ACORD din 28 octombrie 2008
privind Amendamentul nr. 1 la Contractul de finanţare, convenit între România, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., la Bucureşti la 28 octombrie 2008 şi la Luxemburg la 6 noiembrie 2008*)
EMITENT
  • ACT INTERNAŢIONAL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 28 noiembrie 2008



    Nr. 23.370 (RO)
    Serapis Nr. 2004 0605
    România - Proiect privind construcţia autostrăzii Cernavodă - Constanţa
    --------- Notă *) Traducere.
    Prezentul acord este încheiat între:
    România, reprezentată de Ministerul Economiei şi Finanţelor,
    cu sediul în str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, RO - 70060,
    Bucureşti, România, reprezentat de
    domnul Varujan Vosganian,
    ministrul economiei şi finanţelor (denumită în continuare Împrumutatul), ca primă parte,
    Banca Europeană de Investiţii, cu sediul central în bd. Konrad Adenauer nr. 100, L-2950,
    Luxemburg, reprezentată de domnul Cormac Murfy,
    în calitate de director de departament, şi domnul Fulceri Bruni Roccia,
    în calitate de director adjunct de departament (denumită în continuare Banca),
    ca a doua parte, şi
    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
    din România - S.A., cu sediul în bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, RO-010873, Bucureşti, România, reprezentată de Natalia Alina Istrate, în calitate de director general adjunct proiecte (denumită în continuare CNADNR), ca a treia parte.
    Având în vedere că:
    (1) prin Contractul semnat la 22-27 decembrie 2005 între Împrumutat, Bancă şi CNADNR, Banca a aprobat acordarea unui împrumut în favoarea Împrumutatului, în valoare de 250.000.000 EUR (două sute cincizeci de milioane euro) sau echivalent;
    (2) ca urmare a modificărilor produse în legislaţia română curentă şi pentru conformitatea Contractului cu acestea, Împrumutatul a solicitat Băncii să aprobe anumite modificări la Contract, după cum sunt prevăzute mai jos;
    (3) Banca a aprobat solicitarea Împrumutatului şi a consimţit, în termenii şi condiţiile de mai jos, să încheie împreună cu Împrumutatul şi CNADNR prezentul acord de amendare (denumit în continuare Acord de amendare);
    (4) în conformitate cu legislaţia în vigoare, au fost emise în mod corespunzător toate actele juridice necesare semnării de către Împrumutat a prezentului acord de amendare;
    (5) Comitetul executiv al CNADNR a autorizat semnarea de către aceasta a Acordului de amendare; şi
    (6) termenii definiţi în Contract vor avea aceleaşi înţelesuri în cadrul prezentului acord de amendare, dacă acesta nu prevede altfel în mod expres. În cazul în care nu este altfel specificat, referirile la articole, paragrafe, subparagrafe vor fi interpretate ca referiri la articole, paragrafe ale Contractului, în timp ce referirile la preambul şi articole vor fi interpretate ca referiri la preambulul şi articolele Acordului de amendare.
    Prin urmare, se convine după cum urmează:
    Clauza 1
    1. Articolul 1 din cadrul Contractului va fi amendat după cum urmează:
    1.A Ultima frază a articolului 1.02A din Contract va fi modificată şi va avea următorul conţinut:
    "O tranşă solicitată de Împrumutat în conformitate cu articolul 1.02B este denumită în continuare tranşă."
    1.B Primele două paragrafe ale articolului 1.02B din Contract vor fi modificate şi vor avea următorul conţinut:
    "1.02B Cererea de tragere
    Periodic, până la data de 30 noiembrie 2008, Împrumutatul poate prezenta Băncii o cerere scrisă (denumită în continuare Cerere de tragere), aşa cum este prezentată în anexa C.1, pentru tragerea unei tranşe. Această cerere trebuie să ajungă la Bancă cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data la care se doreşte a se efectua tragerea. Cu excepţia cazului în care s-a făcut deja dovada, cererea de tragere trebuie să fie însoţită de dovada autorizării semnatarului sau semnatarilor, împreună cu specimenele legalizate de semnătură ale acestora. Cererea de tragere va specifică:
    (i) suma de tras a tranşei; şi
    (îi) data preferată pentru tragere, care va fi o zi lucrătoare relevantă [de până la 4 (patru) luni calendaristice de la data cererii de tragere)].
