LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 28 iunie 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Secţiunea 1 Dispoziții comune

    Articolul 1

    Obiectul de reglementare(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) Prezenta lege creează cadrul legislativ pentru:
    a) dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar și de supraveghere a aplicării acestora;
    b) dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanței individuale;
    c) remunerarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
    (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.(4) Prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin prevederilor prezentei legi.


    Articolul 2

    Domeniul de aplicare(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică:
    a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, unitățile teritoriale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;
    b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;
    c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii;
    d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă;
    e) persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
    (2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.(3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, magistrații, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special.


    Articolul 3

    Gestionarea sistemului de salarizare(1) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.(2) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat se asigură de Ministerul Educației Naționale.(3) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din unitățile sanitare publice, din rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților administrației publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite și de Ministerul Sănătății.(4) Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.


    Articolul 4

    Controlul aplicării legii
    Controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează de către Guvern, prin ministere și instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit atribuțiilor din domeniul de activitate al acestora, precum și de alte autorități publice centrale autonome cu atribuții în domeniu.


    Articolul 5

    Raportul salarial
    În sectorul bugetar, raportul dintre cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază, soldă de funcție/salariu de funcție, indemnizație de încadrare, indemnizație lunară este de 1 la 12.


    Secţiunea a 2-a Principiile sistemului de salarizare

    Articolul 6

    Principii
    Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
    a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege;
    b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
    c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;
    d) principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor;
    e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoașterii și recompensării performanțelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii și regulamentelor proprii;
    f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate;
    g) principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar;
    h) principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii;
    i) principiul publicității în sensul transparenței veniturilor de natură salarială, precum și a altor drepturi în bani și/sau în natură pentru toate funcțiile din sectorul bugetar.


    Secţiunea a 3-a Definiții

    Articolul 7

    Termeni
    În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
    a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX;
    b) solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
    c) indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I-IX;
    d) indemnizația lunară reprezintă suma de bani la care au dreptul persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sau asimilate acestora, fiind unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției acestora; persoanele care ocupă funcții de demnitate publică nu beneficiază de sporuri permanente, sporuri temporare și/sau de doctorat;
    e) salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar;
    f) solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale în bani;
    g) funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă;
    h) funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, în condițiile legii;
    i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal;
    j) gradația reprezintă salariul de bază corespunzător funcției, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condițiile prezentei legi;
    k) treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii medii;
    l) gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată și studii medii, după caz, în condițiile legii;
    m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.


    Secţiunea a 4-a Criterii de performanță

    Articolul 8

    Criterii generale(1) Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție și a indemnizațiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, are la bază următoarele criterii generale:
    a) cunoștințe și experiență;
    b) complexitate, creativitate și diversitate a activităților;
    c) judecata și impactul deciziilor;
    d) responsabilitate, coordonare și supervizare;
    e) dialog social și comunicare;
    f) condiții de muncă;
    g) incompatibilități și regimuri speciale.
    (2) Criteriile de performanță generale avute în vedere la promovarea în funcție, grade/trepte profesionale a personalului plătit din fonduri publice ori în vederea acordării unor premii sunt următoarele:
    a) cunoștințe profesionale și abilități;
    b) calitatea, operativitatea și eficiența activităților desfășurate;
    c) perfecționarea pregătirii profesionale;
    d) capacitatea de a lucra în echipă;
    e) comunicare;
    f) disciplină;
    g) rezistență la stres și adaptabilitate;
    h) capacitatea de asumare a responsabilității;
    i) integritate și etică profesională.
    (3) Pentru categoriile de personal plătite din fonduri publice care beneficiază de criterii specifice de performanță reglementate prin statute proprii se aplică acestea din urmă.(4) Conținutul criteriilor de performanță specifice domeniului de activitate, precum și procedura de evaluare se stabilesc potrivit reglementărilor aplicabile fiecărei categorii de personal.


    Capitolul II Salarizarea

    Secţiunea 1 Sistemul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare în sectorul bugetar

    Articolul 9

    Salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare
    Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, sporurile și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, precum și pentru funcțiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX.


    Articolul 10

    Salariile de bază și gradațiile(1) Salariile de bază sunt diferențiate pe funcții, grade/trepte și gradații.(2) Fiecărei funcții, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradații, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, cu excepția funcțiilor de demnitate publică și funcțiilor de conducere pentru care gradația este inclusă în indemnizația lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcții în anexele nr. I-IX, precum și a personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(3) Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I-VIII pentru funcțiile de execuție sunt la gradația 0.(4) Tranșele de vechime în muncă în funcție de care se acordă cele 5 gradații, precum și cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condițiilor de trecere în gradație și incluse în acesta, sunt următoarele:
    a) gradația 1 - de la 3 ani la 5 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;
    b) gradația 2 - de la 5 ani la 10 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
    c) gradația 3 - de la 10 ani la 15 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
    d) gradația 4 - de la 15 ani la 20 de ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
    e) gradația 5 - peste 20 de ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.
    (5) Gradația obținută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condițiile de acordare.(6) Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradației deținute.(7) Pentru acordarea gradației corespunzătoare tranșei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
    (la 08-12-2017, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 11
    (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.
    (la 31-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV.(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.(4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.(5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradație a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a celorlalte reglementări specifice funcționarilor publici și personalului contractual.


    Articolul 12

    Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare(1) Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi și anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.(2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.


    Articolul 13

    Modul de stabilire a indemnizațiilor lunare pentru funcțiile de demnitate publică(1) Indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică se determină prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.(2) Perioada în care persoanele prevăzute la alin. (1) au ocupat funcții de demnitate publică constituie vechime în muncă și în specialitate.


    Secţiunea a 2-a Alte drepturi salariale

    Articolul 14

    Drepturi salariale pentru deținerea titlului științific de doctor(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.(2) În situația cumulului de funcții, indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată.(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.


    Articolul 15

    Drepturi salariale pentru activitatea de control financiar preventiv
    Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10%.


    Articolul 16

    Drepturi salariale pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene(1) Personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.
    (la 08-12-2017, Alineatul (1) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (2) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%.
    (la 08-12-2017, Alineatul (2) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (3) Pentru fiecare proiect contractat în condițiile alin. (1), conducătorul instituției/autorității publice nominalizează, prin act administrativ, persoanele care fac parte din echipa de proiect.(4) Numărul maxim de persoane la nivelul unei instituții sau autorități dintre cele prevăzute la alin. (1) care pot fi nominalizate în echipele de proiect este cel stabilit de prevederile contractului/acordului/ordinului de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare.(5) Echipa de proiect din instituția beneficiară este responsabilă de realizarea activităților stabilite a fi efectuate în mod direct în graficul de activități aprobat, precum și a celor care derivă din obligațiile beneficiarului față de autoritatea finanțatoare, conform contractului/acordului/ordinului de finanțare semnat și în conformitate cu sistemul de management și control intern aplicabil. Activitățile prestate de către personalul instituției sau autorității publice nominalizat în echipele de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fondurile prevăzute la alin. (1) vor fi reflectate corespunzător în cuprinsul fișei postului, conform prevederilor legale în vigoare.(6) Coordonatorul de proiect/managerul de proiect/șeful de proiect avizează fișele de pontaj care atestă timpul efectiv lucrat în cadrul fiecărui proiect, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate.(7) Procentele prevăzute la alin. (1) și (2) se acordă de la data implementării contractului/acordului/ordinului de finanțare de către părțile contractante, respectiv instituția beneficiară și autoritatea finanțatoare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Acesta se acordă numai pe perioada de implementare a proiectului, astfel cum a fost stabilită în contractul/acordul/ordinul de finanțare semnat, pe răspunderea ordonatorului de credite în cadrul căruia este organizată echipa de proiect.(8) Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile personalului care beneficiază de prevederile art. 17 și demnitarilor, cu excepția funcțiilor de președinte/vicepreședinte al consiliului județean și primar/viceprimar.(9) Cheltuielile cu salariile lunare, soldele lunare/salariile lunare și indemnizațiile de încadrare ale personalului din echipele de proiect, inclusiv contribuțiile salariale aferente, pot fi rambursate de către autoritatea finanțatoare, în conformitate cu regulile de eligibilitate și procedurile de rambursare aplicabile, precum și cu procentul de cofinanțare stabilit în contractul/acordul/ordinul de finanțare semnat cu autoritatea finanțatoare. Pentru persoanele implicate în mai multe echipe de proiecte, rambursarea cheltuielilor se face pentru fiecare proiect în parte, proporțional cu timpul efectiv realizat, conform fișei de pontaj.(10) Prin excepție de la prevederilor alin. (1), în cadrul instituțiilor și/sau autorităților publice poate fi încadrat personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, prin act administrativ al conducătorului instituției.
    (la 08-12-2017, Alineatul (10) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (10^1) Angajarea personalului prevăzut la alin. (10) se face cu scopul de a desfășura exclusiv activități în cadrul proiectelor finanțate în condițiile alin. (1), conform prevederilor contractului/acordului/ordinului de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare și în limita sumelor alocate.
    (la 31-03-2018, Alineatul (10^1) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (10^2) Personalului prevăzut la alin. (10) i se aplică tarifele orare prevăzute de cererile de finanțare și Ghidul solicitantului - condiții generale și specifice aplicabile, cu aprobarea ordonatorului de credite în cadrul căruia este organizată echipa de proiect/unitatea de implementare a proiectului.
    (la 31-03-2018, Alineatul (10^2) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (10^3) Cheltuielile cu salariile personalului care își desfășoară activitatea în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract individual de muncă pe perioadă determinată, se suportă din titlul de cheltuieli din care este finanțat proiectul, în limita bugetului aprobat.
    (la 31-03-2018, Alineatul (10^3) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (10^4) Conducătorul instituției/autorității publice care încadrează personal cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe posturi în afara organigramei, asigură respectarea condițiilor legale privind numărul maxim de ore lucrate și cumulul de funcții.
    (la 31-03-2018, Alineatul (10^4) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (10^5) Condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei potrivit alin. (10) și criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile se realizează pe baza unui regulament-cadru elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Fondurilor Europene, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (la 31-03-2018, Alineatul (10^5) din Articolul 16 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (10^6) Pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată potrivit alin. (10), ocuparea posturilor se face în baza unei proceduri interne de recrutare și selecție, aprobată prin decizie a ordonatorului principal de credite, care să respecte cel puțin principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării și utilizării eficiente a fondurilor publice.
    (la 31-03-2018, Articolul 16 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (11) Conducătorul instituției/autorității publice are obligația de a asigura respectarea condițiilor și limitelor stabilite prin prevederile prezentei legi la nivelul tuturor echipelor de proiecte organizate în cadrul instituției/autorității publice pe care o conduce.


    Articolul 17

    Drepturi salariale pentru gestionarea de proiecte finanțate din fonduri europene(1) Personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale, pe durata desfășurării activității în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 25 de clase de salarizare, respectiv de majorarea salariilor de bază cu până la 75%, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 35%.(2) Personalul din cadrul Direcției pentru Coordonarea Agențiilor de Plăți, prevăzut la art. 11 alin. (1), personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările ulterioare, precum și personalul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare, pe durata desfășurării activității în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 25 de clase de salarizare, respectiv de majorarea salariilor de bază cu până la 75%, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 35%, în limita alocării bugetare.(3) Majorarea prevăzută la alin. (1) și (2) se acordă în baza criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului inițiată de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.(4) Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu excepția personalului prevăzut la alin. (1), beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice și, respectiv, prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.
    (la 20-04-2019, Alineatul (4) din Articolul 17 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )
    (5) Majorarea salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 35% prevăzută la alin. (1) și (2) se acordă numai în perioada cât persoana își desfășoară activitatea în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2).
    (la 08-12-2017, Articolul 17 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 18

    Indemnizația de hrană(1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 08-12-2017, Alineatul (1) din Articolul 18 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (1^1) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și personalului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiilor sale subordonate, care beneficiază în continuare de drepturi de hrană, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 23-05-2019, Articolul 18 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Articolul VII din LEGEA nr. 105 din 17 mai 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 20 mai 2019 )
    (2) Indemnizațiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).(3) Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturi de hrană potrivit Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu este angajat/încadrat în instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în cadrul poliției locale, beneficiază exclusiv de indemnizația de hrană prevăzută la alin. (1).(4) Indemnizația de hrană nu se acordă persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite.(5) Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizația de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1).
    (la 08-12-2017, Articolul 18 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (6) Indemnizația de hrană acordată potrivit alin. (5) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzută la art. 25 alin. (2).
    (la 08-12-2017, Articolul 18 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (7) Începând cu luna mai 2018 și până la data de 30 noiembrie 2018, personalul din învățământul superior de stat poate beneficia de indemnizația de hrană, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1), care se acordă în exclusivitate din venituri proprii ale universităților de stat.
    (la 22-05-2018, Articolul 18 din Secțiunea a 2-a, Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    (8) Indemnizația de hrană acordată potrivit alin. (7) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la art. 25 alin. (1).
    (la 22-05-2018, Articolul 18 din Secțiunea a 2-a, Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    Notă
    Articolul 36, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 prevede:
    Articolul 36
    (1) În perioada 2019-2020, personalul din cadrul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, beneficiază de vouchere de vacanță în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și de indemnizația de hrană prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) În perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
    (3) În perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii.
    (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în perioada 2019-2021 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care iau pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anii 2019-2020, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul sumelor decontate nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 19

    Salariul de bază pentru funcțiile de conducere(1) Salariul de bază pentru funcțiile de conducere se stabilește de către conducătorul instituției publice, în raport cu responsabilitatea, complexitatea și impactul deciziilor impuse de atribuțiile corespunzătoare activității desfășurate.(2) În salariul de bază pentru funcțiile de conducere atât la gradul I, cât și la gradul II, este inclusă gradația aferentă tranșei de vechime în muncă, la nivel maxim.


    Secţiunea a 3-a Sporuri

    Articolul 20

    Sporul pentru munca de noapte(1) Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22,00 și 6,00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.(2) Sporul de noapte nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25.


    Articolul 21

    Sporul pentru munca suplimentară(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.(4) Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.(5) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.(6) Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice ori persoanelor angajate cu timp parțial. Notă
    Conform art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 973 din 7 decembrie 2017, prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
    Articolul IV din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 prevede:
    Articolul IV
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
    (2) Plata majorării prevăzute la alin. (1) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă.
    (3) În cazul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, limita de 3% prevăzută la alin. (2) se stabilește la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
    (4) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
    (5) Condițiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (1), precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
    (6) În anul 2018, dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, care se aplică în mod corespunzător.

    Articolul 35, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 prevede:
    Articolul 35
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2019, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislație aferente lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă).
    (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
    (4) Plata majorării prevăzute la alin. (3) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă.
    (5) În cazul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, limita de 3% prevăzută la alin. (3) se stabilește la nivelul bugetului centralizat al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
    (6) În situația prevăzută la alin. (3), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
    (7) Condițiile de stabilire a majorării prevăzute la alin. (3), precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
    (8) Dispozițiile alin. (3)-(7) nu aduc atingere prevederilor art. 35 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.
    (9) Ordonatorii de credite răspund în condițiile legii de stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2)-(4) numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.


    Articolul 22

    Sporul pentru persoanele cu handicap(1) Pentru activitatea desfășurată de nevăzătorii cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare.(2) Celelalte categorii de persoane cu handicap grav și accentuat care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului emisă până la data de 1 septembrie 2018.
    (la 31-03-2018, Articolul 22 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )


    Articolul 23

    Sporul pentru condiții de muncă
    Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională sau a fiecăreia dintre autoritățile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.


    Articolul 24

    Sporuri și drepturi salariale specifice
    Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I – VIII.


    Articolul 25

    Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz.
    (la 08-12-2017, Alineatul (2) din Articolul 25 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (3) Începând cu luna mai 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la alin. (2) se includ drepturile prevăzute la anexa nr. II cap. II art. 2 alin. (1).
    (la 22-05-2018, Alineatul (3) din Articolul 25, Secțiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    (4) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate.(5) Prevederile alin. (2) și (3), pentru instituțiile din sistemul sanitar, se aplică începând cu data de 1 martie 2018
    (la 08-12-2017, Articolul 25 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 8, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (6) Pentru ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (2) se depășește, după caz, plafonul prevăzut la respectivul alineat, astfel încât, pentru unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, să se asigure limita minimă a sporurilor stabilită conform prevederilor art. 23. Unitățile sanitare de monospecialitate includ unități sanitare cu și fără paturi care acordă servicii medicale într-o specialitate, în conexiune, după caz, cu alte specialități complementare.
    (la 22-05-2018, Articolul 25 din Secțiunea a 3-a, Capitolul II a fost completat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    Notă
    Art. 9 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 973 din 7 decembrie 2017, prevede:
    „(1) În anul 2018, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii și nici indemnizația de hrană și indemnizația de vacanță prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2018 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
    (3) În anul 2018, instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1) acordă o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014 cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul voucherelor de vacanță acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017”.
    Articolul 36, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 prevede:
    Articolul 36
    (1) În perioada 2019-2020, personalul din cadrul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, beneficiază de vouchere de vacanță în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și de indemnizația de hrană prevăzută la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) În perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.
    (3) În perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii.
    (4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în perioada 2019-2021 se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care iau pregătit pe aceștia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anii 2019-2020, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul sumelor decontate nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 26

    Premii și prime(1) Ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență pentru personalul care a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituțiilor sau autorităților publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile și soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare aferente personalului prevăzut în statul de funcții, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget.(2) Premiile de excelență se pot acorda în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției/autorității publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activități cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depășește în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, ținându-se seama de evaluarea criteriilor prevăzute la art. 8 alin. (2). Sumele neutilizate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar.(3) Premiile de excelență individuale lunare nu pot depăși, lunar, două salarii de bază minim brute pe țară garantate în plată și se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor aprobate în buget cu această destinație, în condițiile legii, avându-se în vedere elementele prevăzute la alin. (2), cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt constituite astfel de organizații sindicale.
    (la 08-12-2017, Alineatul (3) din Articolul 26 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    (4) Începând cu data de 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, o indemnizație de vacanță. Modalitatea de acordare se stabilește prin hotărâre a Guvernului.(5) Valoarea anuală a indemnizației de vacanță este la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată și se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic.(6) Indemnizația de vacanță prevăzută la alin. (4) și (5) se acordă cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).(7) Indemnizația de vacanță nu se acordă persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite.


    Capitolul III Alte dispoziții

    Articolul 27

    Salarizarea în caz de suspendare a raportului de muncă sau de serviciu(1) Personalul care s-a aflat în concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, la reluarea activității își păstrează gradul sau treapta profesională în care a fost încadrat anterior suspendării, salarizarea urmând a se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare.(2) Pentru personalul prevăzut la alin. (1), gradația se stabilește luând în considerare și perioadele care, conform legilor speciale aplicabile, constituie vechime în muncă care se are în vedere la stabilirea drepturilor salariale.


    Articolul 28

    Stabilirea salarizării pentru funcții specifice(1) Autoritățile, instituțiile publice și celelalte unități bugetare pot include în statele de funcții și unele funcții specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfășurării activității.(2) Salariile de bază ale personalului încadrat în funcții specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, al Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru funcționarii publici, prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege și aplicabile categoriei de personal respective.(3) Salarizarea personalului contractual încadrat potrivit legii la cabinetele parlamentare ale deputaților și senatorilor din circumscripțiile electorale se stabilește și se aprobă prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, având ca limită minimă salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar ca limită maximă salariul de bază al funcției echivalente utilizată în cabinetul demnitarului. Nomenclatorul și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. I pct. 2.9.


    Articolul 29
    (1) În cazuri excepționale, posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică pot fi ocupate și prin cumul de funcții de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcții și a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante, în condițiile prevăzute la alin. (2).(2) Posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate și numai în condițiile în care programul funcției cumulate nu se suprapune celui corespunzător funcției de bază.
    (la 31-03-2018, Articolul 29 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )


    Articolul 30

    Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere se realizează prin numirea temporară a unei persoane angajate/numite care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției de conducere și care nu a fost sancționată disciplinar, până la ocuparea prin concurs a postului, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.(2) În perioada în care persoana angajată/numită exercită cu caracter temporar o funcție de conducere, aceasta beneficiază de drepturile salariale aferente funcției de conducere respective.


    Articolul 31

    Încadrarea și promovarea unor categorii de personal(1) Pentru personalul contractual sau alte categorii de personal care nu beneficiază de statute speciale, ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, pe baza regulamentului-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(2) Încadrarea și promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcții, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz.(3) În situația în care promovarea personalului contractual sau a altor categorii de personal bugetar în funcție, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcții.(4) În situația în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcții, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcții în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior.(5) Promovarea în funcții, în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza criteriilor stabilite prin regulament-cadru, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este reglementată altfel prin statute sau alte acte normative specifice.(6) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcție de performanțele profesionale individuale, apreciate cu calificativul „foarte bine“, cel puțin de două ori în ultimii 3 ani de activitate, de către comisia desemnată prin dispoziție a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, reprezentanții salariaților, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.(7) Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale, de către conducătorul instituției publice, la propunerea șefului ierarhic, prin acordarea calificativelor „foarte bine“, „bine“, „satisfăcător“ sau „nesatisfăcător“, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.(8) Ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcții, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate în buget.


    Articolul 32

    Transferul(1) Ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar se poate face și prin transfer, dacă se realizează de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent.(2) Transferul poate avea loc după cum urmează:
    a) în interesul serviciului, numai cu acordul scris al persoanei care se transferă;
    b) la cererea persoanei, în urma aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul și de la care se transferă.
    (3) Prevederile din actele normative specifice domeniului de activitate referitoare la transfer rămân în vigoare.(4) Ordonatorul de credite, în raport cu cerințele postului, stabilește criterii de selecție proprii de transfer în completarea celor prevăzute la alin. (1) și (2), cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.


    Articolul 33

    Transparența veniturilor salariale(1) Toate autoritățile și instituțiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) și (3) vor publica la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, și vor menține publicată o listă a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:
    a) salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz;
    b) tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și premiilor eligibile pentru fiecare funcție, precum și baza legală a acordării acestora;
    c) valoarea anuală a voucherelor de vacanță care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;
    d) valoarea anuală a indemnizației de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acesteia;
    e) orice alte drepturi în bani și/sau în natură, dacă este cazul, precum și baza legală a acordării acestora;
    f) orice informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum și baza legală a acestora.
    (1^1) Autoritățile și instituțiile publice care au calitatea de angajatori pentru categoriile de personal enumerate la art. 2 alin. (1) și (3) vor transmite Ministerului Muncii și Justiției Sociale datele prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) în format electronic, în perioada 1-30 octombrie a fiecărui an.
    (la 31-03-2018, Articolul 33 din Capitolul III a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (1^2) Metodologia de transmitere a datelor potrivit alin. (1^1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.
    (la 31-03-2018, Articolul 33 din Capitolul III a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea contravențională a conducătorului autorității sau instituției publice în cauză și se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei.(3) Inspecția Muncii are competența de a constata și sancționa contravenția prevăzută la alin. (2).(4) Contravenției prevăzute la alin. (2) i se aplică regimul general stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.
    (la 09-01-2020, Articolul 33 din Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )


    Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 34

    Detașarea, delegarea și alte drepturi(1) Prevederile din actele normative referitoare la mutare, acordarea concediilor, cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare.(2) Drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice care îndeplinește unele activități cu caracter temporar, în țară și în străinătate, inclusiv cu ocazia delegării sau detașării, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă prin prezenta lege sau alte acte normative în vigoare nu se reglementează altfel.(3) Până la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (2), rămân aplicabile prevederile referitoare la delegare și detașare din actele normative în vigoare la data prevăzută la art. 43.


    Articolul 35

    Caracterul drepturilor salariale
    Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege sunt lunare, în formă brută și supuse impozitării, potrivit legii.


    Articolul 36

    Reîncadrarea personalului(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38.(2) În cazul în care funcția deținută nu se regăsește în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcțiile prevăzute în anexe.(3) Salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului se realizează potrivit anexei nr. VII, în limita cheltuielilor de personal aprobate.(4) Personalul autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, nou-înființate, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VII.


    Articolul 37

    Soluționarea contestațiilor(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.(2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.(3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice.(4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere.


    Articolul 38

    Aplicarea legii(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017:
    a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
    b) prin excepție de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;
    c) prin excepție de la prevederile lit. a), indemnizațiile lunare ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică se stabilesc prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată;
    d) până la data de 31 decembrie 2017 se acordă drepturile de hrană și tichetele de masă de care beneficiază, la data intrării în vigoare a prezentei legi, unele categorii de personal bugetar, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
    (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:
    a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; Notă
    Art. 7 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 973 din 7 decembrie 2017, prevede:
    „Articolul 7
    (1) Pentru personalul plătit din fonduri publice, cuantumul salariului de bază/soldei de funcție/salariului de funcție se stabilește în conformitate cu prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, după aplicarea procentului de majorare de 25% prevăzut la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
    (2) Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017”.

    b) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022;
    (la 31-03-2018, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 38 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    c) prin excepție de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătății și aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăși limita prevăzută la art. 25.
    (la 08-12-2017, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 38 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 11, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )

    d) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat, inclusiv unitățile conexe, precum și personalul din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6);
    (la 31-03-2018, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 38 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    d^1) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 aprilie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I lit. b) se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de prezenta lege pentru anul 2022;
    (la 31-03-2018, Alineatul (3) din Articolul 38 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    d^2) de prevederile lit. d) beneficiază începând cu luna mai 2018 și personalul încadrat pe funcțiile de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct, inspector școlar de specialitate și inspector școlar;
    (la 22-05-2018, Alineatul (3) din Articolul 38, Capitolul IV a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )

    e) prin excepție de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;
    f) indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienților și a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
    g) pentru personalul încadrat în unități sanitare publice aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influențele financiare determinate de creșterile salariale prevăzute la lit. a)-c), inclusiv suma compensatorie prevăzută la alin. (6^1), precum și sumele determinate de aplicarea art. 25 alin. (6), se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziție distinctă;
    (la 22-05-2018, Litera g) din Alineatul (3), Articolul 38, Capitolul IV a fost modificată de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )

    h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopții vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018;
    (la 08-12-2017, Alineatul (3) din Articolul 38 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 12, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )

    i) prin excepție de la lit. a), pentru personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 31 decembrie 2017, potrivit prevederilor art. 60, pct. 1-3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 28,5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
    (la 08-12-2017, Alineatul (3) din Articolul 38 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 12, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )

    j) prin excepție de la lit. a), cuantumul sporului prevăzut la art. 22 alin. (1) se acordă începând cu drepturile aferente lunii martie, fără a se depăși limita prevăzută la art. 25.
    (la 31-03-2018, Alineatul (3) din Articolul 38 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). Notă
    Articolul 34, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 prevede:
    Articolul 34
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.
    (2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
    (3) Ordonatorii de credite răspund în condițiile legii de stabilirea nivelului sporurilor cu respectarea alin. (2) și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget pe anul 2019.
    (4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ beneficiază:
    a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
    b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;
    c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.
    (la 29-12-2018, Articolul 38 din Capitolul IV a fost completat de Articolul 55, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 )
    (4^2) Prevederile alin. (4^1) nu se aplică personalului asimilat din punctul de vedere al salarizării cu personalul didactic încadrat în unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat.
    (la 20-04-2019, Articolul 38 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 5^1, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )
    (5) Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări salariale decât cele prevăzute de prezentul articol.(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Notă
    Conform art. II din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018, începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.
    Articolul V din același act normativă prevede că începând cu drepturile salariale aferente lunii martie, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ se majorează cu 100%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
    Articolele II-VI din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 4 decembrie 2018 prevăd:
    Articolul II
    Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.

    Articolul III
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul încadrat pe funcții de specialitate din cadrul Aeroclubului României și Școlii Superioare de Aviație Civilă se majorează cu 50%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

    Articolul IV
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul încadrat pe funcții de specialitate din federațiile sportive și din unitățile sportive din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului se majorează cu 10%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

    Articolul V
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului din cadrul Autorității Feroviare Române - AFER se majorează cu 15%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

    Articolul VI
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța se majorează cu 20%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

    Art. II, III și IV din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 6 aprilie 2020 prevăd:
    Articolul II
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Institutului pentru studierea problemelor minorităților naționale se majorează cu 100%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

    Articolul III
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., Autorității Rutiere Române și Autorității Navale Române se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

    Articolul IV
    Începând cu drepturile salariale aferente lunii august 2020, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și din cadrul muzeelor de importanță națională se majorează cu 30%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
    (6^1) Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia.
    (la 22-05-2018, Articolul 38 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    (7) Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se rotunjesc din leu în leu în favoarea salariatului.(8) În situația în care, în urma promovării în funcție, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradație, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradație, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradație.
    (la 20-04-2019, Articolul 38 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 6^1, Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )


    Articolul 39

    Aplicarea tranzitorie(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.(2) În situația în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcție similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă.(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite.(4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.(5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru personalul didactic din sistemul național de învățământ salarizarea se stabilește în raport cu nivelul utilizat la data de 30 iunie 2017 potrivit Hotărârii Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 3^4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 38 alin. (3) și (4).
    (la 08-12-2017, Articolul 39 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 13, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 40

    Indemnizațiile consilierilor locali și consilierilor județeni
    Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2021, indemnizația maximă lunară de care beneficiază consilierii pentru participarea la numărul maxim de ședințe este de până la 10% din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului București, după caz, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2).
    (la 08-12-2017, Articolul 40 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 41

    Echivalarea unor studii
    Salarizarea absolvenților ciclului I și/sau II (Bologna) se face la nivelul absolvenților cu studii superioare de lungă durată (S), potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 42

    Răspunderea aplicării legii(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariilor de bază sau, după caz, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor, soldelor de comandă/salariilor de comandă, indemnizațiilor de încadrare, indemnizațiilor lunare, a sporurilor, creșterilor și a celorlalte drepturi salariale, precum și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară sau patrimonială a persoanelor vinovate, potrivit legii.(2) Nerespectarea prevederilor art. 25 constituie contravenție și se sancționează, în funcție de gradul de vinovăție a persoanelor responsabile, cu amendă între 5.000 lei și 20.000 lei și recuperarea prejudiciului.(3) Constatarea contravențiilor pentru nerespectarea prevederilor art. 25, precum și aplicarea amenzii se fac de către organele de control ale Curții de Conturi a României.


    Articolul 43

    Intrarea în vigoare
    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2017.


    Articolul 44

    Abrogarea unor dispoziții(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:1. art. 1^2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare;2. art. 18 alin. (2)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1998 privind Institutul European din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 207/1998, cu modificările și completările ulterioare;3. art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014;4. art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 15 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările și completările ulterioare;5. art. 36 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 10 aprilie 2014, cu modificările ulterioare;6. art. 16-19 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 1 martie 2016, cu modificările ulterioare;7. art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, cu modificările ulterioare;8. art. 16 alin. (11) și (12) din Legea organizării și funcționării statisticii oficiale din România nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare;9. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare;10. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 6 noiembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015;11. cap. I, cuprinzând art. 1-13, și art. 32, 32^1 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare;12. art. II din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015;13. art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2015 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 26 mai 2015, aprobată prin Legea nr. 244/2015;14. art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2015 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și pentru stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, aprobată prin Legea nr. 38/2016;15. art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 și pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, aprobată prin Legea nr. 347/2015;16. art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, cu modificările ulterioare;17. art. II și III din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 25 noiembrie 2015, cu modificările ulterioare;18. art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 17 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările și completările ulterioare;19. art. 101 alin. (10) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare;20. cap. I, cuprinzând art. 1-12^1, art. 13 și 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare;21. art. I, II, III șiIV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, cu modificările și completările ulterioare;22. art. II din Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016;23. art. I, I^1, I^2 și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare;24. art. 29^1 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările și completările ulterioare;25. art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 4 februarie 2013, aprobată prin Legea nr. 132/2013;26. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările și completările ulterioare;27. art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, cu excepția art. 19;28. cap. I, cuprinzând art. 1-14 și art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare;29. cap. I, cuprinzând art. 1-5, art. 9 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014;30. Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare;
    (la 08-12-2017, Punctul 30. din Alineatul (1) , Articolul 44 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )
    31. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare;32. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/1998, cu modificările și completările ulterioare;33. alin. (3) și prevederile referitoare la acordarea sporului de importanță națională de 25% din cuprinsul alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 mai 2009;34. art. 16 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 26 iunie 2014, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările și completările ulterioare;35. art. 13 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.522/2006 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 19 ianuarie 2010, cu modificările și completările ulterioare;36. orice alte dispoziții contrare prezentei legi.
    (2) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, prevederile referitoare la acordarea tichetelor de masă salariaților din sectorul bugetar prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.


    Articolul 45

    Anexele
    Anexele nr. I – IX fac parte integrantă din prezenta lege.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 28 iunie 2017.
    Nr. 153.

    Anexa nr. I

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „ÎNVĂȚĂMÂNT“


    Capitolul I

    A. Salarii de bază pentru funcțiile din învățământ1. Funcțiile de conducere din învățământul superior

    Nr.
    crt.







    Funcția




    Nivelul
    studiilor





    Salariul de bază
    - lei -



    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1.

    Rector*)

    S

    13705

    16232

    5,48

    6,49

    2.

    Prorector*)

    S

    11582

    14916

    4,63

    5,97

    3.

    Director general administrativ al
    universității


    S


    11003


    14477


    4,40


    5,79

    4.

    Decan *)

    S

    11003

    14477

    4,40

    5,79

    5.

    Prodecan*)

    S

    10037

    12459

    4,01

    4,98

    6.

    Director de departament*)

    S

    10423

    14037

    4,17

    5,62

    7.

    Director general adjunct administrativ
    al universității/Director


    S


    8493


    10880


    3,40


    4,35

    *) Salariile de bază pot cuprinde și salariul de bază aferent unei norme didactice.
    NOTĂ:
    *) Salariile de bază pot cuprinde și salariul de bază aferent unei norme didactice.

    NOTĂ:1. Salarizarea Președintelui Senatului universitar se face la nivel de rector.2. Stabilirea salariului de bază se face prin hotărârea conducerii, potrivit Cartei universității, după caz, între valorile corespunzătoare gradului I și gradului II, cu încadrarea în bugetul instituției, în funcție de gradul universității, mărimea și complexitatea structurii conduse.
    2. Funcțiile de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar


    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariul de bază
    - lei -

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1.

    Inspector școlar general*)

    S

    8375

    9283

    3,35

    3,71

    2.

    Inspector școlar general adjunct*)

    S

    7871

    8678

    3,15

    3,47

    3.

    Director casa corpului didactic*)

    S

    7871

    8678

    3,15

    3,47

    4.

    Inspector școlar de specialitate,
    inspector școlar*)

    S

    7250

    7871

    2,90

    3,15

    5.

    Director unitate de învățământ*) **)

    S

    7000

    7382

    2,80

    2,95

    6.

    Director adjunct unitate de
    învățământ*) **)

    S

    6975

    7100

    2,79

    2,84

    (la 07-12-2018, Nr crt. 3, de la Punctul 2, litera A, Capitolul I din Anexa nr. I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 04 decembrie 2018 )

    *) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent unei norme didactice.
    **) Nivelul salariilor de bază pentru funcțiile didactice de conducere, respectiv director și director adjunct din învățământul preuniversitar de stat, se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    NOTĂ:1. Pentru funcțiile didactice de conducere, de îndrumare și control, ocupate cu personal didactic care a absolvit studii superioare de scurtă durată, salariile de bază se vor stabili prin diminuarea cu un procent de 20% a salariilor de bază prevăzute la funcțiile de conducere cu studii superioare din tabelul de mai sus.2. Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    3. Funcțiile de conducere pentru funcțiile didactice auxiliare

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariul de bază
    - lei -

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Învățământ superior






    1.

    Director, contabil-șef

    S

    7019

    9125

    2,81

    3,65

    2.

    Administrator șef facultate

    S

    6580

    7546

    2,63

    3,02

    3.

    Secretar-sef universitate

    S

    8493

    10880

    3,40

    4,35

    4.

    Secretar-sef facultate

    S

    6520

    7200

    2,61

    2,88

    5.

    Șef serviciu

    S

    6520

    7200

    2,61

    2,88

    6.

    Șef birou

    S

    5950

    6650

    2,38

    2,66

    Învățământ preuniversitar**)






    1.

    Contabil-șef*) - nivel maxim

    S

    5528

    6229

    2,21

    2,49

    2

    Secretar-șef unitate de învățământ*) - nivel maxim

    S

    5528

    6229

    2,21

    2,49

    3.

    Contabil-șef*) - nivel maxim

    M

    4259

    4388

    1,70

    1,76

    4.

    Secretar - șef unitate de învățământ*)
    - nivel maxim

    M

    4259

    4388

    1,70

    1,76

    (la 22-05-2018, Tabelul de la pct. 3, lit. A, cap. I din Anexa I a fost modificat de Punctul 8, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    *) Salariile de bază cuprind și salariul de bază aferent funcției de execuție.
    **) Categoriile de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se normează funcțiile de conducere și nivelul salariilor de bază pentru acestea se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    NOTĂ:1. Pentru funcțiile didactice auxiliare de conducere, de îndrumare și control, ocupate cu personal didactic auxiliar care a absolvit studii superioare de scurtă durată, salariile de bază se vor stabili prin diminuarea cu un procent de 20% a salariilor de bază prevăzute la funcțiile de conducere cu studii superioare din tabelul prevăzut la pct. 3.2. Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    4. Salarii de bază învățământ universitar

    Nr.
    crt.

    Funcția*)

    Nivelul
    studiilor

    Vechimea în
    învățământ

    Salariul de
    bază - lei -
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1.

    Profesor
    universitar

    S

    peste 25 de ani

    10880

    4,35

    S

    20-25 ani

    9125

    3,65

    S

    15-20 ani

    7250

    2,90

    S

    10-15 ani

    5950

    2,38

    S

    5-10 ani

    5625

    2,25

    2.

    Conferențiar
    universitar

    S

    peste 25 de ani

    7546

    3,02

    S

    20-25 ani

    6580

    2,63

    S

    15-20 ani

    5517

    2,21

    S

    10-15 ani

    5101

    2,04

    S

    5-10 ani

    4828

    1,93

    S

    3-5 ani

    4508

    1,80


    3. Șef lucrări
    (lector universitar)

    S

    peste 25 de ani

    5212

    2,08

    S

    20-25 ani

    4828

    1,93

    S

    15-20 ani

    4554

    1,82

    S

    10-15 ani

    4417

    1,77

    S

    5-10 ani

    4372

    1,75

    S

    3-5 ani

    4326

    1,73

    4.

    Asistent universitar

    S

    peste 25 de ani

    4554

    1,82

    S

    20-25 ani

    4417

    1,77

    S

    15-20 ani

    4326

    1,73

    S

    10-15 ani

    4259

    1,70

    S

    5-10 ani

    4216

    1,69

    S

    3-5 ani

    4173

    1,67

    S

    până la 3 ani

    4130

    1,65

    *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
    NOTĂ:1. Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă la pct. 1, 3 și 4 reprezintă nivelul minim, iar nivelul maxim se stabilește prin majorarea acesteia în funcție de specificul activității desfășurate și de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste majorări se vor plăti cu încadrare în bugetul aprobat.
    (la 09-04-2020, Nota de la Punctul 1. din Punctul 4. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 06 aprilie 2020 )
    2. Încadrarea între limite se face anual, pe baza criteriilor aprobate de consiliul de administrație.
    5. Salarii de bază învățământ preuniversitar

    Nr.
    crt.

    Funcția didactică și gradul didactic *)

    Nivelul
    studiilor

    Vechimea în
    învățământ

    Salariul de
    bază - lei -
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1.

    Profesor studii superioare de lungă
    durată grad didactic I

    S

    peste 25 de ani

    5517

    2,21

    S

    20-25 ani

    5101

    2,04

    S

    15-20 ani

    4828

    1,93

    S

    10-15 ani

    4600

    1,84

    S

    5-10 ani

    4508

    1,80

    S

    1-5 ani

    4372

    1,75

    2.

    Profesor studii superioare de lungă
    durată grad didactic II

    S

    peste 25 de ani

    4828

    1,93

    S

    20-25 ani

    4554

    1,82

    S

    15-20 ani

    4417

    1,77

    S

    10-15 ani

    4372

    1,75

    S

    5-10 ani

    4326

    1,73

    S

    1-5 ani

    4235

    1,69

    3.

    Profesor studii superioare de lungă
    durată grad didactic definitiv

    S

    peste 25 de ani

    4554

    1,82

    S

    20-25 ani

    4417

    1,77

    S

    15-20 ani

    4326

    1,73

    S

    10-15 ani

    4235

    1,69

    S

    5-10 ani

    4189

    1,68

    S

    1-5 ani

    4144

    1,66

    4.

    Profesor studii superioare de lungă
    durată debutant

    S

    până la 1 an

    4098

    1,64

    5.

    Profesor studii superioare de scurtă
    durată grad didactic I

    SSD

    peste 25 de ani

    4600

    1,84

    SSD

    20-25 ani

    4463

    1,79

    SSD

    015-20 ani

    4372

    1,75

    SSD

    10-15 ani

    4326

    1,73

    SSD

    5-10 ani

    4235

    1,69

    6.

    Profesor studii superioare de scurtă
    durată grad didactic II

    SSD

    peste 25 de ani

    4463

    1,79

    SSD

    20-25 ani

    4280

    1,71

    SSD

    15-20 ani

    4235

    1,69

    SSD

    10-15 ani

    4189

    1,68

    SSD

    5-10 ani

    4144

    1,66

    SSD

    1-5 ani

    4098

    1,64

    7.

    Profesor studii superioare de scurtă
    durată grad didactic definitiv

    SSD

    peste 25 de ani

    4326

    1,73

    SSD

    20-25 ani

    4235

    1,69

    SSD

    15-20 ani

    4189

    1,68

    SSD

    10-15 ani

    4144

    1,66

    SSD

    5-10 ani

    4098

    1,64

    SSD

    1-5 ani

    4052

    1,62

    8.

    Profesor studii superioare
    de scurtă durată debutant

    SSD

    până la 1 an

    4007

    1,60

    9.

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare lungă durată, grad didactic I

    S

    peste 25 de ani

    4600

    1,84

    S

    20-25 ani

    4508

    1,80

    S

    15-20 ani

    4417

    1,77

    S

    10-15 ani

    4372

    1,75

    S

    5-10 ani

    4280

    1,71

    10

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare lungă durată, grad didactic II

    S

    peste 25 de ani

    4463

    1,79

    S

    20-25 ani

    4372

    1,75

    S

    15-20 ani

    4326

    1,73

    S

    10-15 ani

    4280

    1,71

    S

    5-10 ani

    4235

    1,69

    S

    1-5 ani

    4189

    1,68

    11

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare lungă durată, grad didactic
    definitiv

    S

    peste 25 de ani

    4372

    1,75

    S

    20-25 ani

    4326

    1,73

    S

    15-20 ani

    4280

    1,71

    S

    10-15 ani

    4235

    1,69

    S

    5-10 ani

    4189

    1,68

    S

    1-5 ani

    4144

    1,66

    12

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare lungă durată, debutant

    S

    până la 1 an

    4098

    1,64

    13

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare scurtă durată, grad didactic I

    SSD

    peste 25 de ani

    4463

    1,79

    SSD

    20-25 ani

    4326

    1,73

    SSD

    15-20 ani

    4235

    1,69

    SSD

    10-15 ani

    4189

    1,68

    SSD

    5-10 ani

    4144

    1,66

    14

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare scurtă durată, grad didactic
    II

    SSD

    peste 25 de ani

    4372

    1,75

    SSD

    20-25 ani

    4280

    1,71

    SSD

    15-20 ani

    4235

    1,69

    SSD

    10-15 ani

    4189

    1,68

    SSD

    5-10 ani

    4144

    1,66

    SSD

    1-5 ani

    4098

    1,64

    15

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare scurtă durată, grad didactic
    definitiv

    SSD

    peste 25 de ani

    4280

    1,71

    SSD

    20-25 ani

    4235

    1,69

    SSD

    15-20 ani

    4189

    1,68

    SSD

    10-15 ani

    4144

    1,66

    SSD

    5-10 ani

    4098

    1,64

    SSD

    1-5 ani

    4052

    1,62

    16

    Institutor, maistru instructor, studii
    superioare scurtă durată, debutant

    SSD

    până la 1 an

    4007

    1,60

    17

    Învățător, educatoare, maistru –
    instructor; (cu studii de nivel liceal)
    grad didactic I

    M

    peste 25 de ani

    4372

    1,75

    M

    20-25 ani

    4280

    1,71

    M

    15-20 ani

    4189

    1,68

    M

    10-15 ani

    4144

    1,66

    M

    5-10 ani

    4098

    1,64

    18

    Învățător, educatoare, maistru –
    instructor; (cu studii de nivel liceal)
    grad didactic II

    M

    peste 25 de ani

    4280

    1,71

    M

    20-25 ani

    4235

    1,69

    M

    15-20 ani

    4189

    1,68

    M

    10-15 ani

    4144

    1,66

    M

    5-10 ani

    4098

    1,64

    M

    1-5 ani

    4052

    1,62

    19

    Învățător, educatoare, maistru –
    instructor; (cu studii de nivel liceal)
    grad didactic definitiv

    M

    peste 25 de ani

    4235

    1,69

    M

    20-25 ani

    4189

    1,68

    M

    15-20 ani

    4144

    1,66

    M

    10-15 ani

    4098

    1,64

    M

    5-10 ani

    4052

    1,62

    M

    1-5 ani

    4007

    1,60

    20

    Învățător, educatoare, maistru –
    instructor; (cu studii de nivel liceal)
    debutant

    M

    până la 1 an

    3916

    1,57

    21

    Profesor, învățător, educatoare, maistru-
    instructor; (cu studii denivel liceal, fără
    pregătire de specialitate)

    M

    peste 25 de ani

    4189

    1,68

    M

    20-25 ani

    4144

    1,66

    M

    15-20 ani

    4098

    1,64

    M

    10-15 ani

    4052

    1,62

    M

    5-10 ani

    4007

    1,60

    M

    1-5 ani

    3961

    1,58

    M

    până la 1 an

    3916

    1,57

    *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011.
    6. Salarii de bază pentru funcțiile didactice auxiliare

    Nr.
    crt.




