REGULAMENT din 21 septembrie 2004 (**republicat**) (*actualizat*)
privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie*)
(actualizat până la data de 24 iunie 2015*)
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE




  • ----------
    **) Republicat în temeiul art. IV din Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 15 septembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 22 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 25 septembrie 2004.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată şi funcţionează în temeiul art. 126 din Constituţia României, republicată, al art. 18-34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi al prezentului regulament.


    Articolul 2

    (1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal - şi Secţiile Unite.
    ------------
    Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (1^1) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform Legii nr. 134/2010
    privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură civilă, şi conform Legii nr. 135/2010
    privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură penală, precum şi complete de 5 judecători.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (2) În structura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează următoarele compartimente:
    a) Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
    b) Cancelaria;
    c) Departamentul economico-financiar şi administrativ;
    d) Biroul de informare şi relaţii publice;
    e) Compartimentul relaţii internaţionale;
    ----------
    Lit. e) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.
    e^1) Compartimentul juridic;
    ------------
    Lit. e^1) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.
    f) Compartimentul de audit public intern.
    g) Compartimentul arhivă.
    ----------
    Lit. g) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.


    Articolul 3

    În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor, în sistem informatizat şi al continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.


    Articolul 3^1

    (1) Distribuirea aleatorie a dosarelor se realizează prin sistemul ECRIS, atât la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul completelor de 5 judecători.
    -------------
    Alin. (1) al art. 3^1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.
    (1^1) Cu excepţia cauzelor care se soluţionează de judecătorii din planificarea de permanenţă, distribuirea aleatorie a dosarelor se realizează prin sistemul ECRIS, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi pentru următoarele categorii de cauze:
    a) cauzele privind cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile care se soluţionează de judecătorii de drepturi şi libertăţi;
    b) cauzele privind procedura camerei preliminare, plângerile şi contestaţiile care se soluţionează de judecătorii de cameră preliminară;
    c) cauzele privind cererile de recurs în casaţie.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (2) La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se utilizează, prin sistemul ECRIS, numărul unic de dosar la nivel naţional, format din numărul din registrul general electronic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numărul identificator al instanţei şi anul înregistrării dosarului.
    (3) Numărul identificator al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este 1.
    -------------
    Art. 3^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Articolul 4

    (1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi judecători
    -------------
    Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţi-asistenţi, stabiliţi prin statul de funcţii.
    (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se încadrează cu personal auxiliar de specialitate, personal al Departamentului economico-financiar şi administrativ, personal de specialitate informatică şi alte categorii de personal prevăzute de lege.


    Capitolul II Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 5

    Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, vicepreşedinţi şi colegiul de conducere.
    ------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Secţiunea 1 Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 6

    (1) Preşedintele reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în relaţiile interne şi internaţionale.
    (2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are calitatea de ordonator principal de credite, putând delega această calitate oricăruia dintre vicepreşedinţi sau managerului economic.
    ------------
    Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) În exercitarea atribuţiilor de conducere, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emite ordine.


    Articolul 7

    Preşedintele are următoarele atribuţii privind activitatea structurilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    a) convoacă colegiul de conducere trimestrial, în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare;
    ------------
    Lit. a) a art. 7 a fost modificată de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) prezidează Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    c) convoacă adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    d) prezidează adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazului în care adunarea generală se întruneşte pentru alegerea celor 2 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) supune spre dezbatere şi aprobare colegiului de conducere şi adunării generale a judecătorilor măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 8

    (1) Preşedintele exercită următoarele atribuţii privind activitatea Secţiilor Unite, a completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform Codului de procedură civilă, a completelor de 5 judecători, a secţiilor şi a compartimentelor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    -------------
    Partea introd. a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    a) conduce activitatea Secţiilor Unite şi prezidează şedinţele acestora;
    a^1) prezidează completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi în cazul prevăzut la art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală, şi completul de 5 judecători, iar în cadrul secţiilor, orice complet, când participă la judecată;
    -------------
    Lit. a^1) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    b) ia măsurile necesare pentru desemnarea prin tragere la sorţi a judecătorilor care fac parte din completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, din completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi în cazul prevăzut la art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală, precum şi a judecătorilor care fac parte din completele de 5 judecători. În lipsa preşedintelui, unul dintre vicepreşedinţi ia măsurile necesare pentru desemnarea prin tragere la sorţi a judecătorilor care fac parte din completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, din completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi în cazul prevăzut la art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală, precum şi a judecătorilor care fac parte din completele de 5 judecători;
    -------------
    Lit. b) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    c) programează şedinţele completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi în cazul prevăzut la art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală, şi ale completelor de 5 judecători;
    -------------
    Lit. c) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    c^1) asigură conducerea generală a Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică, a Departamentului economico-financiar şi administrativ, a Compartimentul relaţii internaţionale şi a Compartimentului de audit public intern;
    ----------
    Lit. c^1) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de art. II din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
    c^2) asigură conducerea Compartimentului juridic;
    ------------
    Lit. c^2) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.
    d) controlează şi îndrumă activitatea secţiilor şi a compartimentelor din structura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Preşedintele încuviinţează ca judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se informeze la sediul instanţelor asupra aspectelor privind aplicarea corectă şi unitară a legii şi să constate situaţii care justifică propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei.
    (3) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate exercita direct oricare dintre atribuţiile ce revin vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii, potrivit prezentului regulament.
    -----------
    Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 9

    (1) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezintă Consiliului Superior al Magistraturii propunerile Colegiului de conducere pentru numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi.
    (2) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate delega magistraţii-asistenţi, în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, în funcţiile de prim-magistrat-asistent sau de magistrat-asistent-şef, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea magistraţilor-asistenţi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cel mult încă 6 luni. Pe perioada delegării, magistraţii-asistenţi beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi.
    (3) Delegarea şi prelungirea delegării, prevăzute la alin. (2), se dispun prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Art. 9 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 16 februarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 20 februarie 2012.


    Articolul 9^1

    (1) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită acţiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârşite de judecători şi de magistraţii-asistenţi, în condiţiile prevăzute de lege.
    (2) Acţiunea disciplinară exercitată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este susţinută în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta.
    (3) Sesizările primite de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi de magistraţii-asistenţi se transmit Inspecţiei Judiciare, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004
    privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, sub semnătura preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (4) Lucrările privind transmiterea sesizărilor prevăzute la alin. (3) către Inspecţia Judiciară şi evidenţa sesizărilor se asigură de prim-magistratul-asistent, conform dispoziţiei preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, direct sau prin personalul repartizat la Secţiile Unite, desemnat în acest scop.
    ------------
    Art. 9^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 10

    (1) Preşedintele propune, împreună cu ministrul justiţiei, numărul maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Preşedintele analizează anual, împreună cu preşedinţii curţilor de apel şi ministrul justiţiei, volumul de activitate al instanţelor şi, în funcţie de rezultatele analizei, ia măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii.
    (3) Preşedintele are următoarele atribuţii privind personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    a) desemnează judecătorul care conduce Biroul de informare şi relaţii publice şi îndeplineşte rolul de purtător de cuvânt, dacă aceste funcţii nu sunt ocupate de un absolvent al facultăţii de jurnalistică sau de un specialist în comunicare, numit prin concurs sau examen;
    b) repartizează judecătorii, magistraţii-asistenţi şi alte categorii de personal la secţii şi la compartimentele din structura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    c) desemnează, prin tragere la sorţi, judecătorii care formează Biroul Electoral Central;
    d) abrogată;
    -------------
    Lit. (d) a alin. (3) al art. 10 a fost abrogată de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.
    e) desemnează persoanele care fac parte din structura de protecţie a informaţiilor clasificate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările ulterioare;
    f) aprobă întocmirea dosarelor de pensionare;
    g) numeşte în funcţie managerul economic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe bază de concurs, încadrează personalul din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ, pe bază de concurs sau probă practică, şi aprobă regulamentul privind concursul pentru ocuparea funcţiei de manager economic şi a celorlalte funcţii din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ;
    h) stabileşte numărul informaticienilor;
    i) propune numărul personalului Jandarmeriei Române necesar pentru paza sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a bunurilor şi valorilor aparţinând acesteia, pentru supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în acest sediu, care se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, şi coordonează activitatea acestuia;
    j) încheie cu Ministerul Administraţiei şi Internelor protocolul privind modul de utilizare a personalului de poliţie pentru asigurarea protecţiei judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi, precum şi modul de utilizare a personalului Jandarmeriei Române pentru asigurarea pazei sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a bunurilor şi valorilor aparţinând acesteia, pentru supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare;
    k) acordă grade, trepte, gradaţii, indemnizaţii de conducere, premii şi alte drepturi ale personalului şi rezolvă contestaţiile referitoare la stabilirea acestora, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
    -----------
    Lit. k) a alin. (3) al art. 10 a fost modificată de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    l) stabileşte locurile de muncă şi categoriile de personal care lucrează în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, precum şi personalul care prestează activităţi peste programul normal de lucru şi aprobă sporurile de care beneficiază aceştia, potrivit legii;
    m) aprobă delegările de atribuţii.
    n) aprobă efectuarea concediilor anuale de odihnă de către judecătorii şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Lit. n) a alin. (3) al art. 10 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 11

    Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia măsuri pentru dotarea tehnică corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea informatizării activităţii acesteia şi gestionează fondul preşedintelui, constituit potrivit legii.


    Articolul 12

    Preşedintele dispune constituirea la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comisiei care evaluează şi inventariază bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei.


    Articolul 13

    La cabinetul preşedintelui funcţionează un director de cabinet, cu rangul de magistrat-asistent şef, ale cărui atribuţii sunt stabilite prin fişa postului de către preşedinte.


    Secţiunea 2 Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

    -----------
    Denumirea secţiunii a 2-a a cap. II a fost modificată de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.

    Articolul 14

    (1) Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită atribuţiile ce revin preşedintelui, în lipsa acestuia, conform delegării de atribuţii dispuse de preşedinte, sau în baza dispoziţiei preşedintelui.
    (2) Vicepreşedinţii prezidează, în lipsa preşedintelui, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul prevăzut la art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi în cazul prevăzut la art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală, şi Secţiile Unite, precum şi completele de 5 judecători.
    -------------
    Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    ------------
    Art. 14 a fost modificat de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 15

    (1) Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită, conform repartizării stabilite de preşedinte, următoarele atribuţii:
    -----------
    Partea introd. a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    a) coordonează activitatea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică şi a Departamentului economico-financiar şi administrativ;
    -----------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) asigură conducerea generală a Cancelariei şi a Biroului de informare şi relaţii publice;
    -----------
    Lit. b) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    c) propun colegiului de conducere măsurile necesare ce urmează a fi adoptate în procesul formării şi perfecţionării profesionale a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi;
    -----------
    Lit. c) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    d) urmăresc dezbaterea problemelor de drept în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -----------
    Lit. d) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    e) asigură publicarea periodică a jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    f) organizează paza sediului şi a bunurilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi aprobă măsurile pentru prevenirea incendiilor, cele privind protecţia muncii, protecţia civilă, apărarea împotriva dezastrelor şi activităţile privind problemele militare;
    g) controlează activitatea arhivistică, potrivit legii;
    h) abrogată;
    ------------
    Lit. h) a alin. (1) al art. 15 a fost abrogată de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    i) controlează şi coordonează activitatea comisiei de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public;
    j) desemnează, împreună cu preşedinţii de secţii, judecătorii din fiecare secţie care asigură activitatea completelor de judecată în perioada vacanţei judecătoreşti.
    (2) Unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conduce structura de protecţie a informaţiilor clasificate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituită prin ordin al preşedintelui în vederea exercitării atribuţiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 585/2002
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    ------------
    Alin. (2) al art. 15 a fost introdus de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 16

    Vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită, conform repartizării stabilite de preşedinte, următoarele atribuţii privind personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    ------------
    Partea introd. a art. 16 a fost modificată de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    a) aprobă fişele posturilor;
    b) controlează şi coordonează evaluarea anuală a activităţii personalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi;
    c) analizează cererile şi propune preşedintelui încadrarea personalului, în condiţiile legii, cu excepţia judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi;
    d) aprobă efectuarea concediilor anuale de odihnă de către personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi.
    -----------
    Lit. d) a art. 16 a fost modificată de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Secţiunea 3 Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 17

    (1) Preşedintele, vicepreşedinţii şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii, constituie Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ------------
    Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Când se dezbat probleme economico-financiare şi administrative, la şedinţele colegiului de conducere participă managerul economic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu vot consultativ.
    (3) La şedinţele colegiului de conducere pot participa şi preşedinţii de secţii.
    (4) La şedinţele colegiului de conducere pot fi invitaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Alin. (4) al art. 17 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Articolul 18

    (1) În adunarea generală a judecătorilor sunt aleşi, ca membri, câte 2 judecători propuşi din cadrul fiecărei secţii, cel de-al nouălea membru urmând să fie propus din cadrul secţiei cu cel mai mare număr de judecători prevăzut în statul de funcţii. În cazul în care statul de funcţii prevede un număr egal de judecători pentru secţiile cu cel mai mare număr de judecători, cel de-al nouălea membru este propus prin rotaţie din cadrul acestor secţii.
    ------------
    Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) În cazul în care judecătorul ales în colegiul de conducere îşi încetează activitatea, locul acestuia va fi ocupat în vederea continuării mandatului de un judecător ales în condiţiile legii, de la secţia pe care acesta o reprezenta.


