ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de UrgențăPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 4 februarie 2014
Multiplicarea riscurilor nonmilitare la adresa securității naționale, la care pot fi adăugate evenimentele cauzatoare de victime omenești, distrugeri de bunuri etc. cu care s-au confruntat structurile specializate în ultimii ani, a impus reevaluarea, identificarea și implementarea unor mecanisme operaționale eficiente, bazate pe managementul integrat al situațiilor de urgență, pe un nou concept de cooperare interministerială, multidisciplinară, pe punerea în comun a tuturor capabilităților și valorificarea expertizei întregului spectru de instituții cu atribuții în materie, într-un format care să acopere toate nevoile operaționale rezultate în urma acțiunii factorilor generatori de situații de urgență.
Necesitatea unei coordonări unitare, de natură a asigura funcționalitatea optimă și eficientă a elementelor de dispozitiv și a capabilităților, precum și un control real, efectiv, asigurat de o conducere realizată de persoane cu experiență în materie, impun coordonarea structurilor respective de la nivelul Executivului, respectiv de către viceprim-ministru, și conducerea efectivă a acestora de către un secretar de stat, specialist în domeniu, în cadrul unui Departament pentru situații de urgență.
În considerarea faptului că elementele sus-menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înființează Departamentul pentru Situații de Urgență, denumit în continuare Departamentul, structură operațională, fără personalitate juridică, cu atribuții de:
a) coordonare integrată, cu caracter permanent, la nivel național, a activităților de protecție civilă, de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, de asigurare a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență, în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, denumite în continuare UPU/CPU, precum și în cadrul structurilor SMURD și serviciilor publice de ambulanță, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU; ...
b) elaborare, coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătății și ale celorlalte instituții sau structuri cu atribuții în domeniu; ...
c) coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic, precum și a activităților de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență, în colaborare cu structurile specializate cu atribuții în domeniu. ...
(la 14-05-2020,
Alineatul (1) din Articolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(1^1) Departamentul asigură monitorizarea, controlul operațional și inspecția activității structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională, implementarea proiectelor cu finanțare externă în domeniul situațiilor de urgență, protecției civile și al cooperării civil-militare, pentru care Departamentul sau structurile din coordonare au calitatea de beneficiari, precum și implementarea managementului calității în cadrul structurilor din subordonare/coordonare și coordonare operațională.
(la 14-05-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(1^2) Departamentul asigură, sub coordonarea ministrului afacerilor interne, comunicarea publică în domeniul situațiilor de urgență și al dezastrelor, potrivit domeniilor de competență ale structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională.
(la 14-05-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(1^3) Procedura de elaborare, coordonare și evaluare metodologică, precum și evaluare a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat se stabilește prin ordin comun a ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății.
(la 14-05-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(2) Departamentul este condus de un secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, numit prin decizie a prim-ministrului.(3) La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, coordonează:
(la 14-05-2020,
Partea introductivă a alineatului (3) din Articolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
a) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență; ...
b) Inspectoratul General de Aviație, cu excepția misiunilor de ordine publică care sunt coordonate de către secretarul de stat pentru ordine publică.
(la 14-05-2020,
Litera b), alin. (3) din Articolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
... (4) Departamentul coordonează operațional serviciile de ambulanță județene, respectiv Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, UPU/CPU, serviciile publice Salvamont și Salvaspeo și activitățile de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență.
(la 14-05-2020,
Alineatul (4) din Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(4^1) Departamentul, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Corpul Român Salvaspeo elaborează și emit proceduri operaționale comune în domeniul coordonării operaționale și metodologice, precum și al evaluării formării profesionale.
(la 14-05-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(4^2) Departamentul colaborează cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, cu Corpul Român Salvaspeo și cu asociațiile de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență în vederea coordonării metodologice și evaluării activității de formare profesională și de educație continuă, precum și a exercițiilor la nivel național, regional sau transfrontalier în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic.
