ORDIN nr. 3.671 din 31 octombrie 2023privind modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 2 noiembrie 2023
    Văzând Referatul de aprobare nr. AR 19.789/2023 al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
    având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății emite următorul ordin:

    Articolul I

    Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 și 683 bis din 25 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu luna noiembrie 2023.

    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila

    București, 31 octombrie 2023.
    Nr. 3.671.

    ANEXĂ

    MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI
    ale anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 2.408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale
    ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate
    de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora,
    distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul
    unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau
    direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național
    al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
    a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
    1. În anexa nr. 1, după poziția nr. 6382 se introduc 30 de noi poziții, pozițiile nr. 6383-6412, cu următorul cuprins:

    Nr crt.

    Semn/Obs

    Stare

    Cod

    Denumire produs

    Forma

    Concentrație

    Firma/Țara

    DCI

    Ambalaj

    Gr_atc

    Stat_frm

    Stat_anm

    Preț prod. (lei)

    Preț ridicata maximal fără TVA (lei)

    Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)

    Observații

    Valabilitate preț

    6383

    W69752001

    EGLONYL 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    NEURAXPHARM ARZNEIMITTEL GMBH - GERMANIA

    SULPIRIDUM

    Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 15 caps. (3 ani)

    N05AL01

    MI

    inovativ

    6,82

    7,78

    10,51

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6384

    W69752002

    EGLONYL 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    NEURAXPHARM ARZNEIMITTEL GMBH - GERMANIA

    SULPIRIDUM

    Cutie cu 1 blist. PVC/Al x 30 caps. (3 ani)

    N05AL01

    MI

    inovativ

    6,82

    7,78

    10,51

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6385

    W69753001

    EGLONYL 200 mg

    COMPR.

    200 mg

    NEURAXPHARM ARZNEIMITTEL GMBH - GERMANIA

    SULPIRIDUM

    Cutie cu 1 blist. PVC/Al x 12 compr. (3 ani)

    N05AL01

    MI

    inovativ

    15,22

    17,35

    23,45

    Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 12 luni, în condițiile art. 5 alin. (7) din normele aprobate prin OMS nr. 368/2017.

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6386

    W67702007

    ELIGARD 22,5 mg

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.

    22,5 mg

    RECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA
    S.P.A. - ITALIA

    LEUPRORELINUM

    1 cutie x 1 casetă termoformată care conține un sistem preconectat format dintr-o seringă din PP, preumplută cu solvent (seringa A), o seringă preumplută cu pulbere (seringa B) și un conector cu buton de comutare între cele 2 seringi; un ac steril (2 ani după ambalarea pt. comercializare; după reconstituire se administrează imediat pacientului)

    L02AE02

    MI

    inovativ

    676,69

    706,69

    808,44

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6387

    W67816003

    ELIGARD 45 mg

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.

    45 mg

    RECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A. - ITALIA

    LEUPRORELINUM

    O cutie de carton conținând 1 casetă termoformată. Caseta conține un sistem preconectat format dintr-o seringă preumplută cu solvent (seringa A), o seringa preumplută cu pulbere (seringa B) (2 ani)

    L02AE02

    MI

    inovativ

    1.229,55

    1.259,55

    1.411,06

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6388

    W69643007

    QUETIAPINĂ TEVA
    200 mg

    COMPR. CU ELIB. PREL.

    200 mg

    TEVA B.V. - ȚĂRILE DE JOS

    QUETIAPINUM

    Cutie cu blist. PVC/PVDC-Al x 60 compr. cu elib. prel. (3 ani)

    N05AH04

    MG

    generic

    36,09

    41,14

    53,81

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6389

    W69645007

    QUETIAPINĂ TEVA
    300 mg

    COMPR. CU ELIB. PREL.

    300 mg

    TEVA B.V. - ȚĂRILE DE JOS

    QUETIAPINUM

    Cutie cu blist. PVC/PVDC-Al x 60 compr. cu elib. prel. (3 ani)

    N05AH04

    MG

    generic

    67,40

    75,49

    95,45

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6390

    W61181009

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 10 mg

    CAPS.

    10 mg

    ZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂ

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 7 caps. (2 ani)

    N06BA09

    MG

    generic

    38,73

    44,15

    57,75

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6391

    W61182009

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 18 mg

    CAPS.

    18 mg

    ZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂ

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 7 caps. (2 ani)

    N06BA09

    MG

    generic

    39,20

    44,69

    58,45

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6392

    W61183011

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 25 mg

    CAPS.

    25 mg

    ZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂ

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 28 caps. (2 ani)

    N06BA09

    MG

    generic

    165,23

    181,75

    221,88

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6393

    W61184011

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 40 mg

    CAPS.

