ORDIN nr. 2.133 din 8 decembrie 2005 (*actualizat*)
pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1**)
(actualizat la data de 2 august 2014*)
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI




  • ----------
    În temeiul prevederilor art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, ale art. 5 alin. (2) lit. j) şi alin. (3) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare,
    **) Titlul ordinului a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.
    Titlul ordinului a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.
    ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ----------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.


    Articolul 2

    Vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România pot fi menţinute în circulaţie numai dacă se face dovada încadrării acestora în cerinţele tehnice specifice stabilite de reglementările prevăzute la art. 1, prin efectuarea inspecţiilor tehnice periodice.
    ----------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.


    Articolul 2^1

    Prevederile prezentului ordin nu se aplică maşinilor şi utilajelor autopropulsate pentru lucrări cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, autovehiculelor cu şenile, tramvaielor şi vehiculelor cu tracţiune animală.
    ----------
    Art. 2^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.


    Articolul 3

    (1) Certificarea încadrării vehiculelor în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei se efectuează în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1, pe baza inspecţiei tehnice periodice.
    (2) Inspecţia tehnică periodică include în cazul autovehiculelor şi inspecţia tehnică pentru poluare.
    ----------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".


    Articolul 4

    (1) Inspecţiile tehnice periodice se efectuează de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, prin reprezentanţele sale teritoriale sau prin operatori economici autorizaţi şi monitorizaţi de R.A.R.
    ----------
    Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.002 din 12 august 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 15 august 2008.
    (2) Activitatea de inspecţie tehnică periodică se poate realiza prin operatori economici autorizaţi, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu R.A.R. de către aceştia, în condiţiile legii.
    (3) În activitatea de inspecţie tehnică periodică, autoritatea R.A.R. se concretizează prin folosirea mărcii înregistrate R.A.R. de către operatorii economici autorizaţi sau de către instituţiile publice autorizate, denumite în continuare persoane autorizate, cu asumarea în consecinţă a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din aceasta.
    (4) Persoanele autorizate care au încheiat cu R.A.R. contracte de franciză pentru inspecţia tehnică periodică nu au dreptul să cesioneze activitatea de inspecţie tehnică periodică.
    ----------
    Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.002 din 12 august 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 15 august 2008.
    (5) Aparatura utilizată în staţiile de inspecţie tehnică periodică trebuie să respecte cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare privind activitatea de metrologie, precum şi cerinţele specifice activităţii de inspecţie tehnică periodică stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1.
    (6) Monitorizarea persoanelor autorizate să execute inspecţia tehnică periodică cuprinde:
    a) supravegherea tehnică a staţiilor de inspecţie tehnică periodică, inclusiv prin mijloace informatice;
    b) controlul executării inspecţiilor tehnice periodice în staţiile de inspecţie tehnică periodică, inclusiv prin reverificarea vehiculelor inspectate;
    c) controlul executării inspecţiilor tehnice periodice prin reverificarea vehiculelor inspectate în staţiile reprezentanţelor R.A.R.;
    d) controlul tehnic în trafic.
    (7) Inspecţiile tehnice periodice la anumite categorii de vehicule se efectuează numai de către R.A.R. în staţiile reprezentanţelor sale, în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1.
    (8) În vederea asigurării monitorizării prevăzute la alin. (6):
    a) persoanele autorizate trebuie să asigure posibilitatea conectării informatice la sistemul naţional de supraveghere informatică a inspecţiilor tehnice periodice, gestionat de R.A.R., şi prin personalul implicat în activitatea de inspecţii tehnice periodice trebuie să respecte cerinţele de utilizare a programelor informatice furnizate de R.A.R.;
    b) vehiculul va fi reţinut în staţia de inspecţie tehnică periodică maximum 45 de minute după finalizarea verificărilor din planul de operaţiuni, la solicitarea R.A.R. efectuată prin mijloace informatice sau prin intermediul personalului său abilitat, în vederea reverificării ulterioare de către inspectorii R.A.R. în cadrul staţiei de inspecţie tehnică periodică respective.
    ----------
    Lit. b) a alin. (8) al art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".
    (9) În urma reverificării prevăzute la alin. (6) lit. c) personalul abilitat R.A.R. poate anula inspecţia tehnică periodică în condiţiile stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1.


    Articolul 5

    (1) Autorizarea şi monitorizarea staţiilor de inspecţie tehnică periodică se realizează de R.A.R., în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1.
    ----------
    Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.
    (2) Autorizarea staţiilor de inspecţie tehnică periodică se realizează de R.A.R. cu personal certificat pentru evaluarea conformităţii.
    (3) Pregătirea tehnică specifică şi atestarea personalului care efectuează inspecţii tehnice periodice şi controlul tehnic în trafic al vehiculelor se realizează de R.A.R., în conformitate cu reglementările prevăzute la art. 1.
    ----------
    Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul".
    ----------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.002 din 12 august 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 15 august 2008.


    Articolul 6

    Abrogat.
    ----------
    Art. 6 a fost abrogat de art. 2 din ORDINUL nr. 510 din 21 iunie 2007/ORDINUL nr. 230 din 22 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 19 iulie 2007.


    Articolul 7

    Autorizaţiile tehnice ale persoanelor autorizate, precum şi certificatele de atestare ale inspectorilor tehnici, eliberate de R.A.R. înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, îşi păstrează valabilitatea până la data expirării.


    Articolul 8

    R.A.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 9

    Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor nr. 353/1998 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere, înmatriculate, în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 bis din 3 august 1998, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 10

    Prezentul ordin transpune Directiva 2009/40/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecţia tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile acestora, modificată ultima dată prin Directiva 2010/48/UE a Comisiei din 5 iulie 2010 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind inspecţia tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile acestora, cu excepţia art. 3 alin. (2).
    ----------
    Art. 10 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.


    Articolul 11

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
    Gheorghe Dobre
    Bucureşti, 8 decembrie 2005.
    Nr. 2.133.

    Anexă

    REGLEMENTARI 08/12/2005