ORDIN nr. 149 din 18 februarie 2019privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 27 februarie 2019
    Luând în considerare Referatul de aprobare al Administrației Fondului pentru Mediu nr. 1.749/CB din 28.12.2018 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu,
    ținând cont de prevederile art. 6 lit. j) și m) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Fondului pentru Mediu, cu modificările și completările ulterioare,
    în baza art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
    viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite prezentul ordin.

    Articolul I

    Anexa la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 17, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 17
    (1) Proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite au obligația de a declara și de a plăti la Fondul pentru mediu contribuția pentru economia circulară pentru deșeurile municipale și deșeurile din construcții și desființări destinate a fi eliminate prin depozitare în spații autorizate în acest scop, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.(2) Obligația prevăzută la alin. (1) revine, după caz, proprietarilor sau administratorilor de depozite pentru deșeurile municipale și deșeurile din construcții și desființări, inclusiv cele stocate temporar, încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare.(3) Obligația prevăzută la alin. (1) nu se datorează pentru cantitățile de deșeuri municipale și deșeurile din construcții și desființări transferate din depozitele temporare de deșeuri municipale către depozite pentru eliminare finală.
    2. La articolul 17, alineatele (4) și (5) se abrogă.3. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 18
    (1) În baza principiului «poluatorul plătește» și pentru implementarea instrumentului economic «plătește cât arunci», contravaloarea contribuției prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se suportă de către persoana fizică sau persoana juridică ce încredințează pentru eliminare finală deșeurile municipale și deșeurile din construcții și desființări.(2) Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația să includă contribuția pentru economia circulară în tarifele pentru gestionarea deșeurilor, în limita cantităților de deșeuri municipale destinate a fi eliminate prin depozitare corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți în Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și să stabilească în sarcina operatorilor de salubrizare suportarea contribuției pentru economia circulară pentru cantitățile de deșeuri municipale depozitate care depășesc cantitățile corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți în contracte.
    4. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 19
    (1) Baza de calcul al contribuției prevăzute la art. 9 alin (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, o reprezintă cantitățile de deșeuri exprimate în tone, încredințate depozitului în vederea eliminării.(2) În situația în care în cadrul depozitului există o stație autorizată, pentru deșeurile încredințate pentru operația de sortare, baza de calcul al contribuției pentru economia circulară o reprezintă diferența dintre cantitatea de deșeuri preluată în vederea eliminării prin depozitare și cantitatea de deșeuri sortată și încredințată operatorilor economici autorizați în vederea valorificării.
    5. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 20