    40 mg

    ZENTIVA K.S. - REPUBLICA CEHĂ

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 28 caps. (2 ani)

    N06BA09

    MG

    generic

    170,40

    187,44

    228,83

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6394

    W68965029

    VIMOVO 500 mg/20 mg

    COMPR. CU ELIB. MODIF.

    500 mg/20 mg

    GRÜNENTHAL GMBH - GERMANIA

    COMBINAȚII (NAPROXENUM + ESOMEPRAZOLUM)

    Cutie cu 1 flac. din PEID cu capac din PP prevăzut cu sistem securizat pentru copii și desicant (silicagel) inclus în capac x 30 compr. elib. modif. (2 ani)

    M01AE52

    MI

    inovativ

    43,43

    49,51

    64,76

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6395

    W69702002

    RENAGEL 800 mg

    COMPR. FILM.

    800 mg

    SANOFI B.V. - ȚĂRILE DE JOS

    SEVELAMER

    Flac. PEID. x 180 compr. film. (3 ani)

    V03AE02

    MI

    inovativ

    289,72

    318,69

    385,52

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6396

    W69566002

    THYROGEN 0,9 mg

    PULB. PT. SOL. INJ.

    0,9 mg

    SANOFI B.V. - ȚĂRILE DE JOS

    TIREOTROPINUM ALFA

    Cutie x 2 flacoane (3 ani)

    H01AB01

    MI

    inovativ

    2.663,03

    2.693,03

    2.973,55

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6397

    W61586003

    CEFEPIMA MIP 1 g

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1 g

    MIP PHARMA GMBH - GERMANIA

    CEFEPIMUM

    Cutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, cu capacitatea de 15 ml, cu capac din cauciuc bromobutilic și capsă flip-off din Al care conține pulbere pentru sol. inj./perf. (27 de luni după ambalarea pentru comercializare; după prima deschidere a flac.: 2 h la temp. de
    25 °C)

    J01DE01

    MG

    generic

    136,30

    149,93

    183,03

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6398

    W61587003

    CEFEPIMA MIP 2 g

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    2 g

    MIP PHARMA GMBH - GERMANIA

    CEFEPIMUM

    Cutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, cu capacitatea de 50 ml, cu capac din cauciuc bromobutilic și capsă flip-off din Al care conține pulbere pentru sol. inj./perf. (27 de luni după ambalarea pentru comercializare; după prima deschidere a flac.: 2 h la temp. de
    25 °C)

    J01DE01

    MG

    generic

    466,89

    496,89

    579,76

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6399

    W69237004

    JANSITIN DUO 50 mg/1.000 mg

    COMPR. FILM.

    50 mg/1.000 mg

    G.L. PHARMA GMBH - AUSTRIA

    COMBINAȚII (SITAGLIPTINUM + METFORMINUM)

    Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. (24 de luni)

    A10BD07

    MG

    generic

    25,52

    29,09

    38,05

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6400

    W69107004

    SPIRONOLACTONĂ MEDREG 25 mg

    COMPR. FILM.

    25 mg

    MEDREG S.R.O - REPUBLICA CEHĂ

    SPIRONOLACTONUM

    Cutie cu blist. PVC/Al x 50 compr. film. (3 ani)

    C03DA01

    MG

    generic

    15,31

    17,45

    23,59

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6401

    W13949004

    CEFORT 1 g

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1 g

    ANTIBIOTICE - S.A. - ROMÂNIA

    CEFTRIAXONUM

    Cutie cu 1 flac. din sticlă incoloră, capacitate 10 ml cu pulb. pt. sol. inj./perf. (3 ani)

    J01DD04

    MG

    generic

    17,00

    19,38

    26,19

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6402

    W63066001

    MEDICAMENTE HOMEOPATICE GRANULE 2

    GRANULE

    PLANTEXTRAKT - S.R.L. - ROMÂNIA

    HOMEOPATE

    Flac. din PP de culoare albă închis cu capac transparent din polistiren și sistem dozator din PP, de culoare albă cu 4 g granule homeopatice (5 ani)

    MG

    generic

    13,00

    14,82

    20,03

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6403

    W62620001

    MEDICAMENTE HOMEOPATICE GRANULE 1

    GRANULE

    PLANTEXTRAKT - S.R.L. - ROMÂNIA

    HOMEOPATE

    Flac. din PP de culoare albă închis cu capac transparent din polistiren și sistem dozator din PP, de culoare albă cu 4 g granule homeopatice (5 ani)

    MG

    generic

    13,00

    14,82

    20,03

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6404

    W67921001

    TEPADINĂ 400 mg

    PULB. + SOLV. PT. SOL. PERF.

