LEGE nr. 272 din 10 noiembrie 2015
privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familiePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 12 noiembrie 2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La articolul 31, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 31. - (1) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus cererea de emitere a ordinului de protecţie se comunică, în maximum 5 ore de la momentul pronunţării hotărârii, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi/sau a agresorului."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 10 noiembrie 2015.
Nr. 272.
----