ORDIN nr. 1.301 din 20 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale
EMITENT
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 6 septembrie 2007 Având în vedere prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 400/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, văzând Referatul de aprobare al Autorității de Sănătate Publică nr. E.N. 7.820 din 20 iulie 2007, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății publice emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normele privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale, prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 2 Investigațiile paraclinice care nu pot fi efectuate în laboratoarele de analize medicale în sistem ambulatoriu sunt prevăzute în anexa nr. 2. Articolul 3 Dotările minimale ale laboratoarelor de analize medicale din sistemul ambulatoriu sunt prevăzute în anexa nr. 3. Articolul 4 Dotările minimale ale laboratoarelor de analize medicale din unitățile spitalicești sunt prevăzute în anexa nr. 4. Articolul 5 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 6 Autoritatea de sănătate publică și Inspecția sanitară de stat din cadrul Ministerului Sănătății Publice, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și ministerele cu rețea sanitară proprie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 7 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2004 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea și funcționarea laboratoarelor care efectuează analize medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 17 februarie 2004, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă. Articolul 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării. Ministrul sănătății publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu București, 20 iulie 2007. Nr. 1.301. Anexa nr. 1 NORME privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale Anexa nr. 2 ANALIZELE MEDICALE care nu pot fi efectuate în laboratoarele de analize medicale în sistem ambulatoriu1.Hemocultura ... 2.Abrogat.
(la 02-04-2008,
Pct. 2 din anexa 2 a fost abrogat de art. I din ORDINUL nr. 570 din 31 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 2 aprilie 2008.
)
... 3.Determinări de gaze sanguine/parametrii echilibrului acido-bazic ... 4.Tipizare HLA - teste de histocompatibilitate în vederea transplantului de organe. ... Anexa nr. 3 DOTĂRILE MINIMALE ale laboratoarelor care efectuează analize medicale în sistem ambulatoriu A.Hematologie și biochimie:1.Microscop binocular ... 2.Centrifugă ... 3.Baie termostat ... 4.Termostat ... 5.Instalație de apă purificată*) ... 6.Frigider ... 7.Congelator ... 8.Analizor semiautomat/automat de biochimie și hematologie ... 9.Linie de electroforeză în gel de agaroză sau acetat de celuloză ... 10.Coagulometru semiautomat/automat ... 11.Sistem de determinare a VSH ... 12.Cronometru ... 13.Pipete automate. ... ... B.Imunologie:1.Centrifugă ... 2.Linie completă ELISA și/sau analizor cu chemiluminiscență ... 3.Pipete automate ... 4.Frigider ... 5.Congelator ... 6.Baie de apă cu temperatură reglabilă ... 7.Ceas de laborator ... 8.Termometre ... 9.Instalație de apă purificată*). ... ... C.Microbiologie:1.Hotă de siguranță biologică ... 2.Lampă UV ... 3.Balanță ... 4.Termostat (cu temperatură reglabilă) ... 5.Microscop binocular ... 6.Lupă de laborator ... 7.Frigider ... 8.Congelator (prevăzut cu încuietoare) ... 9.Baie de apă cu temperatură reglabilă ... 10.pH-metru sau indicator pH ... 11.Bec de gaz ... 12.Etuvă ... 13.Autoclavă ... 14.Anse bacteriologice ... 15.Pipete automate ... 16.Termometre ... 17.Instalație de apă purificată*) ... 18.Sistem de etalonare a inoculului pentru antibiogramă. ... ... D.Laboratoare de analize medicale care efectuează culturi pentru diagnosticul tuberculozei și/sau micobacteriozelor:1.Hotă de siguranță biologică și protecție suplimentară ... 2.Autoclavă de laborator verticală, cu accesorii (electric sau cu gaz) ... 3.Balanță semianalitică (sensibilitate 1 mg) ... 4.Balanță pentru echilibrat tuburi de centrifugă ... 5.Dulapuri termostat sau cameră-termostat cu capacitate de 6-8 mc (20.000-30.000 culturi/an) ... 6.Centrifugă cu accesorii (reglare automată a vitezei, cronometru, dispozitiv de securitate împotriva demarajului intempestiv și protecție pentru evitarea formării de aerosoli în laborator) ... 7.Instalație de apă purificată*) ... 8.Etuvă ... 9.Frigider-dulap pentru medii de cultură ... 10.Frigider pentru prelevate ... 11.pH-metru ... 12.Sticlărie specifică de laborator ... 