DECIZIE nr. 367 din 14 mai 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua din acelaşi act normativ
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 8 iulie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 12.991/271/2013 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 239D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, considerând că autorul excepţiei face, în realitate, o comparaţie între dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală şi art. 159 alin. (2) din Codul penal, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12.991/271/2013, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unei cauze penale în cadrul căreia se solicită instanţei să ia act de împăcarea părţilor.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală, care prevăd că, în cazul încetării procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 20 din Constituţie prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că stingerea acţiunii penale ca urmare a împăcării părţilor ar trebui să se facă printr-o hotărâre de respingere ca neîntemeiată a răspunderii civile, iar nu prin lăsarea nesoluţionată a laturii civile, întrucât aceasta ar lăsa loc unui nou proces civil părţii care se consideră nedreptăţită, ceea ce ar contraveni efectelor pe care legiuitorul le-a dat instituţiei împăcării părţilor. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    6. De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, pornind de la "soluţiile principale care vizează acţiunea civilă pe care instanţele de judecată le pot pronunţa în funcţie de dezlegarea dată raportului juridic de drept material penal, respectiv admiterea sau respingerea acţiunii civile se dădea în funcţie de vinovăţia sau nevinovăţia penală a inculpatului stabilită de instanţă şi mai apoi se analiza îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale - vinovăţie, faptă ilicită, prejudiciu şi raport de cauzalitate, iar lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile se pronunţă doar în situaţia în care fie acţiunea penală nu era soluţionată pe fond, fie aceasta era stinsă din motive procedurale, situaţie care nu mai impunea analiza acţiunii civile din partea instanţei penale care s-a dezînvestit de procesul penal fără a analiza obiectul principal al sesizării - infracţiunea, în materialitatea ei."
    7. Totodată, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori susţine că "lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile lasă loc unui nou proces la instanţa civilă pentru obţinerea unor pretenţii din partea persoanei păgubite, demers procesual care este unul pur formal din moment ce normele dreptului material penal prevăd că acţiunea civilă se stinge, încălcându-se astfel dispoziţiile privind accesul la justiţie." Linia adoptată de legiuitor aduce atingere predictibilităţii legii şi implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzei, "în sensul că ar fi injust ca, în situaţia împăcării părţilor, acţiunea civilă să nu fie soluţionată, deşi litera şi spiritul Codului penal nu lasă să se întrevadă această deosebire, cu atât mai mult cu cât şi în cadrul procesului civil partea civilă nu poate obţine mai mult decât respingerea acţiunii civile".
    8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală. Analizând motivarea excepţiei, Curtea apreciază că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua din acelaşi act normativ. Dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală au următorul conţinut: "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă." Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua din Codul de procedură penală prevăd: "(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: g) [...]a intervenit împăcarea [...]."
    12. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil şi art. 20 prin raportare la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
    13. Examinând critica formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că, în esenţă, aceasta invocă o pretinsă neclaritate şi impredictibilitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală şi consideră că adoptarea unei alte soluţii legislative, care ar permite soluţionarea acţiunii civile după împăcarea părţilor în procesul penal, ar fi mai potrivită.
    14. Curtea apreciază că, în realitate, autorul excepţiei tinde la o modificare a dispoziţiilor de lege criticate, în sensul că, în urma împăcării părţilor, instanţa de judecată ar trebui să soluţioneze acţiunea civilă, respingând-o ca neîntemeiată. Or, aceste aspecte nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci mai degrabă o propunere de lege ferenda, asupra căreia însă Curtea nu se poate pronunţa, neavând competenţa de a modifica dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate, aşa cum prevede art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
    15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua din acelaşi act normativ, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 12.991/271/2013.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 mai 2015.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea
    ----