ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 29 iunie 2000privind decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 7 iulie 2000
    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României și ale art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1
    (1) Decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", prevăzută la art. 6 lit. C pct. I din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, face parte din categoria decoratiilor naționale.(2) Decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" se poate acorda cetățenilor români care au luptat împotriva regimului comunist, care au fost privati de libertate sau care au fost deportati din motive politice, etnice sau religioase.


    Articolul 2

    În mod excepțional, decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" se poate acorda și unor cetățeni străini din statele fostului lagar socialist, fosti deținuți politici, ale căror acțiuni publice au contribuit substanțial la erodarea credibilitatii regimurilor comuniste.


    Articolul 3
    (1) Decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" are trei clase. În ordine crescatoare acestea sunt:– clasa a III-a;– clasa a II-a;– clasa I.(2) Decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" nu are limita numerică maxima, ea putând fi conferita tuturor persoanelor îndreptățite sa o poarte, conform prezentei ordonanțe de urgență.


    Articolul 4

    Stabilirea listelor cuprinzând persoanele care pot primi decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", precum și clasele acesteia se va face de către Asociația Foștilor Deținuți Politici din România în colaborare cu organele Ministerului de Interne și ale Ministerului Justiției.


    Articolul 5

    Descrierea decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", materialul din care se realizează, dimensiunile, modelul desenat al decoratiei, motivele care determina conferirea ei, precum și alte date sunt prevăzute în regulamentul cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

    p. PRIM-MINISTRU,
    MIRCEA CIUMARA
    Contrasemnează:
    Ministrul culturii,
    Ion Caramitru
    Ministru de stat,
    ministrul afacerilor externe,
    Petre Roman
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remes
    Ministru de stat,
    ministrul justiției,
    Valeriu Stoica
    Ministru de interne,
    Constantin Dudu Ionescu


    Anexa 1
    REGULAMENT
    privind descrierea și acordarea decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste"

    Articolul 1
    (1) "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" este o decoratie naționala care se poate acorda cetățenilor români care au acționat prin diferite mijloace, inclusiv prin lupta armata, împotriva regimului dictaturii comuniste sau celor care au fost privati de libertate din motive politice, de origine socială, de confesiune religioasă sau de etnie, în urma unor procese sau fără nici o formă juridică, precum și persoanelor care au fost deportate în țara sau peste hotare din aceleași motive.(2) Decoratia se acordă și cetățenilor altor state care, la data privarii de libertate sau a deportarii, erau cetățeni români.


    Articolul 2
    (1) Decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" are trei clase, fiecare dintre acestea acordându-se unor anumite categorii, astfel:
    a) clasa a III-a se poate acorda persoanelor care au fost strămutate fortat din locuintele lor și au fost deportate atât în țara, cat și în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste;
    b) clasa a II-a se poate acorda persoanelor care au fost în detenție pe motive politice, de origine socială, de confesiune sau de etnie, cu sau fără hotărâre judecătorească, pe o perioadă de minimum 30 de zile sau de maximum 12 ani;
    c) clasa I se poate acorda persoanelor care au fost private de libertate din aceleași motive cu cele menționate la lit. b), pentru o perioadă mai mare de 12 ani, precum și acelor persoane care au făcut parte din organizațiile care au acționat armat împotriva regimului dictatorial.
    (2) Perioada de detenție care se ia în calcul este cea totală, în cazul persoanelor care au fost în detenție politica de mai multe ori.(3) Clasa I se acordă post mortem tuturor persoanelor care au participat la lupta armata, care au fost executate, care au murit în perioada de detenție sau după ce au fost eliberate.(4) Persoanele care, în perioada detentiei sau după eliberare, au ajutat activ organele fostei Securitati, contribuind la maltratarea detinutilor sau la arestarea altor persoane ca urmare a denunturilor pe care le-au făcut, nu pot fi decorate cu decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste".


    Articolul 3

    În mod excepțional, clasa I a decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" poate fi conferita și unor cetățeni străini din statele fostului lagar socialist, care au fost în detenție sau deportati pe motive politice și ale căror acțiuni de demascare a dictaturii, a crimelor și a abuzurilor care se comiteau au contribuit substanțial la cunoașterea realitatilor despre societatea comunista, conducand astfel la erodarea credibilitatii pe plan internațional a regimurilor dictatoriale.


