ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 99 din 27 iunie 2001
pentru modificarea Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicatăPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 29 iunie 2001
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul 1
Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu completările ulterioare, se modifica după cum urmează:
1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:"
"Art. 9. - Diminuarea fără aprobare legală a cantităţilor de produse rezerva de stat încredinţate spre păstrare agenţilor economici constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani."
2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - Agenţii economici prevăzuţi la art. 9 sunt obligaţi sa reintregeasca, în termen de 30 de zile de la data constatării diminuării, cantităţile de produse rezerva de stat.
Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei.
Sancţiunea se aplică persoanelor juridice.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către împuterniciţii Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, precum şi de alte organe de control financiar anume împuternicite în acest scop.
Contravenţiei prevăzute la alin. 2 îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia celor prevăzute la art. 25-27, referitoare la plata a jumătate din minimul amenzii."
Articolul 2
Legea nr. 82/1992, republicată, cu completările ulterioare şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia de către Parlament.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
───────────────
Preşedintele Administraţiei Naţionale
a Rezervelor de Stat,
Gabriel Oprea
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
──────────────