LEGE nr. 344 din 22 decembrie 2015
pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor criticePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 970 din 28 decembrie 2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7 alineatul (2), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) participă, la solicitarea M.A.I., prin Centrul de coordonare a PIC, la discuţiile bilaterale/multilaterale în vederea identificării şi desemnării ICE;".
2. La articolul 10, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(6) Desemnarea ICE se realizează pe baza consimţământului scris al autorităţilor competente din România şi din statele membre care ar putea fi afectate semnificativ, cu acceptul statului membru pe al cărui teritoriu se află infrastructura care urmează să fie desemnată drept ICE, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 22 decembrie 2015.
Nr. 344.
------