DECIZIE nr. XXXVI din 7 mai 2007
privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE -
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 23 octombrie 2007



    Dosar nr. 4/2007
    Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările ulterioare, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările ulterioare, art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, în materia sporului pentru vechime în muncă în cazul judecătorilor, procurorilor şi celorlalţi magistraţi, precum şi al persoanelor care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României.
    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii astfel cum a fost formulat, cerând să se constate că, în raport cu completarea adusă art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, precum şi faţă de precizările aduse apoi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca şi personalul asimilat magistraţilor nu mai beneficiază de sporul pentru vechime în muncă, singura formă de salarizare a acestora constând în indemnizaţia de încadrare brută lunară, stabilită pe funcţii determinate de nivelul instanţelor şi parchetelor, precum şi de adaosul specific vechimii în magistratură.
    Referindu-se la situaţia persoanelor care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi, reprezentanta procurorului general a învederat că această categorie profesională nu a mai fost îndreptăţită să beneficieze de sporul corespunzător vechimii în muncă în urma abrogării, prin art. 29 din Legea nr. 154/1998, a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime pentru o atare categorie. A mai precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, orice sporuri prevăzute în Legea nr. 50/1995 au devenit inaplicabile funcţiilor de specialitate specifice Curţii de Conturi.
    SECŢIILE UNITE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, în legătură cu admisibilitatea cererilor având ca obiect acordarea sporului pentru vechime în muncă judecătorilor, procurorilor, celorlalţi magistraţi, precum şi persoanelor care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României.
    Astfel, unele instanţe au respins asemenea cereri, formulate de judecători, procurori şi ceilalţi magistraţi, privind acordarea sporului pentru vechime în muncă, motivând că prin alin. (3) al art. 33 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, s-a stabilit că prevederile alin. (1) şi (2) ale acelui articol "nu sunt aplicabile magistraţilor", pentru aceştia instituindu-se, prin reglementările cuprinse în acea ordonanţă, un alt sistem de salarizare, constând în indemnizaţia de încadrare lunară stabilită pe funcţii, în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor, precum şi în vechimea în magistratură.
    Cu o motivare asemănătoare au fost respinse şi cererile având ca obiect acordarea sporului pentru vechime în muncă formulate de persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi, motivându-se că, în urma abrogării dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime în muncă, pentru această categorie profesională, prin art. 29 din Legea nr. 154/1998, a fost înlăturat temeiul juridic ce justifica să i se mai acorde acel spor. S-a subliniat, tot în acest sens, că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 impun să se considere că orice sporuri prevăzute în Legea nr. 50/1996 au devenit inaplicabile în cazul funcţiilor de specialitate specifice Curţii de Conturi.
    Alte instanţe, dimpotrivă, au admis cererile formulate de judecători, procurori şi ceilalţi magistraţi şi au dispus să le fie achitate sumele corespunzătoare sporului pentru vechime în muncă, motivând că, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, nu există nicio prevedere de abrogare expresă a art. 31 din această lege (devenit art. 33 după republicare), precum şi că o atare abrogare nu s-a dispus nici prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, astfel că toţi magistraţii au beneficiat, în continuare, de includerea în indemnizaţia lor lunară a sporului procentual corespunzător vechimii în muncă.
    S-a relevat că stabilirea indemnizaţiei lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgând din sporul pentru vechimea în muncă atât timp cât această valoare procentuală se impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizaţiile cuvenite categoriei profesionale a magistraţilor.
    S-a mai învederat că, faţă de dispoziţiile de ansamblu ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanţa Guvernului, ca reglementare legală ordinară, nu poate contraveni dispoziţiilor dintr-un act normativ de nivel superior (legea) încât, în condiţiile lipsei unei prevederi exprese de abrogare a dreptului la sporul pentru vechime în muncă, într-un act normativ de acelaşi nivel, magistraţii sunt îndreptăţiţi să-l primească în continuare.
    S-a subliniat, în argumentarea acestui din urmă punct de vedere, că suprimarea unui drept salarial recunoscut constant, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din organele autorităţii judecătoreşti, precum şi cu celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, ar constitui un tratament discriminatoriu pentru magistraţi, de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Constituţia României, republicată, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, precum şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
    Corelativ, invocându-se argumente deduse din identitate de raţiune, au fost admise şi acţiunile formulate de persoane care au îndeplinit funcţii de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României.
    Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.
    În adevăr, prin art. 12 alin. 1 din Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, republicată, s-a prevăzut că "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 15%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferenţiat în raport cu tranşele de vechime.
    În urma modificării ce i s-a adus prin Legea nr. 55/1993, textului de lege menţionat i s-a dat următorul conţinut: "persoanele salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcţia de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru" diferenţiat, de asemenea, de tranşe de vechime.
    Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti a abrogat Legea nr. 52/1991, precum şi orice alte dispoziţii contrare cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, instituind prin art. 31 (devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferenţiat tot pe tranşe de vechime în muncă.
    Este adevărat că, ulterior, prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat, devenit alin. (3), cu următorul conţinut: "Prevederile alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile magistraţilor."
    În raport cu aceasta din urmă modificare, precum şi cu explicaţia ce s-a dat conţinutului expresiei de "indemnizaţie de încadrare lunară" în art. 2 din aceeaşi ordonanţă, s-a considerat de unele instanţe că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistraţi, în conţinutul căruia au fost incluse indemnizaţia de încadrare lunară stabilită pe funcţii, potrivit nivelului instanţelor şi parchetelor, precum şi vechimea în magistratură, fără a se mai menţiona şi criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această ultimă componentă din salarizarea magistraţilor.
    În sprijinul acestui punct de vedere, s-a subliniat că ordonanţa menţionată a fost adoptată în temeiul art. 108 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 294 din 1 noiembrie 2001, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, a reţinut că "principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".
    Tot în sprijinul acestui punct de vedere, întemeiat pe dispoziţiile privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, au mai fost invocate reglementările adoptate succesiv, în materia salarizării magistraţilor şi a stabilirii vechimii acestora, în cadrul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 177/2002 şi nr. 27/2006. De asemenea, făcându-se referire la dispoziţiile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, la cele ale Legii nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi precum şi la dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, s-a apreciat că magistraţilor, precum şi persoanelor care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi nu li se mai cuvin sporuri pentru vechime în muncă din momentul modificărilor şi completărilor aduse art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000.
    Or, toate aceste dispoziţii, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menţionate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printro dispoziţie expresă, a continuat să existe.
    În acest sens, este de observat că Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 nu conţine nicio dispoziţie de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o şi completat-o.
    De asemenea, nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conţine vreo menţiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorităţii judecătoreşti de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
    Stabilirea indemnizaţiei lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziţie expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
    Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfăşurată în muncă, indiferent de funcţia ocupată, cu condiţia să fie acordat printr-o dispoziţie legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerinţele prevăzute în acea dispoziţie.
    Or, prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistraţi, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi ale art. 295 din Codul muncii.
    Mai este de observat că dispoziţia din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistraţi, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanţă câtă vreme dispoziţia de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres şi nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din acea ordonanţă, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
    Aşa fiind, în raport şi cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun şi raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistraţi le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alţi salariaţi.
    Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieşirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziţii legale, impune menţinerea aplicabilităţii prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă şi pentru magistraţi, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
    A considera că puteau beneficia de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariaţii din categoria personalului auxiliar, iar nu şi magistraţii, ar însemna să se încalce principiul egalităţii în drepturi, ceea ce ar face incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
    De aceea, ar fi de neconceput ca magistraţii să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unităţile unde el îşi desfăşoară activitatea i s-a menţinut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariaţi au vocaţie la un asemenea spor.
    Pentru identitate de raţiune, aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României.
    În această privinţă mai trebuie avut în vedere că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cu funcţia de controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta.
    Aşadar, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi îşi produc efectele în continuare, chiar şi ulterior apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, astfel că această categorie de personal şi-a menţinut vocaţia de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă.
    Aplicabilitatea în continuare a dispoziţiilor care au reglementat, pentru magistraţi, dreptul la componenta salarială constând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările şi completările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 4^1, introdus în ordonanţă, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că şi pentru categoria profesională a magistraţilor un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent.
    În consecinţă, pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni atât principiului egalităţii în drepturi, instituit prin art. 16 din Constituţia României, republicată, cât şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi au beneficiat, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, iar persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României au avut, de asemenea, în mod corespunzător, acest drept.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECID:
    Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:
    Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
    Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 mai 2007.
    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    prof. univ. dr. NICOLAE POPA
    Prim-magistrat-asistent,
    Victoria Maftei
    ------