DECIZIE nr. 506 din 5 decembrie 2013
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 22 ianuarie 2014



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Bianca Drăghici - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Doina Vivianne Ivanova în Dosarul nr. 64.166/3/2011 (401/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 432D/2013.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate respectă principiul egalităţii în drepturi, iar procedura prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 17 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 64.166/3/2011 (401/2013), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
    Excepţia a fost ridicată de Doina Vivianne Ivanova într-o cauză având ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că "prin modificarea art. 278^1 din Codul de procedură penală, în sensul în care hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă, nu se beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de legile internaţionale, existând în acest moment o contradicţie de punere în aplicare a acestora prin existenţa formulării «în condiţiile legii» din conţinutul art. 129 din Constituţie".
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este fondată, textul de lege criticat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nicio lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept statuat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care vizează respectarea dublului grad de jurisdicţie doar cu privire la judecarea infracţiunilor, nu şi la alte chestiuni preliminare, respectiv de verificare a legalităţii unor soluţii de netrimitere în judecată, prin acte ale procurorului.
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă, deoarece dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile art. 16 şi art. 129 din Constituţie, fiind o normă de procedură edictată în scopul de a evita tergiversarea soluţionării cauzei, pentru asigurarea celerităţii procesului.
    Condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi căile de atac sunt prevăzute de norme juridice de drept procesual, textul de lege criticat având o astfel de natură.
    Totodată, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.
    Avocatul Poporului apreciază că normele legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege.
    De asemenea, consideră că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 aplicându-se fără privilegii şi fără discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 şi 13 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, doar dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, dispoziţii care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
    În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) Accesul liber la justiţie şi art. 129 Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi critici, instanţa de contencios constituţional pronunţând numeroase decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 271 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 17 iulie 2013, Decizia nr. 248 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Decizia nr. 244 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 18 iulie 2013, şi Decizia nr. 408 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 octombrie 2013.
    Astfel, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a Convenţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.
    Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.
    De asemenea, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Vivianne Ivanova în Dosarul nr. 64.166/3/2011 (401/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    ---------