    Funcția, gradul sau treapta profesională



    Nivelul
    studiilor



    Salarii de bază
    - lei -
    Gradația 0


    Coeficient



    Anul 2022


    Funcții de execuție




    1






    Administrator financiar, bibliotecar*); grad I

    S

    4345

    1,74

    grad II

    S

    4130

    1,65

    grad III

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2







    Informatician, analist programator;
    grad IA


    S


    4647


    1,86

    grad I

    S

    4302

    1,72

    grad II

    S

    4216

    1,69

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Secretar instituție/unitate de învățământ;
    grad I


    S


    4259


    1,70

    grad II

    S

    4130

    1,65

    grad III

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4







    Pedagog școlar, laborant, mediator școlar;
    grad IA


    S


    4173


    1,67

    grad I

    S

    4130

    1,65

    grad II

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    5






    Instructor-animator, corepetitor, instructor
    de educație extrașcolară;
    grad I



    S



    4130



    1,65

    grad II

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    6







    Administrator patrimoniu;
    grad I


    S


    4173


    1,67

    grad II

    S

    4087

    1,63

    grad III

    S

    4000

    1,60

    debutant

    S

    3950

    1,58

    7







    Administrator financiar, bibliotecar*);
    grad I


    SSD


    4087


    1,63

    grad II

    SSD

    3950

    1,58

    grad III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    8







    Informatician, analist programator;
    grad I


    SSD


    4087


    1,63

    grad II

    SSD

    3950

    1,58

    grad III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    9







    Secretar instituție/unitate de învățământ;
    grad I


    SSD


    4087


    1,63

    grad II

    SSD

    3950

    1,58

    grad III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    10







    Pedagog școlar, laborant, mediator școlar;
    grad I


    SSD


    4087


    1,63

    grad II

    SSD

    3950

    1,58

    grad III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    11






    Instructor-animator, corepetitor, instructor
    de educație extrașcolară;
    grad I



    SSD



    3950



    1,58

    grad II

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    12







    Administrator patrimoniu;
    grad I


    SSD


    4000


    1,60

    grad II

    SSD

    3950

    1,58

    grad III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    13







    Administrator financiar, bibliotecar*);
    treapta I


    M


    3900


    1,56

    treapta II

    M

    3850

    1,54

    treapta III

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    14







    Informatician, analist programator;
    treapta IA


    PL/M


    3950


    1,58

    treapta I

    PL/M

    3900

    1,56

    treapta II

    PL/M

    3850

    1,54

    debutant

    PL/M

    3750

    1,50

    15







    Secretar instituție/ unitate de învățământ;
    treapta IA


    M


    3900


    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    16







    Pedagog școlar;
    treapta IA


    M


    3900


    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    17








    Instructor-animator, instructor educație
    extrașcolară;
    treapta I A



    M



    3900



    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    18





    Corepetitor;
    treapta I


    M


    3850


    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    19








    Șef atelier-școală, tehnician, administrator
    patrimoniu;
    treapta I



    M



    3900



    1,56

    treapta II

    M

    3850

    1,54

    treapta III

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    20





    Laborant;
    treapta I


    PL/M


    3900


    1,56

    treapta II

    PL/M

    3850

    1,54

    debutant

    PL/M

    3750

    1,50

    21





    Instructor, model;
    treapta I


    M


    3850


    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    22





    Mediator școlar;
    treapta I


    M/G


    3300


    1,32

    treapta II

    M/G

    3050

    1,22

    debutant

    M/G

    2950

    1,18

    23



    Supraveghetor noapte;
    treapta I


    M/G


    2570


    1,03

    treapta II

    M/G

    2500

    1,00

    *) Se utilizează doar în bibliotecile din unitățile de învățământ preuniversitar.
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la pct. 4, 5 și 6 sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    B. Reglementări specifice personalului didactic din învățământ

    Articolul 1

    Pentru funcțiile didactice auxiliare la care gradul/treapta profesională nu mai apare în această anexă, salariul de bază se va stabili la gradația corespunzătoare vechimii în muncă de la gradul/treapta profesională imediat superior/superioară funcției pe care era încadrată persoana.


    Articolul 2

    Ministerul Educației Naționale, cu consultarea instituțiilor, unităților de învățământ și a partenerilor sociali, va stabili gradul funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar și alte instituții/unități din subordinea acestuia, prin ordin al ministrului, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în funcție de următoarele criterii: număr de personal, elevi și categorii de unități.


    Articolul 3

    Personalul didactic calificat de predare și conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate primește o indemnizație de până la 20% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă. Diferențierea pe zone și localități se aprobă prin hotărâre a Guvernului, care nu se ia în calcul la stabilirea limitei prevăzute la art. 25.


    Articolul 4

    Personalul didactic din învățământul special și special integrat, precum și din centrele județene de resurse și de asistență educațională, respectiv Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și din structurile coordonate, monitorizate și evaluate de către acestea, beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.
    (la 20-04-2019, Articolul 4 din Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. I a fost modificat de Punctul 8^1, Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )


    Articolul 5
    (1) Personalul didactic din învățământ, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare, beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului școlar, bibliotecilor centrale universitare, respectiv al instituției de nivel superior și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deținut. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit se elaborează de către Ministerul Educației Naționale pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, pentru personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare și de senatele universitare pentru instituțiile de învățământ superior.(3) Pentru personalul didactic de predare din învățământul universitar, care nu beneficiază de gradația de merit prevăzută la alin. (1), se acordă, prin concurs, un spor de performanță academică. Acest spor se acordă pentru un număr de până la 15% din posturile didactice de predare existente la nivelul instituției de învățământ superior și reprezintă 10% din salariul de bază deținut. Sporul de performanță academică se atribuie pe o perioadă de un an. Numărul de beneficiari, metodologia și criteriile de acordare a sporului de performanță academică se elaborează de către senatele universitare și se va plăti exclusiv din venituri proprii.


    Articolul 6

    Personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare și a viitorilor învățători, institutori și profesori beneficiază de un spor de 10-25% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat și calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educației Naționale, dacă nu beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână.


    Articolul 7

    Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 clase de elevi în învățământul primar sau gimnazial primește o majorare a salariului de bază după cum urmează:
    a) pentru 2 clase de elevi, o creștere cu 7% a salariului de bază deținut;
    b) pentru 3 clase de elevi, o creștere cu 10% a salariului de bază deținut;
    c) pentru 4 clase de elevi, o creștere cu 15% a salariului de bază deținut;
    d) pentru 5 clase de elevi, o creștere cu 20% a salariului de bază deținut.

    (la 09-01-2020, Articolul 7 din Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. I a fost modificat de Punctul 2, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )


    Articolul 8

    Personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază.


    Articolul 9
    (1) Pentru personalul didactic și nedidactic din instituțiile de învățământ superior, consiliile de administrație pot stabili salarii diferențiate, cu o creștere de până la 30% a salariului de bază deținut, în funcție de specificul activității desfășurate și de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii.
    (la 31-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 9 , Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (2) De prevederile alin. (1) beneficiază și personalul din învățământul preuniversitar care participă direct la realizarea activităților finanțate din venituri proprii.


    Articolul 10

    Personalul didactic de predare din învățământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de până la 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază.


    Articolul 11

    Personalul didactic beneficiază de dreptul la concediul de odihnă, potrivit Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, primind o indemnizație de concediu de odihnă calculată conform prevederilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice.


    Articolul 12
    (1) Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare și control, inclusiv cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar, poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul, potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută de Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.(2) Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabilește prin ordin al ministrului educației naționale.
    (la 08-12-2017, Articolul 12 din Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. I a fost modificat de Punctul 16, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 13
    (1) În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din Regulamentul prevăzut la art. 23 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.(3) Personalul didactic care desfășoară activitate de predare - învățare - evaluare în sistemul penitenciar primește un spor de până la 15% din salariul de bază.


    Articolul 14

    Pentru funcțiile didactice auxiliare, care nu se regăsesc în prezenta anexă, se vor utiliza salariile de bază din anexele la prezenta lege, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar. Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, va emite, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi, un nou ordin privind reglementarea funcțiilor cu statut de personal didactic auxiliar, aplicându-li-se în mod corespunzător celelalte prevederi aplicabile personalului didactic.


    Articolul 15

    Salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar se face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învățământul preuniversitar.


    Articolul 16

    Pentru personalul didactic de predare din învățământ, precum și pentru personalul didactic de conducere prevăzut la pct. 1 nr. crt. 1, 2, 4-6 și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control prevăzut la pct. 2 din anexa nr. I cap. I lit. A se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.
    (la 18-07-2019, Articolul 16 din Litera B. , Capitolul I , Anexa nr. I a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 131 din 11 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 15 iulie 2019 )


    Capitolul II Unități de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare
    a) Salarii de bază funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariul de bază
    lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director general institut de cercetare *)
    (Ordonator secundar de credite)

    S

    10002

    11406

    4,00

    4,56

    2

    Director general adjunct institut de cercetare*)
    (Ordonator secundar de credite)

    S

    9651

    10880

    3,86

    4,35

    3

    Director institut de cercetare
    (Ordonator terțiar de credite)

    S

    9651

    10880

    3,86

    4,35

    4

    Director adjunct institut de cercetare
    Ordonator terțiar de credite)

    S

    9476

    10178

    3,79

    4,07

    5

    Director centru de cercetare; director stațiune de
    cercetare Ordonator terțiar de credite)

    S

    9125

    9476

    3,65

    3,79

    6

    Secretar științific institut de cercetare secretar
    științific secție AS AS (Ordonator terțiar de credite)

    S

    9125

    9476

    3,65

    3,79

    7

    Director adjunct centru de cercetare; director
    adjunct stațiune de cercetare (Ordonator terțiar
    de credite)

    S

    8949

    9125

    3,58

    3,65

    8

    Secretar științific centru de cercetare; secretar
    științific stațiune de cercetare (Ordonator terțiar
    de credite)

    S

    8774

    8949

    3,51

    3,58

    9

    Șef laborator cercetare

    S

    8423

    8774

    3,37

    3,51

    *) Nivelul de salarizare este stabilit de către ordonatorul principal de credite.
    NOTĂ:1. Pentru conducătorii de doctorat salariul de bază este egal cu cel pentru director adjunct institut de cercetare sau director centru de cercetare.2. Pentru funcțiile de conducere din cadrul Academiei Române salariile de bază se majorează cu 15%.3. Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Salarii de bază funcții de execuție

    Nr.
    crt.




    Funcția



    Nivelul
    studiilor



    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0


    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Cercetător științific I

    S

    7546

    3,02

    2

    Cercetător științific II

    S

    5966

    2,39

    3

    Cercetător științific III

    S

    4216

    1,69

    4

    Cercetător științific

    S

    4130

    1,65

    5

    Asistent de cercetare științifică

    S

    4087

    1,63

    6

    Asistent de cercetare științifică
    stagiar


    S


    3950


    1,58

    7

    Asistent I

    M

    3850

    1,54

    8

    Asistent II

    M

    3750

    1,50

    9

    Asistent stagiar

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:1. Pentru conducătorii de doctorat, salariul de bază este egal cu cel pentru director adjunct institut de cercetare sau director centru de cercetare.2. Pentru funcțiile de execuție de cercetare științifică fundamentală din cadrul Academiei Române, salariile de bază se majorează cu 15%.3. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul III Culte
    A. Salarii de bază pentru personalul clerical încadrat în unitățile bugetare
    Funcții de execuție

    Nr.
    crt.


    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0


    Coeficient

    1








    Preot


    Anul 2022


    gradul I

    S

    4000

    1,60

    gradul II

    S

    3900

    1,56

    definitiv

    S

    3850

    1,54

    debutant

    S

    3700

    1,48

    2





    Preot
    gradul I


    M


    3700


    1,48

    definitiv

    M

    3650

    1,46

    debutant

    M

    3550

    1,42

    NOTĂ:1. Condițiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Secretariatul de Stat pentru Culte este autorizat să certifice asimilarea funcțiilor de la alte culte cu cea de preot.2. Salariile de bază sunt prevăzute pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    B. Indemnizațiile personalului din conducerea cultelor recunoscute și a unităților centrale de cult, asimilat celui încadrat pe funcții de demnitate publică

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Numărul
    maxim de
    posturi

    Funcția cu care se asimilează

    1

    Patriarhul Bisericii Ortodoxe
    Române

    1

    Președintele Senatului și Președintele
    Camerei Deputaților

    2

    Arhiepiscop major, mitropolit
    Biserica Ortodoxă Română și
    Biserica Romano-Catolică

    11

    Secretarii și ChestoriiSenatului și ai
    Camerei Deputaților

    3

    Arhiepiscop, șef de cult (mitropolit,
    episcop, muftiu, șef rabin, președinte
    uniune, președinte)

    22

    Ministru

    4

    Episcop, episcop-vicar patriarhal

    35

    Vicepreședinții comisiilor
    permanente ale Senatului și Camerei
    Deputaților

    5

    Episcop-vicar, episcop
    coajutor, episcop
    auxiliar, arhiereu-vicar

    28

    Senatori, deputați

    (la 09-04-2020, Nr. crt 5 din tabel, litera B, Capitolul III din Anexa nr. I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 06 aprilie 2020 )

    C. Personalul din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică

    Nr.
    crt.

    Funcția clericală,
    funcția de conducere
    din cadrul cultului
    sau asimilată
    Numărul de posturiFuncția didactică cu care se asimilează
    1
    Vicepreședinte uniune, vicar
    administrativ patriarhal,
    vicar general, secretar general,
    consilier patriarhal,
    prim-rabin
    54
    Profesor cu studii superioare,
    cu grad didactic I și
    vechime în învățământ
    peste 25 ani
    2
    Secretar patriarhal, inspector general bisericesc,
    vicar administrativ
    eparhial, vicar episcopal
    41
    Profesor cu studii superioare,
    cu grad didactic I și
    vechime în învățământ
    între 20 și 25 ani
    3
    Secretar Cancelaria patriarhală,
    consilier eparhial,
    secretar eparhial,
    inspector eparhial,
    exarh, protopop
    795
    Profesor cu studii superioare,
    cu grad didactic II
    și vechime în învățământ
    între 10 și 15 ani
    4 Stareț, superioară, egumen 466
    Profesor cu studii superioare,
    cu grad didactic II și
    vechime în învățământ
    între 1 și 5 ani

    (la 09-04-2020, Tabelul de la litera C a fost modificat de Punctele 3 și 4, Articolul I din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 06 aprilie 2020 ) Notă
    Potrivit pct. 3 al art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 9 ianuarie 2020, pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. C - Personalul din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică, din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se majorează un număr de 5 contribuții de la bugetul de stat, de la 53 la 54 la nr. crt. 1 - Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin și de la 736 de posturi la 740 de posturi, la nr. crt. 3 - poziția «Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop», aferent funcției de consilier eparhial.

    D. Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România

    Nr.
    crt.

    Funcția clericală

    Numărul de
    posturi pentru
    care se asigură
    sprijin lunar
    la salarizare

    Funcția didactica cu care
    se asimilează


    Preot, diacon, păstor, vestitor, imam, rabin,
    cantor *), oficiant de cult

    15.287


    1

    Cu studii superioare:

    11.006

    Profesor cu studii superioare


    gradul I

    3.045

    gradul didactic I


    gradul II

    3.255

    gradul didactic II


    definitiv

    2.445

    definitiv


    debutant

    2.261

    debutant

    2

    Cu studii medii:

    4.281

    Învățător, educator, maistru-
    instructor, cu studii medii


    gradul I

    663

    gradul didactic I


    gradul II

    784

    gradul didactic II


    definitiv

    1.690

    definitiv


    debutant

    1.144

    debutant

    *) Se utilizează la cultul mozaic. Notă
    Potrivit pct. 4 al art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 9 ianuarie 2020, pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. D din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se majorează cu 15, astfel:
    La anexa nr. I capitolul III - Culte, litera D - Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 15.287;
    – la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 11.006;
    – la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, gradul I, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 3.045;
    – la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, gradul II, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 3.255;
    – la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, gradul definitiv, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 2.445;

    (la 09-01-2020, Lit. D, Capitolul III - Culte, Anexa nr. I a fost modificată de Punctul 4, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )

    E. Reglementări specifice personalului clerical care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, recunoscute potrivit legii

    Articolul 1
    (1) Statul român sprijină cultele, recunoscute potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, la cererea acestora, pentru salarizarea personalului clerical.(2) Personalul clerical care beneficiază de prevederile prezentei legi își păstrează statutul de angajat al cultului religios recunoscut.


    Secţiunea 1 Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical

    Articolul 2
    (1) Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor din România, recunoscute potrivit legii, se stabilește după cum urmează:
    a) personalul din conducerea cultelor asimilat celui încadrat pe funcții de demnitate publică beneficiază de o indemnizație lunară, conform asimilărilor. Indemnizația lunară este unica formă de remunerare pentru personalul respectiv și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial;
    b) personalul din conducerea cultelor, altul decât cel prevăzut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcțiilor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, conform asimilărilor;
    c) personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.
    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.(3) Criteriile în baza cărora unitățile de cult sunt considerate ca fiind cu venituri reduse, potrivit alin. (2), se stabilesc prin ordin al secretarului de stat pentru culte.(4) Personalul clerical poate beneficia de prevederile alin. (2) în procent de 30% din totalul posturilor clericale pentru care se alocă sprijin la salarizare de la bugetul de stat.(5) Numărul de posturi stabilite potrivit alin. (4) va fi repartizat pe culte, în raport cu numărul credincioșilor, conform ultimului recensământ, și cu nevoile reale.(6) Unitățile centrale de cult, în baza numărului de posturi comunicat anual, transmit Secretariatului de Stat pentru Culte propuneri motivate cuprinzând nominalizarea unităților de cult pentru al căror personal clerical se dorește acordarea sprijinului lunar prevăzut la alin. (2) și care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute la alin. (2) și (3).(7) Listele unităților de cult al căror personal clerical beneficiază de sprijin lunar în condițiile alin. (2), precum și modificarea acestora se stabilesc la propunerea unităților centrale de cult și se aprobă anual prin ordin al secretarului de stat pentru culte.(8) Nu beneficiază de prevederile alin. (2) personalul clerical de la unitățile de cult care obțin venituri din închirierea, arendarea și concesionarea proprietăților.


    Secţiunea a 2-a Alte drepturi ale personalului clerical

    Articolul 3

    Condițiile de ocupare a gradelor profesionale ale personalului clerical prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c) se aprobă de Secretariatul de Stat pentru Culte, la propunerea cultelor recunoscute.


    Articolul 4

    De la bugetul de stat se asigură, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, numai drepturile stabilite în condițiile prevăzute la art. 2, inclusiv toate contribuțiile stabilite prin lege.


    Articolul 5
    (1) Pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă stabilită prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat, care nu poate fi mai mică decât suma stabilită, potrivit legii, pentru anul 2017.(2) Suma prevăzută la alin. (1) se alocă unităților centrale ale cultelor recunoscute de către Secretariatul de Stat pentru Culte, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.(3) Destinațiile sumei prevăzute la alin. (1) se stabilesc de unitățile centrale ale cultelor recunoscute, împreună cu conducerile unităților de cult din afara granițelor, urmând a fi utilizată pentru completarea salariilor personalului clerical al respectivelor unități, inclusiv pentru plata tuturor contribuțiilor prevăzute de lege. Obligația de a justifica modul de utilizare a acestei sume revine unității centrale de cult din România, prin prezentarea la Secretariatul de Stat pentru Culte a documentelor prevăzute de normele legale în vigoare.
    (la 05-07-2019, Alineatul (3) din Articolul 5 , Sectiunea a 2-a , Litera E. , Capitolul III , Anexa nr. I a fost modificat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 05 iulie 2019 )
    (4) Suma prevăzută la alin. (1) poate fi modificată anual, prin legea bugetului de stat sau prin legile de rectificare a bugetului de stat. Notă
    Alin. (4) al art. 61 din LEGEA nr. 2 din 3 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 4 din 3 ianuarie 2018, prevede: „În anul 2018, pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, conform prevederilor din anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 5 a Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se alocă suma de 249.000 euro/lună”.
    Alin. (1) al art. 67 din LEGEA nr. 50 din 15 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 209 din 15 martie 2019, prevede: „Pentru anul 2019 pentru sprijinirea așezămintelor religioase din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se alocă suma de 295.200 euro/lună.”


    Articolul 6

    Drepturile stabilite potrivit dispozițiilor legale în vigoare se acordă în continuare personalului angajat în cadrul cultelor religioase din România, potrivit legii, pentru care nu sunt aplicabile prevederile prezentei legi.


    Articolul 7
    (1) Modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat, potrivit prezentei legi, este supus controlului Secretariatului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, și altor organe abilitate de lege.(2) Numărul de posturi pentru personalul clerical se poate majora anual prin legea bugetului de stat.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), Secretariatul de Stat pentru Culte poate modifica numărul de posturi prevăzut la lit. D, prin transformarea unor posturi cu studii medii în studii superioare, în funcție de necesități, respectiv diminuarea posturilor de la nr. crt. 2 și majorarea cu același număr la nr. crt. 1, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobate.


    Secţiunea a 3-a Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor recunoscute

    Articolul 8
    (1) Unitățile aparținând cultelor religioase recunoscute din România, precum și unitățile și instituțiile de învățământ teologic autorizate și acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora și neintegrate în învățământul de stat, respectiv unitățile de formare a personalului clerical primesc de la bugetul de stat și de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuții, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale și locale respective.(2) Unitățile și contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.


    Articolul 9
    (1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase din România se asigură, la cerere, în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:
    a) de la bugetele locale:(i) 19.899 de contribuții pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul contribuției lunare se stabilește prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat și nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;(ii) sumele aferente, necesare pentru plata tuturor contribuțiilor prevăzute de lege;
    b) de la bugetul de stat:(i) 300 de contribuții pentru personalul neclerical angajat în unitățile și instituțiile de învățământ teologic, respectiv în unitățile de formare a personalului clerical, prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul contribuției lunare se stabilește prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat și nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;(ii) 42 de contribuții pentru personalul neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Contribuția lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcțiile pe care este încadrat personalul român trimis să își desfășoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al altor forme de reprezentare a României în străinătate; Notă
    Alin. (3) al art. 61 din LEGEA nr. 2 din 3 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 4 din 3 ianuarie 2018, prevede: „În anul 2018, numărul de contribuții pentru personalul neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15 contribuții, respectiv de la 42 de contribuții la 57 de contribuții”.
    Alin. (2) al art. 67 din LEGEA nr. 50 din 15 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 209 din 15 martie 2019, prevede: „Pentru anul 2019, numărul de contribuții pentru personalul neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se menține la 59 de contribuții”.
    (iii) sumele aferente, necesare pentru plata tuturor contribuțiilor stabilite de lege.
    (2) Numărul contribuțiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modificat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat în vederea echilibrării bugetelor locale se va avea în vedere și alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).(4) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase recunoscute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), se face de către autoritățile administrației publice locale, ținându-se seama de numărul de adepți ai fiecărui cult religios, și se comunică Secretariatului de Stat pentru Culte.(5) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase recunoscute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), se face de către Secretariatul de Stat pentru Culte.(6) Autoritățile administrației publice locale pot aproba suplimentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unitățile ce aparțin cultelor religioase recunoscute din România, ținând seama de numărul de adepți ai fiecărui cult religios, sprijinul financiar urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale.


    Anexa nr. II

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ“


    Capitolul I Unități sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială1. Salarii de bază pentru funcții de conducere1.1. Spitale peste 400 de paturi, spitale sub 400 de paturi și servicii de ambulanță


    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Spitale peste 400 de
    paturi

    Spitale sub 400 de
    paturi

    Servicii de ambulanță

    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient

    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient

    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Anul 2022

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager

    S

    14257

    14975

    5,70

    5,99

    13849

    14664

    5,54

    5,87





    2

    Manager general

    S









    14257

    14975

    5,70

    5,99

    3

    Director de cercetare

    S

    9287

    10591

    3,71

    4,24

    8473

    9776

    3,39

    3,91





    4

    Director financiar-contabil/
    administrativ

    S

    8310

    8798

    3,32

    3,52

    6762

    7169

    2,70

    2,87





    5

    Director economic

    S









    6762

    7658

    2,70

    3,06

    6

    Director tehnic

    S









    7169

    8147

    2,87

    3,26

    7

    Abrogat.














    8

    Alți directori

    S

    7658

    8147

    3,06

    3,26

    6762

    7169

    2,70

    2,87





    9

    Abrogat










    (la 22-05-2018, Nr. crt. 9, subpunctul 1.1, punctul 1, Cap. I din Anexa II a fost abrogat de Punctul 9, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )

    NOTĂ:1. Salariul de bază al managerului de spital cu peste 400 de paturi și al managerului general va fi cel puțin egal cu salariul de bază al directorului medical majorat cu 10%.2. Salariul de bază al managerului de spital cu până la 400 de paturi va fi cel puțin egal cu salariul de bază al directorului medical majorat cu 5%.3. Nivelul de salarizare al funcției de manager de spital cu până la 400 de paturi, gradul II, se utilizează și pentru funcția de director general al Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.4. Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    (la 31-03-2018, Nota de la punctul 1.1. din Punctul 1. , Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    1.2. Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C.T. Nicolau“, Centrul de Transfuzie Sanguină al municipiului București, centre de transfuzie sanguină regionale și centre de transfuzie sanguină județene


    Nr.
    crt.










    Funcția







    Nivelul
    studii-
    lor






    Institutul Național de
    Hematologie Tranfuzională
    "Prof.Dr.C.T.Nicolau"

    Centrul de Transfuzie
    Sanguină al municipiului
    București

    Centre de transfuzie
    sanguină regională

    Centre de transfuzie
    sanguină județene

    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient



    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient



    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient



    Salariile de
    bază - lei

    Coeficient



    Anul 2022

    Anul 2022

    Anul 2022

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director
    general




    11568


    12057


    4,63


    4,82

























    2



    Director,
    director
    general
    adjunct




    S




    10102




    10591




    4,04




    4,24




    10102




    10591




    4,04




    4,24




    9450




    10102




    3,78




    4,04




    9287




    9776




    3,71




    3,91

    3


    Director
    adjunct
    științific



    S



    9450



    10102



    3,78



    4,04





































    4



    Director
    adjunct
    financiar
    contabilitate




    S




    7495




    8310




    3,00




    3,32

















































    5


    Director
    resurse
    umane



    S



    7495



    8310



    3,00



    3,32





































    6

    Contabil șef

    S





    7006

    7495

    2,80

    3,00

    6354

    6762

    2,54

    2,70

    5784

    6354

    2,31

    2,54

    NOTĂ:1. Salariul de bază al directorului general din cadrul Institutului Național de Hematologie Transfuzională «Prof. Dr. C.T. Nicolau» nu poate fi mai mic decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 10%.2. Salariile de bază ale persoanelor care ocupă funcția de director în cadrul centrelor de transfuzie regionale și județene, respectiv al Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, nu pot fi mai mici decât salariul de bază corespunzător funcției de medic deținute sau aflate în subordine, după caz, majorat cu 5%.3. Salariile de bază prevăzute la gradul I și II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    (la 31-03-2018, Nota de la subpunctul 1.2. din Punctul 1. , Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificată de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    1.3. Alte funcții de conducere

    Nr.
    crt.







    Alte funcții de conducere




    Nivelul
    studiilor





    Salariile de
    bază - lei -



    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director general *)

    S

    8961

    9450

    3,58

    3,78

    2

    Director general adjunct, director,
    director executiv *)


    S


    8798


    9287


    3,52


    3,71

    3

    Director adjunct *)

    S

    8310

    8798

    3,32

    3,52

    4

    Director adjunct financiar-contabil *)

    S

    6517

    7169

    2,61

    2,87

    5

    Contabil- șef*)

    S

    5540

    7006

    2,22

    2,80

    6

    Șef serviciu medical

    S

    6110

    7658

    2,44

    3,06

    7

    Șef birou, șef atelier, șef laborator,
    șef oficiu


    S


    5132


    6110


    2,05


    2,44

    8

    Asistent medical-șef pe unitate

    S, SSD,PL

    5030

    5540

    2,01

    2,22

    9

    Șef formație muncitori


    4475

    5008

    1,79

    2,00

    *) Se utilizează în unitățile sanitare fără paturi.
    NOTĂ:1. Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcția de medic șef serviciu medicină legală/anatomie patologică beneficiază de majorarea cu 5% a salariului de bază avut.2. Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcția de șef laborator și altele similare în cadrul institutelor de medicină legală beneficiază de majorarea cu 5% a salariului de bază avut.3. Personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcții în conducerea institutelor de medicină legală beneficiază de majorarea cu 10% a salariului de bază avut.4. Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcții de conducere în comitetul director al unităților sanitare cu paturi beneficiază de majorarea cu 10% a salariului de bază avut.5. Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    1.4. Persoanele care exercită funcțiile nominalizate în următorul tabel, pe perioada cât exercită aceste funcții, beneficiază de majorarea salariului de bază avut, după cum urmează:

    Nr. crt.FuncțiaMajorare salariu de bază %
    1Director program de rezidențiat medicină de urgență7,5
    2Director medical7,5
    3Director de îngrijiri^1)25
    4Asistent șef serviciu de ambulanță^2)20
    5Medic șef ambulatoriu de specialitate și altele similare5
    6Medic șef secție, șef laborator, coordonator și altele similare5
    7Farmacist (biolog, biochimist, chimist, psiholog) șef secție, șef laborator și altele similare7,5
    8Responsabil de formare în rezidențiat medicină de urgență7,5
    9Farmacist șef serviciu, farmacist șef punct de lucru (oficină)7,5
    10Asistent medical (tehnician sanitar, soră medicală, oficiant medical, moașă, laborant și altele similare) șef/asistent coordonator^3)15
    11Chimist, biolog, farmacist, biochimist, asistent medical, cu gestiune5
    12Spălătoreasă cu gestiune2,5
    13Șef echipă 2,5
    14Personal care desfășoară control în sănătate publică - direcția de sănătate publică7,5
    15Medic coordonator substație sector municipiul București/substație serviciul de ambulanță7,5
    16Asistent medical coordonator substație sector municipiul București/substație serviciul de ambulanță 10
    17Ambulanțier cu atribuții de avizare tehnică substație sector municipiul București/substație serviciul de ambulanță 10
    18Asistent medical responsabil pe tură cu stocul 3 de medicamente 10

    ^1) Procentul de 25% se aplică asupra salariului de bază aferent funcției de asistent medical șef/asistent coordonator.
    ^2) Procentul de 20% se aplică asupra salariului de bază aferent funcției de asistent medical principal cu studii superioare care cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    ^3) Procentul de 15% se aplică asupra salariului de bază aferent funcției de asistent medical principal cu studii superioare care cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    (la 22-05-2018, Tabelul de la subpunctul 1.4, punctul 1, cap. I din Anexa II a fost modificat de Punctul 10, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 16 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 22 mai 2018 )
    1.5. Membrii comisiilor de avizare medico-legală, ai comisiilor de expertiză și recuperare a capacității de muncă și ai comisiilor medicale, pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază, beneficiază, în cursul unei luni, de indemnizații de cel mult 10% din salariul de bază al funcției de execuție îndeplinite, care nu fac parte din salariul de bază.
    2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități sanitare și unități de asistență medico-socială
    Unitățile clinice cuprind: spitale clinice județene de urgență, spitale județene de urgență, spitale regionale, spitale clinice de specialitate de urgență, spitale clinice, spitale de urgență, spitale de specialitate, Spitalul Universitar de Urgență „Elias“*), Institutul Național de Sănătate Publică, institute și centre medicale, institute de medicină legală, centre de transfuzie sanguină județene și al municipiului București, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă din subordinea Academiei Române*), Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
    a) Salarii de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar
    a.1. Unități clinice

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Unități clinice

    Salariul de bază
    - lei
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Medic primar

    S

    12500

    5,00

    2

    Medic primar dentist

    S

    12500

    5,00

    3

    Medic specialist

    S

    9900

    3,96

    4

    Medic specialist dentist

    S

    9900

    3,96

    5

    Medic rezident anul VI-VII

    S

    7900

    3,16

    6

    Medic rezident anul IV-V

    S

    7300

    2,92

    7

    Medic dentist rezident anul IV-V

    S

    7300

    2,92

    8

    Medic rezident anul III

    S

    6700

    2,68

    9

    Medic dentist rezident anul III

    S

    6700

    2,68

    10

    Medic rezident anul II

    S

    6100

    2,44

    11

    Medic dentist rezident anul II

    S

    6100

    2,44

    12

    Medic rezident anul I

    S

    5700

    2,28

    13

    Medic dentist rezident anul I

    S

    5700

    2,28

    14

    Medic

    S

    6400

    2,56

    15

    Medic dentist

    S

    6400

    2,56

    16

    Farmacist primar *1)

    S

    5528

    2,21

    17

    Farmacist specialist

    S

    5315

    2,13

    18

    Farmacist

    S

    4475

    1,79

    19

    Farmacist rezident anul III

    S

    4388

    1,76

    20

    Farmacist rezident anul II

    S

    4345

    1,74

    21

    Farmacist rezident anul I

    S

    4302

    1,72

    22

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; principal

    S

    4819

    1,93

    23

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; specialist

    S

    4302

    1,72

    24

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical

    S

    4087

    1,63

    25

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; debutant

    S

    3950

    1,58

    26

    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în balneofiziokineto-
    terapie și recuperare, tehnician
    dentar licențiat, asistent
    medical dentar licențiat,
    tehnician de farmacie licențiat,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, asistent
    medical licențiat în nutriție
    și dietetică, moașă; principal

    S

    4345

    1,74

    27

    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în balneofiziokineto-
    terapie și recuperare, tehnician
    dentar licențiat, asistent
    medical dentar licențiat,
    tehnician de farmacie licențiat,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, asistent
    medical licențiat în nutriție
    și dietetică, moașă;

    S

    4173

    1,67

    28

    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică
    licențiat, asistent medical de
    laborator clinic licențiat,
    licențiat în balneofiziokineto-
    terapie și recuperare, tehnician
    dentar licențiat, asistent
    medical dentar licențiat,
    tehnician de farmacie licențiat,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, asistent
    medical licențiat în nutriție
    și dietetică, moașă: debutant

    S

    3950

    1,58

    29

    Dentist principal

    SSD

    4087

    1,63

    30

    Dentist

    SSD

    3900

    1,56

    31

    Dentist debutant

    SSD

    3850

    1,54

    32

    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician
    de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență socială
    pentru vârstnici, asistent
    medical de igienă și sănătate
    publică, fiziokinetoterapeut,
    cosmetician medical, asistent
    medical nutriționist și
    dietetician, tehnician dentar
    specialist, asistent dentar;
    principal

    SSD

    4087

    1,63

    33

    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician de
    farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență socială
    pentru vârstnici, asistent
    medical de igienă și sănătate
    publică, fiziokinetoterapeut,
    cosmetician medical, asistent
    medical nutriționist și
    dietetician, tehnician dentar
    specialist, asistent dentar

    SSD

    3900

    1,56

    34

    Asistent medical, asistent
    medical specialist, tehnician
    superior de imagistică,
    radiologie, radioterapie și
    radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent
    medical specializat, tehnician
    de laborator clinic, tehnician de
    farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-
    social, tehnician dentar
    specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică,
    asistent igienist pentru
    cabinet stomatologic, asistent
    pentru stomatologie, asistent
    medical generalist, tehnician de
    radiologie și imagistică,
    tehnician de audiologie și
    protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent
    medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență
    socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut,
    cosmetician medical, asistent
    medical nutriționist și
    dietetician, tehnician dentar
    specialist, asistent dentar;
    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    35

    Asistent medical, principal *2)

    PL

    3910

    1,57

    36

    Asistent medical *2)

    PL

    3860

    1,54

    37

    Asistent medical, debutant *2)

    PL

    3750

    1,50

    38

    Asistent medical, principal *2)

    M

    3850

    1,54

    39

    Asistent medical *2)

    M

    3750

    1,50

    40

    Asistent medical, debutant *2)

    M

    3610

    1,44

    41

    Tehnician dentar, principal *3)

    M

    3850

    1,54

    42

    Tehnician dentar *3)

    M

    3750

    1,50

    43

    Tehnician dentar, debutant *3)

    M

    3610

    1,44

    44

    Soră medicală, principal *4)

    M

    3800

    1,52

    45

    Soră medicală *4)

    M

    3700

    1,48

    46

    Soră medicală, debutant *4)

    M

    3610

    1,44

    47

    Autopsier, principal

    M

    3750

    1,50

    48

    Autopsier

    M

    3700

    1,48

    49

    Autopsier, debutant

    M

    3610

    1,44

    50

    Statistician medical, registrator
    medical; principal

    M

    3750

    1,50

    51

    Statistician medical, registrator
    medical

    M

    3700

    1,48

    52

    Statistician medical, registrator
    medical; debutant

    M

    3610

    1,44

    (la 07-12-2018, Nr. crt. 44, Subpunctul a.1), Litera a), Punctul 2, Capitolul I din Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 04 decembrie 2018 )

    a.2. Anatomia patologică și medicina legală

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Anatomia patologică și medicina
    legală

    Salariul de bază
    - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Medic primar

    S

    16250

    6,50

    2

    Medic specialist

    S

    12870

    5,15

    3

    Medic rezident anul IV-V

    S

    7300

    2,92

    4

    Medic rezident anul III

    S

    6700

    2,68

    5

    Medic rezident anul II

    S

    6100

    2,44

    6

    Medic rezident anul I

    S

    5700

    2,28

    7

    Farmacist primar *1)

    S

    7186

    2,87

    8

    Farmacist specialist

    S

    6909

    2,76

    9

    Farmacist

    S

    5135

    2,05

    10

    Asistent medical, tehnician
    de radiologie; principal


    S


    5649


    2,26

    11

    Asistent medical, tehnician
    de radiologie


    S


    5425


    2,17

    12

    Asistent medical, tehnician
    de radiologie; debutant


    S


    5135


    2,05

    13

    Asistent medical, asistent
    medical specialist; principal


    SSD


    5313


    2,13

    14

    Asistent medical, asistent
    medical specialist


    SSD


    5070


    2,03

    15

    Asistent medical, asistent
    medical specialist; debutant


    SSD


    5005


    2,00

    16

    Asistent medical, principal
    *2)


    PL


    5070


    2,03

    17

    Asistentmedical *2)

    PL

    4875

    1,95

    18

    Asistent medical, debutant
    *2)


    PL


    4810


    1,92

    19

    Asistent medical, principal
    *2)


    M


    5005


    2,00

    20

    Asistent medical *2)

    M

    4810

    1,92

    21

    Asistent medical, debutant*2)

    M

    4693

    1,88

    22

    Soră medicală, principal *4)

    M

    4875

    1,95

    23

    Soră medicală *4)

    M

    4745

    1,90

    24

    Soră medicală, debutant *4)

    M

    4693

    1,88

    25

    Autopsier, principal

    M

    4875

    1,95

    26

    Autopsier

    M

    4745

    1,90

    27

    Autopsier, debutant

    M

    4693

    1,88

    28


    Statistician medical,
    registrator medical;
    principal



    M



    4875



    1,95

    29

    Statistician medical,
    registrator medical


    M


    4745


    1,90

    30

    Statistician medical,
    registrator medical; debutant


    M


    4693


    1,88

    a.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală

    Nr.
    crt.