    La discreţia sa, Împrumutatul poate indica în Cererea de tragere următorul element, dacă este cazul, aşa cum a fost acesta indicat de către Bancă, fără ca Banca să îşi fi luat vreun angajament de a-l aplica tranşei pe toată durata sa, şi anume:
    (iii) rata fixă a dobânzii."
    1.C Articolul 1.02C din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "1.02C Avizul de tragere
    Dacă cererea este întocmită în conformitate cu prevederile art. 1.02B, într-un interval cuprins între 10 (zece) şi 15 (cincisprezece) zile înainte de data tragerii, Banca va remite Împrumutatului un aviz (denumit în continuare Aviz de tragere) în care se vor specifică:
    a) suma şi valuta tranşei;
    b) rata fixă a dobânzii; şi
    c) data la care tranşa este programată a fi trasă (denumită în continuare Data programată de tragere), tragerea fiind în orice caz condiţionată de îndeplinirea condiţiilor din art. 1.04.
    În cazul în care unul sau mai multe dintre elementele specificate în Avizul de tragere nu sunt conforme cu elementul corespunzător din Cererea de tragere, dacă este cazul, Împrumutatul poate revoca, în termen de trei (3) zile lucrătoare luxemburgheze de la primirea Avizului de tragere, Cererea de tragere printr-o notificare transmisă Băncii şi, de la acel moment, Cererea şi Avizul de tragere îşi vor pierde valabilitatea.
    În general, în sensul prezentului contract, Ziua lucrătoare luxemburgheză reprezintă o zi în care băncile comerciale sunt deschise pentru tranzacţii comerciale în Luxemburg."
    1.D Articolul 1.02D din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "1.02D Contul tragerii
    Disponibilizarea se va efectua pe numele şi pe seama Împrumutatului, în contul bancar indicat de Împrumutat Băncii, în scris, cu cel puţin cincisprezece zile înainte de Data programată de tragere. Pentru fiecare tranşă nu poate fi indicat decât un singur cont."
    1.E Primul paragraf al articolului 1.03 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "1.03 Valuta tragerii
    Sub rezerva existenţei disponibilităţilor, Banca va disponibiliza fiecare tranşă în valută pentru care Împrumutatul şi-a exprimat preferinţa. Fiecare valută a tragerii va fi EUR, USD, GBP sau orice altă valută tranzacţionată la scară largă pe principalele pieţe valutare."
    1.F (1) Articolul 1.04A paragraful (iii) din Contract se va modifica şi va avea următorul conţinut:
    "(iii) Pentru a permite Împrumutatului să efectueze trageri în condiţiile prezentului contract şi să ramburseze împrumutul (aşa cum este definit în art. 2.01), precum şi să plătească dobânda şi toate celelalte sume datorate în condiţiile prezentului contract, se vor furniza dovezi care să ateste că au fost obţinute toate aprobările necesare privind controlul schimbului valutar (dacă este cazul); aceste aprobări trebuie să acopere deschiderea şi întreţinerea conturilor în care Împrumutatul îi indică Băncii să disponibilizeze creditul;".
    (2) Articolul 1.04A paragraful (iv) din Contract se va elimina.
    1.G Primul paragraf litera (îi) din articolul 1.04C din Contract se va modifica şi va avea următorul conţinut:
    "(îi) dovezi satisfăcătoare furnizate de către Împrumutat, care să ateste că CNADNR a efectuat cheltuieli eligibile pentru componentele Proiectului ce urmează a fi finanţate de Bancă, în conformitate cu Descrierea tehnică (excluzând impozitele şi taxele plătibile în România), pentru o sumă egală cu valoarea tuturor tranşelor trase anterior, mai puţin suma de 5.000.000 de euro, excepţie făcând ultima tranşă."
    1.H Articolul 1.05A din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "1.05A Temeiuri de amânare a tragerii
    La solicitarea Împrumutatului, Banca poate amâna integral sau parţial orice tranşă până la o dată specificată de Împrumutat, dată care să nu depăşească şase (6) luni de la Data programată a tragerii. În acest caz, Împrumutatul va plăti o despăgubire de amânare determinată conform art. 1.05B de mai jos. Orice solicitare de amânare va produce efecte asupra unei tranşe numai dacă este făcută cu minimum şapte (7) zile lucrătoare luxemburgheze înainte de Data programată a tragerii.