    400 mg

    ADIENNE - S.R.L. S.U. - ITALIA

    THIOTEPUM

    Cutie cu o pungă bicompartimentat, conținând 400 mg de pulbere într-un compartiment și 400 ml soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml, în celălalt compartiment (18 luni)

    L01AC01

    MG

    generic

    14.342,24

    14.372,24

    15.703,89

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6405

    W67310001

    CEFTAZIDIMĂ APTAPHARMA 1 g

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    1 g

    APTA MEDICA INTERNACIONAL D.O.O. - SLOVENIA

    CEFTAZIDIMUM

    Cutie cu 10 flac. din sticlă incoloră x 1 g pulb. pt. sol. inj./perf. (3 ani după ambalarea pt. comercializare; după reconstituirea sol. se utilizează imediat)

    J01DD02

    MG

    generic

    53,65

    60,09

    75,98

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6406

    W68524001

    ALLUZIENCE 200 UNITĂȚI Speywood/ml

    SOL. INJ.

    200 UNITĂȚI SPEYWOOD/ml

    IPSEN PHARMA - FRANȚA

    TOXINA BOTULINICĂ DE TIP A

    Cutie cu 1 flac. din sticlă cu sol inj. (12 luni)

    M03AX01

    MI

    inovativ

    405,47

    435,47

    512,81

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6407

    W69287002

    TEREBYO 14 mg

    COMPR. FILM.

    14 mg

    SANDOZ - S.R.L. - ROMÂNIA

    TERIFLUNOMIDUM

    Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film. (3 ani)

    L04AA31

    MG

    generic

    1.475,61

    1.505,61

    1.679,26

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6408

    W66284002

    ASTONIN H 0,1 mg

    COMPR.

    0,1 mg

    MERCK ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA

    FLUDROCORTISONUM

    Cutie cu 5 blist. PA-Al-PVC/Al x 10 compr. (3 ani)

    H02AA02

    MI

    inovativ

    69,53

    77,87

    98,46

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6409

    SP

    W69743001

    SULFAT DE PROTAMINĂ LEO PHARMA 1.400 UI ANTI-HEPARINĂ/ml

    SOL. INJ./PERF.

    10 mg/ml

    LEO PHARMA A/S - DANEMARCA

    PROTAMINI SULFAS

    Cutie cu 5 fiole a câte 5 ml sol. inj./perf. (3 ani după amb. pt comercializare; după deschiderea fiolei se util. imediat)

    V03AB14

    162,93

    179,23

    218,80

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    6410

    N

    W69804001

    TRANDATE 5 mg/ml

    SOL. INJ.

    5 mg/ml

    ALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA

    LABETALOLUM

    Cutie cu 5 fiole x 20 ml sol. inj. (2 ani după deschidere/ diluție - trebuie utilizat imediat)

    C07AG01

    MG

    492,50

    522,50

    607,68

    Cant. 8.000 de cutii

    Prețurile sunt valabile până la data de 19.09.2024.

    6411

    N

    W59828001

    NORMOSANG

    CONC. PT. SOL. PERF.

    25 mg/ml

    CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA

    HEMINA UMANĂ

    1 cutie x 4 fiole x 10 ml conc. pt. sol. perf. (2 ani)

    B06AB

    MI

    9.675,85

    9.705,85

    10.617,53

    Autorizație pentru nevoi speciale nr. 832/2023 Cant. 1 cutie

    Prețurile sunt valabile până la data de 15.10.2024.

    6412

    N

    W69157001

    WILZIN 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA

    ACETAT DE ZINC DIHIDRAT

    Cutie cu 1 flac. x 250 caps. (3 ani)

    A16AX05

    MI

    1.241,60

    1.271,60

    1.424,19

    Autorizație pentru nevoi speciale nr. 830/2023 Cant. 4 cutii

    Prețurile sunt valabile până la data de 9.10.2024.
    2. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 103, 267, 628, 629, 630, 631, 871, 889, 890, 929, 1841, 1842, 1843, 1853, 1854, 2185, 2186, 2953, 3077, 3107, 3108, 3367, 3368, 4070, 4071, 4072, 4297, 4298, 4299, 4300, 4301, 4302, 4303, 4304, 4305, 4306, 4307, 4364, 4366, 4627, 4628, 4706, 4809, 4810, 4811, 4955, 4957, 5324, 5325, 5326, 5327, 5328, 5329, 5332, 5489, 5893, 6084 și 6085 se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Nr crt.

    Semn/Obs

    Stare

    Cod

    Denumire produs

    Forma

    Concentrație

    Firma/Țara

    DCI

    Ambalaj

    Gr_atc

    Stat_frm

    Stat_anm

    Preț prod. (lei)

    Preț ridicata maximal fără TVA (lei)

    Preț amănuntul maximal cu TVA (lei)

    Observații

    Valabilitate preț

    103
     
    N

    W69217001

    ACIDO TRANEXAMICO BIOINDUSTRIA L.I.M. 500 mg/5 ml

    SOL. INJ. PT. ADM. I.V. ȘI ORALĂ

    500 mg/5 ml

    CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA

    ACIDUM TRANEXAMICUM

    Cutie cu 5 fiole x 5 ml sol. inj. (3 ani)

    B02AA02

    MG
     
    12,98

    14,80

    20,00

    Cant. 66.405 cutii

    Prețurile sunt valabile până la data de 21.10.2024.