    Funcția












    Nivelul
    studiilor











    Servicii de ambulanță,
    compartimente de primire
    urgențe: UPU-SMURD, UPU,
    CPU, secții/compartimente
    cu paturi de ATI/TI,
    unitate de transport
    neonatală

    Salariul de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Medic primar

    S

    13338

    5,34

    2

    Medic dentist primar

    S

    13338

    5,34

    3

    Medic specialist

    S

    10563

    4,23

    4

    Medic dentist specialist

    S

    10563

    4,23

    5

    Medic rezident anul IV-V

    S

    7300

    2,92

    6

    Medic rezident anul III

    S

    6700

    2,68

    7

    Medic rezident anul II

    S

    6100

    2,44

    8

    Medic rezident anul I

    S

    5700

    2,28

    9

    Medic

    S

    6509

    2,60

    10

    Medic dentist

    S

    6509

    2,60

    11

    Farmacist primar *1)

    S

    5898

    2,36

    12

    Farmacist specialist

    S

    5671

    2,27

    13

    Farmacist rezident anul III

    S

    4682

    1,87

    14

    Farmacist rezident anul II

    S

    4636

    1,85

    15

    Farmacist rezident anul I

    S

    4591

    1,84

    16

    Farmacist

    S

    4774

    1,91

    17

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; principal


    S


    5142


    2,06

    18

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; specialist


    S


    4591


    1,84

    19

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical


    S


    4361


    1,74

    20

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; debutant


    S


    4215


    1,69

    21











    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică licențiat,
    asistent medical de laborator
    clinic licențiat, licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical dentar
    licențiat, tehnician de farmacie
    licențiat, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, moașă; principal












    S












    4636












    1,85

    22











    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică licențiat,
    asistent medical de laborator
    clinic licențiat, licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical dentar
    licențiat, tehnician de farmacie
    licențiat, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, moașă












    S












    4453












    1,78

    23











    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică licențiat,
    asistent medical de laborator
    clinic licențiat, licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical dentar
    licențiat, tehnician de farmacie
    licențiat, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, moașă; debutant












    S












    4215












    1,69

    24

    Dentist, principal

    SSD

    4361

    1,74

    25

    Dentist

    SSD

    4161

    1,66

    26

    Dentist, debutant

    SSD

    4108

    1,64

    27





























    Asistent medical, asistent medical
    specialist, tehnician superior de
    imagistică, radiologie,
    radioterapie și radiodiagnostic,
    cosmetician medical specialist,
    asistent medical specializat,
    tehnician de laborator clinic,
    tehnician de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-so-
    cial tehnician dentar specializat,
    asistent de profilaxie
    stomatologică, asistent igienist
    pentru cabinet stomatologic,
    asistent pentru stomatologie,
    asistent medical generalist,
    tehnician de radiologie și
    imagistică, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent medical
    de geriatrie, gerontologie și
    asistență socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; principal






























    SSD






























    4361






























    1,74

    28




























    Asistent medical, asistent medical
    specialist, tehnician superior de
    imagistică, radiologie,
    radioterapie și radiodiagnostic,
    cosmetician medical specialist,
    asistent medical specializat,
    tehnician de laborator clinic,
    tehnician de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent medi-
    cal de urgențe medico-chirurgicale,
    asistent medico-social, tehnician
    dentar specializat, asistent de
    profilaxie stomatologică, asistent
    igienist pentru cabinet
    stomatologic, asistent pentru
    stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de radiologie
    și imagistică, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă,
    tehnician de protezare oculară,
    asistent medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență socială
    pentru vârstnici, asistent medical
    de igienă și sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar





























    SSD





























    4161





























    1,66

    29




























    Asistent medical, asistent medical
    specialist, tehnician superior de
    imagistică, radiologie,
    radioterapie și radiodiagnostic,
    cosmetician medical specialist,
    asistent medical specializat,
    tehnician de laborator clinic,
    tehnician de farmacie, asistent de
    fiziokinetoterapie, asistent
    medical de urgențe medico-
    chirurgicale, asistent medico-soci-
    al tehnician dentar specializat,
    asistent de profilaxie
    stomatologică, asistent igienist
    pentru cabinet stomatologic,
    asistent pentru stomatologie,
    asistent medical generalist,
    tehnician de radiologie și
    imagistică, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent medical
    de geriatrie, gerontologie și
    asistență socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică, fiziokinetotera-
    peut, cosmetician medical, asistent
    medical nutriționist și dietetician
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; debutant





























    SSD





























    4108





























    1,64

    30

    Asistent medical, principal *2)

    PL

    4161

    1,66

    31

    Asistent medical *2)

    PL

    4001

    1,60

    32

    Asistent medical, debutant *2)

    PL

    3948

    1,58

    33

    Asistent medical, principal *2)

    M

    4108

    1,64

    34

    Asistent medical *2)

    M

    3948

    1,58

    35

    Asistent medical, debutant *2)

    M

    3852

    1,54

    36

    Tehnician dentar, principal *3)

    M

    4108

    1,64

    37

    Tehnician dentar *3)

    M

    3948

    1,58

    38

    Tehnician dentar, debutant *3)

    M

    3852

    1,54

    39

    Soră medicală, principal *4)

    M

    4001

    1,60

    40

    Soră medicală *4)

    M

    3895

    1,56

    41

    Soră medicală, debutant *4)

    M

    3852

    1,54

    42


    Statistician medical, registrator
    medical, operator registrator de
    urgență; principal



    M



    4001



    1,60

    43


    Statistician medical, registrator
    medical, operator registrator de
    urgență



    M



    3895



    1,56

    44


    Statistician medical, registrator
    medical, operator registrator de
    urgență; debutant



    M



    3852



    1,54

    (la 08-12-2017, Tabelul din Subpunctul a.3, Litera a), Punctul 2., Capitolul I, Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 18, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )

    a.4. Unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, și unități de asistență medico-socială

    Nr.
    crt









    Funcția










    Nivelul
    studiilor









    Unități sanitare, cu
    excepția celor cuprinse
    în unități clinice, și
    unități de asistență
    medico-socială

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Medic primar

    S

    12250

    4,90

    2

    Medic dentist primar

    S

    12250

    4,90

    3

    Medic specialist

    S

    9702

    3,88

    4

    Medic dentist specialist

    S

    9702

    3,88

    5

    Medic

    S

    6272

    2,51

    6

    Medic dentist

    S

    6272

    2,51

    7

    Farmacist primar *1)

    S

    5251

    2,10

    8

    Farmacist specialist

    S

    5049

    2,02

    9

    Farmacist

    S

    4251

    1,70

    10

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; principal


    S


    4578


    1,83

    11

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; specialist


    S


    4200


    1,68

    12

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical


    S


    4087


    1,63

    13

    Fiziokinetoterapeut, bioinginer
    medical; debutant


    S


    3950


    1,58

    14













    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică licențiat,
    asistent medical de laborator clinic
    licențiat, licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical dentar
    licențiat, tehnician de farmacie
    licențiat, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, asistent medical
    licențiat în nutriție și dietetică,
    moașă; principal














    S














    4128














    1,65

    15













    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică licențiat,
    asistent medical de laborator clinic
    licențiat, licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical dentar
    licențiat, tehnician de farmacie
    licențiat, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, asistent medical
    licențiat în nutriție și dietetică,
    moașă














    S














    4020














    1,61

    16













    Asistent medical, tehnician de
    radiologie și imagistică licențiat,
    asistent medical de laborator clinic
    licențiat, licențiat în
    balneofiziokinetoterapie și
    recuperare, tehnician dentar
    licențiat, asistent medical dentar
    licențiat, tehnician de farmacie
    licențiat, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă licențiat,
    asistent medical de profilaxie
    dentară licențiat, asistent medical
    licențiat în nutriție și dietetică,
    moașă; debutant














    S














    3950














    1,58

    17

    Dentist, principal

    SSD

    3950

    1,58

    18

    Dentist

    SSD

    3900

    1,56

    19

    Dentist, debutant

    SSD

    3850

    1,54

    20



























    Asistent medical, asistent medical
    specialist, tehnician superior de
    imagistică, radiologie, radioterapie
    și radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent medical
    specializat, tehnician de laborator
    clinic, tehnician de farmacie,
    asistent de fiziokinetoterapie,
    asistent medical de urgențe
    medico-chirurgicale, asistent
    medico-social, tehnician dentar
    specializat, asistent de profilaxie
    stomatologică, asistent igienist
    pentru cabinet stomatologic, asistent
    pentru stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de radiologie
    și imagistică, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă,
    tehnician de protezare oculară,
    asistent medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență socială
    pentru vârstnici, asistent medical de
    igienă și sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; principal




























    SSD




























    3950




























    1,58

    21



























    Asistent medical, asistent medical
    specialist, tehnician superior de
    imagistică, radiologie, radioterapie
    și radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent medical
    specializat, tehnician de laborator
    clinic, tehnician de farmacie,
    asistent de fiziokinetoterapie,
    asistent medical de urgențe
    medico-chirurgicale, asistent
    medico-social, tehnician dentar
    specializat, asistent de profilaxie
    stomatologică, asistent igienist
    pentru cabinet stomatologic,
    asistent pentru stomatologie,
    asistent medical generalist,
    tehnician de radiologie și
    imagistică, tehnician de audiologie
    și protezare auditivă, tehnician de
    protezare oculară, asistent medical
    de geriatrie, gerontologie și
    asistență socială pentru vârstnici,
    asistent medical de igienă și
    sănătate publică, fiziokinetoterapeut
    cosmetician medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist, asistent
    dentar




























    SSD




























    3900




























    1,56

    22



























    Asistent medical, asistent medical
    specialist, tehnician superior de
    imagistică, radiologie, radioterapie
    și radiodiagnostic, cosmetician
    medical specialist, asistent medical
    specializat, tehnician de laborator
    clinic, tehnician de farmacie,
    asistent de fiziokinetoterapie,
    asistent medical de urgențe
    medico-chirurgicale, asistent
    medico-social, tehnician dentar
    specializat, asistent de profilaxie
    stomatologică, asistent igienist
    pentru cabinet stomatologic, asistent
    pentru stomatologie, asistent medical
    generalist, tehnician de radiologie
    și imagistică, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă,
    tehnician de protezare oculară,
    asistent medical de geriatrie,
    gerontologie și asistență socială
    pentru vârstnici, asistent medical
    de igienă și sănătate publică,
    fiziokinetoterapeut, cosmetician
    medical, asistent medical
    nutriționist și dietetician,
    tehnician dentar specialist,
    asistent dentar; debutant




























    SSD




























    3850




























    1,54

    23

    Asistent medical, principal *2)

    PL

    3900

    1,56

    24

    Asistent medical *2)

    PL

    3850

    1,54

    25

    Asistent medical, debutant *2)

    PL

    3750

    1,50

    26

    Asistent medical, principal *2)

    M

    3850

    1,54

    27

    Asistent medical *2)

    M

    3750

    1,50

    28

    Asistent medical, debutant *2)

    M

    3610

    1,44

    29

    Tehnician dentar, principal *3)

    M

    3850

    1,54

    30

    Tehnician dentar *3)

    M

    3750

    1,50

    31

    Tehnician dentar, debutant *3)

    M

    3610

    1,44

    32

    Soră medicală, principal *4)

    M

    3750

    1,50

    33

    Soră medicală *4)

    M

    3700

    1,48

    34

    Soră medicală, debutant *4)

    M

    3610

    1,44

    35

    Autopsier, principal

    M

    3750

    1,50

    36

    Autopsier

    M

    3700

    1,48

    37

    Autopsier, debutant

    M

    3610

    1,44

    38

    Statistician medical, registrator
    medical; principal


    M


    3750


    1,50

    39

    Statistician medical, registrator
    medical


    M


    3700


    1,48

    40

    Statistician medical, registrator
    medical; debutant


    M


    3610


    1,44

    b) Salarii de bază pentru personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare
    b.1. Unități clinice

    Nr.
    crt





    Funcția






    Nivelul
    studiilor





    Unități clinice

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; principal, expert în
    fizică medicală



    S



    4905



    1,96

    2


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; specialist, fizician
    medical



    S



    4388



    1,76

    3

    Biolog, biochimist, chimist, fizician

    S

    4087

    1,63

    4

    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; fizician medical, debutant


    S


    3950


    1,58

    5


    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social;
    principal



    S



    4733



    1,89

    6

    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social


    S


    4259


    1,70

    7


    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social;
    debutant



    S



    3950



    1,58

    8

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social; principal *5)


    SSD


    4302


    1,72

    9

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social *5)


    SSD


    3950


    1,58

    10

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social; debutant *5)


    SSD


    3850


    1,54

    11

    Psiholog principal

    S

    4905

    1,96

    12

    Psiholog specialist

    S

    4388

    1,76

    13

    Psiholog practicant

    S

    4130

    1,65

    14

    Psiholog stagiar

    S

    3950

    1,58

    b.2. Anatomia patologică și medicina legală

    Nr.
    crt






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Anatomia patologică și
    medicina legală

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; principal, expert în fizică
    medicală



    S



    6377



    2,55

    2


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; specialist, fizician
    medical



    S



    5705



    2,28

    3

    Biolog, biochimist, chimist, fizician

    S

    5313

    2,13

    4

    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; fizician medical, debutant


    S


    5135


    2,05

    5

    Psiholog principal

    S

    6377

    2,55

    6

    Psiholog specialist

    S

    5705

    2,28

    7

    Psiholog practicant

    S

    5369

    2,15

    8

    Psiholog stagiar

    S

    5135

    2,05

    b.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală

    Nr.
    crt












    Funcția













    Nivelul
    studiilor












    Servicii de ambulanță,
    compartimente de
    primire urgențe:
    UPU-SMURD, UPU, CPU,
    secții/compartimente cu
    paturi de ATI/TI,
    unitate de transport
    neonatală

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1


    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social;
    principal



    S



    5050



    2,02

    2

    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social


    S


    4545


    1,82

    3


    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social;
    debutant



    S



    4215



    1,69

    4

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social; principal *5)


    SSD


    4591


    1,84

    5

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social *5)


    SSD


    4215


    1,69

    6

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social; debutant *5)


    SSD


    4108


    1,64

    7

    Psiholog principal

    S

    5234

    2,09

    8

    Psiholog specialist

    S

    4682

    1,87

    9

    Psiholog practicant

    S

    4407

    1,76

    10

    Psiholog stagiar

    S

    4215

    1,69

    b.4. Unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, și unități de asistență medico-socială

    Nr.
    crt









    Funcția










    Nivelul
    studiilor









    Unități sanitare, cu
    excepția celor cuprinse
    în unități clinice, și
    unități de asistență
    medico-socială

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; principal, expert în fizică
    medicală



    S



    4672



    1,87

    2


    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; specialist, fizician
    medical



    S



    4179



    1,67

    3

    Biolog, biochimist, chimist, fizician

    S

    4000

    1,60

    4

    Biolog, biochimist, chimist,
    fizician; fizician medical, debutant


    S


    3950


    1,58

    5


    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social;
    principal



    S



    4508



    1,80

    6

    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social


    S


    4087


    1,63

    7


    Logoped, sociolog, profesor CFM,
    kinetoterapeut, asistent social;
    debutant



    S



    3950



    1,58

    8

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social; principal *5)


    SSD


    4087


    1,63

    9

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social *5)


    SSD


    3900


    1,56

    10

    Profesor CFM, biolog, chimist,
    asistent social; debutant *5)


    SSD


    3850


    1,54

    11

    Psiholog principal

    S

    4672

    1,87

    12

    Psiholog specialist

    S

    4179

    1,67

    13

    Psiholog practicant

    S

    4000

    1,60

    14

    Psiholog stagiar

    S

    3950

    1,58

    c) Salarii de bază pentru personalul auxiliar sanitar
    c.1. Unități clinice

    Nr.
    crt

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Unități clinice

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Infirmieră, agent DDD

    M; G

    3550

    1,42

    2

    Infirmieră, agent DDD; debutant

    M; G

    3450

    1,38

    3

    Brancardier, băieș, nămolar,
    spălătoreasă, îngrijitoare


    2950

    1,18

    4

    Abrogat.




    5

    Șofer autosanitară II *7)

    M

    3850

    1,54

    6

    Șofer autosanitară III *7)

    M; G

    3750

    1,50

    (la 31-03-2018, Nr. crt. 4, Subpunctul c.1, litera c), Punctul 2, Capitolul I, Anexa nr. II a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    c.2. Anatomia patologică și medicina legală

    Nr.
    crt






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Anatomia patologică și
    medicina legală

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1.

    Brancardier, băieș, nămolar,
    spălătoreasă, îngrijitoare




    3835


    1,53

    c.3. Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe UPU-SMURD, UPU, CPU, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală
    (la 31-03-2018, Titlul subpunctului c.3. din Litera c) , Punctul 2. , Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    Nr.
    crt

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Infirmieră, agent DDD

    M; G

    3610

    1,44

    2

    Infirmieră, agent DDD; debutant

    M; G

    3550

    1,42

    3

    Brancardier, băieș, nămolar,
    spălătoreasă, îngrijitoare


    3000

    1,20

    4

    Ambulanțier *6)

    M

    4130

    1,65

    5

    Șofer autosanitară I *7)

    M

    3900

    1,56

    6

    Șofer autosanitară II *7)

    M

    3850

    1,54

    (la 31-03-2018, Partea introductivă a tabelului de la subpunctul c.3, litera c), Punctul 2, Capitolul I, Anexa nr. II a fost modificată de Punctul 10, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    c.4. Unități sanitare, cu excepția celor cuprinse în unități clinice, și unități de asistență medico-socială

    Nr.
    crt

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Unități sanitare, cu
    excepția celor cuprinse
    în unități clinice, și
    unități de asistență
    medico-socială

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0
    Anul 2022

    Coeficient

    1

    Infirmieră, agent DDD

    M; G

    3550

    1,42

    2

    Infirmieră, agent DDD; debutant

    M; G

    3450

    1,38

    3

    Brancardier, băieș, nămolar,
    spălătoreasă, îngrijitoare


    2950

    1,18

    4

    Abrogat.




    5

    Șofer autosanitară II *7)

    M

    3850

    1,54

    6

    Șofer autosanitară III *7)

    M; G

    3750

    1,50

    (la 31-03-2018, Nr. crt. 4 din tabel, Subpunctul c.4, litera c), Punctul 2, Capitolul I, Anexa nr. II a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    *1) Se poate utiliza numai în unități sanitare umane.
    *2) Se aplică și funcțiilor de asistent farmacie, asistent social și educator-puericultor, instructor de ergoterapie, tehnician dentar și tehnician sanitar din profilurile: utilaje medicale, optician, protezare ortopedică și protezare auditivă care au studii de acest nivel.
    (la 31-03-2018, Nota de subsol *2) de la subpunctul c.4. din Litera c) , Punctul 2. , Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    *3) Se aplică și funcțiilor de tehnician sanitar din profilurile: utilaje medicale, optician, protezare ortopedică și protezare auditivă.
    *4) Se aplică și funcțiilor de oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, moașă, maseur, gipsar, autopsier, instructor CFM, instructor de educație, instructor de ergoterapie, asistent social, educator-puericultor.
    *5) Se aplică și funcțiilor de educator-puericultor, asistent social și cosmetician ocupate de persoane care au absolvit cu diplomă învățământul superior de scurtă durată, cu durata studiilor de 2 - 3 ani învățământ de zi sau de 3 - 4 ani învățământ seral sau fără frecvență.
    *6) Se ocupă prin concurs sau examen de promovare de către personalul care îndeplinește condițiile de încadrare pentru funcția de șofer autosanitară I, conducător de șalupă medicală, motorist și marinar cu o vechime de minimum 6 ani și posedă diploma de absolvire a cursului de ambulanțier potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 388/1992 privind înființarea Școlii de Ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a Municipiului București, actual Serviciul de Ambulanță al municipiului București - Ilfov, și în alte servicii județene de ambulanță acreditate de Ministerul Sănătății prin ordin al ministrului.
    *7) Se aplică nivelurile I și II pentru salarizarea șoferilor autosanitarelor din serviciile de ambulanță județene și al municipiului București-Ilfov, iar nivelurile de salarizare II și III, șoferilor autosanitarelor din alte unități sanitare.

    NOTĂ:1. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se aplică și personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică.2. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice se poate aplica și personalului de cercetare cu studii superioare din unitățile clinice, din institutele și centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale de la lit. a.1 nr. crt. 1-13, 16 și 17, 19-21 și lit. b.1 nr. crt. 1, 2, 5, 11.
    (la 31-03-2018, Punctul 2. din Nota de la Punctul 2. , Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    3. Nivelul de studii (M) cu diplomă de bacalaureat sau certificat de absolvire pentru funcțiile de ambulanțier și șofer autosanitară I și II se utilizează numai pentru încadrarea și promovarea acestor funcții la serviciile de ambulanță și se aplică ulterior intrării în vigoare a prezentei legi.4. Anexele a.4., b.4., c.4. se utilizează și pentru dispensarele medicale școlare, pentru personalul din creșe, pentru personalul medical din cadrul cabinetelor medicale din structurile teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, personalul medico-sanitar din direcțiile județene pentru tineret și sport, complexele sportive naționale și cluburile sportive, precum și pentru medicii din asistența socială.5. Salarizarea prevăzută pentru funcția de infirmier se utilizează și pentru muncitorii care asigură supravegherea bolnavilor psihici periculoși din unitățile, secțiile sau compartimentele de psihiatrie.5^1. Persoanele care ocupă funcția de psiholog în unitățile sanitare, unitățile de asistență medico-socială și unitățile de asistență socială și care dețin specializarea psihologie clinică beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul 2. , Capitolul I , Anexa nr. II a fost completata de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    6. Salariile de bază prevăzute la pct. 2 sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    3. Instituții și unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare
    (la 31-03-2018, Titlul punctului 3. din Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    3.1. Salarii de bază pentru funcții de conducere

    Nr.
    crt

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariile de
    bază -lei-

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II


    a) Instituții și unități de asistență socială/centre cu personalitate juridică






    1

    Director

    S

    5791

    7282

    2,32

    2,91

    2

    Contabil-șef

    S

    5417

    6750

    2,17

    2,70


    b) Unități de asistență
    socială/centre fără personalitate
    juridică






    3

    Șef centru

    S

    5315

    6750

    2,13

    2,70

    4

    Coordonator personal de specialitate

    S; SSD;
    PL

    4905

    5417

    1,96

    2,17

    (la 31-03-2018, Tabelul de la subpunctul 3.1, punctul 3, Cap. I din Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    3.2. Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituțiile și unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică
    (la 31-03-2018, Titlul punctului 3.2. din Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Asistent social principal

    S

    4561

    1,82

    2

    Asistent social specialist

    S

    4259

    1,70

    3

    Asistent social practicant

    S

    4173

    1,67

    4

    Asistent social debutant

    S

    3950

    1,58

    5

    Psiholog principal

    S

    4561

    1,82

    6

    Psiholog specialist

    S

    4259

    1,70

    7

    Psiholog practicant

    S

    4173

    1,67

    8

    Psiholog stagiar

    S

    3950

    1,58

    9





    Logoped, profesor CFM, interpret în
    limbajul mimico-gestual și al
    limbajului specific persoanelor cu
    surdocecitate, kinetoterapeut,
    psihopedagog, terapeut Ocupațional;
    principal






    S






    4508






    1,80

    10




    Logoped, profesor CFM, interpret în
    limbajul mimico-gestual și al
    limbajului specific persoanelor cu
    surdocecitate, kinetoterapeut,
    psihopedagog, terapeut Ocupațional





    S





    4087





    1,63

    11





    Logoped, profesor CFM, interpret în
    limbajul mimico gestual și al
    limbajului specific persoanelor cu
    surdocecitate, kinetoterapeut,
    psihopedagog, terapeut Ocupațional;
    debutant






    S






    3950






    1,58

    12

    Fiziokinetoterapeut principal

    S

    4578

    1,83

    13

    Fiziokinetoterapeut specialist

    S

    4200

    1,68

    14

    Fiziokinetoterapeut

    S

    4087

    1,63

    15

    Fiziokinetoterapeut debutant

    S

    3950

    1,58

    16

    Educator principal

    S

    4128

    1,65

    17

    Educator

    S

    4020

    1,61

    18

    Educator debutant

    S

    3950

    1,58

    19


    Asistent medical, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă;
    principal



    S



    4128



    1,65

    20

    Asistent medical, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă


    S


    4020


    1,61

    21


    Asistent medical, tehnician de
    audiologie și protezare auditivă;
    debutant



    S



    3950



    1,58

    22


    Educator, profesor cfm, educator
    puericultor, asistent medical;
    principal *1)



    SSD



    3950



    1,58

    23

    Educator, profesor CFM, educator
    puericultor, asistent medical *1)


    SSD


    3900


    1,56

    24


    Educator, profesor cfm, educator
    puericultor, asistent medical;
    debutant *1)



    SSD



    3850



    1,54

    25

    Educator, educator puericultor,
    asistent medical; principal *1)


    PL


    3900


    1,56

    26

    Educator, educator puericultor,
    asistent medical *1)


    PL


    3850


    1,54

    27

    Educator, educator puericultor,
    asistent medical; debutant *1)


    PL


    3750


    1,50

    28




    Educator, educator puericultor,
    asistent igiena, asistent BFT,
    optician protezare ortopedică și
    auditivă, asistent medical;
    principal *1)





    M





    3850





    1,54

    29



    Educator, educator puericultor,
    asistent igienă, asistent BFT,
    optician protezare ortopedică și
    auditivă, asistent medical *1)




    M




    3750




    1,50

    30




    Educator, educator puericultor,
    asistent igienă, asistent BFT,
    optician protezare ortopedică și
    auditivă, asistent medical;
    debutant *1)





    M





    3610





    1,44

    31



    Profesor CFM, interpret în limbaj
    mimico gestual și al limbajului
    specific persoanelor cu
    surdocecitate




    M




    3610




    1,44

    32

    Instructor de educație, instructor
    CFM; principal


    M


    3850


    1,54

    33

    Instructor de educație, instructor
    CFM


    M


    3750


    1,50

    34

    Instructor de educație, instructor
    CFM; debutant


    M


    3610


    1,44

    35


    Instructor de ergoterapie, art
    terapeut, animator socio-educativ,
    pedagog de recuperare; principal



    PL



    3900



    1,56

    36


    Instructor de ergoterapie, art
    terapeut, animator socio-educativ,
    pedagog de recuperare



    PL



    3850



    1,54

    37


    Instructor de ergoterapie, art
    terapeut, animator socio-educativ,
    pedagog de recuperare; debutant



    PL



    3750



    1,50

    38


    Instructor de ergoterapie, art
    terapeut, animator socio-educativ,
    pedagog de recuperare; principal



    M



    3850



    1,54

    39


    Instructor de ergoterapie, art
    terapeut, animator socio-educativ,
    pedagog de recuperare



    M



    3750



    1,50

    40


    Instructor de ergoterapie, art
    terapeut, animator socio-educativ,
    pedagog de recuperare; debutant



    M



    3610



    1,44

    41

    Soră medicală, masor; principal

    M

    3750

    1,50

    42

    Soră medicală, masor

    M

    3700

    1,48

    43

    Soră medicală, masor; debutant

    M

    3610

    1,44

    44

    Asistent maternal profesionist

    M, G

    2640

    1,06

    45


    Părinte social, îngrijitor la
    domiciliu, asistent personal,
    asistent personal profesionist



    M, G



    2535



    1,01

    46

    Tehnician protezist, tehnician
    audioprotezist


    M, PL


    3850


    1,54

    47

    Agent informare privind cariera

    M, PL

    3750

    1,50

    *1) Se aplică și funcțiilor de asistent de fiziokinetoterapie, asistent medico-social, asistent medical generalist, tehnician de audiologie și protezare auditivă, asistent medical de geriatrie, gerontologie și asistență socială pentru vârstnici, asistent medical de igienă și sănătate publică, fiziokinetoterapeut, nutriționist și dietetician, lucrător social, interpret în limbajul mimico-gestual și al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, mediator social.3.3. Salarii de bază pentru personalul de îngrijire și asistență din instituțiile și unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică
    (la 31-03-2018, Titlul punctului 3.3. din Capitolul I , Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariul de bază
    - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Infirmieră

    G

    3550

    1,42

    2

    Infirmieră debutantă

    G

    3450

    1,38

    3

    Supraveghetor de noapte

    G

    2570

    1,03

    4

    Supraveghetor de noapte, debutant

    G

    2500

    1,00

    5

    Îngrijitoare, spălătoreasă


    2950

    1,18

    6

    Bucătar


    2950

    1,18

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la pct. 3.2. și pct. 3.3 sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale

    Articolul 1
    (1) În unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 20 din prezenta lege, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.(2) Sporul prevăzut la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25 din prezenta lege.


    Articolul 2
    (1) Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul programului normal de lucru, se plătește cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.(2) Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.


    Articolul 3
    (1) Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază.(2) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază în zilele lucrătoare se salarizează cu un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază.(3) Gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, se salarizează cu un spor de până la 100% din tariful orar al salariului de bază.(4) Procentul concret al sporului prevăzut la alin. (2) și (3) se aprobă trimestrial de comitetul director, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau a reprezentanților angajaților.(5) Medicii care nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară care organizează serviciul de gardă și care la nivelul acestei unități desfășoară activitate numai în linia de gardă vor încheia cu această unitate sanitară publică un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și vor beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă, stabilite conform prevederilor acestui articol. Salariul de bază se stabilește pentru funcția și gradul profesional în care aceștia sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, corespunzător vechimii în muncă, și se utilizează pentru stabilirea tarifului orar.(6) Medicii care sunt nominalizați să asigure asistența medicală de urgență, prin chemări de la domiciliu, sunt salarizați pentru perioada în care asigură garda la domiciliu cu 40% din tariful orar aferent salariului de bază pentru numărul de ore în care asigură garda la domiciliu.


    Articolul 4

    Personalul sanitar cu pregătire superioară cu funcție de conducere care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază va beneficia de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă, stabilite conform prevederilor art. 3 din prezenta anexă; pentru determinarea tarifului orar se utilizează salariul de bază al funcției de execuție stabilit pentru funcția și gradul profesional în care acesta este confirmat prin ordin al ministrului sănătății, corespunzător vechimii în muncă.


    Articolul 5
    (1) În situația în care medicul de gardă la domiciliu este solicitat pentru a acorda asistență medicală de urgență la nivelul unității sanitare publice și nu poate fi contactat sau nu răspunde solicitării, acesta va fi sancționat prin diminuarea salariului de bază individual cu un procent între 5-10% pe o perioadă de 3 luni, în condițiile legii.(2) Gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii.
    (la 31-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul II , Anexa nr. II a fost modificat de Punctul 4, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (3) Pentru gărzile efectuate peste durata prevăzută la alin. (2) în vederea asigurării continuității asistenței medicale medicii vor încheia cu unitatea sanitară publică un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și vor beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă.(4) Contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, cu excepția sporului prevăzut la art. 3 alin. (2) și (3), face parte din suma salariilor de bază.
    (la 08-12-2017, Articolul 5 din Capitolul II , Anexa nr. II a fost completat de Punctul 21, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 6
    (1) Personalul didactic medico-farmaceutic desfășoară activitate integrată în unitățile sanitare în care funcționează catedra sau disciplina didactică.(2) Personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care funcționează în alte unități decât cele sanitare este integrat în unitățile sanitare stabilite de Ministerul Sănătății.(3) Cadrele didactice prevăzute la alin. (1) și (2), cu excepția rezidenților, desfășoară activitate integrată prin cumul de funcții în baza unui contract individual de muncă cu 1/2 normă, în limita posturilor normate și vacante.(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), cadrele didactice care ocupă funcțiile de șef secție, șef laborator sau șef serviciu medical desfășoară activitate integrată, prin cumul de funcții, în baza unui contract de administrare cu o durată de 7 ore zilnic și beneficiază de drepturile salariale aferente contractului de administrare.
    (la 20-04-2019, Articolul 6 din Capitolul II , Anexa nr. II a fost completat de Punctul 11, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )
    (4) La încetarea raporturilor de muncă cu unitățile de învățământ, cadrele didactice care au fost integrate o perioadă mai mare de 5 ani își pot continua activitatea, cu normă întreagă, în unitățile sanitare în care au fost integrate, în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.


    Articolul 7
    (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
    a) pentru personalul din unități, secții și compartimente de boli infecțioase, neonatologie, săli de naștere și din laboratoarele de analize medicale, care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, un spor de până la 25% din salariul de bază;
    b) pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanță și structurile de primire a urgențelor (UPU - SMURD, UPU, CPU), secții și compartimente de ATI, de terapie intensivă și de terapie acută, unități de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici (USTACC), secții și compartimente de îngrijiri paliative, secții și compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secții/compartimente pentru arși, laboratoare de radioterapie, centru pentru arși, serviciul/compartimentul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" București, centrele de transfuzie sanguină regionale/județene și al municipiului București, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie și radiologie intervențională, în laboratoarele de endoscopie intervențională, unități de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgențe neurovasculare, genetică medicală, precum și medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli;
    c) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    d) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    e) pentru personalul care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații, un spor pentru condiții periculoase de până la 30% din salariul de bază, diferențiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a și 30% la categoria a IV-a;
    f) pentru unitățile sanitare cu specific deosebit, stabilite de Ministerul Sănătății, un spor de până la 15% din salariul de bază;
    g) pentru personalul care lucrează în unități sanitare aflate în localități izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de până la 20% din salariul de bază;
    h) pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
    (2) Localitățile prevăzute la alin. (1) lit. g) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.(3) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.(4) Sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a) – f) și h) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane.(5) Personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia, în raport cu condițiile de muncă, de sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și e), dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul care beneficiază de aceste sporuri.


    Articolul 8

    Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sistemul sanitar se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea organizațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară.


    Articolul 9

    Salariile de bază pentru personalul care își desfășoară activitatea în structuri sanitare care furnizează servicii medicale ambulatorii de specialitate se stabilesc pe funcții, grade și trepte profesionale corespunzător vechimii în muncă.


    Articolul 10
    (1) În unitățile sanitare publice din sistemul sanitar promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării.(2) Criteriile privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, de comun acord cu organizațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară.


    Articolul 11

    Criteriile pentru clasificarea pe categorii a unităților și subunităților sanitare, stabilirea nivelului de salarizare pe grade pentru personalul cu funcții de conducere, precum și a indemnizației pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.


    Articolul 12

    Medicii angajați ai unităților de asistență socială/serviciilor sociale cu sau fără cazare și ai serviciilor publice de asistență socială care administrează servicii sociale sunt salarizați la nivelul de salarizare din unitățile sanitare, altele decât cele clinice.


    Articolul 13

    Personalul din unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare se încadrează pe bază de contract individual de muncă.


    Articolul 14
    (1) În unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
    a) pentru condiții deosebit de periculoase, personalul care își desfășoară activitatea în centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidențiale pentru persoane cu afecțiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum și personalul din unitățile de asistență socială în care sunt îngrijiți bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară și neurologic, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    c) pentru personalul care lucrează în unități de asistență socială aflate în localități izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de până la 20% din salariul de bază;
    d) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    e) pentru activități care se desfășoară în condiții deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    f) pentru al II-lea copil dat în plasament, asistenții maternali profesioniști pot beneficia de un spor de până la 15% din salariul de bază;
    g) pentru asigurarea continuității în muncă, asistenții maternali profesioniști pot beneficia de un spor de până la 7,5% din salariul de bază.
    (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.(3) Sporurile prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane.


    Anexa nr. III

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „CULTURĂ“
    UNITĂȚI DE CULTURĂ


    Capitolul I Salarii de bază din instituții de spectacole sau concerte naționale ori de importanță naționalăI. Instituții de spectacole sau concerte naționale ori de importanță națională, instituții de spectacole la care spectacolele se desfășoară preponderent în limba unei minorități, din cadrul filarmonicilor, opere, teatre, teatre lirice sau muzicale, centre naționale de cultură/artă națională, Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, precum și instituții de spectacole sau concerte din subordinea Consiliului General al Municipiului București și din alte instituții de spectacole sau concerte
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Instituții de spectacole sau concerte
    naționale ori de importanță națională

    Salariul de bază - lei

    Coeficient


    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director general/director)

    S

    10529

    14038

    4,21

    5,62

    2

    Director general adjunct

    S

    9651

    13512

    3,86

    5,40

    3

    Director

    S

    9651

    13512

    3,86

    5,40

    4

    Director adjunct, contabil-șef,
    inginer-șef


    S


    8774


    10529


    3,51


    4,21

    5

    Șef secție

    S

    8072

    9125

    3,23

    3,65

    6

    Șef serviciu

    S

    8072

    9125

    3,23

    3,65

    7

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier


    S


    7546


    8423


    3,02


    3,37

    8

    Șef atelier

    PL; M

    5966

    6580

    2,39

    2,63

    9

    Șef formație muncitori


    4475

    5008

    1,79

    2,00

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.







    Funcția








    Nivelul
    studiilor







    Instituții de spectacole
    sau concerte naționale
    ori de importanță națională

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1











    Dirijor, regizor artistic, scenograf,
    coregraf, solist (vocal, balet,
    concertist, instrumentist), prim
    balerin, concert maestru, actor (teatru,
    mânuitor păpuși-marionete)
    gradul IA

    S





    10880





    4,35





    gradul I

    S

    7721

    3,09

    gradul II

    S

    5528

    2,21

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2








    Dirijor cor, șef partidă, maestru
    (artist circ, corepetitor, cor, balet-
    dans), gradul IA



    S



    8247



    3,30

    gradul I

    S

    6844

    2,74

    gradul II

    S

    5008

    2,00

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3











    Artist instrumentist, artist liric,
    balerin, dansator, artist circ,
    corepetitor, acompaniator, regizor scenă
    (culise), maestru de studii (balet,
    canto, muzical), corist (opera, opereta)
    gradul IA






    S






    8072






    3,23

    gradul I

    S

    6844

    2,74

    gradul II

    S

    5008

    2,00

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4









    Secretar (literar, muzical, artistic,
    platou, PR, marketing), sculptor păpuși,
    artist plastic, grafician, sef orchestră
    gradul IA




    S




    6844




    2,74

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4130

    1,65

    debutant

    S

    3950

    1,58

    5









    Impresar artistic, pictor, consultant-
    artistic, producător-delegat, sufleor
    (operă, operetă, teatru)
    gradul IA




    S




    6844




    2,74

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    6









    Machior, peruchier, operator (lumini,
    imagine, sunet), asistent regie/
    scenografie, secretar platou
    gradul IA




    S




    4345




    1,74

    gradul I

    S

    4259

    1,70

    gradul II

    S

    4130

    1,65

    debutant

    S

    3950

    1,58

    7

















    Dirijor, dirijor cor, actor, artist
    circ, instrumentist, corist operă, actor
    mânuitor- păpuși, corist, sufleor,
    balerin, dansator, corepetitor, sculptor
    păpuși, artist plastic, grafician,
    referent literar/muzical/artistic,
    regizor tehnic), solist (vocal, balet,
    instrumentist, concertist,
    instrumentist), maestru (balet-dans,
    corepetitor, artist circ),
    concert maestru, coregraf
    treapta I
























    5212












    2,08

    treapta II


    4388

    1,76

    treapta III


    3850

    1,54

    debutant


    3610

    1,44

    8










    Maestru (lumini, imagine, sunet),
    maestru (acordor pian-clavecin, lutier),
    specialist (orgă, instrumente de suflat)
    șef orchestră
    treapta I










    4259





    1,70

    treapta II


    3950

    1,58

    treapta III


    3850

    1,54

    debutant


    3610

    1,44

    9










    Operator (lumini, imagine, sunet),
    editor (imagine, sunet), regizor scenă,
    iluminist scenă, machior, peruchier,
    butafor, recuziter
    treapta I





    M;G





    4130





    1,65

    treapta II

    M;G

    3950

    1,58

    treapta III

    M;G

    3850

    1,54

    debutant

    M;G

    3550

    1,42

    10








    Muncitor din activitatea specifică
    instituțiilor de spectacole sau concerte
    treapta I



    M;G



    3850



    1,54

    treapta II

    M;G

    3750

    1,50

    treapta III

    M;G

    3610

    1,44

    debutant

    M;G

    3550

    1,42

    11

    Supraveghetor sală, controlor bilete,
    garderobier, plasator sală




    2900


    1,16

    12



    Manipulant decor
    treapta I




    3050


    1,22

    treapta II


    2570

    1,03

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    II. Alte instituții de spectacole sau concerte
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Alte instituții de spectacole sau concerte

    Salariile de bază - lei

    Coeficient


    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director general/director)

    S

    8423

    11055

    3,37

    4,42

    2

    Director general adjunct

    S

    7546

    10880

    3,02

    4,35

    3

    Director

    S

    7546

    10880

    3,02

    4,35

    4

    Director adjunct, contabil-șef,
    inginer-șef


    S


    6844


    8423


    2,74


    3,37

    5

    Șef secție

    S

    6580

    7282

    2,63

    2,91

    6

    Șef serviciu

    S

    6229

    7019

    2,49

    2,81

    7

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier


    S


    5966


    6229


    2,39


    2,49

    8

    Șef formație muncitori


    4475

    5008

    1,79

    2,00

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Alte instituții de
    spectacole sau concerte

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1











    Dirijor, regizor artistic, scenograf,
    coregraf, solist (vocal, balet,
    concertist, instrumentist), prim
    balerin, concert-maestru, actor (teatru,
    mânuitor păpuși-marionete)
    gradul IA






    S






    8423






    3,37

    gradul I

    S

    6580

    2,63

    gradul II

    S

    5008

    2,00

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2









    Dirijor cor, șef partidă, maestru
    (artist circ, corepetitor, cor,
    balet-dans),
    gradul IA




    S




    7282




    2,91

    gradul I

    S

    5528

    2,21

    gradul II

    S

    4259

    1,70

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3











    Artist instrumentist, artist liric,
    balerin, dansator, artist circ,
    corepetitor, acompaniator, regizor scenă
    (culise), maestru de studii (balet,
    canto, muzical), corist (opera, operetă)
    gradul IA






    S






    7019






    2,81

    gradul I

    S

    5417

    2,17

    gradul II

    S

    4216

    1,69

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4









    Secretar (literar, muzical, artistic,
    platou, PR, marketing), sculptor păpuși,
    artist plastic, grafician, sef orchestră
    gradul IA




    S




    5528




    2,21

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    5









    Impresar artistic, pictor, consultant-
    artistic, producător-delegat, sufleor
    (operă, operetă, teatru)
    gradul IA




    S




    5008




    2,00

    gradul I

    S

    4561

    1,82

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    6









    Machior, peruchier, operator (lumini,
    imagine, sunet), asistent regie/
    scenografie, secretar platou
    gradul IA




    S




    4173




    1,67

    gradul I

    S

    4130

    1,65

    gradul II

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    7

















    Dirijor, dirijor cor, actor, artist
    circ, instrumentist, corist operă, actor
    mânuitor- păpuși, corist, sufleor,
    balerin, dansator, corepetitor, sculptor
    păpuși, artist plastic, grafician,
    referent literar/muzical/artistic,
    regizor tehnic, solist (vocal, balet,
    instrumentist, concertist,
    instrumentist), maestru (balet-dans,
    corepetitor, artist circ), concert
    maestru, coregraf
    treapta I
























    4905












    1,96

    treapta II


    4259

    1,70

    treapta III


    3750

    1,50

    debutant


    3550

    1,42

    8










    Maestru (lumini, imagine, sunet),
    maestru (acordor pian-clavecin, lutier),
    specialist (orgă, instrumente de suflat)
    șef orchestră
    treapta I










    4130





    1,65

    treapta II


    3850

    1,54

    treapta III


    3750

    1,50

    debutant


    3550

    1,42

    9










    Operator (lumini, imagine, sunet),
    editor (imagine, sunet), regizor scenă,
    iluminist scenă, machior, peruchier,
    butafor, recuziter
    treapta I





    M;G





    3850





    1,54

    treapta II

    M;G

    3750

    1,50

    treapta III

    M;G

    3610

    1,44

    debutant

    M;G

    3550

    1,42

    10








    Muncitor din activitatea specifică
    instituțiilor de spectacole sau concerte
    treapta I



    M;G



    3610



    1,44

    treapta II

    M;G

    3500

    1,40

    treapta III

    M;G

    2950

    1,18

    debutant

    M;G

    2570

    1,03

    11

    Supraveghetor sală, controlor bilete,
    garderobier, plasator sală




    2900


    1,16

    12



    Manipulant decor
    treapta I




    2900


    1,16

    treapta II


    2570

    1,03

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul II Salarii de bază din sistemul bibliotecilor publice din RomâniaI. Biblioteci naționale sau de importanță națională, stabilite potrivit legii, precum și Biblioteca Academiei Române
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Biblioteci naționale sau de importanță
    națională, precum și
    Biblioteca Academiei Române

    Salariile de bază - lei
    Anul 2022

    Coeficient

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director general/director)

    S

    10529

    12459

    4,21

    4,98

    2

    Director general adjunct

    S

    9651

    11933

    3,86

    4,77

    3

    Director

    S

    9651

    11933

    3,86

    4,77

    4

    Director adjunct, contabil-șef,
    inginer-șef

    S

    6150

    7282

    2,46

    2,91

    5

    Șef secție

    S

    6000

    7100

    2,40

    2,84

    6

    Șef serviciu

    S

    6000

    7100

    2,40

    2,84

    7

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier

    S

    5800

    6650

    2,32

    2,66

    (la 09-04-2020, Tabelul de la litera a), Punctul I, Capitolul II din Anexa nr. III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 06 aprilie 2020 )
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.








    Funcția









    Nivelul
    studiilor








    Biblioteci naționale sau de
    importanță națională,
    precum și Biblioteca
    Academiei Române

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1










    Bibliotecar, bibliotecar-arhivist,
    bibliograf, redactor, tehnoredactor,
    inginer de sistem, documentarist,
    conservator, restaurator, analist
    gradul IA





    S





    5315





    2,13

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4302

    1,72

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2









    Bibliotecar, bibliotecar-arhivist,
    bibliograf, redactor, tehnoredactor,
    conservator, restaurator
    gradul I




    SSD




    4216




    1,69

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    3







    Bibliotecar, redactor, tehnoredactor
    treapta I


    PL


    3950


    1,58

    treapta II

    PL

    3900

    1,56

    treapta III

    PL

    3850

    1,54

    debutant

    PL

    3750

    1,50

    4









    Bibliotecar, redactor, tehnoredactor,
    operator date, controlor date,
    restaurator, conservator
    treapta IA




    M




    3900




    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    5

    Supraveghetor sală


    2900

    1,16

    6

    Mânuitor carte, garderobier


    2900

    1,16

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    Conform art. IV din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 6 aprilie 2020, începând cu drepturile salariale aferente lunii august 2020, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și din cadrul muzeelor de importanță națională se majorează cu 30%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
    II. Alte biblioteci
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Alte biblioteci

    Salariile de bază - lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director general/director)

    S

    5966

    7546

    2,39

    3,02

    2

    Director general adjunct

    S

    5791

    7282

    2,32

    2,91

    3

    Director

    S

    5791

    7282

    2,32

    2,91

    4

    Director adjunct, contabil-șef,
    inginer-șef

    S

    5528

    6844

    2,21

    2,74

    5

    Șef secție

    S

    5400

    6000

    2,16

    2,40

    6

    Șef serviciu

    S

    5300

    5930

    2,12

    2,37

    7

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier

    S

    5000

    5850

    2,00

    2,34

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Alte biblioteci*)

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1










    Bibliotecar, bibliotecar-arhivist,
    bibliograf, redactor, tehnoredactor,
    inginer de sistem, documentarist,
    conservator, restaurator, analist
    gradul IA





    S





    4647





    1,86

    gradul I

    S

    4345

    1,74

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2









    Bibliotecar, bibliotecar-arhivist,
    bibliograf, redactor, tehnoredactor,
    conservator, restaurator
    gradul I




    SSD




    4087




    1,63

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    3







    Bibliotecar, redactor, tehnoredactor
    treapta I


    PL


    3950


    1,58

    treapta II

    PL

    3900

    1,56

    treapta III

    PL

    3850

    1,54

    debutant

    PL

    3750

    1,50

    4









    Bibliotecar, redactor, tehnoredactor,
    operator date, controlor date,
    restaurator, conservator
    treapta IA




    M




    3900




    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    5

    Supraveghetor sală


    2900

    1,16

    6

    Mânuitor carte, garderobier


    2900

    1,16

    *) Se utilizează și în cadrul bibliotecilor universitare, pentru cei care au statut de personal didactic auxiliar.
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul III Salarii de bază din sistemul muzeelor publice din RomâniaI. Muzee de importanță națională, stabilite potrivit legii
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Muzee de importanță națională

    Salariile de bază - lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director general/director)

    S

    10529

    12459

    4,21

    4,98

    2

    Director general adjunct

    S

    9651

    11933

    3,86

    4,77

    3

    Director

    S

    9651

    11933

    3,86

    4,77

    4

    Director adjunct, contabil șef,
    inginer șef

    S

    6150

    7282

    2,46

    2,91

    5

    Șef secție

    S

    6000

    7200

    2,40

    2,88

    6

    Șef serviciu

    S

    6000

    7200

    2,40

    2,88

    7

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier

    S

    5800

    7100

    2,32

    2,84

    (la 09-04-2020, Tabelul de la litera a), Punctul I, Capitolul III din Anexa nr. III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 06 aprilie 2020 )
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Muzee de importanță
    națională

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1











    Muzeograf, restaurator, conservator,
    bibliograf, arheolog, arhitect, istoric,
    curator, designer, taxidermist,
    fotograf, desenator artistic, educator
    muzeal, arhivist
    gradul IA






    S






    5517






    2,21

    gradul I

    S

    5101

    2,04

    gradul II

    S

    4828

    1,93

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2


    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog, topograf, documentarist,
    grafician; principal



    S



    4561



    1,82

    3

    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog; specialist


    S


    4216


    1,69

    4

    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog


    S


    4087


    1,63

    5


    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog, topograf, documentarist,
    grafician, debutant



    S



    3950



    1,58

    6










    Muzeograf, restaurator, conservator,
    bibliograf, bibliotecar-arhivist,
    conductor arhitect, educator muzeal,
    topograf
    gradul I





    SSD





    4216





    1,69

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    7











    Restaurator, conservator, trezorier,
    redactor, tehnoredactor, gestionar
    custode, taxidermist, desenator artistic
    fotograf, operator video, topograf,
    documentarist, grafician
    treapta IA





    M





    3900





    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    8

    Supraveghetor muzeu, controlor bilete


    2900

    1,16

    9

    Garderobier


    2900

    1,16

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    II. Alte muzee
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Alte muzee

    Salariile de bază - lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director general/director)

    S

    8423

    9283

    3,37

    3,71

    2

    Director general adjunct

    S

    7546

    8678

    3,02

    3,47

    3

    Director

    S

    7546

    8678

    3,02

    3,47

    4

    Director adjunct, contabil șef,
    inginer șef

    S

    5628

    7100

    2,25

    2,84

    5

    Șef secție

    S

    5500

    7000

    2,20

    2,80

    6

    Șef serviciu

    S

    5500

    7000

    2,20

    2,80

    7

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier

    S

    5400

    6800

    2,16

    2,72

    (la 09-04-2020, Tabelul de la litera a), Punctul II, Capitolul III din Anexa nr. III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 42 din 3 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 06 aprilie 2020 )
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Alte muzee

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1











    Muzeograf, restaurator, conservator,
    bibliograf, arheolog, arhitect, istoric,
    curator, designer, taxidermist,
    fotograf, desenator artistic, educator
    muzeal, arhivist
    gradul IA






    S






    5417






    2,17

    gradul I

    S

    5001

    2,00

    gradul II

    S

    4728

    1,89

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2


    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog, topograf, documentarist,
    grafician; principal



    S



    4388



    1,76

    3

    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog; specialist


    S


    4130


    1,65

    4

    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog


    S


    4087


    1,63

    5


    Biolog, fizician, chimist, sociolog,
    psiholog, topograf, documentarist,
    grafician; debutant



    S



    3950



    1,58

    6










    Muzeograf, restaurator, conservator,
    bibliograf, bibliotecar-arhivist,
    conductor arhitect, pedagog muzeal,
    topograf
    - gradul I





    SSD





    4087





    1,63

    - gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    - gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    - debutant

    SSD

    3850

    1,54

    7











    Restaurator, conservator, trezorier,
    redactor, tehnoredactor, gestionar
    custode, taxidermist, desenator
    artistic, fotograf, operator video,
    topograf, documentarist, grafician
    - treapta IA






    M






    3900






    1,56

    - treapta I

    M

    3850

    1,54

    - treapta II

    M

    3750

    1,50

    - debutant

    M

    3610

    1,44

    8

    Supraveghetor muzeu, controlor bilete


    2900

    1,16

    9

    Garderobier


    2900

    1,16

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul IV Salarii de bază din presă, edituri, informare documentară și alte instituții publice de cultură
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Presă, edituri, informare documentară

    Salariile de bază - lei

    Coeficient


    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Redactor-șef adjunct (manager)


    5110

    5212

    2,04

    2,08

    2

    Redactor-șef adjunct


    4819

    5110

    1,93

    2,04

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Presă, edituri, informare
    documentară

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1









    Redactor de rubrică, redactor, lector,
    publicist comentator, tehnoredactor,
    corespondent în străinătate
    gradul IA




    S




    4345




    1,74

    gradul I

    S

    4130

    1,65

    gradul II

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2












    Șef agenție publicitate, administrator
    (publicații, editură), reporter
    (fotoreporter, corespondent local),
    secretar (tehnic) de redacție,
    documentarist, traducător, caricaturist,
    desenator artistic, corector
    gradul I







    S







    4216







    1,69

    gradul II

    S

    4130

    1,65

    gradul III

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Redactor, secretar de redacție
    gradul I


    SSD


    4087


    1,63

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    4










    Redactor, secretar (tehnic) de redacție,
    documentarist, traducător, caricaturist,
    desenator artistic, corector,
    tehnoredactor
    treapta IA





    M





    3900





    1,56

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    5







    Laborant foto, retușor foto, fotograf
    treapta IA


    M;G


    3850


    1,54

    treapta I

    M;G

    3750

    1,50

    treapta II

    M;G

    3610

    1,44

    debutant

    M;G

    3550

    1,42

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul V Salarii de bază din case de cultură, case de cultură studențești și alte instituții publice din domeniul culturii
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Case de cultură, case de cultură studențești și
    alte instituții publice din domeniul culturii

    Salariile de bază - lei

    Coeficient


    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Manager (director)

    S

    5008

    5966

    2,00

    2,39

    2

    Director adjunct, contabil-șef

    S

    4819

    5600

    1,93

    2,24

    3

    Șef serviciu

    S

    4647

    5528

    1,86

    2,21

    4

    Șef birou, șef laborator, șef oficiu,
    șef atelier


    S


    4259


    5315


    1,70


    2,13

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.