    Articolul 4
    (1) Stabilirea persoanelor care au dreptul la conferirea decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", precum și a clasei distinctiei, se face de către Asociația Foștilor Deținuți Politici din România în colaborare cu Ministerul de Interne și cu Ministerul Justiției.(2) În vederea realizării acestui scop Asociația Foștilor Deținuți Politici din România va desemna comitete teritoriale, constituite din propriii membri, ajutați de persoane auxiliare, care vor întocmi liste cu propuneri de decorare, pe clase; organele competente ale Ministerului de Interne, precum și cele ale Ministerului Justiției sunt obligate sa furnizeze, la cerere, toate informațiile solicitate de comisiile respective.(3) Listele cu propuneri vor fi validate de către conducerea centrala a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România care le va inainta apoi Cancelariei Ordinelor, în vederea întocmirii decretului de conferire.


    Articolul 5
    (1) Însemnul decoratiei este o placa dreptunghiulara cu colturile arcuite, cu înălțimea de 50 mm, lățimea de 40 mm și grosimea de 5 mm. În interiorul placii este incastrata o cruce cu brate egale, emailata alb, având diametrul de 25 mm și lățimea bratelor de 5 mm.(2) Aversul are marginea ușor inaltata și crucea incastrata sub nivelul piesei dreptunghiulare; pornind de la bordurile laterale, peste cruce este figurat, în relief, un gard de sarma ghimpata. Denumirea decoratiei este scrisă deasupra și dedesubtul crucii, cu litere în relief.(3) Pe revers, de la crucea incastrata la același nivel pornesc raze aurite; sub cruce este scrisă deviza: "AM REZISTAT/PRIN/CREDINȚA".(4) Panglica, din rips moarat cenusiu, are în centru benzi de culoare albastra, galbena și roșie, late de câte 4 mm fiecare.


    Articolul 6
    (1) Însemnul clasei a III-a este confectionat din oțel având forma unui dreptunghi cu colturile rotunjite, care are înălțimea de 50 mm, lățimea de 40 mm și grosimea de 5 mm. În interiorul placii este incastrata o cruce cu brate egale, din argint cu titlul de 800 la mie, aurita, având diametrul de 25 mm, lățimea bratelor crucii de 5 mm și grosimea de 3 mm; centrul crucii este plasat la 20 mm de limita superioară a insemnului.(2) Aversul are marginea ușor inaltata și crucea incastrata sub nivelul piesei dreptunghiulare; pornind din bordurile laterale, peste cruce este figurat, în relief, un gard de sarma ghimpata. Numele decoratiei este scris cu litere în relief, înalte de 3 mm, astfel: deasupra crucii, "CRUCEA", iar dedesubtul ei, "COMEMORATIVA/A REZISTENTEI/ANTICOMUNISTE".(3) Pe revers, crucea este incastrata la același nivel și de la ea pornesc raze în relief, aurite; dedesubtul crucii este scrisă, în relief, cu litere înalte de 3 mm, deviza: "AM REZISTAT/PRIN/CREDINȚA".(4) La partea superioară a insemnului se afla un arc de cerc înalt de 6 mm perforat, prin care se petrece inelul de prindere a panglicii, care are diametrul de 20 mm.(5) Panglica, din rips moarat cenusiu, este lata de 40 mm și înaltă, la partea ei aparenta, de 50 mm; benzile de culoare albastra, galbena și roșie, plasate în centrul panglicii, au fiecare lățimea de 4 mm.


    Articolul 7

    Însemnul clasei a II-a este asemănător cu cel al clasei prevăzute la art. 6, cu deosebirea ca metalul din care este confectionata crucea incastrata este aur cu titlul de 800 la mie.


    Articolul 8
    (1) Însemnul clasei I este asemănător cu cel al clasei prevăzute la art. 6, cu deosebirea ca metalul din care este confectionata placa dreptunghiulara este argint patinat cu titlul de 800 la mie.(2) Decoratiile conferite pentru participarea la lupta armata împotriva dictaturii comuniste au culoarea de baza a panglicii verde și au prinse pe ea doua spade incrucisate, lungi de câte 36 mm, confectionate din argint cu titlul de 750 la mie.