    Articolul 19

    Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Colegiul de conducere poate stabili, prin hotărâre, reguli de desfăşurare a şedinţelor sale ordinare şi extraordinare;
    -------------
    Lit. a) a art. 19 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
    a^1) aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea preşedintelui Secţiei penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători şi a completelor din cadrul secţiilor;
    -------------
    Lit. a^1) a art. 19 a fost modificată de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    a^2) sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu cereri de recurs în interesul legii;
    -------------
    Lit. a^2) a art. 19 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.
    b) propune Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care vor face parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
    -------------
    Lit. b) a art. 19 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 16 februarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 20 februarie 2012.
    c) propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi; propunerea se va transmite Consiliului Superior al Magistraturii în formă motivată. Colegiul de conducere poate solicita, în acest sens, Consiliului Superior al Magistraturii informaţii privind cariera profesională şi buna reputaţie a persoanelor vizate;
    -------------
    Lit. c) a art. 19 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
    d) primeşte candidaturile judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care şi-au depus candidaturile pentru funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii;
    f) organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile legii;
    g) propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    h) aprobă normele privind cheltuielile de protocol, drepturile şi obligaţiile personalului trimis în ţară sau în străinătate pentru misiuni cu caracter temporar;
    i) stabileşte numărul autoturismelor din parcul auto al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi regimul folosirii acestora;
    i^1) soluţionează contestaţiile privind modul de stabilire a drepturilor salariale, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
    ------------
    Lit. i^1 a art. 19 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    j) dezbate şi aprobă măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 19^1

    (1) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora.
    (2) Preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie propun Colegiului de conducere înfiinţarea de complete specializate, pe baza propunerilor formulate, pentru fiecare secţie, de preşedintele acesteia.
    -------------
    Art. 19^1 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 19^2

    (1) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. b), Colegiul de conducere propune Consiliului Superior al Magistraturii, distinct pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru care se organizează concursul, judecătorii din cadrul secţiei respective care vor fi numiţi ca membri în comisiile de concurs - comisiile de evaluare, comisiile de soluţionare a contestaţiilor împotriva evaluării, comisiile de elaborare a subiectelor, comisiile de corectare şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor la proba scrisă.
    (2) Acelaşi judecător nu poate fi propus pentru a face parte în acelaşi timp din comisia de evaluare şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva evaluării, respectiv din comisia de elaborare a subiectelor, din comisia de corectare şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor la proba scrisă.
    (3) Colegiul de conducere propune Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor alin. (2), judecătorii care vor fi numiţi ca membri supleanţi în comisiile de concurs.
    (4) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pot fi propuşi pentru numirea în comisiile de concurs, ca membri sau ca membri supleanţi, pe baza consimţământului scris, exprimat anterior.
    -------------
    Art. 19^2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 16 februarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 20 februarie 2012.


    Articolul 19^3

    Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie transmite Institutului Naţional al Magistraturii lista cuprinzând toţi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care şi-au exprimat acordul de a face parte din comisiile de concurs, pentru a fi incluşi în baza de date constituită de Institutul Naţional al Magistraturii, cu precizarea specializării fiecărui judecător.
    -------------
    Art. 19^3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 16 februarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 20 februarie 2012.


    Articolul 19^4

    (1) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. j), Colegiul de conducere poate adopta, pe baza propunerilor preşedinţilor de secţii, hotărâri privind:
    a) circuitul dosarelor la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de specificul fiecărei secţii;
    b) circuitul actelor la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de specificul fiecărei secţii.
    (2) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. j), Colegiul de conducere poate adopta, pe baza propunerilor preşedintelui sau ale vicepreşedinţilor, hotărâri privind:
    a) circuitul dosarelor la nivelul completelor de 5 judecători;
    b) circuitul actelor la nivelul completelor de 5 judecători.
    (3) În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la art. 19 lit. j), Colegiul de conducere poate adopta, pe baza propunerilor preşedintelui, ale vicepreşedinţilor sau ale preşedinţilor de secţii, hotărâri privind:
    a) reguli comune şi reguli specifice privind repartizarea aleatorie a dosarelor, în aplicarea dispoziţiilor din acest domeniu prevăzute în lege, în prezentul regulament şi în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti;
    b) reguli comune şi reguli specifice privind organizarea arhivelor secţiilor, a completelor de 5 judecători, a completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi a completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    c) reguli privind organizarea activităţii judecătorilor şi a completelor de permanenţă.
    (4) Hotărârile prevăzute la alin. (1)-(3) se publică pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ------------
    Art. 19^4 a fost introdus de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 20

    (1) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi.
    ------------
    Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 27 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se întruneşte trimestrial, în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare. Convocarea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se poate face de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau la solicitarea a cel puţin 3 dintre membrii săi. Convocatorul va fi transmis membrilor colegiului de conducere numai însoţit de ordinea de zi.
    -------------
    Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
    (3) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este legal constituit în prezenţa a cel puţin 7 dintre membrii săi. Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi.
    -------------
    Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
    (4) Secretariatul Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este asigurat de prim-magistratul-asistent. În exercitarea acestei atribuţii, prim-magistratul-asistent conduce personalul desemnat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul secretariatului.
    -------------
    Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
    (5) Prin grija secretariatului Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, convocatorul, însoţit de ordinea de zi pentru şedinţele ordinare, se comunică membrilor colegiului de conducere cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea datei şedinţei, iar înscrisurile se vor comunica membrilor colegiului de conducere cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei; pentru şedinţele extraordinare convocatorul, însoţit de ordinea de zi, se transmite membrilor Colegiului de conducere cu 24 de ore înainte de ora de desfăşurare a şedinţei.
    -------------
    Alin. (5) al art. 20 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.
    (6) Publicitatea convocatorului, a ordinii de zi a şedinţelor ordinare sau extraordinare ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a extraselor hotărârilor Colegiului de conducere se va asigura, prin grija secretariatului colegiului, prin postarea acestora în reţeaua intranet a instanţei.
    -------------
    Alin. (6) al art. 20 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 14 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012.


    Secţiunea 4 Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 21

    Adunarea generală a judecătorilor este compusă din toţi judecătorii în funcţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 22

    Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) aprobarea raportului anual de activitate, care se dă publicităţii;
    b) aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice;
    c) alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii;
    d) desemnarea celor 2 judecători care îl ajută în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege pe judecătorul care prezidează adunarea generală în cazul alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) adoptarea deciziei de revocare a reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Consiliul Superior al Magistraturii;
    f) dezbaterea şi aprobarea măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 23

    (1) Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este legal constituită în prezenţa majorităţii judecătorilor în funcţie, cu excepţia alegerii celor 2 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care se realizează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie.
    (2) Adunarea generală a judecătorilor este prezidată de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedinte.
    (3) În cazul în care adunarea generală se întruneşte pentru alegerea celor 2 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta este prezidată de magistratul cu cea mai mare vechime în magistratură, care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
    (4) Hotărârile adunării generale se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, cu excepţia alegerii celor 2 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care se realizează cu numărul cel mai mare de voturi obţinut în adunarea generală, şi a deciziei de revocare a reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Consiliul Superior al Magistraturii, care se ia cu votul majorităţii membrilor adunării generale.


    Capitolul III Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 24

    (1) Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au competenţa de judecată şi atribuţiile prevăzute de lege.
    (2) Secţiile Unite sunt prezidate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi.
    ------------
    Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 28 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 25

    (1) Secţiile Unite adoptă hotărârile cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenţi.
    (2) În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în Secţii Unite, la judecată trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie.


    Articolul 26

    Abrogat.
    -------------
    Art. 26 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.


    Articolul 27

    (1) Şedinţele Secţiilor Unite se programează sau se convoacă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din proprie iniţiativă, la cererea a cel puţin o pătrime din numărul judecătorilor în funcţie sau la cererea uneia dintre secţii.
    (2) Convocarea se face cu anunţarea ordinii de zi, care se adoptă la începutul şedinţei.
    (3) La şedinţele Secţiilor Unite participă prim-magistratul-asistent şi, în lipsa acestuia, magistratul-asistent şef desemnat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (4) La şedinţele Secţiilor Unite, altele decât cele de judecată, pot fi invitaţi magistraţii-asistenţi şi alte categorii de personal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi persoane din afara instituţiei.


    Capitolul III^1

    Completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii
    -------------
    Denumirea cap. III^1 a fost modificată de pct. 29 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.

    Articolul 27^1

    (1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia şi un număr de 20 de judecători, dintre care 14 judecători din secţia/secţiile în a cărei/căror competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.
    (2) Completul este prezidat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Art. 27^1 a fost modificat de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 27^2

    (1) După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a judecătorilor din celelalte secţii ce intră în alcătuirea completului. În cazul în care, în cadrul secţiei în a cărei competenţă intră problema de drept, au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 19^1, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia i se circumscrie problema de drept.
    (2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte secţiile interesate şi numărul judecătorilor din cadrul acestora care intră în compunerea completului, după cum urmează:
    a) dacă problema de drept prezintă interes pentru două secţii, completul se compune din câte 8 judecători din cadrul secţiilor interesate şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii;
    b) dacă problema de drept prezintă interes pentru 3 secţii, completul se compune din câte 6 judecători din cadrul secţiilor interesate şi 2 judecători din cadrul celeilalte secţii;
    c) dacă problema de drept prezintă interes pentru toate secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se compune din câte 5 judecători din cadrul fiecărei secţii.
    (3) Judecătorii ce intră în alcătuirea completului, în cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, sunt desemnaţi potrivit dispoziţiilor alin. (1).
    (4) În cazul în care problema de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, câte 5 judecători din cadrul fiecărei secţii.
    (5) În aplicarea dispoziţiilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, preşedintele completului desemnează 3 judecători-raportori din cadrul secţiei în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti.
    -------------
    Alin. (5) al art. 27^2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (6) În aplicarea dispoziţiilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele completului desemnează 3 judecători-raportori, după cum urmează:
    a) dacă problema de drept prezintă interes pentru două secţii, desemnează câte un judecător din cadrul fiecărei secţii interesate şi un judecător din cadrul uneia dintre secţiile interesate, stabilită prin tragere la sorţi;
    b) dacă problema de drept prezintă interes pentru 3 secţii, desemnează câte un judecător din cadrul fiecărei secţii interesate;
    c) dacă problema de drept prezintă interes pentru toate secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau dacă problema de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnează câte un judecător din cadrul a 3 secţii stabilite prin tragere la sorţi.
    -------------
    Alin. (6) al art. 27^2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (7) În aplicarea dispoziţiilor art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală, preşedintele completului desemnează un judecător-raportor din cadrul Secţiei penale.
    -------------
    Alin. (7) al art. 27^2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (8) În aplicarea dispoziţiilor art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele completului desemnează 3 judecători-raportori, după cum urmează:
    a) dacă problema de drept prezintă interes pentru două secţii, desemnează un judecător din cadrul Secţiei penale, un judecător din cadrul celeilalte secţii interesate şi un judecător din cadrul Secţiei penale sau a celeilalte secţii interesate, stabilită prin tragere la sorţi;
    b) dacă problema de drept prezintă interes pentru 3 secţii, desemnează un judecător din cadrul Secţiei penale şi câte un judecător din cadrul fiecăreia dintre celelalte două secţii interesate;
    c) dacă problema de drept prezintă interes pentru toate secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnează un judecător din cadrul Secţiei penale şi câte un judecător din cadrul a două secţii stabilite prin tragere la sorţi.
    -------------
    Alin. (8) al art. 27^2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    ------------
    Art. 27^2 a fost modificat de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 27^3

    La şedinţele de judecată ale completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii participă prim-magistratul-asistent sau un magistrat-asistent desemnat de preşedintele ori, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, în funcţie de problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi de specializarea magistratului-asistent.
    -------------
    Art. 27^3 a fost modificat de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Capitolul III^2

    Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
    -------------
    Cap. III^2 a fost introdus de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.

