DECRET Nr. 588 din 24 octombrie 1973 *** Republicat
privind valorificarea florilor de mina care nu conţin aur nativ
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL NR. 195 din 8 decembrie 1973



    Republicat cu modificările aduse prin Legea nr. 135 din 1 decembrie 1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 195 din 8 decembrie 1973.

    Articolul 1

    Valorificarea florilor de mina care nu conţin aur nativ se va face prin centralele industriale miniere din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, atît pe piaţa interna, cît şi la export.
    Vînzarea florilor de mina în ţara pe valuta convertibilă se organizează potrivit normelor legale.
    Centralele industriale miniere vor putea coopera cu ofertanţi străini în vederea prelucrării şi vinzarii prin aceştia a florilor de mina.


    Articolul 2

    Înstrăinarea, cu orice titlu, a florilor de mina către persoane fizice sau juridice străine constituie operaţiune de export.


    Articolul 3

    Florile de mina care nu sînt cerute la export sau care au fost oferite unităţilor ce vînd mărfuri pe valuta convertibilă şi nu pot fi valorificate de către acestea vor fi valorificate, în lei, prin centre de desfacere organizate de centralele industriale miniere sau prin unităţile comerciale autorizate de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei.


    Articolul 4

    Este interzisă vînzarea florilor de mina către persoane fizice sau juridice de către alte unităţi decît cele prevăzute la art. 1 şi 3.


    Articolul 5

    Centralele industriale miniere şi întreprinderile de prospecţiuni şi explorari geologice din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei vor organiza colectarea florilor de mina din lucrările de explorare şi exploatare a zăcămintelor.
    Centralele industriale miniere şi Institutul geologic sînt autorizate sa cumpere flori de mina de la persoanele fizice şi juridice române care le oferă spre vînzare.


    Articolul 6

    În vederea selectionarii florilor de mina care reprezintă valori artistice, ştiinţifice sau documentare deosebite, se constituie, în Bucureşti, o comisie centrala care va funcţiona în cadrul Institutului geologic din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei.
    Comisia centrala este alcătuită din specialişti, reprezentanţi ai Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului, Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Consiliului Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie, Băncii Naţionale, Academiei Republicii Socialiste România. Membrii comisiei vor fi desemnaţi de ministrul minelor, petrolului şi geologiei, cu acordul conducerii unităţii în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.


    Articolul 7

    Comisiei centrale i se vor prezenta periodic florile de mina colectate sau achiziţionate de unităţile prevăzute la art. 5.
    Florile de mina selecţionate de comisia centrala ca avînd o valoare artistică, ştiinţifică sau documentara deosebită nu pot fi înstrăinate, sub nici o formă, urmînd a fi cuprinse în categoria bunurilor de interes naţional şi a fi păstrate în muzee ori în colectiile instituţiilor de învăţămînt superior din ţara, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 724/1969 privind protejarea şi păstrarea bunurilor de interes naţional ce reprezintă valori artistice, istorice sau documentare, precum şi a unor obiecte conţinînd metale preţioase şi pietre preţioase de valoare deosebită, devenit Legea nr. 64/1969. Celelalte flori de mina prezentate comisiei centrale vor putea fi valorificate potrivit dispoziţiilor prezentului decret.


    Articolul 8

    Unităţile prevăzute la art. 5 îşi vor constitui comisii de specialişti pentru evaluarea florilor de mina destinate valorificării.
    Evaluarea se va face luindu-se în considerare, deosebit de valoarea intrinseca, cheltuielile efective de colectare, premiile, cheltuielile de pregătire şi de prezentare, de ambalare şi alte cheltuieli legate de colectarea şi valorificarea acestora.
    Florile de mina evaluate de către comisiile de specialişti vor fi însoţite de certificate descriptive, eliberate de aceste comisii, în care se va specifică dacă esantioanele examinate pot fi valorificate la export.
    Certificatele prevăzute la alineatul precedent, purtind sigiliul unităţilor la care sînt organizate comisii de specialişti, constituie şi aprobarea specială pentru trecerea peste frontiera a florilor de mina.


    Articolul 9

    Preţul la export al florilor de mina se stabileşte de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, cu avizul Ministerului Comerţului Exterior.
    Preţurile cu amănuntul în lei se stabilesc, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 19/1971 cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor, pe baza evaluărilor făcute de comisiile de specialişti, în condiţiile art. 8 din prezentul decret.
    Achiziţionarea florilor de mina de la persoanele fizice sau juridice române se face la preţuri convenite pe baza propunerilor făcute de comisiile de specialişti şi în condiţiile prevăzute la art. 8 din prezentul decret, fără a se putea depăşi preţurile de livrare stabilite pentru cele din producţia curenta.


    Articolul 10

    Unităţile prevăzute la art. 5 alin. 1 vor beneficia în cursul anului de plan de 25% din încasările în valută realizate prin valorificarea la export a florilor de mina.
    Aceste fonduri vor putea fi folosite pentru importuri suplimentare, în care scop se vor constitui în depozit la Banca Română de Comerţ Exterior.
    Fondurile valutare constituite în depozit sînt purtătoare de dobinzi în valută şi, în cazul cînd rămîn nefolosite în anul respectiv, vor putea fi reportate în anii următori.


    Articolul 11

    Înstrăinarea, cu orice titlu, a florilor de mina către persoane fizice sau juridice străine, în alte condiţii decît cele prevăzute în prezentul decret, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 302 din Codul penal.


    Articolul 12

    Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 de lei vînzarea florilor de mina de către alte persoane decît cele prevăzute la art. 1 şi 3, către persoane fizice sau juridice române, dacă fapta nu este săvîrşită în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, sa constituie infracţiune.
    Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzii se fac de ofiţerii şi subofiterii de militie, de persoane anume împuternicite de Ministerul Comerţului Exterior, precum şi de persoane anume împuternicite de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei.
    Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicarea lui.
    Plîngerea împotriva procesului-verbal de constatare se soluţionează de judecătoria în a carei raza teritorială a fost săvîrşită contravenţia.
    În măsura în care prezentul decret nu dispune, contravenţiilor prevăzute la alin. 1 le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.


    Articolul 13

    Condiţiile de recoltare, manipulare, achizitionare şi clasificare a florilor de mina, modul de funcţionare a comisiei centrale, precum şi modul de constituire a comisiilor prevăzute la art. 8, se stabilesc, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentului decret, de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, cu avizul Ministerului de Interne, Ministerului Finanţelor, Ministerului Comerţului Exterior, Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România şi Băncii Române de Comerţ Exterior.


    Articolul 14

    Muzeele şi instituţiile pot face schimb de flori de mina, la valori echivalente, atît între ele, cît şi cu instituţii similare din străinătate, cu respectarea prevederilor Decretului nr. 724/1969 privind protejarea şi păstrarea bunurilor de interes naţional ce reprezintă valori artistice, istorice sau documentare, precum şi a unor obiecte conţinînd metale preţioase şi pietre preţioase de valoare deosebită, devenit Legea nr. 64/1969.


    Articolul 15

    Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei poate autoriza ca unele flori de mina din categoria celor destinate valorificării să poată face obiectul unor schimburi oficiale cu strainatatea sau al unor acţiuni omagiale cu titlu gratuit.


    Articolul 16

    Florile de mina care conţin aur nativ rămîn supuse dispoziţiilor Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase.
    ---------------