ORDIN nr. 2.844 din 12 decembrie 2016pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1020 din 19 decembrie 2016 Notă
    Conform articolului 18 din ORDINUL nr. 85 din 26 ianuarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 1 februarie 2022, prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 13-15, ale căror prevederi se aplică începând cu situațiile financiare aferente exercițiului financiar al anului 2021.
    Articolele III-V din ORDINUL nr. 3.900 din 19 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1023 din 20 octombrie 2022 prevăd:
    Articolul III
    La aplicarea tratamentului contabil cuprins la art. I, respectiv la art. II nu sunt incidente prevederile referitoare la modificarea politicilor contabile, cuprinse în reglementările contabile aplicabile.

    Articolul IV
    Prevederile prezentului ordin se aplică pe perioada prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022, cu completările ulterioare.

    Articolul V
    Prezentul ordin se aplică entităților care fac obiectul prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu completările ulterioare.

    Articolul III din ORDINUL nr. 2.048 din 1 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 7 septembrie 2022 prevede:
    Articolul III
    (1) Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.
    (2) Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic aplică prevederile prezentului ordin de la începutul primului exercițiu financiar astfel ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2023.

    Articolul IV din ORDINUL nr. 4.291 din 20 decembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 6 ianuarie 2023 prevede:
    Articolul IV
    (1) Prevederile art. I-III se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2022.
    (2) Prin excepție de la alin. (1), prevederile art. I pct. 1, referitoare la întreruperea capitalizării costurilor îndatorării, se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2022, dacă efectul modificării politicii contabile se poate stabili până la data la care respectivele situații financiare anuale sunt autorizate pentru emitere. În caz contrar, prevederile respective se aplică costurilor îndatorării suportate de entitate în legătură cu împrumuturi contractate ulterior datei de 1 ianuarie 2023.
    (3) Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic aplică prevederile art. I-III începând cu primele situații financiare anuale încheiate la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2023.

    Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) și ale art. 44 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 881/2012 privind aplicarea de către societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, cu modificările ulterioare, și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 666/2015 privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară de către unele entități cu capital de stat,
    având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, care reglementează modul de aplicare a acestor standarde și lasă statelor membre posibilitatea de a permite sau impune și altor societăți decât cele ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, să-și elaboreze situațiile financiare anuale (individuale și/sau consolidate) în conformitate cu IFRS,
    în baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

    Articolul 1
    (1) Se aprobă Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară prevăzute în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Reglementările prevăzute la alin. (1) se aplică de către următoarele persoane juridice:
    a) societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
    b) persoanele juridice prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 666/2015 privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară de către unele entități cu capital de stat;
    c) alte entități obligate prin prevederi legale să aplice reglementările respective;
    d) alte entități care au optat pentru aplicarea reglementărilor respective, condițiile în care acestea pot opta fiind stabilite prin prevederi legale.
    (2^1) Entitățile rezultate din reorganizarea persoanelor juridice cuprinse în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 666/2015 privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară de către unele entități cu capital de stat pot aplica, după reorganizare, reglementările contabile menționate.
    (la 05-05-2023, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.427 din 25 aprilie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 05 mai 2023 )
    (3) Persoanele juridice prevăzute la alin. (2) și (2^1) sunt denumite în cuprinsul prezentului ordin entități.
    (la 05-05-2023, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.427 din 25 aprilie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 05 mai 2023 )
    (4) Piața reglementată are înțelesul prevăzut la art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.(5) În înțelesul prezentului ordin și al legislației contabile, entitățile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) reprezintă entități de interes public.


    Articolul 2

    Reglementările prevăzute la art. 1 alin. (1) se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.


    Articolul 3

    Prevederile prezentului ordin nu se aplică: instituțiilor de credit; instituțiilor financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; instituțiilor de plată și instituțiilor emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată; Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar; entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.


    Articolul 4

    În înțelesul prezentului ordin, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, denumite în continuare IFRS, reprezintă standardele adoptate potrivit procedurii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate.


    Articolul 5

    Administratorii entităților, respectiv alte persoane care au obligația gestionării entităților, precum și persoanele care au obligația organizării și conducerii acestora, directorii economici, contabilii-șefi sau alte persoane împuternicite să îndeplinească această funcție trebuie să asigure măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului ordin.


    Articolul 6

    Situațiile financiare anuale individuale, respectiv situațiile financiare anuale consolidate au componentele prevăzute de IAS 1.


    Articolul 7
    (1) Situațiile financiare anuale individuale întocmite de entități în baza reglementărilor contabile conforme cu IFRS fac obiectul auditului statutar, potrivit legii.(2) Fac obiectul auditului statutar, potrivit legii, și situațiile financiare anuale consolidate conforme cu IFRS, întocmite de entități în calitate de societăți-mamă.