(la 14-05-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(5) În exercitarea atribuțiilor, Departamentul folosește personal încadrat în condițiile legii, inclusiv prin detașare, din cadrul Ministerului Sănătății, precum și din alte instituții publice, după caz.
(la 14-05-2020,
Alineatul (5) din Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(5^1) În vederea realizării atribuțiilor specifice, Departamentul are în componență structuri funcționale înființate prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(la 14-05-2020,
Articolul I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(6) În exercitarea atribuțiilor, Departamentul colaborează cu celelalte ministere, autorități și instituții din cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
(la 14-05-2020,
Alineatul (6) din Articolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020
)
(7) Controlul operațional și inspecția activității serviciilor de ambulanță și UPU/CPU se exercită de Ministerul Sănătății și Departament, în condițiile stabilite prin ordin comun al miniștrilor sănătății și al afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, care va cuprinde și modalitățile și procedurile de monitorizare a serviciilor de ambulanță și UPU/CPU.(8) Condițiile tehnice și organizatorice privind coordonarea operațională a serviciilor publice Salvamont se stabilesc prin protocoale încheiate între inspectoratele județene pentru situații de urgență și autoritățile administrației publice locale care au constituite astfel de servicii, avizate de către Departament.(9) În situații de urgență, prefectul este coordonat operațional de secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Articolul II
(1) În scopul coordonării activităților privind organizarea, funcționarea și finanțarea Sistemului național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, precum și a serviciilor profesioniste pentru situații de urgență se înființează Comisia interministerială pentru suport tehnic.(2) În realizarea scopului prevăzut la alin. (1), Comisia interministerială pentru suport tehnic emite aviz conform pentru realizarea programelor de înzestrare, dotare, pregătire a personalului și alte măsuri pentru buna funcționare a serviciilor de ambulanță și UPU/CPU, precum și pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenței medicale de urgență și acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate/emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administrației publice centrale.
Articolul III
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se înființează Comitetul național pentru intemperii și calamități și Comitetul național pentru situații speciale de urgență, care preiau atribuțiile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care se desființează.
Articolul IV
(1) În cazul în care amploarea sau intensitatea situațiilor de urgență depășesc capacitatea de intervenție a structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, Ministerul Apărării Naționale acționează în sprijinul acestora cu personal din subordine și mijloace din dotare, la solicitarea președintelui Comitetului național pentru intemperii și calamități sau a președintelui Comitetului național pentru situații speciale de urgență, după caz.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), Ministerul Apărării Naționale pune, la cerere, la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne o aeronavă pentru desfășurarea de misiuni în scopuri umanitare, medico-sanitare, pentru salvarea de vieți omenești, misiuni de căutare/salvare a victimelor accidentelor sau a persoanelor aflate în stare de dificultate, precum și pentru misiuni de stingere a incendiilor de pădure. Modul de cooperare se stabilește prin protocol încheiat între cele două ministere.
(la 04-07-2015,
Alin. (2) al art. IV a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 170 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care introduce art. I^1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 30 decembrie 2014.
)
(3) Aeronava prevăzută la alin. (2) poate fi utilizată, în condițiile legii, și în acțiuni umanitare internaționale în situații de urgență cu impact deosebit de grav.
(la 04-07-2015,
Alin. (3) al art. IV a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 170 din 29 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 iulie 2015, care introduce art. I^1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 30 decembrie 2014.
)
Articolul V
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) situația de urgență - evenimente excepționale, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate; ... ... 2. La articolul 4, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:(5) Hotărârea de declarare a stării de alertă cuprinde:
a) baza legală; ...
b) perioada de aplicare; ...
c) măsurile dispuse; ...
d) obligațiile cetățenilor și ale operatorilor economici în ceea ce privește participarea la activități în folosul comunităților locale. ... (6) În funcție de evoluția situației de urgență care a determinat declararea stării de alertă, durata sau aria acesteia se poate prelungi ori extinde sau restrânge, după caz. ... 3. La articolul 6, literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
c) servicii de urgență profesioniste și servicii de urgență voluntare; ...