    Contribuția pentru economia circulară se declară și se plătește trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care s-a desfășurat activitatea, de către proprietarii, respectiv de către administratorii de depozite.
    6. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 21
    (1) Obligația de a declara la Fondul pentru mediu contribuția de 2 lei/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, revine:
    a) operatorilor economici care introduc pe piața națională produse ambalate, operatorilor economici care importă/ achiziționează intracomunitar produse ambalate pentru utilizare/consum propriu, responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepția ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor;
    b) operatorilor economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii, responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele secundare și terțiare pe care le introduc pe piața națională;
    c) operatorilor economici care introduc pe piața națională ambalaje de desfacere, inclusiv pungi de transport din plastic, responsabili pentru deșeurile generate de respectivele ambalaje;
    d) operatorilor economici care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, responsabili pentru respectivele ambalaje.
    (2) Contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual de către operatorii economici prevăzuți la alin. (1) pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificare prin reciclare. Cantitatea de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare prin reciclare se consideră ca fiind greutatea deșeurilor de ambalaje care intră în operația de reciclare în care acestea sunt reprelucrate în produse, materiale sau substanțe.(3) Contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie corespunzătoare diferenței dintre cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională și cantitățile care au fost preluate de organizațiile prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.
    7. La articolul 22, alineatele (8)-(10) se modifică și vor avea următorul cuprins:(8) Ambalajele reutilizabile care se returnează furnizorilor interni și externi se înregistrează în evidențele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare justă.(9) Începând cu data de 31 martie 2019, ambalajele primare reutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l utilizate pentru produsele destinate consumului populației se înregistrează în evidențele contabile la valoarea prevăzută în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.(10) Cantitatea de ambalaje care este reutilizată se recunoaște numai în baza înregistrărilor existente în evidențele contabile, în conformitate cu reglementările contabile aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.8. La articolul 23, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 23
    (1) Operatorii economici prevăzuți la art. 21 care realizează în mod individual obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, conform prevederilor art. 16 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, le pot îndeplini prin:
    a) valorificarea ambalajelor primare reutilizabile devenite deșeuri;
    b) valorificarea ambalajelor primare proprii folosite/preluate de la beneficiari, inclusiv a ambalajelor primare ale produselor importate/achiziționate intracomunitar pentru utilizare sau consum propriu, devenite deșeuri;
    c) valorificarea ambalajelor secundare și a ambalajelor pentru transport utilizate la livrarea mărfii și preluate de la beneficiari, inclusiv a ambalajelor secundare și a ambalajelor pentru transport ale produselor importate pentru utilizare sau consum propriu, devenite deșeuri.
    (2) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să stabilească lunar și să dețină situații, întocmite în baza documentelor financiar-contabile și a documentelor justificative, pe fiecare tip de material, pentru:
    a) cantitățile de deșeuri de ambalaje rezultate din ambalajele primare reutilizabile;
    b) cantitățile de deșeuri de ambalaje rezultate din ambalajele primare pentru care aplică un sistem de returnare a ambalajelor proprii folosite;
    c) cantitățile de deșeuri de ambalaje rezultate din ambalajele secundare și ambalajele pentru transport pentru care aplică un sistem de preluare de la distribuitorii produselor lor;
    d) cantitățile de deșeuri de ambalaje primare, secundare și pentru transport rezultate din ambalajele produselor importate/ achiziționate intracomunitar pentru utilizare sau consum propriu;
    e) cantitățile de deșeuri de ambalaje din lemn, încredințate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc.
    (3) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională, cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate prin reciclare, prin alte forme de valorificare sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie, totale și pe fiecare tip de material, precum și informații cu privire la operatorii economici care au efectuat operațiunea de reciclare sau valorificare.
    9. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 24

    Pentru a fi luate în calcul la îndeplinirea în mod individual a obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie este obligatoriu ca deșeurile de ambalaje generate din activitatea proprie, inclusiv cele returnate de la beneficiari, să fie înregistrate în evidențele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare justă, iar evidența gestiunii deșeurilor de ambalaje să se efectueze cu respectarea prevederilor Deciziei 2000/532/CE de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase.
    10. La articolul 25 alineatul (1), literele a) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    a) cantitățile de deșeuri de ambalaje trebuie să facă obiectul unei prestări de servicii de valorificare/reciclare, în care prestatorul este operatorul economic care desfășoară activități de colectare și/sau valorificare a deșeurilor de ambalaje, iar beneficiarul este operatorul economic prevăzut la art. 23 alin. (1);
    ..................................................................................................
    g) pentru cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate, operatorii economici care desfășoară activități de valorificare trebuie să respecte cerințele din anexa nr. 2 la metodologie, aplicate operației la care a fost supus materialul de ambalare.
    11. La articolul 26, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 26

    Operatorii economici prevăzuți la art. 21 care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje prin contract încheiat cu o organizație prevăzută la art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați:
    12. La articolul 27, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 27
    (1) Începând cu anul 2020, pot face obiectul contractului dintre operatorii economici prevăzuți la art. 26 și organizațiile prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, numai cantitățile de ambalaje pentru care există obligația de declarare prevăzută la art. 21 începând cu luna în care a fost încheiat contractul.
    13. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 28

