ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 24 iunie 2008
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări socialePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 26 iunie 2008
Având în vedere prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora drepturile şi obligaţiile asiguraţilor şi ale pensionarilor se evidenţiază, se stabilesc şi se plătesc de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi de casele teritoriale de pensii, pentru fiecare beneficiar, pe baza codului numeric personal,
ţinând cont de faptul că drepturile băneşti, obligaţiile de plată, precum şi alte beneficii ce derivă din calitatea de asigurat sau pensionar al sistemului se achită sau, după caz, se comunică la domiciliu, precum şi de faptul că unele prestaţii se efectuează către mandatar, tutore sau curator, titularii fiind în cea mai mare parte minori, pentru care în baza de date a sistemului public de pensii nu există datele de identificare,
având în vedere prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc în sarcina Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale obligaţia de a efectua virarea către fondurile de pensii administrate privat a contribuţiilor datorate de asiguraţii sistemului public de pensii care, în acelaşi timp, sunt participanţi la aceste fonduri,
luând în considerare faptul că urmează să înceapă procedura de virare a contribuţiilor participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, acţiune de maximă importanţă în procesul de implementare a noului sistem de pensii administrate privat, şi pentru evitarea oricăror riscuri de natură să producă scăderea încrederii participanţilor la acest sistem,
ţinând seama de cele enumerate mai sus, este necesar ca, pe lângă codul numeric personal, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi casele teritoriale de pensii să deţină informaţii privind datele de stare civilă ale persoanelor asigurate în sistem sau pentru care legislaţia în vigoare prevede efectuarea unor prestaţii. În lipsa acestor date există situaţii de natură a genera imposibilitatea efectuării plăţilor şi a întocmirii evidenţelor drepturilor şi obligaţiilor, precum şi riscul de a efectua plăţi fără temei, cu efecte negative atât asupra beneficiarilor, cât şi asupra bugetului.
Ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul UNIC
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Datele de stare civilă actualizate pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi străinii care au înregistrată rezidenţa/şederea în România, precum şi ale persoanelor pentru care CNPAS întocmeşte documentaţii de plată şi/sau efectuează plata unor prestaţii sociale vor fi furnizate acesteia, gratuit, de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor sau prin Oficiul Român pentru Imigrări, după caz."
2. La articolul 9, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) Datele prevăzute la alin. (2) vor fi furnizate gratuit, la cererea CNPAS, şi de către oricare altă autoritate, instituţie publică sau altă instituţie care deţine astfel de informaţii.
(4) Conţinutul, modalităţile şi termenele de transmitere a informaţiilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin protocoale încheiate între CNPAS şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor sau Oficiul Român pentru Imigrări, după caz, precum şi între CNPAS şi entităţile prevăzute la alin. (3)." ...
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul muncii,
familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
p. Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Eugen Teodorovici,
secretar de stat
Bucureşti, 24 iunie 2008.
Nr. 83.
________