    ……………........

    267
      
    W64494001

    ALOFISEL 5 x 10(6)celule/ml

    SUSP. INJ.

    5 x 10(6) celule/ml

    TAKEDA PHARMA A/S - DANEMARCA

    DARVADSTROCELUM

    Cutie cu 4 flac. din sticlă x 6 ml susp. (72 de ore)

    L04AX08

    MO

    orfan

    279.318,00

    279.347,64

    304.527,47
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    ................................

    628

    !

    DC

    W61181001

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 10 mg

    CAPS.

    10 mg

    ZENTIVA K.S.

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 7 caps.

    N06BA09

    MG

    generic

    38,73

    44,15

    57,75
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    629

    !

    DC

    W61182001

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 18 mg

    CAPS.

    18 mg

    ZENTIVA K.S.

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 7 caps.

    N06BA09

    MG

    generic

    39,20

    44,69

    58,45
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    630

    !

    DC

    W61183003

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 25 mg

    CAPS.

    25 mg

    ZENTIVA K.S.

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 28 caps.

    N06BA09

    MG

    generic

    165,23

    181,75

    221,88
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    631

    !

    DC

    W61184003

    ATOMOXETINĂ ZENTIVA 40 mg

    CAPS.

    40 mg

    ZENTIVA K.S.

    ATOMOXETINUM

    Cutie cu blist. PVC-Aclar- PVC/Al x 28 caps.

    N06BA09

    MG

    generic

    170,40

    187,44

    228,83
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ........................................

    871
      
    W68328001

    BORTEZOMIB FRESENIUS KABI 2,5 mg

    PULB. PT. SOL. INJ.

    2,5 mg

    FRESENIUS KABI DEUTSCHLAND GMBH

    BORTEZOMIBUM

    Cutie cu 1 flac. din sticlă transparentă de tip I, cu capacitatea de
    10 ml, ce conține 2,5 mg bortezomib

    L01XG01

    MG

    generic

    1.191,14

    1.221,14

    1.369,19
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ......................................

    889
      
    W62794001

    BRILIQUE

    COMPR. FILM.

    60 mg

    ASTRAZENECA AB - SUEDIA

    TICAGRELOR

    Blister calendar transparent din PVC-PVdC/Al (cu simbolurile soare/lună) x 56 compr. film. (3 ani)

    B01AC24

    MI

    inovativ

    193,90

    213,29

    260,38
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    890
      
    W56291004

    BRILIQUE

    COMPR. FILM.

    90 mg

    ASTRAZENECA AB - SUEDIA

    TICAGRELOR

    Cutie cu 4 blist. calendar transparent din PVC-PVdC/ aluminiu (cu simbolurile soare/lună) x 14 compr. film. (3 ani)

    B01AC24

    MI

    inovativ

    233,31

    256,64

    313,31
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    ......................................

    929
      
    W69200001

    BRUKINSA 80 mg

    CAPS.

    80 mg

    BEIGENE IRELAND LIMITED - IRLANDA

    ZANUBRUTINIBUM

    Cutie cu 1 flac. din HDPE x 120 caps. (3 ani)

    L01EL03

    MI

    inovativ

    21.924,20

    21.954,20

    23.968,23
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ...........................................

    1841

    !

    DC

    W63529001

    EGLONYL 200 mg

    COMPR.

    200 mg

    SANOFI ROMANIA - S.R.L.

    SULPIRIDUM

    Cutie cu 1 blist. PVC/Al x 12 compr.

    N05AL01

    MI

    inovativ

    15,22

    17,35

    23,45

    Prețurile sunt aprobate pentru o perioadă de 12 luni, în condițiile art. 5 alin. (7) din normele aprobate prin OMS nr. 368/2017.

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    1842

    !

    DC

    W63528001

    EGLONYL 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    SANOFI ROMANIA - S.R.L.

    SULPIRIDUM

    Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 15 caps.

    N05AL01

    MI

    inovativ

    6,82

    7,78

    10,51
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    1843

    !

    DC

    W63528002

    EGLONYL 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    SANOFI ROMANIA - S.R.L.

    SULPIRIDUM

    Cutie cu 1 blist. PVC/Al x 30 caps.

    N05AL01

    MI

    inovativ

    6,82

    7,78

    10,51
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    .....................................

    1853

    !

    DC

    W67702006

    ELIGARD 22,5 mg

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.

