DECIZIE Nr. 129*) din 6 decembrie 1995
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 105 din 23 mai 1996



    ----------------------- Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 30 aprilie 1996.
    Lucian Stangu - preşedinte
    Ioan Deleanu - judecător
    Victor Dan Zlatescu - judecător
    Ioan Griga - procuror
    Constantin Burada - magistrat-asistent
    Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, invocată de recurenta parte vătămată Zugravu Maria în Dosarul nr. 2.083 P/1995 al Tribunalului Braşov.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 noiembrie 1995, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată. Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunţarea pentru data de 6 decembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 29 august 1995, pronunţată în Dosarul nr. 2.083 P/1995, Tribunalul Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, invocată de recurenta parte vătămată Zugravu Maria.
    În susţinerea excepţiei se arata, în esenta, ca prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 128 din Constituţie, potrivit cărora împotriva hotărîrilor judecătoreşti părţile interesate pot exercita căile de atac.
    În opinia exprimată, Tribunalul Braşov considera ca excepţia nu este intemeiata, dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală fiind în concordanta cu prevederile art. 21 şi ale art. 128 din Constituţie. Se precizează ca prevederile criticate sub aspectul constituţionalităţii nu ingradesc dreptul persoanei de a se adresa justiţiei - art. 21 din Constituţie - şi nici pe acela de a exercita căile de atac - art. 128 din Constituţie -, deoarece, după soluţionarea fondului cauzei, partea interesată are deschise căile de atac, instanţa de control judiciar putind indrepta eventualele greşeli ale instanţei de fond.
    Pentru soluţionarea excepţiei, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului precum şi Guvernului.
    În punctul de vedere al Camerei Deputaţilor se arata, în esenta, ca dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală nu ingradesc accesul liber la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţie, şi sunt în concordanta cu prevederile art. 128 din legea fundamentală, care reglementează folosirea căilor de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, în sensul că acestea se exercită "în condiţiile legii". În concluzie, se propune respingerea excepţiei.
    În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia nu este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale ce fac obiectul acesteia nu privesc fondul cauzei, ci numai aspecte adiacente ale procesului penal. Se considera ca, potrivit art. 128 din Constituţie, părţile şi Ministerul Public pot exercita căile de atac "în condiţiile legii", ceea ce înseamnă ca acestea pot fi folosite numai împotriva hotărîrilor prin care s-a soluţionat fondul procesului penal şi numai în condiţiile prevăzute de lege, respectiv de Codul de procedură penală. Se considera, de asemenea, ca excepţia este nefondata şi pentru faptul ca ea nu se referă la o problemă de constituţionalitate, ci la una de interpretare juridică, de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti. Totodată, se arata ca, în speta, nu se poate retine ca, în lipsa căilor de atac, hotărârea de declinare a competentei este exclusa controlului judiciar, deoarece, prin orice declinare, determinata fie de competenţa materială, fie de cea teritorială, se ajunge la cel puţin un control judiciar din partea unei instanţe superioare, cu prilejul regulatorului de competenţa.
    Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere.
    CURTEA,
    examinînd încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public şi ţinând seama de prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea a fost legal sesizată şi este, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 1, art. 3 şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Referitor la fondul excepţiei, este de menţionat ca, într-adevăr, potrivit art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, "Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă recursului".
    În motivarea excepţiei se arata ca aceasta dispoziţie legală este contrară prevederilor art. 21 şi 128 din Constituţie.
    Dispoziţiile art. 21 din Constituţie prevăd, în alin. (1), ca "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", iar în alin. (2), ca "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
    Prin excepţie se apreciază ca împiedicarea unei persoane de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti de declinare a competentei în materie penală ingradeste accesul liber la justiţie şi creează posibilitatea menţinerii unor hotărâri nelegale, acestea nefiind cenzurabile.
    În legătură cu aceasta critica, este de reţinut ca liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnă însă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs etc. -, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite, asa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. De aceea dispoziţia înscrisă în art. 21 alin. (2) din Constituţie, în sensul că nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie, astfel cum s-a reţinut prin aceeaşi decizie, faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
    Prin excepţie se considera ca prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală ar contraveni şi dispoziţiilor art. 128 din Constituţie.
    Nici aceasta sustinere nu poate fi acceptată, deoarece textul legal contestat nu restringe dreptul celor interesaţi de a se adresa justiţiei, el fiind în concordanta cu prevederile art. 128 din Constituţie, care reglementează modul de folosire a căilor de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti şi precizează ca acestea se exercită "în condiţiile legii", în speta, potrivit Codului de procedura penală.
    Desigur, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a institui regula potrivit căreia hotărârea de declinare a competentei nu este supusă recursului în considerarea faptului ca prin această instanţă nu se pronunţa asupra fondului, exercitarea unor cai de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a dosarului, cu consecinţa diminuării rolului preventiv şi educativ al procesului penal şi a unor materiale suplimentare pentru justiţiabili. Eventualele erori pe care le-ar conţine hotărârea de declinare a competentei pot fi îndreptate de către instanţa de control judiciar, cu ocazia exercitării căilor de atac împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei. Asa fiind, se constată că dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, nefiind contrare prevederilor art. 128 din legea fundamentală, care prevede că exercitarea căilor de atac se face "în condiţiile legii".
    Pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită nici critica potrivit căreia textul de lege atacat ar contraveni dispoziţiilor art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care prevăd dreptul oricărei persoane, ale carei drepturi şi libertăţi au fost violate, la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale.
    În raport de cele arătate, vazind şi prevederile art. 144, lit. c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, invocată de recurenta parte vătămată Zugravu Maria în Dosarul nr. 2.083 P/1995 al Tribunalului Braşov.
    Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronunţată în şedinţa publică din 6 decembrie 1995.
    PREŞEDINTE,
    dr. Lucian Stangu
    Magistrat-asistent,
    Constantin Burada
    --------------