DECIZIE nr. 691 din 31 mai 2011
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 21 septembrie 2011



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Anpo" - S.R.L. din Băileşti în Dosarul nr. 9.324/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.357D/2010.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.324/63/2009, Tribunalul Dolj - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Anpo" - S.R.L. din Băileşti într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu impun în sarcina creditorului obligaţia de a dovedi starea de insolvenţă a debitorului, precum şi obligaţia de a dovedi că a încercat recuperarea sumelor datorate de debitor şi a constatat starea de insolvenţă a acestuia, stare care impune declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2006. De asemenea, se susţine că libertatea economică trebuie asigurată, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică.
    Tribunalul Dolj - Secţia comercială arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din data de 21 aprilie 2006. Art. 3 pct. 1 lit. a) a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. Textele criticate au următorul conţinut:
    - Art. 1 alin. (1): "Procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (2) lit. c) şi d):
    1. societăţile comerciale;
    2. societăţile cooperative;
    3. organizaţiile cooperatiste;
    4. societăţile agricole;
    5. grupurile de interes economic;
    6. orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.";
    - Art. 3 pct. 1: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    1. insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:
    a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;
    b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei;";
    - Art. 31: "(1) Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
    a) cuantumul şi temeiul creanţei;
    b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
    c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
    d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.
    (2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.
    (3) Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenţa dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege.
    (4) Dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor.
    (5) Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la acelaşi dosar."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 9 referitoare la sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitoare la libertatea economică, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitoare la economia României.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate raportate la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a reţinut că prevederile criticate instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia. În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Curtea constată că, deşi, termenul prevăzut de art. 3 pct. 1 lit. a) este în prezent de 90 de zile, considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    De asemenea, prin Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, că acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţă. Astfel, cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecătorul-sindic.
    Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 21 şi ale art. 44 din Constituţie, Curtea a statuat prin Decizia nr. 78 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, că dispoziţiile criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate şi nici principiului ocrotirii în mod egal prin lege a proprietăţii private, care se aplică atât în privinţa proprietăţii debitorului, cât şi în privinţa proprietăţii, inclusiv a creanţelor creditorilor. Astfel, creditorul este îndreptăţit să acţioneze pe orice cale legală pentru valorificarea creanţelor sale, iar debitorul, dacă în realitate nu este în insolvenţă, îşi poate lichida oricând datoria, prevenind deschiderea ori determinând închiderea procedurii insolvenţei. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, Curtea a reţinut că o atare critică este lipsită de temei, întrucât accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 pct. 1 şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Anpo" - S.R.L. din Băileşti în Dosarul nr. 9.324/63/2009 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Mariţiu
    __________