    22,5 mg

    RECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A

    LEUPRORELINUM

    Cutie x 1 set de 2 casete termoformate; o casetă conține o seringă preumplută (seringa A), piston pt. seringa B și plic desicant; cealaltă casetă conține o seringă preumplută (seringa B), ac steril și plic desicant.

    L02AE02

    MI

    inovativ

    676,69

    706,69

    808,44
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    1854

    !

    DC

    W67816001

    ELIGARD 45 mg

    PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ.

    45 mg

    RECORDATI INDUSTRIA CHIMICA E FARMACEUTICA S.P.A.

    LEUPRORELINUM

    O cutie de carton cu două casete ce conțin 2 seringi preumplute (1 x seringa A; 1 x seringa B)

    L02AE02

    MI

    inovativ

    1.229,55

    1.259,55

    1.411,06
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ............................

    2185
      
    W53248003

    FENTANYL ACTAVIS 25 micrograme/h

    PLASTURE TRANSDERMIC

    25 micrograme/h

    ACTAVIS GROUP PTC EHF.

    FENTANYLUM

    Cutie x 5 plicuri multistrat din hârtie PEJD-Al-Surlyn x 1 plasture transdermic (18 luni)

    N02AB03

    MG

    generic

    53,86

    60,32

    76,27
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    2186
      
    W53249003

    FENTANYL ACTAVIS 50 micrograme/h

    PLASTURE TRANSDERMIC

    50 micrograme/h

    ACTAVIS GROUP PTC EHF.

    FENTANYLUM

    Cutie x 5 plicuri multistrat din hârtie PEJD-Al-Surlyn x 1 plasture transdermic (18 luni)

    N02AB03

    MG

    generic

    89,99

    100,79

    123,04
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ..................................

    2953
     
    N

    W69234001

    KARAZEPIN

    COMPR.

    200 mg

    C.N. UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA

    CARBAMAZEPINUM

    Cutie cu blist. x 25 comprimate (2 ani)

    N03AF01

    MG
     
    6,03

    6,87

    9,29

    Cant. 1310397 de cutii

    Prețurile sunt valabile până la data de 31.10.2024.

    ...................................

    3077
      
    W65240002

    LAMZEDE 10 mg

    PULB. PT. SOL. PERF.

    10 mg

    CHIESI FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIA

    VELMANAZA ALFA

    Flacon de 10 ml care conține 10 mg velmanaza alfa (2 ani)

    A16AB15

    MO

    orfan

    4.351,22

    4.381,21

    4.813,68
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    .....................................

    3107

    !

    DC

    W60450001

    LEMTRADA

    CONC. PT. SOL. PERF.

    12 mg/1,2 ml

    GENZYME THERAPEUTICS LTD - MAREA BRITANIE

    ALEMTUZUMABUM

    Cutie x 1 flacon x 12 mg/1,2 ml

    L04AA34
     
    inovativ

    25.912,17

    25.942,14

    28.315,12
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    3108
      
    W64873001

    LEMTRADA 12 mg

    CONC. PT. SOL. PERF.

    12 mg/1,2 ml

    SANOFI BELGIUM - BELGIA

    ALEMTUZUMABUM

    Cutie cu 1 flacon x 12 mg/1,2 ml (3 ani)

    L04AA34

    MI

    inovativ

    25.912,17

    25.942,14

    28.315,12
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    ......................................

    3367
      
    W64663002

    MAVENCLAD 10 mg

    COMPR.

    10 mg

    MERCK EUROPE B.V. - OLANDA

    CLADRIBINUM

    Cutie cu blist. OPA/Al/PVC-Al x 4 compr. (ambalaj tip portofel) (3 ani)

    L04AA40

    MI

    inovativ

    29.613,57

    29.643,53

    32.349,64
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    3368
      
    W64663001

    MAVENCLAD 10 mg

    COMPR.

    10 mg

    MERCK EUROPE B.V. - OLANDA

    CLADRIBINUM

    Cutie cu blist. OPA/Al/PVC-Al x 1 compr. (ambalaj tip portofel) (3 ani)

    L04AA40

    MI

    inovativ

    7.403,39

    7.433,38

    8.140,55
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    ....................................

    4070
      
    W65560002

    OPDIVO 10 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    10 mg/ml

    BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA

    NIVOLUMABUM

    Cutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 10 ml (100 mg conc. pt. sol. perf.) (3 ani flacon nedeschis)

    L01FF01

    MI

    inovativ

    4.960,48

    4.990,47

    5.477,77
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    4071
      
    W65560001

    OPDIVO 10 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    10 mg/ml

    BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA

    NIVOLUMABUM

    Cutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 40 mg conc. pt. sol. perf. (2 ani)

    L01FF01

    MI

    inovativ

    1.665,68

    1.695,68

    1.886,44
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    4072
      
    W65560004

    OPDIVO 10 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    10 mg/ml

    BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA

    NIVOLUMABUM

    Cutie cu 1 flac. din sticlă de tip I x 12 ml (120 mg conc. pt. sol. perf.) (2 ani)

    L01FF01

    MI

    inovativ

    5.927,35

    5.957,34

    6.531,66
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.

