DECIZIE nr. 1.249 din 7 octombrie 2010
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 16 noiembrie 2010



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Benke Karoly - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepţie ridicată de Radu Nicolae în Dosarul nr. 4.453/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010, nr. 1.375D/2010 şi nr. 1.530D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 863D/2010, excepţie ridicată de Antonie Circu, Balint Albert, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, Societatea Comercială "Costi Flavius Automobile" - S.R.L. din Reşiţa şi Marin Udrea în dosarele nr. 384/115/2009, n r . 739/115/2009, nr. 710/108/2009, nr. 601/115/2009, nr. 857/108/2009, nr. 3.433/108/2009, nr. 687/30/2009 şi nr. 284/104/2010 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010, nr. 1.375D/2010 şi nr. 1.530D/2010 la Dosarul nr. 863D/2010.
    Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.
    Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010, nr. 1.375D/2010 şi nr. 1.530D/2010 la Dosarul nr. 863D/2010, care este primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    Prin încheierile din 13 ianuarie 2010, 27 ianuarie 2010, 2 februarie 2010, 2 martie 2010, 23 februarie 2010, 23 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 4.453/30/2009, nr. 384/115/2009, nr. 739/115/2009, nr. 710/108/2009, nr. 601/115/2009, nr. 857/108/2009, nr. 3.433/108/2009, nr. 687/30/2009 şi nr. 284/104/2010, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, respectiv cu cea a prevederilor art. 4 lit. a) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, excepţie ridicată de Radu Nicolae, Antonie Circu, Balint Albert, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, Societatea Comercială "Costi Flavius Automobile" - S.R.L. din Reşiţa şi Marin Udrea în cauze având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale în baza cărora a fost percepută taxa pe poluare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat încalcă art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, întrucât taxa pe poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană şi reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Astfel, această taxă pe poluare este, în realitate, o taxă vamală şi, prin aplicarea art. 90 din Tratat, "instanţa este datoare să constate că prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 50/2008 sunt reglementări contrare legislaţiei europene şi că nu pot fi menţinute în continuare ca aplicabile".
    Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.032D/2010, consideră că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată, apreciind că există o încălcare a principiului egalităţii de tratament între produsele interne şi cele provenite din celelalte state ale Uniunii Europene.
    Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 863D/2010, respectiv nr. 1.031D/2010 şi nr. 1.034D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, neexistând nicio încălcare a prevederilor Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene.
    Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1.530D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este inadmisibilă.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu art. 4 în întregime, astfel cum se menţionează în încheierile de sesizare din dosarele nr. 863D/2010, nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010 şi nr. 1.375D/2010. Textul art. 4 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 are următorul cuprins:
    "Obligaţia de plată a taxei intervine:
    a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; [...]".
    Autorii excepţiei susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 148 alin. (2) şi (4) în coroborare cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene [devenit art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona] privind interzicerea impunerii asupra produselor din alte state membre ale Uniunii Europene a unor taxe superioare celor ce se aplică produselor naţionale. De asemenea, sunt invocate cauzele Weigel (2004), precum şi Nadasdi şi Nemeth (2005) soluţionate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Totodată, în Dosarul nr. 1.530D/2010, autorul excepţiei invocă, pe lângă prevederile menţionate mai sus, mai multe texte constituţionale, precum: art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, 44, 47, 52, 53, 57, art. 135 alin. (2) lit. f), art. 139, 154, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Examinând dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că o pretinsă încălcare a dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci ţine de aplicarea legii de către instanţa de judecată, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. În acest sens Curtea s-a pronunţat expressis verbis prin Decizia nr. 413 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 21 mai 2008.
    Curtea, prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, a stabilit că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi Tratat, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil (a se vedea şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010).
    De asemenea, Curtea a mai arătat că toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate. Curtea a constatat că, în raporturile dintre legislaţia comunitară şi cea naţională (cu excepţia Constituţiei), se poate vorbi numai de prioritate de aplicare a celei dintâi faţă de cealaltă, chestiune ale cărei constatare şi aplicare intră în competenţa instanţelor judecătoreşti.
    Mai mult, Curtea a reţinut că, în cazul în care s-ar accepta punctul de vedere contrar, în sensul că instanţa constituţională se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unui text de lege prin raportare la prevederile unui act comunitar, s-ar încălca, în mod evident, competenţele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din moment ce interpretarea tratatelor de bază este de competenţa acesteia din urmă (art. 267 din Tratat). În consecinţă, Curtea a stabilit că o atare excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    În fine, raportat la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.530D/2010, Curtea observă că, pe lângă critica punctuală pe care autorul excepţiei a ales să o facă în raport cu Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, a invocat în susţinerea excepţiei şi o serie de texte constituţionale, fără însă a motiva pretinsa neconstituţionalitate a textului criticat. În aceste condiţii, nu au fost îndeplinite exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia ridicată apare ca fiind, de asemenea, inadmisibilă.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepţie ridicată de Radu Nicolae, Antonie Circu, Balint Albert, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, Societatea Comercială "Costi Flavius Automobile" - S.R.L. din Reşiţa şi Marin Udrea în dosarele nr. 4.453/30/2009, nr. 384/115/2009, nr. 739/115/2009, nr. 710/108/2009, nr. 601/115/2009, nr. 857/108/2009, nr. 3.433/108/2009, nr. 687/30/2009 şi nr. 284/104/2010 ale Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi ale Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2010.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Benke Karoly
    --------