HOTĂRÂRE nr. 1.100 din 2 noiembrie 2011
pentru modificarea art. 7 alin. (2) lit. c) din Regulamentul de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 9 noiembrie 2011



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul UNIC

    La articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, cu modificările ulterioare, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) în cazul monedei electronice definite de Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, stocată pe dispozitive electronice care au următoarele caracteristici:
    1. nu sunt reîncărcabile şi suma maximă ce poate fi stocată pe acestea nu depăşeşte echivalentul în lei a 250 euro; sau
    2. sunt reîncărcabile şi valoarea totală a tranzacţiilor realizate pe parcursul unui an calendaristic este limitată la echivalentul în lei a 2.500 euro, cu excepţia situaţiei în care o sumă în valoare de cel puţin echivalentul în lei a 1.000 euro a fost răscumpărată în cursul aceluiaşi an."
    Prezenta hotărâre transpune prevederile art. 19 pct. 2 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, de modificare a directivelor 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 2000/46/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 267 din 10 octombrie 2009.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Secretarul general al Guvernului,
    Daniela Nicoleta Andreescu
    Preşedintele Oficiului Naţional
    de Prevenire şi Combatere a
    Spălării Banilor,
    Adrian Cucu
    Ministrul afacerilor europene,
    Leonard Orban
    Bucureşti, 2 noiembrie 2011.
    Nr. 1.100.
    -----