    ..................................

    4297
      
    W68580002

    PAZOPANIB ZENTIVA 200 mg

    COMPR. FILM.

    200 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Cutie cu 1 flac. PEID x 90 compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    3.759,00

    3.789,00

    4.168,16
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4298
      
    W68580003

    PAZOPANIB ZENTIVA 200 mg

    COMPR. FILM.

    200 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Ambalaj multiplu cu flac. PEID x 90 (3 x 30) compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    3.759,00

    3.789,00

    4.168,16
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4299
      
    W68580005

    PAZOPANIB ZENTIVA 200 mg

    COMPR. FILM.

    200 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Cutie cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 90 compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    3.759,00

    3.789,00

    4.168,16
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4300
      
    W68580006

    PAZOPANIB ZENTIVA 200 mg

    COMPR. FILM.

    200 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Ambalaj multiplu cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 90 (3 x 30) compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    3.759,00

    3.789,00

    4.168,16
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4301
      
    W68580008

    PAZOPANIB ZENTIVA 200 mg

    COMPR. FILM.

    200 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Cutie cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 90 x 1 compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    3.759,00

    3.789,00

    4.168,16
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4302
      
    W68580009

    PAZOPANIB ZENTIVA 200 mg

    COMPR. FILM.

    200 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Ambalaj multiplu cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 90 x 1 (3 pachete cu 30 x 1) compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    3.759,00

    3.789,00

    4.168,16
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4303
      
    W68583002

    PAZOPANIB ZENTIVA 400 mg

    COMPR. FILM.

    400 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Cutie cu 1 flac. PEID x 60 compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    4.936,12

    4.966,12

    5.451,22
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4304
      
    W68583004

    PAZOPANIB ZENTIVA 400 mg

    COMPR. FILM.

    400 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Cutie cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 60 compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    4.936,12

    4.966,12

    5.451,22
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4305
      
    W68583005

    PAZOPANIB ZENTIVA 400 mg

    COMPR. FILM.

    400 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Ambalaj multiplu cu blist. PVC-PE-PVdC/Al x 60 (2 x 30) compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    4.936,12

    4.966,12

    5.451,22
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4306
      
    W68583007

    PAZOPANIB ZENTIVA 400 mg

    COMPR. FILM.

    400 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Cutie cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 60 x 1 compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    4.936,12

    4.966,12

    5.451,22
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4307
      
    W68583008

    PAZOPANIB ZENTIVA 400 mg

    COMPR. FILM.

    400 mg

    ZENTIVA K.S.

    PAZOPANIBUM

    Ambalaj multiplu cu blist. unidoză PVC-PE-PVdC/Al x 60 x 1 (2 pachete cu 30 x 1) compr. film.

    L01EX03

    MG

    generic

    4.936,12

    4.966,12

    5.451,22
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ...................................

    4364
      
    W63520001

    PERINDOPRIL TOSILAT/INDAPAMIDA TEVA 10 mg/2,5 mg

    COMPR. FILM.

    10 mg/2,5 mg

    TEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.

    COMBINAȚII (PERINDOPRILUM + INDAPAMIDUM)

    Cutie cu 1 flac. alb, opac din PP x 30 compr. film.

    C09BA04

    MG

    generic

    21,49

    24,50

    33,11
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ....................................

    4366
      
    W60021001

    PERINDOPRIL TOSILAT/INDAPAMIDA TEVA 5 mg/1,25 mg

    COMPR. FILM.

    5 mg/1,25 mg

    TEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.

    COMBINAȚII (PERINDOPRILUM + INDAPAMIDUM)

    Cutie cu 1 flac. din PP x 30 compr. film.

    C09BA04

    MG

    generic

    13,59

    15,49

    20,94
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    .......................................

    4627

    !

    DC

    W58674007

    QUETIAPINĂ TEVA 200 mg

    COMPR. ELIB. PREL.

    200 mg

    TEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.

    QUETIAPINUM

    Cutie x blistere PVC/Aclar-Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani)

    N05AH04

    MG

    generic

    36,09

    41,14

    53,81
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4628

    !

    DC

    W58675007

    QUETIAPINĂ TEVA 300 mg

    COMPR. ELIB. PREL.

    300 mg

    TEVA PHARMACEUTICALS - S.R.L.