    Articolul 8
    (1) Societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare în cursul exercițiului financiar de raportare întocmesc pentru respectivul exercițiu financiar situații financiare anuale în baza IFRS prin retratarea informațiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare.(2) În scopul aplicării alin. (1), entitățile întocmesc o situație care să reflecte, pentru fiecare element de bilanț și cont de profit și pierdere, diferențele dintre tratamentul contabil potrivit reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, și tratamentul prevăzut de Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară.(3) Începând cu exercițiul financiar următor celui în care valorile lor mobiliare devin admise la tranzacționare, societățile organizează și conduc contabilitatea în baza Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară.(4) Entitățile prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. b)-d) efectuează retratarea prevăzută de prezentul articol, întocmesc situațiile financiare anuale, respectiv organizează și conduc contabilitatea conform prevederilor legale aplicabile acestora.


    Articolul 9
    (1) În scopul întocmirii prin retratare a situațiilor financiare anuale, entitățile aplică prevederile Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), inclusiv prevederile IFRS 1 „Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară“. În acest sens, situația poziției financiare, parte componentă a situațiilor financiare anuale, cuprinde informații corespunzătoare sfârșitului exercițiului financiar de raportare, sfârșitului exercițiului financiar anterior celui de raportare și începutului exercițiului financiar anterior celui de raportare. De asemenea, situația rezultatului global cuprinde două coloane de informații, corespunzătoare exercițiului financiar curent (de raportare) și exercițiului financiar anterior celui de raportare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică entităților care au declarat explicit și fără rezerve că au întocmit situații financiare anuale în baza IFRS și care se încadrează în cazurile prevăzute expres de IFRS 1.(3) În scopul întocmirii situațiilor financiare prevăzute la alin. (1), entitățile procedează la întocmirea balanței de verificare cuprinzând informații determinate în baza Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, efectuarea și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de retratare, obținându-se balanța de verificare ce cuprinde informații determinate potrivit prevederilor IFRS.(4) Balanța de verificare cuprinzând informații determinate potrivit prevederilor IFRS stă la baza întocmirii situațiilor financiare anuale prevăzute la alin. (1), precum și a raportării contabile prevăzute la art. 14 alin. (2).


    Articolul 10
    (1) În înțelesul prezentului ordin, prin retratare se înțelege efectuarea și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor determinate de trecerea de la Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, la Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, prevăzute în anexa nr. 1.(2) Pentru înregistrarea în contabilitate a rezultatelor retratării prevăzute la alin. (1) se folosesc conturile cuprinse în Planul de conturi prevăzut la pct. 196 din reglementările contabile cuprinse în anexa nr. 1.


    Articolul 11
    (1) Prevederile prezentului ordin se aplică și entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întocmesc situațiile financiare anuale rezultate din retratare și Situația cuprinzând rezultatele retratării, prevăzută în anexa nr. 2, la data aleasă pentru întocmirea acestora.


    Articolul 12
    (1) Situațiile financiare anuale prevăzute la art. 9 alin. (1) se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, însoțite de documentele prevăzute de lege.(2) Odată cu documentele prevăzute la alin. (1) se depune situația cuprinzând rezultatele retratării, în baza IFRS, a informațiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare.(3) Situația prevăzută la alin. (2) se depune în formatul prevăzut în anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezentul ordin. Notă
    *) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.


    Articolul 13

    În scopul întocmirii situațiilor financiare anuale în baza IFRS, entitățile procedează la inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și evaluarea acestora potrivit prevederilor cuprinse în IFRS.


    Articolul 14
    (1) Pentru asigurarea sistemului informațional al statului, Ministerul Finanțelor Publice poate solicita entităților care aplică prevederile prezentului ordin depunerea unei raportări contabile anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.(2) Raportarea prevăzută la alin. (1) se întocmește pe baza datelor din balanța de verificare cuprinzând elemente determinate potrivit prevederilor IFRS.


    Articolul 15

    Prezentul ordin transpune parțial prevederile următoarelor directive:– Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 182 din data de 29 iunie 2013;– Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 330 din data de 15 noiembrie 2014.– Directiva (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.
    (la 01-01-2023, Articolul 15 a fost completat de Punctul 1, Articolul II din ORDINUL nr. 2.048 din 1 septembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 07 septembrie 2022 )


    Articolul 16

    Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu situațiile financiare ale exercițiului financiar al anului 2016, cu excepția prevederilor capitolului 7 „Informații nefinanciare și informații privind diversitatea“ din anexa nr. 1, care se aplică de la data de 1 ianuarie 2017.


    Articolul 17

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1.286/2012 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 și 687 bis din 4 octombrie 2012, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 18

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul finanțelor publice,
    Anca Dana Dragu

    București, 12 decembrie 2016.
    Nr. 2.844.

    Anexa nr. 1

    REGLEMENTĂRILE CONTABILE
    conforme cu Standardele Internaționale
    de Raportare Financiară (Anexa nr. 1)


    Anexa nr. 2

    ANEXA
    privind situația cuprinzând rezultatele retratării, în baza IFRS,
    a informațiilor din contabilitatea organizată în baza
    Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
    anuale individuale și situațiile financiare
    anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor
    publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare
    (Anexa nr. 2)

    ----