    Pentru cantitatea de ambalaje care nu este gestionată prin intermediul unei organizații prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică prevederile art. 22-25.
    14. Articolul 47 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 47
    (1) Contribuția se calculează prin formula:
    Contribuția = Max[(Ccol * Ptotal – Ctotal);(Ccol * Prec – Crec)] * 50 lei,
    unde:
    Contribuția - contribuția datorată la Fondul pentru mediu, calculată în lei;
    Ccol - cantitatea de deșeuri municipale colectate prin operatorii serviciului public de salubrizare și prin operatorii economici colectori prevăzuți la art. 20 alin. (8) și (9) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare. Ccol este exprimată în tone și se calculează utilizând formula: Ccol = Cdep Cval Crec, în care:
    Cdep - cantitatea de deșeuri municipale efectiv încredințată spre eliminare prin depozitare, exprimată în tone;
    Crec - cantitatea de deșeuri municipale efectiv încredințată spre reciclare, inclusiv cantitatea de deșeuri de ambalaje încredințată spre reciclare de către operatorii economici colectori prevăzuți la art. 20 alin. (8) și (9) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, exprimată în tone;
    Cval - cantitatea de deșeuri municipale efectiv încredințată spre valorificare prin alte forme decât reciclarea, exprimată în tone;
    Ctotal = Crec Cval;
    Prec - obiectivul anual de reducere prin reciclare prevăzut în anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, exprimat în procente;
    Pval - obiectivul anual de reducere prin alte forme de valorificare prevăzut în anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, exprimat în procente;
    Ptotal = Prec Pval.
    (2) Dacă în formula prevăzută la alin. (1) contribuția are o valoare negativă, atunci se consideră în calcul ca având valoarea 0 (zero).(3) Pentru anul 2018, cantitățile de deșeuri municipale valorificate energetic în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2018 se vor cumula cu cantitățile valorificate energetic pe parcursul întregului an.
    15. La articolul 49 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    d) cantitățile de deșeuri de ambalaje colectate și încredințate spre reciclare de către operatorii economici colectori prevăzuți la art. 20 alin. (8) și (9) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.
    16. La articolul 67 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) organizațiilor prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, pentru cantitățile de ambalaje pentru care au preluat responsabilitățile;
    17. La articolul 67, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual de către operatorii economici prevăzuți la alin. (1) pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificare prin reciclare. Cantitatea de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare prin reciclare se consideră ca fiind greutatea deșeurilor de ambalaje care intră în operația de reciclare în care acestea sunt reprelucrate în produse, materiale sau substanțe.18. La articolul 70, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Situațiile lunare și anuale prevăzute la alin. (1)-(3) se întocmesc distinct, atât pentru ambalaje primare, respectiv secundare și terțiare, cât și pentru deșeurile valorificate.19. La articolul 73, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2019, contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual pentru diferența dintre cantitățile de EEE declarate ca fiind introduse pe piața națională de operatorii economici care introduc pe piața națională EEE și cantitățile de EEE constatate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind introduse pe piața națională.(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2020, contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de EEE corespunzătoare ratelor anuale minime de colectare calculate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și cantitățile de deșeuri de EEE efectiv colectate.20. La articolul 80, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 80

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici prevăzuți la art. 73 care își îndeplinesc obligațiile anuale de colectare prin transferarea responsabilității către o organizație colectivă, conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, sunt obligați:
    21. La articolul 83, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: (2) Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2019, contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual pentru diferența dintre cantitățile de baterii și acumulatori portabili declarate ca fiind introduse pe piața națională de operatorii economici care introduc pe piața națională baterii și acumulatori portabili și cantitățile de baterii și acumulatori portabili constatate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind introduse pe piața națională.(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2020, contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. x) pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se plătește anual pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obligațiilor anuale de colectare, prevăzute la art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, și cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili efectiv colectate.22. La articolul 84, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 84

    Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2019, operatorii economici prevăzuți la art. 83 sunt obligați:
    23. La articolul 87, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 87

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici prevăzuți la art. 83 care își realizează în mod individual obiectivele anuale de colectare, conform prevederilor art. 7 alin. (7) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați:
    24. La articolul 90, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 90

