DECIZIE nr. 1.174 din 15 septembrie 2011
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedură penală

EMITENT

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 15 noiembrie 2011



Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (număr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.483D/2010.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă referitor la prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, întrucât autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a textului de lege criticat, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din acelaşi cod, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 3.779 din 26 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.494/1/2010, admiţând recursul împotriva Încheierii din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (număr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile şi principiile constituţionale privind statul român, universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti, înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti şi paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederi care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât judecătorul verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată doar pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate, petentul neputând solicita alte probe necesare unei juste soluţionări a cauzei.
Referitor la prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei consideră că acest text de lege încalcă aceleaşi dispoziţii şi principii din Constituţie şi din actele normative internaţionale arătate mai sus, în măsura în care judecătorul apreciază că petentul nu are interes în formularea plângerii şi a recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedură penală. Prevederile alin. 7 au cuprinsul dat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi anume: "Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate."
Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală a fost modificat, ulterior sesizării Curţii, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul român, ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 30 alin. (2) referitoare la libertatea de exprimare, ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, ale art. 52 alin. (3) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. l) referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (2) şi (5) teza întâi referitoare la instanţele judecătoreşti şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederi care consacră dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate. Eventualele greşeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui însă motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă.
II. Referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din actele normative internaţionale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 770 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, reţinând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Cu aceeaşi ocazie, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi".
În acelaşi sens este şi Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (număr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
------