d) centre operative și centre de coordonare și conducere a intervenției; ... ... 4. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) Comitetul național pentru intemperii și calamități; ... ... 5. La articolul 7, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
a^1) Comitetul național pentru situații speciale de urgență; ... ... 6. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 8
(1) Pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență determinate de fenomene meteorologice periculoase și alunecări de teren se constituie și funcționează Comitetul național pentru intemperii și calamități sub conducerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, în calitate de președinte.(2) Vicepreședintele Comitetului este secretarul de stat, șeful Departamentului pentru situații de urgență.(3) Comitetul este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experți și specialiști desemnați de ministerele cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență. ... 7. După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 8^1 și 8^2, cu următorul cuprins:
Articolul 8^1
(1) În vederea planificării strategice, a monitorizării permanente și evaluării factorilor de risc, amenințărilor și vulnerabilităților, precum și pentru coordonarea gestionării situațiilor de urgență determinate de alte riscuri decât cele prevăzute la art. 8 alin. (1) se constituie și funcționează Comitetul național pentru situații speciale de urgență sub conducerea viceprim-ministrului pentru securitate națională, în calitate de președinte.(2) Vicepreședintele Comitetului național pentru situații speciale de urgență este ministrul afacerilor interne.(3) Comitetul național pentru situații speciale de urgență este un organism interministerial format din miniștri și conducători ai instituțiilor publice centrale, în funcție de tipurile de risc gestionate sau funcțiile de sprijin repartizate în competență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.(4) Suportul decizional al Comitetului național pentru situații speciale de urgență se asigură prin Centrul operațional de comandă al Guvernului, care are în compunere experți și specialiști din cadrul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență și subordonează operațional toate centrele operative și operaționale constituite la nivel central și local.(5) Secretariatul General al Guvernului, prin structura de specialitate, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național pentru situații speciale de urgență.
Art. 8^2. - (1) Pentru stabilirea strategiilor și programelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul național pentru situații speciale de urgență, respectiv Comitetul național pentru intemperii și calamități pot solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători constituiți în grupuri de suport tehnico-științific.(2) Comitetele și grupurile de suport tehnico-științific, alături de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, asociațiilor profesionale, sindicatelor, unităților de învățământ superior și institutelor de cercetare, instituțiilor culturale, ale cultelor și asociațiilor religioase recunoscute potrivit legii și ai mass-media, formează Platforma națională pentru reducerea riscurilor la dezastre. ... 8. La articolul 13, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin centrul operațional național, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național pentru intemperii și calamități. ... 9. După articolul 15 se introduc două noi articole, articolele 15^1 și 15^2 cu următorul cuprins:
Articolul 15^1
Gestionarea operațională a situațiilor de urgență la nivel național se realizează prin Centrul național de coordonare și conducere a intervenției, constituit la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care asigură permanent fluxul informațional pentru Centrul operațional de comandă al Guvernului.
