ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 17 martie 2011 (*actualizată*)
privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul aparatului de lucru al Guvernului şi al unor ministere, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare
(actualizată până la data de 26 septembrie 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 26 septembrie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    Reţinându-se că fondurile structurale şi de coeziune reprezintă una dintre principalele surse de investiţii în infrastructura României şi de susţinere a eforturilor la nivel naţional pentru ieşirea din recesiunea economică,
    luându-se în considerare faptul că gradul redus de absorbţie al fondurilor structurale şi de coeziune impune cu necesitate coordonarea acestui proces la nivelul conducerii Guvernului, în scopul accelerării susţinute a acestui proces şi al înlăturării oricăror disfuncţionalităţi,
    având în vedere că absorbţia accelerată a fondurilor structurale şi de coeziune reprezintă unul dintre obiectivele viitorului acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, precum şi faptul că derularea acordurilor anterioare cu organismele financiare internaţionale a avut un rol determinant în stabilizarea şi în ieşirea din zona de risc a economiei României,
    constatându-se că neaplicarea măsurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea consecinţe grave asupra realizării procesului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, precum şi asupra proiectelor naţionale de dezvoltare a infrastructurii, ceea ce ar întârzia revenirea pe creştere a economiei naţionale,
    având în vedere necesitatea stabilirii unor măsuri organizatorice la nivelul conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în vederea asigurării aplicării Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
    ţinând cont de blocajul financiar cu care se confruntă operatorii economici, datorat neachitării obligaţiilor de plată de către instituţiile publice beneficiare ale unor servicii sau lucrări, în vederea relansării economice a acestora şi a eliminării arieratelor unităţilor administrativ-teritoriale,
    în considerarea faptului că elementele menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Abrogat.
    -------
    Art. 1 a fost abrogat de lit. b) a art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 26 septembrie 2011.


    Articolul 2

    Abrogat.
    -------
    Art. 2 a fost abrogat de lit. b) a art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 26 septembrie 2011.


    Articolul 3

    (1) În tot cuprinsul actelor normative, în cazul prevederilor care reglementează funcţiile şi atribuţiile principale ale ACIS, potrivit prevederilor art. 2, sintagma "Ministerul Finanţelor Publice" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale".
    (2) În cadrul art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "Ministerul Finanţelor Publice" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale".


    Articolul 4

    Abrogat.
    -------
    Art. 4 a fost abrogat de lit. b) a art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 26 septembrie 2011.


    Articolul 5

    Abrogat.
    -------
    Art. 5 a fost abrogat de lit. b) a art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 26 septembrie 2011.


    Articolul 6

    Abrogat.
    -------
    Art. 6 a fost abrogat de lit. b) a art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 21 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 26 septembrie 2011.


    Articolul 7

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, un post de secretar de stat din structura aparatului de lucru al Guvernului se transferă, împreună cu finanţarea aferentă, în structura Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.


    Articolul 8

    Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, până la sfârşitul anului 2011, prin hotărâre a Guvernului, sume şi pentru plata arieratelor.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Secretarul general al Guvernului,
    Daniela Nicoleta Andreescu
    Ministrul educaţiei, cercetării,
    tineretului şi sportului,
    Daniel Petru Funeriu
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Ministrul muncii, familiei
    şi protecţiei sociale,
    Ioan Nelu Botiş
    Bucureşti, 17 martie 2011.
    Nr. 26.
    -----