HOTĂRÂRE nr. 631 din 21 august 2013
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii aflate în administrarea Centrului de Reeducare Târgu Ocna din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 27 august 2013



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii cu nr. MFP 35605, aflată în administrarea Centrului de Reeducare Târgu Ocna din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiei prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării, în condiţiile legii.
    (3) După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiei prevăzute la alin. (1), Centrul de Reeducare Târgu Ocna îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.


    Articolul 2

    Anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul justiţiei,
    Robert Marius Cazanciuc
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanţelor publice,
    Daniel Chiţoiu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Bucureşti, 21 august 2013.
    Nr. 631.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a construcţiei aflate în administrarea Centrului
    de Reeducare Târgu Ocna din subordinea Administraţiei
    Naţionale a Penitenciarelor, care trece din domeniul
    public al statului în domeniul privat al acestuia,
    în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării
    Adresa imobilului Persoana juridică ce administrează imobilul Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului
    Oraşul Târgu Ocna, str. Tiseşti nr. 137, judeţul Bacău Centrul de Reeducare Târgu Ocna CUI 20602663 Nr. MFP 35605 Cod de clasificaţie - 8.26.10 Hală reparaţii auto - C27, P - 806,60 mp Valoare - 103.010 lei Extras de CF nr. 60632

    --------