    Funcția









    Nivelul
    studiilor








    Case de cultură, case de
    cultură studențești și alte
    instituții publice din
    domeniul culturii

    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1




    Referent, gradul IA

    S

    4388

    1,76

    Referent, gradul I

    S

    4087

    1,63

    Referent, debutant

    S

    3950

    1,58

    2




    Referent, gradul I

    SSD

    3950

    1,58

    Referent, gradul II

    SSD

    3900

    1,56

    Referent, debutant

    SSD

    3850

    1,54

    3




    Referent, treapta I

    PL

    3900

    1,56

    Referent, treapta II

    PL

    3850

    1,54

    Referent, debutant

    PL

    3750

    1,50

    4




    Referent, treapta IA

    M

    3850

    1,54

    Referent, treapta I

    M

    3750

    1,50

    Referent, debutant

    M

    3500

    1,40

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0, potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul VI Reglementări specifice personalului din cultură

    Articolul 1
    (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate personalului salarizat, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
    a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile respective de muncă.
    (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 2

    Persoanele încadrate în unitățile de cultură, care au rezultate valoroase în activitatea artistică, pot ocupa în condițiile legii, în mod cu totul excepțional, în baza regulamentului elaborat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și cu aprobarea nominală a ministrului culturii și identității naționale, funcții de specialitate vacante, fără a avea studiile necesare postului.


    Articolul 3

    Pentru funcțiile de conducere aflate la nr. crt. 1 din cadrul cap. I, II, III și V din prezenta anexă se încheie contracte de management în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările și completările ulterioare.


    Anexa nr. IV

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „DIPLOMAȚIE“
    MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE


    Capitolul I Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României și personalul care ocupă funcții de execuție specifice în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și care exercită funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția


    Nivel de
    studii

    Salariile de bază - lei

    Coeficient


    Anul 2022




    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Secretar general cu rang diplomatic

    S

    12722

    13512

    5,09

    5,40

    2

    Secretar general adjunct cu rang
    diplomatic


    S


    11933


    12985


    4,77


    5,19

    3

    Director general cu rang diplomatic

    S

    11406

    12459

    4,56

    4,98

    4

    Director general adjunct, director de
    cabinet cu rang diplomatic


    S


    10880


    11933


    4,35


    4,77

    5

    Director cu rang diplomatic

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    6

    Director adjunct cu rang diplomatic

    S

    10178

    11055

    4,07

    4,42

    7

    Șef serviciu cu rang diplomatic

    S

    10002

    10880

    4,00

    4,35

    8

    Șef birou cu rang diplomatic

    S

    8247

    9125

    3,30

    3,65

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.


    Capitolul II Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României și pentru personalul care îndeplinește funcții de execuție specifice în centrala Ministerului Afacerilor Externe
    a) Salarii de bază pentru funcțiile diplomatice și consulare

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivel de
    studii



    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Ambasador

    S

    10810

    4,32

    2

    Ministru plenipotențiar

    S

    10630

    4,25

    3

    Ministru consilier

    S

    10200

    4,08

    4

    Consilier diplomatic, consul general

    S

    10000

    4,00

    5

    Secretar I, consul

    S

    7169

    2,87

    6

    Secretar II, viceconsul

    S

    6762

    2,70

    7

    Secretar III

    S

    5784

    2,31

    8

    Atașat, agent consular

    S

    5377

    2,15

    b) Salarii de bază pentru funcțiile specifice de execuție

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivel de
    studii



    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022



    Funcții de execuție pe grade
    profesionale







    1

    Consilier relații, interpret relații I,
    consilier cabinet I


    S


    7169


    2,87

    2

    Consilier relații, interpret relații II,
    consilier cabinet II


    S


    6354


    2,54

    3

    Consilier relații, interpret relații
    III, consilier cabinet III


    S


    5784


    2,31

    4


    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic I,
    referent cabinet



    S



    5540



    2,22

    5

    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic I


    SSD


    5377


    2,15

    6


    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic I,
    referent cabinet



    PL



    3995



    1,60

    7

    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic I


    M


    3915


    1,57

    8

    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic II


    S


    5377


    2,15

    9

    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic II


    SSD


    5030


    2,01

    10

    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic II


    PL


    3915


    1,57

    11

    Referent relații, referent comunicații,
    referent protecție, curier diplomatic II


    M


    3795


    1,52

    12

    Cancelarist relații I

    S

    6110

    2,44

    13

    Cancelarist relații I

    PL

    4155

    1,66

    14

    Cancelarist relații I

    M

    3955

    1,58

    15

    Cancelarist relații II

    S

    5540

    2,22

    16

    Cancelarist relații II

    M

    3835

    1,53

    17

    Cancelarist relații III

    S

    4555

    1,82

    18

    Cancelarist relații III

    M

    3755

    1,50

    19

    Curier relații I

    M

    3755

    1,50

    20

    Curier relații II

    M

    3595

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. a) și b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul III Reglementări specifice personalului încadrat în aparatul central al Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate

    Secţiunea 1 Salarii de bază

    Articolul 1

    Salarizarea membrilor Corpului diplomatic și consular al României se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea și importanța socială a funcției exercitate, de specificul activității de promovare a politicii externe a României, de pregătirea și competența profesională a diplomaților, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru diplomați de legislația în vigoare.


    Articolul 2

    Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României și pentru personalul care îndeplinește funcții de execuție specifice în centrala Ministerului Afacerilor Externe sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. II.


    Articolul 3

    Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României și personalul care ocupă funcții de execuție specifice în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și care exercită funcții de conducere sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I.


    Articolul 4
    (1) Salariile lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se stabilesc pe funcții, ținându-se seama de rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor ce revin fiecărei funcții și avându-se în vedere costul vieții și condițiile de viață și de muncă din țara în care personalul își desfășoară activitatea.(2) Salariul lunar în valută corespunzător fiecărei funcții se determină prin aplicarea coeficientului de ierarhizare a funcției, prevăzut în prezenta anexă la cap. V, asupra bazei de calcul pentru țara respectivă.(3) Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00, reprezentând baza de calcul al salariilor și indemnizațiilor în valută în cuantum net, pentru fiecare țară în care personalul își desfășoară activitatea, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.


    Secţiunea a 2-a Sporuri, premii și alte drepturi

    Articolul 5

    Sporurile la salariile de bază și alte drepturi care sunt specifice domeniului sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. IV și cap. VI, care cuprind salariul de bază pentru personalul diplomatic și consular și personalul care ocupă funcții de execuție specifice.


    Secţiunea a 3-a Angajarea și avansarea în funcții de execuție specifice

    Articolul 6

    Criteriile și condițiile de ocupare a posturilor vacante, precum și de încadrare și promovare a personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate în funcțiile de execuție specifice Ministerului Afacerilor Externe se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.


    Articolul 7

    Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, este încadrat în alte funcții decât cele specifice Ministerului Afacerilor Externe poate trece, la cerere, pe funcții specifice Ministerului Afacerilor Externe, prin transformarea corespunzătoare a posturilor.


    Capitolul IV Salarizarea în valută și alte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Personalul trimis în misiune permanentă la misiunile diplomatice, la oficiile consulare și la institutele culturale românești din străinătate de către Ministerul Afacerilor Externe, precum și de către celelalte ministere, organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale, denumite în continuare unități trimițătoare, are dreptul, în condițiile prevăzute de prezenta lege, la:
    a) salariul lunar în valută;
    b) o indemnizație lunară în valută pentru îndeplinirea funcției de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar ori a unor atribuții, altele decât cele specifice funcției pe care este încadrat;
    c) o indemnizație lunară în valută pentru șefii de misiune acreditați în mai multe țări;
    d) o indemnizație lunară în valută pentru îndeplinirea atribuțiilor de prim-colaborator;
    e) o indemnizație lunară în valută pentru soția/soțul aflată/aflat în întreținere permanentă în străinătate;
    f) o indemnizație lunară în valută pentru copiii minori aflați în întreținere permanentă în străinătate;
    g) o indemnizație lunară în valută pentru plata taxei de școlarizare pentru fiecare copil care urmează forme de învățământ preuniversitar sau universitar în țara în care își desfășoară activitatea părintele;
    h) o indemnizație lunară în valută pentru desfășurarea activității în străinătate în zone de risc, insecuritate și de conflict armat;
    i) o indemnizație de reprezentare;
    j) premii în valută pentru rezultate deosebite în activitatea desfășurată la misiune;
    k) o indemnizație lunară în lei pentru soția/soțul aflată/aflat în întreținere în țară;
    l) o indemnizație lunară în lei pentru fiecare copil aflat în întreținere în țară, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor preuniversitare ori universitare, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani;
    m) o indemnizație lunară în lei, pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței în țară;
    n) o indemnizație lunară în cuantum de până la 20% din salariul în valută pentru personalul care lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate;
    o) alte drepturi bănești.
    (2) În sensul prezentei legi, sunt considerați membri de familie aflați în întreținere permanentă la misiune în străinătate soția/soțul și copiii minori care însoțesc personalul trimis în misiune permanentă cu o durată mai mare de un an la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale, precum și copiii minori față de care soția/soțul care însoțește titularul are îndatorirea legală de creștere și educare.


    Secţiunea a 2-a Salarii

    Articolul 2
    (1) Salariile lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se stabilesc pe funcții, ținându-se seama de rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor ce revin fiecărei funcții și avându-se în vedere costul vieții și condițiile de viață și de muncă din țara în care personalul își desfășoară activitatea.(2) Salariul lunar în valută corespunzător fiecărei funcții se determină prin aplicarea coeficientului de ierarhizare a funcției, prevăzut în prezenta anexă la cap. V, asupra bazei de calcul pentru țara respectivă.(3) Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00, reprezentând baza de calcul al salariilor și indemnizațiilor în valută în cuantum net, pentru fiecare țară în care personalul își desfășoară activitatea, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 3
    (1) Salariile și celelalte drepturi lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se acordă în funcție de momentul trecerii frontierei de stat a României, astfel:
    a) din ziua trecerii prin punctul de frontieră la plecarea în străinătate, dacă aceasta a avut loc înainte de ora 12,00;
    b) până în ziua trecerii prin punctul de frontieră la sosirea din străinătate, dacă aceasta a avut loc după ora 12,00 inclusiv.
    (2) Pe perioada prelungirii călătoriei peste limitele prevăzute de orarele internaționale de transport sau în afara rutelor stabilite, personalul este considerat în concediu fără plată sau, la cererea acestuia, în concediu de odihnă, cu excepția cazurilor în care întreruperea, respectiv prelungirea călătoriei are loc din cauză de forță majoră.(3) Salariile și indemnizațiile lunare în valută cuvenite pentru o zi se determină prin raportarea drepturilor lunare la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar drepturile totale cuvenite se întregesc la unitatea valutară dacă depășesc 0,50 și se neglijează dacă sunt sub 0,50 inclusiv.(4) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază la plecarea în misiune de o indemnizație de reprezentare în valută, inclusiv pentru cheltuielile de instalare și procurarea de efecte personale, al cărei cuantum se situează la nivelul unui salariu lunar în valută, pentru acoperirea primelor cheltuieli cu ocazia prezentării la post a personalului.(5) Indemnizația prevăzută la alin. (4) se acordă astfel:
    a) în cuantum integral, la plecarea în misiune cu durata de minimum 12 luni;
    b) în cuantum de 50%, la plecarea în misiune cu durata de minimum 6 luni;
    c) nu se acordă în cazul misiunilor cu durata mai mică de 6 luni.
    În cazul prelungirii misiunii, personalul primește diferența până la acoperirea indemnizației prevăzute la lit. a).
    (6) Indemnizațiile acordate potrivit alin. (4) se restituie în cazul în care duratele misiunilor sunt mai mici decât cele prevăzute la alin. (5) din motive imputabile salariaților în cauză.


    Secţiunea a 3-a Indemnizații lunare în valută

    Articolul 4
    (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe lângă salariile lunare în valută stabilite în condițiile prevăzute la art. 2, și de:
    a) o indemnizație lunară pentru îndeplinirea funcției de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, calculată asupra salariului corespunzător funcției și gradului diplomatic și consular pe care este încadrat personalul, după cum urmează:– 5% pentru personalul încadrat pe funcția de ministru-consilier sau ministru plenipotențiar sau consul general de carieră;– 10% pentru personalul încadrat pe funcția de consilier diplomatic;– 15% pentru personalul încadrat pe funcțiile de secretar I, II sau III, consul ori viceconsul.
    Pentru personalul diplomatic și consular care îndeplinește de la început funcția de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, indemnizația se acordă de la data numirii în această funcție, pe toată perioada cât o îndeplinește.
    Personalul diplomatic și consular care, în lipsa șefului misiunii diplomatice, ambasador sau consul general, îndeplinește funcția de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar beneficiază de indemnizație pe timpul îndeplinirii acestei funcții, dacă depășește o perioadă de o lună. Indemnizația nu se acordă pe timpul cât șeful misiunii se află în concediu de odihnă sau în interes de serviciu în România, în țara de reședință sau în altă țară;

    b) o indemnizație lunară pentru șefii de misiune acreditați în mai multe state, calculată în cuantum de 10% din salariul lunar în valută, corespunzător funcției și gradului diplomatic și consular pe care sunt încadrați;
    c) o indemnizație lunară pentru îndeplinirea atribuțiilor de prim-colaborator, calculată în cuantum de 5% asupra salariului lunar în valută, corespunzător funcției și gradului diplomatic și consular pe care este încadrat. Indemnizația de prim-colaborator se acordă numai la reprezentanțele diplomatice unde șeful misiunii este acreditat în funcția de ambasador;
    d) o indemnizație lunară pentru soția/soțul neîncadrată/ neîncadrat, pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreținere permanentă în străinătate, reprezentând 25% din salariul lunar în valută al soțului/soției, precum și din indemnizația prevăzută la lit. a), b), g) și h), acolo unde este cazul;
    e) o indemnizație lunară corespunzătoare coeficientului 0,25 din baza de calcul prevăzută pentru țara respectivă, precum și din indemnizația prevăzută la lit. a), b), g) și h), acolo unde este cazul, pentru fiecare copil minor aflat în întreținere permanentă la misiune, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea cursurilor anului școlar în care copilul împlinește 18 ani. Indemnizația nu se acordă pentru copiii care repetă anul școlar, cu excepția cazurilor în care repetenția este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;
    f) o indemnizație lunară în valută pentru plata taxei de școlarizare pentru fiecare copil până la vârsta de 26 de ani care urmează forme de învățământ preuniversitare sau universitare în țara unde părintele își desfășoară activitatea, în situația în care sistemul de învățământ de stat din țara respectivă nu oferă în localitatea de reședință instruire în domeniul ales, precum și în situațiile în care unitățile de învățământ de stat percep taxe de școlarizare. Această indemnizație se acordă cu condiția promovării anului de studii precedent sau a examenelor din anul respectiv, pe bază de documente justificative, lunar, trimestrial sau anual, și nu poate depăși 500 euro lunar;
    g) o indemnizație lunară în cuantum de 25% din salariul în valută pentru desfășurarea activității în străinătate în zone de risc și/sau de conflict armat, acordată numai pe durata existenței situației menționate.
    Zonele de risc și/sau de conflict armat se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe. În cazuri justificate, pentru anumite zone, nivelul cuantumului poate fi majorat până la 50% din salariul în valută prin ordin al ministrului afacerilor externe;

    h) o indemnizație lunară în cuantum de până la 20% din salariul în valută pentru personalul care lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate.
    Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a indemnizației, precum și condițiile de acordare a acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților.
    (2) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. g) și h) beneficiază și persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1).


    Articolul 5
    (1) Unitățile trimițătoare pot să aprobe ca misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate să utilizeze, fără afectarea schemei de personal aprobate activității de bază și a fondului de salarii al ministerului, persoane fizice, cetățeni români sau străini, de pe plan local ori persoane nesalariate din cadrul acestor reprezentanțe, cu respectarea legislației din țara respectivă. Sumele acordate pentru activitatea prestată se stabilesc în raport cu nivelul studiilor, cu munca depusă și cu timpul efectiv lucrat și se plătesc potrivit prevederilor cap. V al prezentei anexe, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului.(2) Pe perioada cât soțiile/soții nesalariate/nesalariați prestează activități în condițiile alin. (1), personalul nu beneficiază de indemnizațiile prevăzute în prezenta lege pentru soțiile/soții nesalariate/nesalariați.(3) În situația în care personalul încadrat la misiuni îndeplinește, în afara orelor de program, pe o durată mai mare de 30 de zile consecutive, și atribuții care revin unor posturi vacante din schema reprezentanței respective sau a altei reprezentanțe din țara de reședință, cu aprobarea conducerii unității trimițătoare, acesta beneficiază de o indemnizație reprezentând 25% din salariul în valută al funcției pe care este încadrat.


    Secţiunea a 4-a Indemnizații lunare în lei

    Articolul 6
    (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe durata misiunii, pe lângă drepturile în valută prevăzute în prezenta anexă, și de următoarele indemnizații în lei, în țară, astfel:
    a) o indemnizație lunară reprezentând 25% din salariul de bază în lei pentru soția/soțul neîncadrată/neîncadrat, pe tot timpul cât aceasta/acesta se află în întreținere permanentă în țară și nu realizează venituri sau indemnizații de orice natură, inclusiv din pensie;
    b) o indemnizație lunară la nivelul alocației de stat pentru copii, impozabilă, pentru fiecare copil aflat în întreținere în țară, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea formelor de învățământ preuniversitar ori universitar, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Indemnizația nu se acordă pentru copiii care repetă anul școlar, cu excepția cazurilor în care repetenția este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;
    c) o indemnizație lunară pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței deținute în proprietate din țară, în sumă de 500 lei, impozabilă potrivit legii, în situația în care ambii soți se află permanent în străinătate și nu realizează niciun fel de venituri din chirii. Indemnizația se actualizează anual, prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) se acordă de la data depunerii declarației scrise date pe propria răspundere.


    Secţiunea a 5-a Alte drepturi pe perioada de predare-primire a atribuțiilor

    Articolul 7
    (1) Unitățile trimițătoare sunt obligate ca, în vederea asigurării unei activități continue a reprezentanțelor din străinătate, să ia măsurile necesare ca atribuțiile ce revin personalului existent la post să fie transmise cu maximum de operativitate personalului care preia aceste atribuții.(2) Pe perioada de predare-primire a atribuțiilor, atât personalul care predă, cât și personalul care primește beneficiază, pentru el și pentru membrii săi de familie, de drepturi în valută și în lei, după caz, în cuantumul și în condițiile stabilite prin prezenta lege.(3) În cazul în care ambii soți sunt salariați la aceeași reprezentanță, persoana care nu are obligația de a preda atribuții de serviciu este considerată în concediu fără plată, iar persoana care predă are dreptul la indemnizația în valută pentru soție/soț, precum și la indemnizațiile în valută pentru copiii aflați în întreținere în străinătate, în condițiile prezentei legi.(4) În vederea ducerii la îndeplinire a obligației prevăzute la alin. (1), unitățile trimițătoare vor stabili durata maximă de predare-primire a atribuțiilor, fără a depăși:
    a) 10 zile calendaristice, pentru personalul diplomatic;
    b) 30 de zile calendaristice, pentru personalul de specialitate cu sarcini de gestiune;
    c) 7 zile calendaristice, pentru restul personalului.


    Secţiunea a 6-a Drepturile personalului pe perioada cât este plecat de la post în interesul serviciului în România, în țara de reședință sau în altă țară străină

    Articolul 8

    Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe perioada cât se află în interesul serviciului în România, de:
    a) drepturile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a);
    b) indemnizațiile în valută pentru soția/soțul și copiii rămași în întreținere permanentă în străinătate, în condițiile prezentei legi.


    Articolul 9
    (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, precum și persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1), în măsura în care prin contractele încheiate cu acestea s-a prevăzut acest lucru, beneficiază, pentru deplasările efectuate în interesul serviciului în țara de reședință sau în altă țară străină, pe lângă drepturile în valută și în lei prevăzute de prezenta lege, și de:
    a) cazare, transport și 30% din diurnă, pentru deplasări în țara de reședință;
    b) cazare, transport și 50% din diurnă, pentru deplasări în altă țară străină.
    (2) Cazarea și diurna se acordă în condițiile stabilite prin prezenta lege pentru personalul care se deplasează temporar în țările respective, calculate în funcție de categoria de diurnă la care are dreptul, potrivit funcției de încadrare.(3) Categoriile de diurnă în care se încadrează personalul trimis în misiune permanentă în străinătate sunt următoarele:
    a) la categoria a II-a - șefii de misiune;
    b) la categoria I - restul personalului.


    Articolul 10

    În situația în care, din motive de ordin protocolar, șeful misiunii diplomatice, al oficiului consular sau al institutului cultural trebuie să se deplaseze în România sau în străinătate, în interesul serviciului, împreună cu soția/soțul nesalariată/nesalariat, cheltuielile de transport și de cazare pentru aceasta/acesta se decontează în aceleași condiții ca și pentru șeful misiunii.


    Secţiunea a 7-a Alte reglementări specifice

    Articolul 11

    Misiunea permanentă în străinătate încetează de drept în cazul suspendării contractului individual de muncă la cererea salariatului, pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani.


    Articolul 12

    Personalul din instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și de comerț exterior trimis în misiuni permanente sau temporare, potrivit legii, în străinătate beneficiază de toate drepturile prevăzute în prezenta anexă la cap. IV și V.


    Articolul 13

    În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile și obligațiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă în străinătate de către ministere și celelalte organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.


    Capitolul V Nomenclatorul funcțiilor și coeficienților de ierarhizare pentru determinarea salariilor în valută pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

    Nr.
    crt.

    Funcția de încadrare la misiune


    Nivelul
    studiilor

    Coeficientul
    de
    ierarhizare

    1

    Ambasador-șef de misiune, emisar special pentru zonele de conflict armat,
    reprezentant special SECI


    S


    6,60

    2

    Ambasador de carieră

    S

    6,27

    3




    Consul general-șef al unui consulat general, ministru plenipotențiar
    Funcții de reprezentant militar prevăzute cu gradul de general- locotenent
    /general-maior în structuri de reprezentare naționale și funcții în
    structuri NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de general-locotenent/
    general-maior; șef secțiune apărare





    S





    6,16

    4




    Ministru consilier, consul general de carieră, reprezentant diplomatico-
    militar pe lângă organizațiile internaționale, director institut cultural,
    atașat al apărării principal, militar, aero și naval
    Funcții militare în structuri de reprezentare națională și în structuri
    NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de general de brigadă





    S





    6,05

    5





    Consilier diplomatic clasa I, consilier economic clasa I, atașat apărare
    clasa I, atașat de afaceri interne clasa I, atașat pc probleme de muncă și
    sociale clasa I, șef birou presă clasa I, director adjunct institut
    cultural
    Funcții militare în structuri de reprezentare națională și în structuri
    NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de colonel






    S






    4,84

    6







    Consilier diplomatic clasa a II-a, consilier economic clasa a II-a, atașat
    apărare clasa a II-a, atașat de afaceri interne clasa a II-a, atașat pe
    probleme de muncă și sociale clasa a II-a, șef birou presă clasa a II-a,
    reprezentant militar
    Funcții militare în structuri de reprezentare națională și în structuri
    NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de locotenent-colonel
    Funcții de personal civil contractual a Ministerului Apărării Naționale în
    structuri de reprezentare naționale prevăzute cu studii superioare








    S








    4,62

    7





    Secretar I clasa I, secretar economic I clasa I, economist principal clasa
    I, atașat apărare adjunct clasa I, atașat de afaceri interne adjunct
    clasa I, atașat pe probleme de muncă și sociale adjunct clasa I, consul
    clasa 1, atașat principal comunicații clasa I
    Funcții militare în structuri de reprezentare națională și în structuri
    NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de maior






    S






    4,18

    8






    Secretar I clasa a II-a, secretar economic I clasa a II-a, economist
    principal clasa a II-a, atașat apărare adjunct clasa a II-a, atașat de
    afaceri interne adjunct clasa a II-a, atașat pe probleme de muncă și
    sociale adjunct clasa a II-a, consul clasa a II-a, atașat principal
    comunicații clasa a II-a
    Funcții militare în structuri de reprezentare națională și în structuri
    NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de căpitan







    S







    4,07

    9

    Secretar II clasa I, secretar economic II clasa I, economist clasa I,
    viceconsul clasa I, șef birou turism clasa 1, atașat comunicații I clasa I


    S


    3,85

    10




    Secretar II clasa a II-a, secretar economic II clasa a II-a, corespondent
    de presă clasa I, economist clasa a II-a, șef serviciu administrativ clasa
    I, viceconsul clasa a II-a, atașat comunicații I clasa a II-a
    Funcții militare în structuri de reprezentare națională și în structuri
    NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de sublocotenent/locotenent





    S





    3,74

    11




    Secretar III clasa I, secretar economic III clasa I, secretar militar, șef
    serviciu administrativ clasa a II-a, consilier relații clasa I, referent
    principal relații clasa I, șef birou turism clasa a II-a, corespondent de
    presă clasa a II-a, atașat comunicații II clasa I; documentarist în
    secțiunea apărare





    S





    3,63

    12


    Secretar III clasa a II-a, secretar economic III clasa a II-a, consilier
    relații clasa a II-a, referent principal relații clasa a II-a, atașat
    comunicații II clasa a II-a



    S



    3,41

    13


    Atașat clasa I, referent relații clasa I, bibliotecar principal, agent
    consular clasa I, atașat comunicații III clasa I, atașat pe probleme de
    muncă și sociale adjunct clasa 1, referent principal protecție clasa I



    S



    3,19

    14


    Atașat clasa a II-a, agent consular clasa a II-a, referent relații clasa
    a II-a, atașat comunicații III clasa a II-a, atașat pe probleme de muncă
    și sociale adjunct clasa a II-a, referent principal protecție clasa a II-a



    S



    3,08

    15






    Șef birou administrativ, referent principal de specialitate
    Funcții în cadrul structurilor de reprezentare națională sau a
    structurilor NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de plutonier-major-
    plutonier adjutant principal/maistru militar clasa a II-a maistru militar
    principal.
    Funcții de personal civil contractual al Ministerului Apărării Naționale
    în structuri de reprezentare națională prevăzute cu studii medii







    M







    2,97

    16



    Contabil principal, referent transmitere, funcționar consular principal
    Funcții în cadrul structurilor de reprezentare națională sau a
    structurilor NATO/UE/OSCE/ONU prevăzute cu gradul de sergent- plutonier/
    maistru militar clasa a V-a - maistru militar clasa a III-a




    M




    2,86

    17

    Contabil, cancelarist, bibliotecar, funcționar consular

    M

    2,75

    18

    Secretar-dactilograf principal, referent de specialitate I, referent
    protecție I


    M


    2,75

    19

    Intendent I, referent de specialitate II, referent protecție II

    M

    2,53

    20

    Secretar-dactilograf, referent relații II, intendent II

    M;G

    2,42

    21

    Șofer I, muncitor calificat I

    M;G

    2,31

    22


    Șofer II, muncitor calificat II
    Funcții de soldați și gradați voluntari în cadrul structurilor de
    reprezentare națională sau a structurilor NATO/UE/OSCE/ONU



    G



    1,98

    23

    Portar

    G

    1,87

    24

    Îngrijitor

    G

    1,76

    NOTĂ:1. La trimiterea în misiune, încadrarea în clasa I a funcției se face în cazul personalului care a mai fost trimis minimum un an în misiune permanentă în străinătate în aceeași funcție sau într-o funcție ierarhizată cel puțin cu același coeficient de ierarhizare. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul aflat în misiune care este trecut în altă funcție încadrarea pe noua funcție se face la clasa a II-a.
    Trecerea personalului la clasa I se face cu respectarea acelorași condiții de vechime.
    2. La misiunile unde nu se justifică utilizarea unor funcții distincte, acestea pot fi comasate. Salariul funcției de încadrare a persoanei numite se va stabili ținându-se seama de sarcinile preponderente, de pregătirea profesională și de vechimea în specialitate.3. Funcțiile și asimilarea acestora sau coeficienții de ierarhizare a funcțiilor, altele decât cele prevăzute în prezenta anexă, specifice unor ministere, altor organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Capitolul VI Sporuri, premii și alte drepturi

    Articolul 1
    (1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de o indemnizație de până la 15% calculată asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare, pentru cifrul de stat.(2) Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) de la data acordării autorizației de acces la informații clasificate, eliberată în condițiile legii.


    Articolul 2
    (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază corespunzător funcției de încadrare, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 3

    Membrii Corpului diplomatic și consular al României pot fi numiți temporar într-o funcție de conducere vacantă sau numai până la ocuparea acesteia, prin concurs, potrivit legii.


    Articolul 4

    Persoanele numite în funcții de conducere în centrala Ministerului Afacerilor Externe își păstrează salariul de încadrare și celelalte drepturi corespunzătoare funcțiilor de execuție pe care le dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.


    Articolul 5

    Celelalte categorii de personal angajate în Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și instituțiile subordonate acestuia, personalul încadrat pe funcții specifice Ministerului Afacerilor Externe, din cadrul Institutului Diplomatic Român, precum și personalul încadrat pe funcții și grade diplomatice din administrația centrală a Ministerului Economiei beneficiază de toate drepturile bănești și obligațiile prevăzute pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României.


    Capitolul VII INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
    A. Salarii de bază pentru personalul care ocupă și exercită funcții de conducere în cadrul Institutului Cultural Român

    Nr.
    crt.


    Funcția



    Nivelul
    studiilor


    Salariul de
    bază - lei

    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Secretar general

    S

    12722

    5,09

    2

    Secretar general adjunct

    S

    11933

    4,77

    3

    Director general

    S

    11406

    4,56

    4

    Director

    S

    10880

    4,35

    5

    Șef serviciu

    S

    10002

    4,00

    6

    Șef birou

    S

    8247

    3,30

    NOTĂ:
    Salariile de bază cuprind și sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    B. Salariile de bază pentru personalul care ocupă și exercită funcții de execuție în cadrul Institutului Cultural Român

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariul de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1.





    Auditor
    gradul IA


    S


    6844


    2,74

    gradul I

    S

    5966

    2,39

    gradul II

    S

    5004

    2,00

    2.







    Consilier juridic
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3.







    Consilier, expert
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4.







    Redactor
    gradul IA


    S


    4345


    1,74

    gradul I

    S

    4130

    1,65

    gradul II

    S

    4087

    1,63

    debutant

    S

    3950

    1,58

    5.







    Referent
    gradul IA


    SSD


    4647


    1,86

    gradul I

    SSD

    4173

    1,67

    gradul II

    SSD

    4087

    1,63

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    6.







    Arhivist
    gradul IA


    SSD


    4259


    1,70

    gradul I

    SSD

    4173

    1,67

    gradul II

    SSD

    4087

    1,63

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    7.






    Referent treapta IA

    M

    4259

    1,70

    treapta I

    M

    3950

    1,58

    treapta II

    M

    3850

    1,54

    debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradația 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Anexa nr. V

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „JUSTIȚIE“
    ȘI CURTEA CONSTITUȚIONALĂ


    Capitolul I Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți
    A. Indemnizația de încadrare pentru judecători și magistrați-asistenți

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Vechimea în
    funcție

    Indemnizația lunară - lei/Gradația
    Anul 2022

    0

    1

    2

    3

    4

    5

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    1

    Judecător
    cu grad de
    ICCJ

    Peste 20
    ani











    26.250

    10,50

    15-20 ani









    23.143

    9,26

    24.300

    9,72

    2

    Judecător
    cu grad de
    curte de
    apel

    Peste 20
    ani











    23.000

    9,20

    15-20 ani









    21.238

    8,50

    22.300

    8,92

    10-15 ani







    19.773

    7,91

    20.762

    8,30

    21.800

    8,72

    6-10 ani





    17.968

    7,19

    18.866

    7,55

    19.810

    7,92

    20.800

    8,32

    3

    Judecător
    cu grad de
    tribunal,
    judecător
    militar la
    tribunalul
    militar

    Peste 20
    ani











    22.500

    9,00

    15-20 ani









    20.524

    8,21

    21.550

    8,62

    10-15 ani







    18.639

    7,46

    19.571

    7,83

    20.550

    8,22

    5-10 ani





    17.147

    6,86

    18.005

    7,20

    18.905

    7,56

    19.850

    7,94

    4

    Judecător
    cu grad de
    judecătorie

    Peste 20
    ani











    17.250

    6,90

    15-20 ani









    15.214

    6,09

    15.975

    6,39

    10-15 ani







    13.764

    5,51

    14.452

    5,78

    15.175

    6,07

    5-10 ani





    12.418

    4,97

    13.039

    5,22

    13.690

    5,48

    14.375

    5,75

    3-5 ani



    11.168

    4,47

    11.727

    4,69

    12.313

    4,93

    12.929

    5,17

    13.575

    5,43

    Baza 0-3
    ani

    9.814

    3,93

    10.304

    4,12

    10.820

    4,33

    11.361

    4,54

    11.929

    4,77

    12.525

    5,01

    5

    Judecător
    stagiar

    Baza 0-3
    ani

    8.149

    3,26

    8.556

    3,42

    8.984

    3,59

    9.433

    3,77

    9.905

    3,96

    10.400

    4,16

    6

    Auditor de
    justiție

    anul I

    6.582

    2,63











    7

    Auditor de
    justiție

    anul II

    7.256

    2,90











    NOTĂ:1. Prin „vechime în funcție“, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.2. Promovarea judecătorilor, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți se face doar prin examen sau concurs, în condițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.3. Indemnizația de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradației.

    B. Indemnizația de încadrare pentru procurori

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Vechimea
    în funcție

    Indemnizația lunară - lei/Gradația
    Anul 2022

    0

    1

    2

    3

    4

    5

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    Indemnizația
    lunară- lei

    Coeficient

    1

    Procuror
    cu grad de
    PICCJ

    Peste 20 ani











    25.000

    10,00

    15-20 ani









    22.041

    8,82

    23.143

    9,26

    10-15 ani







    19.998

    8,00

    20.998

    8,40

    22.048

    8,82

    8-10 ani





    17.956

    7,18

    18.854

    7,54

    19.796

    7,92

    20.786

    8,31

    2

    Procuror
    cu grad de
    curte de
    apel

    Peste 20 ani











    21.905

    8,76

    15-20 ani









    20.227

    8,09

    21.238

    8,50

    10-15 ani







    18.832

    7,53

    19.773

    7,91

    20.762

    8,30

    6-10 ani





    17.113

    6,85

    17.968

    7,19

    18.867

    7,55

    19.810

    7,92

    3

    Procuror
    cu grad de
    tribunal,
    judecător
    militar la
    tribunalul
    militar

    Peste 20 ani











    21.429

    8,57

    15-20 ani









    19.547

    7,82

    20.524

    8,21

    10-15 ani







    17.751

    7,10

    18.639

    7,46

    19.571

    7,83

    5-10 ani





    16.331

    6,53

    17.147

    6,86

    18.005

    7,20

    18.905

    7,56

    4

    Procuror
    cu grad de
    judecătorie

    Peste 20 ani











    16.429

    6,57

    15-20 ani









    14.490

    5,80

    15.214

    6,09

    10-15 ani







    13.108

    5,24

    13.764

    5,51

    14.452

    5,78

    5-10 ani





    11.826

    4,73

    12.417

    4,97

    13.038

    5,22

    13.690

    5,48

    3-5 ani



    10.637

    4,25

    11.169

    4,47

    11.727

    4,69

    12.313

    4,93

    12.929

    5,17

    Baza 0-3 ani

    9.347

    3,74

    9.814

    3,93

    10.305

    4,12

    10.820

    4,33

    11.361

    4,54

    11.929

    4,77

    5

    Procuror stagiar

    Baza 0-3 ani

    7.761

    3,10

    8.149

    3,26

    8.556

    3,42

    8.984

    3,59

    9.433

    3,77

    9.905

    3,96

    NOTĂ:1. Prin „vechime în funcție“, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.2. Promovarea procurorilor, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți se face doar prin examen sau concurs, în condițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.3. Indemnizația de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradației.


    Capitolul II Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Vechimea în funcție

    Salariul
    de bază
    - lei

    Coeficient

    2022

    1

    Prim-grefier, grefier-șef secție,
    grefier-șef, grefier-șef cabinet,
    director departament informatic

    S


    10178

    4,07

    2

    Grefier-șef serviciu, director
    adjunct departament informatic,
    grefier-arhivar șef

    S


    9476

    3,79

    3

    Șef serviciu departament
    informatic

    S


    8774

    3,51

    4

    Informatician șef

    S


    8247

    3,30

    5

    Prim-grefier, grefier șef secție, grefier-șef, grefier arhivar șef, grefier șef cabinet

    M


    7546

    3,02

    6

    Grefier șef serviciu

    M


    7019

    2,81

    7

    Grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, specialist IT, specialist criminalist gradul I

    S

    Peste 20 ani

    5417

    2,17

    S

    15-20 ani

    5315

    2,13

    S

    10-15 ani

    5212

    2,08

    S

    5-10 ani

    5110

    2,04

    S

    Baza 6 luni-5 ani

    5008

    2,00

    8

    Grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, specialist IT, specialist criminalist gradul II

    S

    Peste 20 ani

    5315

    2,13

    S

    15-20 ani

    5212

    2,08

    S

    10-15 ani

    5110

    2,04

    S

    5-10 ani

    5008

    2,00

    S

    Baza 6 luni - 5 ani

    4905

    1,96

    9

    Grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, specialist IT, specialist criminalist debutant

    S

    Baza 0-6 luni

    3950

    1,58

    10

    Grefier, grefier-statistician,
    grefier-documentarist, grefier -
    arhivar, grefier - registrator
    treapta I

    M

    Peste 20 ani

    5212

    2,08

    M

    15-20 ani

    5110

    2,04

    M

    10-15 ani

    5008

    2,00

    M

    5-10 ani

    4905

    1,96

    M

    Baza
    6 luni-5 ani

    4819

    1,93

    11

    Grefier, grefier statistician, grefier documentarist , grefier arhivar, grefier registrator, treapta II

    M

    Peste 20 ani

    5110

    2,04

    M

    15-20 ani

    5008

    2,00

    M

    10-15 ani

    4905

    1,96

    M

    5-10 ani

    4819

    1,93

    M

    Baza 6 luni-5 ani

    4561

    1,82

    12

    Grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, grefier registrator, debutant

    M

    Baza 0-6 luni

    3750

    1,50

    13

    Tehnician criminalist din cadrul parchetelor

    M

    Peste 20 ani

    5212

    2,08

    M

    15-20 ani

    5110

    2,04

    M

    10-15 ani

    5008

    2,00

    M

    5-10 ani

    4905

    1,96

    M

    Baza 1-5 ani

    4819

    1,93

    14

    Tehnician criminalist debutant

    M

    Baza 0-1 ani

    3750

    1,50

    (la 07-12-2018, Nr. crt. 10, Capitolul II din Anexa nr. V a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 04 decembrie 2018 )

    NOTĂ:1. Prin „vechime în funcție“, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcții auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor.2. Salariile de bază prevăzute la pozițiile 1-6 cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.3. Pentru funcțiile de la pozițiile 7-14 sunt prevăzute salariile de bază la gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul III Salarii de bază pentru personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Vechimea în funcție







    Salariul
    de bază
    - lei
    Gradația
    0

    Coeficient







    Anul
    2022

    1








    Agent procedural, șofer








    M

    Peste 20 ani

    3850

    1,54

    M

    15-20 ani

    3825

    1,53

    M

    10-15 ani

    3790

    1,52

    M

    5-10 ani

    3770

    1,51

    M

    Baza 0-5 ani

    3750

    1,50

    2








    Aprod








    M

    Peste 20 ani

    3850

    1,54

    M

    15-20 ani

    3750

    1,50

    M

    10-15 ani

    3610

    1,44

    M

    5-10 ani

    3550

    1,42

    M

    Baza 0-5 ani

    3500

    1,40

    (la 08-12-2017, Tabelul din Capitolul III. Anexa nr. V a fost modificat de Punctul 23, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )

    NOTĂ:1. Prin „vechime în funcție“, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcții de personal conex în cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor.2. Salariile de bază prevăzute în prezentul capitol sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul IV Salarii de bază pentru personalul de instruire fără specialitate juridică și pentru funcțiile auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Vechimea în funcție







    Salariul
    de bază
    - lei
    Gradația
    0

    Coeficient







    Anul
    2022

    1








    Profesor gradul I








    S

    Peste 20 ani

    5493

    2,20

    S

    15-20 ani

    5296

    2,12

    S

    10-15 ani

    5198

    2,08

    S

    5-10 ani

    5100

    2,04

    S

    Baza 0-5 ani

    5002

    2,00

    2








    Profesor gradul II








    S

    Peste 20 ani

    4560

    1,82

    S

    15-20 ani

    4511

    1,80

    S

    10-15 ani

    4462

    1,78

    S

    5-10 ani

    4412

    1,76

    S

    Baza 0-5 ani

    4216

    1,69

    3








    Expert gradul I








    S

    Peste 20 ani

    4560

    1,82

    S

    15-20 ani

    4511

    1,80

    S

    10-15 ani

    4462

    1,78

    S

    5-10 ani

    4412

    1,76

    S

    Baza 0-5 ani

    4216

    1,69

    4








    Secretar gradul I








    S

    Peste 20 ani

    4462

    1,78

    S

    15-20 ani

    4412

    1,76

    S

    10-15 ani

    4363

    1,75

    S

    5-10 ani

    4314

    1,73

    S

    Baza 0-5 ani

    4167

    1,67

    NOTĂ:1. În funcțiile de profesor gradul I și gradul II pot fi numite numai cadre didactice care au titlul de profesor universitar și, respectiv, de conferențiar universitar.2. Salariile de bază prevăzute în prezentul capitol sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul V Salarii de bază pentru personalul de specialitate criminalistică și funcțiile auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertiză criminalistică

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Vechimea în funcție

    Salariul
    de bază
    - lei

    Coeficient

    Anul
    2022

    1

    Director Institutul Național de
    Expertize Criminalistice

    S


    12459

    4,98

    2

    Director adjunct Institutul
    Național de Expertize
    Criminalistice

    S


    11933

    4,77

    3

    Șef laborator interjudețean
    expertize criminalistice, șef
    sector

    S


    11055

    4,42

    4

    Expert criminalist, gradul I (10 ani vechime în specialitate)

    S

    Peste 20 ani

    8700

    3,48

    S

    15-20 ani

    8176

    3,27

    S

    10-15 ani

    7443

    2,98

    S

    5-10 ani

    7129

    2,85

    S

    Baza 1-5 ani

    6920

    2,77

    5

    Expert criminalist, gradul II (7 ani vechime în specialitate)

    S

    Peste 20 ani

    7761

    3,10

    S

    15-20 ani

    7065

    2,83

    S

    10-15 ani

    6767

    2,71

    S

    5-10 ani

    6568

    2,63

    S

    Baza 1-5 ani

    6270

    2,51

    6

    Expert criminalist, gradul III (4 ani vechime în specialitate)

    S

    Peste 20 ani

    7000

    2,80

    S

    15-20 ani

    6705

    2,68

    S

    10-15 ani

    6508

    2,60

    S

    5-10 ani

    6213

    2,49

    S

    Baza 1-5 ani

    5629

    2,25

    7

    Expert criminalist, gradul IV (1 an vechime în specialitate)