    Articolul 27^4

    (1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform Codului de procedură civilă şi Codului de procedură penală, se judecă de un complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau un judecător desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei respective.
    -------------
    Alin. (1) al art. 27^4 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (2) Completul este prezidat de preşedintele secţiei sau, în caz de imposibilitate, de judecătorul desemnat de acesta.
    (3) După repartizarea sesizării la secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele secţiei sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor care intră în alcătuirea completului. În cazul în care, în cadrul secţiei, au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 19^1, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia îi aparţine chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării.
    -------------
    Art. 27^4 a fost introdus de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 27^5

    (1) În cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea mai multor secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea se judecă de un complet format din preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept şi câte 5 judecători din cadrul secţiilor respective.
    (2) Completul este prezidat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (3) După transmiterea sesizării preşedinţilor secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, câte 5 judecători din cadrul secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept. În cazul în care în cadrul secţiilor au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 19^1, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia îi aparţine chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării.
    (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul în care la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există o secţie corespunzătoare secţiei în cadrul căreia funcţionează completul de judecată care a formulat sesizarea.
    ------------
    Art. 27^5 a fost introdus de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 27^6

    La şedinţele de judecată ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept participă un magistrat-asistent, desemnat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, în funcţie de chestiunea de drept care constituie obiectul sesizării şi de specializarea magistratului-asistent.
    ------------
    Art. 27^6 a fost introdus de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Capitolul IV

    Completele de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    -------------
    Titlul cap. IV a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.

    Articolul 28

    (1) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează complete de 5 judecători, cu competenţa de judecată prevăzută de lege.
    (2) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Secţiei penale, iar în alte materii decât cea penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate din judecători din cadrul Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
    (3) Numărul completelor de 5 judecători în materie penală se aprobă anual de Colegiul de conducere, la propunerea preşedintelui Secţiei penale.
    (4) Completele de 5 judecători sunt prezidate, după caz, de preşedintele, vicepreşedinţii, preşedintele Secţiei penale sau decanul de vârstă.
    -------------
    Art. 28 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.


    Articolul 29

    (1) În scopul stabilirii completelor de 5 judecători în materie penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează anual, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, câte 4 sau, după caz, câte 5 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fiecare complet.
    -------------
    Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (2) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, în condiţiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componenţa acestor complete.
    ------------
    Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 33 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte anual reprezentativitatea secţiilor în compunerea completelor prevăzute la alin. (2) şi aprobă compunerea completelor de 5 judecători, în cazul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea preşedintelui Secţiei penale.
    -------------
    Alin. (3) al art. 29 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (4) La tragerea la sorţi pentru anul următor nu vor participa judecătorii desemnaţi în anul anterior.
    -------------
    Alin. (4) al art. 29 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), se stabilesc câte 4 sau, după caz, câte 5 judecători supleanţi pentru fiecare complet.
    -------------
    Alin. (5) al art. 29 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    -------------
    Art. 29 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.


    Articolul 29^1

    (1) Schimbarea membrilor completelor de 5 judecători se face în mod excepţional, în cazurile de incompatibilitate şi de imposibilitate obiectivă a judecătorului de a participa la şedinţa de judecată. În aceste cazuri, la şedinţa de judecată participă judecătorul supleant sau judecătorii supleanţi.
    (2) În cazul eliberării din funcţie a unui judecător care face parte din completul de 5 judecători sau a unui judecător supleant, preşedintele ori, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, un judecător sau, după caz, un judecător supleant.
    (3) Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, din complet nu poate face parte judecătorul sancţionat disciplinar. În acest caz, la şedinţa de judecată participă judecătorul supleant.
    -------------
    Art. 29^1 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.


    Articolul 29^2

    (1) La şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători participă prim-magistratul-asistent, un magistrat-asistent-şef sau un alt magistrat-asistent, desemnat de preşedintele ori, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, în funcţie de specializarea magistratului-asistent.
    ------------
    Alin. (1) al art. 29^2 a fost modificat de pct. 35 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, la şedinţele de judecată ale respectivului complet de 5 judecători nu poate participa magistratul-asistent sancţionat disciplinar.
    -------------
    Art. 29^2 a fost introdus de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.


    Capitolul V Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 30

    Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt încadrate cu judecători, magistraţi-asistenţi, grefieri şi aprozi, repartizaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 31

    (1) Fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este condusă de un preşedinte.
    (2) Preşedinţii de secţii au următoarele atribuţii:
    a) organizează, îndrumă şi controlează activitatea secţiei în limitele prevăzute de lege şi de prezentul regulament, ţinând seama de dispoziţiile preşedintelui şi ale vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    ----------
    Lit. a) a alin. (2) al art. 31 a fost modificată de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) stabilesc atribuţiile personalului din cadrul secţiei, potrivit fişei fiecărui post şi efectuează, potrivit nevoilor secţiei, redistribuirea personalului pe posturi şi a atribuţiilor acestuia;
    c) asigură buna organizare şi funcţionare a sistemului informatizat de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată în cadrul secţiei;
    -----------
    Lit. c) a alin. (2) al art. 31 a fost modificată de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    d) îndeplinesc acte procedurale sau dispun îndeplinirea actelor procedurale, potrivit legii;
    -----------
    Lit. d) a alin. (2) al art. 31 a fost modificată de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    e) aprobă programul de participare a magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor de şedinţă la şedinţele de judecată;
    -----------
    Lit. e) a alin. (2) al art. 31 a fost modificată de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    f) rezolvă corespondenţa adresată secţiei;
    g) informează preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la activitatea secţiei în vederea cunoaşterii acesteia şi, când este cazul, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament;
    h) duc la îndeplinire orice măsură dispusă de Colegiul de conducere, precum şi de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii şi prezentului regulament.
    ------------
    Lit. h) a alin. (2) al art. 31 a fost modificată de pct. 36 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Preşedinţii de secţii pot propune Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptarea hotărârilor prevăzute la art. 19^4 alin. (1) şi (3).
    -----------
    Alin. (3) al art. 31 a fost introdus de pct. 37 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (4) Preşedintele de secţie prezidează completul de judecată din cadrul secţiei prin rotaţie. Preşedintele de secţie poate prezida orice complet de judecată din cadrul secţiei.
    -----------
    Alin. (4) al art. 31 a fost introdus de pct. 37 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (5) Preşedintele Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal:
    a) ia măsurile necesare pentru desemnarea, în condiţiile art. 27^4, a judecătorilor secţiei care intră în compunerea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    b) desemnează, în caz de imposibilitate, judecătorul din cadrul secţiei care ia măsurile necesare pentru desemnarea, în condiţiile art. 27^4, a judecătorilor secţiei care intră în compunerea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    c) prezidează completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea secţiei;
    d) desemnează, în caz de imposibilitate, judecătorul din cadrul secţiei care prezidează completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea secţiei;
    e) ia, prin rezoluţie, măsuri pentru stabilirea aleatorie a completelor formate din 3 judecători, care pregătesc dosarele de recurs şi decid asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în condiţiile prevăzute în art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau desemnează persoana din cadrul secţiei care ia, prin rezoluţie, aceste măsuri.
    -----------
    Alin. (5) al art. 31 a fost introdus de pct. 37 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (6) Preşedintele Secţiei penale:
    a) ia măsurile necesare pentru desemnarea, în condiţiile art. 27^4, a judecătorilor Secţiei penale care intră în compunerea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    b) desemnează, în caz de imposibilitate, judecătorul din cadrul Secţiei penale care ia măsurile necesare pentru desemnarea, în condiţiile art. 27^4, a judecătorilor Secţiei penale care intră în compunerea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    c) prezidează completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea Secţiei penale;
    d) desemnează, în caz de imposibilitate, judecătorul din cadrul Secţiei penale care prezidează completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cazul în care chestiunea de drept priveşte activitatea Secţiei penale;
    e) propune Colegiului de conducere numărul completelor de 5 judecători în materie penală şi, după efectuarea tragerii la sorţi în şedinţă publică, compunerea acestora.
    -------------
    Alin. (6) al art. 31 a fost introdus de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.


    Articolul 31^1

    (1) Completele de judecată ale Secţiei penale se compun după cum urmează:
    a) în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 3 judecători;
    b) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi de la curţile de apel şi Curtea Militară de apel, completul de judecată este format dintr-un judecător de drepturi şi libertăţi;
    c) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 2 judecători de drepturi şi libertăţi;
    d) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel şi Curtea Militară de apel, completul de judecată este format dintr-un judecător de cameră preliminară;
    e) pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de cameră preliminară de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 2 judecători de cameră preliminară;
    f) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;
    g) pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, completul de judecată este format dintr-un judecător;
    h) pentru judecarea recursului în casaţie, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, completul de judecată este format din 3 judecători.
    (2) Judecătorii Secţiei penale exercită funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi şi funcţia de judecător de cameră preliminară, cu respectarea dispoziţiilor privitoare la incompatibilităţi prevăzute în Codul de procedură penală.
    (3) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză, în completul de judecată format din 3 judecători potrivit alin. (1) lit. a) din compunerea căruia face parte.
    (4) Judecătorul care a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie trimite cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, la completul de judecată format din 3 judecători potrivit alin. (1) lit. h) din compunerea căruia face parte.
    -------------
    Art. 31^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.


