ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 24 octombrie 2007 (*actualizată*)
privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale
(actualizată până la data de 2 iulie 2010*)
-----------
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 31 octombrie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ pănă la data de 2 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 76 din 30 iunie 2010.
Având în vedere prevederile art. 249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care instituie obligaţia României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a transpune în dreptul intern directivele comunitare,
ţinând seama că Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale este în vigoare în statele membre de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, termenul de transpunere acordat acestora fiind 8 august 2002,
având în atenţie angajamentele asumate de autorităţile române prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Capitolul I Definiţii
Articolul 1
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. contract comercial reprezintă contractul încheiat între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani;
2. autoritate contractantă reprezintă:
a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituţie publică - care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local; ...
b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, şi care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii: ...
- este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b); ...
d) oricare întreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi; ...
e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a)-d), care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art. 3 lit. k) din ordonanţa menţionată, acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi. ...
---------
Pct. 2 al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
3. întârzierea plăţii reprezintă depăşirea termenului contractual sau legal stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a preţului;
4. titlu executoriu reprezintă hotărârea pronunţată de o instanţă judecătorească sau decizia de plată emisă de altă autoritate competentă, prin care s-a dispus fie plata imediată, fie plata în rate, care permite creditorului să recupereze creanţele de la debitor prin mijloace de executare silită.
Capitolul II Domeniul de aplicare
Articolul 2
(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale. ...
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă: ...
a) creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă; ...
b) contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. ...
Capitolul III Dobânda aplicabilă obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale
Articolul 3
(1) Creanţa produce dobânzi după cum urmează: ...
---------
Partea introductivă a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 2 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
a) în cazul contractelor încheiate între comercianţi, potrivit art. 43 din Codul comercial; ...
b) în cazul contractelor încheiate între comercianţi şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului: ...
(i) dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua următoare acestui termen;
(îi) dacă data sau termenul de plată nu este fixată/fixat în contract:
- după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;
- dacă data primirii facturii ori a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;
- dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;
- dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la ultima dintre aceste date.
(2) Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor. ...
(3) Este nulă orice convenţie prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor sau un termen de la care creanţa produce dobânzi mai mare decât cel prevăzut la alin. (1). ...
Articolul 4
(1) Părţile sunt libere să stabilească rata dobânzii pentru întârzierea în plata preţului. ...
(2) În cazul în care rata dobânzii nu este stabilită prin contract, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României. Rata de referinţă stabilită pentru prima lună a semestrului se aplică în următoarele 6 luni. ...
---------
Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
Capitolul IV Dispoziţii procedurale
Articolul 5
(1) Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. ...
(2) În cazul litigiilor privitoare la obligaţii de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720^1 din Codul de procedură civilă. ...
---------
Alin. (3) al art. 5 a fost abrogat de art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 76 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 2 iulie 2010.
(4) Judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând conform legii. ...
---------
Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 4 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
Articolul 6
(1) Cererea introdusă potrivit prevederilor art. 5 cuprinde: ...
a) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului; ...
b) numele şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul certificatului de înmatriculare în registrul comerţului, codul fiscal şi contul bancar; ...
c) suma ce face obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiilor de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei; ...
d) semnătura creditorului. ...
(2) La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. ...
(3) Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă. ...
Articolul 7
(1) Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 3 zile înaintea termenului de judecată. ...
(2) Când creditorul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul sau sediul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate. Afişarea, precum şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, sau într-un ziar de largă circulaţie se fac cu 5 zile înainte de data fixată pentru judecată. ...
(3) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor. ...
(4) În citaţie se va preciza că până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. În cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. ...
Articolul 8
(1) În cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere irevocabilă. ...
(2) Dacă creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de expedient, potrivit art. 271 din Codul de procedură civilă, care, prin excepţie de la art. 273 din acelaşi cod, este irevocabilă. ...
(3) Hotărârea de expedient constituie titlu executoriu. ...
Articolul 9
(1) Sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare. ...
(2) În cazul în care debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă această contestaţie este întemeiată. ...
(3) În cazul în care contestaţia este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilă. În această situaţie, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. ...
ART.10
(1) În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată. ...
(2) Dacă debitorul recunoaşte o parte a pretenţiilor creditorului, instanţa emite o ordonanţă de plată parţială pentru suma ce corespunde părţii necontestate a creanţei, stabilind termenul de plată. ...
(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei de plată. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată decât dacă părţile se înţeleg în acest sens. ...
(4) Ordonanţa de plată se va comunică fiecărei părţi de îndată, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. ...
Articolul 11
În cazul în care instanţa, examinând probele cauzei, pronunţă o ordonanţă de plată numai pentru o parte din creanţa pretinsă, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.
Articolul 12
(1) Procedura prevăzută la art. 5-8 şi la art. 10 nu va depăşi 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului. ...
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) nu include perioadele de întârziere ce sunt în culpa creditorului. ...
---------
Art. 12 a fost modificat de pct. 5 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
Articolul 13
(1) Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia. ...
---------
Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. ...
---------
Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 6 al articolul unic din LEGEA nr. 118 din 27 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008.
(3) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă. ...
(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. ...
(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă. ...
Articolul 14
(1) Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu. ...
(2) Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare. ...
Articolul 15
Cererea pentru emiterea ordonanţei de plată prevăzute la art. 12 alin. (1) se timbrează potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. o^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.
*
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva 2000/35/CE privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 200 din 8 august 2000.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
---------------
Ministrul justiţiei,
Tudor-Alexandru Chiuariu
Ministrul pentru întreprinderi
mici şi mijlocii, comerţ, turism
şi profesii liberale,
Ovidiu Ioan Silaghi
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat
Ministrul economiei
şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 24 octombrie 2007.
Nr. 119.
--------