INSTRUCȚIUNI din 20 mai 2008privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A.
EMITENT
  • MINISTERUL COMUNICAȚIILOR ȘI TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 5 iunie 2008 Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 235 din 20 mai 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 5 iunie 2008.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    În înțelesul prezentelor instrucțiuni, este considerat gestionar acel angajat al Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A. care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A., indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile.


    Articolul 2

    La stabilirea calității de gestionar, atribuțiile principale de serviciu, constând în primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri, trebuie luate cumulativ.


    Articolul 3
    (1) Nu este considerată gestionar, în înțelesul art. 1, persoana care nu are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri.(2) Nu poate fi considerată gestionar persoana care are ca atribuții principale de serviciu lucrări de registratură și care este însărcinată și cu primirea, păstrarea și eliberarea de timbre poștale.(3) Persoana prevăzută la alin. (2) care cauzează o pagubă în gestiunea de timbre răspunde însă integral, conform art. 31 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare.


    Articolul 4
    (1) Sunt considerate bunuri, în sensul prezentelor instrucțiuni, bunurile materiale, mijloacele bănești sau orice alte valori.(2) În cadrul subunităților Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A. sunt considerate alte valori timbrele și efectele poștale, timbrele fiscale, mărcile și mărfurile filatelice, obiectele de mesagerii, timbrele judiciare etc.(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) pot fi în proprietatea, în administrarea, în folosința, în custodia sau în consignație Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A.


    Capitolul II Garanții

    Articolul 5

    Gestionarul are obligația de a constitui o garanție în numerar.


    Articolul 6

    Nu este obligat să constituie garanție cel care înlocuiește temporar un gestionar sau cel căruia i se încredințează o gestiune pe o perioadă de cel mult 60 de zile până la numirea unui gestionar.


    Articolul 7

    Cuantumul garanțiilor în numerar și funcțiile prin a căror ocupare angajatul dobândește calitatea de gestionar sunt prevăzute în anexa nr.1 la prezentele instrucțiuni.


    Articolul 8
    (1) Constituirea garanției se face prin contract încheiat în scris, potrivit anexei nr. 2 la prezentele instrucțiuni.(2) Contractul de garanție se încheie în 3 exemplare, dintre care un exemplar se reține la dosarul de personal al angajatului, un exemplar se înmânează gestionarului, iar cel de al treilea exemplar se depune la compartimentul economic în vederea înscrierii garanției în fișă pentru a fi luat în evidență.(3) Completarea formularului de contract se face de compartimentul resurse umane al unității respective.


    Articolul 9
    (1) Garanția în numerar se reține în rate lunare de 1/10 din salariul de bază lunar sau din câștigul mediu pe o lună, după caz. Dacă, din cauza altor rețineri, ratele în contul garanției în numerar nu pot fi reținute, gestionarul este obligat să le depună personal.(2) Pentru angajații pe perioadă determinată, alții decât cei prevăzuți la art. 6, garanția în numerar se va reține în rate lunare de 1/10 din salariul de bază lunar sau din câștigul mediu pe o lună, indiferent de perioada pentru care sunt angajați și de cuantumul garanției prevăzut în anexa nr. 1.


    Capitolul III Dispoziții finale

    Articolul 10

    Încălcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială, disciplinară, penală sau civilă, după caz.


    Articolul 11

    Gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a provocat în gestiunea sa.


    Anexa nr. 1

    la instrucțiuni
    Cuantumul garanțiilor în numerar și funcțiile prin a căror ocupare angajatul dobândește calitatea de gestionar

    Nr. crt.

    Denumirea funcției

    Cuantumul garanției în numerar

    Termenul de restituire a garanției la încetarea
    contractului individual de muncă sau la
    trecerea într-o funcție pentru care nu se cere garanție

    1.

    Casier depozit de timbre oficiu poștal

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    2.

    Casier oficiu poștal rural

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    3.

    Casier oficiu poștal urban

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    4.

    Casier central

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    5.

    Diriginte care cumulează și funcția de casier

    2,5 salarii pe perioada în care
    cumulează și funcția de casier

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    6.

    Supraveghetor sală (numai la Muzeul Național Filatelic)

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    7.

    Magaziner

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    8.

    Casier - activitatea de bază

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    9.

    Gestionar (numai la Fabrica de Timbre)

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    10.

    Șef depozit

    2,5 salarii

    Maximum 10 zile lucrătoare de la predarea gestiunii

    (la 16-03-2018, Anexa 1 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 286 din 12 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 16 martie 2018 )


    Anexa nr. 2

     

     

     

     

    COMPANIA NAȚIONALĂ "POȘTA ROMÂNĂ" - S.A.

    Număr matricol .............................

     

    Sucursala ...............................

    Cod numeric personal .......................

     

    Adresa ..................................

     

     

    Nr. ................ ....................

     

     

    Data ....................................

     


                          CONTRACT DE GARANȚIE ÎN NUMERAR
    1. Între Compania Națională "Poșta Română" - S.A. - Sucursala .............
    ..........., reprezentată prin ........, în calitate de director, și salariatul
    .........., domiciliat în .........................., posesor al actului de
    identitate seria .... nr. ..., eliberat de ........ la data de
    .........., născut în ........... la data de ........., prenumele tatălui
    ............, al mamei ............, încadrat la Sucursala ...................,
    cu locul de muncă la ................., s-a încheiat prezentul contract de
    garanție în numerar privind încadrarea gestionarilor, constituirea de garanții
    și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor operatorilor economici.2. Subsemnatul ..............., având în vedere că îndeplinesc funcția de
    ..............., declar că, pentru garantarea acoperirii eventualelor pagube
    constatate în gestiunea ce mi-a fost încredințată, constitui o garanție în
    numerar de ....... lei, reprezentând contravaloarea a ...... salarii de bază
    brute lunare.
        Consimt la actualizarea garanției ori de câte ori va interveni o modificare
    asupra salariului meu de bază brut lunar.
        Constituirea garanției se va face prin rețineri lunare reprezentând 1/10
    din salariul meu de bază brut.
        Dacă din cauza altor rețineri ratele în contul garanției în numerar nu pot
    fi reținute, mă oblig a le depune în numerar la casieria unității, în ziua
    plății chenzinei a II-a.3. Sucursala .................. se obligă să consemneze la .............,
    pe numele gestionarului, sumele depuse drept garanție în numerar.
        Prezentul contract s-a încheiat în 3 exemplare, azi, ........, în
    localitatea ............, dintre care un exemplar i-a fost înmânat doamnei/
    domnului ................. .

     

     

     

     

     

    Director, ............................ .

    Consilier juridic, .................................

    Gestionar, ..............................

    -------