    Dacă oricare dintre condiţiile prevăzute în art. 1.04 nu este îndeplinită la data specificată şi la Data programată a tragerii, tragerea va fi amânată până la o dată convenită între Bancă şi Împrumutat, dată ce va fi cu cel puţin şapte (7) zile lucrătoare luxemburgheze ulterioară îndeplinirii tuturor condiţiilor de tragere."
    1.I Primul paragraf al articolului 1.05B din Contract se va modifica şi va avea următorul conţinut:
    "1.05B Despăgubire de amânare
    Dacă tragerea oricărei tranşe notificate (definită mai jos în art. 1.05B) este amânată, fie la solicitarea Împrumutatului, fie din motive de neîndeplinire a condiţiilor de tragere, Împrumutatul, la solicitarea Băncii, va plăti o despăgubire la suma a cărei tragere a fost amânată. Această despăgubire se calculează de la Data programată a tragerii până la data efectivă a tragerii sau, după caz, până la data anulării tranşei la o rată egală cu R(1) minus R(2), unde:".
    1.J Articolul 1.05C din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "1.05 Anularea tragerilor amânate cu şase luni
    Banca poate, cu înştiinţarea Împrumutatului, să anuleze o tragere care a fost amânată conform prevederilor art. 1.05A cu mai mult de şase (6) luni în total. Suma anulată va rămâne disponibilă pentru tragere în conformitate cu art. 1.02."
    1.K Articolul 1.06D din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "1.06D Anularea după expirarea creditului
    În orice moment după expirarea termenului-limită prevăzut pentru transmiterea de către Împrumutat a Cererii de tragere, în conformitate cu art. 1.02B, Banca poate anula, prin notificarea Împrumutatului şi fără apariţia niciunei obligaţii pentru vreuna dintre părţi, orice parte a creditului, alta decât o tragere notificată."
    2. Articolul 2 din Contract va fi amendat după cum urmează:
    2.A Articolul 2.04 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "2.04 Confirmarea din partea Băncii
    După fiecare tragere a unei tranşe, Banca va transmite Împrumutatului o situaţie rezumativă ce reflectă data tragerii, suma şi valuta, termenii de rambursare şi rata dobânzii tranşei şi pentru acea tranşă. Această confirmare va include un grafic de amortizare."
    3. Articolul 5 din Contract va fi amendat după cum urmează:
    3.A Articolul 5.03 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "5.03 Data şi locul plăţii
    Orice alte sume, în afară de dobândă, despăgubire şi suma de bază sunt plătibile în termen de şapte (7) zile de la primirea de către Împrumutat a cererii emise de Bancă.
    Fiecare sumă plătibilă de către Împrumutat în conformitate cu prezentul contract va fi plătită în respectivul cont notificat Împrumutatului de către Bancă. Banca va indica acest cont cu cel puţin cincisprezece zile înainte de data scadentă a primei plăţi efectuate de Împrumutat şi va notifica orice modificare a contului cu cel puţin cincisprezece zile înainte de prima plată căreia i se aplică modificarea.
    Acest interval de notificare nu se aplică în cazul plăţilor efectuate în conformitate cu art. 10.
    Orice sumă datorată de Împrumutat va fi considerată plătită la momentul primirii acesteia de către Bancă."
    4. Articolul 6 din Contract va fi amendat după cum urmează.
    4.A Articolul 6.01 din Contract va fi modificat şi va avea următorul conţinut:
    "6.01 Utilizarea împrumutului şi a altor fonduri disponibile
    Sumele împrumutului disponibilizate de Bancă Împrumutatului vor fi utilizate de către Împrumutat în scopul finanţării cheltuielilor plătite din alocaţiile bugetare către CNADNR, pentru cheltuieli eligibile ale Proiectului. Alte fonduri alocate în mod legal de către Împrumutat şi de orice alţi furnizori de fonduri, astfel cum sunt menţionate în Planul de finanţare a Proiectului (prezentat în preambul), vor fi, de asemenea, utilizate de către CNADNR în vederea executării Proiectului.
    Împrumutatul se angajează să aloce anual Proiectului suficiente resurse bugetare şi/sau alte resurse financiare, pentru a asigura finanţarea Proiectului în conformitate cu Planul de finanţare a Proiectului şi pentru a permite finalizarea în timp util a Proiectului în conformitate cu Descrierea tehnică."
