţiativă, sa verifice drepturile acordate, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990."
    Iniţial Decretul-lege nr. 118/1990 a prevăzut constituirea unor comisii speciale pentru aplicarea prevederilor sale. Aceasta reglementare a fost menţinută şi după modificările ulterioare. Astfel, decretul-lege, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 3 septembrie 1996, prevedea la art. 8 alin. (1) şi (2) şi la art. 9 alin. (3) şi (4):
    - Art. 8: "(1) Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti câte o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 6 membri.
    (2) Preşedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi protecţie socială şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.";
    - Art. 9: "(3) Împotriva hotărârii (comisiei) persoana interesată sau direcţiile de muncă şi protecţie socială pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceştia.
    (4) Hotărârea tribunalului este definitivă."
    Activitatea comisiilor special constituite a încetat însă după modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998. Astfel, decretul-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, dispune la art. 8 alin. (2) şi (3): "(2) Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de către conducerile unităţilor la care sunt încadraţi cei în cauza, de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială sau de către comisiile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise până la data de 31 iulie 1997.
    (3) După data prevăzută la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se depun la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială."
    Rezultă, din aceste texte de lege, ca verificarea şi revizuirea prevăzute în art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, privesc exclusiv drepturi stabilite prin hotărâri ale comisiilor pentru aplicarea acestui decret-lege. Aceste hotărâri sunt acte administrative, însă au caracter jurisdicţional datorat îndeosebi faptului ca soluţiile sunt adoptate în cadrul unei activităţi jurisdicţionale speciale.
    De altfel, avându-se în vedere modul de constituire şi componenta comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, rezultă ca acestea nu erau organe ale administraţiei publice. Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, ca organe ale administraţiei publice, aveau, până la data de 14 iulie 1997, dreptul de a contesta la tribunale hotărârile pronunţate de comisii, în termen de 15 zile de la comunicare, precum şi obligaţia de a aplica hotărârile respective dacă au devenit definitive. Aceste organe ale administraţiei publice au dobândit doar după data de 31 iulie 1997 însărcinarea de a primi şi de a soluţiona, în prima instanţa, cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
    Asadar, hotărârile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31 iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, care nu pot fi revocate.
    De aceea, dispoziţiile legale criticate, dispunând revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor respective, au un caracter evident retroactiv, dispunând pentru trecut, şi încalcă astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
    Deoarece verificarea legalităţii drepturilor acordate şi revizuirea acestora înseamnă, practic, revizuirea unor hotărâri judecătoreşti, se încalcă, pe de o parte, principiul separaţiei puterilor în stat, iar pe de altă parte, sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 125 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 128 referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
    Este adevărat ca spiritul de justiţie nu permite perpetuarea beneficiului unor drepturi obţinute prin încălcarea dispoziţiilor legale, dar declararea nulităţii sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de către autoritatea competentă sa stabilească, de asemenea, responsabilităţile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească. Altfel s-ar afecta grav stabilitatea raporturilor juridice.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tudor Dutu în Dosarul nr. 4.195/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial şi constata ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, sunt neconstituţionale.
    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2000.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    LUCIAN MIHAI
    Magistrat-asistent,
    Doina Suliman
    OPINIE SEPARATĂ
    Considerentele cuprinse în opinia noastră separată la Decizia nr. 56 din 22 martie 2000 sunt pe deplin aplicabile şi în prezenta cauza. Astfel, apreciem ca soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate este corecta, întrucât dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstituţionale. Tot astfel, menţinem punctul de vedere conform căruia - contrar opiniei majorităţii Curţii Constituţionale - temeiul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate nu rezida în încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 125, privind înfăptuirea justiţiei sau ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, după cum nici principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat nu a fost încălcat. În ceea ce ne priveşte, având în vedere dispoziţiile art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, consideram ca prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 (care permit ca, prin intermediul unei cai speciale de atac - "revizuire" -, să poată fi inlaturate, fără nici o limitare în timp, efectele unor acte jurisdicţionale definitive şi irevocabile) sunt neconstituţionale întrucât contravin exigenţelor principiului securităţii raporturilor juridice şi deci conceptului "proces echitabil" impus de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei (astfel cum aceste exigente au fost enunţate prin hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza "Brumarescu contra României", 1999).
    Preşedintele Curţii Constituţionale,
    Lucian Mihai
    Judecător,
    Constantin Doldur
    -------