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici prevăzuți la art. 83 care își îndeplinesc obligațiile anuale de colectare prin transferarea responsabilității către o organizație colectivă, conform prevederilor art. 7 alin. (7) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați:
    25. La articolul 93, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 93
    (1) Începând cu 1 ianuarie 2020, obligația de a declara la Fondul pentru mediu contribuția prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, revine:
    26. La articolul 96, literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    c) începând cu 1 ianuarie 2020, să declare semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de EEE totale și pe fiecare categorie pentru care există obligația de a declara potrivit art. 93 cantitățile de deșeuri de EEE totale și pe fiecare categorie colectate, respectiv cantitățile de baterii și acumulatori portabili pentru care există obligația de a declara potrivit art. 93 și cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili colectate;
    d) începând cu 1 ianuarie 2020, să declare și să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea, suma datorată potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obligațiilor anuale de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, respectiv a obligațiilor anuale de colectare a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili pentru care există obligația de a declara și de a plăti potrivit art. 93.
    27. În anexa nr. 1, punctele 13, 24, 41 și 50 se modifică și vor avea următorul cuprins:13. Deșeuri de ambalaje sunt definite potrivit prevederilor pct. 1 lit. j) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.
    ..................................................................................................24. Introducere pe piața națională a unui produs, în sensul prevederilor cap. V, XI și XV din ordin, este definită potrivit lit. r) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.
    Operația de introducere pe piață este rezervată numai unui producător sau importator persoană juridică care face achiziție intracomunitară. Producătorul este operatorul economic pentru care se proiectează sau se fabrică un produs.
    Produsele fabricate pentru un operator economic care își aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs, în scopul introducerii pe piață și/sau al punerii în funcțiune în România în numele său, se consideră a fi introduse pe piața națională de către acesta.
    Deșeurile de ambalaje din lemn care sunt reciclate în ambalaje din lemn și cele care sunt reparate în vederea reutilizării se consideră a fi introduse pe piață la prima utilizare a acestora după efectuarea operațiilor respective.
    Se consideră că introducerea pe piață nu a avut loc când un produs: – este importat ori achiziționat din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea exportului într-o țară terță ori livrării către statele membre de către aceeași persoană juridică; – se află în locurile de depozitare ale producătorului (sau ale reprezentantului său autorizat stabilit în România) sau ale importatorului, unde produsul nu este încă pus la dispoziție sau nu este livrat în vederea distribuției, consumului sau utilizării, cu excepția cazului în care legislația aplicabilă prevede altfel.

    ..................................................................................................41. Sistem garanție-returnare este definit potrivit prevederilor lit. q) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.
    ..................................................................................................50. Reciclarea este definită potrivit prevederilor pct. 18 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    28. La anexa nr. 1, după punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 24^1, cu următorul cuprins:24^1. A face disponibil pe piața națională, în sensul prevederilor cap. V, XI și XV din ordin, are semnificația prevăzută la lit. s) din anexa nr. 1 la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare.29. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Viceprim-ministru, ministrul mediului,
    Grațiela Leocadia Gavrilescu

    București, 18 februarie 2019.
    Nr. 149.

    ANEXĂ

    (Anexa nr. 3 la metodologie)
    Situația cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate/incinerate
    cu recuperare de energie pentru ......................, C.U.I. ..................

    Denumirea operatorului economic ...............
    CUI ....................
    Nr. contract ....................
    Perioada de raportare ........................
    Tabel 1

    Tip de deșeu

    Total (kg)

    Hârtie/carton

    Sticlă

    Plastic

    Metal

    Lemn

    Cantitatea de ambalaje preluată/contractată (kg)

    Tabel 2

    Tip de deșeu

    Total (kg)

    Hârtie/carton

    Sticlă

    Plastic

    Metal

    Lemn

    Cantitatea preluată de la toți clienții *(kg)

    Cantitatea reciclată pentru toți clienții (kg)

    Obiectiv de valorificare prin reciclare realizat (%)

    Cantitatea reciclată pentru toți clienții (kg)

    Cantitatea valorificată prin alte forme de valorificare pentru toți clienții (kg)

    Obiectiv global de valorificare prin alte forme realizat (%)

    * Se includ și cantitățile prevăzute în tabelul 1.
    Numele și prenumele
    ..............................................
    Semnătura
    .........................
    L.S.

    -----