    S

    Peste 20 ani

    5975

    2,39

    S

    15-20 ani

    5704

    2,28

    S

    10-15 ani

    5590

    2,24

    S

    5-10 ani

    5063

    2,03

    S

    Baza 1-5 ani

    4797

    1,92

    8

    Asistent criminalist

    S

    Baza 0-1 ani

    3950

    1,58

    9

    Tehnician criminalist

    M

    Peste 20 ani

    4561

    1,82

    M

    15-20 ani

    4388

    1,76

    M

    10-15 ani

    4216

    1,69

    M

    5-10 ani

    4130

    1,65

    M

    Baza 1-5 ani

    3850

    1,54

    10

    Tehnician criminalist, debutant

    M

    Baza 0-1 ani

    3610

    1,44

    11

    Secretar - dactilograf laborator
    expertize criminalistice (1 an
    vechime în funcții auxiliare
    juridice, economice sau
    administrative)

    M

    Peste 20 ani

    4216

    1,69

    M

    15-20 ani

    3950

    1,58

    M

    10-15 ani

    3900

    1,56

    M

    5-10 ani

    3850

    1,54

    M

    Baza 1-5 ani

    3750

    1,50

    12

    Secretar - dactilograf laborator
    expertize criminalistice debutant

    M

    Baza 0-1 ani

    3610

    1,44

    (la 31-03-2018, Tabelul din Capitolul V, Anexa nr. V a fost modificat de Punctul 14, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    NOTĂ:1. Pentru pozițiile 4-10, prin „vechime în funcție“, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcții de specialitate criminalistică și în funcții auxiliare de specialitate criminalistică.1^1. Pentru complexitatea muncii, pe perioada în care desfășoară activitate de expertiză criminalistică, persoanele care ocupă funcții de conducere beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%, iar persoanele care ocupă funcții de execuție beneficiază de majorarea salariului de bază cu 5%. Majorarea salarială se suportă din venituri proprii.
    (la 20-04-2019, Nota de la Capitolul V din Anexa nr. V a fost completată de Punctul 12, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )
    2. Salariile de bază prevăzute la pozițiile 1-3 cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.3. Pentru funcțiile de la pozițiile 4-12 sunt prevăzute salariile de bază la gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul VI Salarii de bază pentru personalul cu funcții de conducere și de execuție din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    ONRC

    Salariile de bază - lei

    Coeficient


    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director general ONRC

    S

    11406

    12459

    4,56

    4,98

    2

    Director general adjunct ONRC

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    3

    Director

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    4

    Director adjunct

    S

    10178

    11055

    4,07

    4,42

    5

    Șef serviciu

    S

    10002

    10880

    4,00

    4,35

    6

    Șef birou

    S

    8247

    9125

    3,30

    3,65

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Vechime în funcție




    Salariul de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1






    Registrator de registrul comerțului,
    consilier juridic specialist IA
    (peste 7 ani vechime în specialitate)




    S

    Peste 20 ani

    6844

    2,74

    S

    15-20 ani

    5540

    2,22

    S

    10-15 ani

    5132

    2,05

    S

    5-10 ani

    4840

    1,94

    2








    Registrator de registrul comerțului,
    consilier juridic specialist I
    (între 4 și 7 ani vechime în
    specialitate)





    S

    Peste 20 ani

    5132

    2,05

    S

    15-20 ani

    4840

    1,94

    S

    10-15 ani

    4745

    1,90

    S

    5-10 ani

    4555

    1,82

    S

    Baza 1-5 ani

    4395

    1,76

    3








    Registrator de registrul comerțului,
    consilier juridic specialist II
    (între 1 și 4 ani vechime în
    specialitate)





    S

    Peste 20 ani

    4840

    1,94

    S

    15-20 ani

    4555

    1,82

    S

    10-15 ani

    4395

    1,76

    S

    5-10 ani

    4235

    1,69

    S

    Baza 1-5 ani

    4075

    1,63

    4



    Registrator de registrul comerțului,
    consilier juridic specialist debutant
    (între 0 - 1 an vechime în
    specialitate)

    S



    Baza 0-5 ani



    3950



    1,58



    5








    Specialist IT
    Inspector specialist
    Auditor de registru
    expert specialist IA
    (peste 7 ani vechime în specialitate)




    S

    Peste 20 ani

    5377

    2,15

    S

    15-20 ani

    5132

    2,05

    S

    10-15 ani

    5030

    2,01

    S

    5-10 ani

    4745

    1,90

    S

    baza 1-5 ani

    4650

    1,86

    6








    Specialist IT
    Inspector specialist
    Auditor de registru expert
    specialist I
    (între 4 și 7 ani vechime în
    specialitate)



    S

    Peste 20 ani

    5030

    2,01

    S

    15-20 ani

    4745

    1,90

    S

    10-15 ani

    4650

    1,86

    S

    5-10 ani

    4475

    1,79

    S

    baza 1-5 ani

    4155

    1,66

    7








    Specialist IT
    Inspector specialist
    Auditor de registru expert
    specialist II
    (între 1 și 4 ani vechime în
    specialitate)



    S

    Peste 20 ani

    4650

    1,86

    S

    15-20 ani

    4475

    1,79

    S

    10-15 ani

    4155

    1,66

    S

    5-10 ani

    4035

    1,61

    S

    baza 1-5 ani

    3995

    1,60

    8





    Specialist IT
    Inspector specialist
    Auditor de registru expert specialist
    debutant
    (între 0 și 1 an vechime în
    specialitate)

    S





    baza 0-1 ani





    3950





    1,58





    9








    Referent specialist IA
    (peste 7 ani vechime în specialitate)







    S

    Peste 20 ani

    5132

    2,05

    S

    15-20 ani

    5030

    2,01

    S

    10-15 ani

    4745

    1,90

    S

    5-10 ani

    4650

    1,86

    S

    baza 1-5 ani

    4475

    1,79

    10








    Referent specialist I
    (între 4 și 7 ani vechime în
    specialitate)






    S

    Peste 20 ani

    4745

    1,90

    S

    15-20 ani

    4650

    1,86

    S

    10-15 ani

    4475

    1,79

    S

    5-10 ani

    4235

    1,69

    S

    baza 1-5 ani

    4035

    1,61

    11








    Referent specialist II
    (între 1 și 4 ani vechime în
    specialitate)






    S

    Peste 20 ani

    4555

    1,82

    S

    15-20 ani

    4475

    1,79

    S

    10-15 ani

    4075

    1,63

    S

    5-10 ani

    4035

    1,61

    S

    baza 1-5 ani

    3995

    1,60

    12


    Referent specialist debutant
    (între 0 și 1 an vechime în
    specialitate)

    S


    baza 0-1 ani


    3950


    1,58


    13








    Referent/Informatician IA (peste 7 ani
    vechime în specialitate)







    SSD

    Peste 20 ani

    4650

    1,86

    SSD

    15-20 ani

    4475

    1,79

    SSD

    10-15 ani

    4155

    1,66

    SSD

    5-10 ani

    4035

    1,61

    SSD

    baza 0-5 ani

    3995

    1,60

    14








    Referent/Informatician I
    (între 4 și 7 ani vechime în
    specialitate)






    SSD

    Peste 20 ani

    4155

    1,66

    SSD

    15-20 ani

    4075

    1,63

    SSD

    10-15 ani

    4035

    1,61

    SSD

    5-10 ani

    3995

    1,60

    SSD

    baza 1-5 ani

    3955

    1,58

    15








    Referent/Informatician II
    (între 1 și 4 ani vechime în
    specialitate)






    SSD

    Peste 20 ani

    4075

    1,63

    SSD

    15-20 ani

    4035

    1,61

    SSD

    10-15 ani

    3995

    1,60

    SSD

    5-10 ani

    3955

    1,58

    SSD

    baza 1-5 ani

    3915

    1,57

    16


    Referent/Informatician debutant
    (între 0 și 1 an vechime în
    specialitate)

    SSD


    baza 0-1 ani


    3850


    1,54


    17








    Referent asistent IA (peste 7 ani
    vechime în specialitate)







    M

    Peste 20 ani

    4075

    1,63

    M

    15-20 ani

    4035

    1,61

    M

    10-15 ani

    3995

    1,60

    M

    5-10 ani

    3955

    1,58

    M

    baza 1-5 ani

    3915

    1.57

    18








    Referent asistent I
    (între 4 și 7 ani vechime în
    specialitate)






    M

    Peste 20 ani

    4035

    1,61

    M

    15-20 ani

    3995

    1,60

    M

    10-15 ani

    3955

    1,58

    M

    5-10 ani

    3915

    1,57

    M

    baza 1-5 ani

    3875

    1,55



    19








    Referent asistent II
    (între 1 și 4 ani vechime în
    specialitate)




    M

    Peste 20 ani

    3995

    1,60

    M

    15-20 ani

    3955

    1,58

    M

    10-15 ani

    3915

    1,57

    M

    5-10 ani

    3875

    1,55

    M

    baza 1-5 ani

    3835

    1,53

    20


    Referent asistent debutant
    (între 0 și 1 an vechime în
    specialitate)

    M


    baza 0-1 ani


    3610


    1,44


    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul VII Salarii de bază pentru personalul de probațiune

    Nr.
    crt.


    Funcția



    Nivelul
    studiilor


    Vechimea în
    funcție


    Salariul de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Director general al Direcției
    Naționale de Probațiune


    S




    12459


    4,98

    2

    Director general adjunct al Direcției
    Naționale de Probațiune


    S




    11933


    4,77

    3

    Șef serviciu în cadrul Direcției
    Naționale de Probațiune


    S




    10529


    4,21

    4

    Șef birou în cadrul Direcției
    Naționale de Probațiune


    S




    10002


    4,00

    5

    Șef serviciu de probațiune local

    S


    10002

    4,00

    6

    Șef birou de probațiune local

    S


    9125

    3,65

    7






    Inspector de probațiune gradul I






    S

    Peste 20 ani

    6844

    2,74

    S

    15-20 ani

    6580

    2,63

    S

    10-15 ani

    6229

    2,49

    S

    5-10 ani

    5966

    2,39

    8








    Inspector de probațiune gradul II








    S

    Peste 20 ani

    6580

    2,63

    S

    15-20 ani

    6229

    2,49

    S

    10-15 ani

    5966

    2,39

    S

    5-10 ani

    5791

    2,32

    S

    Baza 0-5 ani

    5528

    2,21

    9






    Consilier de probațiune gradul I






    S

    Peste 20 ani

    6229

    2,49

    S

    15-20 ani

    5791

    2,32

    S

    10-15 ani

    5528

    2,21

    S

    5-10 ani

    5315

    2,13

    10








    Consilier de probațiune gradul II








    S

    Peste 20 ani

    5791

    2,32

    S

    15-20 ani

    5528

    2,21

    S

    10-15 ani

    5315

    2,13

    S

    5-10 ani

    5110

    2,04

    S

    Baza 0-5 ani

    4905

    1,96

    11








    Consilier de probațiune gradul III








    S

    Peste 20 ani

    5528

    2,21

    S

    15-20 ani

    5315

    2,13

    S

    10-15 ani

    5110

    2,04

    S

    5-10 ani

    4905

    1,96

    S

    Baza 0-5 ani

    4733

    1,89

    12

    Consilier de probațiune debutant

    S

    Baza 0-5 ani

    3950

    1,58

    NOTĂ:1. Prin „vechime în funcție“, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în probațiune.2. Salariile de bază prevăzute la pozițiile 1-6 cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.3. Pentru funcțiile de la pozițiile 7-12, sunt prevăzute salariile de bază la gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.


    Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției

    Secţiunea 1 Dispoziții comune

    Articolul 1

    Dispozițiile prezentului capitol reglementează salarizarea și celelalte drepturi salariale ale:
    a) judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, judecătorilor militari și procurorilor militari de la instanțele și parchetele militare, ale inspectorilor judiciari, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale auditorilor de justiție, precum și ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție;
    b) asistenților judiciari;
    c) personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea;
    d) personalului de instruire, precum și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, personalului de specialitate criminalistică și personalului auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice;
    e) specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, precum și specialiștilor în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Inspecției Judiciare, al Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea;
    f) personalului de probațiune și personalului din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului.


    Articolul 2
    (1) Salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor militari și procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naționale, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ. Salarizarea și celelalte drepturi ale procurorilor militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se asigură de aceasta, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ.(2) Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex militar și civil de la instanțele și parchetele militare se asigură de Ministerul Apărării Naționale, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ, respectiv de salariat civil al Ministerului Apărării Naționale.(3) Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului civil >al Ministerului Apărării Naționale și al Direcției Naționale Anticorupție se asigură de către acestea, potrivit prevederilor prezentei legi și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de personal civil al Ministerului Apărării Naționale. Pentru judecătorii și procurorii militari, indemnizația de încadrare stabilită potrivit prezentei legi reprezintă solda de funcție.


    Articolul 3
    (1) Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului prevăzut la art. 1 din prezentul capitol se stabilesc ținându-se seama de criteriile prevăzute la art. 8 din prezenta lege, precum și de locul și rolul justiției în statul de drept, echilibrul puterilor în stat, de importanța socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcționare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitatea, riscurile fiecărei funcții, de obligația de păstrare a confidențialității, de pregătirea profesională, de interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal și de exigențele prevăzute de documentele internaționale privind funcționarea eficientă a sistemului judiciar și statutul magistraților.(2) Salarizarea judecătorilor și procurorilor trebuie să le asigure o reală independență economică, condiție necesară pentru protecția acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenței și imparțialității lor în înfăptuirea actului de justiție.


    Articolul 4
    (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 5

    Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.


    Articolul 6
    (1) Personalul prevăzut la art. 1 care are calitatea de membru al unor comisii de examinare, de soluționare a contestațiilor ori de organizare a unor examene sau concursuri este remunerat prin plata cu ora pentru timpul efectiv lucrat în cadrul acestor comisii, dacă activitatea se desfășoară în afara programului zilnic de lucru.(2) Calculul tarifului orar pentru plata membrilor comisiilor prevăzute la alin. (1) se face luându-se în considerare salariul de bază sau, după caz, indemnizația de încadrare a persoanei.(3) Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1) care se deplasează în altă localitate decât cea în care își au locul de muncă beneficiază de diurnă, cheltuieli de transport și cazare, potrivit legii.(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri.


    Articolul 7
    (1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.


    Secţiunea a 2-a Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților-asistenți

    Articolul 8
    (1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi.(2) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți, inspectorilor judiciari și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale personalului de instruire de la Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul șef al Inspecției Judiciare, directorul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel.


    Articolul 9

    Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și ale procurorilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A și, respectiv, lit. B.


    Articolul 10
    (1) Judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată după cum urmează:
    a) funcții de conducere la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:

    Nr.
    crt.

    Funcția


    Procent
    majorare
    %

    1

    Președinte, procuror general

    13%

    2



    Vicepreședinte, prim-adjunct al procurorului general, procuror
    șef al Direcției Naționale Anticorupție, procuror șef al
    Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
    Organizată și Terorism




    11,5%

    3




    Președinte secție, adjunct al procurorului general al
    Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
    adjunct al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție
    adjunct al procurorului șef al Direcției de Investigare a
    Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism





    10%

    4


    Procuror șef secție, procuror șef secție în cadrul Direcției
    Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a
    Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism



    8%

    5



    Procuror șef secție adjunct, procuror șef secție adjunct în
    cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de
    Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
    Terorism




    5%

    6


    Procuror șef serviciu, procuror șef serviciu în cadrul
    Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a
    Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism



    3%

    7


    Procuror șef birou, procuror șef birou în cadrul Direcției
    Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a
    Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism



    2%

    b) funcții de conducere în cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe:

    Nr.
    crt.

    Funcția


    Procent
    majorare
    %

    1

    Președinte, procuror general, prim procuror

    10%

    2

    Vicepreședinte, procuror general adjunct, prim procuror adjunct

    8%

    3

    Președinte secție, procuror șef secție

    5%

    4

    Procuror șef serviciu

    3%

    5

    Procuror șef birou

    2%
    (2) Judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.


    Articolul 11

    Indemnizațiile de încadrare pentru celelalte funcții din cadrul sistemului justiției se stabilesc în raport cu funcția, gradul și, după caz, vechimea în muncă și în funcție avute, după cum urmează:
    a) pentru funcțiile de secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii, inspector șef al Inspecției Judiciare și în cadrul Ministerului Justiției, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 1 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 2;
    b) pentru funcțiile de secretar general adjunct al Consiliului Superior al Magistraturii, director al Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, inspector șef adjunct al Inspecției Judiciare, director general de specialitate juridică în cadrul Ministerului Justiției, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 1 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 3;
    c) pentru funcțiile de director al direcțiilor de inspecție judiciară din cadrul Inspecției Judiciare, director adjunct al Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, director general adjunct de specialitate juridică și director la direcții de specialitate juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și Inspecției Judiciare, prim-magistrat-asistent și magistrat-asistent-șef gradul I, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 4;
    d) pentru funcțiile de inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare, inspector în cadrul Ministerului Justiției, director adjunct la direcții de specialitate juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și Inspecției Judiciare, magistrat-asistent-șef gradul II, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 5;
    e) pentru funcția de șef serviciu de specialitate juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, Ministerului Public, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, magistrat-asistent-șef gradul III, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 6;
    f) pentru funcția de șef birou de specialitate juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și Ministerului Public, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, magistrat-asistent gradul I sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 7;
    g) pentru funcția de magistrat-asistent gradul II sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2 și art. 10 alin. (1) lit. a) nr. crt. 7;
    h) pentru funcția de magistrat-asistent gradul II sau III, după caz, cu vechime în funcție sub 6 ani, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2, diminuate cu 10%;
    i) pentru funcția de personal de specialitate juridică asimilat magistraților, cu o vechime în funcție de peste 8 ani, personal de instruire de specialitate juridică la Institutul Național al Magistraturii, magistrat-asistent gradul III, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 2;
    j) pentru funcția de personal de specialitate juridică asimilat magistraților, cu o vechime în funcție între 5-8 ani, personalul de instruire de specialitate juridică la Școala Națională de Grefieri, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 3;
    k) pentru funcția de personal de specialitate juridică asimilat magistraților, cu o vechime în funcție între 1-5 ani, sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 4;
    l) pentru funcția de personal de specialitate juridică stagiar asimilat magistraților stagiari sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. A nr. crt. 5.


    Articolul 12
    (1) Pe perioada mandatului, președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii primesc o indemnizație de încadrare egală cu cea a președintelui, respectiv a vicepreședintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.(2) Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor prevăzuți la alin. (1), primesc lunar pentru activitatea desfășurată o indemnizație de încadrare egală cu cea a unui președinte de secție al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
    (la 11-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 12 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VIII , Anexa nr. V a fost modificat de Articolul III din LEGEA nr. 234 din 4 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 08 octombrie 2018 )
    (3) La indemnizațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se includ sporurile prevăzute de prezenta lege.(4) Membrii Consiliului Superior al Magistraturii prevăzuți la alin. (1) și (2) beneficiază și de o indemnizație de membru egală cu 25% din indemnizația brută lunară maximă a judecătorului de la Înalta Curte de Casație și Justiție.(5) Membrii de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii beneficiază de o indemnizație de membru egală cu 50% din indemnizația brută lunară maximă a judecătorului de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
    (la 11-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 12 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VIII , Anexa nr. V a fost modificat de Articolul III din LEGEA nr. 234 din 4 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 08 octombrie 2018 )
    (6) În baza de calcul al indemnizației de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută la alin. (4) și (5), nu se includ sporurile stabilite de prezenta lege.


    Articolul 13

    Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum și alte categorii de personal prevăzute la art. 1 lit. a), c) și f) din prezentul capitol, delegate sau detașate sau care își desfășoară activitatea în sistemul penitenciar, beneficiază pe durata delegării sau detașării sau a desfășurării activității în sistemul penitenciar, și de un spor de până la 20% calculat la indemnizația de încadrare sau, după caz, la salariul de bază.


    Articolul 14
    (1) Pe durata mandatului președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, al procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al ministrului justiției, consilierii acestora, personal contractual cu studii superioare juridice, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare lunară stabilită la nivelul funcției de președinte de tribunal.(2) Consilierii prevăzuți la alin. (1) beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 4 din prezentul capitol, precum și de drepturile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. c) și art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 15

    Bursele auditorilor de justiție sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 6.


    Secţiunea a 3-a Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale asistenților judiciari

    Articolul 16
    (1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.(2) Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.


    Secţiunea a 4-a Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex

    Articolul 17
    (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz.(2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III.(3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%.(4) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%.(5) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 10%.


    Articolul 18

    Pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu studii superioare, care a ocupat funcții medii de specialitate, în calculul vechimii în specialitate se ia în considerare și jumătate din timpul cât a lucrat în funcțiile respective.


    Secţiunea a 5-a Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului de instruire fără specialitate juridică, a personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, a personalului de specialitate criminalistică și a personalului auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice

    Articolul 19

    Salariile de bază pentru personalul de instruire fără specialitate juridică și pentru personalul auxiliar din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. IV, pe grade profesionale, în funcție de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate, după caz.


    Articolul 20
    (1) La Institutul Național al Magistraturii și la Școala Națională de Grefieri, pentru îndeplinirea unor activități pentru care volumul de muncă este sub jumătate din cel al unui post cu normă întreagă, se face plata cu ora. Aceste fracțiuni de normă sunt prevăzute în statul de funcții. Activitățile pentru care se poate aplica plata cu ora se stabilesc anual de președintele Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Calculul tarifului orar se face luându-se în considerare salariul de bază al celui în cauză, stabilit în condițiile prevăzute la art. 19 din prezentul capitol.(3) Pentru personalul care prestează activități didactice cu ora, calculul tarifului orar se face în raport cu norma didactică de predare săptămânală și cu funcția didactică îndeplinită.


    Articolul 21
    (1) Salariile de bază pentru personalul de execuție de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din Institutul Național de Expertize Criminalistice și din laboratoarele de expertize criminalistice sunt stabilite în prezenta anexă la cap. V, pe grade sau trepte profesionale, în raport cu nivelul studiilor și vechimea în specialitate, după caz.(2) Personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice au calitatea de personal contractual, având drepturile și obligațiile prevăzute de legislația aplicabilă acestei categorii profesionale excepție făcând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege.(3) Personalul prevăzut la alin. (2) poate fi utilizat și la parchete.(4) Indemnizațiile lunare prevăzute în prezenta anexă la cap. V, sunt mai mari cu 2% pentru personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.(5) La numirea în funcția de tehnician criminalist și la stabilirea treptei profesionale, pot fi luate în considerare și perioadele lucrate în funcții de tehnician în alte sectoare de activitate; în acest caz vechimea în specialitate prevăzută în prezenta anexă se majorează cu 3 ani.(6) Dispozițiile art. 17 alin. (3)-(5) din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător și tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești.


    Secţiunea a 6-a Salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete

    Articolul 22
    (1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.(3) Salariul de bază se stabilește potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofițerii de poliție judiciară. Șefii de birou din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar șefii de serviciu de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.(4) Indemnizațiile de încadrare sau salariile de bază, precum și alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se stabilesc de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit legii.


    Secţiunea a 7-a Salarizarea personalului de probațiune și a personalului din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului

    Articolul 23

    Salariile de bază pentru personalul de probațiune și pentru directorul general și directorul general adjunct ai Direcției Naționale de Probațiune sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. VII, în raport cu funcția deținută, gradul profesional avut și cu vechimea în probațiune, după caz. Salariile de bază și celelalte drepturi ale personalului de probațiune și ale directorului general și directorului general adjunct ai Direcției Naționale de Probațiune se stabilesc de ministrul justiției, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.


    Articolul 24

    Salariile de bază pentru personalul din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului și al oficiilor Registrului Comerțului de pe lângă tribunale sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. VI.


    Secţiunea a 8-a Salarizarea judecătorilor și personalului din cadrul Curții Constituționale

    Articolul 25
    (1) Președintele Curții Constituționale este egal în grad cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar judecătorii Curții Constituționale, cu vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, beneficiind de indemnizație egală cu a acestora la nivel maxim, necondiționată de vechimea în funcția de judecător sau procuror, precum și de celelalte drepturi.(2) Personalul Curții Constituționale este salarizat potrivit anexelor la prezenta lege în care se regăsesc aceste categorii de personal, în funcție de încadrare, cu respectarea prevederilor prezentei legi, beneficiind, în mod corespunzător, și de celelalte drepturi prevăzute de legislația în vigoare.(3) Funcția similară în plată pentru magistrații-asistenți, precum și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții Constituționale se determină potrivit art. 2 alin. (8) și art. 4 din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale, prin raportare la funcțiile corespunzătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție sau Curtea Constituțională, după caz.
    (la 31-03-2018, Articolul 25 din Sectiunea a 8-a , Capitolul VIII , Anexa nr. V a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )


    Secţiunea a 9-a Dispoziții finale

    Articolul 26

    Personalul din Ministerul Justiției cu atribuții de coordonare și control și cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepția funcționarilor publici cu statut special, beneficiază de un spor la salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare, de până la 5%.


    Articolul 27

    Statele de personal și statele de funcții se întocmesc în limita numărului de posturi legal aprobat.


    Anexa nr. VI

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE
    „APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ“


    Capitolul I Soldele de funcție/Salariile de funcție pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională

    Nr.
    crt.





    Funcția






    Nivelul
    studiilor





    Solde de funcție/
    salarii de funcție
    - lei

    Coeficient




    Anul 2022

    Minim

    Maxim

    Minim

    Maxim

    1






    Șeful Statului Major General, secretar de stat - șef
    al Departamentului Ordine și Siguranță Publică,
    prim-adjunctul directorului Serviciului Român de
    Informații, primul adjunct al directorului
    Serviciului de Informații Externe, directorul
    Serviciului de Telecomunicații Speciale, directorul
    Serviciului de Protecție și Pază







    S







    -







    10880














    4,35

    2





    Adjuncții directorului Serviciului Român de
    Informații, adjuncții directorului Serviciului de
    Informații Externe, directorul general al Direcției
    Generale de Informații a Apărării, secretarii de
    stat și alte funcții asimilate funcției de secretar
    de stat din Ministerul Afacerilor Interne






    S






    -






    9651












    3,86

    3




    Prim-adjunctul și adjuncții directorului Serviciului
    de Telecomunicații Speciale, prim-adjunctul și
    adjunctul directorului Serviciului de Protecție și
    Pază, subsecretarii de stat din Ministerul
    Afacerilor Interne





    S





    -





    9125










    3,65

    4


    Funcții corespunzătoare gradului de general, amiral,
    chestor general dc poliție, directorul general al
    Administrației Naționale a Penitenciarelor



    S



    8247



    8774



    3,30



    3,51

    5



    Funcții corespunzătoare gradului de
    general-locotenent, viceamiral, chestor-șef de
    poliție, directorii generali adjuncți din
    Administrația Națională a Penitenciarelor




    S




    8072




    8247




    3.23




    3,30

    6

    Funcții corespunzătoare gradului de general - maior,
    contraamiral, chestor principal de poliție


    S


    7546


    8072


    3.02


    3,23

    7


    Funcții corespunzătoare gradului de general de
    brigadă, general dc flotilă aeriană, contraamiral
    de flotilă, chestor de poliție/penitenciare



    S



    6844



    7282



    2.74



    2,91

    8

    Funcții corespunzătoare gradului de colonel,
    comandor, comisar-șef de poliție/penitenciare


    S


    5791


    6844


    2,32


    2,74

    9


    Funcții corespunzătoare gradului de
    locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de
    poliție/penitenciare



    S



    5212



    5528



    2,08



    2,21

    10


    Funcții corespunzătoare gradului de maior,
    locotenent-comandor, subcomisar de poliție/
    penitenciare



    S



    4819



    5110



    1,93



    2,04

    11

    Funcții corespunzătoare gradului de căpitan,
    inspector principal de poliție/penitenciare


    S


    4561


    4819


    1,82


    1,93

    12

    Funcții corespunzătoare gradului de locotenent,
    inspector de poliție/penitenciare


    S


    4302


    4561


    1,72


    1,82

    13

    Funcții corespunzătoare gradului de sublocotenent,
    aspirant, subinspector de poliție/penitenciare


    S


    4087


    4259


    1.63


    1,70

    14

    Funcții corespunzătoare gradului de subinspector de
    poliție/penitenciare debutant


    S


    -


    3950


    -


    1,58

    15




    Funcții corespunzătoare gradului de maistru
    militar principal/plutonier adjutant
    principal/șef


    S

    4259

    4345

    1.70

    1,74

    PL

    4087

    4173

    1,63

    1,67

    M

    3950

    4130

    1,58

    1,65

    16




    Funcții corespunzătoare gradului de maistru
    militar cls. I/plutonier adjutant



    S

    4173

    4259

    1,67

    1,70

    PL

    3950

    4130

    1,58

    1,65

    M

    3900

    4087

    1,56

    1,63

    17




    Funcții corespunzătoare gradului de maistru
    militar cls. a II-a/plutonier major



    S

    4130

    4216

    1,65

    1,69

    PL

    3900

    4087

    1,56

    1,63

    M

    3850

    3950

    1,54

    1,58

    18




    Funcții corespunzătoare gradului de maistru
    militar cls. a III-a/plutonier



    S

    4087

    4173

    1,63

    1,67

    PL

    3850

    3950

    1,54

    1,58

    M

    3750

    3900

    1,50

    1,56

    19




    Funcții corespunzătoare gradului de maistru
    militar cls. a IV-a/sergent major



    S

    3950

    4130

    1,58

    1,65

    PL

    3750

    3900

    1,50

    1,56

    M

    3610

    3850

    1,44

    1,54

    20


    Funcții corespunzătoare gradului de agent-agent șef
    principal de poliție/penitenciare (șef formațiune *)

    S

    4259

    4345

    1,70

    1,74

    M

    3950

    4130

    1,58

    1,65

    21


    Funcții corespunzătoare gradului de agent-agent șef
    principal de politie/penitenciare

    S

    4173

    4259

    1,67

    1,70

    M

    3900

    4087

    1,56

    1,63

    22


    Funcții corespunzătoare gradului de maistru
    militar cls. a V-a/sergent/agent de poliție/
    penitenciare debutant

    PL

    -

    3750


    1,50

    M

    -

    3610


    1,44

    23

    Funcții corespunzătoare gradului de caporal clasa I


    -

    2780


    1,11

    24

    Funcții corespunzătoare gradului de caporal
    clasa a II-a




    -


    2675




    1,07

    25

    Funcții corespunzătoare gradului de caporal
    clasa a III-a




    -


    2605




    1,04

    26

    Funcții corespunzătoare gradului de fruntaș


    -

    2570


    1,03

    27

    Funcții corespunzătoare gradului de soldat


    -

    2500


    1,00

    *) Prin formațiune se înțelege: echipaj, post de poliție, patrulă, arest, schimb, tură, atelier etc.
    NOTĂ:
    Pentru personalul militar în activitate, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care prin aplicarea programului de restructurare sunt numiți/încadrați în funcții inferioare, se acordă solda/salariul de funcție corespunzător funcției din care aceste categorii de personal au provenit, în condițiile stabilite prin ordinul ordonatorului principal de credite.


    Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională

    Secţiunea 1 Soldele personalului militar și salariile polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

    Articolul 1
    (1) Personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională este salarizat în raport cu statutul, activitățile și organizarea stabilite prin lege, cu îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce îi revin, potrivit jurământului depus, cu responsabilitățile, atribuțiile, rolul, complexitatea și importanța socială a funcției exercitate, cu gradul de efort și risc, cu pregătirea și competența profesională, precum și cu interdicțiile și restrângerea exercițiului unor drepturi prevăzute pentru personalul din aceste instituții de legislația în vigoare.(2) Personalul instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) beneficiază de solde, salarii, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale.(3) Drepturile bănești cuvenite militarilor în termen, soldaților și gradaților profesioniști care urmează modulul instruirii individuale, elevilor și studenților instituțiilor militare de învățământ, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv ale cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt prevăzute în secțiunea a 7-a din prezentul capitol.


    Articolul 2
    (1) Personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională este format din personal militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, personal civil.(2) Prin personal militar, în sensul prezentei legi, se înțelege cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații profesioniști în activitate.(3) Prin polițiști, în sensul prezentei legi, se înțelege funcționarii publici cu statut special din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, aflați sub incidența Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.(4) Prin funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, în sensul prezentei legi, se înțelege funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și din Ministerul Justiției, aflați sub incidența Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată.(5) Prin personal civil, în sensul prezentei legi, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual.


    Secţiunea a 2-a Soldele de funcție și salariile de funcție

    Articolul 3
    (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.(2) Solda lunară se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.


    Articolul 4
    (1) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la salariu lunar.(2) Salariul lunar se compune din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.


    Articolul 5
    (1) Soldele de funcție, respectiv salariile de funcție sunt diferențiate în raport cu nivelul studiilor, pregătirea profesională, atribuțiile ce revin fiecărei funcții, solicitările la efort, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, precum și cu eșalonul la care se desfășoară activitatea, prevăzute în prezenta anexă la cap. I.(2) Pentru personalul militar, precum și pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, soldele de funcție corespunzătoare gradelor militare și nivelului studiilor, respectiv salariile de funcție corespunzătoare gradelor profesionale și nivelului studiilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I.(3) Soldele de funcție/Salariile de funcție și nivelul studiilor pentru funcțiile de comandă, respectiv de execuție ale personalului militar pe grade militare, respectiv ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe grade profesionale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, în raport cu eșalonul la care se desfășoară activitatea.(4) Solda de funcție se acordă de la data prevăzută în ordinul de numire. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de funcție se acordă de la data prezentării la serviciu.(5) Salariul de funcție se acordă de la data prevăzută în ordinul/dispoziția/decizia de numire. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, salariul de funcție se acordă de la data prezentării la serviciu.


    Articolul 6

    Solda de funcție, respectiv salariul de funcție sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I.


    Articolul 7
    (1) Pentru gradul militar pe care îl deține, ca drept al titularului și recunoaștere în plan social, personalul militar, respectiv polițistul și funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază de soldă de grad, respectiv de salariul gradului profesional deținut.(2) Cuantumurile soldelor/salariilor de grad sunt următoarele:
    Ofițeri:
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - General, amiral, chestor general de poliție 410 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - General-locotenent, viceamiral, chestor-șef de poliție 390 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - General-maior. contraamiral, chestor principal de poliție 380 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - General de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de
    flotilă, chestor de poliție/penitenciare 370 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Colonel, comandor, comisar-șef de poliție/penitenciare 360 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliție/penitenciare 340 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliție/penitenciare 330 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Căpitan, inspector principal de poliție/penitenciare 320 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Locotenent, inspector de poliție/penitenciare 310 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Sublocotenent, aspirant, subinspector de poliție/penitenciare 300 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Maiștri militari
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maistru militar principal 290 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maistru militar clasa I 280 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maistru militar clasa a II-a 270 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maistru militar clasa a III-a 260 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maistru militar clasa a IV-a 250 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Maistru militar clasa a V-a 240 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Subofițeri și agenți de poliție/penitenciare
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plutonier adjutant principal/șef, agent-șef principal de
    poliție/penitenciare 290 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plutonier adjutant, agent-șef de poliție/penitenciare 280 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plutonier major, agent-șef adjunct de poliție/penitenciare 270 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Plutonier, agent principal dc poliție/penitenciare 260 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Sergent major, agent de poliție/penitenciare 250 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Sergent 240 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Soldați și gradați profesioniști
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Caporal clasa I 235 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Caporal clasa a II-a 225 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Caporal clasa a III-a 220 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Fruntaș 210 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    - Soldat 200 lei
    ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    (3) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deținut se actualizează proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.(4) Solda de grad se plătește de la data acordării gradului, respectiv a înaintării în grad. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de grad se plătește de la data prezentării la serviciu.(5) Salariul gradului profesional deținut se plătește de la data obținerii gradului profesional, respectiv a avansării în gradul profesional. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, salariul gradului profesional deținut se plătește de la data prezentării la serviciu.


    Articolul 8
    (1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care îndeplinesc funcții de comandă beneficiază lunar de solda de comandă/salariul de comandă de până la 25% din solda de funcție/salariul de funcție.(2) Funcțiile pentru care se acordă solda de comandă/salariul de comandă, mărimea concretă a procentului, precum și normele de acordare/suspendare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.(3) Solda de comandă/Salariul de comandă se acordă de la data numirii în funcțiile cu drept la solda de comandă/salariul de comandă și încetează la data schimbării din funcție.


    Articolul 9
    (1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuțiile funcțiilor prevăzute cu solda de comandă/salariul de comandă beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcție/salariul de funcție și de solda de comandă/salariul de comandă corespunzător funcțiilor în care sunt împuternicite.(2) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale, împuternicite să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor de execuție vacante sau ai căror titulari lipsesc temporar, beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcție corespunzătoare funcțiilor în care sunt împuternicite.(3) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare împuternicite/împuterniciți își mențin soldele de funcție/salariile de funcție și, după caz, soldele de comandă/salariile de comandă avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele acordate în baza prevederilor alin. (1) și (2).(4) Normele metodologice privind împuternicirea pentru îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor de comandă și de execuție se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 10

    Cadrele militare în activitate, numite în funcții inferioare gradelor pe care le au, ca urmare a situațiilor prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, primesc soldele de funcție minime corespunzătoare gradelor militare deținute.


    Articolul 11
    (1) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la 1-7 gradații, în raport cu timpul servit în calitate de personal militar, polițist și funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(2) Soldele de funcție/Salariile de funcție prevăzute la cap. I din prezenta anexă sunt la gradația 0.(3) Intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar și data absolvirii instituției militare de învățământ se ia în calcul la stabilirea de gradații. Perioada modulului instruirii individuale nu se ia în calcul la stabilirea de gradații.(4) Intervalele de timp în funcție de care se acordă cele 7 gradații, precum și procentele corespunzătoare acestora, calculate la solda de funcție/salariul de funcție avută/avut la data îndeplinirii condițiilor de trecere în gradație și incluse în solda de funcție/salariul de funcție, sunt următoarele:
    a) gradația I - de la 3 la 6 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție prevăzut la cap. I din prezenta anexă cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție;
    b) gradația a II-a - de la 6 la 9 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție;
    c) gradația a III-a - de la 9 la 12 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție;
    d) gradația a IV-a - de la 12 la 15 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție;
    e) gradația a V-a - de la 15 la 18 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție;
    f) gradația a VI-a - de la 18 la 21 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție;
    g) gradația a VII-a - peste 21 ani - și se determină prin majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcție/salariului de funcție.
    (5) Persoanele chemate sau rechemate în activitate, precum și rezerviștii concentrați beneficiază de gradații în raport cu vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat, legal stabilit, prin aplicarea succesivă a cotelor procentuale prevăzute la alin. (4), după cum urmează:
    a) 3-6 ani, gradația I;
    b) 6-10 ani, gradația a II-a;
    c) 10-15 ani, gradația a III-a;
    d) 15-20 ani, gradația a IV-a;
    e) 20-25 ani, gradația a V-a;
    f) peste 25 de ani, gradația a VI-a.
    (6) Personalul militar trecut în rezervă care este rechemat în activitate beneficiază de numărul de gradații avut înainte de trecerea în rezervă, dacă acesta este mai mare decât cel cuvenit prin aplicarea prevederilor alin. (5), luându-se în calcul pentru acordarea gradației următoare și vechimea scursă de la acordarea ultimei gradații până la data schimbării poziției de activitate.(7) Prevederile alin. (5) și (6) se aplică și absolvenților instituțiilor militare de învățământ pentru vechimea în serviciu avută, respectiv pentru stagiul de cotizare realizat până la data intrării în aceste instituții și, după caz, soldaților și gradaților voluntari profesioniști în corpul cadrelor militare în activitate pentru vechimea în serviciu avută, respectiv pentru stagiul de cotizare realizat până la data schimbării poziției de activitate.(8) Prevederile alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător și polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(9) Gradația obținută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condițiile de acordare.


    Articolul 12
    (1) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care lucrează în condiții de pericol în unitățile de fabricare, experimentare, analiză sau depozitare a munițiilor, pulberilor, explozivilor și substanțelor toxice speciale sau care execută operațiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, precum și cel care desfășoară activități specifice la calamități naturale beneficiază de o primă pentru condiții periculoase de muncă, diferențiată în funcție de gradul de pericol și/sau de timpul efectiv lucrat în aceste locuri, calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, astfel:– locuri de muncă sau operațiuni deosebit de periculoase - 37-50%;– locuri de muncă sau operațiuni foarte periculoase - 16-30%;– locuri de muncă sau operațiuni periculoase - până la 16%.(2) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcție de condițiile de muncă:
    a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    c) pentru activitățile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
    (3) Locurile, condițiile de muncă și operațiunile, precum și procentele de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 13
    (1) Dispozițiile legale prin care sunt stabilite sporuri, indemnizații și alte drepturi de natură salarială pentru personalul din alte domenii de activitate din sectorul bugetar se aplică și personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil care se află în situații similare, indiferent de tipul unității în care își desfășoară activitatea, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.(2) Normele de aplicare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 14
    (1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, desfășurată în exercitarea atribuțiilor funcționale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unității, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operații speciale, misiunilor și/sau activităților deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală și psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare și valorificare a informațiilor sau datelor/situațiilor/documentelor/ actelor, investigații, acțiuni și intervenție, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.(2) Compensația prevăzută la alin. (1) se acordă și personalului din structurile din domeniile informații pentru apărare, cercetare sau operații speciale ale Ministerului Apărării Naționale, precum și celui din structurile din domeniul informații pentru realizarea securității naționale din Ministerul Afacerilor Interne.
    (la 31-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (3) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care desfășoară activități privind prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%.
    (la 31-03-2018, Alineatul (3) din Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (4) Abrogat.
    (la 31-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 ) (5) Unitățile, categoriile de personal, condițiile, criteriile și mărimea compensației se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 15
    (1) Pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor, soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor de încadrare, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite.(3) Condițiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 16

    Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil, trimiși în interesul serviciului în delegare sau detașați la aplicații, trageri, instrucție în tabără sau în alte misiuni în alte localități decât cele în care se află sediul unității din care fac parte, au dreptul la indemnizația de delegare sau de detașare, precum și la decontarea cheltuielilor de cazare, potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile personalului din sectorul bugetar.


    Articolul 17

    Drepturile de transport ale personalului militar în activitate, ale polițiștilor, ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, ale elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ și din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, ale cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și ale personalului civil sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului.
    (la 09-01-2020, Articolul 17 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 5, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )


    Articolul 18
    (1) Personalul care lucrează cu cifru de stat beneficiază de o indemnizație de 15-20% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.(2) Funcțiile pentru care se acordă indemnizația de cifru și mărimea concretă a procentului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.(3) Funcțiile cu drept la indemnizație de cifru se prevăd prin statele de organizare.


    Secţiunea a 3-a Drepturi specifice activității desfășurate în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională

    Articolul 19

    Pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 7,5%.


    Articolul 20
    (1) Pentru activitatea desfășurată în unități situate în localități sau în zone izolate ori în unități situate în localități sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul civil beneficiază de un spor de până la 20% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.(2) Criteriile de stabilire a localităților și zonelor izolate, a localităților și zonelor unde atragerea personalului se face cu greutate, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc conform actelor normative în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 21
    (1) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, mutați sau transferați, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la:
    a) o indemnizație de mutare egală cu solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit pentru noile funcții în care au fost încadrați;
    b) o indemnizație pentru fiecare membru de familie aflat în întreținere, egală cu 1/4 din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, în luna schimbării domiciliului membrilor de familie;
    c) rambursarea costului transportului pentru personalul militar, membrii de familie și gospodăria lor;
    d) o permisie, respectiv o învoire plătită de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordată la cerere.
    (2) Indemnizația de mutare prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în luna schimbării domiciliului.(3) Rambursarea costului transportului pentru personalul militar se efectuează la data prezentării la unitate, iar pentru membrii de familie și gospodăria lor se efectuează la data schimbării domiciliului, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.(4) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă și persoanelor chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate ori cărora li se acordă gradul la absolvirea cursului de formare a cadrelor militare în activitate, persoanelor nou-încadrate sau reintegrate în rândul polițiștilor sau, după caz, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Indemnizația se calculează în raport cu solda de funcție/salariul funcție, stabilită/stabilit pentru funcțiile în care acestea sunt numite.(5) Cadrele militare în activitate care urmează cursurile unei instituții de învățământ militar beneficiază, după absolvire, de indemnizația de mutare și de decontarea costului transportului, prevăzute la alin. (1).(6) La absolvirea instituțiilor de învățământ militar, elevii și studenții militari cărora li se acordă grade de ofițeri, maiștri militari sau subofițeri ori cei care au obținut asemenea grade pe timpul școlarizării au dreptul, la prezentarea la unități, la o indemnizație de instalare egală cu solda de funcție/salariul de funcție stabilită/stabilit pentru funcțiile în care au fost numiți și la decontarea cheltuielilor de transport pentru ei, membrii de familie și gospodăria lor.(7) Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător și polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(8) Soldații și gradații profesioniști în activitate care au obținut grade de subofițeri ca urmare a absolvirii unor cursuri beneficiază de indemnizație de instalare numai în situația în care nu au beneficiat de indemnizație în condițiile alin. (10).(9) În localitățile izolate sau în zonele unde atragerea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite, indemnizația prevăzută la alin. (6) poate fi la nivelul a două solde de funcție/salarii de funcție.(10) Soldații și gradații profesioniști în activitate, la semnarea primului contract, beneficiază de o indemnizație de instalare egală cu solda de funcție cuvenită.(11) Personalul militar care a beneficiat de indemnizația de instalare și care, ulterior, și-a prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituțiilor de învățământ, respectiv de la semnarea primului contract va restitui indemnizația primită, proporțional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani. Această prevedere se aplică în mod corespunzător și personalului care a urmat cursul de formare a cadrelor militare în activitate.(12) Cadrelor militare trecute în rezervă sau direct în retragere, în baza art. 85 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, care își schimbă domiciliul în termen de 12 luni de la data schimbării poziției de activitate, li se rambursează cheltuielile de transport pentru ele, membrii lor de familie și gospodărie, până la localitatea unde își stabilesc domiciliul.(13) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care au beneficiat de indemnizația de instalare și care ulterior și-au prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituțiilor de învățământ vor restitui indemnizația primită, proporțional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani.(14) În cazul decesului personalului militar, familia acestuia are dreptul la rambursarea costului transportului prevăzut la alin. (1) lit. c), dacă în termen de 12 luni de la data decesului își stabilește domiciliul în altă localitate.