    Articolul 9
    (1) Pentru a omagia și perpetua traditia luptei împotriva ideologiei totalitar-comuniste, urmașii direcți ai foștilor deținuți politici pot primi decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" ce are atașată pe panglica o bareta metalică pe care este scris, cu litere înalte de 4 mm, cuvântul: "TRADIȚIE".(2) Urmașii direcți ai foștilor deținuți politici pot solicita comitetelor teritoriale ale Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, desemnate pentru întocmirea listelor de persoane îndreptățite sa primească decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", să fie înscrise pe liste pentru a primi decoratia cu bareta: "TRADIȚIE". Împreună cu cererea aceștia trebuie să prezinte următoarele:
    a) copie de pe hotărârea judecătorească de condamnare a părintelui sau, în lipsa acesteia, declarațiile a doua persoane care să confirme intemnitarea acestuia pe motive politice;
    b) copie de pe actul de naștere care să ateste filiația;
    c) declarație, pe propria răspundere, ca până în 1989 nu a fost membru al Partidului Comunist Roman și că nu a făcut parte din organele de represiune ale regimului comunist sau dintre informatorii fostei Securitati;
    d) dovada ca după decembrie 1989 a activat într-o organizație civică democrata sau/și într-un partid care promova o politica democratica, de revenire la tradițiile sociale și economice ale României antebelice.
    (3) Indiferent de clasa pe care o au sau ar fi avut dreptul sa o aibă părinții, urmașii direcți pot primi numai decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" cu bareta "TRADIȚIE", clasa a III-a.


    Articolul 10

    La toate clasele, o dată cu însemnul se acordă și rozeta decoratiei, care are forma unui triunghi echilateral cu laturile de 16 mm, confectionat din rips cenusiu, cu dungi verticale, late de 1 mm, de culoare albastra, galbena și roșie, pe centru și marginile bordurate cu un fir argintiu.


    Articolul 11

    Ecranul (cutia) care conține decoratia este imbracat în piele mata, de culoare cenusie și este captusit cu plus alb. Pe capacul cutiei sunt imprimate, argintiu, denumirea și gradul decoratiei.


    Articolul 12

    Brevetele pentru decoratia "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" sunt validate prin parafa Președintelui României, a Cancelarului Ordinelor și a președintelui Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, pentru clasele a III-a și a II-a, și prin semnăturile olografe ale acestora, pentru clasa I.


    Articolul 13
    (1) Pentru judecarea faptelor dezonorante, care aduc prejudicii morale membrilor decoratiei, altele decât cele prevăzute la art. 52 lit. a) din Legea nr. 29/2000, se constituie Consiliul de Onoare al decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste".(2) Consiliul de Onoare este compus din 7 membri, câte doi din fiecare clasa și unul din categoria "TRADIȚIE".(3) Președintele Consiliului de Onoare este cel mai în vârsta membru al clasei I.(4) Consiliul de Onoare se alege pe o perioadă de trei ani; pot fi realeși pe o noua perioada de 3 ani patru dintre membrii Consiliului de Onoare, câte unul din fiecare clasa și categorie.


    Articolul 14
    (1) Purtatorii decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste" pot semnala Consiliului de Onoare atitudini și fapte comise de alți purtători ai acestei decorații, considerate a aduce prejudicii morale acestora. Ca urmare a sesizării, Cancelaria Ordinelor convoacă Consiliul de Onoare și pe cel invinuit, în termen de maximum 15 zile de la sesizare.(2) Consiliul de Onoare deliberează și poate decide pe loc sau după cercetarea cazului, însă nu mai mult de 60 de zile de la întrunirea sa.(3) În cazul în care persoana invinuita nu se prezintă la termenul fixat de Cancelaria Ordinelor, Consiliul de Onoare poate solicita Cancelariei Ordinelor convocarea sa la alt termen, iar în cazul neprezentarii învinuitului și a doua oara, cazul se va judeca în lipsa.


    Articolul 15
    (1) Conducerea Asociației Foștilor Deținuți Politici din România va inainta Cancelariei Ordinelor, pe măsura întocmirii lor, listele cuprinzând propunerile de conferire a decoratiei "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", în vederea semnării de către Președintele României a decretelor de decorare.(2) În termen de un an de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului regulament, comisiile Asociației Foștilor Deținuți Politici din România vor finaliza toate propunerile de decorare cu "Crucea Comemorativa a Rezistentei Anticomuniste", distincția urmând a fi considerată închisă după acest termen.

    -------------