13.Anse bacteriologice ... 14.Bec de gaz ... 15.Ceas de laborator ... 16.Coșuri pentru păstrarea eprubetelor cu medii ... 17.Uscător pentru lame, cu termostat. ... ... E.Toxicologie1.Analizor biochimie sau/și ... 2.Linie ELISA sau ... 3.Hemiluminiscență ... 4.Instalație de apă purificată*) ... 5.Pentru determinări cantitative - lichid cromatograf de înaltă performanță (HPLC). ... ... F.Genetică1.Microscop ... 2.Hotă cu flux de aer laminar ... 3.Aparat de fotografiat ... 4.Computer ... 5.Echipament pentru cromatografie în strat subțire și/sau HPLC ... 6.Echipament de electroforeză ... 7.Termostat ... 8.Etuvă ... 9.Sticlărie ... 10.Aparat de întins plăci ... 11.Instalație de apă ultrapurificată. ... ---------- *) Poate fi înlocuită cu apă purificată achiziționată, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (3) lit. c) (iv). ... Anexa nr. 4 DOTĂRILE MINIMALE ale laboratoarelor de analize medicale în unități spitalicești A/B. Hematologie și biochimie:1.Analizor hematologie automat ... 2.Coagulometru automat ... 3.Microscop binocular ... 4.Centrifugă ... 5.Baie termostat ... 6.Termostat ... 7.Instalație de apă purificată*) ... 8.Frigider ... 9.Congelator ... 10.Analizor biochimie automat ... 11.Analizor electroliți ... 12.Analizor gaze sanguine pentru servicii de urgență sau ATI ... 13.Linie de electroforeză pe gel de agaroză sau acetat de celuloză ... 14.Agitator magnetic ... 15.Sistem de determinare a VSH ... 16.Cronometru ... 17.Pipete automate. ... C.Imunologie:1.Nefelometru ... 2.Centrifugă ... 3.Linie completă ELISA și/sau analizor cu chemiluminiscență ... 4.Pipete automate ... 5.Frigider ... 6.Congelator ... 7.Balanță analitică ... 8.Baie de apă cu temperatură reglabilă ... 9.Ceas de laborator ... 10.Termometre ... 11.Instalație de apă purificată*). ... ... D.Microbiologie:1.Hotă de siguranță biologică ... 2.Lampă UV ... 3.Balanță ... 4.Termostat (cu temperatură reglabilă) ... 5.Microscop binocular ... 6.Lupă de laborator ... 7.Frigider ... 8.Congelator (prevăzut cu încuietoare) ... 9.pH-metru sau indicator pH ... 10.Becuri de gaz ... 11.Etuvă ... 12.Autoclavă ... 13.Anse bacteriologice ... 14.Pipete automate ... 15.Dispenser pentru microcomprimate de antibiotice ... 16.Termometre ... 17.Instalație de apă purificată*) ... 18.Sistem de etalonare a inoculului pentru antibiogramă ... 19.Sistem de microaerofilie și anaerobioză. ... ... E.Laboratoarele care efectuează culturi pentru diagnosticul tuberculozei și/sau micobacteriozelor:1.Hotă de siguranță biologică și protecție suplimentară ... 2.Autoclavă de laborator verticală, cu accesorii (electric sau cu gaz) ... 3.Balanță semianalitică (sensibilitate 1 mg) ... 4.Balanță pentru echilibrat tuburi de centrifugă ... 5.Dulapuri-termostat sau cameră-termostat cu capacitate de 6-8 mc (20.000-30.000 culturi/an) ... 6.Centrifugă cu accesorii (reglare automată a vitezei, cronometru, dispozitiv de securitate împotriva demarajului intempestiv și protecție pentru evitarea formării de aerosoli în laborator) ... 7.Instalație de apă purificată*) ... 8.Etuvă ... 9.Frigider-dulap pentru medii de cultură ... 10.Frigider pentru prelevare ... 11.pH-metru ... 12.Sticlărie specifică de laborator ... 13.Anse bacteriologice ... 14.Bec de gaz ... 15.Ceas de laborator ... 16.Coșuri pentru păstrarea eprubetelor cu medii ... 17.Uscător pentru lame, cu termostat. ... ... F.Toxicologie: a)pentru dozări calitative:1.Analizor biochimie sau/și ... 2.ELISA sau ... 3.Chemoluminiscență ... ... b)pentru dozări cantitative: lichid cromatograf de înaltă performanță (HPLC) ... c)Instalație de apă purificată*). ... ... G.Genetică:1.Microscop ... 2.Hotă cu flux de aer laminar ... 3.Aparat de fotografiat ... 4.Computer ... 5.Cromatograf în strat subțire și/sau cromatograf în fază lichidă ... 6.Echipament de electroforeză ... 7.Termostat ... 8.Etuvă ... 9.Sticlărie ... 10.Aparat de întins plăci ... 11.Instalație de apă ultrapurificată. ... ... H.Diagnostic molecular:1.Hotă cu flux laminar ... 2.Ultramicrocentrifugă ... 3.Centrifugă 6.000 g universală cu răcire ... 4.Echipament de amplificare și detecție a acizilor nucleici și/sau a semnalului ... 5.Frigidere ... 6.Congelatoare (-20°C, -80°C) ... 7.Lampă UV ... 8.Micropipete automate pentru fiecare arie de lucru ... 9.Balanță analitică ... 10.Autoclavă ... 11.Vortexuri pentru fiecare arie de lucru ... 12.Baie uscată. ... ... ------------ *) Poate fi înlocuită cu apă purificată achiziționată, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (3) lit. c) (iv).