    Articolul 22

    Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul civil care au în primire cai sau câini de serviciu au dreptul, pe perioada respectivă, la un spor de până la 5% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.


    Articolul 23

    Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care sunt încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 12,5%.


    Articolul 24

    Pe perioada în care își desfășoară activitatea în structurile instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, preoții militari sunt asimilați ofițerilor și beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, de compensațiile, primele, sporurile, indemnizațiile și de alte drepturi salariale prevăzute de prezenta lege.


    Articolul 25

    Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care asigură paza, escortarea și supravegherea deținuților, reținuților, arestaților preventiv și a minorilor condamnați în penitenciare sau internați în centre de reeducare minori, în spitale-penitenciare, în secții sau ateliere de producție, în puncte de lucru ori în perioada în care se află în mijloace de transport au dreptul, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiții, la o indemnizație pentru pază și supraveghere de 5% din salariul de funcție.


    Articolul 26
    (1) De indemnizația prevăzută la art. 25 beneficiază și membrii grupelor de intervenție, precum și cei care sunt desemnați să își desfășoare activitatea în cadrul grupelor de intervenție la unitățile unde funcțiile prevăzute în statele de organizare nu sunt încadrate.(2) În cazul misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice, precum și de combatere a infracționalității în zona de responsabilitate teritorială, membrii grupelor de intervenție, precum și cei care sunt desemnați să își desfășoare activitatea în cadrul grupelor de intervenție la unitățile unde funcțiile prevăzute în statele de organizare nu sunt încadrate beneficiază de o indemnizație de 10% din solda de funcție. Notă
    Conform art. III din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018, prevederile art. 26 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică începând cu data de 1 aprilie 2018.

    (la 31-03-2018, Articolul 26 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )


    Articolul 27

    Guvernul României este abilitat să stabilească și alte drepturi salariale specifice pentru personalul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, la propunerea conducătorilor acestora.


    Articolul 28
    (1) Pentru asigurarea condițiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, în raport cu standardele de performanță profesională, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalului civil, li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional.(2) Titlul de specialist de clasă/domeniu funcțional este ierarhizat, în ordinea crescătoare a calificării, pe trei niveluri: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa 1. Acesta se obține/menține potrivit condițiilor, criteriilor și standardelor de performanță stabilite pentru clasa respectivă, prin ordin al ordonatorului principal de credite.(3) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcțional deținute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1.(4) Specialitățile, condițiile de acordare și de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcțional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile și standardele de performanță se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 29

    Maiștrii militari, subofițerii, soldații și gradații profesioniști, agenții de poliție și cei din sistemul administrației penitenciare și personalul contractual care desfășoară activități de conducători de autovehicule, inclusiv cei care conduc motociclete cu ataș, care, prin natura muncii, lucrează peste programul normal de lucru, inclusiv în zilele de repaus săptămânal sau în zilele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, și cărora nu li se poate acorda timp liber corespunzător, au dreptul la o compensație de 5-25% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Secţiunea a 4-a Primele și compensațiile acordate personalului aeronautic

    Articolul 30

    Personalul aeronavigant definit la art. 8, 17 și 31 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Statut, încadrat potrivit statului de organizare, în funcții specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte și care desfășoară efectiv activități aeronautice, beneficiază, în condițiile prevăzute de Statut, de următoarele prime:
    a) prima de clasificare;
    b) prima orară de zbor;
    c) prima de parașutare;
    d) prima specială pentru încercarea, recepția și verificarea în zbor a tehnicii aeronautice.


    Articolul 31
    (1) Prima de clasificare se acordă lunar personalului navigant de aviație și parașutiștilor militari, în limitele a 8-30% din solda de funcție, diferențiată în raport cu titlul de clasificare deținut, categoria de personal navigant, aeronave și activități.(2) Pentru militarii în termen, prima de clasificare se calculează la solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist, cu o gradație.


    Articolul 32
    (1) Prima orară de zbor se acordă tuturor categoriilor și specialităților de personal navigant de aviație, definite la art. 9 și 17 din Statut, astfel:
    a) prima orară de zbor se acordă pilotului comandant de bord, diferențiat în funcție de categoria de aeronave și de condițiile de zbor, în procente cuprinse între 2-10% din 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de escadrilă/similar;
    b) pentru zborurile executate în echipaj, membrii acestora au dreptul la prima orară de zbor, calculată în limitele a 50-85% din prima orară de zbor a pilotului comandant de bord, în raport cu categoria de personal navigant și cu activitățile pe care le desfășoară la bordul aeronavei.
    (2) În funcție de tipul și de dificultatea misiunii de zbor, de condițiile în care se execută zborul și de categoria de aeronave respectivă, prima orară de zbor stabilită la alin. (1) se majorează în limitele a 50-200%, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.(3) Drepturile salariale prevăzute la alin. (1) și (2) se acordă în același cuantum ambilor piloți de pe aeronave de instrucție și de luptă, în cazul zborurilor de încercare, recepție și verificare a aeronavelor, pentru cercetarea meteorologică, demonstrative sau în cadrul aplicațiilor și antrenamentelor.(4) Pentru misiunile executate cu aeronave peste hotare sau în cadrul companiilor civile de transport aerian, drepturile salariale prevăzute la alin. (1) și (2) se acordă, pentru întregul traiect de zbor, în cuantumurile prevăzute de reglementările în vigoare pentru aviația civilă.(5) Prima orară de zbor se plătește în funcție de durata misiunii de zbor rezultată din registrele de cronometraj. În cazurile în care calificativele obținute în urma executării zborurilor nu sunt pozitive, durata acestora nu se ia în calcul la plata primelor orare de zbor.


    Articolul 33
    (1) Prima de parașutare se acordă lunar tuturor categoriilor și specialităților de personal aeronavigant, definite la art. 9, 10 și 17 din Statut, în procente cuprinse între 2-8% din 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion parașutiști/similar, pentru fiecare parașutare executată, diferențiat în raport cu condițiile de lansare și aterizare, cu condițiile de zbor și meteorologice și cu dificultatea lansării.(2) Pentru parașutările executate sub formă de exerciții combinate, cu acționarea comenzii manuale, cu deschiderea parașutei de rezervă, cu lansarea cu container de luptă sau materiale și de la înălțimi și viteze periculoase de lansare, personalului aeronavigant definit la art. 9, 10 și 17 din Statut i se acordă compensații în procente cuprinse între 1-5% din 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion parașutiști/similar.(3) Pentru catapultarea din aeronavă, piloților li se acordă prime echivalente cu:
    a) suma soldei de funcție, soldei de grad, gradațiilor și, după caz, a soldei de comandă, în cazul catapultării ca urmare a unui caz de forță majoră prevăzut în instrucțiunile de pilotaj;
    b) de două ori suma prevăzută la lit. a), în cazul catapultării de încercare-testare sau recepție a sistemelor de salvare.


    Articolul 34
    (1) Prima specială pentru încercarea, recepția și verificarea în zbor a tehnicii aeronautice se acordă tuturor categoriilor și specialităților de personal aeronavigant, definite la art. 8 și 17 din Statut, astfel:
    a) pentru zborurile de încercare, recepție și verificare a aeronavelor prototip și a celor nou-construite, personalului navigant de aviație i se acordă prime speciale, calculate în procente față de 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul escadrilei de aviație/similar, la categoria respectivă de aeronave, după cum urmează:(i) pentru primul zbor al unei aeronave prototip, în limitele a 200-500%, în funcție de categoria de aeronave;(ii) pentru primul zbor al unei aeronave nou-construite, în limitele a 30-70%, în funcție de categoria de aeronave;(iii) pentru fiecare zbor de încercare a unei aeronave nou-construite, prevăzut în programele de încercare pentru omologare sau de casă (cu excepția primului zbor), în limitele a 5-20%, în funcție de categoria de aeronave;(iv) pentru fiecare zbor de încercare a produselor noi de aviație (motoare, sisteme de salvare, rachete, muniții, bombe, instalații de armament și anvelope), în limitele a 4-15%;
    b) pentru parașutările executate în scopul încercării, recepției și verificării parașutelor prototip sau nou-construite, parașutiștilor li se acordă prime speciale, calculate în procente față de 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion parașutiști/similar, după cum urmează:(i) pentru fiecare parașutare de omologare a produselor prototip și serie zero, în limitele a 10-20%, în funcție de categoria și tipul de parașută;(ii) pentru fiecare parașutare de recepție și verificare a produselor noi, în limitele a 5-10%, în funcție de categoria și tipul de parașută;
    c) pentru zborurile de încercare a unei aeronave după reparația capitală sau medie, pentru recepția unei aeronave noi sau reparate, precum și pentru verificarea după executarea unor lucrări de importanță majoră (lucrări regulamentare, schimbări de agregate de motoare) se acordă prime speciale, calculate în limitele a 4-18% din 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul escadrilei de aviație/similar, la categoria respectivă de aeronave;
    d) pentru parașutările executate în scopul recepției parașutelor după reparația capitală sau medie, precum și pentru verificările prin parașutare a produselor la care s-au executat lucrări de importanță majoră, parașutiștilor li se acordă prime speciale în procente față de 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion parașutiști/similar, în limitele a 4-8%.
    (2) Primele speciale stabilite la alin. (1) lit. a) și c) se acordă membrilor echipajului în cuantum de 75% din prima pilotului comandant de bord, iar pentru încercarea sau recepția aeronavelor de instrucție și de luptă, integral ambilor piloți.


    Articolul 35

    Personalul aeronautic nenavigant, definit la art. 12, 17 și 31 din Statut, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcții specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte și care desfășoară efectiv activități aeronautice, beneficiază în condițiile prevăzute de statut de următoarele prime:
    a) prima de clasificare;
    b) prima de specializare;
    c) prima pentru asigurarea activităților aeronautice.


    Articolul 36

    Prima de clasificare se acordă lunar personalului aeronautic nenavigant, cu excepția inginerilor și subinginerilor, în limitele a 5-19% din solda de funcție, diferențiat în raport cu titlul de clasificare deținut, categoria de personal nenavigant și categoria de tehnică aeronautică.


    Articolul 37

    Prima de specializare se acordă lunar ofițerilor ingineri și subingineri de aviație, de transmisiuni aeronautice și protecția navigației aeriene, în limitele a 8-22% din solda de funcție, diferențiat în raport cu titlul de specializare deținut, categoria de personal nenavigant și categoria de tehnică aeronautică.


    Articolul 38
    (1) Primele pentru asigurarea activităților aeronautice se acordă tuturor categoriilor și specialităților de personal aeronautic nenavigant, definite la art. 12 și 17 din Statut, precum și inginerilor, subinginerilor și tehnicienilor de bord, astfel:
    a) prima de aterizare se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviație, definit la art. 13 și 17 din Statut, din unități (similare) care execută activități de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol și în zbor aeronave, exploatează și întrețin mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine și de prevenire a evenimentelor de zbor prin mijloace tehnice de control obiectiv, diferențiat pe categorii de funcții ale personalului și tipuri de aeronave, în limitele a 0,04-3% din 1/3 a soldei de funcție, pentru fiecare aterizare urmată de refacerea capacității de zbor;
    b) pentru aterizările executate în cadrul starturilor de noapte, prima de aterizare prevăzută la lit. a) se majorează cu 50%;
    c) pentru personalul tehnic-ingineresc de aviație care operează tehnica de avioane fără pilot, prima de aterizare (lansare) reprezintă un cuantum în limitele a 5-40% din solda de funcție, pentru fiecare lansare, diferențiat pe categorii și tipuri de avioane fără pilot;
    d) personalul aeronautic care execută activități de exploatare a simulatoarelor de zbor beneficiază de o primă pentru asigurare tehnică, în cuantum de 0,10-0,50% din solda de funcție, pentru fiecare oră de funcționare a simulatorului în procesul de instruire a personalului navigant, diferențiat pe categorii și tipuri de simulatoare;
    e) soldații și gradații profesioniști în activitate, precum și militarii în termen, calificați, care desfășoară activități de asigurare tehnică de aviație, beneficiază lunar de o primă de aterizare în limitele a 0,5-2,5% din solda de funcție corespunzătoare gradului de caporal clasa I, pentru fiecare aterizare, urmată de refacerea capacității de zbor, diferențiat pe categorii de aeronave și activități;
    f) prima pentru asigurarea tehnică a zborului se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviație, definit la art. 13 și 17 din Statut, care execută lucrări regulamentare, periodice și de întreținere, reparații curente și modernizări ale tehnicii de aviație, precum și activități de conducere a proceselor de exploatare, reparare-fabricare, asimilare și experimentare a tehnicii de aviație și de asigurare cu tehnică de aviație. Face excepție personalul tehnic-ingineresc de aviație din unitățile de reparare-fabricare a tehnicii aeronautice și din comisiile de reprezentanți militari de pe lângă acestea, în funcție de numărul orelor de zbor realizate, la eșalonul respectiv, diferențiat pe categorii de personal și categorii de aeronave, în limitele a 0,003-0,1% din solda de funcție, pentru ora de zbor;
    g) pentru personalul de comandă din unitățile care operează tehnica de avioane fără pilot se acordă, la sfârșitul fiecărui an, o primă pentru asigurarea zborului, egală cu valoarea soldei de funcție, în vigoare în luna decembrie, proporțional cu îndeplinirea planului anual de lansări ale avioanelor;
    h) prima de reparații se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviație, de transmisiuni aeronautice și protecția navigației aeriene din unitățile de reparare-fabricare a tehnicii aeronautice și comisiile de reprezentanți militari de pe lângă acestea, care execută sau conduc activități de reparații, modernizări, proiectare, fabricare, asimilare și experimentare a tehnicii aeronautice militare, precum și recepția acesteia din fabricație și reparație, în funcție de tehnica reparată, fabricată și recepționată, diferențiat pe categorii de personal și în raport cu complexitatea lucrărilor, în procent de 0,2-15% din solda de funcție, pentru fiecare produs recepționat de beneficiar;
    i) prima de start se acordă lunar meteorologilor, personalului tehnic de transmisiuni aeronautice și protecția navigației aeriene și personalului tehnic auto care execută, organizează sau conduc activități specifice asigurării starturilor de zbor cu aeronave militare, în funcție de numărul de starturi de zbor executate/misiuni independente, în limitele a 1-2% din solda de funcție, pentru fiecare start, diferențiat pe categorii de personal și aeronave;
    j) prima de dirijare se acordă lunar navigatorilor de sol pentru conducerea, dirijarea și coordonarea activității de zbor a aeronavelor militare, în funcție de numărul de aeronave conduse, dirijate sau coordonate, în limitele a 0,02-2% din solda de funcție, diferențiat pe categorii de personal, tehnică aeronautică și activități.
    (2) Prin start executat se înțelege startul îndeplinit în proporție de cel puțin 50% din durata planificată, la care specialistul respectiv a desfășurat activități specifice de asigurare a zborului.(3) Prin misiune independentă se înțelege zborul executat la ordin de o aeronavă izolată sau, după caz, formație de aeronave, la care specialistul respectiv a desfășurat activități specifice de asigurare a zborului.


    Articolul 39
    (1) În cazul imposibilității desfășurării activităților aeronautice specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, ca urmare a unui eveniment de aviație, a unei boli profesionale sau a unor defecțiuni cauzate de activitățile aeronautice desfășurate, personalul aeronautic beneficiază de:
    a) toate drepturile prevăzute pentru categoria de personal aeronautic din care face parte, pe timpul recuperării capacității de muncă, până la stabilirea situației medico-militare, fără a se depăși însă durata de 2 ani;
    b) o compensație la suma soldei de funcție, soldei de grad, gradațiilor și, după caz, a soldei de comandă, astfel încât noile drepturi salariale să nu se micșoreze, în cazul în care desfășoară alte activități militare decât cele specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, până la limita de vârstă prevăzută la art. 45 din Statut.
    (2) Compensația reprezintă diferența dintre suma soldei de funcție, soldei de grad, gradațiilor și, după caz, a soldei de comandă și prima de clasificare, cumulate, avute ca personal aeronautic, și suma soldei de funcție, soldei de grad, gradațiilor și, după caz, a soldei de comandă cuvenite pentru funcția în care este încadrat cel în cauză.(3) Prevederile alin. (1) lit. b) se aplică pentru personalul aeronautic care are o vechime efectivă în serviciu de cel puțin 80% din vechimea minimă prevăzută de legislația în vigoare pentru pensionare.


    Articolul 40
    (1) În conformitate cu art. 57 din Statut, prevederile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător personalului aeronautic din Ministerul Apărării Naționale încadrat, potrivit statului de organizare, în funcții specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte și care desfășoară efectiv activități aeronautice, precum și militarilor din unitățile de toate armele și celor detașați în afara Ministerului Apărării Naționale, care execută activități aeronautice militare.(2) Pentru personalul aeronautic definit de Statut, care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, prevederile art. 30-39 se aplică în mod corespunzător.(3) Baza de calcul al primelor și compensațiilor acordate în lei personalului aeronautic prevăzut la alin. (2) se constituie, în mod corespunzător, din solda de funcție prevăzută de statul de organizare sau, după caz, prin ordinul de numire/detașare pentru fiecare participant la misiuni în afara teritoriului statului român.(4) Personalul aeronautic trimis în misiune permanentă în străinătate, care încadrează funcțiile alocate României în cadrul Grupului de transport aerian de mare capacitate (HAW), beneficiază de următoarele drepturi în valută:
    a) personalului navigant, așa cum este definit la art. 8 și 31 din Statut, i se acordă o primă orară de zbor la nivelul a 1% din salariul lunar în valută. Pentru misiunile executate în zonele de conflict sau în teatrele de operații, prima orară de zbor se mărește cu 100%. Prima orară de zbor se plătește în funcție de durata zborului rezultată din registrele de cronometraj sau din documentele similare utilizate de HAW. Pentru catapultarea din aeronavă, piloților li se acordă o primă egală cu un salariu lunar în valută;
    b) personalului aeronautic nenavigant, așa cum este definit la art. 12 din Statut, care execută activități de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol și în zbor aeronave, exploatează și întreține mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine și de prevenire a evenimentelor de zbor, i se acordă o primă de aterizare la nivelul a 1% din salariul lunar în valută, pentru fiecare aterizare. Pentru aterizările executate în cadrul starturilor de noapte, prima de aterizare se majorează cu 50%;
    c) personalului tehnic-ingineresc de aviație, așa cum este definit la art. 13 din Statut, care execută lucrări de exploatare, întrețineri curente și reparații ale tehnicii de aviație, i se acordă o primă pentru asigurarea tehnică a zborului la nivelul a 0,1% din salariul lunar în valută, pentru fiecare oră de zbor asigurată tehnic.
    (5) Condițiile de acordare a primelor și compensațiilor de care beneficiază personalul aeronautic, precum și diferențierea procentelor/cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta secțiune, pe categorii de personal, tehnică aeronautică și activități, se stabilesc prin norme aprobate de ordonatorul principal de credite.


    Articolul 41
    (1) Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător întregului personal aeronautic militar și polițiștilor care își desfășoară activitatea în condiții similare.(2) Pentru personalul, altul decât cel prevăzut la art. 30, se acordă următoarele prime pentru coborârile pe frânghie din elicopter:
    a) pentru personalul care execută rapel din elicopter, 2% din solda de funcție/salariul de funcție al comandantului/șefului unității din care face parte personalul respectiv, pentru fiecare coborâre;
    b) pentru personalul care execută coborâre rapidă pe frânghie din elicopter, 3% din solda de funcție/salariul de funcție al comandantului/șefului unității din care face parte personalul respectiv, pentru fiecare coborâre.


    Secţiunea a 5-a Drepturile bănești specifice personalului ambarcat, ale celui care execută salturi din elicoptere în apă și ale scafandrilor din marina militară
    §1. Drepturile bănești specifice personalului ambarcat pe nave de suprafață

    Articolul 42
    (1) Personalul din subunitățile și unitățile marinei militare, ambarcat pe nave de suprafață, are dreptul la o primă de ambarcare, astfel:
    a) pe timpul cât navele se află în baza lor permanentă:(i) personalul militar și personalul civil - 15% din solda de funcție/salariul de bază;(ii) elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar - 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist;
    b) pe timpul cât navele se deplasează din baza lor permanentă pentru instrucții, aplicații sau alte misiuni, pe lângă drepturile prevăzute la lit. a), mai beneficiază de:(i) personalul militar și personalul civil - 15% din solda de funcție/salariul de bază;(ii) elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar - 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist;
    (2) Prin personal ambarcat se înțelege personalul încadrat potrivit statelor de organizare ale navelor respective, precum și cel ambarcat pentru diverse misiuni, inspecții, controale, verificări, reparații ordonate sau planificate de organele competente în documentele care atestă prezența la bordul navelor.


    Articolul 43

    Membrii echipajelor de pe nave care conduc, coordonează, evaluează sau execută efectiv manevrele de plecare și de acostare, precum și alte manevre și activități periculoase beneficiază de o primă egală cu 50% din solda de funcție/salariul de bază zilnic, indiferent de numărul de manevre din zona respectivă.

    §2. Drepturile bănești specifice personalului care execută salturi din elicoptere în apă și scafandrilor

    Articolul 44

    Personalul care execută salturi din elicoptere în apă are dreptul, pentru fiecare salt, la o primă, astfel:
    a) personalul militar și personalul civil - 1% din solda de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul unității de scafandri;
    b) elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar - 1% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.


    Articolul 45
    (1) Scafandrii militari și civili brevetați beneficiază de o primă de clasificare în limitele a 5-30% din solda de funcție/salariul de bază, diferențiat în raport cu titlul de clasificare deținut.(2) Scafandrii brevetați și scafandrii cursanți au dreptul pentru orice scufundare reală sau în simulatoare, care cuprinde timpul compresiei, lucrul efectiv și decompresia, la o primă orară sau zilnică, în procente, din 1/3 a soldei de funcție prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel:
    a) pentru scufundarea autonomă cu circuit deschis, scufundarea cu alimentare de la suprafață sau scufundarea cu turela deschisă, o primă orară de 1-5%;
    b) pentru scufundarea autonomă cu circuit semiînchis, o primă orară de 1,5-6%;
    c) pentru scufundarea autonomă cu circuit închis, o primă orară de 2-3%;
    d) pentru scufundarea unitară cu turela închisă, scufundarea unitară cu minisubmarin sau scufundarea unitară în simulatoare, o primă orară de 3-7%;
    e) pentru scufundarea în saturație, o primă zilnică de 12-50%.
    (3) Pentru scufundările reale, executate de scafandrii de mare adâncime, în scop de antrenament, prima se diminuează cu 20%.(4) Pentru scufundările reale care se execută în apă, cu temperatura mai mică de 10ºC, precum și pentru cele de testare de noi procedee, echipamente sau aparatură de scufundare, prima de scufundare se majorează cu 25%.(5) Pentru scufundări reale în cadrul misiunilor de tip EOD, prima se majorează cu 100%.


    Articolul 46
    (1) Scafandrii lansați sau recuperați din/de vedete rapide, submarin sau elicopter beneficiază de o primă de salt sau de recuperare, în procente, din 1/3 a soldei de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel:

    Lansare
    Recuperare

    Vedetă

    Elicopter

    Submarin



    Viteză

    Staționare

    Evoluție

    Sas

    Tub lansare
    torpilă


    12 Nd

    24 Nd






    %

    %

    %

    %

    %

    %

    Cu micul echipament

    2

    3

    3

    4

    -

    -

    Cu echipament complet

    3

    4

    4

    5

    5,5

    6
    (2) Pentru misiunile de luptă reale, prima de salt sau de recuperare se majorează cu 100%.


    Articolul 47

    Membrii echipajelor submersibilelor de cercetare și intervenție, precum și personalul de altă specialitate, care, prin natura funcției, execută imersiuni în incintă nepresurizată, au dreptul la o primă orară de 2,5-5% din solda de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri.


    Articolul 48

    Membrii echipei de suprafață care asigură scufundările din punct de vedere organizatoric, tehnic și medical, stabiliți în conformitate cu normele de organizare și conducere a activităților de scufundare din unitatea de scafandri, au dreptul la o primă orară sau zilnică de 10-25% din prima de scufundare orară sau zilnică de care beneficiază scafandrii brevetați.


    Articolul 49

    Prima orară sau zilnică de scufundare se acordă și personalului de altă specialitate care, prin natura atribuțiilor de serviciu, execută scufundări reale sau în simulatoare.


    Articolul 50

    Condițiile de acordare a primei de clasificare și a primei de scufundare, precum și diferențierea cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta secțiune, pe categorii de personal și activități, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 51

    Pe timpul desfășurării activităților de control la bordul navelor românești și străine în cadrul misiunilor de luptă, reglementate prin ordin al ordonatorului principal de credite, personalul echipelor specializate beneficiază de o compensație de 30% din solda de funcție.

    §3. Drepturile personalului ambarcat pe submarine

    Articolul 52

    Personalul militar și personalul civil beneficiază de o primă de ambarcare de 30% din solda de funcție/salariul de bază, iar elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar de o primă de ambarcare de 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.


    Articolul 53
    (1) Pe timpul navigației în imersiune, personalul militar și personalul civil beneficiază de o primă orară de imersiune de 2% din solda de funcție prevăzută în statul de organizare pentru comandantul submarinului, iar elevii și studenții instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar, de o primă de imersiune de 10% din solda de funcție minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.(2) Pentru navigația submarinului la adâncimi cuprinse între 100-200 m, prima orară de imersiune se dublează, iar pentru navigația la adâncimi de peste 200 m, aceasta se triplează.(3) Pentru fiecare intrare sau ieșire în/din imersiune se adaugă 30% din valoarea primei orare de imersiune.


    Articolul 54

    Personalul ambarcat pe submarine care participă la proba de imersiune la mare adâncime beneficiază de o primă egală cu două solde de funcție ale comandantului de submarin.


    Articolul 55

    Pentru ieșirea din submarinul avariat, membrii echipajului primesc o primă echivalentă cu 4 solde de funcție ale comandantului de submarin.


    Articolul 56

    Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător și polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în situații similare, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Secţiunea a 6-a Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor și în alte situații

    Articolul 57
    (1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut și de gradații, precum și de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituția de învățământ, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradații și de celelalte drepturi salariale avute, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite. .(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) și (2) se mențin și pe perioada stagiului la unități.(4) Elevii și studenții instituțiilor de învățământ superior pentru formarea personalului militar după obținerea gradului de ofițer beneficiază de solda gradului acordat.(5) Personalul contractual care participă la cursuri sau stagii de formare profesională cu scoatere integrală din activitate, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază, în această perioadă, de o indemnizație egală cu salariul de bază, indemnizațiile, compensațiile și sporurile acordate în luna anterioară trimiterii la aceste forme de pregătire profesională, cu excepția celor care se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat.(6) Pentru ofițerii care, în timp ce urmează cursurile instituțiilor de învățământ superior militare sau civile, precum și doctoratul, sunt înaintați în grad sau pentru maiștrii militari și subofițerii aflați în această situație când li se acordă grade de ofițeri, solda de funcție a acestora nu poate fi mai mică decât solda de funcție minimă prevăzută pentru gradul respectiv.(7) Pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care, în timp ce urmează cursurile instituțiilor de învățământ superior, precum și doctoratul, sunt avansați în grad profesional sau pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cărora li se acordă grade profesionale superioare, salariul de funcție al acestora nu poate fi mai mic decât salariul de funcție minim prevăzut pentru gradul profesional respectiv.(8) Solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și alte drepturi salariale pentru personalul militar detașat la alte unități în vederea îndeplinirii atribuțiilor unor funcții sau a unor misiuni se stabilesc și se plătesc de unitățile de la care acesta este detașat.


    Articolul 58
    (1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care sunt puși la dispoziție în situații temeinic justificate, potrivit legii, beneficiază de solda de funcție avută/salariul de funcție avut, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații, precum și de celelalte drepturi salariale avute, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile prevăzute prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.(2) Prevederile alin. (1) se aplică și cadrelor militare în activitate puse la dispoziție ca efect al începerii urmăririi penale.


    Articolul 59
    (1) Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere primesc solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și celelalte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate.(2) Termenul legal de predare a funcției începe de la data schimbării poziției de activitate. Dacă termenul legal de predare a funcției depășește luna respectivă, plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se face, în continuare, până la terminarea predării, fără a depăși acest termen. Termenul legal de predare a funcției nu poate depăși 22 de zile lucrătoare.(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), pentru cadrele militare înaintate în grad în activitate și trecute în rezervă cu aceeași dată, drepturile salariale se stabilesc, proporțional, în raport cu noul grad.(4) Cadrele militare prevăzute la alin. (1) trecute în rezervă sau direct în retragere, din inițiativa lor ori pentru motive imputabile acestora, primesc solda de funcție, solda de grad, gradațiile și, după caz, solda de comandă, precum și alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la data schimbării poziției de activitate. Situațiile prevăzute la prezentul alineat sunt reglementate, în limitele legii, prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.(5) Prevederile alin. (1), (3) și (4) se aplică, în mod corespunzător, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cărora le încetează raporturile de serviciu.


    Articolul 60
    (1) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare puși la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanțe penale, în stare de libertate, precum și cel eliberat pe cauțiune, după caz, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deținut, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradațiile cuvenite, precum și de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situației.(2) Personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, arestați, le încetează plata drepturilor salariale începând cu data suspendării din funcție.(3) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, persoanele cărora li s-au aplicat prevederile alin. (1) și (2) vor fi repuse în toate drepturile bănești avute la data punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale.


    Articolul 61

    În caz de deces, drepturile bănești cuvenite personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil se plătesc, pentru întreaga lună în care a avut loc decesul, după caz, soțului supraviețuitor, copiilor sau părinților, iar în lipsa acestora, celorlalți moștenitori legali.


    Articolul 62

    Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.


    Secţiunea a 7-a Drepturile bănești cuvenite militarilor în termen, soldaților și gradaților profesioniști care urmează modulul instruirii individuale, elevilor și studenților instituțiilor militare de învățământ, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv ale cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

    Articolul 63
    (1) Elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, persoanele care urmează cursurile de formare a cadrelor militare și militarii în termen beneficiază de o indemnizație lunară, stabilită astfel:


    Instituții de învățământ

    Indemnizație - lei

    Anul I

    Anul II

    Anul III

    Anul IV

    Școli militare de maiștri militari și
    subofițeri

    217

    261

    -

    -

    Academii și instituții de învățământ
    superior

    261

    304

    348

    391

    Școli militare de ofițeri de rezervă

    261
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(3) Elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ pentru formarea cadrelor militare, ai instituțiilor de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv cursanții din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care sunt numiți în funcțiile prevăzute mai jos primesc, începând cu data de întâi a lunii următoare numirii în funcție, pe lângă indemnizația lunară, și o indemnizație suplimentară diferențiată după cum urmează:
    a) student sau elev comandant/șef de grupă - 130 lei;
    b) student sau elev locțiitor comandant de pluton/șef de clasă - 152 lei;
    c) student sau elev plutonier de companie/monitor de detașament (similare) - 174 lei;
    d) student sau elev plutonier major de batalion/monitor de an (similare) - 196 lei;
    e) student sau elev plutonier adjutant/monitor de instituție de învățământ - 217 lei.
    (4) Persoanele declarate ADMIS la cursul de formare a cadrelor militare în activitate au dreptul la o indemnizație lunară, stabilită după cum urmează:

    Tipul cursului

    Indemnizație - lei

    Curs de formare a maiștrilor militari/subofițerilor în
    activitate

    174

    Curs de formare a ofițerilor în activitate

    348
    (5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, respectiv cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(6) Pentru alte situații privind acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta secțiune, ordonatorul principal de credite stabilește indemnizația prin asimilare.(7) Drepturile prevăzute la art. 16 se acordă și elevilor și studenților instituțiilor de învățământ pentru formarea personalului militar, persoanelor care urmează cursurile de formare a cadrelor militare și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, care se deplasează în interes de serviciu și cărora nu li se pot asigura masa și cazarea gratuit în unități din localitatea unde se execută misiunea.(8) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1), (3) și (4) se actualizează proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 64
    (1) Militarii în termen au dreptul la o indemnizație lunară, astfel:

    Gradul prevăzut în statul de organizare
    pentru funcția ce o îndeplinesc

    Indemnizație - lei

    Soldat

    217

    Fruntaș

    239
    (2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se actualizează proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.


    Secţiunea a 8-a Salarizarea personalului militar, a polițiștilor și a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională sau în regii autonome ori în companii naționale aflate în subordinea/coordonarea acestora, precum și salarizarea cadrelor militare și personalului civil de specialitate din structurile militare ale autorității judecătorești
    §1. Salarizarea personalului militar, a polițiștilor și a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor

    Articolul 65
    (1) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin sau în regii autonome ori în companii naționale aflate în subordinea/coordonarea acestora beneficiază de următoarele drepturi salariale:
    (la 31-03-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 65 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    a) salariul de bază al funcției îndeplinite, indemnizații, premii, sporuri, precum și alte drepturi de natură salarială care se acordă personalului civil din entitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit reglementărilor care se aplică în entitățile respective;
    b) solda de grad/salariul gradului profesional deținut.(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) se plătesc de către entitățile unde personalul detașat își desfășoară activitatea.(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) se plătesc de către instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.(4) În situația în care drepturile salariale lunare prevăzute la alin. (1) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare încadrați în instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, din care provin, pe funcții stabilite potrivit alin. (5), cei în cauză pot opta pentru soldele lunare, respectiv salariile lunare, corespunzătoare acestor funcții. În acest caz, diferența până la nivelul soldelor lunare, respectiv salariilor lunare cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se acordă de către instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.
    (la 31-03-2018, Alineatul (4) din Articolul 65 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (5) Pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin se prevăd funcții în statele de organizare „Anexa M“, în condițiile reglementărilor în vigoare. Pentru alte cazuri în care personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt detașați în afara instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională din care provin, asimilarea funcțiilor îndeplinite, precum și a soldelor de funcție/salariilor de funcție se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
    (la 31-03-2018, Alineatul (5) din Articolul 65 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (5^1) Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar, cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor stabilite potrivit alin. (5).
    (la 09-01-2020, Articolul 65 din §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost completat de Punctul 6, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )
    (6) Soldele de funcție/salariile de funcție pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cărora le încetează detașarea și care sunt puși la dispoziție pentru încadrare ori trecere în rezervă/retragere/încetare a raporturilor de serviciu sunt cele corespunzătoare gradului militar/gradului profesional stabilit conform alin. (5).(7) Personalul prevăzut la alin. (1) poate beneficia de premiile care se acordă personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, calculate, în condițiile reglementate pentru aceștia, care se achită din fondurile instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de unde personalul a fost detașat.(8) Personalul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională care își desfășoară activitatea la compartimentele speciale din ministere și alte organe centrale beneficiază de o compensație de 10% din salariul de bază.
    Compensația se plătește de către entitățile unde personalul detașat își desfășoară activitatea.


    Articolul 66
    (1) Personalul detașat între instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția celui încadrat pe funcțiile prevăzute în statele de organizare „Anexa M“, este salarizat în conformitate cu reglementările aplicabile categoriei de personal din care face parte, potrivit funcției îndeplinite în instituția unde acesta este detașat.
    (la 31-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 66 , §1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (2) Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (1) se plătesc de către instituțiile unde acesta este detașat.(3) Personalul detașat între instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care participă la orice forme de pregătire este salarizat conform secțiunii a 6-a din prezentul capitol.(4) Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (3) se plătesc de către instituțiile de unde acesta este detașat.

    §2. Salarizarea personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în societățile comerciale, regiile autonome și companiile naționale aflate în subordinea sau în coordonarea acestora

    Articolul 67
    (1) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care își desfășoară activitatea în societățile comerciale, regiile autonome și companiile naționale aflate în subordinea sau în coordonarea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, de premii, de sporuri și de alte drepturi potrivit prevederilor prezentei legi, precum și de solda de grad/salariul gradului profesional deținut.(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se plătesc de către entitățile unde personalul își desfășoară activitatea.(3) Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau polițist de penitenciare, corespunzătoare funcțiilor asimilate, potrivit art. 65 alin. (5).
    (la 09-01-2020, Articolul 67 din §2. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost completat de Punctul 7, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )


    Articolul 68

    Modul de acordare și de finanțare a drepturilor bănești cuvenite personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care îndeplinesc funcții în societățile comerciale, regiile autonome și companiile naționale aflate în subordinea sau în coordonarea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională se stabilește, conform legislației în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.

    §3. Salarizarea judecătorilor și procurorilor militari, precum și a personalului auxiliar de specialitate și personalului conex militar și civil

    Articolul 69
    (1) Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.(2) Pentru procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate și pentru personalul conex militar și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.(4) Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naționale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.(5) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se stabilesc, după caz, de directorul Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
    (la 09-01-2020, Articolul 69 din §3. , Sectiunea a 8-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost completat de Punctul 8, Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 09 ianuarie 2020 )


    Articolul 70

    Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 69 mai beneficiază de solda de grad.


    Secţiunea a 9-a Salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională care desfășoară misiuni în afara teritoriului statului român

    Articolul 71
    (1) Personalul militar care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:
    a) solda de funcție, prevăzută prin ordinul de numire/detașare sau avută anterior, dacă este mai mare, solda de grad, gradațiile la care are dreptul și solda de comandă, după caz;
    b) compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
    c) o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la solda de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
    d) o primă de campanie egală cu solda de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.
    (2) Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară misiuni și operații similare celor prevăzute la alin. (1) beneficiază de următoarele drepturi salariale:
    a) salariul de funcție, prevăzut prin dispoziția/ordinul de numire/detașare sau avut anterior, dacă este mai mare, salariul gradului profesional deținut, gradațiile la care are dreptul, salariul de comandă, după caz;
    b) compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
    c) o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
    d) o primă de campanie egală cu salariul de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.
    (3) Personalul civil care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:
    a) salariul de bază;
    b) compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
    c) o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
    d) o primă de campanie egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.


    Articolul 72

    Drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite între Armata Românieiși armatele altor țări, precum și cele constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 73

    Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare trimiși în afara teritoriului statului român pentru a participa la cursuri, stagii de practică și specializare, perfecționare sau care desfășoară orice fel de activitate în străinătate, în interesul unității trimițătoare, mai puțin cele menționate la art. 71, beneficiază pe timpul acestor activități, în țară, de solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, de solda de comandă/salariul de comandă, precum și de celelalte drepturi salariale avute, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.


    Articolul 74

    Personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, trimis în misiuni permanente sau temporare în străinătate, potrivit legii, beneficiază de toate drepturile prevăzute pentru personalul trimis în misiune permanentă sau temporară de către Ministerul Afacerilor Externe, precum și de către celelalte ministere, organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.


    Articolul 75

    În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile și obligațiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate de către ministere și celelalte organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.


    Secţiunea a 10-a Unele reglementări privind salarizarea personalului civil

    Articolul 76
    (1) Personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază de drepturile salariale reglementate prin prezenta lege, potrivit categoriei de personal și domeniului în care își desfășoară activitatea.(2) Personalul civil prevăzut la alin. (1) care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale personalului militar sau polițiștilor ori funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, după caz, beneficiază de drepturile salariale prevăzute expres pentru personalul civil în prezenta anexă.


    Articolul 77

    Funcțiile specifice pentru personalul contractual din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se asimilează astfel:
    a) director Centru de reeducare cu director din cadrul anexei nr. VIII cap. II lit. B;
    b) director adjunct Centru de reeducare cu director adjunct din cadrul anexei nr. VIII cap. II lit. B;
    c) funcția de criptanalist III cu funcția de cercetător științific, cercetător științific III;
    d) funcția de responsabil (șef) grup popote; responsabil (șef) popotă II cu funcția de administrator II-I;
    e) funcția de șef spălătorie mecanică debutant, III-I, cu funcția de tehnician debutant, II-IA;
    f) funcția de însoțitor de bord debutant, III-I, cu funcția de referent debutant, II-IA;
    g) funcția de radiotelegrafist, radiogoniometrist, operator control spațiu aerian III-I, cu funcția de tehnician II-IA;
    h) funcția de telefonist, telegrafist, telexist IV-I, cu funcția de muncitor calificat IV-I;
    i) funcția de șef formație pază și ordine II-I, cu funcția de administrator II-I;
    j) funcția de agent pază, agent însoțire II-I, cu funcția de muncitor calificat II-I.


    Articolul 78

    Alte funcții specifice pentru personalul contractual din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.


    Secţiunea a 11-a Alte dispoziții

    Articolul 79

    Personalul militar, militarii în termen, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, rezerviști, pe timpul concentrării, beneficiază de drepturile bănești prevăzute de prezenta lege pentru personalul militar, militari în termen, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, de la unitățile unde sunt concentrați.


    Articolul 80

    Funcțiile personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională sunt prevăzute în statele de organizare elaborate de aceste instituții, pe baza structurilor organizatorice aprobate, și cuprind, după caz, prevederile referitoare la gradul militar/profesional sau treapta profesională, nivelul studiilor, solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.


    Articolul 81

    Pe timp de mobilizare sau război se aplică prevederile prezentei legi, precum și unele reglementări specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 82

    Prevederile anexei nr. X la Decretul nr. 163/1975 se aplică în continuare, până la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează modul de stabilire a drepturilor pe timp de mobilizare sau război.


    Articolul 83
    (1) Prevederile referitoare la contribuțiile pentru asigurări sociale de stat nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(2) Prevederile referitoare la contribuțiile pentru asigurările de șomaj nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(3) Prevederile referitoare la contribuțiile privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale nu se aplică personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil.(4) Prevederile referitoare la contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.


    Articolul 84
    (1) Drepturile prevăzute de prezenta lege se acordă în condițiile exercitării, potrivit reglementărilor în vigoare, a controlului financiar preventiv propriu.(2) Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoanele din cadrul structurilor de specialitate, desemnate potrivit reglementărilor în vigoare.(3) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară activități de control financiar preventiv propriu și, după caz, de audit beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu până la 10%, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 85
    (1) Ofițerii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază, pe lângă drepturile salariale cuvenite acestei funcții, și de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, ca drept al titularului acestuia.(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot opta pentru drepturile salariale cuvenite pentru calitatea de cadru militar în activitate, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.(3) Ofițerii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care ocupă funcții asimilate celor de secretar de stat/subsecretar de stat pot opta pentru indemnizațiile lunare stabilite pentru funcțiile de demnitate publică.


    Articolul 86
    (1) Cuantumul zilnic/orar al elementelor soldei lunare cuvenite personalului militar se determină prin raportare la numărul zilelor lucrătoare corespunzătoare fiecărei luni a anului/durata normală a timpului de lucru.(2) Cuantumul zilnic/orar al elementelor salariului lunar cuvenit polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se determină prin raportare la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă/durata normală a timpului de lucru, cu excepția situațiilor pentru care drepturile cuvenite sunt prevăzute a fi acordate pentru zile calendaristice.(3) Soldele lunare/salariile lunare ale personalului se plătesc o dată pe lună, în perioada stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, pentru luna precedentă.(4) Soldele lunare ale personalului militar, respectiv salariile lunare ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt confidențiale, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității.(5) Soldele lunare ale personalului militar în activitate, respectiv salariile lunare ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu pot fi urmărite decât în cazurile și în limitele prevăzute de reglementările în vigoare.(6) Pe timpul absențelor nejustificate de la unitate/serviciu nu se acordă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază și nici alte drepturi salariale.(7) În Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, structura financiară centrală, prin componenta organizațională specializată în domeniul salarizării, asigură îndeplinirea sarcinilor ordonatorului principal de credite din domeniile reglementării, implementării, coordonării metodologice, asistenței de specialitate, monitorizării și gestiunii sistemului de salarizare.(8) În Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Telecomunicații Speciale, alocarea și scoaterea la și de la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază și la și de la alte drepturi salariale se fac prin ordin de zi pe unitate.


    Articolul 87
    (1) Drepturile bănești stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu solda de bază sau solda lunară se vor calcula față de solda de funcție aflată în plată.(2) Drepturile bănești stabilite a fi acordate polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază se vor calcula față de salariul de funcție aflat în plată.


    Articolul 88
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 21 din prezenta lege, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă un spor de până la 100% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective și se determină pe baza raportului dintre baza de calcul și durata normală a timpului de lucru, iar condițiile de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.(3) Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.


    Articolul 89

    Acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinație în bugetele instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională.


    Articolul 90

    În aplicarea prezentei legi, instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională emit norme metodologice, aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.


    Articolul 91

    În caz de deces al personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, soția sau soțul supraviețuitor ori copiii, iar, în lipsa acestora, părinții, beneficiază de un ajutor egal cu 12 solde de funcție/salarii de funcție, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere/încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedați.


    Articolul 92
    (1) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care dețin grad didactic și își desfășoară activitatea în instituții militare de învățământ sau în instituții de învățământ pentru formarea polițiștilor ori în instituții de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - personal de specialitate medico-sanitar - din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care este încadrat, pot opta, în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut, pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deținut.(2) Pensia și alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor încadrate, potrivit legii.


    Articolul 93

    Drepturile specifice prevăzute la art. 20, 32, 33, 34 și art. 45 alin. (2)-(5) din prezenta anexă nu se iau în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25 alin. (2) din prezenta lege.
    (la 31-03-2018, Articolul 93 din Sectiunea a 11-a , Capitolul II , Anexa nr. VI a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )


    Anexa nr. VII

    Reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului

    Capitolul I Salarii de bază

    Articolul 1

    Salariile de bază ale personalului de execuție din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului sunt diferențiate după nivelul studiilor.

    Nivelul studiilor





    Salariul de bază
    - lei

    Coeficient



    Anul 2022

    minim

    maxim*)

    minim

    maxim*)

    Studii superioare

    3950

    6909

    1,58

    2,76

    Studii superioare de scurtă durată

    3850

    5324

    1,54

    2,13

    Studii postliceale

    3700

    5200

    1,48

    2.08

    Studii medii

    3500

    5162

    1,40

    2,06

    Studii generale

    2500

    4813

    1,00

    1,93

    *) Salariul de bază prevăzut la nivelul maxim cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.