    Articolul 32

    (1) Preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora.
    (2) Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu poate fi asigurat, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de către preşedintele sau unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin tragere la sorţi.
    -------------
    Alin. (2) a art. 32 a fost modificat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    ------------
    Art. 32 a fost modificat de pct. 38 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 32^1

    Dacă toţi judecătorii unei secţii au devenit incompatibili să judece o cauză:
    a) cauza va fi repartizată aleatoriu între completele secţiei care judecă în aceeaşi materie. Dacă există mai multe secţii care judecă în aceeaşi materie, cauzele vor fi repartizate ciclic între secţiile respective;
    b) în lipsa secţiilor prevăzute la lit. a), cauza va fi repartizată aleatoriu între completele secţiei care judecă în cea mai apropiată materie. Dacă există mai multe secţii care judecă într-o materie apropiată, cauzele vor fi repartizate ciclic între secţiile respective;
    c) în lipsa secţiilor prevăzute la lit. a) şi b), cauza va fi repartizată aleatoriu între completele celorlalte secţii ale instanţei, în ordinea stabilită prin tragere la sorţi de către Colegiul de conducere, cărora cauzele le vor fi repartizate în sistem ciclic.
    ------------
    Art. 32^1 a fost introdus de pct. 39 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 33

    (1) Preşedinţii de secţii convoacă judecătorii secţiei şi supun dezbaterii acestora jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alte probleme de interes general, în vederea luării măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii secţiei.
    (2) La dezbateri pot participa magistraţii-asistenţi din cadrul secţiei, cu vot consultativ, precum şi invitaţi din celelalte secţii şi din compartimentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără drept de vot.
    (3) Măsurile se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor prezenţi, inclusiv al preşedintelui.
    (4) Preşedinţii de secţii stabilesc grupuri de lucru formate din 2-3 judecători şi/sau magistraţi-asistenţi ai secţiei pentru identificarea problemelor de drept care generează practică neunitară şi propunerea de soluţii în scopul rezolvării acestora, inclusiv propunerea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către colegiul de conducere al acesteia cu cereri de recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii pe diverse probleme de drept.
    -------------
    Alin. (4) al art. 33 a fost modificat de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.


    Articolul 34

    (1) La sesizarea completelor de judecată, judecătorii secţiilor dezbat fiecare caz privind schimbarea jurisprudenţei şi hotărăsc, cu votul majorităţii, sesizarea Secţiilor Unite pentru a decide potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, republicată.
    (2) La dezbateri pot participa, cu vot consultativ, magistraţii-asistenţi din cadrul secţiilor sau al compartimentelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără drept de vot.


    Articolul 35

    La sfârşitul fiecărui an judecătorii secţiilor dezbat cazurile în care este necesară îmbunătăţirea legislaţiei. Propunerile privind îmbunătăţirea legislaţiei se supun Secţiilor Unite pentru a hotărî cu privire la sesizarea ministrului justiţiei, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată.


    Capitolul VI Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 36

    (1) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt inamovibili.
    (2) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali.


    Articolul 37

    Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită o funcţie de demnitate publică şi sunt salarizaţi potrivit legii privind indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă asemenea funcţii, având dreptul la paşaport diplomatic, în condiţiile legii.


    Articolul 38

    (1) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt datori să rezolve lucrările în termenele stabilite, să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care au participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei, şi să îndeplinească toate celelalte îndatoriri ce le revin în calitate de judecător, potrivit legii.
    (2) Judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate şi să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.


    Articolul 39

    (1) Participarea judecătorilor la activitatea de judecată are loc conform programărilor.
    (2) Abţinerea judecătorilor de la activitatea de judecată este admisă numai în cazurile prevăzute de lege.


    Articolul 40

    În şedinţele de judecată ale completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale completelor de 5 judecători şi ale completelor secţiilor judecătorii poartă robă de culoare neagră, iar în şedinţele de judecată ale Secţiilor Unite, robă de culoare mov.
    -------------
    Art. 40 a fost modificat de pct. 40 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 41

    În activitatea de judecată judecătorii se conformează legii şi prezentului regulament cu privire la pregătirea şedinţelor, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârilor.


    Articolul 42

    În afară de activitatea de judecată, judecătorii duc la îndeplinire orice alte atribuţii stabilite de Colegiul de conducere, de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de preşedinţii de secţii, potrivit legii şi prezentului regulament.
    ------------
    Art. 42 a fost modificat de pct. 41 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 43

    Abrogat.
    -------------
    Art. 43 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 24 din 25 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010.


    Articolul 44

    Judecătorii prezidează completul de judecată prin rotaţie.
    ------------
    Art. 44 a fost modificat de pct. 42 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 45

    (1) Preşedintele completului de judecată are următoarele atribuţii:
    1. anterior şedinţelor de judecată:
    a) ia măsuri, personal sau prin magistratul-asistent, pentru efectuarea de către grefierul de şedinţă şi arhivă a tuturor lucrărilor necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată;
    b) în cazul completelor de judecată ale Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, întocmeşte raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în condiţiile prevăzute în art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă, sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop;
    -----------
    Pct. 1 al alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 43 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    2. în timpul şedinţelor de judecată:
    -----------
    Partea introd. a pct. 2 al alin. (1) al art. 45 a fost modificată de pct. 44 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    a) asigură ordinea şi solemnitatea dezbaterilor, dispunând, când se impune, limitarea accesului publicului la şedinţa de judecată, ţinând seama şi de mărimea sălii de judecată, sau îndepărtarea din sală a persoanelor care tulbură şedinţa, inclusiv cu ajutorul organelor de poliţie;
    b) asigură înregistrarea desfăşurării şedinţei de judecată prin mijloace tehnice video sau audio ori consemnarea desfăşurării acesteia prin stenografiere;
    3. după dezbateri:
    a) asigură secretul deliberării;
    b) întocmeşte minuta sau desemnează un alt membru al completului în acest scop;
    c) asigură pronunţarea hotărârilor în şedinţă publică, la orele stabilite din timp, transmiterea sau comunicarea rezultatului deliberării înainte de pronunţare fiind interzisă;
    -----------
    Pct. 3 al alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 45 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    4. după pronunţarea hotărârilor:
    a) repartizează judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi spre redactare hotărârile pronunţate;
    b) notează în evidenţa secţiei soluţiile mai importante ori de principiu şi temeiurile de drept ale acestora sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop;
    -----------
    Lit. b) a pct. 4 al alin. (1) al art. 45 a fost modificată de pct. 46 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    c) informează preşedintele secţiei asupra aspectelor mai importante din activitatea de judecată, în scopul luării măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
    (2) Odată cu pronunţarea soluţiilor, preşedintele completului de judecată, de comun acord cu ceilalţi magistraţi, poate stabili considerentele hotărârilor adoptate.
    (3) Dezbaterile purtate de părţi în limba maternă se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio, consemnându-se în limba română.


    Articolul 46

    (1) Evaluarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face la fiecare 3 ani de către o comisie constituită prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, conform Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor.
    (2) Evaluarea celor 3 judecători - 2 membri desemnaţi şi un membru supleant - care fac parte din comisia de evaluare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de o comisie formată din 2 judecători cu grad profesional corespunzător, desemnaţi de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre membrii săi.
    -------------
    Art. 46 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 16 februarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 20 februarie 2012.


    Capitolul VII Magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Articolul 47

    În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează un corp de magistraţi-asistenţi, compus din prim-magistratul-asistent, magistraţi-asistenţi şefi şi magistraţi-asistenţi, stabiliţi prin statul de funcţii.


    Articolul 48

    (1) Repartizarea magistraţilor-asistenţi în secţii, la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, precum şi în alte compartimente se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Prim-magistratul-asistent, un magistrat-asistent-şef şi magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători constituie un compartiment de specialitate, prevăzut în statele de funcţii şi de personal, care funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi asigură participarea la şedinţele de judecată ale Secţiilor Unite, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completelor de 5 judecători, potrivit legii şi prezentului regulament.
    ------------
    Art. 48 a fost modificat de pct. 47 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 49

    (1) Prim-magistratul-asistent este subordonat preşedintelui şi în coordonarea vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Prim-magistratul-asistent are următoarele atribuţii:
    a) coordonează activitatea magistraţilor-asistenţi din secţii, prin intermediul magistraţilor-asistenţi-şefi din cadrul secţiilor, a magistraţilor-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, a personalului repartizat Secţiilor Unite şi a personalului din Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    b) ia parte la şedinţele Secţiilor Unite, ale completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform desemnării, şi ale completului de 5 judecători, ca instanţă disciplinară, conform desemnării şi întocmeşte, direct sau prin personalul stabilit, toate actele şi lucrările pregătitoare, precum şi pe cele ulterioare şedinţelor la care participă;
    c) redactează hotărârile repartizate de preşedintele completului de 5 judecători, al completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi al Secţiilor Unite, la care a participat;
    d) asigură secretariatul Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    e) asigură, direct sau prin personalul repartizat la Secţiile Unite, desemnat în acest scop, întocmirea lucrărilor privind transmiterea sesizărilor prevăzute la art. 9^1 alin. (3) către Inspecţia Judiciară, conform dispoziţiei preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi evidenţa sesizărilor;
    f) asigură şi coordonează centralizarea datelor statistice şi a oricăror altor date la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi coordonează elaborarea lucrărilor de sinteză referitoare la activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispuse de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    g) întocmeşte orice alte lucrări dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Art. 49 a fost modificat de pct. 48 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 50

    (1) Magistraţii-asistenţi şefi din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt subordonaţi ierarhic preşedinţilor de secţii.
    (2) Magistraţii-asistenţi şefi din cadrul secţiilor au următoarele atribuţii:
    a) participă la şedinţele de judecată ale secţiei şi, în cazul în care sunt desemnaţi în acest scop, la şedinţele de judecată ale completului de 5 judecători şi redactează hotărârile repartizate de preşedintele completului;
    ------------
    Lit. a) a alin. (2) al art. 50 a fost modificată de pct. 49 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) programează participarea magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor de şedinţă la şedinţele de judecată;
    ------------
    Lit. b) a alin. (2) al art. 50 a fost modificată de pct. 49 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    c) coordonează şi urmăresc păstrarea în bune condiţii a evidenţelor secţiilor şi realizarea la timp a tuturor lucrărilor;
    d) controlează şi îndrumă activitatea magistraţilor-asistenţi ai secţiei;
    e) controlează şi îndrumă activitatea grefierilor şi a celorlalte categorii de personal din cadrul secţiei;
    f) coordonează activitatea de culegere a datelor statistice referitoare la activitatea secţiei şi de întocmire a lucrărilor solicitate cu privire la aceste date;
    g) păstrează fondul juridic documentar al secţiei.
    (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător magistratului-asistent-şef prevăzut la art. 48 alin. (2).
    ------------
    Alin. (3) al art. 50 a fost modificat de pct. 50 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 51

    (1) Magistraţii-asistenţi din cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la şedinţele de judecată ale secţiilor şi duc la îndeplinire orice alte sarcini încredinţate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de vicepreşedinţi sau de preşedintele de secţie.
    (2) Magistraţii-asistenţi repartizaţi la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători participă, conform desemnării, la şedinţele de judecată ale completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, ale completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi ale completului de 5 judecători şi dispun comunicarea actelor de procedură prevăzute în art. 520 din Codul de procedură civilă şi în art. 476 din Codul de procedură penală.
    -------------
    Alin. (2) a art. 51 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (3) Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată au şi următoarele atribuţii:
    a) iau măsuri, din dispoziţia preşedintelui completului de judecată, pentru efectuarea de către grefierul de şedinţă şi arhivă a tuturor lucrărilor necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată;
    b) îndrumă activitatea grefierului de şedinţă;
    c) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a IIa civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, întocmesc raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în condiţiile prevăzute în art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform desemnării preşedintelui completului de judecată;
    d) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, dispun comunicarea de către grefierul de şedinţă a raportului, conform art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă;
    d^1) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei penale, întocmesc raportul referitor la cererea de recurs în casaţie, prevăzut în art. 439 alin. (5) din Codul de procedură penală, conform desemnării;
    -------------
    Lit. d^1) a alin. (3) a art. 51 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    d^2) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei penale, verifică îndeplinirea procedurii de comunicare din cadrul recursului în casaţie, conform desemnării şi, în cazul în care constată că procedura de comunicare nu este îndeplinită sau nu este completă, îndeplinesc sau completează, după caz, procedura de comunicare, potrivit art. 439 alin. (5) din Codul de procedură penală, dispunând efectuarea comunicărilor de către grefierul de şedinţă;
    -------------
    Lit. d^2) a alin. (3) a art. 51 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    e) după deschiderea dezbaterilor, anunţă cauzele în ordinea stabilită de preşedintele completului de judecată, fac apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate, referă asupra modului în care s-a efectuat procedura de citare şi asupra îndeplinirii celorlalte măsuri dispuse, referă, pe scurt, asupra obiectului cauzei şi stadiului în care se află judecata;
    f) consemnează, pentru fiecare dosar în parte, susţinerile orale ale părţilor şi ale procurorului, precum şi măsurile dispuse de instanţă;
    g) sub îndrumarea preşedintelui completului de judecată, asigură, pentru deliberare, consultarea actelor normative necesare şi informaţii privitoare la jurisprudenţă şi doctrină;
    h) redactează încheierile, cu excepţia încheierilor de şedinţă;
    -------------
    Lit. h) a alin. (3) a art. 51 a fost modificată de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    i) participă cu vot consultativ la deliberări;
    j) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, completelor de 5 judecători în materie civilă, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii în materie civilă şi completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, semnează minuta;
    k) în cazul magistraţilor-asistenţi ai Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, dispun comunicarea de către grefierul de şedinţă a deciziilor prevăzute în art. 493 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă;
    l) notează în evidenţa secţiei soluţiile importante sau de principiu şi temeiurile de drept ale acestora, conform desemnării preşedintelui completului de judecată;
    m) redactează hotărâri, conform repartizării preşedintelui completului de judecată, cu respectarea termenelor legale;
    n) coordonează şi verifică redactarea proiectelor actelor de procedură întocmite de către grefierul de şedinţă;
    o) verifică înregistrările în sistem informatic şi asigură remedierea deficienţelor constatate.
    -----------
    Art. 51 a fost modificat de pct. 51 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 52

