ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1201 din 17 decembrie 2021
    Având în vedere că măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei, reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată,
    luând în considerare faptul că, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, la data de 1 ianuarie 2022 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere că măsura menținerii acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026 va sprijini industria ospitalității, puternic afectată de efectele pandemiei de COVID-19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării sau restrângerii activității structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică sau a restrângerii circulației persoanelor în anumite zone,
    întrucât scopul reglementării voucherelor de vacanță a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă și creșterii productivității beneficiarilor acestora, cât și relansarea și stimularea dezvoltării turismului intern, măsura menținerii acordării acestora trebuie corelată cu necesitatea asigurării unui mediu concurențial sănătos, prin excluderea operatorilor economici care au o conduită neconformă cu reglementările fiscale de la posibilitatea acceptării și, implicit, decontării voucherelor de vacanță acordate salariaților din sistemul public.
    Astfel, în vederea asigurării creșterii gradului de colectare a creanțelor bugetare se impune introducerea unei interdicții exprese privind acceptarea voucherelor de vacanță acordate de instituții publice de către unitățile afiliate care înregistrează obligații fiscale restante existente în sold în ultima zi a lunii anterioare decontării și nestinse până la data decontării contravalorii voucherelor de vacanță de către unitățile emitente.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.2. La articolul 6, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alineatele (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins: (1^1) Unitățile afiliate acceptă vouchere de vacanță acordate de instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (2), numai dacă acestea nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile, potrivit art. 165 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(1^2) În cazul voucherelor de vacanță emise pe orice tip de suport, unitățile afiliate sunt obligate, începând cu data de 1 aprilie 2022, să transmită în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura facturile emise titularilor voucherelor.(1^3) Facturile transmise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura conform alin. (1^2) trebuie să fie într-un format electronic structurat de tip XML, care respectă prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea.(1^4) Unitățile afiliate prevăzute la alin. (1^2) sunt obligate să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.3. La articolul 7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: (4^1) Constituie contravenție și se sancționează cu 2 până la 5 puncte-amendă nerespectarea de către unitatea afiliată a prevederilor art. 6 alin. (1^1).4. La articolul 7, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: (6) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1)-(5) se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.5. La articolul 7, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins: (6^1) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (4^1) se fac de către personalul cu atribuții de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.


    Articolul II

    Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 13 iulie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 34, litera a) va avea următorul cuprins:
    a) art. 24-27, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027;
    2. Articolul 34^1 va avea următorul cuprins:

    Articolul 34^1

    Până la data de 1 ianuarie 2027 prevederile prezentei legi nu se aplică voucherelor de vacanță.
    3. La articolul 36, alineatul (2) va avea următorul cuprins: (2) La data de 1 ianuarie 2027 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul III

    Termenul prevăzut la art. 4 și art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 9 ianuarie 2019, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2027.


    Articolul IV
    (1) Voucherele de vacanță aferente anilor 2022-2026 se emit doar pe suport electronic. (2) Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță emise în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungește până la data de 30 iunie 2022.(3) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2022-2026, pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziționate direct sau prin intermediul unei agenții de turism licențiate, în limita a 1.450 lei anual pentru un salariat.(4) În cazul personalului prevăzut la alin. (3), decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anii 2019 și 2020 se poate efectua și pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2022 de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, achiziționate direct sau prin intermediul unei agenții de turism licențiate, în limita valorică a diferenței dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2019, respectiv anul 2020 și cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021.(5) Cuantumul sumelor decontate potrivit alin. (3) sau (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(6) Prevederile art. 26 alin. (4)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul antreprenoriatului și turismului,
    Constantin-Daniel Cadariu
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marius-Constantin Budăi
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Cseke Attila-Zoltán
    p. Ministrul apărării naționale,
    Simona Cojocaru,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor interne,
    Lucian Nicolae Bode
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu

    București, 17 decembrie 2021.
    Nr. 131.
    -----