    QUETIAPINUM

    Cutie x blistere PVC/Aclar-Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani)

    N05AH04

    MG

    generic

    67,40

    75,49

    95,45
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ....................................

    4706

    !

    DC

    W08985002

    RENAGEL 800 mg

    COMPR. FILM.

    800 mg

    GENZYME EUROPE BV

    SEVELAMER

    Flac. PEID. x 180 compr. film.

    V03AE02

    MI

    inovativ

    289,72

    318,69

    385,52
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ........................................

    4809
      
    W67590001

    RISPERIDONĂ TEVA 25 mg

    PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.

    25 mg

    TEVA B.V.

    RISPERIDONUM

    Cutie cu 1 pachet cu 1 doză care conține 1 tăviță cu: 1 flac. din sticlă + 1 seringă preumplută din sticlă cu 2 ml solv. + adaptor flac. + 2 ace Terumo SurGuard(R)3 pt. injectare i.m.

    N05AX08

    MG

    generic

    206,45

    227,10

    277,24
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4810
      
    W67591001

    RISPERIDONĂ TEVA 37,5 mg

    PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.

    37,5 mg

    TEVA B.V.

    RISPERIDONUM

    Cutie cu 1 pachet cu 1 doză care conține 1 tăviță cu: 1 flac. din sticlă + 1 seringă preumplută din sticlă cu 2 ml solv. + adaptor flac. + 2 ace Terumo SurGuard(R)3 pt. injectare i.m.

    N05AX08

    MG

    generic

    283,73

    312,10

    378,34
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    4811
      
    W67592001

    RISPERIDONĂ TEVA 50 mg

    PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. CU ELIB. PREL.

    50 mg

    TEVA B.V.

    RISPERIDONUM

    Cutie cu 1 pachet cu 1 doză care conține 1 tăviță cu: 1 flac. din sticlă + 1 seringă preumplută din sticlă cu 2 ml solv. + adaptor flac. + 2 ace Terumo SurGuard(R)3 pt. injectare i.m.

    N05AX08

    MG

    generic

    346,10

    376,10

    448,10
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ....................................

    4955

    !

    DC

    W66955001

    SARCLISA 20 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    20 mg/ml

    SANOFI

    ISATUXIMABUM

    Cutie cu 1 flacon a 5 ml (100 mg/5 ml)

    L01XC38

    MI

    inovativ

    2.304,92

    2.334,92

    2.583,21
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ...................................

    4957
      
    W69367001

    SARCLISA 20 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    20 mg/ml

    SANOFI WINTHROP INDUSTRIE - FRANȚA

    ISATUXIMABUM

    Cutie cu 1 flacon a 5 ml (100 mg/5 ml) (3 ani)

    L01XC38

    MI

    inovativ

    2.304,92

    2.334,92

    2.583,21
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ......................................

    5324

    !

    DC

    W43546001

    SUTENT 12,5 mg

    CAPS.

    12,5 mg

    PFIZER LIMITED - MAREA BRITANIE

    SUNITINIBUM

    Cutie x 1 flacon din PEID prevăzut cu capac din PP x 30 capsule (3 ani)

    L01EX01

    MO

    inovativ

    385,00

    415,00

    490,50
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    5325
      
    W65026001

    SUTENT 12,5 mg

    CAPS.

    12,5 mg

    PFIZER EUROPE MA EEIG

    SUNITINIBUM

    Cutie cu 1 flac. din PEID x 30 caps.

    L01EX01

    MI

    inovativ

    385,00

    415,00

    490,50
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    5326

    !

    DC

    W43556001

    SUTENT 25 mg

    CAPS.

    25 mg

    PFIZER LIMITED - MAREA BRITANIE

    SUNITINIBUM

    Cutie x 1 flacon din PEID prevăzut cu capac din PP x 30 capsule (3 ani)

    L01EX01

    MO

    inovativ

    870,00

    900,00

    1.019,15
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    5327
      
    W65027001

    SUTENT 25 mg

    CAPS.

    25 mg

    PFIZER EUROPE MA EEIG

    SUNITINIBUM

    Cutie cu 1 flac. din PEID x 30 caps.

    L01EX01

    MI

    inovativ

    870,00

    900,00

    1.019,15
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    5328

    !

    DC

    W43557001

    SUTENT 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    PFIZER LIMITED - MAREA BRITANIE

    SUNITINIBUM

    Cutie x 1 flacon din PEID prevăzut cu capac din PP x 30 capsule (3 ani)

    L01EX01

    MO

    inovativ

    1.416,00

    1.446,00

    1.614,29
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    5329
      
    W65028001

    SUTENT 50 mg

    CAPS.

    50 mg

    PFIZER EUROPE MA EEIG

    SUNITINIBUM

    Cutie cu 1 flac. din PEID x 30 caps.