    Articolul 2

    Salariile de bază ale personalului de execuție din instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administrației publice locale, sunt diferențiate după nivelul studiilor.

    Nivelul studiilor





    Salariul de bază
    - lei

    Coeficient



    Anul 2022

    minim

    maxim*)

    minim

    maxim*)

    Studii superioare

    3950

    6024

    1,58

    2.41

    Studii superioare de scurtă durată

    3850

    5162

    1,54

    2,06

    Studii postliceale

    3700

    5050

    1,48

    2,02

    Studii medii

    3500

    4938

    1,40

    1,98

    Studii generale

    2500

    4750

    1,00

    1,90

    *) Salariul de bază prevăzut la nivelul maxim cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.


    Articolul 3

    – Salariile de bază ale funcțiilor de conducere din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 1 din prezenta anexă sunt stabilite pe două grade, astfel:

    Funcția





    Salariul de bază*)
    - lei

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Director general

    8949

    10880

    3,58

    4,35

    Director general adjunct

    8774

    10002

    3,51

    4,00

    Director

    8774

    10002

    3,51

    4,00

    Director adjunct, inginer-șef,
    contabil-șef


    8423


    9651


    3,37


    3,86

    Șef serviciu, șef secție, șef filială

    7721

    8949

    3,09

    3,58

    Șef birou, șef atelier, șef oficiu,
    șef sector


    7100


    7500


    2,84


    3,00

    *) Salariul de bază cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.


    Articolul 4

    – Salariile de bază ale funcțiilor de conducere din instituțiile publice prevăzute la art. 2 din prezenta anexă sunt stabilite pe două grade, astfel:

    Funcția





    Salariul de bază*)
    - lei

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    Director general

    7546

    8423

    3,02

    3,37

    Director general adjunct

    7282

    8247

    2,91

    3,30

    Director

    7282

    8247

    2,91

    3,30

    Director adjunct, inginer-șef,
    contabil-șef


    7019


    8072


    2,81


    3,23

    Șef serviciu, șef secție, șef filială

    6229

    7546

    2,49

    3,02

    Șef birou, șef atelier, șef oficiu,
    șef sector


    6000


    6500


    2,40


    2,60

    *) Salariul de bază cuprinde sporul de vechime în muncă la nivel maxim.


    Articolul 5

    Salariile de bază ale conducătorilor din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului se stabilesc de către persoanele împuternicite să numească aceste persoane.


    Articolul 6

    Salariile de bază ale conducătorilor din instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administrației publice locale, se stabilesc de către persoanele împuternicite să numească aceste persoane.


    Articolul 7

    Pentru personalul de execuție, nivelul individual al salariilor de bază se stabilește de către conducătorul autorității sau instituției publice finanțate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanțelor profesionale stabilite de către acesta.


    Articolul 8

    Echivalarea funcțiilor specifice utilizate în prezentul capitol cu funcțiile prevăzute în anexele la prezenta lege se face de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la solicitarea ordonatorului principal de credite.


    Capitolul II Sporuri și alte drepturi

    Articolul 9

    Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile și indemnizațiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat.


    Articolul 10

    Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar și de sporuri specifice pentru condiții de muncă, după cum urmează:
    a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    (la 20-04-2019, Litera a) din Articolul 10 , Capitolul II , Anexa nr. VII a fost modificată de Punctul 13, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )

    b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază;
    d) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază;
    e) pentru siguranța navigației, siguranța feroviară, siguranța rutieră și siguranța aeronautică, un spor de până la 20% din salariul de bază.


    Articolul 11

    Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază și de celelalte drepturi aplicabile personalului din administrația publică centrală, respectiv locală, în funcție de subordonare.


    Articolul 12

    Drepturile de natură salarială ale personalului încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt stabilite de către ordonatorul de credite, cu încadrarea strictă în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit potrivit legii, prin bugetul de venituri și cheltuieli.


    Anexa nr. VIII

    FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „ADMINISTRAȚIE“


    Capitolul I

    A. Salarizarea funcționarilor publiciI. Salarii pentru administrația publică centrală
    a) Funcții corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

    Nr.
    crt.




    Funcția





    Nivelul
    studiilor




    Funcții publice de stat*)

    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Secretar general

    S

    12722

    13512

    5,09

    5,40

    2

    Secretar general adjunct/
    comisar general

    S

    11933

    12985

    4,77

    5,19

    3

    Șef departament

    S

    10880

    12459

    4,35

    4.98

    4

    Inspector guvernamental

    S

    7282

    9651

    2,91

    3,86

    NOTĂ:1. Gradul I al funcției de secretar general și secretar general adjunct se utilizează, de regulă, la nivelul autorităților și instituțiilor publice din subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din administrația publică centrală.2. Gradul II al funcției de secretar general și secretar general adjunct se utilizează la nivelul autorităților și instituțiilor publice care sunt ordonatori principali de credite din administrația publică centrală și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Institutul Național de Statistică și altele asemenea, cu un grad ridicat de complexitate a activității, stabilite de către ordonatorii principali de credite.

    b) Funcții corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din aparatul de lucru al Parlamentului


    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor


    Salariul
    de bază -
    lei


    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Secretar general

    S

    17560

    7,02

    2

    Secretar general adjunct

    S

    16530

    6,61

    3

    Șef departament, director general

    S

    13420

    5,37

    NOTĂ:1. Salariul de bază de la nr. crt. 1 se aplică și funcției de secretar general al Curții Constituționale.2. Salariul de bază de la nr. crt. 3 se aplică și funcției de reprezentant permanent al Camerei Deputaților/Senatului pe lângă Parlamentul European.3. Salariile de bază cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    (la 31-03-2018, Nota de la litera b) din Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    c) Funcții publice de conducere

    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor






    Funcții publice de stat*)

    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1


    Director general, inspector de stat șef, inspector
    general de stat, controlor financiar șef, comisar
    general prim-adjunct

    S


    11406


    12459


    4,56


    4,98


    2



    Director general adjunct, inspector de stat șef
    adjunct, inspector general de stat adjunct,
    controlor financiar șef adjunct, comisar general
    adjunct

    S



    10880



    11933



    4,35



    4,77



    3



    Director, șef compartiment, inspector șef, comisar
    șef divizie, șef sector la Consiliul Legislativ,
    comisar șef secție, director executiv, trezorier
    șef, șef administrație financiară

    S



    10880



    11933



    4,35



    4,77



    4





    Director adjunct, contabil șef, inginer șef,
    inspector șef adjunct, șef sector, comisar șef
    adjunct, comisar șef secție divizie, director
    executiv adjunct, trezorier șef adjunct, șef
    administrație financiară adjunct, comisar șef
    secție adjunct, șef birou vamal

    S





    10178





    11055





    4,07





    4,42





    5

    Șef serviciu, comisar șef divizie secție,
    șef secție

    S

    10002

    10880

    4,00

    4,35

    6

    Șef birou, șef oficiu

    S

    8247

    9125

    3,30

    3,65

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    Salariul de bază de la nr. crt. 6 se aplică și funcției de șef birou - personal contractual din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului.
    (la 20-04-2019, Nota de la litera c) din Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 14, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )

    d) Funcții publice generale de execuție

    Nr.
    crt.





    Funcția, gradul profesional






    Nivelul
    studiilor





    Funcții publice de stat*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1





    Auditor,
    grad profesional superior


    S


    6844


    2,74

    grad profesional principal

    S

    5966

    2,39

    grad profesional asistent

    S

    5008

    2,00

    2








    Consilier, consilier juridic, expert,
    inspector;
    grad profesional superior



    S



    6580



    2,63

    grad profesional principal

    S

    5791

    2,32

    grad profesional asistent

    S

    4647

    1,86

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Referent de specialitate;
    grad profesional superior


    SSD


    4647


    1,86

    grad profesional principal

    SSD

    4173

    1.67

    grad profesional asistent

    SSD

    4087

    1,63

    grad profesional debutant

    SSD

    3850

    1,54

    4







    Referent;
    grad profesional superior


    M


    4259


    1,70

    grad profesional principal

    M

    3950

    1,58

    grad profesional asistent

    M

    3850

    1,54

    grad profesional debutant

    M

    3610

    1,44

    e) Funcții publice specifice de execuție

    Nr.
    crt.





    Funcția






    Nivelul
    studiilor





    Funcții publice de stat*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1

    Consilier parlamentar

    S

    6580

    2,63

    2

    Expert parlamentar

    S

    5791

    2,32

    3

    Consultant parlamentar

    S

    4647

    1,86

    4

    Șef cabinet

    S

    4647

    1,86

    5

    Șef cabinet, referent, stenodactilograf

    SSD

    4259

    1,70

    6

    Șef cabinet, referent, stenodactilograf

    PL

    4173

    1,67

    7

    Șef cabinet, referent, stenodactilograf

    M

    3950

    1,58

    8


    Controlor delegat al Ministerului Finanțelor
    Publice,
    grad profesional superior


    S


    6580


    2,63

    9








    Inspector vamal, inspector de muncă, inspector
    social, expert coordonator
    grad profesional superior


    S


    6580


    2,63

    grad profesional principal

    S

    5791

    2,32

    grad profesional asistent

    S

    4647

    1,86

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    10







    Comisar,
    grad profesional superior


    S


    6580


    2,63

    grad profesional principal

    S

    5791

    2,32

    grad profesional asistent

    S

    4647

    1,86

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    11







    Comisar, agent vamal
    grad profesional superior


    SSD


    4647


    1,86

    grad profesional principal

    SSD

    4173

    1,67

    grad profesional asistent

    SSD

    4087

    1,63

    grad profesional debutant

    SSD

    3850

    1,54

    12







    Comisar, controlor vamal, casier trezorier
    grad profesional superior


    M


    4259


    1,70

    grad profesional principal

    M

    3950

    1,58

    grad profesional asistent

    M

    3850

    1,54

    grad profesional debutant

    M

    3610

    1,44

    13








    Consilier evaluare-examinare, expert evaluare-
    examinare
    grad profesional superior


    S


    6580


    2,63

    grad profesional principal

    S

    5791

    2,32

    grad profesional asistent

    S

    4647

    1,86

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    14







    Analist evaluare-examinare;
    grad profesional superior


    S


    5528


    2,21

    grad profesional principal

    S

    5212

    2,08

    grad profesional asistent

    S

    4561

    1,82

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    NOTĂ:1. Nivelul de salarizare al funcțiilor de la nr. crt. 1-7 se utilizează și pentru funcțiile de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului și Administrației Prezidențiale.2. Echivalarea salarială a funcțiilor potrivit pct. 1, din cadrul Secretariatului General al Guvernului și Administrației Prezidențiale, se face prin act administrativ al ordonatorului principal de credite.
    (la 31-03-2018, Litera e) din Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost completata de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    f) Funcții publice specifice de manager public

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariul
    de bază -
    lei
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Manager public,
    grad profesional superior

    S

    8750

    3,50


    grad profesional principal

    S

    8000

    3,20


    grad profesional asistent

    S

    7500

    3,00

    (la 31-03-2018, Tabelul de la litera f), punctul I, litera A, Capitolul I din Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    *) Funcții publice de stat, stabilite și avizate potrivit legii în cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, al Parlamentului, al Guvernului, al ministerelor, al Academiei Române, al Avocatului Poporului, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, al Consiliului Național al Audiovizualului, al Consiliului Legislativ, al Casei Naționale de Pensii Publice, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, al Inspecției Muncii, al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și structurilor subordonate, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și structurilor subordonate, al Autorității pentru Reformă Feroviară, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și unităților subordonate, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, organismele intermediare pentru programe operaționale, precum și pentru funcțiile publice corespunzătoare înalților funcționari publici din cadrul instituției prefectului.
    (la 31-03-2018, Nota de subsol *) de la Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    (la 13-04-2018, sintagma: al Agenției Naționale pentru Reformă Fiscală și a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 13 aprilie 2018 )
    NOTĂ:1. Pentru personalul de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale și al Secretariatului General al Guvernului, care desfășoară activități de reprezentare a interesului instituțiilor statului în relația cu terții, se acordă o majorare de 15% a salariului de bază.
    (la 31-03-2018, Punctul 1. din Nota, Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    2. Pentru personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale, se acordă o majorare de 15% a salariului de bază. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Majorarea nu se acordă personalului asimilat din punct de vedere al salarizării cu aceste categorii de personal.3. Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepția celor prevăzuți la pct. 1 și 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Punctul 3. din Litera f) , Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    4. Majorările prevăzute la pct. 1-3, precum și cele prevăzute la art. 16 și 17 din prezenta lege nu se pot acorda cumulat aceleiași persoane.4^1. Salariile de bază prevăzute la lit. c) și d) se aplică și personalului din cadrul Gărzilor Forestiere.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 5, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    4^2. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 5, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    4^3. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.
    (la 12-02-2020, Nota de la Punctul I. din Litera A., Capitolul I, Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 1, Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020 )
    Notă
    Art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 106 din 12 februarie 2020, prevede:
    Articolul IX
    Începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru personalul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice se aplică în mod corespunzător prevederile art. 45 din Legea nr. 5/2020 - Legea bugetului de stat pe anul 2020.
    5. Salariile de bază prevăzute la lit. d)-f) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.6. Salariile de bază prevăzute la lit. c), majorate conform pct. 3, se aplică și funcțiilor de conducere din cadrul Secretariatului general al Curții Constituționale.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul I. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    II. Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale
    a) Funcții publice de conducere

    Nr. crt.

    Funcția

    Nivelul studiilor

    Funcții publice teritoriale**)

    Salariul de bază - lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1.

    Director general, comisar general prim-adjunct

    S

    8375

    9283

    3,35

    3,71

    2.

    Director general adjunct, inspector de stat șef adjunct, inspector general de stat adjunct, comisar general adjunct

    S

    7871

    8678

    3,15

    3,47

    3.

    Director, șef compartiment, inspector-șef, comisar șef divizie, comisar șef secție, director executiv

    S

    7871

    8678

    3,15

    3,47

    4.

    Director adjunct, contabil-șef, inginer-șef, inspector-șef adjunct, șef sector, comisar-șef adjunct, comisar-șef secție divizie, director executiv adjunct, comisar șef secție adjunct

    S

    7568

    8375

    3,03

    3,35

    5.

    Șef serviciu, comisar șef divizie secție

    S

    7164

    7871

    2,87

    3,15

    6.

    Șef birou, șef oficiu

    S

    6861

    7568

    2,74

    3,03

    (la 31-03-2018, Tabelul de la Litera a) , Punctul II. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții publice generale de execuție


    Nr.
    crt.






    Funcția, gradul profesional







    Nivelul
    studiilor





    Funcții publice
    teritoriale **)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1





    Auditor,
    grad profesional superior


    S


    5008


    2,00

    grad profesional principal

    S

    4733

    1,89

    grad profesional asistent

    S

    4345

    1,74

    2








    Consilier, consilier juridic, expert,
    inspector;
    grad profesional superior



    S



    4905



    1,96

    grad profesional principal

    S

    4561

    1,82

    grad profesional asistent

    S

    4216

    1,69

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Referent de specialitate
    grad profesional superior


    SSD


    4216


    1,69

    grad profesional principal

    SSD

    4130

    1,65

    grad profesional asistent

    SSD

    3950

    1,58

    grad profesional debutant

    SSD

    3850

    1,54

    4







    Referent;
    grad profesional superior


    M


    4087


    1,63

    grad profesional principal

    M

    3900

    1,56

    grad profesional asistent

    M

    3750

    1,50

    grad profesional debutant

    M

    3610

    1,44

    c) Funcții publice specifice de execuție


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Funcții publice
    teritoriale **)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1








    Inspector de muncă, inspector social,
    expert coordonator
    grad profesional superior



    S



    4905



    1,96

    grad profesional principal

    S

    4561

    1,82

    grad profesional asistent

    S

    4216

    1,69

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    2







    Comisar
    grad profesional superior


    S


    4905


    1,96

    grad profesional principal

    S

    4561

    1,82

    grad profesional asistent

    S

    4216

    1,69

    grad profesional debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Comisar
    grad profesional superior


    SSD


    4216


    1,69

    grad profesional principal

    SSD

    4130

    1,65

    grad profesional asistent

    SSD

    3950

    1,58

    grad profesional debutant

    SSD

    3850

    1,54

    4







    Comisar
    grad profesional superior


    M


    4087


    1,63

    grad profesional principal

    M

    3900

    1,56

    grad profesional asistent

    M

    3750

    1,50

    grad profesional debutant

    M

    3610

    1,44

    **) Funcții publice teritoriale stabilite și avizate potrivit legii din cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și din structurile teritoriale ale Academiei Române.

    NOTĂ:1. În compartimentul Inspecție și Pază Ecologică al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării va fi utilizată funcția de inspector ecolog în locul funcției de consilier, pentru cei cu studii superioare, respectiv funcția de agent ecolog în locul funcției de referent, pentru cei cu studii medii, fiind salarizați în mod corespunzător la nivelul funcției înlocuite.2. Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale și Ministerului Muncii și Justiției Sociale beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Punctul 2. din Notă, Punctul II. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    3. Majorarea prevăzută la pct. 2, precum și majorările prevăzute la art. 16 și 17 din prezenta lege nu se pot acorda cumulat aceleiași persoane.4. Salariile de bază prevăzute la lit. b) și c) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    III. Nomenclatorul și ierarhia funcțiilor publice din administrația publică locală ***)
    a) Funcții publice de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    1

    Secretar al unității administrativ-teritoriale


    2

    Director general*1)

    S

    3

    Arhitect-șef*2)

    S

    4

    Director general adjunct

    S

    5

    Director, șef compartiment, director executiv

    S

    6

    Director adjunct, contabil șef, inginer șef, șef sector,
    director executiv adjunct


    S

    7

    Șef serviciu, arhitect șef la nivel oraș

    S

    8

    Șef birou, șef oficiu

    S

    *1) Funcția publică locală se utilizează, în condițiile legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică locală cu un număr de minimum 150 de posturi.
    *2) Funcția publică locală se utilizează la nivelul municipiilor și județelor.
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții publice generale de execuție

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    1





    Auditor,
    grad profesional superior


    S

    grad profesional principal

    S

    grad profesional asistent

    S

    2







    Consilier, consilier juridic, expert, inspector;
    grad profesional superior


    S

    grad profesional principal

    S

    grad profesional asistent

    S

    grad profesional debutant

    S

    3







    Referent de specialitate;
    grad profesional superior


    SSD

    grad profesional principal

    SSD

    grad profesional asistent

    SSD

    grad profesional debutant

    SSD

    4







    Referent;
    grad profesional superior


    M

    grad profesional principal

    M

    grad profesional asistent

    M

    grad profesional debutant

    M

    ***) Funcții publice locale, stabilite și avizate potrivit legii în cadrul aparatului de specialitate al primarilor municipiilor, orașelor și comunelor și al instituțiilor înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale.
    NOTĂ:
    Salariul de bază individual al administratorului public se stabilește de către primar, președintele consiliului județean sau primarul general al municipiului București, în condițiile legii, în funcție de tipul unității administrativ-teritoriale și de atribuțiile stabilite în fișa postului, între limite, astfel: limita minimă este nivelul salariului de bază al secretarului unității administrativ-teritoriale, iar limita maximă este indemnizația viceprimarului, a vicepreședintelui consiliului județean sau a viceprimarului municipiului București, după caz, care cuprinde și majorarea prevăzută la art. 16 alin. (2).
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul III. , Litera A. , Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    B. Reglementări specifice funcționarilor publici

    Articolul 1
    (1) Funcționarii publici beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților funcționarilor publici, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 2

    Funcționarii publici care, în condițiile legii, exercită temporar o funcție publică de conducere sau o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici au dreptul la salariul de bază corespunzător funcției publice pe care o exercită cu caracter temporar.


    Articolul 3

    Funcționarii publici care ocupă o altă funcție publică prin mutare în cadrul altui compartiment sau prin transfer beneficiază de salariul de bază corespunzător funcției publice pe care o ocupă prin modificarea raporturilor de serviciu.


    Articolul 4
    (1) Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere care solicită mutarea într-o funcție publică de conducere sau, după caz, de execuție vacantă pentru care îndeplinesc condițiile specifice au dreptul la salariul de bază pentru funcția publică în care vor fi numiți.(2) Funcționarii publici de conducere care ocupă, ca urmare a reorganizării, funcții publice de conducere de nivel inferior sau, după caz, de execuție au dreptul la salariul de bază pentru funcția publică în care vor fi numiți.


    Articolul 5

    Funcționarii publici care absolvă studii universitare de licență, în domeniul de activitate al autorității sau instituției publice, încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior, se numesc, în condițiile legii, într-o funcție publică de execuție care să le asigure cel puțin salariul de bază avut din clasa corespunzătoare studiilor absolvite, păstrându-și gradația avută la data promovării.


    Articolul 6
    (1) Funcționarii publici redistribuiți au dreptul la salariul de bază pentru funcția publică în care vor fi redistribuiți.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici reintegrați, dacă prin hotărârea judecătorească definitivă nu se prevede altfel.


    Articolul 7
    (1) Funcționarii publici au următoarele drepturi prevăzute de alte acte normative, al căror cuantum se suportă de la bugetul de stat, bugetul local sau, după caz, de la bugetul de asigurări sociale:
    a) indemnizațiile stabilite pentru activități suplimentare la care sunt desemnați să participe în cadrul unor comisii organizate în condițiile legii;
    b) alte drepturi care nu sunt de natură salarială, stabilite în condițiile legii.
    (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă în condițiile și limitele prevăzute în actele normative prin care sunt reglementate.


    Articolul 8
    (1) Funcționarii publici din administrația publică locală cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei «Delta Dunării» prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei «Delta Dunării», cu modificările ulterioare, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază.(2) Mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților. Sporul de izolare nu se ia în calcul
    la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25.
    (3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.
    (la 07-12-2018, Litera B. din Capitolul I , Anexa nr. VIII a fost completata de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 04 decembrie 2018 )


    Capitolul II

    A. Salarizarea personalului contractual din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală - consilii, primării și servicii publice din subordinea acestoraI. Salarii pentru administrația publică centrală1. Salarii de bază pentru funcții de specialitate
    a) Funcții de conducere


    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Administrația publică centrală de
    specialitate *)

    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Secretar general

    S

    11406

    12884

    4,56

    5,15

    2

    Secretar general adjunct

    S

    10880

    11406

    4,35

    4.56

    3

    Șef departament

    S

    9476

    11055

    3,79

    4,42

    4

    Director general, inspector de stat șef,
    inspector general

    S

    9476

    11055

    3,79

    4,42

    5

    Director general adjunct, inspector de stat șef
    adjunct, inspector general adjunct

    S

    8774

    10529

    3,51

    4,21

    6

    Director, inspector șef, șef sector, șef
    compartiment

    S

    8774

    10529

    3,51

    4,21

    7

    Director adjunct, inspector șef adjunct, contabil șef, inginer șef

    S

    8700

    10002

    3,48

    4,00

    8

    Șef serviciu, șef secție, președinte federație

    S

    8247

    9476

    3,30

    3,79

    9

    Șef birou, șef atelier, șef laborator, șef oficiu,
    secretar general federație

    S

    7546

    8072

    3,02

    3,23

    (la 07-12-2018, Nr. crt. 7, Litera a), Subpunctul 1, litera A, Capitolul II din Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 04 decembrie 2018 )

    NOTĂ:1. Salariile de bază stabilite pentru funcțiile prevăzute pentru administrația publică centrală de specialitate se utilizează și pentru salarizarea funcțiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituții centrale.2. Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1





    Auditor
    gradul IA


    S


    5528


    2,21

    gradul I

    S

    5212

    2,08

    gradul II

    S

    4345

    1,74

    2









    Consilier, expert, inspector de specialitate,
    revizor contabil, arhitect, referent de
    specialitate, inspector casier
    gradul IA




    S




    5315




    2,13

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4259

    1,70

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Consilier juridic
    gradul IA


    S


    5315


    2,13

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4259

    1,70

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4










    Tehnician-economist, secretar superior,
    interpret relații, interpret profesional,
    conductor arhitect, inspector, referent,
    subinginer, arhivist;
    gradul IA





    SSD





    4259





    1,70

    gradul I

    SSD

    4173

    1,67

    gradul II

    SSD

    4087

    1,63

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    5







    Referent, inspector, referent casier
    treapta IA


    M


    4130


    1,65

    treapta I

    M

    3950

    1,58

    treapta II

    M

    3850

    1,54

    debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2. Funcții specifice unor ministere2.1. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat
    Salarii de bază pentru personalul care îndeplinește funcții specifice comerțului exterior și cooperării economice
    a) Funcții de conducere


    Nr.
    crt.







    Funcția








    Nivelul
    studiilor






    Administrația publică centrală de
    specialitate *)

    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director general cu rang diplomatic

    S

    11406

    12459

    4,56

    4,98

    2

    Director general adjunct, director de cabinet cu
    rang diplomatic


    S


    10880


    11933


    4,35


    4,77

    3

    Director cu rang diplomatic

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    4

    Director adjunct cu rang diplomatic

    S

    10178

    11055

    4,07

    4,42

    5

    Șef serviciu cu rang diplomatic

    S

    10002

    10880

    4,00

    4,35

    6

    Șef birou cu rang diplomatic

    S

    8247

    9125

    3,30

    3,65

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1

    Ministru consilier

    S

    8774

    3,51

    2

    Consilier economic

    S

    8247

    3,30

    3





    Secretar economic
    I


    S


    7721


    3,09

    II

    S

    7282

    2,91

    III

    S

    6229

    2,49

    4

    Atașat economic

    S

    5791

    2,32

    5







    Referent transmitere
    I


    M


    4216


    1,69

    II

    M

    4173

    1,67

    III

    M

    4130

    1,65

    debutant

    M

    3550

    1,42

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.2. Ministerul Tineretului și Sportului


    Nr.
    crt.




    Funcția





    Nivelul
    studiilor
    **)


    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient



    Funcții de execuție pe grade profesionale

    Anul 2022


    1








    Instructor sportiv, referent
    sportiv;
    gradul I






    4388



    1,76

    gradul II


    3900

    1,56

    gradul III


    3750

    1,50

    debutant


    3550

    1,42

    **) Nivelul studiilor și condițiile de ocupare a funcțiilor se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului și sportului.
    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.3. Ministerul Afacerilor Interne
    Funcții specifice Arhivelor Naționale


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022


    a) Funcții de execuție pe grade profesionale



    1







    Arhivist
    gradul IA


    S


    5315


    2,13

    gradul I

    S

    5008

    2,00

    gradul II

    S

    4259

    1,70

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2







    Arhivist
    gradul IA


    SSD


    4259


    1,70

    gradul I

    SSD

    4173

    1,67

    gradul II

    SSD

    4087

    1,63

    debutant

    SSD

    3850

    1,54



    b) Funcții de execuție pe trepte
    profesionale





    3







    Arhivar
    IA


    M


    4130


    1,65

    I

    M

    3950

    1,58

    II

    M

    3850

    1,54

    debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.4. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene
    Funcții specifice Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.




    Funcția





    Nivelul
    studiilor




    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director general

    S

    11406

    12459

    4,56

    4,98

    2

    Director general adjunct

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    3

    Director instituție subordonată

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    4

    Director adjunct instituție subordonată

    S

    10178

    11055

    4,07

    4,42

    5

    Director direcție

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    6

    Șef serviciu

    S

    10002

    10880

    4,00

    4,35

    7

    Șef birou

    S

    8247

    9125

    3,30

    3,65

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Consilier al directorului general

    S

    6580

    2,63

    2







    Consilier
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Consilier juridic
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4

    Auditor
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    5





    Registrator de carte funciară
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    6







    Asistent registrator principal
    gradul IA


    S


    5966


    2,39

    gradul I

    S

    5110

    2,04

    gradul II

    S

    4216

    1,69

    debutant

    S

    3950

    1,58

    7







    Specialist GIS/IT
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    debutant

    S

    3950

    1,58

    7







    Consilier cadastru
    gradul IA


    S


    6580


    2,63

    gradul I

    S

    5791

    2,32

    gradul II

    S

    4647

    1,86

    debutant

    S

    3950

    1,58

    9







    Subinginer cadastru
    gradul IA


    SSD


    4216


    1,69

    gradul I

    SSD

    4130

    1,65

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    10







    Subinginer
    gradul IA


    SSD


    4216


    1,69

    gradul I

    SSD

    4130

    1,65

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    11







    Asistent registrator
    treapta IA


    M


    3950


    1,58

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    12







    Tehnician cadastru
    treapta IA


    M


    3950


    1,58

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    13







    Referent
    treapta IA


    M


    3950


    1,58

    treapta I

    M

    3850

    1,54

    treapta II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    14


    Arhivar

    M

    3750

    1,50

    Arhivar debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:1. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    (la 31-03-2018, Punctul 1. din Nota de la Litera b) , Subpunctul 2.4. , Punctul 2. , Punctul I. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    2. Personalul prevăzut la lit. a) și b) beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Punctul 2. din Litera b) , Subpunctul 2.4. , Punctul 2. , Punctul I. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    3. Majorarea prevăzută la pct. 2, precum și majorările prevăzute la art. 16 și 17 din prezenta lege nu se pot acorda cumulat aceleiași persoane.
    2.5. Ministerul Sănătății


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022



    a) Funcții de execuție pe grade profesionale



    1

    Asistent-șef

    S

    6580

    2,63

    2

    Asistent-șef

    SSD

    4647

    1,86



    b) Funcții de execuție pe trepte
    profesionale





    3

    Asistent-șef

    PL

    4475

    1,79

    4

    Asistent-șef

    M

    4302

    1,72

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.6. Consilieri pentru afaceri europene din autorități și instituții publice


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1

    Consilier pentru afaceri europene*)

    S

    6580

    2,63

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.7. Funcții specifice din aparatul propriu și din unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice


    Nr.
    crt.






    Funcția







    Nivelul
    studiilor





    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient


    Anul 2022


    1




    Casier trezorier, I

    M

    3950

    1,58

    Casier trezorier, II

    M;G

    3850

    1,54

    Casier trezorier; debutant

    M;G

    3610

    1,44

    2


    Agent fiscal

    M;G

    3850

    1,54

    Agent fiscal debutant

    M;G

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.8. Cabinetul demnitarului și serviciile Parlamentului

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Administrația publică
    centrală de specialitate*)

    Salariile de
    bază - lei
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Director de cabinet

    S

    6844

    2,74

    2

    Consilier

    S

    6580

    2,63

    3

    Expert

    S

    5791

    2,32

    4

    Consultant

    S

    4647

    1,86

    5

    Șef cabinet

    S

    4647

    1,86

    6

    Șef cabinet, referent,
    stenodactilograf

    SSD

    4259

    1,70

    7

    Șef cabinet, referent,
    stenodactilograf

    PL

    4173

    1,67

    8

    Șef cabinet, referent,
    stenodactilograf

    M

    3950

    1,58

    9

    Secretar cabinet, secretar
    dactilograf, curier personal (șofer)

    M

    3850

    1,54

    *) Aparatul de lucru al: Administrației Prezidențiale, al Parlamentului, al Guvernului, al ministerelor, al Academiei Române, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curții Constituționale, al Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, al Consiliului Național al Audiovizualului, al Consiliului Legislativ, al Casei Naționale de Pensii Publice, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, al Inspecției Muncii, al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și structurilor subordonate, al Autorității pentru Reformă Feroviară, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și unităților subordonate, Avocatului Poporului, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Consiliului Național al Audiovizualului, Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Consiliului Economic și Social, Autorității Electorale Permanente, organismelor intermediare pentru programe operaționale, altor organe centrale de specialitate.
    NOTĂ:1. Funcțiile din cabinetul demnitarului se utilizează și pentru cancelaria prefectului.1^1. Nivelul de salarizare al funcțiilor de la nr. crt. 2-8 se utilizează și pentru funcțiile de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului și Administrației Prezidențiale.
    (la 31-03-2018, Punctul 2.8. din Punctul 2. , Punctul I. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    1^2. Echivalarea salarială a funcțiilor potrivit pct. 1, din cadrul Secretariatului General al Guvernului și Administrației Prezidențiale, se face prin act administrativ al ordonatorului principal de credite.
    (la 31-03-2018, Punctul 2.8. din Punctul 2. , Punctul I. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    2. Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2.9. Nomenclatorul și ierarhia funcțiilor din cabinetele parlamentare utilizate în circumscripțiile electorale^1)

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    1

    Consilier

    S

    2

    Expert

    S

    3

    Consultant

    S

    4

    Șef cabinet, referent

    S, SSD, PL, M

    5

    Curier personal (șofer)

    M, G
    Notă
    ^1) Nivelul minim și maxim al salariilor de bază se stabilesc și se aprobă prin hotărâre a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, având ca limită minimă salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar ca limită maximă salariul de bază al funcției echivalente utilizate în cabinetul demnitarului.

    NOTĂ:1. Pentru personalul de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale și al Secretariatului General al Guvernului, care desfășoară activități de reprezentare a interesului instituțiilor statului în relația cu terții, se acordă o majorare de 15% a salariului de bază.
    (la 31-03-2018, Punctul 1. din Nota de la Punctul I. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    2. Pentru personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale, se acordă o majorare de 15% a salariului de bază. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Majorarea nu se acordă personalului asimilat din punct de vedere al salarizării cu aceste categorii de personal.3. Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și din serviciile Parlamentului, cu excepția celui prevăzut la pct. 1 și 2, precum și cu excepția personalului prevăzut la cap. II lit. A pct. I subpct. 2.4 din prezenta anexă, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Punctul 3. din Nota de la Punctul I. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    4. Majorările prevăzute la pct. 1-3, precum și cele prevăzute la art. 16 și 17 din prezenta lege nu se pot acorda cumulat aceleiași persoane.5. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și personalului contractual din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul I, Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 6, Articolul II din LEGEA nr. 80 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    6. Prevederile pct. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător și personalului contractual din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.
    (la 12-02-2020, Nota de la Punctul I. din Litera A., Capitolul II, Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 2, Articolul VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2020 )
    Notă
    Art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 106 din 12 februarie 2020, prevede:
    Articolul IX
    Începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru personalul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice se aplică în mod corespunzător prevederile art. 45 din Legea nr. 5/2020 - Legea bugetului de stat pe anul 2020.
    II. Salarizarea personalului din autorități publice și agenții1. Salarii de bază ale personalului de specialitate din cadrul Curții de Conturi
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.




    Funcția





    Nivelul
    studiilor




    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director

    S

    13126

    13705

    5,25

    5,48

    2

    Director adjunct

    S

    11968

    13126

    4,79

    5,25

    3

    Șef serviciu/
    Șef oficiu regional de audit


    S


    11003


    11968


    4,40


    4,79

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.


    Funcția



    Nivelul
    studiilor


    Gradul



    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    1







    Auditor public extern, consilier juridic asimilat
    auditorului public extern, specialist informatică
    asimilat auditorului public extern, consilier din
    cabinetul demnitarului din cadrul Curții de
    Conturi a României și Autorității de Audit

    Superior
    Vechimea minimă în specialitate 12 ani

    S







    I

    7900

    3,16

    II

    7700

    3,08

    III



    7500



    3,00



    2







    Auditor public extern, consilier juridic asimilat
    auditorului public extern, specialist informatică
    asimilat auditorului public extern, consilier din
    cabinetul demnitarului din cadrul Curții de
    Conturi a României și Autorității de Audit

    Principal
    Vechimea minimă în specialitate 8 ani

    S







    I

    7400

    2,96

    II

    7100

    2,84

    III



    6950



    2,78



    3






    Auditor public extern, consilier juridic asimilat
    auditorului public extern, specialist informatică
    asimilat auditorului public extern, consilier din
    cabinetul demnitarului din cadrul Curții de
    Conturi a României și Autorității de Audit

    Vechimea minimă în specialitate 3 ani

    S






    I

    6852

    2,74

    II

    6563

    2,62

    III


    6370


    2,55


    NOTĂ:1. Prin vechime minimă în specialitate în sensul lit. b) se înțelege vechimea în funcții economice, juridice și de altă specialitate, cu studii superioare, necesară încadrării la Curtea de Conturi și în cadrul Autorității de Audit.2. La stabilirea vechimii minime în specialitate se va lua în calcul și jumătate din vechimea avută în funcții economice prevăzute cu studii medii, postliceale sau superioare de scurtă durată.3. Reglementările specifice personalului de specialitate din cadrul Curții de Conturi se regăsesc la lit. J din prezenta anexă.3^1. Personalul de specialitate din cadrul Curții de Conturi beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul 1. , Punctul II. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completata de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    4. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    2. Salariile de bază ale personalului din cadrul Consiliului Concurenței
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.


    Funcția



    Nivelul
    studiilor


    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Director general

    S

    13705

    5,48

    2

    Director

    S

    13126

    5,25

    3

    Director adjunct

    S

    12459

    4,98

    4

    Șef serviciu

    S

    11933

    4,77

    NOTĂ:
    Salariile de bază cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Inspector de concurență
    superior

    S

    7900

    3,16

    2

    Inspector de concurență
    principal

    S

    7328

    2,93

    3

    Inspector de concurență
    asistent

    S

    6852

    2,74

    4

    Inspector de concurență
    debutant

    S

    5008

    2,00

    (la 31-03-2018, Tabelul de la Litera b), Punctul 2, Punctul II, Litera A, Capitolul II din Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 16, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    NOTĂ:1. Vechimea în funcție pentru stabilirea salariilor de bază este vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției de inspector de concurență.2. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.3. Personalul Consiliului Concurenței care, prin natura muncii desfășurate, are acces la documente și informații care, potrivit legii, sunt clasificate beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate. Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, obținut potrivit legii.4. Pentru condiții de muncă vătămătoare, personalului Consiliului Concurenței i se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Locurile de muncă, categoriile de personal și condițiile de acordare a sporului se aprobă de ordonatorul principal de credite, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.5. Personalul Consiliului Concurenței beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 10%.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul 2. , Punctul II. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completata de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    3. Salarizarea personalului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.
    Funcția
    Nivelul
    studiilor
    Vechime în specialitate
    Salariile de bază
    - lei -
    Coeficient
    Anul 2022
    1 Director general S
    8 ani în funcții economice
    sau juridice
    124594,98
    2 Director S
    8 ani în funcții economice
    sau juridice
    119334,77
    3 Șef serviciu S
    8 ani în funcții economice
    sau juridice
    108804,35
    4 Șef compartiment S
    8 ani în funcții economice
    sau juridice
    91253,65

    (la 21-07-2019, Numărul curent 1 din tabelul din Litera a), Subpunctul 3, Punctul II., Litera A., Capitolul II, Anexa nr. VIII a fost modificat de Alineatul (5), Articolul 60, Capitolul XII din LEGEA nr. 129 din 11 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 18 iulie 2019 )
    NOTĂ:
    Salariile de bază cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Vechime în specialitate




    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1










    Analist financiar gradul I

    S

    8 ani în funcții economice
    sau juridice

    6844

    2,74

    Analist financiar gradul II

    S

    6 ani în funcții economice
    sau juridice

    6580

    2,63

    Analist financiar gradul III

    S

    4 ani în funcții economice
    sau juridice

    6229

    2,49

    Analist financiar gradul IV

    S

    2 ani în funcții economice
    sau juridice

    5966

    2,39

    2






    Asistent analist treapta I


    M


    7 ani în funcții auxiliare
    juridice, economice sau
    administrative

    4259


    1,70


    Asistent analist treapta II


    M


    4 ani în funcții auxiliare
    juridice, economice sau
    administrative

    3950


    1,58


    NOTĂ:1. Pentru activitatea informatică se pot angaja absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior în domeniile științelor exacte (matematică, informatică), științelor inginerești (calculatoare și tehnologia informației, electronică și telecomunicații, inginerie electrică, ingineria sistemelor) sau științe economice (cibernetică, statistică și informatică economică).2. Pentru activitatea în domeniul relațiilor internaționale se pot angaja în funcția de analist financiar și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior în domeniul limbilor străine/științelor administrative/comunicare, în funcție de necesități.3. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.4. Persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate. Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului vor fi stabilite de plenul Oficiului în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, obținut potrivit legii.5. Personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 10%.
    (la 31-03-2018, Nota de la Punctul 3. , Punctul II. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completata de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    4. Salarii de bază pentru funcții publice specifice din cadrul Agenției Naționale pentru Integritate
    a) Salarii de bază pentru funcțiile publice de conducere specifice

    Nr.
    crt.


    Funcția



    Nivelul
    studiilor


    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Secretar general

    S

    13512

    5,40

    2

    Director general

    S

    12459

    4,98

    3

    Director general adjunct

    S

    11933

    4,77

    4

    Director

    S

    11933

    4,77

    5

    Director adjunct

    S

    11055

    4,42

    6

    Șef serviciu

    S

    10880

    4,35

    7

    Șef birou

    S

    9125

    3,65

    NOTĂ:1. Salariile de bază cuprind sporurile de vechime în muncă la nivel maxim.2. Personalul din cadrul Agenției Naționale pentru Integritate care, prin natura muncii desfășurate, are acces la documente și informații clasificate, potrivit legii, beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate. Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Integritate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, obținut potrivit legii.

    b) Salarii de bază pentru funcții publice de execuție specifice

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1










    Inspector de integritate,
    grad profesional superior


    S


    6844


    2,74

    Inspector de integritate,
    grad profesional principal


    S


    6580


    2,63

    Inspector de integritate,
    grad profesional asistent


    S


    6229


    2,49

    Inspector de integritate,
    grad profesional debutant


    S


    3950


    1,58

    NOTĂ:1. Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege. 2. Personalul Agenției Naționale pentru Integritate beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Nota de la Litera b) din Punctul 4. , Punctul II. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    5. Salarizarea personalului din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
    a) Salarii de bază pentru funcții de conducere specifice

    Nr.
    crt.




    Funcția





    Nivelul
    studiilor




    Salariile de bază
    - lei -

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Șef departament

    S

    11055

    12459

    4,42

    4,98

    2

    Director general adjunct

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    3

    Director, șef sector audit

    S

    10880

    11933

    4,35

    4,77

    4

    Director adjunct

    S

    10178

    11055

    4,07

    4,42

    5

    Șef serviciu

    S

    10002

    10880

    4,00

    4,35

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Salarii de bază pentru funcții de execuție specifice:

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1

    Consilier de securitate a
    informațiilor *)

    S

    6580

    2,63

    2

    Referent de securitate a
    informațiilor

    PL

    4388

    1,76

    3

    Referent de securitate a
    informațiilor

    M

    4345

    1,74

    *) Se aplică și funcției de consilier juridic.
    NOTĂ:1. Persoanele care ocupă funcțiile de consilier și referent se reîncadrează pe funcțiile de consilier de securitate a informațiilor și, respectiv, referent de securitate a informațiilor.2. Personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat care, potrivit legii, gestionează informații clasificate, beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate, stabilit de conducerea instituției în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, conform prevederilor legale.3. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    6. Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
    Funcții specifice din aparatul propriu al administrației publice centrale, instituții subordonate și alte instituții din acest sistem6.1. Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate
    Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale

    Nr.
    crt.



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1


    Medic primar veterinar/
    Medic veterinar
    gradul I



    S



    6580



    2,63

    2

    Medic veterinar
    gradul II


    S


    5791


    2,32

    3

    Medic veterinar
    gradul III


    S


    4647


    1,86

    4

    Medic veterinar
    debutant


    S


    3950


    1,58

    5

    Inginer*), medic, chimist/biolog
    gradul IA


    S


    5966


    2,39

    6

    gradul I

    S

    5417

    2,17

    7

    gradul II

    S

    4388

    1,76

    8

    debutant

    S

    3950

    1,58

    9



    Subinginer, asistent veterinar,
    tehnician**), conductor tehnic,
    referent de specialitate;
    IA




    SSD




    4388




    1,76

    10

    I

    SSD

    4173

    1,67

    11

    II

    SSD

    3950

    1,58

    12

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    13


    Asistent veterinar, laborant,
    tehnician**), referent
    IA



    M



    4087



    1,63

    14


    Asistent veterinar, laborant,
    tehnician**), referent
    I



    M



    3900



    1,56

    15


    Asistent veterinar, laborant,
    tehnician**), referent
    II



    M



    3850



    1,54

    16


    Asistent veterinar, laborant,
    tehnician**), referent
    debutant



    M



    3610



    1,44

    17





    Șofer I - ambulanțe veterinare,
    autolaboratoare, mașini de
    dezinfecție, mașini de
    intervenție și alte mașini,
    conducător șalupă, motorist,
    marinar












    3850






    1,54

    18





    Șofer II - ambulanțe veterinare,
    autolaboratoare, mașini de
    dezinfecție, mașini de
    intervenție și alte mașini,
    conducător șalupă, motorist,
    marinar












    3750






    1,50

    19


    Agent veterinar, îngrijitor
    animale de experiență
    I



    M;G



    3800




    20

    Agent veterinar
    debutant


    M;G


    3610


    1,44

    21

    Îngrijitor animale de experiența
    II


    M;G


    3750


    1,50

    *) Specialitatea funcției de inginer este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității (medicină veterinară, industrie alimentară, agronomie, horticultură, zootehnie și altele). Cu același nivel sunt salarizate și funcțiile de medic, biolog, chimist, dacă persoanele încadrate pe aceste funcții desfășoară activitate în specialitatea funcției.
    **) Specialitatea funcției de tehnician este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității (medicină veterinară, industrie alimentară, agronomie, horticultură, zootehnie și altele). Cu același nivel sunt salarizate și funcțiile de tehnician, asistent, laborant, conductor tehnic în medicină, biologie sau chimie dacă persoanele încadrate pe aceste funcții desfășoară activitate în specialitatea funcției.
    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    6.2. Sporuri și alte drepturi
    Personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază și de următoarele categorii de sporuri și drepturi:
    a) Sporuri:1. Spor pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire și/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condițiilor specifice de desfășurare a activității - de până la 35%;2. Sporul pentru condiții deosebit de periculoase cum sunt TBC, bruceloză, gripa aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte zoonoze, pesta, febra aftoasă, leucoze și alte boli asemenea, anatomie patologică, necropsii și medicină legală, corespunzător activității efective desfășurate în aceste condiții, precum și corespunzător activității specifice din laboratoarele sanitare și pentru siguranța alimentelor - de până la 75%;3. Sporul de izolare și pentru condiții deosebite de muncă reprezentate de izolare datorată activității desfășurate în localități amplasate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu dificultate, în punctele de frontieră amplasate în afara localităților sau de activitatea desfășurată în condiții de radiații și altele asemenea stabilite de ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor - de până la 20%;4. Sporurile prevăzute la pct. 1 și la anexa nr. VIII cap. II lit. I art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane;5. Sporurile prevăzute la pct. 2 și anexa nr. VIII cap. II lit. I art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. b) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane;6. Sporurile prevăzute la pct. 3 și la anexa nr. VIII cap. II lit. I art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c) nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane;7. Sporurile prevăzute la pct. 1, respectiv pct. 2, și anexa nr. VIII cap. I lit. B art. 1 nu pot fi acordate cumulat aceleiași persoane.8. Cuantumul sporurilor se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
    b) Alte drepturi:1. (1) Personalul care își desfășoară activitatea în instituții sanitar-veterinare publice, personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care funcționează în alte instituții decât cele sanitar-veterinare poate fi integrat în instituții sanitar-veterinare publice, nominalizate prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.(2) Cadrele didactice prevăzute la alin. (1), cu excepția rezidenților, desfășoară activitate integrată prin cumul de funcții în baza unui contract individual de muncă cu 1/2 normă, în limita posturilor normate și vacante.(3) Cadrele didactice prevăzute la alin. (2), care au fost integrate o perioadă mai mare de 5 ani în unități sanitar-veterinare, la încetarea raporturilor de muncă cu unitățile de învățământ, își pot continua activitatea, cu normă întreagă, în unitățile sanitar-veterinare în care au fost integrate, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.2. (1) Munca prestată de personalul din cadrul administrației publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de până la 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.(2) Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.3. Personalul din cadrul administrației publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor beneficiază de sporurile și drepturile specifice domeniului de activitate, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții ca și personalul salarizat potrivit prezentei anexe.4. Pentru efectuarea prestațiilor în cadrul campaniilor de prevenire și combatere a unor epizootii sau a unor zoonoze deosebit de grave și altele asemenea, stabilite prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituțiile publice din sistemul sanitar-veterinar pot angaja personal sanitar-veterinar cu pregătire superioară, care se salarizează cu tarif orar.5. Personalul din cadrul administrației publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care își desfășoară activitatea în structurile de inspecție și control sau prin atribuțiile specifice contribuie în actul oficial de control, respectiv de inspector al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor beneficiază de majorarea salariului de bază cu 12,5%.
    c) Prevederile lit. a) și b) se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din aparatul propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și structurile subordonate acesteia.
    III. Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale
    Salarii de bază pentru funcții de specialitate
    a) Funcții de conducere

    Nr. crt.