    (1) Dosarele şi lista dosarelor aflate pe rol se prezintă magistratului-asistent de către grefierul de şedinţă cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru termenul de judecată, în vederea verificării listei dosarelor aflate pe rol din şedinţa de judecată la care aceştia sunt programaţi să participe.
    -----------
    Alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 52 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Listele se întocmesc cu respectarea dispoziţiilor art. 215 din Codul de procedură civilă sau, după caz, ale art. 361 din Codul de procedură penală.
    -------------
    Alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    (3) Magistratul-asistent asigură:
    a) transmiterea, prin intermediul grefierului de şedinţă, a listei dosarelor aflate pe rol judecătorilor care compun completul de judecată şi procurorului, de îndată ce a fost verificată;
    ------------
    Lit. a) a alin. (3) al art. 52 a fost modificată de pct. 53 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) abrogată;
    -------------
    Lit. b) a alin. (3) al art. 52 a fost abrogată de pct. 54 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    c) completarea condicii de şedinţă cu cel puţin 24 de ore înainte de ziua şedinţei de judecată.


    Articolul 53

    Grefierul de şedinţă care a preluat din arhivă dosarele pentru şedinţa de judecată restituie arhivei dosarele amânate, sub semnătură.
    ------------
    Art. 53 a fost modificat de pct. 55 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 54

    În şedinţele de judecată magistraţii-asistenţi poartă robă de culoare neagră.


    Articolul 55

    Abrogat.
    -------------
    Art. 55 a fost abrogat de art. 24 din REGULAMENTUL aprobat de HOTĂRÂREA nr. 688 din 9 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 6 mai 2009.


    Capitolul VII^1

    Grefierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    -------------
    Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 56 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.

    Articolul 55^1

    În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează un corp de grefieri, compus din prim-grefieri şi grefieri, stabiliţi prin statul de funcţii.
    -------------
    Art. 55^1 a fost introdus de pct. 56 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 55^2

    Repartizarea grefierilor în secţii, la Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, precum şi în alte compartimente se face de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Art. 55^2 a fost introdus de pct. 56 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 55^3

    Prim-grefierii şi grefierii exercită atribuţiile stabilite prin fişele posturilor, conform legii şi prezentului regulament.
    -------------
    Art. 55^3 a fost introdus de pct. 56 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 55^4

    (1) Grefierii de şedinţă au următoarele atribuţii:
    1. anterior şedinţelor de judecată:
    a) preiau dosarele care au termen de judecată în şedinţa pentru care au fost programaţi şi le prezintă magistratului-asistent cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru termenul de judecată;
    b) calculează, sub îndrumarea magistratului-asistent, taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar;
    c) în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, efectuează comunicările privitoare la pregătirea dosarului de recurs, din dispoziţia completului, sub îndrumarea magistratului-asistent;
    d) întocmesc citaţiile;
    e) verifică regularitatea îndeplinirii procedurii de citare, depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, efectuarea comunicării actelor de procedură şi menţionează rezultatul verificărilor în cuprinsul listei de şedinţă pe care o predau magistratului-asistent cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru termenul de judecată;
    f) urmăresc ataşarea la dosar de către arhivă a dovezilor de citare a părţilor şi de comunicare a actelor, a corespondenţei, a memoriilor, a notelor scrise şi a oricăror altor înscrisuri;
    g) întocmesc lista dosarelor aflate pe rol;
    h) asigură afişarea listei dosarelor la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei de judecată, în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi asigură afişarea listei dosarelor cu 24 de ore înaintea termenului de judecată, în cazul grefierilor Secţiei penale;
    -------------
    Lit. h) a pct. 1 al art. 55^4 a fost modificată de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    i) efectuează lucrările necesare bunei desfăşurări a şedinţei de judecată, sub îndrumarea magistratului-asistent;
    j) în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, comunică, din dispoziţia magistratului-asistent, raportul, conform art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă;
    j^1) în cazul grefierilor Secţiei penale, efectuează comunicările dispuse de magistratul-asistent, conform art. 439 alin. (5) din Codul de procedură penală;
    -------------
    Lit. j^1) a pct. 1 al art. 55^4 a fost introdusă de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    k) verifică buna funcţionare a echipamentelor informatice, precum şi a echipamentului de înregistrare din sala de şedinţă şi, în cazul în care constată neregularităţi, le aduc de îndată la cunoştinţa magistratului-asistent şi sesizează compartimentul de specialitate, în vederea remedierii în timp util a deficienţelor constatate;
    2. în timpul şedinţelor de judecată:
    a) primesc înscrisurile depuse în timpul şedinţei de judecată, asigură consultarea acestora şi le ataşează la dosarul cauzei;
    b) consemnează în caietul grefierului, numerotat şi semnat, pentru fiecare dosar în parte, datele necesare în vederea întocmirii încheierii de şedinţă;
    -------------
    Lit. b) a pct. 2 al art. 55^4 a fost modificată de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    c) realizează toate operaţiunile de utilizare a mijloacelor de înregistrare a şedinţei de judecată;
    3. după şedinţele de judecată:
    a) în ziua următoare şedinţei de judecată:
    (i) completează în programul ECRIS, în integralitate - conform minutelor hotărârilor - soluţiile pronunţate în dosarele în care a fost finalizată judecata, precum şi termenele şi măsurile dispuse de instanţă prin încheiere în cazul dosarelor în care nu a fost finalizată judecata;
    (ii) imprimă condica de şedinţă pe care o semnează pentru conformitate şi o prezintă, spre verificare şi semnare, magistratului-asistent;
    b) întocmesc încheierile de şedinţă;
    -------------
    Lit. b) a pct. 3 al art. 55^4 a fost modificată de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    c) efectuează comunicarea actelor de procedură, conform legii;
    d) în cazul grefierilor Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, comunică, din dispoziţia magistratului-asistent, deciziile prevăzute la art. 493 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă;
    e) introduc în sistemul ECRIS hotărârile pronunţate, ulterior obţinerii tuturor semnăturilor şi transmiterii acestora în format electronic de către tehnoredactor.
    (2) Grefierii de şedinţă întocmesc corespondenţa în legătură cu dosarele, sub îndrumarea magistratului-asistent.
    -----------
    Art. 55^4 a fost introdus de pct. 56 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Capitolul VIII Compartimentele din structura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie


    Secţiunea 1 Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică


    Articolul 56

    Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică funcţionează în subordinea preşedintelui şi în coordonarea unuia dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ------------
    Art. 56 a fost modificat de pct. 57 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 57

    (1) Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică este condusă de un director, numit de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dintre magistraţii-asistenţi ai acesteia.
    (2) În structura Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică funcţionează următoarele compartimente:
    a) Serviciul legislaţie, studii şi documentare;
    b) Serviciul informatică juridică.
    (3) Biblioteca Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează în cadrul Serviciului legislaţie, studii şi documentare.


    Articolul 58

    Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică este încadrată cu magistrat-asistent şef, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal de specialitate informatică, stabilit prin statul de funcţii.


    Articolul 59

    Serviciul legislaţie, studii şi documentare are următoarele atribuţii:
    a) elaborează proiectele de regulamente şi de alte acte normative care se adoptă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
    b) analizează şi formulează puncte de vedere, precum şi observaţii şi propuneri cu privire la proiectele de acte normative iniţiate de alte autorităţi publice şi transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest scop;
    c) asigură selectarea şi rezumarea deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea publicării lor în Buletinul Jurisprudenţei, Buletinul Casaţiei şi în alte publicaţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    d) asigură pregătirea materialelor pentru editarea şi publicarea Buletinului Jurisprudenţei, Buletinului Casaţiei şi a altor publicaţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    e) asigură publicarea deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe pagina de Internet a acesteia;
    f) realizează studii referitoare la problemele de drept ivite în aplicarea legislaţiei;
    g) asigură evidenţa legislaţiei, a jurisprudenţei şi a doctrinei;
    h) asigură păstrarea colecţiei Monitorul Oficial al României şi completarea acestei colecţii pe măsura publicării de noi acte normative, precum şi accesul la Monitorul Oficial al României în format electronic;
    i) asigură funcţionarea bibliotecii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    j) gestionează fondul de carte al bibliotecii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi asigură completarea acestuia;
    k) gestionează la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sistemul software integrat pentru biblioteci.
    ------------
    Lit. k) a art. 59 a fost modificată de pct. 58 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 60

    Serviciul informatică juridică are următoarele atribuţii:
    a) sprijină conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în organizarea, coordonarea şi implementarea măsurilor pentru dezvoltarea infrastructurilor tehnologice şi de comunicaţii;
    b) implementează tehnici şi metode noi de exploatare, administrare şi întreţinere a produselor şi serviciilor informatice, în vederea dezvoltării unui sistem de informatică juridică modern;
    c) elaborează norme, proceduri de utilizare, protecţie şi securitate a datelor informatice şi coordonează administrarea şi exploatarea eficientă şi securizată a produselor şi serviciilor informatice în sistemul juridic;
    d) proiectează şi implementează aplicaţii şi baze de date şi coordonează întreţinerea acestora în sistemul informatic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    e) coordonează procesul de creare şi exploatare a sistemului de evidenţă, gestionare, arhivare şi circulaţie a documentelor şi dosarelor;
    f) face propuneri în vederea stabilirii obiectivelor de investiţii privind produsele şi serviciile informatice, în conformitate cu strategia de informatizare a justiţiei;
    g) participă la elaborarea documentaţiei de achiziţii şi la evaluarea ofertelor în procedurile de achiziţii de produse şi servicii informatice pentru sistemul informatic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    h) participă la recepţionarea produselor şi a serviciilor achiziţionate şi la derularea contractelor de achiziţii ale produselor şi serviciilor informatice pentru sistemul informatic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    i) asigură asistenţa tehnică de specialitate pentru eficienta exploatare a produselor şi serviciilor informatice, precum şi a Monitorului Oficial al României în format electronic în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
    j) asigură publicarea pe pagina de Internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a informaţiilor de interes public şi a evidenţei posturilor vacante de judecător.


    Articolul 61

    Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică efectuează toate lucrările dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia.
    ------------
    Art. 61 a fost modificat de pct. 59 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 62

    Atribuţiile personalului Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică se stabilesc prin fişa fiecărui post.


