ORDIN nr. 6 din 6 ianuarie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista îngrășămintelor autorizate, cu mențiunea RO-ÎNGRĂȘĂMÂNT, pentru utilizarea și comercializarea în România
EMITENT
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR, APELOR ȘI MEDIULUI
Nr. 6 din 6 ianuarie 2004
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
Nr. 22 din 14 ianuarie 2004
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 29 ianuarie 2004 Văzând Referatul de aprobare nr. 129.897 din 23 decembrie 2003 al Direcției generale de implementare și reglementare, în baza prevederilor Legii protecției mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 716/2001 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a îngrășămintelor chimice din producția internă și din import, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului și ministrul sănătății emit următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista îngrășămintelor autorizate cu mențiunea RO-ÎNGRĂȘĂMÂNT, pentru utilizarea și comercializarea în România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Comisia interministerială pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista îngrășămintelor autorizate cu mențiunea RO-ÎNGRĂȘĂMÂNT, pentru utilizarea și comercializarea în România, funcționează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția generală politici agricole.
(la 07-09-2010,
Art. 2 a fost modificat de art. II din ORDINUL nr. 94 din 19 aprilie 2010/ORDINUL nr. 1.378 din 31 august 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 7 septembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "Direcția generală implementare politici agricole" cu sintagma "Direcția generală politici agricole".
)
Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, al ministrului apelor și protecției mediului și al ministrului sănătății și familiei nr. 263/722/494/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea și omologarea îngrășămintelor folosite în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 20 septembrie 2001. Articolul 4 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, Petre Daea, secretar de stat Ministrul sănătății, Ovidiu Brînzan Anexă REGULAMENT privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista îngrășămintelor autorizate cu mențiunea RO-ÎNGRĂȘĂMÂNT, pentru utilizarea și comercializarea în România