    L01EX01

    MI

    inovativ

    1.416,00

    1.446,00

    1.614,29
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ............................................

    5332
      
    W65829001

    SUVEZEN 40 mg/10 mg

    COMPR. FILM.

    40 mg/10 mg

    SANOFI ROMANIA - S.R.L.

    COMBINAȚII (ROSUVASTATINUM + EZETIMIBUM)

    Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film.

    C10BA06

    MG

    generic

    51,55

    57,73

    73,00
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ............................

    5489

    !

    DC

    W42160002

    THYROGEN 0,9 mg

    PULB. PT. SOL. INJ.

    0,9 mg

    GENZYME EUROPE BV

    TIREOTROPINUM ALFA

    Cutie x 2 flacoane

    H01AB01

    MI

    inovativ

    2.663,03

    2.693,03

    2.973,55
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ................................

    5893

    !

    DC

    W68965003

    VIMOVO 500 mg/20 mg

    COMPR. CU ELIB. MODIF.

    500 mg/20 mg

    GRÜNENTHAL GMBH

    COMBINAȚII (NAPROXENUM + ESOMEPRAZOLUM)

    Cutie cu 1 flac. PEID cu capac PP prevăzut cu sist. securizat pt. copii și desicant silicagel x 30 compr. elib. modif.

    M01AE52

    MI

    inovativ

    43,43

    49,51

    64,76
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.07.2024.

    ............................

    6084
      
    W65565002

    YERVOY 5 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    5 mg/ml

    BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA

    IPILIMUMABUM

    Cutie cu 1 flacon din sticlă x 40 ml concentrat pt. sol. perf. (200 mg ipilimumab) (3 ani)

    L01FX04

    MI

    inovativ

    51.063,97

    51.093,91

    55.730,58
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023

    6085
      
    W65565001

    YERVOY 5 mg/ml

    CONC. PT. SOL. PERF.

    5 mg/ml

    BRISTOL-MYERS SQUIBB PHARMA EEIG - IRLANDA

    IPILIMUMABUM

    Cutie cu 1 flacon din sticlă x 10 ml concentrat pt. sol. perf. (50 mg ipilimumab) (3 ani)

    L01FX04

    MI

    inovativ

    12.766,00

    12.795,98

    13.985,79
     
    Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2023.“
    3. În anexa nr. 1, pozițiile nr. 554, 555, 556, 557, 2026, 2133, 2717, 2718, 2719, 3762, 6265 și 6269 se abrogă.4. În anexa nr. 2 lista B, după poziția nr. 1365 se introduc 4 noi poziții, pozițiile nr. 1366-1369, cu următorul cuprins:

    Nr crt.

    cod_cim

    obs

    Denumire produs

    forma

    Concentrație

    Firma/țara

    DCI

    Ambalaj

    grupa ATC

    statut_frm

    statut_anm

    stare

    Preț referință generic (PRG) Actualizare T2 2022

    1366

    W69187001

    VERDYE 5 mg/ml

    PULB. PT. SOL. INJ.

    5 mg/ml

    DIAGNOSTIC GREEN GMBH - GERMANIA

    VERDE DE INDOCIANINĂ

    Cutie cu 5 flac. din sticlă portocalie (tip I) a câte 25 mg pulb. pt. sol. inj. (5 ani după ambalare pentru comercializare; după reconstituire se utilizează imediat)

    V04CX01

    MG

    generic

    1.755,44

    1367

    W66554002

    FOMICYT 40 mg/ml

    PULB. PT. SOL. PERF.

    40 mg/ml

    INFECTOPHARM ARZNEIMITTEL UND CONSILIUM GMBH - GERMANIA

    FOSFOMYCINUM

    Cutie cu 10 flac. din sticlă transparentă tip I x 4 g fosfomicină (4 ani)

    J01XX01

    MG

    generic

    1.370,08

    1368

    W67921001

    TEPADINĂ 400 mg

    PULB. + SOLV. PT. SOL. PERF.

    400 mg

    ADIENNE S.R.L. S.U. - ITALIA

    THIOTEPUM

    Cutie cu o punga bicompartimentată, conținând 400 mg de pulbere într-un compartiment și 400 ml soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml, în celălalt compartiment (18 luni)

    L01AC01

    MG

    generic

    14.342,24

    1369

    W61587003

    CEFEPIMA MIP 2 g

    PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

    2 g

    MIP PHARMA GMBH - GERMANIA

    CEFEPIMUM

    Cutie cu 10 flac. din sticlă incoloră, cu capacitatea de 50 ml, cu capac din cauciuc bromobutilic și capsă flip-off din Al care conține pulbere pentru sol. inj./perf. (27 luni după ambalarea pentru comercializare; după prima deschidere a flac.: 2 h la temp. de 25°C)

    J01DE01

    MG

    generic

    466,89

    -----