    Secţiunea 2 Cancelaria


    Articolul 63

    (1) Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează în subordinea unuia dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ------------
    Alin. (1) al art. 63 a fost modificat de pct. 60 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) În cadrul Cancelariei funcţionează Registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, grefele şi arhivele.


    Articolul 64

    (1) Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se compune din prim-grefieri, grefieri, agenţi procedurali şi aprozi, stabiliţi prin statul de funcţii.
    (2) Personalul din Cancelaria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este subordonat preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii şi este coordonat de prim-magistratul-asistent, prin intermediul magistraţilor-asistenţi-şefi.
    -----------
    Alin. (2) al art. 64 a fost modificat de pct. 61 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Personalul Cancelariei este repartizat în secţii şi în alte compartimente de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secţiei, de către preşedintele de secţie.
    (4) Atribuţiile personalului Cancelariei se stabilesc prin fişa fiecărui post.


    Articolul 65

    (1) Personalul repartizat la Registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) primeşte, înregistrează şi transmite la Secţiile Unite, la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, la completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la completele de 5 judecători, la secţii şi la celelalte compartimente dosarele şi corespondenţa;
    -----------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 65 a fost modificată de pct. 62 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) expediază, prin poştă sau, în cazuri urgente, prin agent procedural, dosarele soluţionate, citaţiile şi corespondenţa;
    c) întocmeşte lunar situaţia centralizatoare a sumelor cheltuite pentru expedierea dosarelor, a citaţiilor şi a corespondenţei.
    (2) În cadrul activităţii prevăzute la alin. (1) se întocmesc şi se păstrează:
    a) registre generale, separate, pentru înregistrarea dosarelor şi a corespondenţei;
    b) borderouri pentru expedieri prin poştă şi condici de predare prin agent procedural a dosarelor, a citaţiilor şi a corespondenţei.


    Articolul 66

    (1) Personalul repartizat la Secţiile Unite, la completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, la completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la completele de 5 judecători şi la secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia grefierilor de şedinţă, are următoarele atribuţii:
    -------------
    Partea introd. a alin. (1) al art. 66 a fost modificată de pct. 63 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    a) primeşte şi înregistrează dosarele intrate, ţine evidenţa acestora, precum şi a circulaţiei lor;
    a^1) în cazul persoanelor desemnate cu repartizarea aleatorie a dosarelor, efectuează operaţiunile de repartizare aleatorie a dosarelor pe complete de judecată;
    -------------
    Lit. a^1) a alin. (1) al art. 66 a fost introdusă de pct. 64 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) întocmeşte conceptele şi citaţiile pentru primul termen de judecată, conform dispoziţiei preşedintelui, a vicepreşedinţilor sau, după caz, a preşedinţilor de secţii, în cazul în care această activitate nu este stabilită de preşedinte, de vicepreşedinţi ori, după caz, de preşedinţii de secţii în atribuţiile grefierilor de şedinţă;
    ------------
    Lit. b) a alin. (1) al art. 66 a fost modificată de pct. 65 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    c) pune dosarele la dispoziţie părţilor şi avocaţilor pentru studiu;
    d) pregăteşte dosarele pentru şedinţele de judecată şi asigură circulaţia acestora în cadrul secţiei, precum şi trimiterea lor la instanţe;
    e) întocmeşte statisticile privind activitatea de judecată;
    f) efectuează comunicările necesare punerii în executare a hotărârilor;
    g) întocmeşte şi eliberează, la solicitarea părţilor, certificate şi copii legalizate de pe hotărâri;
    h) urmăreşte expedierea citaţiilor şi a corespondenţei în legătură cu dosarele;
    ------------
    Lit. h) a alin. (1) la art. 66 a fost modificată de pct. 65 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    i) informează persoanele venite la arhive asupra datelor solicitate din dosarele în care acestea sunt direct interesate;
    j) ţine evidenţa timbrului judiciar şi a taxelor judiciare de timbru.
    (2) Înregistrările în registrele şi condicile existente la nivelul fiecărei secţii şi a completelor de 5 judecători se ţin, de regulă, în sistem informatizat.
    ------------
    Alin. (2) al art. 66 a fost modificat de pct. 66 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Evidenţa în sistem informatizat se păstrează şi pe suport hârtie, prin listarea periodică a înregistrărilor şi legarea lor în mape distincte.
    ------------
    Alin. (3) al art. 66 a fost introdus de pct. 67 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (4) În cazul în care nu este posibilă menţionarea datelor în sistem informatizat, evidenţele se ţin pe suport hârtie, în registrele şi condicile prevăzute la art. 66^1.
    ------------
    Alin. (4) al art. 66 a fost introdus de pct. 67 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 66^1

    Pentru evidenţa activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se întocmesc şi se păstrează următoarele registre:
    1. Registrul general de dosare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    2. registrele generale de dosare ale secţiilor, completelor de 5 judecători, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    3. opisul alfabetic pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    4. Registrul informativ pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru completele de 5 judecători;
    5. Registrul de termene al arhivei pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru completele de 5 judecători;
    6. condica şedinţelor de judecată pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    7. Registrul privind arestarea preventivă în cursul urmăririi penale pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -------------
    Pct. 7 al art. 66^1 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    8. Registrul privind arestarea preventivă în procedura camerei preliminare şi în cursul judecăţii pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi completele de 5 judecători în materie penală;
    -------------
    Pct. 8 al art. 66^1 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    9. Registrul de evidenţă a sesizărilor pentru efectuarea percheziţiilor în cursul urmăririi penale pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -------------
    Pct. 9 al art. 66^1 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    10. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind supravegherea tehnică şi a celor privind reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale;
    -------------
    Pct. 10 al art. 66^1 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    11. Registrul de evidenţă a căilor de atac declarate împotriva hotărârilor civile şi penale pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    12. Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Secţiile Unite;
    13. Registrul valorilor şi corpurilor delicte pentru secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru completele de 5 judecători;
    14. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei administrative pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    15. Registrul de evidenţă a petiţiilor pentru Biroul de informare şi relaţii publice;
    16. Registrul de evidenţă pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public pentru Biroul de informare şi relaţii publice;
    17. Registrul de control pentru fiecare secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru completele de 5 judecători, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
    18. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, şi reţinute de către aceştia;
    -------------
    Pct. 18 al art. 66^1 a fost modificat de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    19. Registrul privind evidenţa şi punerea în executare a plângerilor şi contestaţiilor introduse împotriva actelor şi măsurilor luate de procuror în faza urmăririi penale pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -------------
    Pct. 19 al art. 66^1 a fost introdus de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    20. Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -------------
    Pct. 20 al art. 66^1 a fost introdus de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    21. Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale pronunţate în contestaţie pentru Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Pct. 21 al art. 66^1 a fost introdus de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.
    -----------
    Art. 66^1 a fost introdus de pct. 68 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 67

    (1) Toate registrele şi condicile se numerotează şi se parafează, iar la sfârşitul fiecărui an se întocmesc procese-verbale de închidere, semnate de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de prim-magistratul-asistent, în cazul registrelor Secţiilor Unite, ale completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, ale completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale completelor de 5 judecători şi ale Registraturii generale, şi de preşedintele de secţie şi de magistratul-asistent-şef, în cazul registrelor secţiilor.
    ------------
    Alin. (1) al art. 67 a fost modificat de pct. 69 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) În funcţie de necesităţi, la propunerea prim-magistratului-asistent, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate aproba ţinerea şi a altor registre decât cele prevăzute în prezenta secţiune.


    Articolul 68

    (1) Personalul Registraturii generale şi cel al arhivelor înregistrează dosarele şi cererile în ziua depunerii lor şi ataşează la cereri plicurile în care au fost primite.
    (2) Corespondenţa adresată personal sau confidenţial preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţilor, preşedinţilor de secţii, judecătorilor, magistraţilor-asistenţi şi altor persoane cu funcţii de conducere este predată acestora cu plicul nedeschis.
    -----------
    Alin. (2) al art. 68 a fost modificat de pct. 70 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 69

    Dosarele predate arhivei Secţiilor Unite, completelor pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completelor de 5 judecători şi arhivelor secţiilor se prezintă fără întârziere preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedinţilor sau, după caz, preşedinţilor de secţii ori judecătorilor desemnaţi de aceştia, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament.
    ------------
    Art. 69 a fost modificat de pct. 71 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 70

    (1) Pe coperta fiecărui dosar se menţionează denumirea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completul de 5 judecători sau secţia competentă -, numărul dat dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi alte date de identificare a cauzei şi a dosarelor altor instanţe, pe care le cuprinde.
    ------------
    Alin. (1) al art. 70 a fost modificat de pct. 72 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Toate filele dosarului sunt cusute şi numerotate.
    (3) După soluţionarea definitivă a cauzei se procedează la şnuruirea dosarului şi la aplicarea sigiliului, iar pe faţa interioară a ultimei coperte se certifică numărul filelor în cifre şi în litere.


    Articolul 71

    (1) Dosarele sunt puse la dispoziţie părţilor, reprezentanţilor acestora, avocaţilor, experţilor şi interpreţilor desemnaţi în cauză pentru studiu, numai în arhivă, după identificarea şi notarea numelui şi a prenumelui solicitantului, verificându-se actele de identitate, procurile sau delegaţiile, precum şi integritatea dosarului la restituire, fiind interzisă scoaterea dosarelor din incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Alin. (1) al art. 71 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.
    (1^1) Dosarele şi evidenţele instanţei privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de alte persoane decât cele prevăzute la alin. (1), care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare şi a condiţiilor prevăzute la alin. (1). Cererile, cu datele de identificare a solicitantului, se aprobă de persoana care coordonează arhiva, iar cererile formulate de ziarişti şi reprezentanţii mijloacelor de comunicare în masă, inclusiv cererile privind eliberarea de fotocopii din dosare, se aprobă de purtătorul de cuvânt sau, în lipsa acestuia, de înlocuitorul purtătorului de cuvânt, în cazul dosarelor aflate în curs de judecată, cu consultarea preşedintelui completului de judecată.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 71 a fost modificat de pct. 73 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Programul de acces la arhive pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (1^1) se aprobă de preşedinţii de secţii, iar pentru Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la loc vizibil.
    -------------
    Alin. (2) al art. 71 a fost modificat de pct. 73 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Abrogat.
    -------------
    Alin. (3) al art. 71 a fost abrogat de pct. 74 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 72

    Dosarele se păstrează în arhivă în ordine numerică sau pe termene de judecată, iar dosarele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă se păstrează în arhivă pe complete şi termene de judecată.
    ------------
    Art. 72 a fost modificat de pct. 75 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 73

    Dosarele se restituie arhivelor după redactarea şi semnarea încheierilor, sentinţelor sau deciziilor, după caz, ori după întocmirea altor lucrări specifice.


    Articolul 74

    Dosarele soluţionate se numerotează, se parafează şi se sigilează, predându-se Registraturii generale de către arhive în termen de cel mult 3 zile, iar aceasta le expediază instanţei căreia îi revin sau, după caz, parchetului, în termen de cel mult 48 de ore.


