ORDIN nr. 1.121 din 4 iulie 2006privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 12 iulie 2006
    În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 43 și ale art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată,
    având în vedere prevederile art. 4 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene,
    ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

    Articolul 1
    (1) Având în vedere necesitatea asigurării conformității reglementărilor naționale în domeniul contabilității cu reglementările Uniunii Europene, în exercițiul financiar al anului 2007, în România se continuă implementarea graduală a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).(2) În înțelesul prezentului ordin, prin Standarde Internaționale de Raportare Financiară se înțelege Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) și Interpretările aferente (Interpretările SIC-IFRIC), amendamentele ulterioare la acele standarde și interpretările aferente, standardele și interpretările viitoare aferente, așa cum sunt aprobate de Uniunea Europeană, traduse și publicate în limba română.(3) Societățile comerciale ale căror valori mobiliare la data bilanțului sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care întocmesc situații financiare consolidate au obligația ca, începând cu exercițiul financiar al anului 2007, să aplice Standardele Internaționale de Raportare Financiară.(4) Instituțiile de credit continuă să aplice Standardele Internaționale de Raportare Financiară la întocmirea situațiilor financiare consolidate.(5) Piața reglementată are înțelesul prevăzut la art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.(6) Entitățile prevăzute la alin. (3) pot întocmi și un set distinct de situații financiare anuale obținute prin aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, destinate utilizatorilor de informații, alții decât instituțiile statului.(7) Situațiile financiare obținute prin aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară fac obiectul auditului financiar, potrivit legii.


    Articolul 2

    Pentru anul 2007, celelalte entități de interes public definite conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene, pot aplica Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) la întocmirea situațiilor financiare individuale sau consolidate, pentru necesități proprii de informare.


    Articolul 3

    Toate entitățile care au obligația să aplice sau au optat pentru aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară trebuie să asigure continuitatea aplicării acestora.


    Articolul 4

    În relația cu instituțiile statului, toate entitățile, inclusiv cele care aplică Standardele Internaționale de Raportare Financiară, întocmesc situații financiare anuale conforme cu directivele europene.


    Articolul 5

    Prevederile art. 3 lit. c) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2005, se modifică după cum urmează:
    c) societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor și organismele de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;


    Articolul 6

    Direcția de reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul finanțelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

    București, 4 iulie 2006.
    Nr. 1.121.
    ----