    5. Articolul 10 din Contract va fi amendat după cum urmează:
    5.A Paragrafele (iii) şi (vi) ale articolului 10.01A din Contract vor fi modificate şi vor avea următorul conţinut:
    "(iii) dacă Împrumutatului i se cere să ramburseze anticipat orice împrumut ce i s-a acordat iniţial pentru o perioadă mai mare de cinci ani, din motive de neîndeplinire a vreunei obligaţii asumate în legătură cu respectivul împrumut;"
    .................................................................
    (vi) dacă Împrumutatul nu îşi îndeplineşte vreuna dintre obligaţiile cu privire la orice alt împrumut acordat de Bancă din resursele Băncii sau ale Uniunii Europene ori ale împrumutului BERD."
    Clauza 2
    1. Toate celelalte prevederi ale Contractului vor rămâne nemodificate şi aplicabile.
    2. Acordul de amendare va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2009 şi, în consecinţă, fondurile disponibilizate conform prezentului acord de amendare vor fi trase în conformitate cu prevederile acestuia şi ale Contractului, cu condiţia ca Împrumutatul să fi pus în prealabil la dispoziţia Băncii următoarele documente care vor constitui parte integrantă a Contractului: (i) actul normativ referitor la aprobarea Acordului de amendare; şi (îi) Protocolul semnat între Împrumutat şi CNADNR, referitor la transferul obligaţiilor financiare din cadrul Contractului de la CNADNR către Împrumutat.
    3. Acordul de amendare împreună cu anexele enumerate mai jos constituie parte integrantă a Contractului.
    Următoarele constituie anexe la Acordul de amendare:
    1. Anexa I - Anexa C Formular de Cerere de tragere
    2. Anexa II Rezoluţia Comitetului executiv al
    CNADNR şi autorizarea semnatarului
    Ca urmare, părţile la prezentul acord de amendare au convenit ca acesta să fie semnat în patru (4) exemplare originale în limba engleză, fiecare pagină din acestea fiind iniţializată în numele Împrumutatului, în numele CNADNR şi în numele Băncii.
    Bucureşti, 28 octombrie 2008
    Luxemburg, 6 noiembrie 2008
    Semnat pentru şi în numele
    României,
    Varujan Vosganian,
    ministrul economiei şi finanţelor,
    Semnat pentru şi în numele
    Băncii Europene de Investiţii,
    C. Murphy,
    director de departament
    F. Bruni Roccia,
    director adjunct de departament
    Semnat pentru şi în numele
    Companiei Naţionale de Autostrăzi şi
    Drumuri Naţionale din România,
    Natalia Alina Istrate,
    director general adjunct programe

    Anexa I - ANEXA C
    -----------------
    la Acordul de amendare
    ----------------------
    Formular de Cerere de tragere
    Cerere de tragere Tranşa nr.:


        Vă rugăm să efectuaţi următoarea tragere:
    Denumirea împrumutului România - Autostrada Cernavodă - Constanţa - TEN Rezervat pentru BEI
    Data semnării 22 - 27 dec. 2005 Suma împrumutului: 250.000.000 EUR
    Număr ref. Tras la zi:
    Număr tragere Sold de tras:
    Data propusă pentru tragere Termen-limită Cerere de tragere: 30 nov.2008
    Total solicitat (valuta contractului Număr maxim de trageri: 16
    A se disponibiliza după cum urmează: Dimensiunea minimă a tranşei: 15.000.000 EUR
    Valuta (art. 1.03) Total alocaţii la zi:
    Suma Condiţii precedente:
    Rata dobânzii Marja dobânzii (art. 3.01)
    Frecvenţa dobânzii (art. 3.01)
    Rambursare (art. 4.01)
    Date de rambursare (art. 5.01) 20 aprilie şi 20 octombrie
    Prima dată de rambursare
    Ultima dată de rambursare


    Contul de creditat al Împrumutatului:
    Nr. de cont IBAN şi cod BIC:
    Titulatura şi adresa Băncii:
    Vă rugăm să transmiteţi informaţii relevante cererii către:
    Numele şi semnătura(ile) autorizată(e) a/ale Împrumutatului:
    ...........................................................


    Anexa II
    --------
    la Acordul de amendare
    ----------------------
    Rezoluţia Comitetului executiv al CNADNR şi autorizarea semnatarului
    -----------