    Articolul 75

    La arhive se păstrează, în original, câte un exemplar din hotărârile pronunţate la fiecare secţie, în mape speciale, în ordine numerică, pe ani. Încheierea în care s-au consemnat dezbaterile, în cazurile în care s-a amânat pronunţarea, precum şi încheierile şi hotărârile prevăzute la art. 442, 443 şi 444 din Codul de procedură civilă, se alătură hotărârii.
    ------------
    Art. 75 a fost modificat de pct. 76 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 76

    Lucrările şi celelalte atribuţii prevăzute în prezenta secţiune, care nu revin magistratului-asistent sau grefierului de şedinţă, se duc la îndeplinire de personalul secţiei ori de personalul repartizat la Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, potrivit fişei fiecărui post.
    ------------
    Art. 76 a fost modificat de pct. 77 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Secţiunea 3 Departamentul economico-financiar şi administrativ


    Articolul 77

    Departamentul economico-financiar şi administrativ funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este coordonat de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    --------------
    Art. 77 a fost modificat de pct. 78 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 78

    (1) Departamentul economico-financiar şi administrativ este condus de un manager economic, numit pe bază de concurs de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii.
    (2) Personalul din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ este încadrat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe bază de concurs sau probă practică, în condiţiile legii.
    ------------
    Alin. (2) al art. 78 a fost modificat de pct. 79 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Departamentul economico-financiar şi administrativ se încadrează cu personalul prevăzut prin statul de funcţii.
    (4) Atribuţiile personalului Departamentului economico-financiar şi administrativ se stabilesc prin fişa fiecărui post.


    Articolul 79

    (1) Managerul economic este subordonat preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Managerul economic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) conduce Departamentul economico-financiar şi administrativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    b) răspunde pentru gestiunea economico-financiară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    c) îndeplineşte, pe baza delegării primite din partea ordonatorului principal de credite, toate atribuţiile acestuia, prevăzute de lege;
    d) organizează elaborarea, fundamentarea şi prezentarea la organele abilitate a proiectului de buget anual, la termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare;
    e) răspunde de organizarea controlului financiar preventiv;
    f) coordonează activitatea de administrare a sediilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    g) ia măsuri pentru elaborarea şi fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparaţii curente şi capitale ale sediilor şi obiectivelor de investiţii, urmăreşte şi răspunde de realizarea acestora;
    h) organizează ţinerea evidenţei imobilelor din proprietatea sau administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
    i) urmăreşte şi răspunde de utilizarea cu eficienţă a fondurilor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, precum şi a celor constituite din veniturile proprii, potrivit legii;
    j) organizează ţinerea la zi a contabilităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi controlează efectuarea corectă a tuturor operaţiunilor financiar-contabile în documentele specifice, precum şi întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată;
    k) coordonează activitatea de administrare a sediilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii acesteia. De asemenea, asigură ordinea, curăţenia şi paza bunurilor în sediile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusiv măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
    ------------
    Lit. k) a alin. (2) al art. 79 a fost modificată de pct. 80 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    l) îndeplineşte orice alte sarcini în domeniul său de activitate, dispuse de preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Lit. l) a alin. (2) al art. 79 a fost modificată de pct. 80 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 80

    (1) În structura Departamentului economico-financiar şi administrativ funcţionează următoarele compartimente:
    a) Serviciul financiar-contabil;
    b) Serviciul administrativ;
    c) Biroul resurse umane.
    (2) În cadrul Serviciului administrativ funcţionează Biroul administrativ şi aprovizionare şi Biroul auto.
    (3) Serviciile din cadrul Departamentului economico-financiar şi administrativ sunt conduse de şefi serviciu, iar birourile, de şefi birou.


    Articolul 81

    Departamentul economico-financiar şi administrativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:
    a) elaborarea proiectelor statelor de funcţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -----------
    Lit. a) a art. 81 a fost modificată de pct. 81 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    b) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    c) executarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    d) întocmirea lucrărilor financiar-contabile prevăzute de lege;
    e) realizarea lucrărilor de personal şi de salarizare;
    f) ţinerea şi actualizarea evidenţei posturilor vacante de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi transmiterea acesteia Serviciului informatică juridică în vederea publicării pe pagina de Internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    g) ţinerea şi actualizarea evidenţei celorlalte posturi vacante din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    h) administrarea bunurilor din patrimoniul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    i) realizarea activităţii de aprovizionare şi transport, precum şi a altor prestaţii administrative necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cum sunt reparaţiile curente, curăţenia şi paza;
    j) îndeplinirea oricăror altor sarcini dispuse de preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Lit. j) a art. 81 a fost modificată de pct. 81 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 82

    Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate delega calitatea de ordonator principal de credite managerului economic.


    Secţiunea 4 Biroul de informare şi relaţii publice


    Articolul 83

    (1) Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile stabilite de lege.
    (2) Biroul de informare şi relaţii publice funcţionează în subordinea unuia dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Alin. (2) al art. 83 a fost modificat de pct. 82 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 84

    (1) Biroul de informare şi relaţii publice este condus de un judecător desemnat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu acordul prealabil al acestuia, care îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt, sau de un absolvent al unei facultăţi de jurnalistică ori specialist în comunicare, numit prin concurs sau examen. În funcţie de volumul de activitate al judecătorului desemnat să conducă Biroul de informare şi relaţii publice, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Colegiului de conducere, poate dispune degrevarea parţială sau totală a acestuia de atribuţiile ce îi revin ca judecător.
    -------------
    Alin. (1) al art. 84 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.
    (2) Biroul de informare şi relaţii publice se încadrează cu personalul prevăzut prin statul de funcţii.
    (3) Atribuţiile personalului Biroului de informare şi relaţii publice se stabilesc prin fişa fiecărui post.


    Articolul 85

    (1) Biroul de informare şi relaţii publice are următoarele atribuţii:
    a) asigură primirea şi rezolvarea solicitărilor privind informaţiile de interes public;
    b) asigură organizarea şi funcţionarea punctului de informare-documentare, potrivit legii;
    c) ţine evidenţa răspunsurilor şi a chitanţelor remise de solicitanţi privind plata costurilor de copiere a materialelor solicitate;
    d) elaborează anual raportul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind accesul la informaţiile de interes public;
    e) furnizează ziariştilor, prompt şi complet, orice informaţie de interes public care priveşte activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    f) acordă, fără discriminare, în termen de cel mult două zile de la înregistrare, acreditarea ziariştilor şi a reprezentanţilor mijloacelor de comunicare în masă;
    g) asigură, periodic sau de fiecare dată când activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezintă un interes public imediat, difuzarea de comunicate, informări de presă, organizarea de conferinţe de presă, interviuri sau briefinguri.
    (2) Biroul de informare şi relaţii publice efectuează toate lucrările privind accesul la informaţiile de interes public şi relaţiile cu mijloacele de comunicare în masă dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia.
    ------------
    Alin. (2) al art. 85 a fost modificat de pct. 83 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Secţiunea 5 Compartimentul relaţii internaţionale

    ----------
    Denumirea secţ. a 5-a a fost modificată de art. II din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.

    Articolul 86

    Compartimentul relaţii internaţionale funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ----------
    Art. 86 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.


    Articolul 87

    (1) Compartimentul relaţii internaţionale este condus de un magistrat-asistent şef desemnat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Compartimentul relaţii internaţionale se încadrează cu personalul prevăzut prin statul de funcţii.
    (3) Atribuţiile personalului Compartimentului relaţii internaţionale se stabilesc prin fişa fiecărui post.
    ----------
    Art. 87 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.


    Articolul 88

    Compartimentul relaţii internaţionale are următoarele atribuţii:
    ----------
    Partea introd. a art. 88 a fost modificată de art. II din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.
    a) îndeplineşte lucrările de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul relaţiilor internaţionale;
    b) duce la îndeplinire toate dispoziţiile primite de la preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniul cooperării internaţionale;
    ----------
    Lit. b) a art. 88 a fost modificată de pct. 84 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    c) asigură cooperarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu instituţii din străinătate;
    d) asigură întocmirea şi expedierea corespondenţei cu străinătatea;
    e) pregăteşte materialele documentare pentru delegaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care se deplasează în străinătate;
    f) asigură obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru deplasări în străinătate;
    g) organizează acţiunile de protocol ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi asigură traducerea simultană în cadrul acestora;
    h) asigură primirea şi însoţirea delegaţiilor străine şi din ţară în cadrul programului aprobat de preşedintele sau vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    -----------
    Lit. h) a art. 88 a fost modificată de pct. 84 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    i) asigură traducerea corespondenţei cu străinătatea, a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, a rapoartelor primite de la organizaţiile internaţionale şi a materialelor pentru delegaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    j) efectuează orice alte lucrări şi îndeplineşte toate sarcinile în domeniul relaţiilor internaţionale, dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Lit. j) a art. 88 a fost modificată de pct. 84 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Secţiunea 5^1 Compartimentul juridic

    ------------
    Denumirea secţiunii 5^1 a capitolului VIII a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.

    Articolul 88^1

    Compartimentul juridic funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ------------
    Art. 88^1 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.


    Articolul 88^2

    În cadrul Compartimentului juridic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi desfăşoară activitatea consilieri juridici, care au calitatea de funcţionari publici.
    ------------
    Art. 88^2 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.


    Articolul 88^3

    Compartimentul juridic are următoarele atribuţii:
    ------------
    Partea introductivă a art. 88^3 a fost modificată de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.
    a) reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale, pe baza delegaţiei date de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asigurând apărarea;
    b) redactează, în termenele procedurale, cererile de chemare în judecată, întâmpinările, concluziile scrise şi cererile privind exercitarea căilor de atac, în dosarele în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este parte;
    c) întocmeşte orice alte acte procedurale legate de reprezentarea şi apărarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale;
    d) ţine evidenţa hotărârilor judecătoreşti privind obligaţiile stabilite în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarele având ca obiect acţiuni promovate de personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, informează preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la acestea şi le transmite, în copie, spre executare Departamentului economico-financiar şi administrativ;
    e) participă în comisiile constituite la nivelul sau cu participarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea desfăşurării examenelor ori a concursurilor pentru ocuparea posturilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazurile în care, potrivit legii, membrii comisiilor pot avea calitatea de funcţionari publici;
    f) verifică şi avizează, sub aspectul legalităţii, contractele de achiziţie publică, sub coordonarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
    g) verifică, avizează sau întocmesc lucrările în domeniul achiziţiilor publice, care implică specializarea juridică, sub coordonarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
    h) participă în calitate de experţi în comisiile constituite în temeiul legislaţiei privind achiziţiile publice;
    i) avizează, sub aspectul legalităţii, ordinele emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub coordonarea Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică;
    j) efectuează toate lucrările dispuse de preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de aceştia în domeniul său de activitate.
    ------------
    Art. 88^3 a fost introdus de pct. 85 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 88^4

    Atribuţiile personalului Compartimentului juridic se stabilesc prin fişa fiecărui post.
    ------------
    Art. 88^4 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 22 din 4 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 8 noiembrie 2013.


    Secţiunea 5^2 Compartimentul arhivă

    ----------
    Secţ. 5^2 a cap. VIII a fost introdusă de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.

    Articolul 88^5

    Compartimentul arhivă funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ----------
    Art. 88^5 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.


    Articolul 88^6

    Compartimentul arhivă se încadrează cu personalul prevăzut prin statul de funcţii.
    ----------
    Art. 88^6 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.


    Articolul 88^7

    Atribuţiile Compartimentului arhivă se stabilesc prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Arhivelor Naţionale.
    ----------
    Art. 88^7 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 15 din 18 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015.


    Secţiunea 6 Compartimentul de audit public intern


    Articolul 89

    Compartimentul de audit public intern funcţionează în subordinea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se încadrează cu personalul prevăzut prin statul de funcţii.


    Articolul 90

    Compartimentul de audit public intern are următoarele atribuţii:
    a) elaborează norme metodologice de exercitare a activităţii de audit public intern specifice Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
    b) elaborează proiectul planului anual de audit public intern;
    c) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
    d) informează periodic Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern asupra recomandărilor formulate în rapoartele de audit, neînsuşite de către conducătorul instituţiei, precum şi asupra consecinţelor neînsuşirii acestora;
    e) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern, care cuprinde principalele constatări, concluzii şi recomandări rezultate din activitatea de auditare, precum şi eventualele iregularităţi sau prejudicii constatate;
    f) în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii, raportează imediat preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Unităţii Centrale de Armonizare a Auditului Public Intern;
    g) exercită alte îndatoriri prevăzute de lege şi efectuează orice alte lucrări dispuse de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 91

    (1) Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
    a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;
    b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
    c) administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din patrimoniul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    d) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
    e) alocarea creditelor bugetare;
    f) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
    g) sistemul de luare a deciziilor;
    h) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
    i) sistemele informatice.
    -----------
    Alin. (1) al art. 91 a fost modificat de pct. 86 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Personalul din cadrul Compartimentului de audit public intern îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor legale în acest domeniu.