    Funcția

    Nivelul studiilor

    Servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi*)

    Salariul de bază - lei

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1.

    Director general

    S

    8375

    9283

    3,35

    3,71

    2.

    Director general adjunct

    S

    7871

    8678

    3,15

    3,47

    3.

    Director, inspector-șef, șef sector, șef compartiment

    S

    7871

    8678

    3,15

    3,47

    4.

    Director adjunct, inspector-șef adjunct, contabil-șef, inginer-șef

    S

    7568

    8072

    3,02

    3,23

    5.

    Șef serviciu, șef secție

    S

    6861

    7568

    2,74

    3,03

    6.

    Șef birou, șef atelier, șef laborator, șef oficiu

    S

    6300

    6660

    2,52

    2,66

    (la 31-03-2018, Tabelul de la Litera a) , Punctul III. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale







    Nr.
    crt.









    Funcția










    Nivelul
    studiilor



    Servicii deconcentrate ale
    ministerelor și ale altor organe
    centrale de specialitate,
    prefecturi, consilii județene,
    municipii*)

    Salariile de bază
    - lei -
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1





    Auditor
    gradul IA


    S


    4819


    1,93

    gradul I

    S

    4561

    1,82

    gradul II

    S

    4216

    1,69

    2










    Consilier, expert, inspector
    de specialitate, revizor
    contabil, arhitect, referent
    de specialitate
    gradul IA





    S





    4733





    1,89

    gradul I

    S

    4475

    1,79

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Consilier juridic
    gradul IA


    S


    4733


    1.89

    gradul I

    S

    4475

    1.79

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4











    Tehnician-economist, secretar
    superior, interpret relații,
    interpret profesional,
    conductor arhitect, inspector
    referent, subinginer,
    arhivist
    gradul IA
    gradul I




    SSD



    SSD




    4130



    4087




    1,65



    1.63

    gradul II

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1.54

    5







    Referent, inspector
    IA


    M


    3950


    1,58

    I

    M

    3850

    1.54

    II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1.44

    *) Instituția prefectului, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile cu atribuții în domeniul administrării, gestionării, expertizării și restaurării monumentelor istorice din subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, structurile teritoriale ale Academiei Române.
    NOTĂ:1. Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.2. Personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Sănătății și Ministerului Educației Naționale beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
    (la 31-03-2018, Nota 2. de la Punctul III. , Litera A. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    IV. Nomenclatorul și ierarhia funcțiilor din administrația publică locală
    Salarii de bază pentru funcții de specialitate
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    1

    Director general

    S

    2

    Director general adjunct

    S

    3

    Director, inspector șef, șef sector, șef compartiment

    S

    4

    Director adjunct, inspector șef adjunct, contabil șef, inginer
    șef


    S

    5

    Șef serviciu, șef secție

    S

    6

    Șef birou, șef atelier, șef laborator, șef oficiu

    S

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale

    Nr.
    crt.

    Funcția

    Nivelul
    studiilor

    1





    Auditor
    gradul I A


    S

    gradul I

    S

    gradul II

    S

    2








    Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil
    arhitect, referent de specialitate, inspector casier
    gradul I A



    S

    gradul I

    S

    gradul II

    S

    debutant

    S

    3







    Consilier juridic
    gradul I A


    S

    gradul I

    S

    gradul II

    S

    debutant

    S

    4









    Tehnician-economist, secretar superior, interpret relații,
    interpret profesional, conductor arhitect, inspector,
    referent, subinginer, arhivist
    gradul I A




    SSD

    gradul I

    SSD

    gradul II

    SSD

    debutant

    SSD

    5







    Referent, inspector, arhivar, referent casier
    I A


    M

    I

    M

    II

    M

    debutant

    M

    6





    Agent agricol
    I


    M

    II

    M;G

    debutant

    M;G

    7





    Stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf
    I A


    M

    I

    M;G

    debutant

    M;G

    8


    Secretar

    M;G

    Secretar debutant

    M;G

    9



    Administrator
    I


    M

    II

    M

    10



    Șef depozit
    I


    M

    II

    M

    11



    Casier, magaziner

    M;G

    Casier, magaziner
    debutant


    M;G

    12

    Șef formație pază/pompieri

    M;G

    13

    Portar, paznic, pompier, guard, bufetier, manipulant bunuri,
    curier


    M;G

    14

    Bucătar, lenjereasă

    M;G

    15


    Îngrijitor

    M;G

    debutant

    M;G

    16



    Maistru
    I


    M;G

    II

    M;G

    17



    Șofer
    I


    M;G

    II

    M;G

    18







    Muncitor calificat
    I


    M;G

    II

    M;G

    III

    M;G

    IV

    M;G

    19



    Muncitor necalificat
    I


    M;G

    II - fără sporuri

    M;G

    NOTĂ:
    Salariile de bază stabilite pentru funcțiile prevăzute la gradul IA sau treapta IA, potrivit nivelului studiilor, de la administrația publică locală, se utilizează și pentru salarizarea funcțiilor de la cabinetul primarului comunei, orașului și municipiului, precum și cabinetul președintelui consiliului județean, cabinetul primarului de sector al municipiului București și cabinetul primarului general al municipiului București.

    c) Funcții utilizate în cadrul serviciilor publice de salvamont din subordinea consiliilor județene și locale

    Nr.
    crt.

    Funcția

    1

    Salvator montan
    gradul I


    gradul II


    gradul III

    d) Funcții utilizate în cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din subordinea consiliilor locale

    Nr.
    crt.

    Funcția

    1

    Șef serviciu voluntar pentru situații de urgență

    2

    Șef compartiment pentru prevenire

    3

    Șef formație intervenție, salvare și prim ajutor

    4

    Specialist pentru prevenire

    5

    Servant pompier

    6

    Șef grupă intervenție

    7

    Șef echipă specializată

    8

    Mecanic utilaj

    9

    Conducător autospecială

    B. Alte unități bugetare de subordonare centrală și locală, precum și din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investițiiI. Salarii de bază pentru funcții de specialitate
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt

    Funcția

    Nivelul
    potrivit
    studiilor

    Salariile de
    bază -lei-

    Coeficient

    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Director general

    S

    5966

    7546

    2,39

    3,02

    2

    Director general adjunct

    S

    5791

    7282

    2,32

    2,91

    3

    Director

    S

    5791

    7282

    2,32

    2,91

    4

    Director adjunct, contabil șef,
    inginer șef, redactor șef, inspector
    șef

    S

    5528

    6844

    2,21

    2,74

    5

    Șef serviciu, șef secție, șef filială, șef corp control comercial I, redactor-șef adjunct, președinte federație, șef centru

    S

    5212

    6550

    2,08

    2,62

    6

    Șef birou, șef atelier, șef stație, șef sector, șef oficiu, șef laborator, șef fermă, șef bază experimentală, șef corp control comercial II, secretar general federație

    S

    5110

    5730

    2,04

    2,29

    7

    Președinte club

    S

    4905

    5417

    1,96

    2,17

    8

    Vicepreședinte club, șef complex
    sportiv, șef bază sportivă/secție
    sportivă

    S

    4475

    4905

    1,79

    1,96

    (la 31-03-2018, Tabelul de la litera a), punctul I, litera B, Capitolul II din Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 17, Articolul I LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )
    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1



    Auditor
    gradul I

    S

    4819

    1,93

    gradul II

    S

    4388

    1,76

    2









    Consilier, expert, referent de
    specialitate, inspector de
    specialitate
    gradul I

    S



    4561



    1,82



    gradul II

    S

    4259

    1,70

    gradul III

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    3







    Inginer, economist;
    specialist I A

    S

    4561

    1,82

    gradul I

    S

    4259

    1,70

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    4









    Referent, subinginer, conductor
    arhitect, arhivist,
    tehnician-economist
    I

    SSD



    4087



    1,63



    II

    SSD

    3950

    1,58

    III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    5







    Consilier juridic
    gradul IA

    S

    4561

    1,82

    gradul I

    S

    4259

    1,70

    gradul II

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    6








    Tehnician, merceolog, contabil,
    referent
    IA

    M


    3950


    1,58


    I

    M

    3850

    1,54

    II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    II. Unități de perfecționare a personalului cu pregătire superioară
    Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate

    Nr.
    crt

    Funcția


    Nivelul
    studiilor

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient







    Funcții de execuție pe grade
    profesionale



    Anul 2022

    1





    Expert-consultant
    IA

    S

    4561

    1,82

    I

    S

    4216

    1,69

    II

    S

    3950

    1,58

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    III. Unități de perfecționare a personalului cu pregătire medie și centre de calificare și recalificare
    Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022



    a) Funcții de execuție pe grade
    profesionale







    1





    Expert
    gradul I

    S

    4561

    1,82

    gradul II

    S

    4259

    1,70

    debutant

    S

    3950

    1,58



    b) Funcții de execuție pe trepte
    profesionale







    2







    Instructor
    I

    M

    3950

    1,58

    II

    M

    3850

    1,54

    III

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:1. Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică și funcțiilor de specialitate din școala populară de artă.2. Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    IV. Proiectare
    Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022



    a) Funcții de execuție pe grade
    profesionale







    1







    Proiectant
    gradul I

    S

    4561

    1,82

    gradul II

    S

    4259

    1,70

    gradul III

    S

    4173

    1,67

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2







    Subinginer cartograf
    gradul I


    SSD


    4087


    1,63

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54



    b) Funcții de execuție pe trepte
    profesionale







    3







    Tehnician proiectant
    I

    M

    3950

    1,58

    II*)

    M

    3850

    1,54

    III*)

    M

    3750

    1,50

    debutant*)

    M

    3610

    1,44

    *) Salariul de bază prevăzut pentru această funcție se utilizează și la funcția de desenator tehnic cartograf.
    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    V. Unități de informatică
    Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022



    a) Funcții de execuție pe grade
    profesionale







    1








    Analist, programator, inginer de
    sistem:
    gradul IA

    S


    4647


    1,86


    gradul I

    S

    4302

    1,72

    gradul II

    S

    4216

    1,69

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2







    Informatician, conductor tehnic
    gradul I


    SSD


    4087


    1,63

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54



    b) Funcții de execuție pe trepte
    profesionale







    3







    Analist (programator) ajutor
    IA

    M

    3950

    1,58

    I

    M

    3850

    1,54

    II

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    4







    Operator, controlor date;
    I

    M

    3950

    1,58

    II

    M

    3850

    1,54

    III

    M

    3750

    1,50

    debutant

    M

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    C. Alte funcții comune din sectorul bugetar
    Salarii de bază pentru personalul plătit din fonduri publice care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt




    Funcția





    Nivelul
    studiilor




    Salariile de
    bază -lei-

    Coeficient



    Anul 2022

    Grad I

    Grad II

    Grad I

    Grad II

    1

    Șef formație muncitori

    M

    4475

    5008

    1,79

    2,00

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție pe trepte profesionale

    Nr.
    crt

    Funcții de execuție pe trepte
    profesionale

    Nivelul
    studiilor

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient

    Anul 2022

    1

    Stenodactilograf,
    secretar-dactilograf, dactilograf
    IA

    M

    3900

    1,56

    I

    M; G

    3750

    1,50

    debutant

    M; G

    3550

    1,42

    2

    Secretar

    M; G

    3750

    1,50

    debutant

    M; G

    3550

    1,42

    3

    Administrator, I

    M

    3750

    1,50

    Administrator, II

    M

    3550

    1,42

    4

    Șef depozit, I

    M

    3750

    1,50

    Șef depozit. II

    M

    3550

    1,42

    5

    Casier, magaziner, funcționar,
    arhivar

    M; G

    3750

    1,50

    Casier, magaziner, funcționar,
    arhivar, debutant

    M; G

    3550

    1,42

    6

    Șef formație pază/pompieri

    M; G

    3750

    1,50

    7

    Portar, paznic, pompier, guard,
    bufetier, manipulant bunuri, curier

    M; G

    2950

    1,18

    7^1.

    Bucătar calificat

    M;G

    3850

    1,54

    8

    Bucătar, lenjereasă

    M; G

    2950

    1,18

    9

    Îngrijitor

    M/G

    2950

    1,18

    Îngrijitor, debutant

    M/G

    2535

    1,01

    10

    Maistru I

    M; G

    3950

    1,58

    Maistru II

    M; G

    3900

    1,56

    11

    Șofer I

    M; G

    3850

    1,54

    Șoferii

    M; G

    3750

    1,50

    12

    Muncitor calificat, I

    M; G

    3850

    1,54

    Muncitor calificat, II

    M; G

    3750

    1,50

    Muncitor calificat, III

    M; G

    3610

    1,44

    Muncitor calificat, IV

    M; G

    3550

    1,42

    13

    Muncitor necalificat
    I

    M; G

    2535

    1,01

    II - fără sporuri

    M; G

    2500

    1,00

    (la 20-04-2019, Tabelul de la litera b) , Litera C. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completat de Punctul 15, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )

    NOTĂ:1. În unitățile bugetare din subordinea ministerelor și a celorlalte instituții ale administrației publice, încadrarea șoferilor se face ținându-se seama de importanța activității și de autovehiculul pe care îl deservesc.1^1. Nivelul de salarizare prevăzut la nr. crt. 7^1 se aplică numai personalului care ocupă această funcție și este absolvent al unei școli profesionale de bucătari, al unui liceu de profil sau al unor cursuri de calificare specifice.
    (la 20-04-2019, Nota tabelului de la litera b) din Litera C. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 16, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 61 din 15 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 17 aprilie 2019 )
    2. Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    D. UNITĂȚI SPORTIVEI. Salariul de bază pentru funcțiile de specialitate din federații sportive

    Nr.
    crt



    Funcții




    Nivelul
    studiilor
    *)


    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022



    a) Funcții de execuție pe grade
    profesionale







    1











    Secretar federație, antrenor federal,
    antrenor lot național**), expert
    sportiv
    gradul IA





    4345



    1,74



    gradul I


    4216

    1,69

    gradul II


    4087

    1,63

    gradul III


    3750

    1,50

    gradul IV


    3550

    1,42

    2





    Instructor sportiv
    gradul I




    3900


    1,56

    gradul II


    3610

    1,44

    debutant


    3550

    1,42



    b) Funcții de execuție pe trepte
    profesionale







    3







    Instructor sportiv, referent
    I




    3900


    1,56

    II


    3750

    1,50

    III


    3610

    1,44

    debutant


    3550

    1,42

    *) Nivelul studiilor și condițiile de ocupare a funcțiilor se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului și sportului.
    **) Se poate utiliza și la cluburile sportive, cu aprobarea ministrului tineretului și sportului.
    II. Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate din alte unități sportive

    Nr.
    crt



    Funcții




    Nivelul
    studiilor
    *)


    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022



    Funcții de execuție pe categorii de
    clasificare**)







    1





    Expert sportiv
    gradul I A




    4302


    1,72

    gradul I


    4173

    1,67

    gradul II


    3900

    1,56

    2





    Referent sportiv
    gradul III




    3750


    1,50

    gradul IV


    3610

    1,44

    debutant


    3550

    1,42

    3











    Antrenor
    categoria I***)




    4302


    1,72

    categoria II


    4173

    1,67

    categoria III


    4087

    1,63

    categoria IV


    3900

    1,56

    categoria V


    3750

    1,50

    debutant


    3550

    1,42

    *) Nivelul studiilor și condițiile de ocupare a funcțiilor se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului și sportului.
    **) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
    ***) Salariile de bază pentru antrenorii cu studii superioare se majorează cu 10% față de nivelul prevăzut în prezenta secțiune.
    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    E. UNITĂȚI DE NAVIGAȚIEI. Salarii de bază pentru funcții de specialitate1. Funcții de conducere

    Nr.
    crt




    Funcții





    Nivelul
    studiilor




    Salariile de
    bază -lei-

    Coeficient





    Anul 2022

    Grad 1

    1

    Șef grup scafandri

    M; G

    4388

    1,76

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la gradul I cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.
    2. Funcții de execuție

    Nr.
    crt



    Funcții




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    a) Funcții pe nave maritime

    1

    Comandant instructor

    S

    5966

    2,39

    2

    Șef mecanic instructor

    S

    4819

    1,93

    3

    Comandant

    S

    5528

    2,21

    4

    Șef mecanic

    S

    5315

    2,13

    5

    Pilot maritim I

    S

    4905

    1,96

    6

    Pilot maritim II

    S

    4733

    1,89

    7

    Ofițer punte secund, pilot maritim
    aspirant

    S

    4647

    1,86

    8

    Ofițer mecanic secund, șef
    electrician

    S

    4561

    1,82

    9

    Ofițer punte maritim

    S

    4345

    1,74

    10

    Ofițer mecanic maritim, ofițer
    electrician maritim


    S


    4345


    1,74

    11

    Ofițer punte aspirant

    M

    3550

    1,42

    12

    Ofițer mecanic maritim, electrician
    aspirant


    M


    3550


    1,42

    b) Funcții pe nave portuare, tehnice, fluviale

    13

    Căpitan maritim-portuar

    M

    3850

    1,54

    14

    Șef mecanic maritim-portuar

    M

    3610

    1,44

    15


    Ofițer punte maritim-portuar, ofițer
    mecanic maritim-portuar, ofițer
    electrician maritim-portuar



    M



    3750



    1,50

    16

    Ofițer mecanic, ofițer electrician;
    aspirant


    M


    3550


    1,42

    17


    Ofițer maritim portuar SAR, căpitan
    fluvial categoria A, căpitan fluvial
    categoria B


    SSD,
    M



    3950



    1,58

    18

    Ofițer punte aspirant

    M

    3550

    1,42

    19

    Șef mecanic fluvial

    M

    3950

    1,58

    20

    Timonier fluvial

    M, G

    3550

    1,42

    21

    Mecanic

    M

    3550

    1,42

    22

    Marinar stagiar

    M.G

    2570

    1,03

    23

    Mecanic stagiar

    G

    2500

    1,00

    c) Funcții comune pe nave

    24

    Șef echipaj

    M; G

    3850

    1,54

    25

    Conducător șalupă, timonier maritim

    M, G

    3750

    1,50

    26

    Motorist, electrician de bord,
    fitter, pompagiu


    M; G


    3750


    1,50

    27

    Marinar, bucătar, macaragiu macarale
    plutitoare


    M; G


    3610


    1,44

    28



    Motorist, electrician de bord.
    fitter, pompagiu, marinar, bucătar,
    macaragiu macarale plutitoare;
    debutant




    M; G




    3550




    1,42

    29

    Scafandru autonom

    M; G

    3610

    1,44

    30

    Scafandru greu

    M; G

    2570

    1,03

    31

    Scafandru debutant

    M; G

    2500

    1,00

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la pct. 2 sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    II. Alte drepturi
    Pentru activitatea de imersiune, se acordă o indemnizație de 100 lei/ora de scufundare.

    F. AVIAȚIA CIVILĂ AEROCLUBUL ROMÂNIEI ȘI ȘCOALA SUPERIOARĂ DE AVIAȚIE CIVILĂI. Salarii de bază pentru funcții de specialitate
    a) Funcții de conducere

    Nr.
    crt


    Funcții



    Nivelul
    studiilor
    *)

    Salariile de
    bază -lei-

    Coeficient



    Anul 2022

    1

    Director general

    S

    8774

    3,51

    2

    Director general adjunct

    S

    8423

    3,37

    1) Funcțiile de conducere specifice activității de zbor

    1


    Comandant detașament de zbor
    Șef pregătire activități aeronautice
    Șef birou piloți aeronave






    7546



    3,02

    2

    Comandant aeroclub teritorial
    Șef serviciu aerodrom




    7546


    3,02

    3


    Comandant adjunct aeroclub teritorial
    Instructor șef de zbor
    Instructor șef zbor sintetic






    6844



    2,74

    4

    Șef zbor aeroclub teritorial
    Șef pregătire la sol




    5791


    2,32

    2) Funcțiile de conducere specifice activității tehnic-aeronautice

    1


    Șef secție întreținere și reparații
    de bază
    Șef serviciu întreținere aeronave






    6844



    2,74

    2

    Șef sector tehnic


    4905

    1,96

    3


    Șef birou proiecte și componente
    aeronautice
    Șef birou tehnic tehnologic






    5110



    2,04

    3) Funcțiile de conducere specifice activității operativ-aeronautice

    1

    Director zbor
    Director




    8247


    3,30

    2

    Director tehnic
    Director


    S


    8247


    3,30

    3





    Șef serviciu certificare personal și
    tehnică aeronautică
    Șef serviciu aeronave ultraușoare
    Șef serviciu
    Șef serviciu continuitatea
    navigabilități












    7546






    3,02

    4


    Șef serviciu informare
    zboruri-navigație
    Șef serviciu dispecerat zbor






    6844



    2,74

    5

    Șef birou managementul calității


    7546

    3,02

    6

    Șef birou securitate aeronautică
    Șef birou siguranță aeronautică




    6844


    2,74

    7

    Șef birou demonstrații aeriene
    Șef birou pregătire personal navigant




    5791


    2,32

    *) Nivelul studiilor și condițiile de ocupare a funcțiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
    NOTĂ:
    Salariile de bază cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

    b) Funcții de execuție1. Personal navigant și tehnic navigant profesionist

    Nr.
    crt



    Funcții




    Nivelul
    studiilor
    *)


    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1






    Pilot instructor




    clasa I


    4561

    1,82

    clasa a II-a


    4173

    1,67

    clasa a III-a


    3610

    1,44

    2






    Pilot aeronavă




    clasa a I-a


    3450

    1,38

    clasa a II-a


    2950

    1,18

    clasa a III-a


    3064

    1,23

    3






    Instructor parașutism




    clasa I


    4561

    1,82

    clasa a II-a


    4173

    1,67

    clasa a III-a


    3610

    1,44

    4





    Mecanic navigant instructor
    clasa I




    4216


    1,69

    clasa a II-a


    3610

    1,44

    clasa a III-a


    3200

    1,28

    5






    Mecanic navigant




    clasa I


    3850

    1,54

    clasa a II-a


    3400

    1,36

    clasa a III-a


    2900

    1,16

    6





    Inginer recepție și control
    clasa I




    4561


    1,82

    clasa a II-a


    4216

    1,69

    clasa a III-a


    3750

    1,50

    7




    Inspector pilotaj




    clasa I


    4647

    1,86

    clasa a II-a


    4388

    1,76

    *) Nivelul studiilor și condițiile de ocupare a funcțiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
    NOTĂ:
    În cazul pierderii licenței de zbor pentru calificarea deținută, din cauze medicale, personalul navigant și tehnic navigant profesionist își menține încadrarea în clasa deținută, ca instructor de sol.
    2. Personal tehnic aeronautic

    Nr.
    crt



    Funcții




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    8










    Inginer de aviație

    S +
    Licența











    clasa I

    4561

    1,82

    clasa a II-a

    4302

    1,72

    clasa a III-a

    4216

    1,69

    clasa a IV-a

    4130

    1,65

    debutant

    3950

    1,58

    9










    Tehnician aviație

    M +
    Licență











    clasa I

    4130

    1,65

    clasa a II-a

    4087

    1,63

    clasa a III-a

    3950

    1,58

    clasa a IV-a

    3850

    1,54

    debutant

    3610

    1,44

    10










    Mecanic de aviație

    M +
    Licență
    sau
    Școală
    profesio-
    nală
    + Licență






    clasa I

    4130

    1,65

    clasa a II-a

    4087

    1,63

    clasa a III-a

    3950

    1,58

    clasa a IV-a

    3850

    1,54

    debutant

    3610

    1,44

    11












    Mecanic pentru întreținerea
    aparatelor de lansare la zbor (turn
    de parașutism, automosor)

    Școală
    profesio-
    nală +
    Licență















    clasa I

    4087

    1,63

    clasa a II-a

    3950

    1,58

    clasa a III-a

    3900

    1,56

    clasa a IV-a

    3750

    1,50

    debutant

    3610

    1,44

    12






    Maistru de aviație

    Scoală
    maiștri +
    Licență






    clasa I

    4173

    1,67

    clasa a II-a

    3950

    1,58

    clasa a III-a

    3850

    1,54

    13





    Inspector aeronautic

    S +
    Licență
    sau auto-
    rizație
    sau cer-
    tificat



    clasa I

    4259

    1,70

    clasa a II-a

    3950

    1,58
    3. Personal instruire sol

    Nr.
    crt

    Funcții


    Nivelul
    studiilor

    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient


    14






    Expert instruire sol

    S

    Anul 2022


    clasa I


    4173

    1,67

    clasa II-a


    4087

    1,63

    clasa III-a


    3950

    1,58
    4. Personal operativ aeronautic

    Nr.
    crt



    Funcții




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    15








    Dispecer operațiuni zbor

    M + Curs
    de cali-
    ficare
    + Licență







    treapta I

    3950

    1,58

    treapta II

    3900

    1,56

    treapta III

    3850

    1,54

    debutant

    3610

    1,44

    16








    Dispecer operațiuni sol

    M + Curs
    de cali-
    ficare +
    Licență







    treapta I

    3900

    1,56

    treapta II

    3850

    1,54

    treapta III

    3750

    1,50

    debutant

    3610

    1,44

    NOTĂ:
    Salariile de bază prevăzute la lit. b) sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.
    II. Sporuri și alte drepturi1. Criteriile de încadrare și de avansare în clase, grade și trepte a personalului navigant și tehnic navigant profesionist, tehnic-aeronautic și operativ-aeronautic se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.2. Indemnizații de zbor pentru personalul navigant și tehnic navigant profesionist, precum și indemnizația de exploatare pentru personalul tehnic aeronautic, inclusiv personalul care ocupă funcții de conducere și specialitate:

    Nr.
    crt.

    Activitatea pentru care se acordă

    Indemnizația
    - limită maximă

    1

    Misiuni prevăzute în Codul Aerian

    73 lei/oră/zbor

    2

    Misiuni prevăzute în Codul Aerian

    57 lei/start sau tur de
    pistă

    3

    Salturi cu parașuta

    141 lei/salt

    4

    Lansarea la zbor a aeronavelor și aterizări

    9,5 lei/lansare sau
    aterizare

    5

    Lucrări de întreținere de bază

    30 lei/oră

    6

    Pliaj parașute

    9,5 lei/pliaj

    7

    Lansare parașute din turn de parașutism

    7 lei/lansare

    8

    Evaluare pentru emitere/reînnoire certificat
    de navigabilitate aeronave


    200 lei/certificat

    9

    Oră zbor simulator

    40 lei/oră

    10

    Instruire sol teoretică și practică

    20 lei/ora instruire

    11

    Examinare în zbor

    170 lei/ora

    NOTĂ:1. Indemnizația de zbor la bază pentru zboruri de acrobație și înaltă acrobație aeriană va fi echivalată astfel:– o oră zbor acrobație = 2 ore zbor normal– o oră zbor înaltă acrobație = 4 ore zbor normal– o oră zbor formație = 4 ore zbor normal– o oră zbor special = 4 ore zbor normal2. Criteriile pentru acordarea indemnizației de zbor și de exploatare pe funcții și misiuni, în limitele maxime prevăzute, precum și majorarea cu până la 60% a indemnizației pentru zborurile ce se execută în condiții deosebite se stabilesc prin decizia directorului general al Aeroclubului României. Valoarea indemnizației de zbor și de exploatare pe funcții și misiuni va fi stabilită prin criterii astfel încât să nu depășească alocația bugetară pe anul în curs.

    G. AGRICULTURĂ
    Autoritatea Națională Fitosanitară;
    Laboratorul central pentru controlul calității semințelor și materialului săditor;
    Laboratoarele pentru controlul calității și igienei vinului
    Salarii de bază pentru funcții de specialitate1. Funcții de execuție pe grade profesionale

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1










    Inginer*), chimist/biolog;
    expert


    S


    4647


    1.86

    Inginer*), chimist/biolog;
    gradul I


    S


    4302


    1,72

    Inginer*), chimist/biolog;
    gradul II


    S


    4216


    1,69

    Inginer*), chimist/biolog;
    debutant


    S


    3950


    1,58

    2








    Subinginer, asistent veterinar,
    tehnician**), conductor tehnic;
    gradul I



    SSD



    4087



    1,63

    gradul II

    SSD

    3950

    1,58

    gradul III

    SSD

    3900

    1.56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54
    2. Funcții de execuție pe trepte profesionale

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    3

    Tehnician**) IA

    M

    3900

    1,56


    Tehnician**) I

    M

    3850

    1,54


    Tehnician**) II

    M

    3750

    1,50


    Tehnician**) debutant

    M

    3610

    1,44

    *) Specialitatea funcției de inginer este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității (industrie alimentară, agronomie, horticultură, zootehnie și altele). Cu același nivel sunt salarizate și funcțiile de biolog, chimist, dacă persoanele încadrate pe aceste funcții desfășoară activitate în specialitatea funcției.
    **) Specialitatea funcției de tehnician este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității (industrie alimentară, agronomie, horticultură, zootehnie și altele). Cu același nivel sunt salarizate și funcțiile de tehnician în biologie sau chimie, dacă persoanele încadrate pe aceste funcții desfășoară activitate în specialitatea funcției.
    NOTĂ:1. Pentru lucrările agricole, horticole și zootehnice, prezidiul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ stabilește tarifele de lucru pentru munca organizată în acord, cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.2. Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    H. PROTECȚIA MEDIULUI
    AGENȚII DE PROTECȚIE A MEDIULUI, ADMINISTRAȚIA REZERVAȚIEI BIOSFEREI „DELTA DUNĂRII“
    Salarii de bază pentru funcțiile de specialitate
    a) Funcții de execuție pe grade profesionale

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    1







    Inspector de specialitate, expert,
    inginer*); expert


    S


    4647


    1,86

    gradul I

    S

    4302

    1,72

    gradul II

    S

    4216

    1,69

    debutant

    S

    3950

    1,58

    2






    Subinginer I

    SSD

    4087

    1,63

    II

    SSD

    3950

    1,58

    III

    SSD

    3900

    1,56

    debutant

    SSD

    3850

    1,54

    *) Specialitatea funcției de inginer este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității. Cu același nivel pot fi salarizate, în activitatea de bază, și funcțiile de biolog, chimist, fizician și altele, dacă persoanele încadrate pe aceste funcții desfășoară activitate în specialitatea funcției.
    NOTĂ:
    Pentru personalul din cadrul Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ și comisariatul Rezervației Biosferei „Delta Dunării“ din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, care își desfășoară activitatea în teritoriul rezervației, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază, care nu se ia în calcul la limita sporurilor prevăzută la art. 25. Sporul se acordă proporțional cu timpul lucrat în rezervație.

    b) Funcții de execuție pe trepte profesionale

    Nr.
    crt



    Funcția




    Nivelul
    studiilor



    Salariile de
    bază -lei-
    Gradația 0

    Coeficient




    Anul 2022

    3










    Tehnician, observator condiții mediu;
    **) I A


    M


    3900


    1,56

    Tehnician, observator condiții mediu;
    **) I


    M


    3850


    1,54

    Tehnician, observator condiții mediu;
    **) II


    M


    3750


    1,50

    Tehnician, observator condiții mediu;
    **) debutant


    M


    3610


    1,44

    **) Specialitatea funcțiilor de tehnician și de observator condiții mediu este cea care se regăsește în activitatea de bază a unității.
    NOTĂ:
    Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

    I. Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă - personal contractual din administrația publică

    Articolul 1
    (1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A - lit. E poate beneficia de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 2
    (1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate personalului salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. F - lit. H și J, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:
    a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
    c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază.
    (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 3

    Sporurile la salariul de bază, care sunt specifice unor domenii bugetare și care se acordă personalului contractual din respectivele domenii, sunt prevăzute, după caz, în prezenta anexă la cap. II lit. A - lit. H și J, care cuprind salariile de bază pentru personalul din unitățile bugetare din aceste domenii.


    Articolul 4
    (1) Persoanele încadrate în funcții contractuale de debutant vor fi salarizate la acest nivel până la expirarea perioadei de cel puțin 6 luni, dar nu mai mare de 1 an și vor fi promovate, pe bază de examen, în funcția, gradul sau treapta profesională imediat superioară.(2) Absolvenții învățământului superior de lungă și scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional care să le asigure cel puțin salariul de bază avut, numai în măsura în care atribuțiile din fișa postului au fost modificate în mod corespunzător, păstrându-și gradația avută la data promovării.


    Articolul 5
    (1) Personalul contractual din administrația publică locală cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei «Delta Dunării» prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, cu modificările ulterioare, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază.(2) Mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților. Sporul de izolare nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25.(3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative privind sporul de izolare.
    (la 07-12-2018, Litera I. din Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost completata de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 287 din 29 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1029 din 04 decembrie 2018 )

    J. Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curții de Conturi

    Secţiunea 1 Salarii de bază

    Articolul 1
    (1) Salarizarea personalului de specialitate din cadrul Curții de Conturi încadrat în funcții specifice activității de control/audit se stabilește având în vedere rolul și importanța Curții de Conturi a României, autoritate independentă cu atribuții de control și audit asupra tuturor autorităților publice centrale și locale.(2) Salariile de bază pentru funcțiile de specialitate, specifice activității de control audit: auditor public extern, consilier juridic asimilat auditorului public extern, specialist informatică asimilat auditorului public extern, consilier al președintelui și vicepreședinților Curții de Conturi și Autorității de Audit, respectiv al consilierilor de conturi sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. II, lit. A, pct. II, pct. 1 lit. b)
    (la 08-12-2017, Alineatul (2) din Articolul 1 , Sectiunea 1 , Litera J. , Capitolul II , Anexa nr. VIII a fost modificat de Punctul 27, ARTICOL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 08 decembrie 2017 )


    Articolul 2

    Prin sintagma auditor public extern se înțelege atât funcția de auditor public extern, cât și funcțiile de conducere de director, director adjunct, șef serviciu/șef oficiu regional și șef birou din structurile de control ale Curții de Conturi și ale Autorității de Audit.


    Articolul 3

    Perioada mandatului membrilor Curții de Conturi care provin din rândul auditorilor publici externi este considerată vechime în specialitatea funcției de auditor public extern.


    Articolul 4
    (1) Promovarea personalului de specialitate în funcții și grade profesionale se face, de regulă, o dată pe an, cu respectarea condițiilor de vechime minimă în specialitate prevăzute în prezenta anexă.(2) Condițiile de încadrare și promovare a personalului de specialitate din Curtea de Conturi se stabilesc în baza regulamentului aprobat prin hotărâre a plenului Curții de Conturi.


    Articolul 5
    (1) Auditorii publici externi numiți temporar într-o funcție de conducere vacantă până la ocuparea acesteia prin concurs sau în cazul în care titularul acesteia lipsește din instituție o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice și nu beneficiază de indemnizație în perioada respectivă au dreptul la indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției pe care o preiau.(2) Numirea temporară în condițiile alin. (1) se face cu aprobarea plenului Curții, prin ordin al președintelui Curții de Conturi.


    Articolul 6

    Perioada în care auditorii publici externi au avut contractul de muncă suspendat, indiferent de motiv, nu constituie vechime în specialitate, cu excepția perioadei în care contractul de muncă a fost suspendat pentru participarea la cursuri de formare profesională ori pentru a desfășura activități pe lângă instituții sau organisme internaționale.


    Secţiunea a 2-a Sporuri și alte drepturi

    Articolul 7
    (1) Pentru condiții de muncă vătămătoare, personalului Curții de Conturi i se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal și condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.


    Articolul 8
    (1) Personalul de specialitate din cadrul Curții de Conturi, care prin natura muncii de control și audit are acces la documente și informații care, potrivit legii, sunt clasificate, beneficiază de un spor de până la 25% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate.(2) Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului se stabilesc prin hotărâre a plenului Curții de Conturi, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, obținut potrivit legii


    Articolul 9

    Personalul de specialitate din cadrul Departamentului juridic, care prin natura muncii se deplasează în interesul serviciului la instanțele civile teritoriale situate în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de diurna de delegare potrivit legii.


    Articolul 10

    Membrii Curții de Conturi și personalul de specialitate, trimiși în străinătate pentru acțiuni în interesul serviciului, au drepturile și obligațiile stabilite prin regulamentul aprobat prin hotărâre a plenului Curții de Conturi, cu excepția situațiilor în care prin lege specială se prevede altfel, cu respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare la drepturile și obligațiile personalului trimis în străinătate.


    Anexa nr. IX

    FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ

    A. FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE
    Coeficienții corespunzători indemnizațiilor persoanelor din cadrul organelor autorității publice alese în funcție potrivit prevederilor Constituției României

    Nr.
    crt

    Funcția

    Coeficient

    Președinția României

    1.

    Președintele României

    12,00

    Parlamentul României

    2.

    Președintele Senatului și președintele Camerei
    Deputaților

    11,50

    3.

    Vicepreședinții Senatului și ai Camerei
    Deputaților

    10,70

    4.

    Secretarii și chestorii Senatului și ai Camerei
    Deputaților

    10,50

    5.

    Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului
    și Camerei Deputaților

    10,00

    6.

    Președinții comisiilor permanente ale Senatului
    și Camerei Deputaților

    9,70

    7.

    Vicepreședinții comisiilor permanente ale
    Senatului și Camerei Deputaților

    9,40

    8.

    Secretarii comisiilor permanente ale Senatului
    și Camerei Deputaților

    9,20

    9.

    Senatori și deputați

    9,00

    B. FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ NUMITE
    Coeficienții corespunzători indemnizațiilor persoanelor din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii

    Nr.
    crt

    Funcția

    Coeficient

    Guvernul României

    1.

    Prim-ministru

    11,50

    2.

    Viceprim-ministru

    10,70

    3.

    Ministru

    10,50

    4.

    Ministru delegat

    10,50

    5.

    Secretar de stat

    8,00

    6.

    Subsecretar de stat

    7,00

    Academia Română

    7.

    Președinte

    10,50

    8.

    Vicepreședinte

    8,00

    9.

    Secretar general

    8,00

    Consiliul Legislativ

    10.

    Președinte consiliu

    10,50

    11.

    Președinte de secție

    8,00

    Avocatul Poporului

    12.

    Avocatul poporului

    10,50

    13.

    Adjunct al Avocatului poporului

    8,00

    Curtea de Conturi*)

    14.

    Președinte

    11,50

    15.

    Vicepreședinte

    10,70

    16.

    Președinte Autoritatea de audit

    10,70

    17.

    Vicepreședinte Autoritatea de audit

    10,50

    18.

    Consilier conturi

    10,50

    Secretariatul General al Guvernului

    19.

    Secretar general al Guvernului

    10,50

    20.

    Secretar general adjunct al Guvernului

    8,00

    21.

    Consilier de stat

    8,00

    22.

    Șeful Cancelariei Prim-ministrului

    8,00

    Administrația Prezidențială

    23.

    Consilier prezidențial

    10,50

    24.

    Consilier de stat

    8,00

    Consiliul Concurenței

    25.

    Președinte

    10,50

    26.

    Vicepreședinte

    9,50

    27.

    Consilier de concurentă

    8,00

    Consiliul Național al Audiovizualului

    28.

    Președinte

    10,50

    29.

    Membri

    8,00

    Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

    30.

    Președinte

    10,50

    31.

    Vicepreședinte

    9,50

    32.

    Secretar al Consiliului

    9,00

    33.

    Membri

    8,00

    Autoritatea Electorală Permanentă

    34.

    Președinte

    10,50

    35.

    Vicepreședinte

    8,00

    Agenția Națională de Integritate

    36.

    Președinte

    9,00

    37.

    Vicepreședinte

    8,00

    Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

    38.

    Președinte

    9.00

    39.

    Vicepreședinte

    8,00

    Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat

    40.

    Director general

    9.00

    Instituția Prefectului

    41.

    Prefect

    9,00

    42.

    Subprefect

    7,50

    (la 21-07-2019, Poziția 39 din tabelul din Litera B., Anexa nr. IX a fost modificată de Alineatul (6), Articolul 60, Capitolul XII din LEGEA nr. 129 din 11 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 18 iulie 2019 )

    Notă
    *) Prin excepție de la prevederile art. 7 lit. d), membrii Curții de Conturi beneficiază de o indemnizație de ședință în cuantum aprobat de Plenul Curții de Conturi.
    (la 31-03-2018, Nota de subsol*) de la Litera B. din Anexa nr. IX a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 79 din 28 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 28 martie 2018 )

    C. FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂȚII PUBLICE LOCALE
    Coeficienții corespunzători indemnizațiilor pentru persoanele alese în funcție potrivit prevederilor Constituției României

    Nr.
    crt

    Funcția

    Coeficient

    PRIMĂRII ȘI CONSILII

    1.

    Primar general al Capitalei

    10,00

    2.

    Viceprimar al Capitalei

    9,00

    3.

    Președinte al consiliului județean

    9,00

    4.

    Vicepreședinte al consiliului județean

    8,00

    5.

    Primar municipiu reședință de județ

    9,00

    6.

    Primar al sectoarelor municipiului București

    9,00

    7.

    Primar oraș/municipiu (peste 100.001)

    7,50

    8.

    Primar oraș/municipiu (cu 50.001 până la
    100.000 locuitori)


    7,00

    9.

    Primar oraș/municipiu (cu 20.001 până la
    50.000 locuitori)


    6,50

    10.

    Primar comună (cu 20.001 până la 50.000
    locuitori)


    6,00

    11.

    Primar oraș (cu 10.001 până la 20.000
    locuitori)


    6,00

    12.

    Primar comună (cu 10.001 până la 20.000
    locuitori)


    5,50

    13.

    Primar oraș (până la 10.000 locuitori)

    5,50

    14.

    Primar comună (cu 5.001 până la 10.000
    locuitori)


    5,00

    15.

    Primar comună (cu 3.001 până la 5.000
    locuitori)


    4,50

    16.

    Primar comună (până la 3.000 locuitori)

    4,00

    17.

    Viceprimar municipiu reședință de județ

    8,00

    18.

    Viceprimar al sectoarelor municipiului
    București


    8,00

    19.

    Viceprimar oraș/municipiu (peste 100.001)

    6,50

    20.

    Viceprimar oraș/municipiu (cu 50.001 până la
    100.000 locuitori)


    6,00

    21.

    Viceprimar oraș/municipiu (cu 20.001 până la
    50.000 locuitori)


    5,50

    22.

    Viceprimar comună (cu 20.001 până la 50.000
    locuitori)


    5,00

    23.

    Viceprimar oraș (cu 10.001 până la 20.000
    locuitori)


    5,00

    24.

    Viceprimar comună (cu 10.001 până la 20.000
    locuitori)


    4,50

    25.

    Viceprimar oraș (până la 10.000 locuitori)

    4,50

    26.

    Viceprimar comună (cu 5.001 până la 10.000
    locuitori)


    4,00

    27.

    Viceprimar comună (cu 3.001 până la 5.000
    locuitori)


    3,50

    28.

    Viceprimar comună (până la 3.000 locuitori)

    3,00

    D. FUNCȚII ASIMILATE CU FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ
    Coeficienții corespunzători indemnizațiilor pentru personalul din instituții publice din subordinea Guvernului

    Nr.
    crt

    Funcția

    Coeficient


    Instituții publice din subordinea Guvernului*)

    minim

    maxim

    1.

    Conducătorul instituției
    (președinte, director general, șef oficiu, etc)


    6,80


    7,40

    2.

    Adjunctul conducătorului instituției
    (vicepreședinte, director general adjunct, etc)


    6,40


    7,00

    *) Instituțiile publice și denumirile funcțiilor de conducere utilizate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

    -----