Art. 15^2. - (1) La nivelul județelor și al municipiului București se înființează centrele de coordonare și conducere a intervenției care asigură analiza, evaluarea situației și coordonarea acțiunilor de intervenție și asigură suportul decizional al comitetelor județene, respectiv al municipiului București.(2) Centrele județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției pentru situații de urgență au în compunere personal din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, precum și experți și specialiști din cadrul instituțiilor și operatorilor economici de interes local care asigură funcții de sprijin.(3) Centrele județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de către autoritățile administrației publice locale sau de către inspectoratele pentru situații de urgență județene și al municipiului București.(4) În funcție de aria și complexitatea situației intervenite se pot crea centre de coordonare și conducere a intervenției la nivel zonal, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea secretarului de stat, șeful Departamentului pentru situații de urgență. ... 10. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 17
Structura, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative se stabilesc pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului. ... 11. La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 18
(1) Sistemul de comunicații, de prelucrare automată și de stocare a datelor necesare funcționării Sistemului Național se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, ale celor din dotarea Ministerului pentru Societatea Informațională, Serviciului de Telecomunicații Speciale și ale altor componente ale sistemului național de apărare și securitate națională. ... 12. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 19
Principalele funcții de sprijin pe care le pot îndeplini ministerele, celelalte organe centrale și unele organizații neguvernamentale în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. ... 13. La articolul 20, partea introductivă se modifică și se completează după cum urmează:
Articolul 20
Comitetul național pentru situații speciale de urgență, respectiv Comitetul național pentru intemperii și calamități, după caz, are următoarele atribuții principale: ... 14. La articolul 25, litera t) se modifică și va avea următorul cuprins:
t) informează Colegiul Ministerului Afacerilor Interne asupra activității desfășurate; ... ... 15. La articolul 31, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 31
(1) Numărul de posturi al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se stabilește prin organigrama și regulamentul de organizare și funcționare ale acestuia, aprobate prin hotărâre a Guvernului, și se asigură prin redistribuire în cadrul numărului de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne prin legile bugetare anuale. ... 16. La articolul 35, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Finanțarea participării Ministerului Apărării Naționale la acțiunile de înlăturare a efectelor și consecințelor situațiilor de urgență se asigură de la bugetul de stat, printr-un capitol/subcapitol bugetar distinct. ... 17. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență. ... 18. Anexa nr. 2 se abrogă. ... 19. În tot cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004, sintagma "Comitetul național pentru situații de urgență" se înlocuiește, după caz, cu sintagma "Comitetul național pentru intemperii și calamități" sau sintagma "Comitetul național pentru situații speciale de urgență". ...
Articolul VI
În termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului se reglementează:
a) organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru intemperii și calamități; ...
b) organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru situații speciale de urgență; ...
c) organizarea și funcționarea Centrului național de coordonare și conducere a intervenției și a centrelor județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției, precum și relația acestora cu comitetele pentru situații de urgență; ...
d) organizarea și funcționarea Centrului operațional de comandă al Guvernului; ...
e) organizarea și funcționarea Platformei naționale pentru reducerea riscurilor la dezastre; ...
f) organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic. ...
Articolul VII
Abrogat.
(la 30-12-2014,
Art. VII a fost abrogat de art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 30 decembrie 2014.
)
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul interimar
al afacerilor interne,
Gabriel Oprea
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
regionale și administrației publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Daniel Chițoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Ministrul apărării naționale,
Mircea Dușa
Ministrul sănătății,
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
p. Ministrul economiei,
Bogdan Nicolae Badea,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru energie,
Constantin Niță
Ministrul transporturilor,
Ramona-Nicole Mănescu
Ministrul delegat pentru proiecte de
infrastructură de interes național și
investiții străine,
Dan-Coman Șova
Ministrul mediului și schimbărilor climatice,
Rovana Plumb
Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură,
Lucia Ana Varga
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru
București, 29 ianuarie 2014.
Nr. 1.
Anexă
(Anexa Nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004)
LISTA
ministerelor și instituțiilor publice
centrale în cadrul cărora se constituie și
funcționează centre operative pentru situații de
urgență cu activitate permanentă1. Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul:– Inspectoratului General pentru Situații de Urgență; ... – serviciilor profesioniste pentru situații de urgență. ... ... 2. Ministerul Afacerilor Externe ... 3. Ministerul Apărării Naționale ... 4. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ... 5. Ministerul Sănătății ... 6. Ministerul Transporturilor ... 7. Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice ... 8. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ... 9. Ministerul Economiei ... 10. Ministerul pentru Societatea Informațională ... 11. Serviciul Român de Informații ... 12. Serviciul de Telecomunicații Speciale ... 13. Serviciul de Protecție și Pază ... 14. Secretariatul General al Guvernului ... 15. Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare ... 16. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ... 17. Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive ... 18. Departamentul pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine ... 19. Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură ... 20. Departamentul pentru Energie. ...
------