    Secţiunea 6^1 Compartimentul de protecţie a muncii

    -------------
    Secţiunea 6^1 a cap. VIII a fost introdusă de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.

    Articolul 91^1

    În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se organizează Compartimentul de protecţie a muncii, care cuprinde:
    a) serviciul de securitate a muncii;
    b) serviciul de medicină a muncii.
    -------------
    Art. 91^1 din secţiunea 6^1 a cap. VIII a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Articolul 91^2

    (1) Serviciul de securitate a muncii îndeplineşte funcţia de fundamentare a deciziilor în domeniul securităţii muncii şi exercită următoarele atribuţii:
    a) evaluează riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi propune măsurile de prevenire corespunzătoare;
    b) controlează, pe baza programului de activitate, toate locurile de muncă, în scopul prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale;
    c) asigură instruirea şi informarea personalului în probleme de protecţie a muncii;
    d) colaborează cu serviciul de medicină a muncii pentru cunoaşterea situaţiei îmbolnăvirilor profesionale, efectuarea de controale comune la locurile de muncă pentru stabilirea factorilor de risc de îmbolnăvire profesională şi propune măsurile de securitate corespunzătoare.
    (2) Serviciul de securitate a muncii se încadrează cu personal cu studii superioare tehnice şi cu personal cu studii medii tehnice.
    -------------
    Art. 91^2 din secţiunea 6^1 a cap. VIII a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Articolul 91^3

    (1) Serviciul de medicină a muncii îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) participă la evaluarea, identificarea şi comunicarea riscurilor privind îmbolnăvirile profesionale;
    b) monitorizează starea de sănătate a personalului încadrat, prin controale medicale periodice;
    c) îl consiliază pe preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în fundamentarea strategiei de securitate şi sănătate la locul de muncă.
    (2) Prestarea serviciilor medicale de medicină a muncii se realizează de un medic de medicina muncii, medic de întreprindere, ajutat de un asistent medical, încadraţi în statul de funcţii şi personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Art. 91^3 din secţiunea 6^1 a cap. VIII a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Articolul 91^4

    (1) La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constituie Comitetul de securitate şi sănătate în muncă, care asigură implicarea personalului în elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii.
    (2) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se compune din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conducătorul Compartimentului de protecţie a muncii, reprezentantul Serviciului de medicină a muncii şi 4 reprezentanţi ai personalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnaţi de preşedintele Curţii, după consultarea personalului acesteia.
    (3) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
    (4) Conducătorul Compartimentului de protecţie a muncii asigură secretariatul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
    (5) Convocarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă se face, trimestrial şi ori de câte ori este nevoie, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de cel puţin o treime din numărul membrilor săi. Convocarea şi ordinea de zi a lucrărilor se aduc la cunoştinţa membrilor Comitetului de securitate şi sănătate în muncă cu cel puţin 3 zile înainte.
    (6) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal constituit în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul a două treimi din numărul membrilor prezenţi. Lucrările Comitetului de securitate şi sănătate în muncă se consemnează într-un proces-verbal care se semnează de membrii săi.
    (7) Hotărârile Comitetului de securitate şi sănătate în muncă se aduc la cunoştinţa celor interesaţi.
    -------------
    Art. 91^4 din secţiunea 6^1 a cap. VIII a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Articolul 91^5

    Comitetul de securitate şi sănătate în muncă exercită următoarele atribuţii:
    a) aprobă programul anual de securitate şi sănătate în muncă şi urmăreşte aplicarea acestuia, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării măsurilor cuprinse în program;
    b) analizează propunerile personalului privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale şi verifică eficienţa măsurilor luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
    c) efectuează inspecţii proprii privind aplicarea şi respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă;
    d) informează inspectoratele teritoriale de protecţie a muncii în legătură cu starea protecţiei muncii în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    e) asigură participarea personalului la luarea unor hotărâri în domeniul protecţiei muncii.
    -------------
    Art. 91^5 din secţiunea 6^1 a cap. VIII a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 2 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2006.


    Capitolul IX Vacanţa judecătorească


    Articolul 92

    Vacanţa judecătorească anuală este de două luni, de la 1 iulie la 31 august.


    Articolul 93

    În perioada vacanţei judecătoreşti se judecă:
    a) în materie penală, cauzele cu arestaţi;
    b) în toate materiile, cauzele considerate urgente potrivit legii sau apreciate astfel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâre a Colegiului de conducere, adoptată pe baza propunerilor preşedintelui, ale vicepreşedinţilor sau ale preşedinţilor de secţii şi publicată pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -----------
    Lit. b) a art. 93 a fost modificată de pct. 87 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 94

    (1) În timpul vacanţei judecătoreşti preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu preşedinţii de secţii, desemnează un număr de judecători şi de magistraţi-asistenţi din fiecare secţie, necesar formării completelor de judecată, iar desemnarea nominală a acestora se face, în caz de divergenţă, prin tragere la sorţi.
    -----------
    Alin. (1) al art. 94 a fost modificat de pct. 88 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Preşedinţii de secţii, în timpul vacanţelor, alternează între ei.
    (3) Personalul necesar activităţii curente în perioada vacanţei judecătoreşti, altul decât judecătorii şi magistraţii-asistenţi, se desemnează de preşedinţii de secţii şi de conducătorii compartimentelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 95

    (1) Concediile judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale magistraţilor-asistenţi se stabilesc prin Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
    (2) Concediile personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se stabilesc prin Regulamentul privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
    -----------
    Alin. (2) al art. 95 a fost modificat de pct. 89 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (3) Concediile anuale de odihnă ale celorlalte categorii de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de lege, se efectuează, de regulă, în perioada vacanţei judecătoreşti. Pentru motive temeinice, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate aproba efectuarea concediului de odihnă şi în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti.
    ------------
    Alin. (3) al art. 95 a fost modificat de pct. 89 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 96

    La programarea concediilor de odihnă, în perioada vacanţei judecătoreşti, se urmăreşte asigurarea prezenţei judecătorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a celorlalte categorii de personal necesar activităţii de judecată privind cauzele cu arestaţi în materie penală şi, în toate materiile, cauzele considerate urgente potrivit legii sau apreciate astfel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


    Capitolul X Răspunderea disciplinară


    Articolul 97

    Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi magistraţii-asistenţi răspund disciplinar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.


    Articolul 98

    Personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie răspunde disciplinar în condiţiile Legii privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.*) Notă

    ──────────

    *) Legea nr. 567/2004 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004.

    ──────────


    Articolul 99

    (1) Funcţionarii publici din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie răspund disciplinar pentru abaterile disciplinare şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Comisia de disciplină din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constituie prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Capitolul XI Programul de funcţionare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în raporturile cu justiţiabilii


    Articolul 100

    (1) Programul de funcţionare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie începe, de regulă, la ora 8,00 şi se termină la ora 16,00.
    (2) Pentru motive temeinice preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pot dispune prelungirea programului, în condiţiile prevăzute de lege.
    -----------
    Alin. (2) al art. 100 a fost modificat de pct. 90 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 101

    (1) Şedinţele de judecată încep, de regulă, la ora 9,00. În cazuri justificate pot fi stabilite şedinţe de judecată succesive sau în cursul după-amiezii.
    (2) Ora pentru chemarea părţilor în faţa instanţei se stabileşte în funcţie de programarea şedinţelor de judecată.
    (3) În cazul amânării judecăţii, atunci când părţile convin, instanţa poate stabili o oră de strigare a dosarului pentru termenul următor.


    Articolul 102

    (1) Arhivele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt deschise zilnic pentru public cel puţin patru ore.
    (2) Programul de acces la arhive se aprobă de preşedinţii de secţii, iar pentru Secţiile Unite, completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi completele de 5 judecători, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la loc vizibil.
    ------------
    Alin. (2) al art. 102 a fost modificat de pct. 91 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 103

    (1) Cererile şi actele se depun de către persoanele interesate la Registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (2) Pentru obţinerea de informaţii persoanele interesate se pot adresa Registraturii generale şi arhivelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 104

    Regulile de conduită în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi îndrumările către compartimentele care au relaţii cu publicul se afişează la loc vizibil.


    Articolul 105

    (1) Accesul publicului în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este permis după 30 de minute de la începerea programului, iar în sălile de judecată, cu cel puţin 30 de minute înainte de deschiderea şedinţelor de judecată.
    (2) Publicul nu are acces în birourile judecătorilor şi în alte birouri decât cele care au relaţii cu publicul, precum şi în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după terminarea programului de funcţionare.


    Articolul 106

    Personalul auxiliar de specialitate, precum şi personalul economico-financiar şi administrativ au obligaţia de a purta ecuson în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


    Capitolul XII Dispoziţii finale


    Articolul 107

    Judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, magistraţilor-asistenţi şi celorlalte persoane încadrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie li se interzice divulgarea informaţiilor clasificate secrete de stat sau secrete de serviciu.


    Articolul 108

    (1) Fişele posturilor pentru magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi celelalte categorii de personal se întocmesc de conducătorul compartimentului, se aprobă de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se aduc la cunoştinţă personalului, sub semnătură.
    -----------
    Alin. (1) al art. 108 a fost modificat de pct. 92 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.
    (2) Fişele posturilor se actualizează ori de câte ori intervin modificări ale atribuţiilor.


    Articolul 109

    (1) În cursul lunii ianuarie a fiecărui an se face evaluarea activităţii din anul precedent a personalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi, a căror activitate se evaluează potrivit Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a magistraţilor-asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    -------------
    Alin. (1) al art. 109 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 16 februarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 20 februarie 2012.
    (2) Personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia judecătorilor, poate fi avansat în grade şi trepte profesionale, precum şi în funcţii de conducere, potrivit legii, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea profesională şi a aptitudinilor dovedite, confirmate de şefii ierarhici.
    (3) Abrogat.
    -------------
    Alin. (3) al art. 109 a fost abrogat de pct. 93 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 6 februarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 14 februarie 2013.


    Articolul 109^1

    Dispoziţiile prezentului regulament se completează cu prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005
    , cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care aceste prevederi nu sunt contrare dispoziţiilor legale privind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dispoziţiilor cuprinse în prezentul regulament.
    -------------
    Art. 109^1 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014.


    Articolul 109^2

    Prin derogare de la dispoziţiile art. 109^1 din prezentul regulament, dispoziţiile art. 103^8 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005
    , cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    ----------
    Art. 109^2 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 11 februarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 12 februarie 2015.


    Articolul 110

    Dispoziţiile prezentului regulament privind managerul economic se aplică începând cu 1 ianuarie 2005. Până la această dată, atribuţiile care revin, potrivit prezentului regulament, managerului economic al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de către directorul economic.


    Articolul 111

    (1) Prezentul regulament intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
    (2) Pe aceeaşi dată Regulamentul din 1 ianuarie 1999 de organizare şi funcţionare a Curţii Supreme de Justiţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 18 ianuarie 1999, se abrogă.
    Notă
    ──────────
    NOTĂ:
    Reproducem mai jos prevederile art. II din Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2005, care nu au fost cuprinse în forma republicată a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    "Art. II. - Prevederile art. 45 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi ale art. 84 alin. (1) din regulamentul prevăzut la art. I se aplică de la data de 1 iulie 2006."
    Potrivit art. III din HOTĂRÂREA nr. 3 din 28 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2014, dispoziţiile prezentei hotărâri, care se referă la punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data intrării în vigoare a acestei legi.
    ──────────

    ------